Viața, ca realitate și enigmă, ne oferă mereu clipe de meditație; încet reușim să

găsim răspunsuri parțiale, și asta pentru că adevărul este doar la Dumnezeu. În

sufletul meu persistă ideea că lucrurile și cuvintele sunt de când lumea și noi nu
facem decât să le redescoperim și/sau să le înțelegem. Altfel spus reînviem o tradiție
primordială, precum este scris în Geneză 11.1: „Tot pământul avea o singură limbă și
aceleași cuvinte.” Așa am pornit să aflu de ce noi spunem inimă, iar francezii coeur,
englezii heart, grecii cardia și latinii cor-dis. Autorii DEX-ului consideră că termenul
inimă provine din latinescul anima, ștergând cu buretele peste 3000 de ani din istoria
comună a popoarelor. Răspunsul este complex și el își trage seva atât din sanscrita
vedică cât și din marile culturi sumeriană și egipteană. Reamintesc spusele lui
Nostradamus, care considera România ca fiind Mesopotamia Europei, și se pare că n-
a fost un accident. Ar fi banal să menționez doar simbolistica inimii (ca sediu al
sufletului, al sentimentelor de iubire, al vieții), și despre cei răi, considerați fără inimă
sau având-o de piatră - în opoziție cu aceia care au o inimă de aur. Dacă deschidem
Biblia găsim: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan
7.38.) și „…voi sunteți Templul lui Dumnezeu, că Duhul lui Dumnezeu locuiește în
voi” (1 Corinteni 3.16.). Acum să ne întoarcem în trecutul îndepărtat, în mileniul IV
î.Hr. Atunci în Asia și în Africa se afirmau câteva mari civilizații ale lumii. În Sumer,
fiica zeului An (în unele texte apare ca inteligența divină, care a creat și susține
universul, fiind responsabil cu așa zisele me), este Inanna/Innin (al cărui nume derivă
de la nin.an.na. și înseamnă „Stăpâna cerului”, are epitetul de „Regina tuturor me”).
Deși specialiștii încă mai șovăie în a traduce sensul termenului me, totuși ei îl
consideră „forță divină”, „hotărâre divină”(Landsberger) - și zeii cu cât posedă mai
multe me cu atât e mai bine. Deci o primă însumare a Innin+me=Inime. Pare o
speculație, de aceea vom coborî în Egiptul antic unde zeul Amon înseamnă ascuns,
iar în libiană aman înseamnă apă. Amon este menționat într-un text din mileniul III
î.Hr.: „regele urcând la cer ca fiu a lui Geb (zeu-pământ) va sta „pe tronul lui Amon”;
apoi apare cu epitetul „Stăpân al Tronurilor Celor două Þări” și ajunge în alte texte la
titlul de „Rege al zeilor”(Amon-Re nesu netjeru) în mileniul II î.Hr. Amon are pe cap
două pene, secționate vertical. Ca să pot continua, voi aminti că inima în evoluția sa
ajunge la animalele superioare (și implicit la om) să aibă patru încăperi (două atrii și
două ventricule), având comunicare atriul-ventriculul drept cu sânge neoxigenat și
atriul-ventriculul stâng cu sânge oxigenat. La judecata zeilor inima defunctului este
pusă pe un taler, iar pe celălalt o pană (simbolul zeiței Maat, cea care reprezintă
adevărul, dreptatea și morala - adică legea, ordinea universală). În franceză âme
înseamnă suflet și corespunde sanscritului Atman, care este sufletul universal, esența
imuabilă de a fi, forma microcosmică a lui Brahma - conform grecescului atmos și
germanului Odem. Tot în Africa, în arealul Mali și Niger trăiesc dogonii. Acest popor
străvechi, închinător la o „pitică albă” ce însoțește steaua Sirius (a cărei prezență au
confirmat-o astronomii), spun că zeul lor suprem este Amma; el a creat un ou
cosmic, care a fost segmentat în două placente gemene, fiecare dintre ele cu o
pereche de gemeni, nommo. Inima are o formă conică asemănătoare unui ou, are
patru cavități, unite câte două, ca și două perechi de gemeni univitelini. Reunind
aceste date înțelegem că prin simbolurile egiptene și dogone avem imaginea
anatomică a inimii, iar