Acte Normative Comentate Protectie Civila PDF

CENTRUL NATIONAL DE PREGATIRE PENTRU MANAGEMENTUL MEDICAL AL
DEZASTRELOR
Prof. Univ. Dr. Ing. Popa Ion
ACTE NORMATIV LEGISLATIVE PRIVIND PROTECTIA CIVILĂ

(Manual pentru masteranzi)
Bucureşti
Martie 2012
DEZASTRELOR
Prezentul volum este constituit în baza Planului de învățământ al

Masteratului de Medicină de Dezastru al Universității Titu Maiorescu anul
universitar 2011-2012
ISBN: 978-606-8222-75-2
DEZASTRELOR
Prof. Univ. Dr. Ing. Popa Ion
ACTE NORMATIVE LEGISLATIVE PRIVIND PROTECTIA CIVILĂ

(Manual pentru masteranzi)
Bucureşti
Martie 2012
DEZASTRELOR
DEZASTRELOR
CUPRINS:
Capitolul 1 LEGISLATIE INTERNA...................................................................................................... 8
1.1 Aspecte generale.......................................................................................................................... 8
Legi privind Protectia civilă (pentru documentare și pentru cei interesati, în anexe se vor
prezenta integral legile anterioare )................................................................................................. 12
Ordonante de Urgență și Ordonante emise de Guvernul Romaniei referitoare la activitatea de

Protectie civilă .................................................................................................................................. 33
Hotarari emise de Guvernul Romaniei referitoare la activitatea de Protectie civilă. ................... 37
Ordine ale Ministrului Administratiei și Internelor pe probleme de Protectie civilă. .................... 48
CAPITOLUL 2 LEGISLATIE INTERNATIONALA ............................................................................ 57
Protectia civilă în Uniunea Europeana............................................................................................ 57
BIBLOGRAFIE .................................................................................................................................. 59
DEZASTRELOR
DEZASTRELOR
DEZASTRELOR
Capitola 1 LEGISLAȚIE INTERNĂ
Aspect general
Istoria civilizaţiei umane a cunoscut în dezvoltarea să de-a lungul timpului,

perioade care au fost caracterizate ca bune, dacă acestea au determinat comunităţile
umane să urce trepte superioare din punct de vedere al dezvoltării şi proaste, daca au
înregistrat un regres sau, stagnare în evoluţia lor pe spirala normala spre mai bine
(binele pe care în mod subiectiv îl putem accepta).
Din punct de vedere istoric și filozofic, treptele ierarhice care au marcat schimbări
majore ale civilizaţiei umane sunt bine cunoscute și nu fac obiectul materialului de fata,
dar putem remarca din punctul nostru de vedere ca trecerea de la o etapa la alta ne-a
determinat să facem un salt pozitiv în cunoaşterea cauzelor care au influenţat grăbirea
sau încetinirea acestei evoluţii interesante pe care civilizaţia umană ne-a fascinat cu
atâtea exemple la care generaţii întregi de oameni au contribuit și/sau au fost martori.
Cel mai adesea, stagnările în evoluţia societăţii umane s-au datorat conflictelor
locale sau generale și în mod deosebit hazardelor naturale, antropice și/sau asimetrice
apărute într-o regiune sau în mai multe regiuni simultan într-o anumită perioada de timp,
soldate cu efecte distructive, fie datorita apariţiei unor formaţiuni geologice noi, fie
datorita apariţiei și dezvoltării unor conflicte interumane majore, unele din ele având un
caracter pronunţat regresiv, pentru care au fost necesare eforturi deosebite de revenire
și de continuare a procesului dezvoltării sociale.
Istoria consemnează faptul ca, fiind vorba de evenimente ca fenomene aleatorii de
o mai mare anvergură, imprevizibile şi nedeterminate în timp şi spaţiu, acestea au fost
considerate ca salturi calitative, trepte sau praguri în evoluţia sistemelor. Ca o remarca în
consecinţa pot menţiona faptul ca, aceste fenomene au generat, generează și vor
genera în permanenta, descărcări de energii imense care determină dezordine,
dezechilibre pe scara evoluţiei comunităţilor umane, până la stabilirea unui nou echilibru.
Iată, de ce, în asemenea situaţii societăţile umane, indiferent de spaţiul şi timpul în
care au trăit, au fost nevoite să-şi creeze structurile de protejare, de apărare a membrilor
săi pentru depăşirea fără prea multe efecte negative a momentelor de criză provocate de
evenimentele aleatorii inevitabile de altfel, în totalitate, pe scara evoluţiei umane.
În acest scop, societăţile umane au fost nevoite să creeze și să dezvolte un cadru
normativ juridic care să asigure legalitatea şi legitimitatea instituirii unui sistem coerent,
capabil să accepte în paralel existenţa unor evenimente destabilizatoare, unele
independente de voinţa oamenilor, altele favorizate de aceştia, împreuna cu măsurile ce
trebuie luate pentru ca efectele acestor evenimente să fie diminuate la maximum și pe
cat posibil eliminate.
În interiorul cadrului normativ juridic, s-au dezvoltat masuri de educare a
membrilor comunităților umane față de apariţia și dezvoltarea evenimentelor de tip
DEZASTRELOR
dezastru, care s-ai determine să conştientizeze faptul ca omenirea a trăit și supravieţuit

împreuna cu fenomenele la care au fost martori generaţii de-a rândul, dezvoltăndu-și
mijloace și elemente de rezistenta împotriva acestora, pentru o viata mai sigura.
Aşa s-a născut, ceeace astăzi denumim PROTECȚIE CIVILĂ și pentru care
volumul de fata încearcă să aducă în atenţie ansamblul noţiunilor și conceptelor cuprinse
în actele normativ juridice care definesc și ierarhizează obiectul în sine.
Pentru o diplomație reală a dezastrelor naturale
Dezastrele naturale au reprezentat întotdeauna suficiente motive care au condus

la cooperarea internaţională între state, chiar și intre acelea care au avut relaţii inamice
prin tradiţie. Putem aduce nenumărate argumente, cu exemple edificatoare care să
susţină acest fapt, ca atunci când un stat sau un grup de state s-au confruntat cu
probleme grave provocate de anumite riscuri extreme, în ajutorul lor au sărit toate statele
limitrofe din zona și nu numai, fără să țină seama de relaţiile lor antagonice anterioare
pentru depăşirea momentelor de criza și să grăbească revenirea la normalitate a
comunităților umane afectate.
Diplomaţia este unul dintre termenii care poate fi cel mai bine abordat în astfel de
situaţii, mai degrabă prin luarea în considerare a contextelor de utilizare ale demersurilor
sale decât prin încercarea de a stabili cu precizie un înţeles precis, global. În general,
diplomaţia poate fi definită ca managementul relaţiilor internaţionale prin negociere şi nu
prin forţă sau alte mijloace. Diplomaţia poate fi interpretată şi ca arta a negocierii,
adaptându-se treptat în funcţie de schimbările din mediul public și politic.
Dacă diplomaţia secolelor şaptesprezece şi optsprezece poate fi catalogată ca o
diplomaţie secretă în care opinia statelor mici era neglijata, noua diplomaţie este
deschisă, se bazează pe aprecierea opiniei publice şi pe comunicare, fiind modificate
foarte multe practici ale diplomaţiei de tip vechi. Conceptul de diplomaţie contemporană
a înglobat nuanţele de acţiune din perioada care a urmat încheierii războiului rece.
Nuanţa importantă a diplomaţiei contemporane a constituit-o metamorfoza treptată
care a avut loc prin modificarea conceptului de stat, interdependenţa politică şi
economică a statelor, interpenetrarea soluţiilor cu apariţia companiilor multinaţionale, a
actorilor subnaţionali, creşterea importanţei organizaţiilor non-guvernamentale precum şi
a negocierilor internaţionale (idei și expuneri ale numeroaselor personalități: Henry
Kissinger, K. Hamilton şi R Langhorne, G.V.G. Krishnamurthy).
Limitele conceptului de diplomaţie sunt modificate de schimbările intervenite în

conceptele de suveranitate, globalizare, inovaţie tehnologică, creşterea importanţei
mecanismelor internaţionale de monitorizare şi a agenţiilor de finanţare şi donatori.
Factorul important în diplomaţia contemporană este constituit de schimbarea centrului de
greutate al problemelor globale de la abordarea naţională la abordarea cu puternice
accente umanitare.
Acest lucru este evidenţiat prin apariţia şi utilizarea din ce în ce mai frecventă a
termenilor ca: Diplomaţia Drepturilor Omului, Diplomaţia de Mediu, Diplomaţia
DEZASTRELOR
Acţionarilor, Diplomaţia Publica, după cum arata M. Leonard and C. Smewing în „Public
Diplomacy” şi Victor Kremnyuk în The „Emerging System of International Negotiations”:
Analysis and Issues.
Dezastrele naturale au reprezentat întotdeauna un domeniu care a condus la

cooperarea internaţională între state care aşa cum am mai afirmat au avut relaţii inamice
prin tradiţie. În pofida potenţialului său şi a impactului semnificativ asupra relaţiilor
internaţionale, diplomaţia dezastrelor a constituit o noţiune căreia nu i s-a acordat
niciodată atenţia cuvenită.
Apariţia sau ameninţarea apariţiei și dezvoltării unui dezastru natural a creat
oportunităţi importante pentru facilitarea unor relaţii mai bune şi colaborării între ţări
aflate în conflict unele cu celelalte, prin apariţia unor legături care altfel ar fi imposibil să
existe. Spiritul de cooperare generat de eforturile comune depuse pentru înfruntarea
dezastrelor din raţiuni şi imperative umanitare oferă posibilitatea depăşirii prejudecăţilor
existente, trecându-se peste bariere care pot dispărea pentru totdeauna.
Chiar şi în situaţiile în care astfel de demersuri sunt întreprinse din scopuri pur
populiste, acestea pot influenţa relaţiile multilaterale şi bilaterale în domenii ca
managementul mediului, comerţul şi schimburile culturale.
Diplomaţia dezastrelor nu se defineşte și nu se clădeşte pe insuccesul în relaţiile

internaţionale sau dificultăţile întâmpinate în eforturile din cadrul activităţii diplomatice ci
pe felul în care activităţile desfăşurate pentru pregătirea, prevenirea și intervenţia pentru
reducerea efectelor unui dezastru, fără să înţelegem ca astfel se reduc mai mult sau mai
puţin conflictele între actorii scenei internaţionale, dar care pot contribui la stabilirea
relaţiilor de colaborare între adversari. Printre aceste activități se poate include, tot
spectrul menţionat mai înainte de la pregătire, prevenire, reacţie de răspuns pana la
reconstrucţia şi recuperarea în caz de dezastru.
Cercetările efectuate în cadrul activităţilor de diplomaţie a dezastrelor arată că
aceste activități se constituie ca un catalizator al diplomaţiei, fără să creeze, însă, o nouă
diplomaţie. Este important ca acest catalizator să fie urmat automat de o voinţă politică
exprimată de către statele adversare politic pentru a se putea atinge succese
diplomatice.
Ilan Kelman demonstrează în „Disaster Diplomacy: Hope Despite Evidence” că,

pentru ca diplomaţia dezastrelor să funcţioneze, activităţile acesteia trebuie să rămână
strict legate de domeniile acoperite de activităţile relaţionate la dezastre, elementul politic
fiind necesar să se păstreze la un nivel scăzut.
Numeroasele acţiuni comune ale statelor pentru sprijinirea comunităților umane

afectate, ne determina să afirmam că activităţile legate de managementul dezastrelor nu
conduc la apariţia uneori la relaţii diplomatice noi, ci au numai un rol de facilitare a
acestora. Astfel, pe termen scurt acestea pot avea un impact pozitiv asupra diplomaţiei,
dar pe termen lung factori ca: schimbarea de regimuri de conducere, neîncrederea,
credinţa că un conflict tradiţional are prioritate în fata necesitaţilor de natura umanitara
sau acordarea de prioritate acţiunilor beligerante în fata demersurilor diplomatice de
DEZASTRELOR
rezolvare a conflictelor pot să aibă un impact mult mai puternic decât cel al demersurilor
umanitare.
În aceeaşi lucrare citată mai sus, Ilan Kelman arată că imperativele umanitare şi
activităţile din cadrul managementului dezastrului trebuie să aibă caracter de neutralitate
şi independenţă faţă de opiniile politice şi dezacordurile diplomatice. Din nefericire,
imperativele umanitare sunt deseori desconsiderate în realitate. La întrebarea dacă ar fi
bine să se profite de oportunitatea de a lega demersurile diplomatice de activităţile din
cadrul managementului dezastrelor se poate răspunde şi negativ şi pozitiv. Dar, cu cat
se reuşeşte fructificarea politico-diplomatica mai eficienta a rezultatelor activităţilor de
management al dezastrului, cu atât mai bine.
Succesul sau insuccesul diplomaţiei dezastrului sunt de multe ori cauzate de

factori care sunt exteriori acţiunilor şi activităţilor politicienilor şi diplomaţilor. Există o
multitudine de actori implicaţi care pot determina rezultate pozitive şi negative ale
diplomaţiei dezastrului. Câteva exemple semnificative sunt edificatoare: evenimentele
pot depăşi voinţa şi vederile autorităţilor, aşa de exemplu înainte şi chiar imediat după
apariţia dezastrului cauzat de uraganul Latrina când autorităţile Statelor Unite au răspuns
nefundamentat că S.U.A. nu au nevoie de asistenţă internaţională, ceeace s-a dovedit ca
nu este aşa; în schimb în planurile de apărare ale Noii Zeelande există un capitol dedicat
special asistenţei internaţionale post-dezastru; dorinţele populaţiilor pot depăşi ezitările
diplomatice aşa cum s-a întâmplat după cutremurul din 1999 în cazul Turciei şi Greciei
când populaţia a fost aceea care a reclamat necesitatea ajutorării reciproce; în cazul
războiului între Etiopia şi Eritreea care a început în 1999 presa şi organizaţiile umanitare
au avut parte de un eşec în încercarea lor de a activa demersuri de diplomaţie a secetei.
Diplomaţia dezastrelor este un proces complex ale cărui rezultate nu sunt

niciodată sigure, fapt pentru care, pe acest subiect, se poate spune că acest tip de
diplomaţie nu este unul nou, elemente ale sale putând fi găsite cu mult înaintea istoriei
prezentului, că diplomaţia dezastrului are influenţe clare în soluţionarea unor conflicte
dacă există o voinţă cel puţin bilaterală în acest sens, că diplomaţia dezastrului are un
caracter profund legitim cu condiţia să nu existe o parte implicată în conflict care să
caute orice pretext pentru a evita pacea, iar efectele diplomaţiei dezastrelor sunt pe
termen scurt care nu influenţează direct sau esenţial eforturile de reconstrucţie şi
activităţile normale ale managementului dezastrului.
Nu trebuie însă neglijat rolul diplomaţiei clasice în cadrul activităţilor de

management al dezastrelor, mai ales când componenta internaţionalista a acestui tip de
activităţi este din ce în ce mai prezentă în cadrul realităţilor internaţionale de astăzi.
Cele prezentate mai înainte, reprezintă elemente esenţiale pe care trebuie să le

avem în vedere în cadrul activităţilor de Protecţie civilă pe care le vom desfăşura,
acestea, în etapa actuala depăşind graniţele tarii, odată cu integrarea României în NATO
și aderarea la UE (fapt ce se poate vedea din parcurgerea actelor normative adoptate de
România ca răspuns la necesitățile de colaborare asumate).
DEZASTRELOR
Legi privind Protecția civilă (pentru documentare și pentru cei interesati, în anexe
se vor prezenta integral legile anterioare )
Pachetul de legi privind Protecţia civilă din România de după dec.1989, va fi

prezentat în continuare selectat de autor pentru acele capitole, articole și paragrafe care
interesează apriori cursanţii masteratului “medicina de dezastre” și reproduce legile în
integralitatea lor în anexe, cu obligaţia ca cititorul să reflecte și să se documenteze în
mod responsabil, cu competenta și profesionalism pentru a putea aplica și respecta
întocmai prevederile lor în activităţile permanente și/sau în campaniile impuse de apariţia
și dezvoltarea oricăror tipuri de riscuri. Legile nu vor fi dezvoltate și comentate în detaliu,
având în vedere necesitatea cunoaşterii și implementării lor de către toate structurile de
Protecţie civilă, de la cele Centrale pana la cele locale, inclusiv de populaţie, indiferent
de situaţia în care se va afla în caz de dezastre.
În anexe la manual, vor fi prezentate legile în vigoare la aceasta data pentru o
posibila documentare a cititorului.
Legea Nr.481/08.11.2004 (publicată în MOf. Partea I Nr.1094/24.11.2004) privind
protecţia civilă din România, modificată şi completată prin Legea Nr. 212/24.05.2006
(publicată în MOf. Partea I Nr.457/26.05.2006 (Anexa 2) și republicata în MOf.
554/22.07.2008) – Anexa 1.
Prin definiţie “Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale

şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice,
tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi
realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a
dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale
situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi
asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate” [Art.1-(1)].
Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi

se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice centrale
şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat romane, precum şi
persoanelor fizice. [Art.1-(2)].
Îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă se realizează, de serviciile

publice sau private, profesioniste şi voluntare [Art.3-(3)]. Personalul serviciilor de urgenţă
voluntare şi cetăţenii care participa la acţiuni preventive şi de intervenţie... beneficiază de
compensaţii băneşti, drepturi sociale şi alte facilitaţi stabilite în Statutul personalului
voluntar... [Art.19]. În anexa 1.1 se prezintă integral Legea Nr. 481/08.11.2004.
În conţinutul Legii, se fac următoarele precizări:

Concepţia, organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţilor de protecţie
civilă se stabilesc şi se realizează la nivel local şi naţional pe principiile autonomiei,
subsidiarităţii, legalităţii, responsabilităţii, corelării obiectivelor şi resurselor, cooperării şi
solidarităţii. [Art.2].
DEZASTRELOR
În continuare, se are în vedere,

c) informarea și pregătirea preventiva a populaţiei cu privire la pericolele la care
este expusa, masurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie
puse la dispoziţie, obligaţiile ce ii revin și modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgență;
d) organizarea și asigurarea stării de operativitate și a capacitaţii de intervenţie
optime a serviciilor pentru situaţii de urgență și a celorlalte organisme specializate cu
atribuţii în domeniu;
e) înștiințarea autorităților publice și alarmarea populaţiei în situaţiile de urgență;
f) protecția populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și arhivistice,
precum și a mediului împotriva efectelor dezastrelor și ale conflictelor armate;
g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgență
sau de conflict armat;
h) organizarea și executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de
vieţi omeneşti, limitarea și înlăturarea efectelor situaţiilor de urgență civilă și pentru
reabilitarea utilităților publice afectate;
i) limitarea și înlăturarea efectelor dezastrelor și a efectelor atacurilor din aer pe
timpul conflictelor armate;
j) asanarea și neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul
conflictelor militare; ... [Punctele c), d), e), f), g), h), i) și j) fac parte din Art. 3 intitulat:
Atribuţiile Protecţiei civile].
Cele prezentate în aceasta parte, sunt deosebit de importante, în special pentru

organismele abilitate cu structuri specifice Protecţiei civile pe de o parte, iar pe de alta
parte pentru toţi membrii comunităților umane care trăiesc și muncesc pe teritoriul țării
noastre spre a cunoaşte cui trebuie să se adreseze în cazul apariţiei și dezvoltării
dezastrelor, și pentru înfrânarea oricăror tendinţe de a-și găsi sau acționa independent în
situații de urgență.
Managementul protecţiei civile se asigura de către componentele Sistemului

Naţional de Management al Situaţiilor de Urgență , potrivit prevederilor Ordonanţei de
urgență a Guvernului nr. 21/2004. [Art.11].
Activitatea de protecţie civilă din România este coordonata de primul-ministru,

care conduce aceasta activitate prin ministrul administraţiei și internelor, în calitate de
preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgență [Art.12(1)];
La nivelul instituţiilor publice centrale și locale, activitatea de protecţie civilă este

condusa de câtre preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgență, iar la nivelul agenţilor
economici, de către conducătorii acestora [Art.12(2)].
Ţinând seama de faptul ca Protecţia civilă ... este o componenta a Sistemului

Securităţii Naţionale... importanta ce i se acorda este pe măsura, iar cetăţenii trebuie să
înțeleagă aceasta responsabilitate ca pe o obligaţie directa pentru respectarea tuturor
regulilor și dispoziţiilor date de executiv în acest sens, supunerea lor să fie totala și
neşovăielnica.
DEZASTRELOR
La toate nivelurile de competenta, în structurile cu activitate permanenta sau

temporara din Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgență se constituie
structuri specializate în domeniul protecţiei civile [Art.13(1)];
La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al instituţiilor publice și al

agenţilor economici cuprinşi în clasificarea din punct de vedere al protecţiei civile, se
încadrează personal de specialitate cu atribuţii în domeniul protecţiei civile [Art.13(2)].
Cetăţenii au dreptul să încheie contracte de voluntariat pentru încadrarea în

serviciile de urgenţă voluntare cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale.
Statutul personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare se aprobă prin hotărâre
a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (A se vedea HG Nr.
1579/2005, publicata în MOf. Nr. 19 din 10.01.2006) [Art.17].
Legiuitorul prin acest articol, da dreptul și posibilitatea ca cetăţenii, adaug eu,
având capacitatea fizica și psihica, să participe la activităţile specifice Protecţiei civile,
dar nu oricum, nu independent ci în mod organizat sub comanda persoanelor
specializate și abilitate.
Cetăţenii care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru sau ale unui
conflict armat ori ca urmare a executării intervenţiei de către serviciile de urgenţă au
dreptul la ajutoare de urgenţă şi la despăgubiri, după caz [Art.18 (1)];
Despăgubirile se acordă în urma solicitării scrise a celui prejudiciat, adresată
primarului, pe baza actului de constatare întocmit de organele competente şi a hotărârii
consiliului local, din fondurile prevăzute în bugetul local cu această destinaţie sau din
cele aprobate prin hotărâre a Guvernului [Art.18 (2)].
Efectele reale ale unor dezastre, se cunosc după încetarea acţiunii
evenimentului, definirea și cuantificarea pagubelor fiind un atribut al specialiştilor sau
experţilor evaluatori, care pot și trebuie să efectueze operaţiile impuse prin mandatul pe
care îl au, în mod corect tuturor celor care sunt îndreptățiți să primească despăgubiri ca
urmare manifesțării dezastrului.
Personalul serviciilor de urgenţă voluntare şi cetăţenii care participă la acţiuni
preventive şi de intervenţie pentru limitare, recuperare şi reabilitare pe timpul situaţiilor
de urgenţă beneficiază de compensaţii băneşti, drepturi sociale şi alte facilităţi stabilite în
Statutul personalului voluntar prevăzut la art. 17 [Art.19].
Autorităţile administraţiei publice centrale și locale asigura stabilirea și integrarea
masurilor de protecţie civilă în planurile și programele de dezvoltare economico-sociala
ce se elaborează la nivel naţional, judeţean și local și urmăresc realizarea acestora
[Art.21(1)];
Masurile și acţiunile de prevenire din planurile de protecţie civilă se planifica și se

executa prioritar de către toate autorităţile administraţiei publice centrale și locale, potrivit
competentelor acestora [Art.21(2)];
Autorităţile administraţiei publice centrale și locale poarta întreaga răspundere

pentru asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei afectate de urmările situaţiilor
de urgență [Art.21(3)];
DEZASTRELOR
Asigurarea condiţiilor prevăzute la alin. (3) se realizează prin serviciile de

urgență, serviciile publice de gospodărie comunală, instituţii și agenţi economici, inclusiv
prin utilizarea, în condiţiile legii, a bunurilor din rezervele de stat și a serviciilor și
bunurilor puse la dispoziţie de organizaţii neguvernamentale romane sau de comunităţile
locale și populaţia din zonele neafectate, de state și organizaţii străine ori cu caracter
internaţional [Art.21(4)].
Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează

printr-un ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare,
adăpostire, protecţie nucleară, biologică şi chimică, evacuare şi alte măsuri tehnice şi
organizatorice specific [Art.39].
Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau

de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la
populaţie sau de la structurile care monitorizează sursele de risc [Art.40(1)];
Avertizarea populaţiei se realizează de către autorităţile administraţiei publice

centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de avertizare specifice, în baza înştiinţării
primite de la structurile abilitate [Art.40(2)].
Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de
efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde:
adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea
consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de agenţii economici şi proprietarii
de imobile [Art.45(1)];
Autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice, agenţii economici şi
proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi să realizeze
adăposturi de protecţie civilă [Art.45(2)];
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile de urgenţă de la
toate nivelurile de competenţă vor identifica şi vor stabili posibilităţile de utilizare pentru
adăpostire a unor galerii de mină, tuneluri, peşteri, grote etc. existente în apropierea
zonelor dens populate sau în zone prevăzute pentru amenajare de tabere de sinistraţi,
evacuaţi sau refugiaţi [Art.45(3)];
În timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor
amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea
normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de
ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă
profesioniste [Art.45(6)];
Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către
personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste; deţinătorii şi utilizatorii
acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru
menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare
[Art.45(7)].
La masurile de prevenire, pe care structurile de protective civilă, ca și cetăţenii
sunt obligate să le ia se adaugă, evacuarea populaţiei în condiţiile apariţiei și dezvolțării
unui pericol iminent care poate pune în pericol viata și sănătatea acesteia (în
DEZASTRELOR
conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 1222/2005 privind stabilirea principiilor

evacuării în situaţii de conflict armat, Publicata în MOf. Nr. 933/19.10.2005).
Principiile de organizare, de conducere și modul de utilizare a serviciilor de
urgență
profesioniste și voluntare, unitarilor de intervenţie, formaţiunilor de intervenţie
specializate și private în acţiunile de limitare și înlăturare a urmărilor situaţiilor de
protecţie civilă, precum și planurile operative întocmite în acest scop se stabilesc prin
regulamente, ordine și instrucţiuni elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgență și aprobate de ministrul administraţiei și internelor [Art.61].
Conducerea activităţilor de intervenţie se realizează prin reţeaua centrelor

operaţionale și operative sau a punctelor de comanda existente la autorităţile
administraţiei publice centrale și locale, precum și la instituţiile publice și agenţii
economici [Art.62(1)];
Conducerea nemijlocita a operaţiunilor de intervenţie se asigura de comandantul

acţiunii, împuternicit potrivit legii, care poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către
grupa operativa și punctual operativ avansat [Art.62(2)];
Grupa operativa se constituie, prin ordin al prefectului, din personal cu putere de

decizie şi specialişti ai serviciilor de urgenţă ale autorităţilor publice, ai agenţilor
economici şi instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă. [Art.62(3)].
Finanţarea cheltuielilor cu protecţia civilă se asigura, din bugetul de stat, din
bugetele locale, din bugetele instituţiilor publice autonome, ale instituţiilor publice
finanţate integral sau parţial din venituri proprii și din bugetele proprii ale agenţilor
economici, după caz [Art.68(1)];
Finanţarea serviciilor de urgență se asigura de către persoanele juridice care le-

au constituit [Art.68(2)];
Obiectivele de investiţii de interes naţional pentru protecţia civilă se finanţează de

la bugetul de stat [Art.63(3)].
și o ultima grupa de prevederi ale Legii referitoare la Sancţiuni și Contravenţii:
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea juridică civilă,

contravenţionala sau penală, după caz [Art.74].
Constituie contravenţii la prevederile prezentei legi următoarele fapte:
neincluderea masurilor de protecţie civilă în programele de dezvoltare
economico-sociala sau în proiectele de buget [Art.75(a)];
- neorganizarea serviciilor de urgență voluntare sau neasigurarea înzestrării și a
pregătirii profesionale a acestora [Art.75(b)];
- neîntocmirea planurilor de intervenţie sau a altor documente operative de
răspuns în Situatii de urgență ori neasigurarea punerii acestora în aplicare la
declanşarea situaţiilor de urgență [Art.75(c)];
DEZASTRELOR
- neasigurarea înștiințării, a avertizării, a alarmării sau a evacuării populaţiei în

Situatii de urgență [Art.75(d)];
- neasigurarea identificării, a monitorizării și a evaluării factorilor de risc
generatori de evenimente periculoase sau nestabilirea masurilor de protecţie împotriva
efectelor negative ale acestora [Art.75(e)];
- nemenţinerea adăposturilor publice de protecţie civilă în buna stare de utilizare
pe timpul situaţiilor excepţionale, corespunzătoare destinaţiilor acestora [Art.75(j)];
- neparticiparea la instruirile, exerciţiile și aplicaţiile de pregătire privind protecţia
civilă [Art.75(k)];
- neîndeplinirea masurilor de protecţie nucleară, biologică și chimică a populației;
- neanunţarea sau neinformarea despre evenimentele periculoase produse sau
privind masurile de protecţie civilă luate ori necesar a fi luate [Art.75(l)];
- neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiilor de urgență
[Art.75(q)];
- neîndeplinirea masurilor stabilite pentru asigurarea condiţiilor de supravieţuire a
populaţiei afectate [Art.75(t)].
Contravenţiile prevăzute la art. 75 se sancţionează cu amendă (conform Art.76

pentru fiecare paragraf în parte).
Trebuie făcută precizarea că amenzile pentru încălcarea prevederilor Legii

481/2004 încep de la 50 lei pana la 5000 de lei. Aceste valori sunt nesemnificative și de
cele mai multe ori persoanele vinovate din structurile abilitate le este mai la îndemână să
plătească amenzile decât să asigure îndeplinirea prevederilor legii.
Aceasta stare de lucruri s-a perpetuat de la an la an și după aprecierea autorului

se va mai perpetua și în continuare daca masurile de sancţionare a celor vinovaţi sunt
atât de blânde, fata de care optez pentru înăsprirea lor cât mai curând posibil.
Legea 307/12.07.2006 (publicata în MOf. Nr. 794/22.11.2007) privind apărarea
împotriva incendiilor – Anexa 3.
Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice,
măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare
publică, planificate, organizate şi realizate, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de
producere a incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea
incendiilor, în vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării
bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii
[Art.1(1)];
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile referitoare la situaţii de urgenţă,

factori şi tipuri de risc, intervenţie operativă şi evacuare au înţelesul prevăzut în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
15/2005 [Art.1(2)] (Legea 307/2006 se prezintă detaliat în Anexe).
Se prezintă în continuare câteva prevederi importante legate de apărarea și lupta

împotriva incendiilor, de care operatorii economici indiferent de statut și de structura
DEZASTRELOR
organizatorica, organele și organismele de stat, private, mixte, transnaţionale, etc.,

trebuie să tina seama în desfăşurarea activităţilor declarate prin documentele de
înfiinţare și nu în ultimul rând toţi cetăţenii țării ale căror gospodarii sunt cele mai expuse
la incendii:
- Fiecare operator economic este obligat să posede autorizaţie de securitate la

incendiu, care reprezintă actul administrativ emis, de inspectoratul pentru situaţii de
urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, prin care se certifică, în urma verificărilor
din teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor,
îndeplinirea cerinţei esenţiale de securitate la incendiu la construcţii, instalaţii tehnologice
şi alte amenajări; autorizaţia de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau
juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le
edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii
cerinţei esenţiale – securitate la incendiu [Art.1 a)];
- De asemenea trebuie să aibă aviz de securitate la incendiu, care este actul
emis, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti,
după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a
măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de
proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale securitate la incendiu a construcţiilor,
instalaţiilor şi altor amenajări [Art.1 b)].
Pentru înţelegerea problematicii legate de securitatea la incendiu, se defineşte

noţiunea de incendiu ca eveniment de ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără
control în timp şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale
şi care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere (Cele
ce vor fi prezentate în continuare sunt preluate din Legea 307/2006 Capitolul I Dispoziţii
generale).
Se defineşte drept cauza a incendiului o suma de factori care concură la iniţierea

incendiului, care constă, de regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs
aprinderea, primul material care s-a aprins, precum şi împrejurările determinante care au
dus la izbucnirea acestuia.
Pentru apărarea împotriva incendiilor se utilizează diverse mijloace tehnice

reprezentând sisteme, instalaţii, echipamente, utilaje, aparate, dispozitive, accesorii,
materiale, produse, substanţe şi autospeciale destinate prevenirii, limitării şi stingerii
incendiilor.
Se definesc operaţiuni de lunga durata pentru stingerea incendiului, intervenţiile

cumulate pentru stingere a focarele de incendiu şi eliminarea efectelor negative ale
acestora cu o durată mai mare de 4 ore.
Organizarea intervenţiei în caz de incendiu reprezintă ansamblul măsurilor

tehnico-organizatorice necesare stabilirii forţelor, responsabilităţilor, sarcinilor,
mijloacelor, metodelor şi procedeelor ce pot fi utilizate pentru evacuarea şi salvarea
DEZASTRELOR
persoanelor şi animalelor, protecţia bunurilor şi vecinătăţilor, precum şi pentru stingerea

incendiilor.
Pericol iminent de incendiu se defineşte ca fiind, situaţia creată de acumularea

factorilor care concură la iniţierea incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice
moment.
Prevenirea ca măsura esenţială de apărare împotriva incendiilor reprezintă

totalitatea acţiunilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiilor, de asigurare a
condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi bunurilor şi de asigurare a securităţii echipelor
de intervenţie.
Stingerea incendiilor reprezintă totalitatea acţiunilor de limitare şi întrerupere a

procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee, proceduri şi mijloace specifice.
Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, naţional,

cu caracter permanent, la care sunt obligate să participe, autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi toate persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul
României [Art.2].
Coordonarea, controlul şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate în

domeniul apărării împotriva incendiilor se asigură de Ministerul Administraţiei şi
Internelor, la nivel central prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la
nivel local prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului
Bucureşti [Art.3 (1)].
Managementul situaţiilor de urgenţă determinate de incendii se asigură prin

componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă [Art.3 (4)].
Autorităţile administraţiei publice locale asigură aplicarea măsurilor privind

activităţile de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în planurile de analiză şi acoperire a
riscurilor, ce se întocmesc la nivelul localităţii şi judeţului [Art.4 (1)].
Prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii asigură, după caz,

elaborarea planurilor de analiză şi acoperire a riscurilor la nivelul unităţilor administrativ-
teritoriale pe care le reprezintă [Art.4 (4)].
Persoanele fizice şi juridice răspund, potrivit legii, de stabilirea şi aplicarea

măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi de consecinţele producerii
incendiilor [Art.5].
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi

dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele
lor, viaţa, bunurile şi mediul [Art.6 (1)].
DEZASTRELOR
Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc
serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru
limitarea şi stingerea incendiului [Art.6 (2)].
În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea credinţă, fără motiv
întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau penal şi suportă cheltuielile ocazionate
de deplasarea forţelor de intervenţie [Art.6 (3)].
În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este
raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la
solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a
personalului serviciilor de urgenţă [Art.7 (1)].
În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi

fâneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de
care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora [Art.7 (2)].
De asemenea în cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele

fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau
mijloace de transport au obligaţia, să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă
şi al persoanelor care acordă ajutor [Art.8 a)]; să permită necondiţionat utilizarea apei, a
materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare
a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane [Art.8 b)]; să
accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor,
demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea
mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona
periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor
măsuri [Art.8 c)].
Se face precizarea, ca indiferent de poziţia operatorului economic în timp și

spaţiu precum și a cetăţenilor țării, toţi fără deosebire, au obligaţia să cunoască şi să
respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de administrator,
conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator, după caz [Art.21 a)]; să
întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea
împotriva incendiilor, avute la dispoziţie sau existente în dotare [Art.21 b)]; să respecte
normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le organizează
sau le desfăşoară [Art.21 c)]; să nu efectueze modificări neautorizate fata de prevederile
proiectantului iniţial al construcţiei, instalaţiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului
de transport utilizat și să apeleze ori de cate ori este necesar la un expert tehnic atestat
potrivit legislaţiei în vigoare [Art.21 d)]; să aducă la cunoştinţa celor în drept, orice
defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu [Art.21 e)].
În domeniul apărării împotriva incendiilor acționează Servicii de urgenţă

profesioniste sau voluntare, publice ori private [Art.31 (1)], care funcţionează în
subordinea
DEZASTRELOR
Inspectoratului General pentru Situatii de Urgență [Art.31 (2], servicii de urgenţă

voluntare constituite la nivelul Consiliilor locale [Art.31 (3)], şi/sau servicii de urgenţă
private constituite ca societăţi comerciale [Art.31 (4)].
Serviciile de urgenţă voluntare/private sunt structuri specializate, (altele decât

cele aparţinând serviciilor de urgenţă profesioniste), organizate cu personal angajat
şi/sau voluntar, în scopul apărării vieţii, avutului public şi/sau a celui privat împotriva
incendiilor şi a altor calamităţi, în sectoarele de competenţă stabilite cu avizul
inspectoratelor [Art.32 (1)], care au în structură un compartiment sau specialişti pentru
prevenirea incendiilor, formaţii de intervenţie, salvare şi prim ajutor, precum şi, după caz,
ateliere de reparaţii şi de întreţinere mijloace de intervenţie [Art.32 (2)].
Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară,

contravenţională, materială, civilă sau penală, după caz. [Art.43], dar ca și în cazul Legii
481/2004, amenzile sunt de cele mai multe ori modice, acestea fiind cuprinse intre 100 și
10000 lei, mai de graba uşor plătibile de operatorii economici, decât să asigure masurile
și mijloacele necesare apărării împotriva incendiilor.
Legea 410/18.10.2004 (Publicata în M. Of. Nr. 986/27.10.2004) pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 132/15.07.1997 (Publicata în M.Of. Nr.
161/18.07.1997), (Anexa 4) privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes
public – Anexa 5.
Rechiziţiile de bunuri şi servicii în interes public reprezintă măsura excepţională

prin intermediul căreia organele autorităţii publice, împuternicite prin lege, obligă agenţii
economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea
temporara a unor bunuri mobile sau imobile [Art.1].
Bunurile rechiziţionate sunt puse la dispoziţie forţelor destinate apărării naţionale

sau a autorităţilor publice, la declararea mobilizării parţiale sau totale a forţelor armate ori
a stării de război, la instituirea stări de asediu sau de urgenţă, atât pentru prevenirea,
localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, cât şi pe timpul acestor situaţii“ [Art.
2(1)].
Privită din punct de vedere juridic, instituţia rechiziţionărilor „reprezintă o limitare

legală a exerciţiului dreptului de proprietate, fie prin afectarea temporară a atributului
folosinţei bunului, fie prin însăşi încetarea dreptului de proprietate asupra bunurilor
consumptibile sau perisabile, dar, în ambele situaţii, cu plata de despăgubiri în condiţiile
legii” sau a unui echivalent bănesc care poate fi considerat despăgubire, preţ, tarif sau
chiar chirie.
Bunurile consumptibile şi cele perisabile pot fi rechiziţionate definitiv, cu plata

despăgubirilor prevăzute de lege“ [Art. 2(2)].
DEZASTRELOR
Cetăţenii apţi de muncă pot fi chemaţi pentru prestări de servicii în interes public,
constând din efectuarea unor lucrări sau desfăşurarea unor activităţi în situaţiile
prevăzute la alin. (1) [Art. 2(3)].
Cadrul normativ în limitele căruia se înscrie această măsură cu caracter
excepţional este generic exprimat în cuprinsul art. 44 al legii fundamentale care
garantează proprietatea privată, indiferent de titular. Totuşi, pentru ca valorile supreme
ale unui stat să supravieţuiască oricăror ameninţări, însăşi Constituţia a pus la dispoziţia
autorităţilor statale anumite pârghii care permit limitarea temporară sau chiar ingerinţe cu
caracter definitiv asupra dreptului de proprietate. Astfel, „conţinutul şi limitele acestor
drepturi (dreptul de proprietate privată şi creanţele asupra statului) sunt stabilite de lege”.
În acest sens, dispoziţiile constituţionale sunt dezvoltate de prevederile Legii
nr.132/1997, cu modificările şi completările survenite prin intrarea în vigoare a Legii nr.
410/2004, care stabilesc scopul rechiziţiei, actele prin care poate fi dispusă măsura
rechiziţiei, bunurile supuse acesteia, bunurile exceptate de la rechiziţionare, procedura
de efectuare a rechiziţiei, autorităţile competente, evidenţa acestor bunuri, contestarea
măsurii ori stabilirea despăgubirilor.
Punerea în aplicare a acestei măsuri despre care Constituţia nu vorbeşte în mod
expres aşa cum procedează în cazul exproprierii, al naţionalizării sau al dreptului
autorităţii de a folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare este reglementată prin
Hotărârea Guvernului nr. 219/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare
a Legilor nr.132/1997 și 410/2004 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în
interes public.
Rechiziţionarea de bunuri şi chemarea persoanelor fizice pentru prestări de
servicii în interes public se dispun, la declararea mobilizării parţiale sau totale, precum şi
a stării de război, prin decretul de declarare emis de Preşedintele României [Art. 4 a)]; la
instituirea stării de asediu sau de urgenţă, prin decretul de instituire emis de Preşedintele
României [Art. 4 b)], precum și în cazul prevenirii, localizării şi înlăturării urmărilor unor
dezastre, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordine ale prefecţilor“ [Art. 4 c)].
De asemenea bunurile rechiziţionabile, au un regim special de evidenţiere,

monitorizare și menţinere în stare de funcţionare, oricând apelabile în caz de dezastre
sau ori de cate ori situaţia o cere și este dispusa de organele și organismele menţionate
mai înainte, astfel:
Agenţii economici, instituţiile publice şi celelalte persoane juridice ţin evidenţa

bunurilor rechiziţionabile pe care le au în proprietate sau în folosinţă legală, conform
normelor prevăzute de lege privind evidenţa bunurilor din patrimoniul lor [Art. 10 (1)].
Evidenţa bunurilor supuse rechiziţiei, aflate în proprietatea persoanelor fizice, se

ţine de către autorităţile administraţiei publice locale [Art. 10 (2)].
Autorităţile administraţiei publice locale, persoanele juridice şi fizice, proprietare

sau deţinătoare legale de bunuri repartizate prin planul de rechiziţii, sunt obligate să
comunice date privind existentul, starea şi caracteristicile acestora, la cererea
beneficiarilor, respectiv a prefectului, centrului militar, Statului Major al Forţelor Aeriene şi
a Statului Major al Forţelor Navale, după caz [Art. 10 (3)].
DEZASTRELOR
Schimbările survenite în evidenţa şi în starea bunurilor cuprinse în planul de

rechiziţii aprobat, se comunică de către propriețății sau deţinătorii legali, semestrial,
autorităţilor prevăzute mai înainte [Art. 10 (1)].
Modalităţile concrete de îndeplinire a obligaţiilor legale de către autorităţile
administraţiei publice, instituţiile publice, agenţii economici, alte persoane juridice şi
fizice, comisiile de rechiziţii şi autorităţile militare abilitate să efectueze rechiziţii de bunuri
sunt prevăzute în cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 132/1997
(Aprobate prin HG 219/2005). Aceste autorităţi sunt angrenate, în planificarea rechiziţiei
bunurilor şi stabilirea necesarului de bunuri, potrivit domeniului de activitate.
Pentru reglementarea unor aspecte practice care pot apărea atât înainte, cât şi
pe parcursul dispunerii măsurii rechiziţionării, Legile 410/2004 și 132/1997 prevăd că
pentru stabilirea cantităţilor de bunuri rechiziţionabile, a despăgubirilor, precum şi pentru
soluţionarea litigiilor care derivă din executarea rechiziţiilor se înfiinţează şi funcţionează:
comisii mixte de rechiziţii şi Comisia Centrală de Rechiziţii, ambele comisii având
componenţa stabilită de lege.
Modul în care comisiile mixte de rechiziţii stabilesc, anual, propuneri privind
limitele preţurilor folosite la plata despăgubirilor pentru bunurile consumptibile
rechiziţionabile şi tarifele prestărilor de servicii în interes public este reglementat în
Hotărârea Guvernului nr. 482/2001.
Prin destinaţie, o serie de bunuri neconsumptibile, în special de valoare mică, în
temeiul specificului activităţii de rechiziţii, au fost reconsiderate ca fiind consumptibile
(cum ar fi: articole de îmbrăcăminte, mijloace de uz gospodăresc cum sunt maşinile de
cusut, etc.). Distincţia normativă era necesară deoarece rechiziţia are efecte totale sau
parţiale iar în cazul bunurilor consumptibile şi perisabile rechiziţionarea lor reprezintă şi
pierderea dreptului proprietarilor lor, măsura având efecte definitive şi generând dreptul
la plata unui echivalent bănesc, în condiţiile prevăzute de lege.
Referitor la răspunderea pentru prejudicii, însăşi legea este cea care face o atare
distincţie. Astfel, despăgubirile vor fi plătite atunci când bunurile au suferit degradări sau
deteriorări. De exemplu preţurile sau tarifele stabilite conform dispoziţiilor Hotărârii
Comisiei Centrale de Rechiziţii nr. 1/2009 pentru aprobarea listei cu preţurile principalelor
bunuri consumptibile rechiziţionabile, necesare estimării fondurilor folosite la plata
despăgubirilor acestora, sunt valabile pe anul 2009 și se aplică, în special, în cazul
bunurilor consumptibile sau în cazul celor care, din diferite motive, nu mai pot fi restituite
în natură. Pe linia de reglementare a despăgubirilor se înscrie şi Ordinul comun nr.
M55/3280/282/2002 al ministrului apărării naţionale, ministrului finanţelor publice şi al
Băncii Naţionale a României pentru aprobarea Instrucţiunilor privind modalităţile şi
instrumentele de plată a despăgubirilor pentru bunurile rechiziţionate şi prestările de
servicii în interes public.
În legătura cu Legea rechiziţiilor de bunuri și prestări servicii în interes public,
prezentam câteva elemente de drept internaţional ce se regăsesc intr-o serie de
documente internaţionale cu valoare normativă, ratificate de Statul Român.
Astfel, potrivit Convenţiei de la Geneva, dreptul de rechiziţie recunoscut
beligeranţilor prin lege sau prin obiceiuri nu va fi exercitat decât în mod cu totul
excepţional, respectiv în caz de necesitate, după prealabila asigurare şi securizare a
răniţilor şi bolnavilor. În continuare, Convenţia stipulează regimul juridic aplicabil
DEZASTRELOR
bunurilor rechiziţionate, cu referire la mijloacele de transport prin care se exercită

asistenţa răniţilor şi a bolnavilor, precizând că în astfel de cazuri, dacă ele există, se
aplică dreptul internaţional.
Convenţia de la Geneva referitoare la protecţia persoanelor civile în timp de
război, ratificată prin Decretul nr. 183/1954 prevede, în cuprinsul art. 55, coroborat cu art.
57, şi alte interdicţii în categoria bunurilor care pot fi rechiziţionate de către autoritatea
ocupantă, fiind menţionate, astfel produsele alimentare ori cele medicale, circumstanţiate
de nevoile sale în calitate de putere de ocupaţie însă numai după luarea în considerare a
solicitărilor provenite din rândul populaţiei dominate.
În completarea dispoziţiilor Convenţiilor de la Geneva menţionate, Protocolul
adiţional nr. I, ratificat de România prin Decretul nr. 224/1990, prevede limite în ceea ce
priveşte rechiziţia unităţilor sanitare civile. Din cuprinsul acestora se desprinde ideea
permisibilităţii măsurii, sub rezerva asigurării priorităţilor medicale ale populaţiei locale
suferinde.
Legea 195/20.04.2001 a voluntariatului (publicata în M.Of. nr. 276/25.04.2001 și

republicata în M.Of. 651/27.07.2006 cu modificările și completările aduse de OG Nr.
58/2002, aprobata prin Legea 629/2002), Republicata în temeiul art. II din Legea
339/2006, în M.Of. Nr. 276/25.04.2007) – Anexa 6.
Legea voluntariatului, reglementează participarea persoanelor fizice la acţiuni de
voluntariat organizate de persoane juridice de drept public și de drept privat, fără scop
lucrativ, în România [Art. 1], definind voluntariatul ca o activitate de interes public
desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o
contraprestaţie materială [Art. 2 a)].
Activitatea de interes public, reprezintă activitatea desfăşurată în domenii cum
sunt: asistenţa şi serviciile sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural,
artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de
protecţie a mediului, social şi comunitar şi altele asemenea [Art. 2 b)].
Organizaţia gazdă, este considerata persoană juridică de drept public sau

persoana juridică de drept privat, fără scop patrimonial, care administrează activitatea de
voluntariat. În raport cu natura activităţii desfăşurate, complexitatea acesteia, riscurile pe
care le implică, impactul produs, respectiv răspunderea pe care o implică, între părţi se
poate încheia un contract de voluntariat, cu unul sau mai mulţi voluntari [Art. 2 c)].
Contractul de voluntariat este o convenţie cu titlu gratuit, încheiată între o

persoană fizică, denumită voluntar, şi o persoană juridică, denumită organizaţie gazdă, în
baza căreia prima persoană se obligă faţă de a doua să presteze o activitate de interes
public fără a obţine o contraprestaţie materiala [Art. 2 d)].
Beneficiarul voluntariatului este persoana fizică sau juridică în folosul căreia se

desfăşoară activitatea de voluntariat. Organizaţia gazdă poate fi identică sau diferită de
beneficiarul voluntariatului [Art. 2 e)].
Din conţinutul legii desprindem principiile pe care se bazează voluntariatul în

România și anume, participarea ca voluntar, pe baza consimţământului liber exprimat
DEZASTRELOR
[Art. 3a)]; implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii [Art.3b)]; voluntariatul se

desfășoară cu excluderea oricărei contraprestaţii materiale din partea beneficiarului
activităţii [Art. 3c)], iar participarea persoanelor la activităţile de voluntariat se face pe
baza egalităţii de şanse şi de tratament, fără nici un fel de discriminare [Art. 2 e)].
Se menţionează faptul ca, încheierea unui contract de voluntariat nu se

efectuează în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după
caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros
pentru efectuarea prestaţiilor respective [Art. 6 (1)], drept pentru care sunt lovite de
nulitate absolută contractele de voluntariat încheiate cu aplicarea dispoziţiilor prezentei
legi de persoanele juridice prevăzute la art. 1, în scopul evitării încheierii unui contract
individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui
contract civil cu titlu oneros [Art. 6 (2)], iar în cazul voluntarilor cetăţeni străini le este
garantată rezidenţa pe durata stagiului de voluntariat [Art. 6(4)].
În cuprinsul contractului de voluntariat vor fi consemnate cel puţin următoarele

obligaţii ale voluntarului: să îndeplinească sarcinile primite din partea organizaţiei gazdă
[Art.10 a)], să păstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii
de voluntariat [Art.10 (b)], să participe la cursurile de instruire organizate, iniţiate sau
propuse de organizaţia gazdă pentru o mai bună desfăşurare a activităţii voluntarului
[Art.10c)], iar voluntarul este răspunzător pentru daunele morale sau materiale aduse
organizaţiei gazdă în cadrul activităţii de voluntariat din propria culpa [Art.10d)].
Fac excepţie de la prevederile legii voluntariatului 195/2001, pompierii voluntari

din cadrul serviciilor de pompieri civili constituite în conformitate cu Legea nr. 307/2006,
care redefineşte “serviciile de pompieri civili” în “serviciile de urgenţă voluntare sau
private” [Art.18].
Legea 15/28.02.2005 (publicata în MOf. Partea I nr. 190/07.03.2005) pentru

aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 21/15.04.2004 (publicata în MOf.
Partea I nr. 361/26.04.2004 Anexa 7) privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgență Anexa 8.
Legea 15/2005 stabileşte ca, Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de

Urgenţă (SNMSU), se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pentru: prevenirea şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane,
materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate [Art.1(1)].
Acesta este organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune dintr-o reţea de
organisme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, constituite
pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de infrastructură şi de resursele
necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în Lege [Art.1(2)].
Se reţin din conţinutul Legii, principiile managementului situaţiilor de urgent, și

anume, previziunea şi prevenirea [Art.3a)], prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor
[Art.3b)], respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului [Art.3c)],
asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile
DEZASTRELOR
administraţiei publice [Art.3d)], cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu

organisme şi organizaţii similare [Art.3e)], transparenţa activităţilor desfăşurate pentru
gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea
efectelor produse [Art.3f)], continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a
situaţiilor de urgenţă, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul
autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de intensitatea
acestora [Art.3g)]. operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea ierarhică a
componentelor Sistemului Naţional.
Datorita faptului că incă mai există neînţelegeri și confuzii în ceeace priveşte

noţiunile legate de declararea unor stări la nivel central, local sau naţional ca urmare
apariţiei și dezvolțării unor dezastre, sunt necesare următoarele precizări:
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi

de importanţă deosebită [Art.86] din Constituţia României.
Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia

de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării [Art.92(1)];
El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială

sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se
supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare [Art.92(2)];
Potrivit legislaţiei privind regimul stării de asediu sau de urgenţă în vigoare
consemnam, ”starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură
politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele
unităţi administrativ teritoriale care se instituie în următoarele situaţii: existenţa unor
pericole actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei
constituţionale; iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară
prevenirea, limitarea sau înlăturarea după caz a urmărilor unor dezastre”.
Analiştii și specialiştii în domeniu, afirmau ca România nu se afla nici în prima și
nici în cea de-a doua situaţie (confirmare făcuta și de Preşedinte la Cotroceni în ziua de
13.02.2012, ca urmare cererii formulate de liderul USL și Preşedintele Consiliului Judeţe
Vrancea, judeţ puternic lovit de zăpezile care au căzut în Sudul și sud-estul României la
sfârşitul lui ianuarie și în prima jumătate a lunii februarie 2012)
Mai trebuie precizat faptul că, odată instituită starea de urgenţă prin decret al
preşedintelui României, toate măsurile care se dispun, se dispun prin ordonanţe militare,
iar unităţile militare trec în trepte superioare de pregătire de luptă, ceeace este evident
că nici Constituţia nici legea nu se referă la o situaţie de viscol care afectează parţial
teritoriul ţării şi nici la situaţii de iarnă.
Situaţiile de înzăpezire care au avut loc în zonele menţionate trebuie gestionate
la nivel judeţean şi la nivelul ministerelor, nu prin decret de instituire a stării de urgenţă,
ceea ce ar fi însemnat ca imediat conducerile administraţiilor locale să fie preluate de
militari sau prin ordonanţe militare.
Acest fapt și îndeosebi, după experienţele primelor zile de iarnă adevărată,
(iarnă grea în unele zone), administraţiile locale şi administraţia centrala trebuia să
depună eforturi intense, responsabile pentru creşterea continua a capacitaţii de a
DEZASTRELOR
interveni în sprijinul oamenilor, pentru depăşirea momentelor de criza în zonele afectate

de înzăpezire.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de
urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru [Art.4(1) din
legea 15/205]:
- avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol
[Art.4(1)a)];
- declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei
de urgenţă [Art.4(1)b)];
- punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de
risc şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată [Art.4(1)c)];
- intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de
situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative [Art.4(1)d)];
- acordarea de ajutoare de urgenţă [Art.4(1)e)].;
- instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din
Constituţia României, republicată [Art.4(1)f)];
În acest sens Comitetul Naţional pentru Situatii de Urgență :
Declară, cu acordul primului-ministru, starea de alertă la nivel naţional sau la
nivelul mai multor judeţe, coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă şi declară
încetarea stării de alertă [Art.20(c)];
Hotărăşte, cu acordul primului-ministru, punerea în aplicare a planurilor de
evacuare, la propunerea comitetelor ministeriale, judeţene sau al municipiului Bucureşti
[Art.20d)];
Propune Guvernului, prin ministrul administraţiei şi internelor, instituirea de către
Preşedintele României a "stării de urgenţă" în zonele afectate, în baza solicitărilor primite
de la comitetele judeţene sau al municipiului Bucureşti (în condiţiile prezentate mai
înainte), şi urmăreşte îndeplinirea măsurilor stabilite în acest sens [Art.20e)], precum și:
- masuri care vizează solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională
[Art.4(1)g)];
- acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice [Art.4(1)h)];
Pe timpul sțării de alerta se pot dispune orice masuri care sunt necesare pentru
înlăturarea sțării de forţă majoră [Art.4 (2)]; Măsurile menționate trebuie să fie
proporţionale cu situaţiile care le-a determinat și se aplica cu respectarea condiţiilor și
limitelor prevăzute de lege [Art.4(3)];
Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgență are în compunere

[Art.6]:
- comitete pentru situaţii de urgenţă [Art.6a)];
- Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) [Art.6b];
- servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă [Art.6c];
- centre operative pentru situaţii de urgenţă [Art.6d];
- comandantul acţiuni [Art.6e].
Comitetele pentru situaţii de urgenţă [Art.7(1)] sunt organisme interinstituţionale de

sprijin al managementului şi se întrunesc semestrial şi ori de câte ori situaţia o impune
[Art.7(2)], după cum urmează:
DEZASTRELOR
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă [Art.7(1)a)].

Comitete ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă
[Art.7(1)b)].
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă [Art.7(1)c)].
Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă [Art.7(1)d)].
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă [Art.7(1)e)].
Detalierea Comitetelor pentru Situatii de Urgență :

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se constituie şi funcţionează sub
conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi sub coordonarea
primului-ministru [Art.8(1)], fiind un organism interministerial format din persoane cu
putere de decizie, experţi şi specialişti desemnaţi de ministerele cu atribuţii complexe în
gestionarea situaţiilor de urgenţă [Art.8(2)], a cărui organizare şi funcţionare se stabilesc
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor [Art.8(3)].
Comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale cu atribuţii în
gestionarea situaţiilor de urgenţă se constituie şi funcţionează sub conducerea
miniştrilor, respectiv a conducătorilor instituţiilor publice centrale [Art.9(1)].
Comitetul ministerial sau Comitetul Instituţiei publice centrale se constituie prin
ordin al ministrului ori al conducătorului instituţiei publice centrale, după caz, şi are în
componenţă persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti din aparatul propriu al
ministerului şi din unele instituţii şi unităţi aflate în subordinea acestuia, cu atribuţii în
gestionarea situaţiilor de urgenţă [Art.9(2)], în acaror componenta la solicitarea
ministrului sau conducătorului instituţiei publice centrale, pot fi cooptaţi şi reprezentanţi ai
altor ministere şi instituţii cu atribuţii în domeniu [Art.9(3)].
La nivelul municipiului Bucureşti se constituie, sub conducerea prefectului,
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă [Art.10(1)], din a cărui
componenta fac parte primarul general, primarii de sectoare, şefi de servicii publice
desconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală, manageri ai unor instituţii,
regii autonome şi societăţi comerciale care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea
situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul
activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă [Art.10(2)],
iar organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetului se stabilesc prin ordin al prefectului
[Art.10(3)].
La nivelul judeţelor se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete judeţene
pentru situaţii de urgenţă, [Art.11(1)], din a căror componenta fac parte preşedintele
consiliului judeţean, şefi de servicii desconcentrate, descentralizate şi de gospodărie
comunală, alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care
îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai
agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial
generatori de situaţii de urgenţă [Art.11(2)], iar organizarea, atribuţiile şi funcţionarea
comitetelor judeţene se stabilesc prin ordine ale prefecţilor [Art.10(1)].
La nivelul municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi al
comunelor se constituie, sub conducerea primarului şi cu avizul prefectului, comitete
locale pentru situaţii de urgenţă, denumite comitete locale [Art.12(1)], din a căror
componenta fac parte un viceprimar, secretarul comunei, oraşului sau municipiului, după
caz, şi reprezentanţi ai serviciilor publice şi ai principalelor instituţii şi agenţi economici
DEZASTRELOR
din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi manageri sau conducători ai

agenţilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin
specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă
[Art.12(2)], iar organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor locale se stabilesc prin
dispoziţie a primarului, cu avizul prefectului [Art.12(3)].
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), este un organ de
specialitate din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care asigură
coordonarea unitară şi permanentă a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor
de urgenţă [Art.13(1)], a cărui organizare cuprinde: inspecţia de prevenire, centrul
operaţional naţional şi alte structuri adecvate pentru managementul situaţiilor de urgenţă,
încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicaţii, informatică şi relaţii
publice [Art.13(2)].
Centrul operaţional îndeplineşte permanent funcţiile de monitorizare, evaluare,
înştiinţare, avertizare, prealarmare, alertare şi coordonare tehnică operaţională la nivel
naţional a situaţiilor de urgenţă [Art.13(3)], prin care se asigură secretariatul tehnic
permanent al Comitetului Naţional [Art.13(4)].
IGSU, asigură cooperarea şi reprezentarea la nivel naţional în domeniile
protecţiei civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionării situaţiilor de urgenţă[Art.13(5)].
Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă, se constituite
ca servicii desconcentrate, care funcţionează ca inspectorate judeţene şi al municipiului
Bucureşti, asigură în zonele de competenţă coordonarea, îndrumarea şi controlul
activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă [Art.14(1)], în care se
organizează inspecţii de prevenire, centre operaţionale şi alte structuri adecvate pentru
gestionarea situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în
comunicaţii, informatică şi relaţii publice [Art.14(2)].
Centrele operaţionale ale serviciilor publice comunitare profesioniste, îndeplinesc
(ca și în cazul IGSU) aceleaşi funcţii permanente la nivelul judeţelor, respectiv al
municipiului Bucureşti [Art.14(3)], iar prin acestea, se asigură secretariatele tehnice
permanente ale comitetelor judeţene şi al Comitetului Municipiului Bucureşti pentru
Situaţii de Urgenţă [Art.14(4)].
Serviciile publice de urgenţă asigură în unităţile administrativ-teritoriale în care
funcţionează, cooperarea în domeniile protecţiei civile, apărării împotriva incendiilor şi
gestionării situaţiilor de urgenţă [Art.14(5)].
La nivelul ministerelor, instituţiilor publice centrale cu atribuţii în gestionarea
situaţiilor de urgență, municipiilor (cu excepţia municipiului Bucureşti), oraşelor,
sectoarelor municipiului Bucureşti și comunelor se constituie centre operative [Art.15(1)],
ca structuri cu activitate permanenta [Art.15(2)], îndeplinind permanent funcţiile
prevăzute la Centrul operaţional al IGSU, în domeniile de competenţă, ale ministerelor şi
instituţiilor publice centrale respective [Art.15(3)] și se constituie din personalul aparatului
propriu al autorităţii respective, prin ordin al ministrului, conducătorului instituţiei publice
centrale sau prin dispoziţie a primarului [Art.15(4)].
De asemenea ca și în cazul IGSU centrele operative asigură secretariatele

tehnice ale comitetelor constituite la nivelul autorităţilor publice centrale sau locale
[Art.15(5)].
DEZASTRELOR
Comandantul acţiunii reprezintă o persoană împuternicită, după caz, de către

Comitetul Naţional, ministerial, judeţean sau al municipiului Bucureşti, în funcţie de
natura şi gravitatea evenimentului şi de mărimea categoriilor de forţe concentrate
[Art.16(1)], care poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă şi
punctul operativ [Art.16(2)].
Structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor, centrelor

operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă se stabilesc pe baza
regulamentului cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului Nr.1491/09.09.2004 (publicata
în MOf. 885/28.09.2004), și se vor dezvolta la nivelul întregii tari în conformitate cu
principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste
aprobate prin Hotărârea Guvernului Nr.1492/09.09.2004 (publicata în MOf.
885/28.09.2004).
Sistemul de comunicaţii, de prelucrare automată şi de stocare a datelor necesare
funcţionării Sistemului Naţional se asigură prin mijloace proprii ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, ale celor din dotarea Ministerului Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale altor componente
ale sistemului naţional de apărare. [Art.18(1)], iar modalităţile de utilizare a sistemului, se
stabilesc prin protocoale de colaborare [Art.18(2)].
Principalele funcţii de sprijin pe care le asigura ministerele, celelalte organe
centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă sunt prevăzute în Hotărârea Guvernului Nr. 2288/09.12.2004 (publicata în MOf.
Nr. 9/04.01.2005).
Legea 363/07.06.2002 (publicata în MOf. Nr. 447/26.06.2002) pentru aprobarea

Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 (Anexa 9) privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă (text în vigoare din
29.12.2005 prezentat în Anexa 10)
Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, se înfiinţează în
subordinea consiliilor judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a consiliilor
locale ale municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor
oraşelor şi comunelor. [Art.1(1)], ca servicii de urgenţă profesioniste şi servicii de urgenţă
voluntare [Art.1(2)]; Serviciile de urgenţă profesioniste se constituie în fiecare judeţ şi în
municipiul Bucureşti ca servicii publice desconcentrate în subordinea Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă, IGSU [Art.1(3)], iar serviciile de urgenţă voluntare se
constituie ca servicii publice descentralizate în subordinea consiliilor locale ale
municipiilor, oraşelor şi comunelor. [Art.1(4)].
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgență (IGSU) se înfiinţează, aşa cum
am mai arătat, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor [Art.1(5)].
De reţinut faptul ca, serviciile publice comunitare şi IGSU au ca scopuri principale:

apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi
realizarea măsurilor de protecţie civilă [Art.2(1)], și fac parte din forţele de protecţie ale
sistemului de securitate naţională [Art.2(2)] care asigură îndeplinirea atribuţiilor specifice
DEZASTRELOR
de protecţie civilă, de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi de gestionare a

situaţiilor de urgenţă [Art.3].
Activitatea serviciilor publice comunitare este coordonată de preşedintele

consiliului judeţean şi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de primarii
comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti [Art.7(1)] și sunt
conduse, de regulă, de către profesionişti în domeniu." [Art.7(2)].
Personalul serviciilor publice comunitare, al Inspectoratului şi al unităţilor şi
instituţiilor subordonate acestuia trebuie să îndeplinească cerinţele de calificare potrivit
standardelor de pregătire şi ocupaţionale pentru profesiile respective şi să participe la
programele specifice de formare profesională continuă [Art.15(2)]; fiind structuri
specializate, acestea vor fi încadrate cu ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, militari angajaţi
pe bază de contract, militari în termen, cu termen redus şi personal civil [Art.15(2)].
Legea nr.18/ 11.03 2011 (publicata în MOf. nr. 183/16.03.2011) pentru aprobarea
Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și
protecţia infrastructurilor critice – Anexa 11.
Prevederile legii nr. 18/2011, care aproba OUG nr. 98/2010, vor fi prezentate în
detaliu la pct. 1.4.5 la care s-au inclus modificările și completările făcute de parlament la
data adopțării legii.
Legea nr. 508/17.11. 2004 (publicata în MOf. nr.1089/23.11.2004) privind

înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Anexa 12).
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

exercita atribuţii pentru: efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în lege
în condiţiile Codului de procedură penală şi ale legilor speciale [Art.2(1)a)]; conducerea,
supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia
procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară aflaţi în coordonarea Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism [Art.2(1)b)]; sesizarea
instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea
cauzelor privind infracţiunile din competenţa [Art.2(1)c)]; studierea cauzelor care
generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri,
macrocriminalitate economico-financiară, criminalitate informatică şi terorism şi a
condiţiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora,
precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu [Art.2(1)d)];
constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în competenţa
Direcţiei [Art.2(1)e)]; exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi
de legile speciale [Art.2(1)f)].
Legea nr. 535/25.11.2004 (publicata în MOf. nr. 1161/08.12.2004) privind

prevenirea și combaterea terorismului (Anexa 13).
Prin definitie Terorismul reprezinta ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care
prezintă pericol public și afectează securitatea naţionala, caracterizat prin: săvârșirea
DEZASTRELOR
premeditată de acțiuni de către entități teroriste, motivate de conceptii și atitudini

extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acţionează prin modalitatea
violente și/sau distructive [Art.1a)]; în scopul realizării unor obiective specifice, de natura
politica [Art.1b)]; vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și
instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora
[Art.1c)] și produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să
atragă atenţia asupra scopurilor urmărite [Art.1d)].
Faptele săvârșite de entitățile teroriste sunt anchetate și sancţionate daca:

sunt săvârșite, de regulă, cu violență și produc stări de nelinişte, nesiguranţa, teama,
panica sau teroare în rândul populaţiei [Art.2a)]; atentează grav asupra factorilor umani
specifici și nespecifici, precum și asupra factorilor materiali [Art.2b)]; urmăresc realizarea
unor obiective specifice, de natura politica, prin determinarea autorităților statului sau a
unei organizaţii internaţionale să dispună, să renunţe sau să influenţeze luarea unor
decizii în favoarea entității teroriste [Art.2c)].
Actele de terorism capătă natura transnaţională daca: sunt săvârșite pe teritoriul a

cel puţin doua state [Art.3a)]; sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar o parte a
planificării, pregătirii, conducerii sau a controlului acestora are loc pe teritoriul altui stat
[Art.3b)]; sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar implica o entitate terorista care
desfășoară activități pe teritoriul altui stat [Art.3c)]; sunt săvârșite pe teritoriul unui stat,
dar au efecte substanţiale pe teritoriul altui stat [Art.3d)].
Legea nr. 211/15.11.2011 (publicata în MOf. nr. 837/25.11.2011) privind

regimul deşeurilor Anexa 14.
Riscurile datorate neprotejării mediului și a sănătății populaţiei conduc la situatii
de dezastru greu de eliminat, (prin intervenţiile formaţiunilor abilitate sau voluntare) unele
chiar imposibil, mulţumindu-ne doar cu diminuarea acestora pe o perioada acceptabila.
Aceste riscuri se localizează în mod deosebit la activităţile economice, din a căror
desfăşurare rezulta un volum impresionant de deşeuri, cu o pondere considerabila a
celor periculoase, care necesita o atenţie deosebita în ceeace priveşte gestionarea lor pe
tot ciclul de la producere pana la eliminare astfel încât efectele potenţiale asupra vieţii și
sănătății populaţiei să fie reduse la maximum.
Legăturile activităţilor de protejare a mediului și implicit a sănătății populaţiei
cu cele referitoare la Protecţia civilă, de management al situaţiilor de urgență, nu trebuie
explicitate, acestea făcând parte din viata de zi cu zi a comunităților umane de pe întreg
teritoriul tarii, cu extindere la nivelul Uniunii Europene.
Fără a intra în prezentarea detaliata a legii, mă voi opri la acele prevederi
semnificative strâns legate de domeniul în speță.
Legea stabileşte măsurile necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii
populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea şi
gestionarea deşeurilor şi prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor şi
creşterea eficienţei folosirii acestora [Art.1].
Se precizează ca: “ierarhizarea deşeurilor se aplică în funcţie de ordinea
priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de prevenire a generării şi de
DEZASTRELOR
gestionare a deşeurilor” [Art.4(1)], la care prevenirea, pe ansamblul gestionarii

deşeurilor are un rol hotărâtor.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului ia în considerare principiile
generale ale protecţiei mediului, precauţiei şi durabilităţii, fezabilităţii tehnice şi viabilităţii
economice, protecţiei resurselor, precum şi impactul global asupra mediului, sănătăţii
populaţiei, economiei şi societăţii [Art.4(5)].
și pentru ca în conţinutul legii 211/2011 sunt precizate atribuţii importante la unele
ministere implicate și în managementul situaţiilor de urgență, fac următoarele precizări:
În finalul prezențării Legii 211/2011, mă voi opri la capitolul sancţiuni la care
cuantumul amenzilor sunt usturătoare: - de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele
fizice, şi de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice, care încalcă dispoziţiile
legii [Art.61(1)a)].
Ordonanțe de Urgență și Ordonanțe emise de Guvernul României referitoare la

activitatea de Protecție civilă
Trebuie făcută precizarea ca Ordonanţele de Urgență și Ordonanţele care au fost

emise de executiv, cu referire la organizarea și desfăşurarea activităţilor de Protecţie
civilă, au fost transformate în Legi, acestea fiind analizate și prezentate în detaliu la pct.
1.3, urmând doar să fie trecute în revista pentru rememorare, în ordinea expunerii legilor,
și anume:
Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 21/15.04.2004 (publicata în MOf. Partea
I nr. 361/26.04.2004 ) - Anexa 7 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor
de Urgență , a fost expusa în detaliu odată cu prezentarea Legea 15/28.02.2005
(publicata în MOf. Partea I nr. 190/07.03.2005) - Anexa 8, care aduce modificări și
completări esenţiale.
Crearea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgență a constituit
un pas înainte spre stabilirea și ierarhizarea structurilor de protecție civilă la nivel
national, central și local cu relaţionarea legăturilor și interdependentelor dintre
componente deosebit necesare și utile în desfăşurarea activităţilor de prevenire și
intervenţie în situatii de urgență provocate de riscurile existente în toate zonele din
teritoriul României.
Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 25/21.04.2004 (publicata în MOf.

nr.391/03.05.2004) pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru
situaţii de urgenţă. Pentru definirea și prezentarea înfiinţării, organizării şi funcţionarii
serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aşa cum se poate constata din
documentele oficiale, a fost necesara o perioada de peste 4 ani, timp în care s-au
cristalizat nu numai noţiunile ci și aspectele organizatorice structurale. Pentru cititor, în
scopul înţelegerii depline și aplicării în practica a conceptelor legate de înfiinţarea,
organizarea și funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgent, este
obligatore parcurgerea tuturor documentelor - Anexa 15.
DEZASTRELOR
Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 (publicata în MOf. Partea I, nr.

544/01.09.2001, text actualizat la 29.12.2005 în baza Legii nr. 363/07.06.2002 publicata
în MOf. Partea I nr. 447/26.06.2002; Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr.
25/21.04.2004 publicata în MOf. nr. 391/03.05.2004 și Ordonanţei de Urgență a
Guvernului nr.191/21.12.2005 publicata în MOf. nr. 1189/29.12.2005) privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă
(actele normative menţionate se prezintă în anexa, spre a fi consultate și aprofundate
după necesitate) Anexele 9 (1) și 9 (2).
Ordonanţa de Urgență a guvernului nr. 191/12.12.2005 (publicata în MOf. nr.

191/29.12.2005) - Anexa 16, pentru modificarea şi completarea unor acte normative
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă.
Prevederile acestei Ordonanţe de Urgență împreuna cu cele anterioare au fost înglobate
și prezentate în detaliu la pct.1.3.6.
Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 98/03.11.2010 (publicata în MOf. Nr. nr.
757, din 12 noiembrie 2010) - Anexa 17, privind identificarea, desemnarea și protecţia
infrastructurilor critice. OUG/2010 premergătoare elaborării reglementarilor naţionale în
domeniu, a fost impusa de implementarea legislaţiei în termenii prevăzuţi de Directivele
acesteia pentru România ca tara membra UE.
Având în vedere ca în 2011, executivul a elaborat și aprobat actele normative
referitoare la Protecţia infrastructurii critice, nu se vor face prea multe detalieri, acestea
urmând a fi parcurse odată cu prezentarea Hotărârii guvernului nr. 718 din 13 iulie 2011
pentru aprobarea Strategiei naţionale privind protecţia infrastructurilor critice.
În cele ce urmează, vor fi prezentate motivele pentru care a fost emisa OUG nr.
98/2010:
pentru asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie a infrastructurilor critice
care este esenţială pentru dezvoltarea economică, menţinerea funcţiilor vitale ale
societății și siguranţa cetăţenilor;
pentru faptul ca neadoptarea unei astfel de reglementari în regim de urgență ar
putea aduce atingere securităţii naţionale datorită impactului semnificativ generat de
incapacitatea de a menţine respectivele funcţiile până la crearea cadrului normativ pentru
protecţia infrastructurilor critice;
având în vedere obligativitatea transpunerii, pana la data de 12 ianuarie 2011, a
prevederilor Directivei 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind
identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesitaţii de
îmbunătățire a protecţiei acestora, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L
345 din 23 decembrie 2008;
ţinând seama de necesitatea adopțării la termenul menţionat a unui set de acte
normative indispensabile procesului de implementare a prevederilor directivei;
luând în considerare procedurile pentru identificarea și desemnarea
infrastructurilor critice naţionale și europene care trebuie realizate pana la data
menţionata;
întrucât realizarea cadrului normativ secundar, respectiv parcurgerea unor
proceduri specifice este condiţionată de existența reglementărilor primare în materia
protecţiei infrastructurilor critice;
DEZASTRELOR
având în vedere faptul ca întârzierea îndeplinirii obligaţiei de transpunere corecta

și completa a Directivei 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 va aduce
prejudicii importante României, constând în îngreunarea procesului de accesare a
fondurilor europene puse la dispoziţie prin Programul Comisiei Europene de prevenire,
pregătire și management al consecinţelor actelor teroriste și al altor riscuri legate de
securitate pentru perioada 2007—2013;
blocarea posibilităţilor de încheiere în timp util a acordurilor intre România și
statele membre ale Uniunii Europene implicate în desemnarea infrastructurilor critice
europene, nefinalizarea la termenul stabilit a procesului de identificare și desemnare a
infrastructurilor critice și, pe cale de consecinţă, ar conduce la declanşarea de către
Comisia Europeană a procedurii de infrigement împotriva României;
având în vedere ca întârzierea incheierii acordurilor bilaterale/multilaterale cu
statele membre ale Uniunii Europene pentru desemnarea infrastructurilor critice ar pune
România în situatia de a nu beneficia de o informare imediata și completa asupra unor
posibile efecte transfrontaliere dezastruoase datorate perturbării unor instalaţii, servicii
sau sisteme vitale României, aflate pe teritoriul acelor state membre, de aplicarea unor
masuri coordonate și integrate la nivel european pentru asigurarea protecţiei
infrastructurilor critice.
OUG nr. 98/2010 stabileşte cadrul legal privind identificarea, desemnarea
infrastructurilor critice naţionale/europene și evaluarea necesitaţii de a îmbunătăți
protecţia acestora, în scopul creşterii capacitaţii de asigurare a stabilităţii, securităţii și
siguranţei sistemelor economico-sociale și protecţiei persoanelor. [Art.1].
Prevederile ordonanţei de urgență se aplică sectoarelor și subsectoarelor
stabilite pentru România [Art.2(1)] și în mod corespunzător sectoarelor stabilite prin
directive ale Uniunii Europene. [Art.2(2)].
De reţinut termenii și expresiile specifice cu semnificaţiile lor reproduse în

continuare [Art.3]: infrastructura critică naţională, denumita în continuare ICN reprezinta
un element, un sistem sau o componenta a acestuia, aflate pe teritoriul naţional, care
este esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societarii, a sănătății, siguranţei,
securităţii, bunăsțării sociale ori economice a persoanelor și a cărui perturbare sau
distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a
menţine respectivele funcţii [Art.3a)].;
infrastructura critica europeana, denumita în continuare ICE constituie o
infrastructura critica naţionala, a cărei perturbare sau distrugere ar avea un impact
semnificativ asupra a cel puţin două state membre ale Uniunii Europene. Importanța
impactului se evaluează din perspectiva criteriilor intersectoriale. Acesta include efectele
ce rezulta din relaţiile intersectoriale de dependenta de alte tipuri de infrastructuri
[Art.3b)].;
protecţia infrastructurilor critice, denumita în continuare PIC reprezinta orice
activitate care are drept scop asigurarea functionalitatii, a continuităţii și a integrităţii
ICN/ICE pentru a descuraja, diminua și neutraliza o ameninţare, un risc sau un punct
vulnerabil. Intr-o enumerare neexhaustiva, PIC cuprinde activităţile desfăşurate succesiv
privind evaluarea și analiza riscurilor, asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate,
realizarea planurilor de securitate ale operatorilor de infrastructura critica PSO, stabilirea
DEZASTRELOR
ofiţerilor de legătură și a modului de realizare a comunicaţiilor, precum și exerciţii,

rapoarte, reevaluări și actualizării de documente elaborate [Art.3c)];
analiza de risc reprezintă analizarea scenariilor de amenințări semnificative,
pentru a evalua vulnerabilitatea și impactul potenţial al perturbării sau al distrugerii
ICN/ICE [Art.3d)];
autoritatea publice responsabile sunt acele autorități publice prevăzute în anexa la
OUG [Art.3e)].;
proprietari/operatori/administratori de ICN/ICE sunt acele entități responsabile cu
investiţiile intr-un element, sistem sau componenta a acestuia, desemnat ca ICN sau
ICE, conform prezentei ordonanţe de urgență, și/sau cu operarea/ administrarea curenta
a acestora [Art.3f)];
praguri critice sunt valori-limită stabilite în funcţie de gravitatea impactului,
perturbării sau distrugerii unei infrastructuri și care determină identificarea acesteia ca
ICN/ICE [Art.3g)];
reţeaua de alertă privind infrastructurile critice, CIWIN constituie un sistem
securizat de informare și comunicare destinat asistenței instituţiilor naţionale și a
celorlalte state membre pentru schimbul de informaţii referitoare la vulnerabilităţile,
masurile adecvate reducerii acestora și strategiile de diminuare a riscurilor [Art.3h)];
informaţii sensibile privind protecţia infrastructurilor critice sunt informaţii cu privire
la o infrastructura critica ce ar putea fi utilizate, în cazul divulgării, în scopul planificării și
al realizării unor acțiuni care să determine perturbarea sau distrugerea instalatiilor unor
infrastructuri critice [Art.3i)];
servicii esentiale sunt acele servicii, facilitaţi ori activități care sunt sau ar putea fi
necesare pentru a asigura un standard minim de trai și bunăstare a societății și a căror
degradare sau întrerupere a furnizării lor, ca urmare a perturbării ori distrugerii sistemului
fizic de baza, ar afecta semnificativ siguranţa sau securitatea populaţiei și funcţionarea
instituţiilor statului [Art.3j)].
Coordonarea, la nivel naţional, a activităţilor privind identificarea, desemnarea și
protecţia infrastructurilor critice se realizează de către primul ministru prin consilierul
desemnat[Art.4(1)];
Responsabilitatea pentru organizarea și desfăşurarea activitatilor necesare
implemențării prezentei ordonante de urgență, respectiv realizarea cooperarii intre
autoritatile publice responsabile și structurile neguvernamentale revin Ministerului
Administratiei și Internelor, prin Centrul de coordonare a PIC, care va asigura punctul
national de contact în relaţia cu alte state membre, Comisia Europeana, Organizaţia
Tratatului Atlanticului de Nord și alte structuri internaţionale, precum și managementul
reţelei CIWIN la nivel national [Art.4(2)].
O noutate legislativa o constituie Cap. Sancţiuni la care contravenţiile constituite

din amenzi sunt mult mai mari și încep de la 2000 pana la 30000 [Art.13(1)], este ceeace
consemnam la finalul pct. 1.3.1, ca trebuie să se modifice cuantumurile amenzilor pentru
ca activităţile de protecție civilă să se desfăşoare responsabil din partea tuturor celor
care prin lege sunt abilitaţi să vegheze, să monitorizeze și să acţioneze cu simt de
răspundere.
DEZASTRELOR
Hotărâri emise de Guvernul României referitoare la activitatea de Protecţie civilă.
Din categoria Hotărârilor Guvernului României, care reglementează desfăşurarea

activităților de protecție civilă și/sau Situații de urgență, o parte se regăseşte menţionată
în Legile, OUG și OG (după cum se poate vedea din parcurgerea pct. 1.3 și 1.4) și nu se
vor detalia decât în măsura în care se considera necesar, restul fiind detaliate în
continuare.
Hotărârea Guvernului României nr. 547/09.06.2005 (publicata în M.Of. nr.
600/12.07.2005) - Anexa 18 pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Protecţie civilă.
Elaborarea Strategiei Naţionale de Protecţie civilă, la care au participat numeroşi
specialişti, având la dispoziţie experienţa acumulată în cei 79 de ani de la atestarea
documentară a Protecţiei civile din România (28.02.1933), experienta prezentata intr-un
număr foarte mare de lucrări, studii și cercetări remarcabile, reprezintă un document
deosebit de important pentru activităţile specifice managementului situaţiilor de urgență,
căruia i se va acorda un spaţiu mai amplu în continuare.
Strategia Naţională de Protecţie civilă reprezintă documentul de bază al
sistemului constituit în România (Sistemul National de Management al Situaţiilor de
Urgență - SNMSU), conform Legii 15/28.02.2005 (publicata în Of. Partea I nr.
190/07.03.2005), care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea,
prin mijloace şi pe căi de acţiune specifice forţelor de protecţie, a politicii de securitate
naţională a statului român în domeniul prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor
materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu în caz de dezastre şi/sau război
precum şi pregătirea şi ducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor
acestora.
Deasemenea prin Strategie se stabileşte locul şi rolul Protecţiei Civile din
România în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevăzute atat în Strategia de
securitate naţională, Strategia de ordine publică cat şi în Documentele Uniunii Europene
privind cooperarea în domeniu, fiind documentul fundamental care orientează sistemul
naţional al protecţiei civile din România pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege,
reprezentând totodată una din formele de asigurare a securităţii naţionale.
Având în vedere faptul ca, misiunea principală a Protecţiei civile din România este
de a asigura cetăţenilor săi, bunurilor materiale individuale şi colective ale acestora,
valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu siguranţă şi protecţie împotriva efectelor
dezastrelor naturale şi/sau acţiunilor militare pe timp de pace, criză şi război, prin
respectarea strictă a drepturilor omului, într-un stat naţional, suveran, independent, unitar
şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, în
condiţiile unui regim politic bazat pe democraţie constituţională, sub strict control
democratic civil asupra sistemului protecţiei civile, acesta este şi va fi un serviciu public
comunitar.
Strategia Naţionala a Protecţiei Civile, s-a elaborat ca document de planificare pe
termen mediu, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor având la baza Strategia de
securitate naţională a României, a Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale şi a
delimitărilor conceptual instituţionale în domeniu, document care defineşte ordinea şi
DEZASTRELOR
siguranţa publică şi interesul naţional în acest domeniu, evaluează starea actuală de

prezenţă şi manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul României, formulează
principiile şi direcţiile prioritare de acţiune şi prevede resursele necesare pentru
gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Elaborarea strategiei este determinată, îndeosebi, de necesitatea asigurării unui

mediu optim de muncă şi viaţă pentru cetăţenii României, impusă şi de modificarea
radicală a cadrului normativ de nivel superior existent în etapa actuala, de recomandările
organismelor internaţionale pentru conformarea practicii şi procedurilor în domeniul
situaţiilor de urgenţă dar mai ales, de necesitatea imperativă de a oferi un răspuns
adecvat la creşterea aşteptărilor comunităţii faţă de prestaţia profesională a
componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Experienţa la nivel mondial a demonstrat că evenimentele generatoare de situaţii

de urgenţă nu pot fi evitate, însă, cel mai adesea, ele pot fi atent gestionate, astfel incot
efectele lor să fie reduse cat mai mult posibil printr-un proces sistematic ce implică
stabilirea de măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor
fenomene.
Din acest motiv, se pune accentual pe faptul ca ansamblul activităţilor de apărare

a comunităţilor locale, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor de natură non-
militară face parte din activitatea generala de protecţie atat a cetăţeanului cat şi cea
publica incluzând în consecinţa, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
Prevenirea efectelor dezastrelor este componentă de baza a Sistemului National

de Management al Situaţiilor de Urgență , are un caracter tehnic şi operativ, prin
planificarea şi executarea unor masuri adecvate pentru eliminarea/reducerea riscurilor
de producere a dezastrelor în scopul protejării vieţii, mediului şi bunurilor. Are de
asemenea un caracter anticipativ, rezultatul constând în măsuri graduale bine definite și
la obiect.
Aceasta parte a strategiei “prevenirea” stabileşte cadrul de baza în adoptarea

unor măsuri şi acţiuni specifice cum ar fi:
reducerea impactului potenţial al factorilor de risc specifici asupra populaţiei,
bunurilor şi mediului printr-o planificare, la nivel naţional şi local, pe termen scurt şi
mediu, a
acţiunilor şi măsurilor specifice;
- elaborarea de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale a

programelor proprii în domeniul de competenţa pentru creşterea și dezvoltarea
capacităţilor de evaluare, expertiză şi cercetare în domeniul riscurilor naturale şi
antropice, dezvoltarea abilitaţilor pentru politicile de prevenire în plan local, informarea
corecta și în timp real a populaţiei, pregătirii acesteia în domeniul formării unui
comportament preventiv adecvat situaţiilor de urgență și nu în ultimul rând
permanentizarea supravegherii respectării modului de aplicare a reglementărilor în
domeniul gestionării dezastrelor;
DEZASTRELOR
- pregătirea autorităţilor, instituţiilor, organelor şi organismelor potrivit atribuţiilor

legale pe care le au în domeniul situaţiilor de urgenţă;
- reconstrucţia, studiul dezastrelor produse în diverse zone (prin elaborarea unor
studii de caz semnificative) în scopul stabilirii direcţiilor de acţiune pentru prevenirea
producerii unor situaţii similare;
- corelarea elementelor compatibile cuprinse în strategie cu cele ale strategiei
europene de dezvoltare durabilă şi stabilirea obiectivelor şi planurilor de acţiune specifice
pentru România.
La baza elaborării Strategiei Naţionale de Protecţie Civilă au stat următoarele

principii importante:
Dezvoltarea durabilă;
Complementaritatea prevenirii şi reacţiei;
Primordialitatea prevenirii situaţiilor de urgenţă;
Obligativitatea prevenirii situaţiilor de urgenţă;
Identificarea, evaluarea şi ierarhizarea riscurilor;
Specializarea, pe tipuri de riscuri și activități de prevenire și intervenţie;
Gradualitatea, care tine seama de necesitatea luării deciziilor pe diferite trepte
ierarhice, locale, centrale și naţionale;
Supremaţia protecţiei cetăţenilor, ca funcţie constituţională pentru protejarea de
către stat a tuturor membrilor comunității romaneşti atat în tara cat și în străinătate.
Fără a efectua o analiza de detaliu pe fiecare principiu în parte, remarcam un fapt
esenţial în cuprinsul Strategiei Naţionale de Protecţie Civilă și anume importanta funcţiei
“prevenire” în desfăşurarea activitatilor tuturor structurilor din Sistemul National de
Management al Situaţiilor de Urgență .
Doresc să menţionez un fapt, care pentru autor a devenit un Motto utilat
permanent la fiecare material publicat și anume: “mai bine previi decât să intervii”,
înaintea apariţiei Strategiei Naţionale de Protecţie Civilă, și care mă ghidează în
demersurile și activităţile pe care le desfăşor în domeniu.
Hotărârea Guvernului României nr. 718/13.07.2011 (publicata în Of. nr. 555/
4.08.2011) pentru aprobarea Strategiei naţionale privind protecţia infrastructurilor critice,
(Strategia se prezintă în anexă), iar prevederile acesteia nu vor fi reluate, ele regăsindu-
se în detaliu la pct. 1.4.5 - Anexa 19.
Hotărârea Guvernului României nr.219/24.03.2005 (publicata în Of. nr.

302/11.04.2005) - Anexa 20 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii
nr. 132/15.07.1997, corelata cu Legea nr. 410/18.10.2004 care modifica și completează
Legea 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri și prestãrile de servicii în interes public.
Normele metodologice reglementeazã modalitãtile de îndeplinire a obligaţiilor

legale de cãtre autoritãtile Administratiei publice, instituţiile publice, agenţii economici,
alte persoane juridice și fizice, comisiile de rechiziţii și autoritãtile militare abilitate sã
efectueze rechiziţii de bunuri, la declararea mobilizãrii parţiale sau totale a forţelor
armate ori a stãrii de rãzboi, la instituirea stãrii de asediu sau de urgențã, pentru
DEZASTRELOR
prevenirea, localizarea, înlãturarea urmãrilor unor dezastre, precum și pe timpul acestor

Situatii. [Art.1(1)];
Rechiziţiile de bunuri și prestãrile de servicii în interes public, prevãzute a se

efectua la declararea sau la instituirea stãrilor precizate mai înainte, se organizeazã și se
pregãtesc din timp de pace. [Art.1(2)].
Prin bunuri rechiziţionabile sau supuse rechiziţiei se înţelege totalitatea bunurilor

ce se pot rechiziţiona potrivit art. 5 din Legea nr. 132/1997 corelata cu Legea 410/2004
privind rechiziţiile de bunuri și prestãrile de servicii în interes public [Art.2(1)];
Bunurile prevãzute a se rechiziţiona sunt cele pentru care autoritãtile abilitate de
lege au emis ordine de predare. [Art.2(2)].
Planificarea rechiziţiei bunurilor se realizeazã din timp de pace prin planul de

rechiziţii de bunuri judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza Nomenclatorului
bunurilor rechiziţionabile, aprobat prin ordin al sefului Oficiului Central de Stat pentru
Probleme Speciale [Art.3(1)];
Pentru celelalte bunuri care nu se planificã prin planul de rechiziţii, asigurarea lor
se face prin planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apãrare, conform
Nomenclatorului cu produse și servicii pentru apãrare, și acestea se pot rechiziţiona pe
timpul declarării mobilizării parţiale sau totale a forţelor armate ori a sțării de război, la
instituirea sțării de asediu sau de urgent, pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea
urmărilor unor dezastre, precum și pe timpul acestor Situații [Art.3(2)].
Modalitatea de stabilire a necesarului de bunuri prevăzute a fi rechiziționate, are

următorul parcurs:
- unitãțile aparţinând forţelor destinate apãrãrii înainteazã cererile de rechiziţii de

bunuri și prestãri de servicii în interes public centrelor militare judeţene sau ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a cãror razã teritorialã sunt dislocate sau
constituite [Art.4a)];
- agenţii economici, autoritãtile Administratiei publice, celelalte instituţii publice și

alte persoane juridice, cãrora le revin sarcini din planul de mobilizare a economiei
naţionale pentru apãrare, înainteazã cereri de rechiziţii de bunuri și prestãri de servicii în
interes public, conform modelului stabilit în HG nr. 219/2005, la oficiile de mobilizare a
economiei și pregãtire a teritoriului pentru apãrare judeţene, respectiv al municipiului
Bucureşti [Art.4b)]
.
- centrele militare centralizeazã cererile de rechizitii de bunuri și prestãri de
servicii în interes public ale unitãtilor din prima categorie, iar oficiile judeţene
centralizeazã cererile agentilor economici, ale autoritãtilor administratiei publice,
celorlalte institutii publice și ale altor persoane juridice specificate în cea de a doua
categorie [Art.4c)];
DEZASTRELOR
- cererile de rechizitii de bunuri și prestãri de servicii în interes public astfel

centralizate se înainteazã la secretariatele tehnice ale comisiilor mixte de rechizitii,
concomitent cu întocmirea planului de mobilizare a economiei nationale pentru apãrare,
(se actualizeazã anual), pânã la sfârsitul primului trimestru sau când apar modificãri în
structura organizatoricã a beneficiarului ori a sarcinilor de mobilizare ale acestuia
[Art.4d)].
Plata despãgubirilor pentru bunurile rechizitionate și prestãrile de servicii în

interes public din sursele prevãzute la art. 27 din Legea 410/2004 se face potrivit
modalitãtilor și instrumentelor de platã stabilite prin instrucțiuni comune, emise în acest
scop de cãtre autoritãtile administratiei publice centrale implicate, cu avizul Bãncii
Nationale a României [Art.5].
Hotărârea Guvernului României nr. 501/01.06 2005 (publicata în Mof. nr.

482/08.06 2005) - Anexa 21, pentru aprobarea Criteriilor privind asigurarea mijloacelor
de protecţie individuală a cetăţenilor, care stabileste conditiile de acordare a
echipamentelor care contribuie la apărarea organismului uman împotriva substanţelor
periculoase (destinate protejării căilor respiratorii, ochilor şi pielii)
Asigurarea cu mijloace de protecţie individuală a cetăţenilor se va face în
conformitate cu tipul de risc specific fiecărui obiectiv: nuclear, radiologic, chimic sau
biologic. [Art.4].
Obligaţia asigurării cu mijloace de protecţie individuală a cetăţenilor care se află
în zonele de planificare la urgenţă revine fiecărui obiectiv sursă de risc [Art.5(1)], iar cei
care se află în afara zonei de planificare la urgenţă au obligaţia să-şi asigure, prin grijă
proprie, mijloacele de protecţie individuală [Art.5(2)].
Fondurile financiare necesare achiziţionarii mijloacelor de protecţie se asigură
[Art.7(1)]: de către proprietarul sau administratorul obiectivului sursă de risc, pentru
categoriile de cetăţeni prevăzute în anexa nr. 2 la Hotarare, pentru zona de planificare la
urgenţă, precum şi pentru salariaţii proprii [Art.7(1)a)]; de către instituţiile sau
organizaţiile din care fac parte, pentru forţele care participă la intervenţie [Art.7(1)b)]; de
către autorităţile administraţiei publice locale, pentru personalul propriu care
coordonează intervenţia sau participă la misiuni de intervenţie [Art.7(1)c)].
Instituţiile cu responsabilităţi în asigurarea cu mijloace de protecţie individuală
sunt obligate să-şi prevadă anual în bugetele proprii fondurile necesare achiziţionării de
mijloace de protecţie individuală şi pentru menţinerea în stare de operativitate a acestora
[Art.7(2)].
Hotărârea Guvernului nr. 762/16.07.2008 (publicata în Mof. Partea I nr.
566/28.07.2008) - Anexa 22, pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a
situaţiilor de urgenţă.
Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă reprezintă documentul
de planificare pe termen lung şi mediu, elaborat de Ministerul Administratiei și Internelor,
fiind determinată de necesitatea asigurării unui mediu optim de muncă şi viaţă pentru
cetăţenii României. Strategia defineşte ordinea, siguranţa publică şi interesul naţional în
domeniu, evaluează starea actuală de existenţă şi manifestare a factorilor de risc pe
teritoriul României, formulează principiile şi direcţiile prioritare de acţiune şi prevede
resursele necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
DEZASTRELOR
Practica mondială şi naţională a demonstrat că evenimentele generatoare de

situaţii de urgenţă nu pot fi întotdeauna evitate, însă acestea pot fi gestionate, efectele
lor fiind reduse printr-un proces sistematic ce implică stabilirea de măsuri şi acţiuni
menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene. O caracteristica
esentiala a managementului situaţiilor de urgenţă este faptul că predictibilitatea locului
de manifestare a acestora determină posibilitatea avertizării populaţiei din zonele
potenţial a fi afectate, precum şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi/sau
locale.
Apărarea în domeniul situaţiilor de urgenţă se realizează prin măsuri generale,
de natură economică, socială şi politică, precum şi prin măsuri speciale, cu caracter
preponderent preventiv.
Cu toate ca în ultima perioada de timp exista o tendința de creştere a capacitaţii
de rezistenţă naţională în faţa unor posibile situaţii de urgenţă, se constata rămâneri în
urma la nivelul comunităţilor locale, în ceeace priveşte amplificarea implicării şi
participării acestora în Situatii extreme, dezvoltarea activităţilor de prevenire în scopul
reducerii vulnerabilităţilor, capabilitatea exercițării unui management optim și eficient în
plan local și nu în ultimul rând capacitatea de înlăturare a urmărilor acestora şi revenire
rapidă la normalitate a zonelor afectate, fapt pentru care se impune amplificarea
măsurilor de menţinere a nivelului de siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi
bunurilor, cum sunt identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de risc,
înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, limitarea, înlăturarea sau
diminuarea factorilor de risc și a efectelor lor negative care le-ar putea produce.
În ultimii ani se constată creşterea frecvenţei manifestării riscurilor care
ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului
naţional, dar şi apariţia unor noi riscuri, generate îndeosebi de schimbările climatice şi
de diversificarea activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează
substanţe/materiale periculoase. În aceste condiţii, este evident faptul că, securitatea
naţională poate fi pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică,
meteoclimatică ori asociată, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase,
dăunătoare sau iresponsabile, grupate în calamitaţi naturale, dezastre industriale,
ecologice ori posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.
Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţă reprezintă documentul cadru
pentru pregătirea şi adoptarea unor măsuri şi acţiuni specifice, în scopul reducerii
impactului produs de manifestarea factorilor de risc asupra populaţiei, bunurilor şi
mediului printr-o planificare, la nivel naţional şi local, pe termen mediu şi lung și
conceperea unui set de acţiuni şi măsuri aferente, specifice. Strategia de prevenire a
situaţiilor de urgenţă astfel elaborată, se conformează Strategiei de securitate naţională a
României, a Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale şi a delimitărilor conceptuale
instituţionale în domeniu.
Hotărârea Guvernului României nr. 1222/13.10.2005 (publicata în Mof. Nr.
933/19.10.2005) Anexa 23, privind stabilirea principiilor evacuării în situaţii de conflict
armat
Evacuarea în situaţii de conflict armat face parte din ansamblul activităţilor de
protecţie civilă care se adoptă şi se aplică ori de câte ori acţiunile militare pun în pericol
grav
DEZASTRELOR
viaţa şi sănătatea populaţiei, funcţionarea corespunzătoare a instituţiilor publice, a

autorităţilor statului, serviciilor publice şi a operatorilor economici, precum şi bunurile
materiale cu valoare economică sau care fac parte din patrimoniul cultural naţional,
valorile culturale şi arhivistice importante de pe o porţiune a teritoriului naţional sau, când
situaţia impune, de pe întregul teritoriu al ţării [Art.1(1)].
Evacuarea se realizează prin strămutarea temporară a populaţiei, instituţiilor,

operatorilor economici, bunurilor şi valorilor specificate mai înainte, din zonele
ameninţate în zone protejate, stabilite pe teritoriul naţional sau pe cel al altor state, în
conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, ale acordurilor bilaterale sau
tratatelor internaţionale la care România este parte, după caz [Art.2(1)];
Scopul evacuării îl reprezintă prezervarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, punerea în
siguranţă a bunurilor materiale şi valorilor culturale importante, precum şi asigurarea
continuităţii principalelor activităţi politice, economice şi sociale, pe timpul situaţiilor de
conflict armat [Art.2(2)];
În funcţie de gravitatea ameninţării, evacuarea poate fi totală sau parţială

[Art.2(3)].
Principale măsuri de asigurare a acţiunilor de evacuare se stabilesc din timp

[Art.10(1)] şi anume: executarea recunoaşterii căilor de comunicaţii [Art.10(1)a)];
identificarea localităţilor/zonelor care oferă facilităţi optime de destinaţie a evacuării,
dintre cele nominalizate de ministrul apărării naţionale [Art.10(1)b]; cercetarea şi
siguranţa transportului pe timpul executării acţiunii de evacuare [Art.10(1)c)]; stabilirea
punctelor de adunare, îmbarcare, debarcare, primire şi repartiţie [Art.10(1)d)]; logistica
evacuării [Art.10(1)e)]; asigurarea medicala [Art.10(1)f)]; aprovizionarea populaţiei
evacuate cu produse de primă necesitate [Art.10(1)g)]; menţinerea ordinii publice, paza
bunurilor, evidenţa persoanelor care se evacuează, fluidizarea şi, după caz,
restricţionarea circulaţiei [Art.10(1)h)]; protecţia populaţiei [Art.10(1)i)]; protecţia
informaţiilor clasificate naţionale, NATO sau UE [Art.10(1)j)];
Detalierea măsurilor de asigurare a acţiunilor de evacuare se realizează în

planurile de evacuare [Art.10(2)].
Asistenţa medicală pe timpul evacuării, precum şi în localităţile de dispunere se

asigură de Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respective a
municipiului Bucureşti, Societatea Naţională de Cruce Roşie şi alte servicii de
specialitate [Art.13(1)];
Măsurile privind organizarea şi asigurarea asistenţei medicale a forţelor

participante la acţiunea de evacuare se stabilesc de fiecare comitet pentru situaţii de
urgenţă şi sunt cuprinse în planurile de cooperare dintre direcţiile de sănătate publica
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Societatea Naţională de Cruce Roşie şi
inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, respectiv al municipiului Bucureşti
[Art.13(2)].
DEZASTRELOR
Măsurile de ordine publică, paza bunurilor, evidenţa populaţiei, fluidizarea şi,

după
caz, restricţionarea circulaţiei pe timpul evacuării se realizează de structurile
Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin: asigurarea ordinii şi siguranţei publice în
punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire şi repartiţie [Art.15a)]; evidenţa
salariaţilor şi a persoanelor care se evacuează [Art.15b)]; dirijarea circulaţiei, asigurarea
priorităţii şi siguranţei pe timpul deplasării coloanelor de evacuaţi [Art.15c)]; paza
bunurilor materiale [Art.15d)].
Protecţia populaţiei împotriva operatorilor nucleari, chimici, biologici şi

radiologici pe timpul organizării şi desfăşurării evacuării se planifică şi se
realizează în scopul prevenirii pierderilor umane şi materiale în punctele de adunare,
îmbarcare, debarcare, primire, repartiţie şi pe timpul transportului şi anume: prevenirea
privind pericolul atacului din aer şi al contaminării nucleare, chimice, biologice şi
radiologice, prin înştiinţare şi alarmare, care se va executa de către serviciile de urgenţă
profesioniste [Art.16a)]; asigurarea adăpostirii şi protecţia împotriva contaminării
nucleare, chimice, biologice şi radiologice, prin folosirea mijloacelor individuale de
protecţie şi a proprietăţilor naturale ale terenului [Art.16b)].
Asigurarea evacuării Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului şi Guvernului se

realizează de Serviciul de Protecţie şi Pază în cooperare cu Ministerul Administraţiei şi
Internelor [Art.17].
Hotărârea Guvernului României nr. 1491/09.09.2004 (publicata în Of. nr.

885/28.09.2004) Anexa 24, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura
organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru
situaţii de urgenţă.
Comitetele şi centrele operative pentru situaţii de urgenţă sunt organisme şi

structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, care, se constituie pe niveluri
sau domenii de competenţă şi fac parte din Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă (SNMSU) [Art.1].
Comitete pentru situaţii de urgenţă, organizate astfel:
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, [Art.2(1)a)]; comitetele pentru
situaţii de urgenţă, constituite la ministere şi la alte instituţii publice centrale, care sunt
denumite comitete ministeriale [Art.2(1)b)]; Comitetul Municipiului Bucureşti pentru
Situaţii de Urgenţă [Art.2(1)c)]; comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă [Art.2(1)d)]
și comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, la nivelul sectoarelor municipiului
Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi al comunelor [Art.2(1)e)].
Centrele operative pentru situaţii de urgenţă, sunt ca:
Centre operative cu activitate permanentă la nivelul ministerelor şi al instituţiilor
publice centrale [Art.2(2)a)], organizate în conformitate cu OUG nr. 21/2004, aprobata
prin Legea 15/28.02.2005 (publicata în Of. Partea I nr. 190/07.03.2005) privind Sistemul
Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, și centre operative cu activitate
temporară la celelalte ministere şi instituţii publice centrale cu atribuţii de prevenire şi
DEZASTRELOR
gestionare a situaţiilor de urgenţă, precum şi la sectoarele municipiului Bucureşti, în

municipii, oraşe şi comune înfiinţate în scopul îndeplinirii funcţiilor specifice pe durata
stării de alertă, în cazul situaţiilor de urgenţă, precum şi pe timpul unor exerciţii, aplicaţii
şi antrenamente [Art.2(2)b)].
Hotărârea Guvernului României nr. 1492/09.09.2004 (publicata în Of.
nr.885/28.09.2004) - Anexa 25, privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile
serviciilor de urgenţă profesioniste.
Serviciile de urgenţă profesioniste, constituite ca servicii publice desconcentrate
în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), se înfiinţează,
în fiecare judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, în scopul desfașurării managementului
situaţiilor de urgenţă pe tipurile de risc din competenţă [Art.1].
Serviciile de urgenţă profesioniste funcţionează ca inspectorate, cu personalitate
juridică, în subordinea IGSU [Art.2(1)], fiind structuri specializate, destinate să execute
misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă [Art.2(2)];
Inspectoratele fac parte din forţele de protecţie ale Sistemului de securitate şi apărare
naţională şi din subsistemul local de management al situaţiilor de urgenţă [Art.2(3)], a
căror activitate în teritoriu, este coordonată de prefect [Art.2(4)].
Organizarea şi funcţionarea inspectoratelor au la bază principiile legalităţii,
autonomiei, împărţirii administrative teritoriale, desconcentrării şi descentralizării
responsabilităţii, corelării cerinţelor şi resurselor, cooperării şi solidarităţii, pentru:
realizarea condiţiilor necesare supravieţuirii în situaţii de urgenţă [Art.3(1)b)]; participării
la protecţia valorilor culturale, arhivistice, de patrimoniu şi a bunurilor materiale, precum
şi a mediului [Art.3(1)c]; desfăşurării pregătirii profesionale a personalului organismelor
specializate şi serviciilor de urgenţă [Art.3(1)d)]; organizării şi executării intervenţiei
operative pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă; [Art.3(1)e)];
constituirii rezervelor de resurse financiare şi tehnico materiale specific [Art.3(1)f)];
Aplicarea principiilor, vizează ca obiective: timpul de răspuns şi operativitatea
permanenta [Art.3(2)a)]; supleţea organizatorică [Art.3(2)b)]; capacitatea de răspuns
credibilă [Art.3(2)c)]; restructurarea şi modernizarea serviciilor de urgenţă profesioniste
[Art.2(3)]; parteneriatul operaţional intensificat [Art.3(2)e)]; intervenţia graduală
[Art.3(2)f)]; interoperabilitatea la nivel local, zonal, regional şi internaţional [Art.3(2)g)];
managementul integrat al serviciilor [Art.3(2)h)]; și participarea cu resurse a comunităţilor
locale [Art.3(2)i)].
Pentru identificarea şi evaluarea tipurilor de risc specifice zonei de competenţă,
precum şi pentru stabilirea măsurilor din domeniul prevenirii şi intervenţiei, inspectoratul
elaborează "Schema cu riscurile teritoriale din zona de competenţă", în baza structurii de
principiu stabilite de IGSU [Art.14(1)]; iar pe aceasta baza, consiliile locale întocmesc şi
aprobă "Planul de analiză şi acoperire a riscurilor" în unităţile administrativ-teritoriale
[Art.14(2)], în conformitate cu prevederile Ordinului MAI nr. 132/29.01.2007 (publicat în
Mof. Nr.79/01.02.2007) pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi a Structurii cadru
a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor, ce va fi prezentata la pct. 1.6. Pentru
conducerea acţiunilor de intervenţie se elaborează planuri specifice, conform
reglementărilor interne emise de IGSU [Art.14(3)].

9/04.01.2005) - Anexa 26, pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe
DEZASTRELOR
care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale

privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Hotărârea Guvernului României nr. 2288/09.12.2004, stabileste un număr de 20

funcţii specifice, atribuite unui număr de 28 Ministere, Organe Centrale și Organizaţii
neguvernamentale, care la apariţia și dezvoltarea unui risc provocator de Situatii de
urgență sunt obligate să contribuie cu forte, mijloace și logistica în conformitate cu
atribuţiile și responsabilităţile specifice, la activităţile managementului gestionarii
acestora. În cazul aparitiei și dezvoltării altor riscuri decat cele menţionate în Hotarare,
Comitetul National pentru Situatii de Urgență va lua masuri de repartizare și coordonare
a acestora cu sprijinul Ministerelor, Organelor centrale și Organizaţiilor
neguvernamentale, pe care le considera necesare și utile.

358/27.04.2005) Anexa 27, privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental.
HG nr. 321/2005 prezintă în mod unitar, la nivel naţional, masurile și conditiile de
implementare a acestora în România pentru evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor
dăunătoare provocate de zgomotul ambiental, inclusiv a disconfortului, prin:
determinarea expunerii la zgomotul ambiental, prin întocmirea hărţilor de zgomot
[Art.1(1)a)]; punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor privind zgomotul ambiental şi
efectele sale [Art.1(1)b)]; adoptarea, pe baza datelor din hărţile de zgomot, a planurilor
de acţiune, având ca scop prevenirea şi reducerea zgomotului ambiental, acolo unde
este cazul, în special a nivelurilor de expunere, care pot avea efecte dăunătoare asupra
sănătăţii umane [Art.1(1)c)].
Planurile de acţiune se elaborează pentru prevenirea creşterii sau reducerea
nivelurilor zgomotului ambiental, acolo unde acesta depăşeşte limitele maxim admise, şi
pentru a menţine calitatea mediului din punct de vedere al zgomotului ambiental, acolo
unde acesta are niveluri acceptabile [Art.1(2)].
În acest context, hotărârea reprezintă cadrul general pentru dezvoltarea

măsurilor de reducere a zgomotului emis de sursele majore, în special de vehiculele
rutiere, feroviare şi de infrastructura acestora, aeronavele, echipamentele industriale şi
mecanismele mobile [Art.1(3)] și vizează zgomotul ambiental la care este expusă
populaţia, în special din: zonele urbane construite, mai ales pentru cele construite pe
verticala [Art.2(1)a)]; parcurile şi grădinile publice; [Art.2(1)b)]; zonele liniştite din
aglomerări şi din spaţiile deschise [Art.2(1)c)]; apropierea unităţilor de învăţământ, a
spitalelor şi a altor clădiri şi zone sensibile la zgomot [Art.2(1)d)], exclusiv cele generate
de: persoana expusă [Art.2(2)a)]; activităţile casnice [Art.2(2)b)]; vecini [Art.2(2)c)];
activităţile de la locul de muncă şi din interiorul mijloacelor de transport în comun
[Art.(2)d)]; activităţile militare din zonele militare[Art.2(2)e)].
Autorităţile administraţiei publice locale elaborează în acest scop , hărţile de
zgomot pentru aglomerările aflate în administrarea lor, hărţile strategice de zgomot şi
planurile de acţiune aferente acestora [Art.4(1)], care, în conformitate cu prevederile art.
6 alin. 2 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, (republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, în Of. nr. 512/22.10.1999) sunt obligate să prevadă, din bugetul
local, fondurile necesare realizării hărţilor de zgomot, hărţilor strategice de zgomot şi
DEZASTRELOR
planurilor de acţiune, astfel încât, începând cu anul 2006 acestea să existe pentru
aglomerările cu mai mult de 250.000 de locuitori [Art.4(2)a)], iar începând cu anul 2011,
pentru toate aglomerările [Art.4(2)b)]..
Unităţile aflate sub autoritatea sau în subordinea autorităţii publice centrale pentru
transporturi, construcţii şi turism, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare
sau aeroportuare, elaborează hărţile de zgomot pentru căile ferate, drumurile şi
aeroporturile aflate în administrarea lor, hărţile strategice de zgomot şi planurile de
acţiune aferente acestora, din domeniul propriu de activitate. [Art.4(3)] și înaintează
autorităţii regionale pentru protecţia mediului un exemplar din aceste documente,
însoţite, după caz, de toate informaţiile suplimentare solicitate de autorităţile publice
regionale pentru protecţia mediului [Art.4(5)].
Hotărârea Guvernului României nr. 1061/ 10.09.2008 (publicata în Mof. Nr.

672/30.09.2008) privind transportul deşeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul
României (Anexa 28).
Prin HG. 1061/2008 se stabileste procedura de reglementare și control al

transportului deşeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României [Art.1(1)]; se
aplica deseurilor periculoase și deseurilor nepericuloase prevăzute în anexa nr. 2 la
Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor și pentru
aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările
ulterioare [Art.1(2)], acestea realizându-se numai de către operatorii economici care
deţin autorizaţie de mediu conform legislaţiei în vigoare pentru activităţile de
colectare/stocare temporara/tratare/valorificare/eliminare [Art.1(3)], fiind
interzis transportul deseurilor de orice natura de la locul de producere la cel de
colectare/stocare temporara/tratare/valorificare/eliminare, fără respectarea prevederilor
prezentei hotărâri. [Art.1(4)].
Transportul deseurilor periculoase, indiferent de cantitatea anuala în care acestea se

generează, se desfășoară în concordanta cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
1175/2007 pentru aprobarea Normelor de efectuare a activităţii de transport rutier de
mărfuri periculoase în România, ale Regulamentului privind Transportul Internaţional
Feroviar al Mărfurilor Periculoase RID - Apendice C la Convenţia privind transporturile
internaţionale feroviare (COTIF), semnata la Berna la 9 mai 1980, astfel cum a fost
modificata prin Protocolul ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 69/2001, aprobata prin
Legea nr. 53/2002, ale Ordonanţei Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea
Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, republicata, ale Ordinului
ministrului transporturilor nr. 590/2007 pentru stabilirea unor reguli privind transportul în
trafic intern al mărfurilor periculoase pe calea ferata, ale Ordonanţei de urgență a
Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobata cu modificări și completări
prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului
ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinţei nr. 1730/2001 privind aprobarea
sistemelor de raportare a incidentelor în care sunt implicate nave maritime care
transporta mărfuri periculoase, substanţe dăunătoare și/sau poluanţi marini, ale
Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile
interioare, republicata, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului ministrului
DEZASTRELOR
transporturilor, construcţiilor și turismului nr. 322/2006 privind instalaţiile portuare de

preluare a deseurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii, cu modificările ulterioare,
și ale Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor și turismului nr. 426/2006 privind
aprobarea Regulilor de navigaţie pe Canalul Dunăre - Marea Neagră și Canalul Poarta
Albă - Midia - Năvodari[Art.3].
Transportul deșeurilor periculoase în conditiile prevăzute de HG. 1061/2008 se

aplica și transportului substantelor periculoase, efectuându-se pe baza aprobării
Agenţiilor de mediu de pe raza producătorului, aprobări care se dau în urma întocmirii
formularelor cu date specifice din dosarul de transport pe fiecare deşeu sau substanţă
periculoasă.
Dosarul de aprobare a transportului de deşeuri și/sau substanţe periculoase

constituie document probatoriu în instanţa pentru stabilirea vinovaţilor în cazul apariţiei și
dezvoltării unor accidente care pun în pericol viata și sănătatea comunităților umane pe
tot traseul de transport de la producător la beneficiar sau la locaţia de
depozitare/eliminare.
Ordine ale Ministrului Administratiei și Internelor pe probleme de Protecţie civilă.
Ordinul MAI nr. 132/29.01.2007 (publicat în Of. Nr. 79/01.02.2007) Anexa 29,
pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi a Structurii cadru a Planului de analiză şi
acoperire a riscurilor (PAAR)
Metodologia stabileşte scopurile, obiectivele, răspunderile, precum şi principalele

elemente şi etape de parcurs care trebuie avute în vedere la elaborarea planurilor de
analiză şi acoperire a riscurilor [Art.1].
Planul de analiză şi acoperire a riscurilor (PAAR), cuprinde riscurile potenţiale

identificate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, măsurile, acţiunile şi resursele
necesare pentru managementul prevenirii și intervenţiei în cazul apariţiei și dezvoltării
acestora [Art.2].
PAAR are ca scop să asigure cunoaşterea, de către toţi factorii implicaţi, a

sarcinilor şi atribuţiilor ce le revin premergător, pe timpul şi după apariţia unei situaţii de
urgenţă, crearea cadrului unitar şi coerent de prevenire şi gestionare a riscurilor
generatoare de situaţii de urgenţă şi asigurarea unui răspuns optim și eficient în caz de
urgenţă, adecvat fiecărui tip de risc identificat [Art3].
Principalele obiective ale PAAR vizeaza: asigurarea prevenirii riscurilor
generatoare de situaţii de urgenţă, prin evitarea manifestării acestora, reducerea
frecvenţei de producere ori limitarea consecinţelor lor, în baza concluziilor rezultate în
urma identificării şi evaluării tipurilor de risc, conform schemei riscurilor teritoriale
[Art.4a)]; amplasarea şi dimensionarea unităţilor operative şi a celorlalte forţe destinate
asigurării funcţiilor de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă
DEZASTRELOR
[Art.4b)]; stabilirea concepţiei de intervenţie în situaţii de urgenţă şi elaborarea planurilor

operative [Art.4c)]; alocarea şi optimizarea forţelor şi mijloacelor necesare prevenirii şi
gestionării situaţiilor de urgenţă. [Art.14(3)].
Managementul riscurilor revine tuturor factorilor care, au atribuţii ori asigură
funcţii de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă de profil. [Art5].
Planurile de Analiza și Acoperire a Riscurilor (PAAR) se întocmesc de către
comitetul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, respectiv de
către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi se aprobă de către consiliul
judeţean/consiliul general al municipiului Bucureşti, respectiv de către consiliile
locale, corespunzător unităţilor administrative teritoriale pe care le reprezintă. [Art6(1)]
PAAR se întocmesc şi se aprobă în termen de maxim 60 zile de la aprobarea de
către prefect a ”Schemei cu riscurile teritoriale din unitatea administrative teritorială”,
elaborată de inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă şi
se actualizează la fiecare început de an sau ori de câte ori apar alte riscuri decât cele
analizate sau modificări în organizarea structurilor care, au atribuţii ori asigură funcţii de
sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă în profil teritorial [Art6(2)].
Prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii răspund de
asigurarea condiţiilor necesare elaborării PAAR [Art7(1)], iar pentru sprijinirea activităţii
de analiză şi acoperire a riscurilor, Consiliile judeţene/Consiliul General al municipiului
Bucureşti şi Consiliile locale pot comanda specialiştilor în domeniu elaborarea de studii,
prognoze şi alte materiale de specialitate [Art7(2)].
După elaborare şi aprobare, PAAR se pun la dispoziţia secretariatelor tehnice
permanente ale comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti/locale pentru situaţii de
urgenţă, iar extrase din documentele respective se transmit celorlalte instituţii şi
organisme cu atribuţii în prevenirea şi gestionarea riscurilor generatoare de situaţii de
urgenţă, acestea având obligaţia să cunoască, conţinutul părţilor care le privesc şi să le
aplice, corespunzător situaţiilor de urgenţă specifice. [Art8].
Pentru cei interesaţi, se prezintă în continuare un Cuprins orientativ al Planului de
Analiza și Acoperire a Riscurilor pentru o unitate administrativ teritoriala:
CUPRINS
Capitolul 1 ASPECTE GENERALE
1.1. Definiţie, scop, obiective

1.1.1. Mediul de securitate
1.1.2. Riscurile la care sunt expuse teritoriul şi populaţia României (istorice și
potenţiale)
1.1.3. Interesele naţionale şi obiectivele fundamentale al protecţiei civile
1.1.4. Principii strategice
1.1.5. Concepte strategice (generale și specific)
1.1.6. Protecţia civilă în Uniunea Europeană
1.1.7. Misiuni strategice (nationale și internaţionale)
1.1.8. Conducerea sistemului naţional de protecţie civilă
1.1.9. Organizarea sistemului naţional al protecţiei civile
DEZASTRELOR
1.2. Responsabilităţi privind Planul de analiza şi acoperire a riscurilor

1.2.1. Acte normative legislative de referinţă
1.2.2. Structuri organizatorice centrale şi locale implicate
1.2.3. Responsabilităţi ale organismelor şi autorităţilor cu atribuţii în domeniu
Capitolul 2 CARACTERISTICILE UNITĂŢII ADMINISTRATIV-TERITORIALE
2.1. Amplasare fizico geografică
2.2. Caracteristici climatic
2.3. Reţea hidrogafică
2.4. Populaţie
2.5. Căi de transport
2.6 Dezvoltare economica
2.7 Infrastructuri critice locale
Capitolul 3 ANALIZA RISCURILOR GENERATOARE DE SITUAŢII DE

URGENŢĂ
3.1. Analiza riscurilor naturale (seisme, inundaţii, alunecări de teren, etc.)
3.2. Analiza riscurilor tehnice, tehnologice
3.3. Analiza riscurilor biologice
3.4. Analiza riscurilor la incendiu
3.5. Analiza riscurilor sociale
Capitolul 4 ACOPERIREA RISCURILOR
4.1.Concepţia activitatilor de prevenire și intervenţie
4.2. Sisteme și proceduri generale și specifice de prevenire și intervenţie
4.3. Instruirea, pregătirea formaţiunilor de intervenţie
4.4. Conceperea și dezvoltarea circuitul informaţional decizional şi de cooperare
Capitolul 5 RESURSE UMANE, MATERIALE ŞI FINANCIARE

DEZASTRELOR
5.1. Monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice (inclusiv a efectelor potenţiale)
5.2. Informarea, înştiinţarea şi avertizarea populaţiei expuse
5.3. Planificarea şi alocarea resurselor şi serviciilor în caz de dezastre
Capitolul 6 LOGISTICA ACŢIUNILOR
Ordinul MAI nr. 158/22.02.2007 (publicat în MOf. nr.150/01.03.2007) - Anexa 30,

pentru aprobarea Criteriilor de performanta privind constituirea, încadrarea și dotarea
serviciilor private pentru Situatii de urgență
Ordinul MAI nr.158/2007 se refera la riscurile de incendiu și are în vedere
constituirea și funcţionarea Serviciilor private pentru Situații de urgență, în cadrul
operatorilor economici și instituţiilor publice, ca servicii proprii [Art.1a)] și ca societății
comerciale prestatoare de servicii [Art.1b)], având în conţinut termeni a căror semnificaţie
se prezintă în continuare: echipaj/grupa de intervenţie este structura încadrată cu
personal voluntar sau/și angajat care deserveşte o autospeciala ori un utilaj mobil
[Art.2a)]; echipa specializata ca o structura specializata pentru anumite tipuri de
intervenţie [Art.2b)]; timp de alertare este definit ca fiind intervalul mediu cuprins intre
momentul alarmării și cel al constituirii formaţiei de intervenţie, în vederea deplasării
[Art.2c)]; timp de răspuns reprezentând intervalul cuprins intre momentul alerțării forţelor
destinate intervenţiei și intrarea acestora în acţiune [Art.2d)], iar capacitatea de răspuns
ca fiind potenţialul forţelor de intervenţie de a rezolva o situaţie de urgență [Art.2e)].
Se menţionează faptul ca: Serviciul privat își îndeplineşte atributiile legale într-un
sector de competenta stabilit cu avizul inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti
pentru Situatii de urgență [Art.3(1)], sectorul de competenta cuprinzând în mod
obligatoriu teritoriul operatorului economic sau al instituţiei publice care a constituit
serviciul privat [Art.3(2)]
Avizarea sectorului de competenta se poate face pe baza: actului de constituire

cu organigrama și numărul de personal din cadrul serviciului [Art.3(3)a)]; regulamentul de
organizare și funcţionare [Art.3(3)b)]; planurile sau scitele operatorilor
economici/instituţiilor publice/localităţilor din sectorul de competenta pe care sunt
marcate sursele de alimentare cu apa, zonele greu accesibile și zonele vulnerabile la
riscuri [Art.3(3)c)]; planul de analiza și acoperire a riscurilor, pentru localităţile cu care s-
au încheiat contracte sau convenţii de intervenţie [Art.3(3)d)]; planurile de răspuns
[Art.3(3)e)]; contractele sau convenţiile de intervenţie încheiate cu beneficiarii [Art.3(3)f)]
și nu în ultimul rând lista cu materialele și tehnica existenta în dotarea serviciului
[Art.3(3)g)].
Ordinul Ministrului Administratiei și Internelor nr. 1474/10.12.2006 (publicat în

MOf. nr. 885/31.10.2006) Anexa 31, pentru aprobarea Regulamentului de planificare,
organizare, pregătire și desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgență.
DEZASTRELOR
Activităţile de prevenire a situaţiilor de urgență, desfăşurate de IGSU și de

structurile din subordine reprezintă o componenta principala a sistemului integrat de
masuri tehnice și organizatorice, precum și de acțiuni specifice planificate și realizate în
scopul preîntâmpinării, diminuării sau eliminării riscurilor de producere a situaţiilor de
urgență și a consecinţelor acestora, protecţiei populaţiei, mediului, bunurilor și
valorilor de patrimoniu [Art.1], a cărui coordonare directa la nivel national, se
efectuează de câtre Inspecţia de Prevenire, structura specializata din cadrul IGSU
[Art.2(1)], având ca sarcina îndrumarea, controlul și evaluarea activitatilor desfăşurate de
ministere, celelalte organe centrale ale administratiei publice și organizaţiile
neguvernamentale cu funcţii de sprijin, repartizate în conformitate cu HG nr. 2288/2004
[Art.2(2)].
De asemenea Inspecţia de Prevenire coordonează, îndrumă, controlează și

evaluează inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor pentru Situatii de urgență
judeţene/al municipiului Bucureşti [Art.2(3)].
La nivel teritorial, inspectoratele pentru Situații de urgență judetene/al

municipiului Bucureşti, prin inspecţiile judeţene, coordonează, planifică, organizează,
pregătesc și desfășoară activități de prevenire la institutii publice, localități,
construcţii/amenajări cu aglomerări de persoane și operatori economici cu risc din judeţ
[Art.3(1)], precum și ale serviciilor voluntare, publice și private, din judeţ/municipiul
Bucureşti [Art.3(2)].
Domeniile specifice activităţii de prevenire se refera la: verificarea
respectării actelor normative și a reglementărilor privind apărarea împotriva
incendiilor și protecţia civilă la proiectarea, executarea, exploatarea și postutilizarea
construcţiilor, instalatiilor și amenajărilor [Art.5a)]; identificarea și evaluarea riscurilor
teritoriale din judeţ/municipiul Bucureşti [Art.5b)]; verificarea organizării activitatilor
legate de identificarea și evaluarea riscurilor pe timpul exploatării construcţiilor,
instalatiilor și amenajărilor de orice fel [Art.5c)]; verificarea modului de aplicare a
concepţiei de apărare împotriva incendiilor și de protecţie civilă în scopul menţinerii
riscurilor în limite acceptabile [Art.5d)]; controlul activitatilor care prezintă pericole de
accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, materiale radioactive
și muniţie neexplodata [Art.5e)]; coordonarea și controlul realizării pregătirii și
instruirii specifice a populaţiei și a salariaţilor, a modului de asimilare de către aceștia a
regulilor și masurilor specifice, precum și a comportamentului în cazul unei Situatii de
urgență [Art.5f)]; îndrumarea, controlul și coordonarea serviciilor voluntare, publice
și private, pentru Situații de urgență [Art.5g)]; și nu în ultimul rând informarea și
educarea preventivă a populației; [Art.5h)];
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1259/10.04.2006 (publicat
în Mof. Nr.349/18.04.2006) Anexa 32 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de
protecţie civilă.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul
evitării surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor
materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale
acţiunilor militare [Art.1];
DEZASTRELOR
Înştiinţarea reprezintă activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre

iminenţa producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către
autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, şi cuprinde: înştiinţarea
despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre [Art.2a)]; înştiinţarea despre
pericolul atacului din aer [Art.2b)]; înştiinţarea despre utilizarea mijloacelor chimice,
biologice, nucleare, radiologice, convenţionale şi neconvenţionale. [Art.2c)];
Înştiinţarea se realizează de IGSU, sau de serviciile de urgenţă profesioniste,
după caz, pe baza informaţiilor primite de la structurile care monitorizează sursele de risc
sau de la populaţie, inclusiv prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112)
[Art.3(1)];
Mesajele de înştiinţare despre pericolul atacurilor din aer vizează introducerea
situaţiilor de alarmă aeriană şi încetarea alarmei şi se emit pe baza informaţiilor primite
de la Statul Major al Forţelor Aeriene, conform protocoalelor încheiate în acest sens
[Art.3(2)];
Mesajele de înştiinţare despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre
vizează iminenţa declanşării sau declanşarea unor tipuri de riscuri [Art.3(3)];
Mesajele despre utilizarea mijloacelor chimice, biologice, nucleare, radiologice,
convenţionale şi neconvenţionale vizează pericolul contaminării, direcţia de deplasare a
norului toxic şi se transmit pe baza datelor şi informaţiilor primite de la Statul Major
General şi structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe ale armatei, pe baza
planurilor de cooperare încheiate conform legislaţiei în vigoare [Art.3(3)];
Avertizarea constă în aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor despre
iminenţa producerii sau producerea unor dezastre şi se realizează de către autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale, după caz, pe baza înştiinţării transmise de
structurile abilitate [Art.4];
Prealarmarea reprezintă activitatea de transmitere către autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale a mesajelor/semnalelor/informaţiilor despre probabilitatea
producerii unor dezastre sau a atacurilor din aer [Art.5(1)] și se realizează de IGSU şi de
serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la Statul
Major General şi de la structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, pe
baza planurilor de cooperare întocmite în acest sens, precum şi de la structurile care
monitorizează sursele de risc [Art.5(2)];
Alarmarea populaţiei reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre
iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian şi se realizează de către
autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, prin mijloacele de
alarmare existente și cunoscute, pe baza înştiinţării de la structurile abilitate [Art.6(1)],
care trebuie să fie oportună dacă asigură prevenirea populaţiei în timp scurt şi se
realizează prin mijloace şi sisteme de alarmare care să poată fi acţionate imediat la
apariţia pericolului atacurilor din aer sau producerii unor dezastre [Art.6(2)a)]; autentică
adică, transmiterea semnalelor destinate prevenirii populaţiei se realizează prin mijloace
specifice de către personalul stabilit prin decizii ale preşedinţilor comitetelor pentru
situaţii de urgenţă [Art.6(2)b)]; stabilă astfel încât prevenirea populaţiei şi operatorilor
economici să se poată realiza în orice situaţie creată, aceasta obţinându-se prin:
menţinerea mijloacelor de alarmare în permanentă stare de funcţionare [Art.6(2)c)(I)];
folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare a căror funcţionare să fie asigurată de
cel puţin 3 surse energetice diferite (reţea industrială, grupuri electrogene, acumulatoare,
DEZASTRELOR
aer comprimat, abur, carburanţi şi altele asemenea) [Art.6(2)c)(II)]; verificarea periodică

a dispozitivelor de acţionare a mijloacelor de alarmare [Art.6(2)c)(III)]; readucerea la
starea de funcţionare, în timp scurt, a sistemelor şi mijloacelor de alarmare afectate în
urma atacurilor din aer [Art.6(2)c)(IV)] iar intensitatea acustică a semnalelor de alarmare
să fie cu cel puţin 6 - 10 B mai mare decât zgomotul de fond [Art.6(2)c)(V)].
Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit în mod obligatoriu, cu prioritate şi
gratuit, prin toate sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de
televiziune, inclusiv prin satelit şi cablu, care operează pe teritoriul României, la
solicitarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, conform protocoalelor
încheiate în acest sens cu operatorii de comunicaţii [Art.7];
În cazul producerii unor dezastre, folosirea mijloacelor de alarmare se realizează
cu aprobarea prefectului, primarului localităţii ori a conducătorului instituţiei publice sau a
operatorului economic implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora. [Art.8(1)];
Folosirea mijloacelor de alarmare în alte scopuri decât cele pentru care sunt
destinate este interzisă [Art.8(2)];
Sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare la localităţi, instituţii publice şi
operatori economici se verifică periodic prin executarea de antrenamente şi exerciţii.
[Art.8(3)];
IGSU înştiinţează centrele operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate
permanentă la nivelul ministerelor şi instituţiilor publice centrale, iar prin unităţile
subordonate organizează şi execută înştiinţarea comitetelor pentru situaţii de urgenţă
judeţene, locale şi al municipiului Bucureşti, pe zone şi grupe de înştiinţare, în funcţie de
amploarea şi de intensitatea situaţiei de protecţie civilă [Art.9]; inspectoratele judeţene
înştiinţează comitetele pentru situaţii de urgenţă judeţene, locale, al municipiului
Bucureşti şi operatorii economici sursă de risc din zona de responsabilitate [Art.10b)];
structurile MAI organizează înştiinţarea unităţilor şi formaţiunilor subordonate, pe baza
datelor primite de la eşaloanele superioare şi inspectoratele judeţene, în conformitate cu
Metodologia transmiterii mesajelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare despre situaţii de
urgenţă, emisă prin ordin al inspectorului general al IGSU [Art.10c)]; iar înştiinţarea
structurilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii,
Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază se organizează
şi se execută conform planurilor de cooperare [Art.10d)].
Alarmarea populaţiei se asigură din timp de pace, în localităţi, instituţii publice şi la
operatori economici, prin sisteme şi mijloace de alarmare [Art.21(1)]; autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, conducătorii instituţiilor publice, patronii şi
managerii operatorilor economici sursă de risc, indiferent de forma de proprietate, trebuie
să prevadă anual în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuielile necesare desfăşurării
activităţilor de protecţie civilă [Art.21(2)].
Numărul, tipul mijloacelor de alarmare şi locurile de instalare a acestora pentru
asigurarea alarmării localităţilor şi operatorilor economici se stabilesc de către IGSU în
baza studiilor de audibilitate [Art.22].
Alarmarea populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici se realizează
prin semnale acustice sau optice emise cu ajutorul mijloacelor de alarmare şi prin
comunicări transmise pe posturile de radiodifuziune şi televiziune centrale şi locale, iar în
cazul existenţei, şi prin staţiile de radioficare şi radioamplificare [Art.24].
DEZASTRELOR
Semnalele de alarmare acustice a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor

economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea
alarmei [Art.25(1)], iar durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru
toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat la care durata este
de un minut [Art.25(2)], după cum urmează:
Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu
pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune
din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.
Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde
fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se
compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele.
Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde
fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se
compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele.
Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de
aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se
compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.
Explicitarea subsistemelor și sistemelor
Subsistemele de instiintare, avertizare și alarmare sunt instalatii complexe de

alarmare alcătuite din sirene ca echipamente de avertizare și alarmare acustica pentru
exterior și posibilitatea de transmitere a mesajelor vocale multilingve (directe sau
înregistrate) cu intensitate acustica de pana la 123 B la 30 m, care să acopere din
punct de vedere a transmiterii semnalelor în zonele locuite conform concepţiei tehnice de
alarmare adoptata în cadrul managementul situaţiilor de urgență în localitatea luata în
discuţie; echipamente de avertizare și alarmare acustica pentru interiorul clădirilor
publice (spitale, scoli, teatre, hoteluri, clădiri ale cultelor, operatori economici, institutii
publice, gări autogări, aeroporturi, etc.) cu intensitate sonora de maximum 85 B urmate
de mesaje vocale multilingve; echipamente de avertizare și alarmare optica destinate
semnalelor optice, flashuri luminoase și/sau panouri optice în interiorul clădirilor publice,
aglomerări urbane și pe drumuri publice; echipamente individuale de avertizare și
alarmare destinate locuinţelor private și/sau persoane fizice (e-mail, ager, telefon) și
respective avertizarea prin societăţile de radiodifuziune și televiziune;
Deosebim sisteme de instiintare alarmare care se alcătuiesc funcţie de tipul de
risc monitorizat, care tine seama de destinatarul acestuia și respectiv de modul de
activare în situaţia unui iminent risc potenţial de dezastru;
Suportul fizic prin care se realizează transmiterea mesajelor aferente fazelor de
instiintare, avertizare și alarmare se constituie din medii de transmisie (circuite telefonice,
fibra optica, reţele de calculatoare, radio, internet, etc.) și din echipamente conectate la
suportul de transmisie (sirene electronice și electrice, echipamente mobile, etc.);
Toate sistemele și subsistemele de instiintare, avertizare și alarmare sunt

concepute și alcătuite pe o schema de principiu privind organizarea și asigurarea
instiințării și alarmării la nivel national (conform anexei 1 la OMI nr.1259/2006) –
DEZASTRELOR
Anexa 33 și respectiv la nivel judeţean (conform anexei 2 la OMI nr. 1259/2006) –

Anexa 34;
De remarcat și precizat totodată existenta codurilor de instiintare, avertizare și
alarmare sonora care necesita o cunoaştere aprofundată și corectă de către toată
populaţia prevăzută în protocolul de colaborare încheiat între Inspectoratul General
pentru Situatii de Urgență și Societatea Naţionala de Televiziune/2008;
Protocolul de colaborare intre IGSU și SNT (Anexa 35) încheiat în 2008 cuprinde
pe ranga principiile care stau la baza colaborării și modul de organizare a transmiterii
mesajelor pe televiziune în caz de dezastre, împreună cu codurile general valabile pe
tipuri de riscuri provocatoare de dezastre. În anexa se prezintă integral Protocolul și
anexele: (1) fluxul informaţional, (2) tipurile de mesaje aferente riscurilor și (3) instrucţiuni
de transmitere.
Necesitatea și obligativitatea elaborării Planurilor de instiintare, avertizare și
alarmare al cărui conţinut se afla prevăzut în anexa 3 la OMI nr. 1259/2006.
Ordinul Ministrului Administratiei și Internelor nr. 886/30.09.2005 (publicat în MOf.
nr. 899/07.10.2005) - Anexa 36, pentru aprobarea Normelor tehnice privind Sistemul
naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei (SNIIAA).
Normele tehnice aprobate prin OMAI nr. 886/2005 stabilesc destinaţia, structura şi
arhitectura Sistemului naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei
în cazul iminenţei producerii dezastrelor sau atacurilor aeriene [Art.1].
Normele tehnice sunt obligatorii pentru proiectanţi, executanţi şi utilizatori.
[Art.2(1)].
Aceste norme stau la baza elaborării, executării şi punerii în funcţiune a
Sistemului naţional integrat de înştiinţare, avertizare, prealarmarea şi alarmare a
populaţiei, precum şi a subsistemelor care vor fi integrate în acesta. [Art.2(2)].
Sistemul national integrat de avertizare şi alarmare asigura executarea funcţiilor
specifice: de transfer de date, informaţii şi mesaje [Art.6A], adică primeşte, pe niveluri
ierarhice de competenţă, date, informaţii şi mesaje de la reţelele sau punctele de
monitorizare ale factorilor de risc [Art.6Aa)]; asigură, prin subsistemul - suport de
comunicaţie, acoperirea fluxurilor informaţionale în totalitatea lor, în mod continuu, în
timp real sau cât mai scurt posibil, în funcţie de situaţie şi de echipamentele avute la
dispoziţie [Art.6Ab)], de prelucrare a datelor şi informaţiilor [Art.6B] prin subsistemul de
programe aplicative de asistare a deciziei, elaborate pe baza interpretării parametrilor de
stare, a mesajelor de înştiinţare şi avertizărilor care se transmit către nivelurile ierarhice
interesate [Art.6Ba)], transmiterea mesajelor de înştiinţare şi avertizare către autorităţile
administraţiei publice, conform nivelului ierarhic de competenţă [Art.6Bb)], de activare,
apelare şi conectare selectivă a subsistemelor componente [Art.6C], în consens cu
deţinătorul subsistemului fizic de alarmare, putând executa activarea, apelarea sau
conectarea selectivă, în funcţie de situaţia şi de regimul de lucru, a anumitor elemente
amplasate într-o zonă specificată [Art.6Ca)], la nivel integral, pe grupuri de elemente de
alarmare sau individual [Art.6Cb)], respectiv de gestionare a resurselor, care constau în
asigurarea distribuţiei priorităţilor de prelucrare a datelor şi informaţiilor pe diferite tipuri şi
zone de alarmare, permiţând fiecărui centru de comandă şi control să emită separat
orice tip de semnal real sau de test, independent de ceilalţi utilizatori. Operatorii
subsistemelor de alarmare componente pot emite, în funcţie de situaţie, semnale de
DEZASTRELOR
alarmare independente unul faţă de celălalt, fără să apară interferenţe sau

disfuncţionalităţi la celelalte subsisteme, indiferent de regimul de lucru. [Art.6D].
CAPITOLUL 2 LEGISLATIE INTERNATIONALA
Protecţia civilă în Uniunea Europeana
România, definită de Nicolae Iorga ca „stat de necesitate europeană”, prin

existenţa să ca pivot al unei configuraţii geopolitice speciale (zona balcanică,
Mitteleuropa, şi Hinterland-ul euroasiatic), trebuie să participe la efortul comun de
abordare şi implementare a noului concept din, cel puţin, următoarele considerente, ce
influenţează direct şi decisiv securitatea naţională:
- ca subiect al fenomenului de globalizare.
- ca ţară membră a Uniunii Europene;
- ca ţară membră a Alianţei nord-atlantice;
- ca ţară a spaţiului Mării Negre şi a celui balcanic;
Societatile moderne, mai mici sau mai mari, sunt din ce în ce mai vulnerabile în
fata a numeroase riscuri naturale, tehnice tehnologice și/sau asimetrice, care au
repercursiuni semnificative asupra mediului. Pentru a preveni apariţia și dezvoltarea
acestor riscuri, Uniunea Europeana a creat un mecanism de cooperare pentru
intervenţiile de urgență, adoptând în acelaşi timp programe pentru finanţarea masurilor
de protective civilă.
Menţionăm în continuare, câteva aspecte importante legate de mecanismul de
cooperare creat și anume:
Cadrul general se refera la, mecanismul de protective civilă; finanţarea masurilor
de protective civilă (2007-2013) și alerta preventiva contra urgentelor.
Se are în vedere un ansamblu de riscuri, fata de care sunt necesare
următoarele masuri:
Consolidarea capacitaţilor de răspuns în caz de dezastre;
Prevenirea dezastrelor naturale și a celor provocate de om în procese tehnologice
scăpate de sub control în UE;
Reducerea riscului la dezastre în tarile în curs de dezvoltare;
Reacţia la dezastrele nationale naturale sau cele provocate de om;
Reducerea efectelor accidentelor majore care implica substanţele periculoase;
Reducerea efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale;
Gestionarea și evaluarea efectelor inundaţiilor cu realizarea de programe
comunitare pentru gestionarea riscului la inundaţii.
Din analizele efectuate, să ajuns la concluzia ca schimbările climatice ar putea
favoriza mărirea frecventei și impactului dezastrelor naturale, fapt pentru care se impune
ca UE să-și mărească gradul de rezistenta pentru a reduce pierderile umane și materiale
și continuând se menţionează ca, “Europa este gata să facă tot posibilul pentru a-și
untari rezistenta la dezastre, în scopul reducerii costurilor umane ridicate. În fiecare an,
DEZASTRELOR
mii de oameni își pierd viața și mult mai mulţi își văd traiul de zi cu zi perturbat pe termen
lung. Nu mai departe în anul 2010, circa 20 milioane de oameni din întreaga lume au fost
siliţi să-și abandoneze căminele din cauza dezastrelor naturale. Costurile financiare sunt
de asemenea ridicate, estimându-se ca dezastrele costa Europa 15 miliarde euro anual”.
Oficialii de la Bruxelles afirma ca schimbările climatice reprezintă unul dintre
cele mai mari pericole cu care se confruntă planeta. În aceste condiţii UE a formulat deja
un răspuns clar sub forma unei politici integrate privind energia și schimbările climatice, a
angajamentului ferm de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu minimum 20%
până în anul 2020 și a unei promisiuni de a prelua conducerea negocierilor internaționale
în vederea fixării de obiective și mai ambițioase. Acest lucru va contribui la
preîntâmpinarea creșterii temperaturii pe glob cu peste 2°C, nivelul pe care oamenii de
știință îl percep din ce în ce mai mult ca fiind punctul de la care nu mai există cale de
întoarcere.
Toate aceste informaţii prezentate pana acum, ne determina să afirmam ca nu
numai tara noastră ci toate tarile de pe glob și-au revizuit concepţiile și strategiile
nationale de protecţie civilă în concordanta cu evoluţia condiţiilor sociale, economice,
geografice, politice la care a ajuns omenirea la acest început de mileniu, fie pe global în
cadrul strategiilor de securitate, fie pe domenii specifice delimitate de preocupările
constante de protejare a populaţiei în Situatii de urgență provocate de riscurile
menţionate în repetate rânduri în cuprinsul manualului.
Propunerile venite din partea UE în domeniul Protecţiei civile, au menirea să
consolideze atât capacităţile de prevenire a catastrofelor, cât şi cooperarea cu ţările în
curs de dezvoltare.
Merita să amintesc câteva evenimente extreme care au surprins brutal
comunităţile umane aflate în zonele de manifestare: furtuni violente în Franţa, incendii în
Grecia, secetă în Spania (la sfârşitul mileniului trecut), cu precizarea ca oricare dintre
comunităţile europene ar putea fi luate prin surprindere de asemenea calamităţi naturale
oriunde ne-am afla. Şi lucrurile nu par să se îmbunătăţească: de exemplu secetele
prelungite în unele zone, din cauza schimbărilor climatice, creşte probabilitatea ca aceste
fenomene să fie mai intense şi mai frecvente. Cifrele pentru Europa arată că procentajul
teritoriului şi al populaţiei afectate de secetă a crescut, din 1990, de la 6% la 13%.
Mediul înconjurător şi sănătatea noastră sunt ameninţate nu doar de
calamitatule naturale şi de epidemii, ci şi de dezastrele provocate de mana omului,
precum scurgerile de produse petroliere și/sau substanţe periculoase ori contaminări
radioactive. În aceste condiţii UE prevede să-şi amelioreze capacitatea de reacţie la
catastrofe, înainte, în timpul şi după producerea acestora, ţinând seama și de faptul ca
de cele mai multe ori, dezastrele nu se opresc la graniţa dintre ţări. Epidemiile şi
incendiile se răspândesc de la o ţară la alta, râurile poartă apele contaminate în afara
graniţelor, iar scurgerile de produse petroliere și/sau substanţe periculoase poluează nu
doar teritoriile unde s-au produs ci și cele riverane.
Strategia UE se axează în principal pe aceste dezastre transfrontaliere, care
necesită un răspuns comun din partea statelor membre. Printre măsurile propuse se
numără: îmbunătăţirea accesului la sistemele de alertă rapidă, o utilizare mai eficientă a
fondurilor europene şi crearea unui inventar la nivel comunitar al informaţiilor şi bunelor
practici în domeniu.
DEZASTRELOR
Perspectiva UE merge însă mai departe de graniţele sale, având în intenţie să

reducă riscul la dezastre în ţările în curs de dezvoltare, dat fiind faptul ca impactul
acestora determinate de schimbările climatice este mult mai mare în statele mai puţin
dezvoltate. De exemplu, se preconizează ca în unele ţări din Africa, randamentul
culturilor dependente de ploaie s-ar putea reduce cu 50%, până în 2020 și odată cu
aceasta se aşteaptă la o mai mare răspândire a bolilor tropicale.
Un calendar al elaborării și adopțării strategiei europene, poate fi configurat astfel:
în decembrie 2003, Uniunea Europeană a adoptat strategia europeană de securitate,
care se referă la dimensiunea externă a securităţii Europei; în februarie 2010, în timpul
Președinţiei semestriale spaniole, Consiliul a completat-o adoptând strategia de
securitate internă. Această strategie a fost aprobată de Consiliul Europei din 25 și 26
martie 2010.
Conceptul de securitate internă trebuie înţeles ca un concept vast și cuprinzător,
care acoperă mai multe sectoare, pentru a aborda aceste ameninţări majore precum și
alte ameninţări cu un impact direct asupra vieţii, siguranţei și bunăstării cetăţenilor, cum
sunt dezastrele naturale (cutremurele, inundaţiile și furtunile) și cele provocate de om,
precum incendiile forestiere.
Cooperarea autorităţilor vamale și de aplicare a legii, a autorităţilor judiciare și a
altor servicii, de exemplu în sectorul sănătăţii, în sectorul civil și cel al protecţiei civile,
este esenţială. Strategia de securitate internă a Europei trebuie să exploateze potenţialul
sinergiilor existente în sectoare precum cooperarea în domeniul aplicării legii,
gestionarea integrată a frontierelor și sistemele de justiţie penală.
Cu toate ca Uniunea Europeana dezvolta o strategie comuna pentru prevenirea,
pregătirea și intervenţia în caz de dezastre, fiecare tara membra și-a dezvoltat propriile
structuri de Protecţie civilă, capabile să acţioneze ori de cate ori este nevoie pentru
salvarea, deblocarea, dezafectarea comunităților umane aflate în Situatii extreme.
BIBLOGRAFIE
1. Andrasiu,.M., și colectiv, Metode de decizii multicriteriale, Editura tehnica,

Bucuresti, 1986 ;
2. Andriciuc, R., Pericole și amenintari la adresa infrastructurii critice, Manual
pentru masteranzi, Vol.2 , Universitatea „Titu Maiorescu”, Bucuresti, 2011;
3. Arădăvoaice, Ghe., Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Editura Antet,
Bucuresti, 1997;
4. Avram, C., C., Modelarea-simularea manageriala a riscurilor și dezastrelor,
Editura
Telegrafia, 2009;
5. Bodunescu, I., Flagelul terorismului international, editura Militara, Bucuresti,
1978
6. Cernăianu, A., Infrastructura teritorială. Concepte, componente, utilitate,
Editura Militara, Bucureşti, 2003;
DEZASTRELOR
7. Dimas Stavros, Comisarul european pentru mediu, interviu acordat inaintea

Forumului Protectiei Civile de la Bruxelles (26.11.2009);
8. Ene, C., 77 ani de Protecţie Civilă în România. Calendar aniversar, Revista
„Protecţia Civilă” nr. 1, 2010;
9. Geanta, St., Protecţia civilă-dimensiune a securităţii nationale, Editura

Telegrafia,
Bucuresti, 2004;
10.Jarca, B., A., Dreptul International Umanitar, Editura Universul Juridic,
Bucuresti,2011;
11.Naisbitt, J., - Megatendinţe, Editura Politică, Bucureşti 1989;
12.Nemes, L., V., Protectia civilă în sistemul securităţii naţionale-prezent și viitor,

Teza de doctorat, Bucuresti, 2006;
13.Pop, I., S., Interferenta dintre Drepturile Omului și Dreptul International

Umanitar,
Studiile Asociaţiei Romane de Drept International Umanitar, Bucuresti, 2003-
2005;
14.Popa, I., Epure, L., M., Dezastrele de ranga noi-introducere în Managementul
dezastrelor,
Editura Ufmann, Bucuresti, 2010;
15.Popa, I., și colectiv, Pregătirea în domeniul prevenirii și intervenţiei în
Situatii de urgență, Vol.1, Ufmann, Bucuresti, 2009;
16. Popa, I., și colectiv, Pregătirea în domeniul prevenirii și intervenţiei în
Situatii de urgență, Vol.2, Ufmann, Bucuresti, 2009;
17. Popa, I., și colectiv, Analize de calitate și performanta, Editura Telegrafia,
București, 2002;
18. Popa, I., Managementul dezastrelor: Modele şi simulări – Proiectul C3 din
cadrul Centrului de Cercetare German (CRC)46, cutremure puternice, o provocare
pentru Geoştiinţă şi Inginerie tehnică civilă - colaborare internaţională 1996-2005, Proiect
comun cu Universitatea din Karlsruhe, Germania ;
19. Popa, I., Managementul dezastrelor între incertitudine şi realitate, sesiunea de
comunicări ştiinţifice jubiliară cu ocazia aniversării a 70 de ani de atestare documentară a
„Protecţiei Civile” în România, Bucureşti 26-27.02.2003;
20. Steiner, N., Planificarea urgentelor civile, Editura Ufmann, Bucuresti, 2010
21. Steiner, N., Andriciuc, R., Managementul crizelor și a infrastructurii critice,
Editura Ufmann, Bucuresti 2010;
***
22. Critical Infrastructure Protection Concept Document,
EAPC[CPC]WP[2003]3;
23. ***Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 1998;
24. *** Din documentele Centrului de Informare EUROPE DIRECT CENTRAS
Bucuresti http://ec.europa.eu/publications/booklets/move/75/index_en.htm;
DEZASTRELOR
25. *** Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, Documente expuse în

conferinte de presa 2010 - 2011, Bucuresti;
26. *** Presidential Decision Directives – 39: U.S. Policy on Counterterrorism,
June 21, 1995;
27. „ Programului 21” adoptat la Conferinţa ONU asupra Mediului şi Dezvoltării,
Rio de Janeiro, 1992.
28. *** The European Program for Critical Infrastructure Protection, COM (2006);
29. *** Strategia de securitate internă a Uniunii Europene: Către un model
european de securitate, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2010.

Acte Normative Comentate Protectie Civila PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Acte Normative Comentate Protectie Civila PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CENTRUL NATIONAL DE PREGATIRE PENTRU MANAGEMENTUL MEDICAL AL

Prof. Univ. Dr. Ing. Popa Ion

ACTE NORMATIV LEGISLATIVE PRIVIND PROTECTIA CIVILĂ

Prezentul volum este constituit în baza Planului de învățământ al

Prof. Univ. Dr. Ing. Popa Ion

ACTE NORMATIVE LEGISLATIVE PRIVIND PROTECTIA CIVILĂ

Capitolul 1 LEGISLATIE INTERNA...................................................................................................... 8

1.1 Aspecte generale.......................................................................................................................... 8

Ordonante de Urgență și Ordonante emise de Guvernul Romaniei referitoare la activitatea de

Hotarari emise de Guvernul Romaniei referitoare la activitatea de Protectie civilă. ................... 37

Ordine ale Ministrului Administratiei și Internelor pe probleme de Protectie civilă. .................... 48

CAPITOLUL 2 LEGISLATIE INTERNATIONALA ............................................................................ 57

Protectia civilă în Uniunea Europeana............................................................................................ 57

Capitola 1 LEGISLAȚIE INTERNĂ

Istoria civilizaţiei umane a cunoscut în dezvoltarea să de-a lungul timpului,

dezastru, care s-ai determine să conştientizeze faptul ca omenirea a trăit și supravieţuit

Pentru o diplomație reală a dezastrelor naturale

Dezastrele naturale au reprezentat întotdeauna suficiente motive care au condus

Limitele conceptului de diplomaţie sunt modificate de schimbările intervenite în

Dezastrele naturale au reprezentat întotdeauna un domeniu care a condus la

Diplomaţia dezastrelor nu se defineşte și nu se clădeşte pe insuccesul în relaţiile

Ilan Kelman demonstrează în „Disaster Diplomacy: Hope Despite Evidence” că,

Numeroasele acţiuni comune ale statelor pentru sprijinirea comunităților umane

Succesul sau insuccesul diplomaţiei dezastrului sunt de multe ori cauzate de

Diplomaţia dezastrelor este un proces complex ale cărui rezultate nu sunt

Nu trebuie însă neglijat rolul diplomaţiei clasice în cadrul activităţilor de

Cele prezentate mai înainte, reprezintă elemente esenţiale pe care trebuie să le

Pachetul de legi privind Protecţia civilă din România de după dec.1989, va fi

Prin definiţie “Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale

Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi

Îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă se realizează, de serviciile

În conţinutul Legii, se fac următoarele precizări:

În continuare, se are în vedere,

Cele prezentate în aceasta parte, sunt deosebit de importante, în special pentru

Managementul protecţiei civile se asigura de către componentele Sistemului

Activitatea de protecţie civilă din România este coordonata de primul-ministru,

La nivelul instituţiilor publice centrale și locale, activitatea de protecţie civilă este

Ţinând seama de faptul ca Protecţia civilă ... este o componenta a Sistemului

La toate nivelurile de competenta, în structurile cu activitate permanenta sau

La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al instituţiilor publice și al

Cetăţenii au dreptul să încheie contracte de voluntariat pentru încadrarea în

Masurile și acţiunile de prevenire din planurile de protecţie civilă se planifica și se

Autorităţile administraţiei publice centrale și locale poarta întreaga răspundere

Asigurarea condiţiilor prevăzute la alin. (3) se realizează prin serviciile de

Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează

Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau

Avertizarea populaţiei se realizează de către autorităţile administraţiei publice

conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 1222/2005 privind stabilirea principiilor

Conducerea activităţilor de intervenţie se realizează prin reţeaua centrelor

Conducerea nemijlocita a operaţiunilor de intervenţie se asigura de comandantul

Grupa operativa se constituie, prin ordin al prefectului, din personal cu putere de

Finanţarea serviciilor de urgență se asigura de către persoanele juridice care le-

Obiectivele de investiţii de interes naţional pentru protecţia civilă se finanţează de

și o ultima grupa de prevederi ale Legii referitoare la Sancţiuni și Contravenţii:

Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea juridică civilă,

- neasigurarea înștiințării, a avertizării, a alarmării sau a evacuării populaţiei în

Contravenţiile prevăzute la art. 75 se sancţionează cu amendă (conform Art.76

Trebuie făcută precizarea că amenzile pentru încălcarea prevederilor Legii

Aceasta stare de lucruri s-a perpetuat de la an la an și după aprecierea autorului

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile referitoare la situaţii de urgenţă,

Se prezintă în continuare câteva prevederi importante legate de apărarea și lupta

organizatorica, organele și organismele de stat, private, mixte, transnaţionale, etc.,

- Fiecare operator economic este obligat să posede autorizaţie de securitate la