1

Motto: „Trăim în era vitezei. Suntem oamenii informației și, adesea, victimele
ei. Fără gândire, informația nu poate duce la cunoaștere. Fără cunoaștere,
suntem neputincioși.” (epoca.ro)

Expresionismul
 Curent apărut la începutul secolului XX
 S-a manifestat mai ales în pictură, dar a influențat de asemenea literatura, muzica,
arhitectura, cinematografia („Cabinetul doctorului Caligari”)
 Se caracterizează printr-o exacerbare a subiectivității, o „punere pe tavă a sufletului”
prin colori, sunete, asocieri puternice și contrastante
 A luat naștere în Germania dintr-o grupare artistică Die Brücke (1905-1914) care însă
nu avea un crez pe care să-l urmeze îndeaproape
 „Cred că vremea de acum este una a incertitudinii care prelungește nesfârșit de mult
un miracol așteptat, presimțit și pe care îl numim, în general, schimbarea. Cultura
Expresionismului este cosecința majoră, în literatură și în teatru, în film și în muzică,
a marii speranțe și a eșecului dezastros al acesteia.” (Marian Popescu în Semnal
teatral: Expresionismul în teatru și în arte, Ed. Unitext, pag. 4)
 „aceste strădanii de a da la iveală, cu furie, cu ardoare și pasiune, adâncurile sufletului,
tainițele eului, esența eternității au fost desemnate prin termenul mult prea
convențional de expresionism” (Kurt Pinthus, pag.7)
 „acum, este vorba să subjugăm realitatea, de data aceasta prin spirit. Aceasta nu se
produce prin reflectarea ei, ci prin absorbirea, anularea pământescului și transformarea
lui în artă în contextul unei realități noi, suprapământene, în care să sălășluiască
spiritul.” (Kurt Pinthus, pag. 9)
 Pag. 19 – Noua concepție-expresionism
 Carl Sterheim, pag.23: „Autorul dramatic este vraciul ce are în grijă trupul vremii sale.
Pentru el, a se vedea înzestrat în toată splendoarea cu calitățile complete ale omului
ideal, este o îndatorire de neînlăturat.”; „privind în abis i s-a arătat (spectatorului) lupta
disperată dintre principiul divin și omul străin de înțelegere, care l-a cutremurat și
iluminat.”
 Yvan Goll – Supradrama, pag. 24, 25 + 26-30
 În ceea ce privește literatura, expresionismul e greu de definit pentru că lipsesc operele
care să meargă clar în această direcție
 El este o căutare de sine, o întoarcere la formele originale de viață, apropiere de mit
 „Originea expresionismului datează de fapt de la întâiul Adam care a încercat să
exprime întâiul extaz în fața Evei, de la primele linii care, încrustate într-un copac,
desenau un animal și prin care omul primitiv încerca să-și exprime taina formei. Orice
exprimare e o liberare.” (A. Dominic, Germania intelectuală de azi. Expresionismul,
pag. 31)
 Se explică de ce expresionismul a apărut în Germania – acolo unde dărâmarea vechilor
idoli s-a făcut violent și conștient

1
 2

 Se încerca găsirea unui răspuns pentru natura violentă din om, a fost o reacție
împotriva războiului, „un clopot literaro-artistic pentru pace. Fondul expresionismului
este deci etic: - și aici stă marea însemnătate a vechiului curent.” (A. Dominic, pag.32)
 „Durerile războiului l-au făcut pe individ mai clarvăzător. Puterea lui de presimțire și
de cunoaștere a raporturilor cosmice cu dânsul a crescut. Pentru a comunica noile
viziuni interioare, pentru a crea noua punte între om și om a fost nevoie de noi
mijloace de expresiune” (A. Dominic, pag.32)
 „Culoarea devine muzică – expresiunea colorată a stărilor sufletești.” (A. Dominic,
pag. 33)  un fel de pictură transcendentă
 „Sufletul german străbate azi iadul căutării de sine. Expresionismul este expresia
acestui iad.” – pag. 33
 Expresinismul exista în pictură încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea –
maeștrii Hodler și Cesanne
 În literatură apare conștient după război
 În Franța ghicit doar în atitudinea sufletească a lui Paul Claudel
 În literatură expresionismul „e prea mult o estetică și o serie de considerații și teorii
literare și prea puțin o realizare concretă a acestor tendințe, pentru a putea fi lesne
caracterizat” (Ion Sân-Giorgiu, Expresionismul dramatic, pag. 33)
 A găsi un nou mit, a-și îndruma sufletul spre misterul medieval
 În pictură expresionismul este un compromis ieșit din dizolvarea naturalismului –
trecerea s-a făcut pe două căi: a culorii numită pleinarism și cubism și pe cea a formei
ramificată în impresionism, futurism și pictură absolută (Max Deri, pag. 35)
 Cezanne, Gauguin, Van Gogh – „Expresionismul din pictură e un dușman neîmpăcat
al naturalismului subiectiv. Pictorul nu mai imită natura. Prima parte a teoriei
aristotelice, atât de respectată până acum, cade cu totul. Pictorul nu mai redă impresia
ce i-o lasă un obiect, ci creează simboluri, în care închide simțirea obiectului,
simboluri de simțire deci, tălmăcite pe pânză prin mijloacele cele mai intensive de
expresie...Sufletul artistului se coboară în sufletul obiectului pictat.” (Ion Sân-Giorgiu,
pag.35)
 Expresionismul e o artă intuitivă, o artă a sufletului...triumfează sufletul asupra
materiei, expresia asupra desenului, contrastul asupra culorilor convenționale.”
(ibidem)
 „Arta ca expresie a existat totdeauna, nu însă ca expresie a unui simbol de simțire, a
ideii lucrurilor. Din aceasta constă noutatea acestei arte care caută să redea în locul
lucrului, ideea lucrului cum a cerut-o Schoepenhauer.” (Ion Sân-Giorgiu, pag.35)
 Kasimir Edschmid: „întreg spațiul artistului espresionist devine viziune. El nu vede, ci
are o viziune. El nu zugrăvește, ci trăiește. El nu reproduce, ci plăsmuiește. El nu ia, ci
caută.” (pag. 35); „Realitatea are însemnătate numai întru cât, trecând prin ea, artistul
poate prinde ceea ce se găsește în dosul ei.” (pag. 37)
 „expresionismul este deci o primenire a limbii literare și o împrospătare a sufletului”
(Ion Sân-Giorgiu, pag.36)
 Importante sunt pentru expresionism și teoriile lui Nietzsche și Freud „Cum salvăm
noi misterul?” respectiv importanța dată subconștientului

2
 3

 Tendința expresionismului spre misterul creștin și extazul religios

 „La baza noii arte este intuiția. Ea este forța creatoare a poetului, ea este
descoperitoarea minunilor lumii, ea pătrunde și vede acolo unde ochiul muritorului
obișnuit nu poate ajunge niciodată. Arta aceasta nu e decât un strigăt spre Dumnezeu.
De aceea nu burghezul, nici omul de toată ziua interesează pe poet, ci omul-spirit,
omul în afară de formele sociale, în afară de legi și în afară de psihologia obișnuită.”
(Ion Sân-Giorgiu, pag.37)
 Misticismul expresionistului e veșnica căutare a divinității în dosul lumii și a realității.
Arta sa va fi ea însăși un mister religios, o taină, o intuiție divină, o viziune a
supranaturalului și a supraumanului.
 Muzica pentru Schoepenhauer – „o nemijlocită obiectivare a întregii voințe”, ea
vorbește despre esența lumii, pe când celelalte arte despre umbrele ei.
 „Și expresioniștii spun prin condeiul lui Edschmid că ar fi un nonsens să repeți în artă
lumea, odată ce ea există și cer dezrobirea omului și a lucrurilor de toate legăturile și
relațiile ce le au între ele.” (Ion Sân-Giorgiu, pag.38)
 Bernhard Diebold: „Sufletul a fost uitat de marele public, din cauza corpului delict al
psihologiei.” (pag.38)
 Muzica este o vastă armonie a sufletului și a vieții și nu poate fi decât expresionistă.
 Strindberg mărturisește într-o scrisoare către traducătorul său Schering că nu-l mai
interesează realitatea: „Întâmplările banale ale existenței nu sunt viața adevărată. Viața
mea întreagă este un vis.” (pag.38,39, 40)
 „Tendința expresionismului e, cum spune Freyhan, să prefacă haosul în cosmos.” (pag.
40)
 „Sufletul și-a aruncat lanțurile. Ca-ntr-o beție, el își strigă dreptul lui la viață” (pag.41)
și Verklärte Nacht” de Arnold Schoenberg – „Dyonisiacă și titanică e lupta aceasta
pentru liberarea omului de formele rigide ale unei societăți care l-a uitat pe Dumnezeu
și l-a ucis pe om.”
 La Strindberg și Wedekind – dizolvare a realității în caricatură și extaz
 Georg Kaiser își prezintă eroii sfâșiați între puterea banului și sexualitate. Încearcă să
creeze omul nou, dar îi lipsește un crez.
 Van Gogh exagerează deformând fiecare linie, pune pe pânzele sale pete de culoare vii
și înfocate, așa cum spune Lucian Blaga (pag.59) = o brutalitate coloristică – lucrurile
și ființele pictate de el nu își trăiesc viața lor, ci viața pictorului.
 „Se poate vorbi de chimul profund al pomilor lui Van Gogh, pe care nu vântul îi
mișcă, ci propriul lor suflet blestemat.” (Lucian Blaga, Noul stil, pag.60)
 Nietzsche nu are numai instinctul existenței (pe care îl au naturaliștii), ci are elanul
existenței
 „Totuși un Strindberg și un Nietzsche s-au identificat prea mult cu toată chinuitoarea
problematică a veacului. Fiind prea mult ai timpului, deși avangardă, ei nu-și pot
realiza în opera lor fără echivoc propriile lor profetizări. Opera lor va prezenta deci din
punct de vedere stilistic un caracter de tranziție, dar incontestabile personalitățile cele
mai maracante. Fără de Nietzsche nu se poate concepe entuziasmul cosmic, nici

3
 4

tragica isterie, nic graiul frământat și cu atât mai puțin invenția verbală a
expresioniștilor de mai târziu.” (Lucian Blaga, pag. 62)
 Personajele lui Wedekind și Strindberg – ireal crescute, de proporții halucinante
 Interesul a trecut de la detaliu la esențial, de la concret la abstract, de la imediat la
transcendent, de la dat la problemă
 Herwarth Walden: „Kunst ist Gabe, nicht Wiedergabe” (arta este dare, nu redare)
 Fr. Burger: „Niciodată n-am simțit mai puternic în jurul meu enigmaticul suflu al
vieții. Lucrurile apar la suprafață dintr-o nesfârșit de îndepărtată umbră, mă cheamă și
iar dispar și eu însumi mă simt ca o parte mică, dar pe care o înțeleg, dintr-un neînțeles
ale cărui granițe le caut.”
 „E înfricoșata revărsare de lumină...În trepidația universală a începuturilor se desfac
lumile...”
 În teatrul expresionist situațiile sunt adesea de necrezut – la Strindberg asta se
datorează visului, invaziei inconștientului
 Teatrul expresionist dă o foarte mare libertate regizorului și se bazează pe forța
actorului de a vitaliza spațiul
 Reinhardt, Craig, Appia
 Worringer: „Abstracțiunea se naște din marea neliniște pe care o încearcă omul
terorizat de fenomenele pe care le constată în jurul său și cărora este imcapabil să le
descifreze raporturile, contrapunctele misterioase. Aceată angoasă primordială a
omului în fața unui spațiu nelimitat îi trezește dorința d a smulge obiectele din lumea
exterioară contextului lor natural, sau mai degrabă, de a elibera un obiect de legăturile
sale cu alte obiecte, pe scurt, de a-l face absolut.” (pag.175)
 „Monologul expresionist are structura unui plânset și unui strigăt.” (Jean-Michel
Palmier, pag. 176) – „Conflictul pe care îl încarnează eroul expresionist este absolut.”
– „De asemenea, conflictul cu tatăl capătă întreaga sa valoare simbolică: în spatele
taților se ascund autoritatea, banii, puterea, societatea, războiul, egoismul,
neînțelegerea, lașitatea. El le reprezintă și le apără.” – „eroul expresionist declară
război întregii realități înconjurătoare, fie că e vorba de familie, politică, limbaj, el
vrea să zdrobească totul și să se zdrobească el însuși în această ultimă revoltă. Puțin
contează dacă moare, dacă eșuează, rolul său este de a mări semnele, de a face să se
întrevadă lumini prin strigătul său.” – „Fiul devine cerșetor de iubire, de infinit, de
puritate și de eternitate.”
 Bernard Diebold: „Eroul dramei este în numeroase cazuri o persoană care rostește un
monolog, cufundată până la mijloc în noroiul gros de pe jos, în timp ce bustul planează
prin cosmos în freamăt de aripi. Între cele două jumătăți ale corpului, nu trece decât un
cordon ombilical subțire” (pag. 176)
 „Teatrul lui Strindberg este înainte de toate povestea evoluției unui suflet” (Jean-
Michel Palmier, pag. 178)