Sunteți pe pagina 1din 2

BULETIN (APROAPE) INFORMATIV AL TEATRULUI TONY BULANDRA TÂRGOVIȘTE / NR.

8 / MAI 2015

BABEL onia 1-12 IUNIE


care urmează Festivalul
BABEL
Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului
BABEL, ediția a V-a, va avea loc la Târgoviște
între 1 și 12 Iunie 2015.
Anul acesta, am decis să separăm festivalul în două mari
evenimente: între 1 și 5 Iunie va avea loc renașterea
Festivalului Păpușilor Vii, dedicat teatrului de animație, iar
între 6 și 12 Iunie vor fi programate evenimentele de
teatru, teatru de stradă, dans și muzică proprii Festivalului
BABEL.
Festivalul Păpușilor Vii este un concept unic, încercând să
separe în conștiința publicului târgoviștean noțiunile de
„teatru de păpuși” și „teatru pentru copii”. Teatrul de
animație are o tradiție milenară, răspândită pe întreg
globul, adresându-se deopotrivă adulților cât și celor mici,
iar Festivalul Păpușilor Vii este conceput în așa fel încât să
aducă în atenția publicului contemporan măiestria și
dinamismul deosebit al acestei forme de artă unice.
Organizat cu sprijinul celei mai longevive organizații
teatrale din istorie – UNIMA – prin intermediul doamnei
Irina Niculescu, Festivalul Păpușilor vii va avea invitate

FILM
teatre notabile din țară (Teatrul Țăndărică, Opera
Națională Comică, Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Teatrul
Național Târgu-Mureș), cât și din lume (Italia, Iran).
Cea de-a V-a ediție a Festivalului BABEL se dorește o
continuare și o rafinare a temei abordate anul trecut, și
anume ”Vorbire”. În 2014, Festivalul BABEL a fost singura
TEATRU DANS
manifestare artistică de amploare dedicată artelor
spectacolului practicate de minorități lingvistice, etnice și
politice din România. Am avut invitați din comunități mai
mult sau mai puțin izolate și exotice, de la Țara Bascilor la
Nordul extrem al Suediei (zonă locuită de populația
Saami), de la India de Sud-Est la comunitatea Țiganilor
Băieși din Ungaria și Serbia, din Iran și până în Turcia.
MUZICĂ
Anul acesta am confirmat invitați din Italia, Franța,
Spania, Coreea de Sud, Portugalia, Republica Moldova,
Canada, Anglia, Scoția, Iran și Ungaria. Pe lângă
diversitatea copleșitoare pe care o propunem, țintim mai
WORKSHOPURI
mult decât oricând spre o calitate ireproșabilă a
spectacolelor propuse, având așadar ca invitat de gală un
spectacol al Royal Shakespeare Company de la
Stratford-Upon-Avon, locul nașterii lui William
Shakespeare, una din cele mai importante instituții teatrale
din lume. TEATRU DE STRADĂ
Festivalul BABEL este un demers în continuă creștere, un
festival la nivel european, conceput și realizat în așa fel
încât să confirme importanța Teatrului Tony Bulandra
Târgoviște ca un adevărat „teatru de interes național”. Vă TEATRU DE ANIMAŢIE
mulțumim pentru interesul acordat eforturilor noastre.

FESTIVAL INIŢIAT ŞI REALIZAT DE


TEATRUL TONY BULANDRA
CU SPRIJINUL: CONSILIUL LOCAL ŞI PRIMĂRIA TÂRGOVIŞTE www.babelfast.ro
BABEL înseamnă:

Teatrul ACT
București
BABEL
Între 1 și 12 iunie 2015,

Teatrul Maghiar din Ukraina

Bekescsabai Jokai Szinhaz


in loc de teasing...

CASA BERNARDEI ALBA Bekescsabai Jokai Szinhaz, UNGARIA


„Casa Bernardei Alba” este ultima și poate cea mai formidabilă dintre creațiile
dramaturgice ale lui Federico Garcia Lorca, terminată la doar două luni înaintea morții sale
în timpul Războiului Civil Spaniol. Povestea desfășurată în Andaluzia este plină de
temperament iberic. Bernarda Alba își transformă casa într-o închisoare după moartea
soțului său, pentru perioada tradițională de doliu de opt ani. Tradiția spune în toată
această perioadă, ușile și ferestrele casei trebuie să rămână ferecate. Această izolare își
lasă amprenta asupra aprigei femei și a fiicelor sale, ducându-le într-o situație limită din
care singurele două căi de scăpare sunt fie moartea fie nebunia.

Ungaria Această nouă montare, în regia lui László Béres, directorul artistic al Operei Maghiare din
Cluj-Napoca, este prezentată de Teatrul Jókai din Békéscsaba, Ungaria – un spectacol
revoluționar, o simbioză perfectă între teatru și flamenco, între muzică, dramatism și dans.
Opera Națională Comică pentru „Casa Bernardei Alba” a avut premiera pe 30 Ianuarie 2015, având deja până acum 17
Copii reprezentații. Dependența, focul, gelozia, ritmul, doliul și singurătatea se împletesc într-un
spectacol în care sunetul, gestul, ritmul și aspectul au aceeași putere și același impact
București cutremurător.

Teatrul Tony Bulandra


Târgoviște

ChangPa
Korea

Teatrul de Artă
București

Compania Microbis RADICAL, Teatrul ChangPa, Coreea de Sud


Prieteni buni ai Festivalului BABEL încă din 2008, artiștii teatrului ChangPa din
Sibiu Coreea de Sud revin în acest an cu un spectacol care împletește ferocitatea cu poezia, politicul și artisticul,
istoria și ficțiunea. Este vorba despre RADICAL, o creație foarte recentă a companiei ChangPa, clădită pornind
de la evenimentele din istoria recentă a națiunii fracturate din peninsula Coreea. Veți avea ocazia să vedeți un
Yellow Magpies spectacol vizual, emoționant, în care luminile, trupurile actorilor și scenografia reușesc să spună nu doar
Scoția povestea unui grup de personaje, ci a unei întregi națiuni trecute prin tăvălugul unor ideologii antagonice. În
fond, este o poveste în care publicul autohton se poate lesne oglindi, iar noi nu ne îndoim că acest lucru se va
petrece. Spectacolul RADICAL va închide ediția din acest an a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului
Royal Shakespeare Company BABEL și sperăm să aibă același impact pe care l-a avut Zic-Zac anul trecut.
Anglia
Teatrul ACT, București
Teatrul Național Târgu-Mureș “Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”
Din seria spectacolelor fără cusur, puse în scenă și jucate de profesioniști, își face simițită prezența o nouă piesă de
teatru de excepție, intitulată ”Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o dramatizare după ”Moromeții” de
Teatrul Ariel Marin Preda, concepută de cunoscutul realizator de televiziune Cătălin Ștefănescu și regizată de Alexandru Dabija.
Râmnicul Vâlcea Doi ţărani care stau şi discută, te pun într-o dilemă: în ce loc se află ei? Sunt dincoace de gard şi se tot întreabă ce o
fi dincolo de gard. De fapt gardul e o construcţie din câteva scânduri, care le dă astfel mare bătaie de cap celor doi:
Moromete şi Cocoşilă.
Teatrul Țăndărică Moromete e Marcel Iureş, Cocoşilă e George Mihăiţă. Primul ar trece Dincolo de gard, apropiindu-se tot mai mult
de acest pârleaz, iar cel de-al doilea nu se apropie de el nici în ruptul capului. Îi e bine acolo unde e. Şi vorbesc, şi
București vorbesc despre politicieni, despre evenimentele transmise la radio, numai că semnalele care vin de undeva sunt
perturbate, în funcţie de distanţa dintre gard şi ei. De ce se tot apropie Moromete de gard şi vrea să vadă ce e
Dincolo? Păi caută prilejuri să-i vadă pe ai săi, pe cei care l-au părăsit: nevasta, cei şase copii… Acolo ar fi ei. Apăsat
Compania ETCH de obsesia că i-au luat totul, au plecat cu toate bunurile sale, l-au lăsat singur şi că nu pricepe de ce l-au lăsat, nu
Anglia înţelege felul omului, Moromete, adică Marcel Iureş, şi Cocoşilă – prietenul lui de-o viaţă şi întotdeauna având
argument la orice chestiune pusă în discuţie, adică George Mihăiţă -, se mişcă oarecum într-o “buclă” de timp,
încercând să iasă din ea, pentru limpezime, pentru a rupe acest chin.
Pantakin
Italia

AOLEU, Teatru de garaj și Curte


Timișoara

... and more, much more!!!

S-ar putea să vă placă și