1.

Instituțiile ONU

o Adunarea Generală
 Reprezentanți ai celor 93 de state, fiecare cu un singur vot; pentru adoptare 2/3 din voturi
 Probleme bugetare
 Emite recomandări privitoare la toate problemele legate de înarmare și securitate
 Recomandări cu privire la pacea și securitatea națională
 Inițiază și elaborează studii cu privire la respectarea drepturilor omului, colaborare economică, socială,
educativă, culturală
 Primește rapoarte din partea Consiliului de Securitate
 Aprobă bugetul ONU
 Alege membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate
 Împreună cu Consiliul alege membrii Curții Internaționale de Justiție
 Alege secretarul general al ONU, la recomandarea Consiliului de Securitate
 6 comitete: care se ocupă cu probleme de: dezarmare și securitate, economice și financiare, sociale
umanitare și culturale, de politici cu caracter special și cele privitoare la decolonizare, administrative și
bugetare, probleme legale
o Consiliul de Securitate
 15 membrii, 5 permanenți: SUA, Germania, Franța, Rusia, China
 Votul cu majoritatea a 9 din 15 membri (dacă sunt probleme de conținut, 5 din cei 9 trebuie să fie
permanenți – dreptul de veto al membrilor permanenți: pot bloca unele rezoluții)
 Menține securitatea și pacea internațională în acord cu Carta ONU
 Recomandarea metodelor pentru soluționarea disputelor
 Elaborarea de planuri pentru stabilirea unui sistem care să gestioneze armamentul pe plan mondial
(promovarea dezarmării)
 Cere statelor membre ONU să aplice sancțiuni economice sau de altă natură pentru a preveni/stopa o
agresiune
 Întreprinde acțiuni militare împotriva unui agresor
 Recomandă admiterea de noi membri
 Trimite trupe de menținere a păcii în zone de conflict
o Consiliul Economic și Social
 54 de membri; majoritate simplă
 Organ central de discutare a problemelor economice; elaborează studii și recomandări
 Promovează respectarea drepturilor omului; convoacă conferințe internaționale
 Coordonează acțiunile agențiilor specializate ale ONU
 Sunt reprezentante marile ONG-uri cu statut de organisme asociate
 9 comisii permanente: statistică, populație și dezvoltare, dezvoltare socială, drepturile omului, statutul
femeilor, de prevenire a crimelor și justiție criminală, dezvoltare durabilă
o Consiliul de Tutelă
 Are rolul de a superviza drumul către independență a anumitor state
 Și-a încheiat activitatea în 1994 (Insulele Palau)
o Curtea internațională de justiție
 Decide convențiile internaționale care stabilesc regulile recunoscute de către state
 Stabilește principiile generale ale dreptului internațional și pe cele legate de tradiția în dreptul internaț.
o Secretariatul
 5000 membri în 9 departamente
 Managementul acitivității curente ONU
 Probleme legate de studiul evoluției demografice, tendințe de dezvoltare economică, socială
 Organizează conferințele ONU
 Rol de monitorizare + aplicarea deciziilor
 Traduce în limbile oficiale ONU toate documentele
1
  Secretarul general are un mandat de 4 ani

2. Agenții specializate ale ONU

 ONU pentru educație, știință și cultură (UNESCO) – se ocupă cu cele 3 domenii în sensul
promovării acestora de o manieră concentrată, coerentă la nivel global. Sediu: Paris
 Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) – respectarea drepturilor copilului, promovarea
acestora, asigurarea unor condiții cât mai bune de dezvoltae pentru copiii planetei; se trimit ajutoare
către țările sărace sau în curs de dezvoltare
 Oficiul Înaltului Comisar ale Drepturilor OMULUI (UNHCHR) – reprezentat de o singură
persoană care se ocupă cu standardele privitoare la drepturile omului pe plan mondial
 Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați (UNHCR) – sediul la Geneva
 Institutul Națiunilor Unite pentru Cercetarea Dezarmării (UNIDIR) – cercetează pentru
programele de dezarmare pe care le gestionează ONU
 Organizația Mondială a Sănătății (WHO) – 1948, sediul în Norvegia și la Geneva – emite standarde
privitoare la respectarea normelor de igienă pe plan mondial – norme privitoare la alimentație
 GRUPUL BĂNCII MONDIALE – Banca Mondială (WB), FMI, Banca pentru Reconstrucție și
Dezvoltare, Corporația Internațională Financiară, Agenția Multilaterală de Garanție a Investițiilor
3. Reforma ONU
Primele încercări de reformă au existat din anii 60 ai secolului trecut, dar nu a fost făcut un pas concret de
reformare a ONU decât începând cu 1963. S-a pus problema creșterii nr membrilor din Cons de Securitate de
la 6 la 10 (azi sunt 5). După 1968, s-a pus problema revizuirii Cartei ONU (a fost instituit un comitet special
pentru revizuire – până în 1974 să prezinte un raport). Nu s-a schimbat, dar au fost propuse amendamente. A
fost instituit Grupul celor 18, grup de experți propus de președintele Adunării Generale care trebuia să
propună un raport de reformă al Ad. Generale.
1. O propunere viza structurarea ONU in 3 adunari separate: o camera prezidentiala unde guvernele ar
discuta problemele politice, o camera comerciala care sa grupeze institutiile economice si financiare
ale ONU si o camera cetateaneasca care sa reprezinte interesele popoarelor si ong-urilor.
2. O alta propunere a fost introducerea intre membrii permanenti ai consiliului de securitate, Japonia si
Germania. Aceasta propunere nu s-a putut materializa caci au fost si alti candiadati printre care India,
Brazilia, sau Nigeria si mai nou, Africa de Sud. Mereu au existat probleme legate de reprezentare si
nu s-a putut ajunge la un consens din partea celorlalti membri permanenti cu privire la acceptarea unuia
dintre membri.
3. O alta propunere a fost ca Consiliul de Securitate sa fie extins pana la 21 de membri generali din care
11 permanenti si ceilalti nepermanenti. S-au ridicat obiectii privitoare la reprezentarea geografica,
unele continente fiind privilegiate fata de altele.
Exista diverse criterii pt ca un stat sa fie membru permanent
- Criteriul economic. Ex: Japonia sau Germnia
- Criteriul demografic. Ex: Brazilia
- Altii combina criteriile de mai sus. Ex: Brazilia
- Criteriul demografic si al importantei dpdv al securitatii internationale. Ex: Nigeria
4. O alta directie de reforma viza imbunatatirea reprezentarii a raportului dintre nord si sud. Nordul
industrializat si Sudul subdezvoltat. Mai multe tari din sud. Tarile din sud continua sa nu actioneze de
o maniera postmoderna ci merg pe rivalitati regionale (Ex: Asia de sud-est: rivalitati intre China,
Japonia, Corea de Sud etc.).
5. O alta propunere a fost cea a creari unei comisii regionale de securitate in cadrul sistemului natiunilor
unite. Aceasta comisie s-ar fi bazat pe cooperarea dintre consiliul de securitate si organizatiile
regionale de securitate.
6. O alta directie de reformare a fost propunerea lui Paul Kenedy, politolog: el propunea introducerea pe
langa cele 2 categorii de state din Consiliul de Securitate (membri permanenti si membri
nepermanenti) si pe cea a membrilor permanenti fara drept de veto. Aici ar fi intrat: Brazilia, Japonia,
Germania.

2
 7. Cea mai substantiala propunere de reformare a ONU a venit la a 52-a Adunare Generala a ONU, cand
au fost instituite 5 comisii suplimentare de lucru pt reformarea ONU care si-au propus:
a. Reprezentarea echitabila in cadrul consiliului de securitate.
b. Cresterea numarului membrilor acestuia.
c. Eliminarea blocajelor legate de luarea deciziilor (eliminarea dreptului de veto).
d. Cresterea numarului de membri de la 15 la 24 dintre care 5 noi membri permanenti
e. Acceptarea a 4 membri nepermanenti, cate unul pt fiecare grup de state din Africa, America
Latina si Caraibe, Asia si Europa de Est.
Aceste propuneri au facut obiectul unor dezbateri intense in cadrul adunarii generale a ONU,
cea mai dezbatuta fiind cea de neacordare a dreptului de veto noilor membri permanenti.
Membrii actuali ar fi urmat sa faca uz de dreptul de veto, doar in probleme care presupun
aplicarea cap. 7 al Cartei, privitor la aplicarea de masuri coercitive si dreptul la auto aparare.
Multe state considerau ca 24 e prea mult iar Consiliul nu ar trebui sa depaseasca 20 de membri.
Impulsionarea reformei de momentele:
o După războiul din Kosovo (1999) – încălcarea drepturilor omului
o 9/11
o 2003 – războiul din Afghanistan
o 2005 – doctrina responsabilității de a proteja
o 2008 – criza eco-fin (pe timpul crizei, cel mai important rol l-a avut grupul G20)
4. Istoria extinderii NATO
NATO este o alianță politico-militară de apărare colectivă bazată pe art. 5 al trat de la Washington. S-a înființat
la 4 aprilie 1949. Toate valurile au fost bazate pe un document, Study on Enlargement (1995) unde au fost
menționate criteriile pe care un stat care vrea să adere la NATO trebuie să le îndeplinească (să fie stat de drept,
să aibă putere eco și fin, să aibă o economie funcțională, să nu existe diferende între stat și vecinii
săiPrincipalele valuri de extindere:
 1952 – a fost integrată Grecia și Turcia (erau amenințate de comunism)
 1955 – RFG
 1982 – Spania – după alungarea lui Francisco Franco
 1997 – Cehia, Ungaria, Polonia (Summitul NATO de la Madrid)
 2002 – Summitul de la Praga (statele baltice, Slovenia, Ro, Bg, Slovacia)
 2008 – Summitul de la Buc (Croația și Albania) – Macedonia a fost blocată de Grecia care îi reproșa
că folosește numele unei provincii antice a Greciei; s-a pus problema acordării planului de acțiune
pentru aderare Georgiei și Ucrainei (s-au opus Franța și Germania pt faptul că nu voiau să prejudicieze
interesele lor comerciale și eco în raporturile cu Rusia)
Deși nu există o iminență a extinderii NATO pentru că sunt alte probleme care trebuie soluționate, NATO a
reușit să pună bazele unor parteneriate strategice cu țări diverse (peste 55 de state care beneficiază de
parteneriate strategice și acționează ca și cum ar fi membrii). Nici nu e posibil ca aceste state să devină membre
(trat de la washington precizează că membre NATO pot fi doar țări din Europa și America de Nord).
5. Conceptele strategice post-Război Rece ale NATO
Concept strategic srl orientările directoare/liniile de dezvoltare strategică ale NATO
 Nov 1991 – summitul de la Roma – primul concept strategic: foștii adversari din Eu de Est erau
considerați parteneri, nu adversari. În baza acestui concept, în 1994 se va lansa procesul Parteneriatul
pentru Pace (PFP)
 După războiul din Kosovo 1999 la Washington (50 de ani de la înființare) – punea de acord teoria
cu practica NATO pt că intervenise în afara art. 5., ceea ce nu era potrivit teoriei NATO => al2lea
concept strategic: NATO poate interveni pentru promovarea intereselor de securitate în afara art.5,
adică în afara statelor membre NATO + se vor aborda relații de colaborare cu statele care susțin
interesele de sec ale comunității nord-atlantice
 2007 – dupa atacul cibernetic impotriva Estoniei, desfasurat de Rusia (presupuneri). Atunci NATO
a integrat in doctrina sa si protectia contra atacurilor cibernetice. Romania ca tara membra a NATO
are sarcina de a asigura si protecita spatiului cibernetic al Ucrainei.

3
  2010 Summitul de la Lisabona – NATO ar trebui să promoveze o relație de cooperare mai strânsă cu
Rusia și să promoveze noile arii de acțiune care erau securitatea energetică, sec cibernetică și
cooperarea în lupta împotriva terorismului.
6. Parteneriatele NATO
Parteneriatele NATO. Ideea de parteneriat NATO și țări care nu sunt membre a fost pusă prima dată în 1994
(PFP) => NATO a stabilit parteneriate foarte diverse (min. 50 de state). Principalele part au fost încheiate cu
statele cu care NATO a avut la un moment dat relații tensionate:
 1997 – Rusia și Ucraina (înaintea summitului de la Madrid, pt a preveni o eventuală opoziției a NATO
față de extinderea sa în estul Europei) – Actul Fondator al Relațiilor NATO-Rusia. Cel cu Ucraina s-a
bazat pe faptul că în acel moment, Ucraina era considerată o mare putere nucleară (în 1994 a semnat
un act prin care trebuia să se denuclearizeze în schimbul garantării frontierelor de către cele 4 mari
puteri învingătoare în WWII, însă acest lucru nu era încă definitivat în 1997). Rusia avea dreptul de a
participa la NATO ca invitat, fără drept de vot.
o Relațiile NATO-Rusia s-au răcit după războiul din Kosovo (1999) => Rusia și-a suspendat
poziția în NATO, în 2000 a promulgat o nouă doctrină militară care privea NATO ca cea mai
mare amenințare a securității Rusiei. După 9/11, Rusia și NATO aveau un obiectiv comun:
lupta anti-terorism
 Coreea de sud, australia, NZ, Filipine, Japonia, Myanmar
7. Relația NATO-Rusia după Războiul Rece
 Federatia Rusa a avut mereu o atitudine negativa, critica la extinderea NATO spre est. Pt a destrama
suspiciunile Rusiei privitoare la scopul acestei extinderi, chair inainte de primul val de extinderi al
NATO de la summitul din 1997, NATO a anuntat lansarea Actului Fondator al Relatiei Rusia-
NATO care era actul fondator al relatiilor bilaterale intre cele 2 entitati. Acest document instituia un
for institutionalizat de consultari reciproce intre NATO si Rusia (un organism care se intrunea periodic
si discuta problemele care le privea pe cele 2). Lucrurile nu au mers chiar cum era in vedere. Rusia
considera ca principala ameintare NATO si extinderea ea. Colaborarea a fost reluata dupa 11 sept.
o Ulterior acest consiliu a fost suplimentat de un consiliu special, creat in 2002, asa numitul
„Consiliul celor 20 + 1”. Rusia nu putea vota dar era consultata ca orice alta tara.
o Relatiile NATO – Rusia au avut mereu un caracter sinuos, osciland intre momente de apropiere
si momente de antagonism.
 Dupa anul 2010 (al treilea concept), Nato s-a preocupat foarte serios sa extinda reteaua parteneriatelor
speciale pe care alianta le are cu tari care pana atunci nu aveau o relatie formaliazta de cooperare cu
NATO: Corea de Sud, Japonia etc. Se intampla in contextul dezbaterii „NATO extinsa global, sau
expirata”. Ideea era sa creeze relatii stranse cu aceste tari, fara a le integra in alianta;
 Adaptarea NATO dupa anexarea Crimeii de catre Rusia in 2014: Principalele masuri luate la sumitul
din Tara galilor:
o Focalizarea pe actiuni de descurajare a unei potentiale noi agresiuni a federatiei Ruse in estul
europei
o Intarirea masurilor de aparare in randul tarilor din flancul estic al NATO (tarile baltice, Polonia,
Romania si Bulgaria) – initativa de reasigurare a NATO = prezenta militara permanenta a
trupelor NATO in tarile est europene prin intermediul comandamentelor speciale. Acestea sunt
temporare, rotative. Masura de asigurare include si exercitii comune ale SUA cu tari est
europene; include punerea in aplicare a planurilor privitoare la scutul american anti-racheta.
Prima etapa s-a finalizat la sfarsitul anului 2015, urmeaza inca 2 etape care vizeaza mai multe
tari NATO precum si o platforma maritima mobila. Acest lucru face ca NATO, in noul contex
dupa 2014 sa-si sporeasca mult componenta traditionala de aparare colectiva care fusese
abandonata dupa prabusirea comunismului in estul europei.
 Putem considera ca exista mai multe NATO: cea din timpul Razboiului Rece, cea de dupa Razboiul
Rece si cea de dupa Crimeea (3 cicluri mari).
8. Relațiile NATO-UEO-UE în sfera securității și apărării
Această formă de cooperare la început se limita la schimbul de informații, la statuarea unei bune vecinătăți la
bazinul Mării Mediterane – cooperarea țărilor din Orientul Mijlociu, limitarea traficului de arme, etc.

4
 Până în 1984 apărarea UE a fost încredințată NATO. În 1984 – UEO să-și creeze propriile formațiuni
instituționale: un secretariat, forme de consultare permanentă la nivelul statelor membre și un centru de
detectare prin satelit a unor posibile amenințări.
 1986 – prima declarație oficială a UEO privitoare la securitate – se precizau sarcinile de apărare a UEO
 După căderea comunismului => primul secretariat al UEO la Londra + centrul satelitar în Spania
 UEO – cu un pas înaintea NATO dpdv al relațiilor de cooperare cu foștii adversari din Europa de Est:
1992 – UEO a permis statelor din Europa de Est să participe la Summiturile sale și să fie consultate pe
problemele pe care aceasta le prezenta.
 1994 – Summitul NATO de la Bruxelles – stabilește unul din obiectivele NATO = stabilirea unei
identități europene de securitate și apărare (IESA); UEO acceptă
 Tipuri de acțiuni ale UEO – căutare și salvare, operațiuni umanitare, operațiuni de impunere a păcii
în cazuri de criză. Tipuri de acțiuni ale NATO – apărare colectivă, operațiuni de răspundere la
agresiuni externe. Între timp, atât NATO, cât și UEO au început să se implice în ambele tipuri de
operațiuni indiferent de mandatul or original. Astăzi, NATO este în situația de a-și dezvolta
componenta civilă, iar UE componenta militară => se pune problema compatibilizării celor 2 org.
 Începând din 2004 – UE a desfășurat operațiuni autonome pentru gestionarea crizei sau post conflict
9. OSCE
Bazele OSCE au fost pune la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, al cărei act final a fost
semnat la Helsinki, la 1 august 1975. La originea ideii CSCE s-a aflat și un român, Mircea Malița. Principii:
 Egalitatea suverană a statelor
 Nerecurgere la forță sau amenințarea cu forța
 Inviolabilitatea frontierelor
 Integritatea teritorială
 Neamestecul în treburile interne
 Recunoașterea cooperării ca principal factor de stabilitate și de asigurare a păcii
 Egalitatea în drepturi a popoarelor
 Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele
 Îndeplinirea obligațiilor asumate în conformitate cu dreptul internațional
Pentru prima dată exista un document oficial de drept internațional semnat de URSS prin care se angaja
să respecte drepturile fundamentale ale omului, recunoscând că ele au caracter universal. În 1994 la
Conferința la Nivel Înalt a CSCE de la Budapesta s-a luat decizia transformării CSCE în OSCE. În prezent
are 55 de membrii. Structura organizatorică: Reuniunea Șefilor De State Și Guverne; Consiliul Ministerial;
Președinția În Exercițiu (Troica OSCE); Consiliul Superior; Organul Administrativ Permanent; Adunarea
Parlamentară; Centrul de Prevenire a Conflictelor; Forumul de Cooperare în Domeniul Securității; Înaltul
Comisar pentru Minoritățile Naționale; Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului;
Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Presei; organe judiciare; Comitetul Financiar de Experți.
Sub egida acestei organizații a fost elaborată și semnată Carta Asupra Securității Europene pentru
sec 21, în 1999 => prioritățile OSCE: consolidarea valorilor comune bazate pe statul de drept; prevenirea
conflictelor locale; reinstaurarea stabilității și păcii în zonele de conflict; evitarea creării unor divizări pe
continentul european.
10. FMI
S-a infiintat pe baza acordurilor de la Bretton-Woods, intrate in vigoare in 1945. Are la baza o serie intreaga
de institutii care ii garanteaza functionalitatea: Consiliul Guvernatorilor, Consiliul de Administratie si
Directrul General. Misunea FMI este in principal:
 evitarea in viitor crearea unor situatii similare crizei mondiale din anii 30;
 promovarea cooperarii multilaterale in plan monetar;
 asigurarea monedelor nationale stabile si convertibile;
 promovarea investitiilor nationale.
Cu timpul, mandatul FMI s-a extins si cuprinde astazi:
 liberalizarea comertului;
 sprijinirea proceselor de democratizare;
 acordarea de credite tarilor membre;
5
  se ocupa cu inegalitatea de venituri si de chestiuni sociale: somajul, pietele de munca, managementul
sectorului public.
 respectarea drepturilor omului in anumite tari.
Principala functie ramane in domeniul economico-financiar: FMI are rolul de a coordona politicile
monetare; de a dezvolta comertul mondial; de a asigura stabilitatea monedelor nationale; de a asigura un
sistem multilateral de plati si eliminarea restrictiilor valutare; Accesul membrilor sai la fondurile institutiei
si pevenirea crizelor economice mondiale.

11. Banca Mondială

Componente:
 Banca Internationala pt Reconstructie si Dezvoltare - 1945 -actioneaza in tarile lumii a treia,in
zonele defavorizate -are proiecte de infrastructura
 Asociatia International pt Dezvoltare –1960 – 166 membri -acorda imprumuturi celor mai sarace
tari ale lumii
 Biroul Regional -filiala din fiecare tara membra sau pt mai multe tari
 Corporatia Financiara Internationala - 1956 - imprumuturile sale se adreseaza sectorului privat
 Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor -1988 -acorda imprumuturi si le garanteaza pe
piata privata de capital atunci cand avem de a face cu proiectele sectorului privat
 Centrul International de Reglementare a Conflictelor din Domeniul Investitiilor -ofera
conciliere si arbitraj
Obiectivele:
 acordarea de imprumuturi
 identifica noi resurse financiare sau incurajeaza grupuri financiare
 acorda asistenta si consultanta tarilor member
 face proiecte de asistenta tehnica pt diverse proiecte de investitie
12. Organizația Mondială a Comerțului
Precursorul OMC este asa numitul Acord General pentru Tarife si Comert, care a fost semnat la 1 ianuarie
1948. Acordul General pt Tarife si Comert, prescurtat GATT (General Agreement on Tarifs and Trade) este
un acord comercial multilateral prin care un numar de 23 de state semnatare ale acordului din 1948 s-au angajat
sa isi acorde una alteia concesii privitor la relatiile comerciale dintre ele. In timp, numarul statelor care au
aderat la acest acord a crescut. De la 23 in 1948, in prezent sunt peste 100 de state. Luand aceasta amploare
deosebita, in anii 80-90 s-a pus problema transformarii acestui acord intr-o organizatie internationala de sine
statatoare. Actiona deja ca o organizatie de facto dar nu avea statutul de jure. La finalul asa numitei Runde
Uruguay, desfasurate in perioada anilor 1986 – 1994, in aprilie 1994, la conferinta de la Marrakech, Maroc,
s-a luat decizia ca acest acord sa fie transformat intr-o organizatie internationala si astfel a aparut OMC. In
preambulul Acordului de la Marrakech, in aprilie 1994, sunt prezentate obiectivele de baza ale noii organizatii:
 Sa faciliteze punerea in aplicare ale instrumentelor legale ale Rundei Uruguay.
 Sa continue negocierile in vederea liberalizarii progresive a comertului international.
 Sa realizeze complementaritatea dintre liberalizare, dezvoltare economica si eradicarea saraciei
 Sa reglementeze neintelegerile si diferendele comerciale intre tarile membre
 Sa realizeze examinarea periodica a politicilor comerciale ale statelor membre
 Sa asiste tarile in curs de dezvoltare in probleme legate de politica comerciala prin asistent tehnica si
pt educatie.
 Sa faciliteze cooperarea cu alte institutii internationale in formularea politicilor comerciale la scara
globala.
Organele principale ale OMC:
 Conferinta Ministeriala, compusa din toate statele membre si reprezentata la nivel de ministrii, care
se reuneste odata la 2 ani
 Consiliul General, conduce activitatea intre sesiuni si care are in subordinea sa consilii pe sectoare de
activitate.
 Secretariatul condus de un Director General.
6
 13. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
 este o organizatie care s-a instituit imediat dupa II RM cu scopul de a gestiona planul Marshall de
reconstructie economica a Europei. SUA au infuzat masiv capital. 1948 Ulterior aceasta organizatie a
capatat o structura mai solida, bine definita in 1961. Organele principale de conducere:
o Consiliul- toate tarile membre
o Secretariatul- sediul la Paris, e compus din 4 secretari generali adjuncti si un secretar general
 Bazele de date OCDE sunt bazele statistice cele mai de incredere pe plan modial privitoare la indicatori
economici. OCDE-promoveaza stategii pentru extinderea performantei economice dincolo de tarile
member
 In 1960, organizatia s-a transforamat in OCDE. Organizatia numara 30 de tari si fac parte din ea atat
tari europene propriu-zise cat si tari extraeuropene precum SUA si Canada, Australia, Noua Zeelanda,
Mexic, Japonia, Coreea de Sud. Desi initial a fost pt Europa, ulterior si-a largit aria si astazi numara
tarile asa zis dezvoltate ale lumii.
Obiectivele OCDE conform Conventiei din 1960:
 Sa realizeze cea mai inalta crestere economica posibila si de folosire a fortei de munca, precum si un
standard ridicat de viata.
 Sa contribuie la o expansiunea economica.
 Sa contribuie la expansiunea comertului pe o baza multilaterala, si nediscriminatorie.
14. Relațiile UE-Rusia după Războiul Rece
Au fost identificate 5 tipuri de baza:
 Cai troieni – Grecia si Cipru, state care apara interesele Rusiei adesea si sunt gata sa se opuna unor
pozitii comune ale UE
 Parteneri strategici : Germania Franta Italia si Spania care s ebucura de o relatie speciala cu Rusia si
uneori submineaza pozitiile comune ale UE.
 Pragmaticii Prietenosi: Austria Belgia Bulgaria Finlanda Ungaria Luxembrug Malta Portugalia
Slovacia si Slovenia state care mentin o relatie stransa cu Rusia sii tind sa puna interesele lor de afaceri
mai presus de telurile politice
 Pragmaticii reci: Republica Ceha , Danemarca , Estonia , Irlanda,Letonia , Olanda , Romania ,Suedia
si Marea Britanie care se focalizeaza si ei pe interesele de afaceri dar nu exita sa critice comportamentul
Rusiei in privinta respectarii dreptului omului si a incalcarii dreptului international.
 Noii razboinici reci: Lituania si Polonia care au o relatie ostila pe fata fata de Rusia si sunt gata sa
blocheze orice negocieri ale UE cu Rusia.
Fiecare din cele 5 grupuri tinde spre una dintre cele doua paradigme principale in plan politic. La un capat al
spectrului sunt cei care vad in Rusia un partener potential care poate fi atras in orbita UE, acest grup
gavorizeaza integrarea Rusiei cu cat mai multe institutii posibile si incurajeaza investitiile rusesti in sectorul
eneergetic UE. La capatul opus se afla statele mebre car eprivesc si trateaza Rusia ca pe o amenintare.-sustin
o politica de ingradire soft care implica excluderea Rusie din G8 .
15. Consiliul Europei
Consiliul își are originea în Congresul de la Haga din 1948, la care au participat 14 state europene.
La acest congres s-a afirmat ideea că Europa poate fi unită și poate reprezenta un interlocutor valabil pentru
SUA și URSS. După Războiul Rece, intrarea în Consiliul Europei era echivalentă cu certificarea faptului că
statele respective sunt democratice.
Scopul este realizarea unei unități mai strânse între țările membre, pentru promovarea idealurilor și
principiilor europene. Principii de funcționare:
 Statul care vrea să devină membru trebuie să fie stat de drept, în care principiile drepturilor și
libertăților cetățenești să fie respectate
 Există și calitatea de membru asociat. Statele se pot retrage sau pot fi suspendate temporar
Nu are buget propriu, fiecare stat membru își plătește cheltuielile. Organe: Comitetul Miniștrilor (câte
un reprezentant din fiecare stat membru; formulează recomandări statelor membre); Adunarea Consultativă
(din 1974 = Adunare Parlamentară – înființează comitete și comisii pentru examinarea unei
probleme);Secretariatul

7
 Din 2000 funcționează Comisarul European pentru Drepturile Omului – monitorizează modul cum
sunt respectate drepturile omului. În prezent se pune problema complementarității dintre UE și Consiliul Eur.
16. CSI, Uniunea Vamală Eurasiatică și Uniunea Eurasiatică
CSI este o organizatie internationala infiintata la 8 decembrie 1991, odata cu disparitia URSS. Actul de
infiintare a fost reprezentant de acordurile de la Bela Veja semnate de Belarus, Rusia si Ucraina, ulterior
atasandu-se alte 12 tari astfel incat, organizatia a ajuns sa aiba 15 state: Molodova, Armenia, Azerbaijan,
Kazakhstan, Tajikistan, Kirgizstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Georgia etc. Obiective:
 Cooperare in domeniul politic, economic, ecologic umanitar si cultural
 Promovarea dezvoltarii echilibrate a statelor membre
 Garantarea drepturilor si liberatilor fundamentale ale omului
 Armonizarea relatiilor inter-etnice
 Dezvoltarea unui spatiu comun
 Reglementarea migratiei
 Combaterea crimei organizate transfrontaliere
 Eliminarea armelor nucleare si a altor tipuri de arme
 Reglementarea pe cale pasnica a diferendelor dintre statele membre
Structura organizatorică:
 Consiliul Șefilor de Stat
 Comitetul de Coordonare și Consultare
 Consiliul Miniștrilor de Externe
 Consiliul Miniștrilor Apărării
 Consiliul Comandanților Trupelor de Frontieră
In martie 1996, Belarus, Kazakstan, Kirgistan, Rusia si Tajikistan au fost de acord sa creeze o uniune vamala.
Ulterior, in 2000, aceasta a fost inlocuita de Comunitatea Economica Eurasiatica, la care au aderat cu statut
de observator: Moldova, Armenia si Ucraina. In septembrie 2003, Belaurs, Kazakstan, Rusia si Ucraina au
semat un acord privind crearea spatiului economic comun.
Potrivit analistilor, CSI a fost infiintat pt a servi la 2 scopuri principale:
 A asigura un „divort” civilizat al fostelor state a URSS. Era nevoie de o structura succesoare URSS
care sa asigure dezmembrarea pasnica a URSS.
 De a integra noile state independente intr-o structura care sa devina o contra-pondere, un pandant la
UE. Integrarea a mers foarte incet in spatiul eurasiatic. Uniunea economica s-a realizat tarziu (2015),
si nu la scara intregului CSI ci doar la o parte din acesta, care s-a desprins.

17. Liga Arabă

LA este o organizatie care s-a constituit prin Pactul Ligii Arabe, adoptat la 22 martie 1945, in timpul
congresului de la Cairo, convocat la initiativa Egiptului. Organizatia are sediul la Cairo si are 22 de membrii,
inclusiv Autoritatea Palestiniana. Pactul Ligii Arabe este un tratat international multilateral, deschis tuturor
tarilor arabe. Orice tara araba poate deveni membra a organizatiei.
Scopuri:
 dezvoltarea realtiilor tot mai stranse intre membrii sai
 promovarea cooperarii intre tarile membre in domeniile economic, financiar, monetar, vamal, agricol,
industrial, sanitar, comunicatii, probleme intelectuale, sociale si privind nationalitatile, probleme
privitoare la cetatenie, pasapoarte, judecarea hotarilor judecatoresti si extradare.
Organe:
 Consiliul Ligii (organ principal, format din toti membrii organizatiei care se reunesc la nivel de sefi
de state, la nivel de ministrii de externe, ambasadori si delegati permanenti);
 Consiliul Social, Economic (coordoneaza integrarea economica);
 Consiliul de Aparare;
 Comisii de specialitate;
 Secretariatul Ligii.

8
 Liga Araba are dimensiune politica, militara si economica. Spre deosebire de alte org similare, ea nu
este organizatie supranationala. Statutele sale nu sunt obligatorii pt statele membre. Limba araba este limba
oficiala de comunicare si ea reprezinta legatura esentiala de natura culturala.
In 2015, liga araba a declarat unul dintre obiectivele sale majore: combaterea organizatiei Stat Islamic
si crearea unei forte arabe comune. Toate acestea fac ca liga araba sa fie in miezul unor transformari de
amploare care vor marca puternic viitrul organizatiei
18. Organizația de Cooperare de la Shanghai
Este o organizatie internationala fondata in 2001, la Shanghai de liderii Rusiei, Chinei, Kazakhstanului,
Kirgistanului, Tajikistanului si Uzbekistanului, state cu drepturi depline. Statele cu statut de observator: India,
Pakistan, Iran, Mongolia. State parteneri de dialog: Belarus si Sri – Lanka.
Organizatia acopera o zona geografia foarte larga, este cea mai intinsa zona a unei organizatii regionale.
Membrii si observatorii sai detin impreuna 17.5 % din rezervele mondiale dovedite de petrol. Detin 47% din
rezervele de gaze naturale, si aprox 45% din populatia mondiala. In 2005 s-a infiintat Asociatia Interbancara
a organizatiei, precum si Consiliul de Afaceri.
Originile organizatiei sunt legate de neintelegerile dintre URSS si RPC – ruptura sino-sovietica, care a rezultat
chiar si in conflicte militare de granita. Organizatia a aparut cand s-a pus problema gestionarii frontierei
comune dintre China si Rusia, unde se facea trafic si alte chestii (activitatea teroristilor/separatistilor uiguri,
de la granita), o problema de securitate. In 2005, s-a semnat intre statele membre, dar mai ales intre Rusia si
China, un tratat de delimtare a granitei. Organizatia are drept obiective:
 Consolidarea increderii reciproce
 Relatii de prietenie si buna vecinatate intre statele membre
 Promovarea cooperarii eficiente in domeniile politic, economic, stiintific si tehnologic, cultural
educational, energetic.
 Lupta contra terorismului, separatismului si extremismului de orice fel
19. Organizația Statelor Americane
OSA este o organizație regională neeuropeană care se adresează exclusiv statelor americane. Începutul acestei
organizații se plasează în secolul XIX când s-a constituit Uniunea Pan-Americană. Aceasta a dobândit o altă
formulă de coagulare, în cadrul așa-numitelor conferințe americane. Atunci s-a adoptat și noul său statut:
Carta OSA. Principalele amendamente ale Cartei:
 1967 – Buenos Aires
 1985 – Cartagenas de Indias
 1992 – Washington
În prezent organizația numără 35 de membri. Cuba a fost exclusă în 1962.
Conținutul Cartei. Scopuri:
 Întărirea păcii și securității
 Preîntâmpinarea apariției disputelor și diferendelor între statele membre și soluționarea lor pașnic
 Organizarea unei acțiuni solidare în caz de agresiune împotriva unui stat membru, care este interpretată
ca un atac împotriva organizației
 Soluționarea problemelor comune cu care se confruntă statele membre
 Dezvoltaea economică, socială și culturală a statelor membre
Structura organizațională a OSA:
 Adunarea Generală (stabilește activitatea și politica generală a organizației; determină
structura și funcțiile celorlalte organe; coordonează activitatea organizației cu a ONU);
 Consfătuirea Consultativă a Miniștrilor Afacerilor Externe;
 Consilii: consiliul permanent (format din ambasadorii statelor membre); consiliul economic
și social; consiliul interamerican pentru educație, știință și cultură (un fel de replică a
UNESCO, dar pentru americani). Ultimele 2 consilii sunt formate din miniștrii de resort și au
fuzionat pentru a crea consiliul american pentru dezvoltare integrală – rolul lor este de a
formula recomandări;
 Comitetul juridic interamerican (se ocupă de dezvoltarea progresivă a dreptului
interamerican și de codificarea lui); Comisia interamericană a drepturilor omului;
 Curtea interamericană a drepturilor omului;
9
  Secretariatul general (permanent);
 Conferințe specializate pe domenii;
 Organismele specializate ale OSA – create pe baza de acorduri internaționale; se ocupă de
probleme tehnice de interes comun (organizația interamericană pentru apărare –
planificarea apărării colective; banca interamericană pentru dezvoltare)
Începând din 2005, OSA și-a propus să facă din continentul american o zonă de liber schimb.
20. Organizația Unității Africane
Prima conferinta a statelor africane independente a avut loc in 1958 la Accra. In 1963, la Addis Abeba s-a
semnat Cartea OUA, care a format si documentul fondator. Conform cartei ONU, scopurile organizatiei sunt:
 intarirea solidaritatii statelor africane;
 cooperarea intre statele africane in vederea crearii unor conditii mai bune de viata pe continent;
 apararea suveranitatii,independentei si integritatii teritoriale a statelor membre;
 inlaturarea deplina a colonialismului si a vestigiilor sale pe continentul african;
 favorizarea cooperarii internationale pe baza Cartei ONU si Declaratiei Universale a Drept. Omului.
In cadrul OUA s-a semnat in 1981 o carta a Drepturilor Omului si Popoarelor, insa nu exista o Curte
care sa garanteze respectarea drepturilor acestei carti. Exista doar un mecanims minimal de protectie sub
forma unei comisii a drepturilor omului si popoarelor ,compusa din 11 membri.
In 1993, Conferinta Sefilor de State si Guverne a OUA a instituit un mecanism pentru prevenirea
conflictelor si o solutionare, gestionarea crizelor care apar pe continentul African. Acordul pt crearea unei
uniuni politice a statelor africane care sa puna capat conflictelor care macina statele africane. In 1993 s-a
semnat si tratatul privitor la crearea unei Comunitati Economice Africane in viitor, dupa model european.
Organele OUA:
 Conferinta Sefilor de State sau Guverne dezbate chestiuni de politica generala si politica
economica.
 Consiliul Ministerial- este format din ministrii de externe sau de resort care se intalnesc de 2/an
 Secretariatul General
 Comisia de Mediere,Conciliere si Arbitraj (organn juridic) a fost in 1964 si are 21 de membri care
sunt alesi de Conferinta Sefilor de State sau Guverne.
 Comisiile specializate pe mai multe probleme: economice, sociale, de stiinte , de educatie ,cultura,
sanatate si aparare.
21. Organizații și inițiative de cooperare în regiunea Mării Negre
CEMN s-a nascut ca si forma de cooperare informala in urma initiativei Turiciei din 1992. Contextul:
sfarsitul Razboiului Rece, prabusirea URSS a fost vazuta de Turcia ca o posibilitate de reafirmare in pozitie
dominanta in bazinul Marii Negre.
Acordurile de la Istambul din 1992 stau la baza CEMN. Din organizatie fac parte atat state riverane la
Marea Neagra (6 state) cat si alte 7 state (state neriverane, dar importante pentru regiunea Marii Negre).
CEMN si-a propus de la inceut a fie o structura care sa puna accent pe legaturile economice. Insa partea
economica s-a dezvoltat cel mai putin. Ratiunile acestei situatii:
 Statele membre nu au fost interesate sa dezvolte relatii economice la nivel de guverne, ci s-au preferat
canalele private (oameni de afaceri).
 Multe state sunt slab dezvoltate economic (Grecia, Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru), care nu
pot sa contribuie la dezvoltarea suficienta a acestui domeniu.
 Au lipsit „statele sponsor”, capababile de resurse financiare pentru a sustine proiectele financiare.
S-a creat un Consiliul de Cooperare pt Intreprinderile mici si mijlocii la nivelul organizatiei dar mai
mult ca initiativa privata, si nu ca initiativa guvernamentala. Pe langa dimensiunea economica, s-au dezvoltat
foarte bine alte dimensiuni:
 Dimensiunea de securitate, care initial nu figura pe agenda. Are 2 coordonate:
o Lupta contra terorismului maritim
o Lupta contra consecintelor de securitate ale modificarilor climatice si ale poluarii. Gradul
etroficarii (poluarii) a Marii Negre este una dintre cele mai mari. Au creat Comisia Marii Negre
pt lupta contra poluarii.

10
 Dimensiunea academica, universitara. S-a creat o universitate a Marii Negre, care are sediul in
Romania si reuneste reprezentanti din toate tarile. S-a infiintat un institut de cercetare a Marii Negre,
cu sediul la Atena; se focalizeaza strict pe cercetari privitoare la Marea Neagra.
 Dimensiunea informationala: schimburi de informatii privitoare la acitivati suspecte de terorism.
 Dimensiunea combaterii imigratiei ilegale: are o structura care se ocupa cu gestionarea frontierelor si
coopereaza cu entitatea specializata a UE – Frontex.
CENM nu a capatat oficial statutul de organizatie internationala decat in 1997, prin reuniunea de la Kiev.

11