Sunteți pe pagina 1din 1

SCENETA

BOBOCUL LA Gimnaziu
La ora de CUNOŞTINŢE, disciplina cea mai importantă dintre toate, în care bobocii învaţă
CULTURA DE A TRĂI DUPĂ FORMULE ŞTIINŢIFICE şi DE A ROSTI DUPĂ MODELE
Prof: - Azi vom învăţa cultura de a trăi după formule ştiinţifice şi de a rosti după modele. (se
adresează bobocului) Bobocule fără personalitate, încearcă să aplici formula ştiinţifică şi să rosteşti
după model: „Piu-piu-piu-piu!”
Bobocul: - Piu-piu-piu-piu!
Proful: (imită parodic) - Piu-piu-piu-piu! Nu aşa se rosteşte după model, cînd aplici formula
ştiinţifică: (rosteşte tare, nuanţat) - „Piu-piu-piu-piu!”, iată aşa.
Bobocul rosteşte iar, profului nu-i place, se enervează, mai spune odată, Bobocul repetă – jocul
durează un timp. Pauză.
Proful: - Cum îţi spune ţie, Bobocule fără personalitate?
Bobocul: - Bobocu Netezitu!
Proful: - Şi cine te-a netezit, mă rog?
Bobocul: - Nimeni nu m-a netezit, eu sînt netezit.
Proful: - Să înţeleg că acesta-i numele tău?
Bobocul: - Nu mai este, eu sînt Bobby Gîscanu, dar acuma sînt boboc netezit.
Proful: - Ah, da! Vă alintă părinţii şi vă trimit la liceu, dîndu-vă nişte nume caraghioase…
Bobocul: - Numele-mi este ca numele. Eu sînt Boboc netezit, adică nu am susţinut încă nici o teză!!!
Degrabă vom avea teze la trei discipline, în sesiunea din decembrie, şi trebuie să învăţ:
„CULTURA DE A TRĂI DUPĂ FORMULE ŞTIINŢIFICE şi DE A ROSTI DUPĂ MODELE ”!
Proful: - Bine, atunci să începem. Încearcă să rosteşti aşa cum trăieşti: „Piu-piu-piu-piu!”
Bobocul: - (nesigur) „Piu-piu-piu-piu!”
Proful: - Nu aşa! Tu eşti boboc, dar trăieşti după formule ştiinţifice de raţă şi rosteşti după modele de
găină! Exclude raţismele şi găinismele: „Piu-piu-piu-piu!”
Bobocul: - (repetă) „Piu-piu-piu-piu!”
Proful: - E mai bine, dar formula ştiinţifică prevede IAMBUL şi nu TROHEUL: „Piu-piu-piu-piu!”, şi
rostirea gîscănească: „Piu-piu-piu-piu!”
Bobocul: - Dar toţi puii fac la fel: „Piu-piu-piu-piu!” Nu?
Proful: - Nu, desigur! Sînt pui care rostesc elefantisme curcăneşti! ( face un gest care indică „trompa
curcanului”) Trebuie să faci deosebire între rostirea lor: „Piu-piu-piu-piu!”, şi a noastră:
„Piu-piu-piu-piu!” ( proful rosteşte în ambele cazuri absolut identic. Pauză)
- Probabil vei fi netezit: la liceu într-un fel, şi acasă în alt fel…
Bobocul: - Şi cine o să mă ne-tezească?
Proful: - La altă oră vei afla, acum să mergem, spectatorii vor să audă şi pe alţi boboci cum fac:
„Piu-piu-piu-piu!”

S-ar putea să vă placă și