Moira

(citate din Gramatopol Mihai, Moira, mythos, drama, Editura pentru Literatură
Universală, București, 1969)

„La Homer, Moira este întâlnită ca zeitate personificând răul, moartea, figurând
implacabilul destin.”

„La tragici, Moira înseamnă soartă, destin, ceea ce este dat fiecăruia în viață” – la Eschil
divinitate triplă, alături de erinii.
În Prometeu ideea destinului este redată prin ananke cu sens de necesitate,
constrângere, dar și chin fizic sau angoasă.

Opoziția forță omenescă – forța destinului (în Prometeu: „Cu mult mai slabă ca destinul
este/Înțelepciunea...”) – pag. 42, 43, 44

„În fine, în tragedia greacă destinul nu implică și fatalitatea. Vom avea prilejul să
constatăm extensiunea <<liberului arbitru>>. Destinul nu este obsesiv, pentru că astfel
ar distruge tragicul; dimpotrivă, el lasă loc liber desfășurării acestuia. – pag. 54

Cât de mult este vorba de destin în cazul eroului tragic? Oare e vorba chiar de simpla
existență? Destin implacabil sau necesitate? Forța destinului și forța omenescă sunt într-
adevăr două forțe care se opun? Dacă eroul are parte de chin fizic, are el parte implicit și
de angoasă? => problema conștiinței

Rohde – 315 – despre Filoctet; 316 – Oedip

Vina tragică

„Gelozia, phtonos-ul divin, acționează atunci când este înfrânt princpiul măsurii, al
limitei hărăzite condiției umane.”(Gramatopol) – pag. 69

„Îngâmfarea și lipsa de măsură erau socotite ca niște demoni ai sferei non-apolinice.”

(Nietzsche)- 193

Suferința este pedeapsa

Consecințele tragicului asupra eroului

„Apropierea omenească prin suferință de divinitate este perfect posibilă în gândirea

religioasă greacă, iar acestă apropiere este eminente rațională, tragicul rezidând în
lupta, în suferința pe care ea o implică.” => „[...]tragicul în sensul eschilian, [...],
reprezintă normalul, ținuta conștientă care face cunoscute oamenilor legile condiției lor
și ale naturii în general. => „tragicul [...], este la Eschil un sentiment pozitiv prin care
omul însuți își afirmă existența în univers.” (Gramatopol) – pag. 69, 70
Silen lui Midas care întrebase care e lucrul cel mai bun: <<Ceea ce e binele suprem, îți
este inaccesibil: a nu te fi născut, a nu fi, a fi nimic. Binele imediat următor ar fi pentru
tine . . . să mori curând!>> (Nietzsche) – 189

„Prin noblețea atitudinilor sale, Apollo ne arată necesitatea acestei lumi a chinurilor,
pentru ca, prin ea, omul să fie constrâns să făurească viziunea liberatoare, și apoi,
cufundat în contemplarea ei, să rămână pașnic și liniștit în barca sa, aruncată ici-colo de
valuirile mării.” (Nietzsche) – 193

Pesimismul lui Schopenhaur – Liiceanu, 46

Însușirile eroului tragic

„Aristotel însuși, [...], intuiește pentru eroul tragic conceptul de erou bun... .”
(Gramatopol) – pag. 73

„Avântul titanic de a deveni Atlas-ul tuturor individualităților și de a le purta tot mai

departe și tot mai sus este caracterul comun al geniului prometeic și al celui dionisiac.”
(Nietzsche) – 221

„ << [...] cât de mult a trebuit să sufere acest popor pentru a atinge un asemenea grad de
frumusețe! Acum însoțește-mă dar la tragedie, și adu, împreună cu mine, jertfe în
templul ambelor zeități!>>” (Nietzsche) – 297

Sublim („tragicul este specia umană a sublimului” - Liiceanu)

„tragici sunt doar cei excelenți...numai ei sunt exemplari pentru năzuința și căderea
noastră comună.” (Liiceanu) – 58

„Orice erou etic este tragic.” (Liiceanu) – 90 = „eroul tragic trebuie să fie pur, paradigmă
a conștiinței imaculate.” – 111

„eroul tragic nu este în fond decât un om obișnuit, surprins însă în zonele exemplare ale
ființei sale; ce este accidental în el dispare în culisele nesemnificative ale vieții de rând...”
(Liiceanu) - 141

Conștiința eroului tragic

„fondul tragediei grecești este eroismul omului în luptă cu sine însuși.” (Gramatopol) –
pag. 73

„Cunoașterea ucide acțiunea; pentru a trece la fapte trebuie să fi învăluit în iluzii ... .”
(Nietzsche) – 209

„prin mitul tragic întruchipat de eroul tragic, liberarea de apriga dorință de a trăi această
viață ne sugerează o altă existență, o plăcere superioară, pentru care eroul se pregătește,
presimțind nu victoriile sale, ci pieirea sa.” (Nietzsche) – 278
„Aceeași nenorocire i-ar putea lovi și pe alții; urmările ei lăuntrice și exterioare, însă, nu
ar fi aceleași ca pentru Oedip sau Aiax. Numai caracterele supuse tragicului sunt sortite
tragediei.” (Rohde) – 314

„eroul tragic al istoriei tentează o limită care este absolută în raport cu conștiința sa și
relativă în raport cu omenirea.” (Liiceanu) – 60

„Conștiința care rămâne în limitele finitudinii și libertatea care se păstrează în cele ale
necesității exclud apariția tragicului.” (Liiceanu) - 95

Scopul eroului tragic

„Cunoașterea însă implică luptă și suferință, căci oricine pornește pe calea acesteia le va
întâlni în drum, provocate nu numai de realitățile exterioare, potrivnice, ci și de
asperitățile propriei firi omenești” (Gramatopol) – pag. 80

„sensul sacrificiului pentru cunoaștere la greci este acela al împlinirii vieții pe pământ, al
găsirii rostului ei cel mai ascuns conform condiției umane.” => „lupta eroului cu
necunoscutul dinlăuntrul său. – pag. 83, 84

„căci prin ce mijloace am putea sili natura să ne dezvăluie tainele ei, dacă nu printr-o
opoziție victorioasă, adică prin fapte nefirești?” (Nietzsche) – 218

„ Totuși, divinitatea îi dă viață veșnică, nu atât, poate, spre a-l ferici, cât pentru a
binecuvânta în veci Atica, acea țară a omeniei care îl primește pe nefericitul erou.”
(Rohde) – 319

Semnificația eroului tragic în sfera umană

„Sub farmecul dionisiacului nu numai că se restabilește legătura dintre om și om; chiar și

natura înstrăinată, dușmană sau subjugată își sărbătorește împăcarea cu fiul său rătăcit,
omul.” „Omul nu mai e artist: s-a prefăcut în operă de artă.” „...loviturile de daltă ale
dionisiacului, sculptor de lumi, sunt însoțite de apelul misterelor eleusine: << Vă
prosternați, milioane de oameni? O lume, îl presimți pe creatorul tău?>>.” (Nietzsche) –
pag. 184

„trebuie să știm că omul nu este nicidecum făuritor al acestei lumi a artelor; suntem însă
în drept să admitem că, pentru adevărul ei creator, suntem imagini și proiecțiuni
artistice și că noblețea noastră cea mai înaltă constă în a fi opere de artă – căci existența
și lumea nu-și găsesc justificarea veșnică decât ca fenomen estetic.” (Nietzche) – 200

„Ea (arta) singură știe să preschimbe acel simțământ de scârbă provocat de grozăvia și
absurditatea existenței în reprezentări ce-ți permit să trăiești: acestea sunt sublimul – ce
îmblânzește estetic grozăvia - și comicul – descărcare estetică provocată de scârba față
de absurd.” (Nietzsche) – 209

„eroul, cea mai înaltă aparență a Voinței...” (Nietzsche) – 255

Rohde – 317

„dobândirea eului propriu prin deschiderea către zestre comună din toți.” (Liiceanu) –
160

„satisfacția prilejuită de trăirea propriei tale valori recunoscute în ceilalți.” (Liiceanu) –

160

Nașterea eroului tragic

„Grecii cunoșteau și simțeau spaimele și grozăvia existenței. Pentru a putea suporta

viața, trebuiau s-o mascheze prin creația onirică olimpiană.” (Nietzsche) – 189

„Același instinct care dă viață artei, această completatre și împlinire a existenței, care te
îndeamnă să continui a trăi, a făcut să se nască și lumea olimpică prin care << voința>>
elină înalță în fața ei o oglindă ce o transfigurează.” (Nietzsche) – 190

„Supramăsura s-a revelat ca adevăr; contradicția, deliciile izvorâte din suferință vorbeau
despre sine, țâșnind din inima naturii.”(Nietzsche) – 194

„În arta dionisiacă ca și în tragicul ei simbolism, natura ni se adresează cu vocea ei

adevărată și neprefăcută: << Fiți așa cum sunt eu: Eterna mumă care, în necontenita
succesiune a aparențelor, făurește fără răgaz, impune mereu – existența firii, și se bucură
veșnic de diversitatea aparențelor!>>”. (Nietzsche) – 255

Autorul „va putea oare să creeze un contrast ireductibil între acțiunea (fixată de mit
dintotdeauna) și eroul-făptaș, înzestrat cu sentimentele unui contemporan al său? Astfel
se va naște un conflict tragic extrem de dureros și de o rară subtilitate.” (Rohde) – 309

„dacă sacrul este socialmente posibil din capul locului, în măsura în care religia este
posibilă din capul locului, existența unei coștiințe tragice este condiționată de apariția
statului-cetate, de rafinarea conștiinței speculative și a celei morale și, o dată cu ele, de o
întreagă concepție despre personalitatea umană.” (Liiceanu) – 21

„dobândirea valorii prin declin” (Liiceanu) – 157

Finalul – din Rohde, 328