Universitatea Ovidius, Constanţa

Master, Anul al II-lea

Comunicare şi discurs intercultural în spaţiul european

O problemă de etică aplicată

Holocaustul

Coordonator
conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan

1
 Cuprins

 Semnificaţia războiului………………………………………………….2
 Holocaustul - un avertisment al istoriei………………………………..4
 Contextul istoric………………………………………………………....5
 ,,Războiul este necesar pentru purificarea morală a societăţii’’……...6
 O etică a responsabilităţii. Faţă de cine suntem îndatoraţi?………….8
 De la încununarea Creaţiei, la cobaiul biped………………………..…9
 În loc de încheiere ……………………………………………………...10

O problemă de etică aplicată

2
 Holocaustul

,,Războiul este o confruntare care constă în a determina valoarea forţelor morale şi fizice
cu ajutorul acestora din urmă.’’
Karl von Clausewitz

Războiul este cea mai crâncenă dintre prostiile omeneşti, spunea Marguerite Yourcenar.
Tema violenţei şi a războiului îi preocupă de mult timp pe gânditori. Este una filosofică,
psihologică şi socială, dar şi una care ţine de realitatea politică. Filosofii, cum e şi firesc, şi-au
dorit întotdeauna maturizarea umanităţii până la pragul în care violenţa de tipul conflictului
armat să dispară. Apelul umanist pentru pace din scrierile lui Erasmus din Rotterdam
impresionează şi acum. Lectura lui este convingătoare şi vibrantă: “Războiul este plăcut
pentru cei care nu l-au încercat… Dar dacă, printre lucrurile omeneşti, există vreunul de care
trebuie să ne apropiem cu şovăială, mai mult, de care trebuie să fugim cu orice chip,
blestemându-l şi respingându-l cu oroare, acela este, fără îndoială, războiul, decât care nu
există nimic mai nelegiut, mai dezastruos, mai plin de primejdii şi cu urmări mai durabile,
mai monstruos şi mai total nedemn de om, ca să nu spun de creştin.” 1

Semnificaţia războiului

Legile şi principiile războiului şi ale luptei armate sunt, deopotrivă, repere importante în
investigarea şi înţelegerea acestui fenomen şi, componente ale structurii de rezistenţă în alternanţa
război-pace, în continuum-ul acţiune reacţie a societăţii omeneşti în situaţii-limită în toate epocile.
Ele sunt constantele şi consonantele acestui fenomen, îi dau consistenţă şi durată, continuitate şi
forţă, întrucât pun temelia oricărei acţiuni, ajută la organizarea, planificarea acţiunilor, la stabilirea
şi eşalonarea corespunzătoare a priorităţilor. 2 Legile războiului şi ale luptei armate rămân
neschimbate, întrucât ele reflectă o realitate a naturii umane – a naturii, în general –, care este
confruntarea. Natura este o sinteză a confruntărilor naturale. Societatea este o sinteză a
confruntărilor sociale. Dinamica socială este mişcare, iar mişcarea îşi are cauza şi izvorul în

1
Anexa 1
2
dr. Gheorghe Văduva, Principii ale războiului şi luptei armate- realităţi şi tendinţe-, Bucureşti, 2003, p.3

3
confruntare. Mişcarea rezultă din confruntare şi generează confruntare şi generează progresul,
acesta fiind un rezultat al negărilor succesive şi afirmărilor succesive. Principiile războiului şi
cele ale luptei armate materializează aceste legi, sunt direcţii de organizare şi desfăşurare a
acţiunii militare, funcţii şi efecte ale gândirii proiective, ale capacităţii de a organiza o acţiune
în viitor. Ele nu sunt imuabile, chiar dacă au durată, perenitate şi stabilitate. Principiile
războiului se situează undeva, pe falia dintre politic şi militar, dintre decizia politică şi
strategia punerii ei în aplicare şi se modelează după exigenţe şi realităţi. Legile sunt date o
dată pentru totdeauna. Principiile sunt flexibile, perfectibile. Ele se situează la graniţa dintre
obiectiv şi subiectiv, dintre teorie şi practică, sunt, deci, elemente de substanţă ale artei
militare.
Totul este prezent şi totul este trecut. Societăţile omeneşti pot fi considerate în totalul lor
ca un singur individ. Cea prezentă reprezintă pe cele trecute. Civilizaţia nu aparţine unei
generaţii şi nici unei serii de generaţii, ci este patrimoniul comun al tuturor. Ea are o
individualitate a sa proprie şi trece peste capetele noastre.3
Numai principiile etice pot furniza criterii obiective pe baza cărora să fie consolidată
viaţa în societate, pe calea rezolvării potenţialelor conflicte. Aceasta implică sancţionarea
celor care vizează atingerea altor scopuri decât cele legitime.
Războiul, adică ciocnirea armată sângeroasă a unor tabere organizate, constituie una
dintre cele mai grave şi mai îngrijorătoare probleme ale omului, în special în epoca noastră.
Experienţa celor două războaie mondiale, şirul nesfârşit de conflicte armate ce le-au urmat,
precum şi existenţa mijloacelor teroriste de distrugere, care pot face să dispară de sute de ori
nu doar neamul omenesc, dar şi orice urmă de civilizaţie de pe faţa pământului, sunt suficiente
pentru a arăta dimensiunea problemei. Heraclit susţinea, precum este ştiut, că războiul este
"părintele tuturor". Opinia aceasta rămâne, într-o formă sau alta, valabilă până astăzi. Mulţi
sunt cei care observă şi aceea că pacea constituie o formă de război ce se exercită prin politică
şi economie. Dimpotrivă, pentru Biserică, "Părintele tuturor" nu este războiul, ci Dumnezeul
păcii. Iar venirea Lui în lume este binevestirea păcii. Războiul vine ca urmare a înstrăinării
omului de Dumnezeu, de sine însuşi şi de aproapele. Şi întrucât înstrăinarea aceasta, în întreita
ei formă, este generală, de aceea şi războiul constituie un fenomen general, care apare in toate
societăţile, de la cele mai primitive până la cele mai civilizate. În Vechiul Testament
Dumnezeu spune către poporul ales: "De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului

3
Delaturda, I., C., Viaţa morală a popoarelor şi războiul european-cauze şi efecte, Ed. Atelierele societăţii
anonime Poporul, Bucureşti, 1916, p. 7

4
veţi mânca; iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, sabia vă va mânca". Dar şi Hristos însuşi
a condamnat, precum ştim, violenţa, zicând că "toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri".

Holocaustul- un avertisment al istoriei

Viaţa omului este inviolabilă pentru că este viaţa unei persoane (a unui subiect cu
drepturi personale). Cu alte cuvinte, un om este inviolabil nu doar pentru că trăieşte (căci
atunci un astfel de drept l-ar avea şi animalul), ci pentru că este o unitate formată din corp şi
suflet raţional, adică este persoană – chip şi asemănare a lui Dumnezeu (principiu general al
bioeticii creştine).

Holocaust este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ

şase milioane de evrei, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca
parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, programul de exterminare a evreilor, plănuit şi
executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler. 4 Cuvântul
holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr
mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de
oameni de către alţi oameni”), cuvântul holocaust se putea referi şi la dezastre sau catastrofe.
Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alţii
îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial. 5

Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă şi este folosită astăzi doar cu referire la
masacrarea evreilor de către nazişti în ajunul şi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Persecuţia şi genocidul s-au desfăşurat în etape. Legislaţia privind eliminarea evreilor din
societatea civilă a fost promovată cu câţiva ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război
mondial (1933-1939). Au fost înfiinţate lagăre de concentrare în care deţinuţii erau folosiţi ca
sclavi până mureau de extenuare sau de boală. 6 Unde Al treilea Reich ocupa un nou teritoriu
în Europa de Est, unităţi speciale numite Einsatzgruppen exterminau evrei şi adversari
politici, împuşcându-i în masă. Evrei şi romi erau concentraţi în ghetouri înainte de a fi
transportaţi la sute de kilometri cu trenuri de marfă în lagărele de muncă forţată şi
exterminare, unde, dacă supravieţuiau călătoriei, cei mai mulţi erau ucişi prin gazare în
4
http://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaust
5
Anexa 2
6
Anexa 3

5
încăperi special amenajate. Fiecare ramură a aparatului administrativ al statului hitlerist a fost
implicată în logistica asasinatelor în masă şi a contribuit la transformarea Germaniei în ceea
ce un istoric a denumit „un stat genocidar”.7

Contextul istoric

Partidul nazist sub conducerea lui Adolf Hitler a venit la putere în Germania pe 30
ianuarie 1933, şi persecuţia şi exodul celor 525.000 de evrei din Germania a început aproape
imediat. În autobiografia sa Mein Kampf (1925), Hitler îşi afirmase deschis ura faţă de evrei,
şi a dat ample avertismente cu referire la intenţiile lui de a-i elimina din viaţa politică,
culturală şi intelectuală a Germaniei.
Evenimente îngrozitoare au avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial. Peste
35 de milioane de oameni, militari şi civili, au murit în decursul acestei a doua mari
conflagraţii a secolului abia încheiat. Dintre aceştia, 6 milioane erau evrei, adulţi şi copii,
ucişi doar pentru că erau de origine evreiască. Până la cel de-al doilea război mondial,
omenirea mai cunoscuse democidul şi genocidul, ambele reprezentând din păcate constante
ale istoriei omenirii. Niciodată însă Uciderea Omului de către Om nu fusese mai sistematic
planificată şi nici gândită în termenii proiectului genocidal cu finalitate absolută.
În acest sens, filosoful creştin John Locke a argumentat în favoarea dreptului la viaţă
folosind temeiuri teiste:
Starea naturală are o lege naturală pe care o guvernează-o lege care ne constrânge
pe fiecare; acea lege este raţiunea, iar ea îl învaţă pe oricine o consultă că, întrucât toţi sunt
egali şi independenţi, nimeni nu trebuie să producă o vătămare vieţii, sănătăţii, libertăţii sau
posesiunilor altuia; fiecare trebuie să facă totul pentru a-i menţine pe ceilalţi în viaţă, să nu
ia şi să nu prejudicieze viaţa sau ceea ce tinde spre păstrarea vieţii, libertăţii, sănătăţii,
corpului sau bunurilor altuia.8
Persoana este liberă. Libertatea ei este un bun de preţ, dar dreptul la viaţă este mai
presus decât dreptul la libertate, fiindcă pentru a exercita libertatea trebuie să posezi mai
întâi viaţă ( încă o dată moralul etic creştin era zdruncinat prin acest genocid).
În alte genociduri, consideraţiile pragmatice cum ar fi controlul teritoriului şi
resurselor erau centrale în politica de genocid. Yehuda Bauer argumentează :

7
Berenbaum, Michael, The World Must Know, United States Holocaust Museum, 2006, p. 103.
8
Miroiu Adrian, Etica aplicată, Ed. Alternative, 1995, p.69

6
 ,,Motivaţia de bază a Holocaustului era pur ideologică, înrădăcinată într-o lume existentă
numai în imaginaţia nazistă, unde unei conspiraţii evreieşti internaţionale de a controla lumea
i se opunea o misiune “ariană” paralelă. Nici un genocid de până în ziua de azi nu fusese bazat
atât de complet pe mituri, halucinaţii, pe o ideologie abstractă, nepragmatică - care a fost apoi
pusă în aplicare prin mijloace foarte raţionale şi pragmatice."9
De la 1945 până astăzi, Holocaustul ca eveniment a generat o multitudine de întrebări,
multe de ordin moral şi etic:

Cum a fost posibilă exterminarea unui popor doar în baza identităţii sale religioase şi
etnice?
Cine au fost acei oameni care au gândit şi dus această acţiune la îndeplinire?
Cum au reacţionat victimele?
Cum a fost posibil ca celelalte naţiuni să nu reacţioneze în nici un fel?
De ce un număr atât de mic de oameni s-au opus şi au încercat să-şi salveze semenii?

,,Războiul este necesar pentru purificarea morală a societăţii’’

Etica a devenit o cerinţă incisivă şi universală pentru supravieţuirea ca specie a

umanităţii. Ea vorbeşte despre valori, despre bine şi rău. Orice persoană care se gândeşte la
ceea ce trebuie sau ceea ce nu trebuie să facă este implicată în etică.
Etica şi morala sunt permanenţe ale vieţii spiritual-umane. Diversitatea moralei este
sintetizată în concepţii şi doctrine etice marcate atât de discontinuitate şi continuitate, cât şi de
bivalenţă şi polivalenţă de semnificaţii. Anumite tendinţe teoretice unificatoare sunt reliefate în
frecvenţa unor termeni, concepte şi maxime tipice demersului axiologic al eticii din toate
timpurile, cum sunt “bun“, “bine“, “rău“, ”drept“, ”adevărat“ şi altele. Ele evocă, adesea, reguli,
norme şi principii, virtuţi şi vicii pentru care filosofii acestor timpuri aduc temeiuri mai mult sau
mai puţin plauzibile pentru gândirea şi simţirea omului de la începutul mileniului trei creştin. Una
din condiţiile importante ale valorilor morale este manifestarea libertăţii umane, care este la
rândul ei complex determinată (natural, social-istoric, cultural ). Testul unei obligaţii morale
adevărate este posibilitatea ei de a deveni universală. Ceea ce e drept, e drept şi doar acest
lucru trebuie făcut, chiar şi în condiţii extreme, chiar de război.

9
Bauer, Yehuda, Rethinking the Holocaust New Haven: Yale UP, 2002, p. 48.

7
 Războiul este fenomenul cu cea mai amplă funcţie distructivă, cu cel mai pronunţat
caracter homicid, cu cele mai adânci implicaţii asupra prezentului şi viitorului omenirii. Fiind
un fenomen social deosebit de complex, o stare a societăţii care angajează, într-o măsură sau
alta, toţi factorii vieţii sociale, războiul poate fi abordat din unghiuri de vedere şi în modalităţi
metodologice foarte diferite. Astfel, istoria îl studiază sub aspectul desfăşurării şi succesiunii
în timp, în ansamblul evoluţiei diferitelor popoare, în diferite epoci, sociologia îl studiază ca
fenomen integral, în cadrul structurilor sociale şi al dinamicii acestora, politologia îl
cercetează sub aspectul determinărilor politice şi al evoluţiei relaţiilor dintre state, iar ştiinţa
militară îl studiază sub aspectul modului caracteristic de aplicare a legilor, principiilor,
formelor şi procedeelor luptei armate.
În epoca modernă, teoriile cu privire la război înregistrează o mult mai mare
diversificare. Criteriului religios şi celui juridic li se adaugă criterii noi, care devin
permanente, cum ar fi cel biologic, etic, politic, sociologic, psihologic. Teoria etica a
războiului susţine, într-o variantă a sa (Hegel, Nietzsche), că războiul este necesar pentru
purificarea morală a societăţii, iar în altă variantă (G. Ferero), că este produsul imperfecţiunii
spirituale şi morale a civilizaţiei.
Experienţei militarismului prusac au folosit deseori teoria etică pentru a justifica
pregătirea şi declanşarea războaielor agresive. În acest sens, Helmuth von Moltke scria „Pacea
eternă e un vis şi nici măcar un vis frumos, iar războiul face parte din ordinea eternă a lumii.
Prin el se afirmă cele mai nobile virtuţi ale oamenilor: curaj şi renunţare, credinţă şi sacrificiul
vieţii. Fără război lumea s-ar înnămoli în materialism".
Discursul moral despre război şi pace oferă adesea o atenţie aparte întrebărilor dacă
participarea la război este justificată, şi dacă da, cum anume ar trebui să fie îndeplinită. 10 Astfel de
discuţii sunt în mod tragic necesare într-o lume ce tinde spre conflict armat. Viziunea liturgică şi
morală a Bisericii Ortodoxe cheamă însă la o atenţie mai mare cu privire la provocările legate de
susţinerea şi realizarea păcii, decât la cele cu privire la promovarea războiului. 11

O etica a responsabilităţii. Faţă de cine suntem îndatoraţi?

10
De exemplu, Roland H. Bainton, Christian Attitudes Toward War and Peace, Nashville: Abingdon Press, 1991;
James Turner Johnson, Morality and Contemporary Warfare, New Haven: Yale University Press, 1999; Paul
Ramsey, The Just War: Force and Political Responsibility, Lanham, MD: University Press of America, 1983; şi
Michael Walzer, Just and Unjust Wars, New York: Basic, 1977.
11
http://www.overcomingviolence.org/fileadmin/dov/files/iepc/expert_consultations/090921_InterOrthodoxPrep
ConsLerosFinalStatement.pdf.

8
 Una din tezele principale susţinute de Elie Wiesel 12 este aceea că nu putem avea o
cunoaştere integrală a ceea ce a fost Holocaustul deoarece mintea umană nu poate cuprinde
acea realitate într-un sistem raţional explicativ coerent. Chiar pentru supravieţuitori este dificil
să găsească limbajul potrivit pentru a comunica experienţele lor şi ale celor ce au căzut
victime exterminării. Inexprimabilul şi incomprehensibilul par să fie dominante ale unui
discurs despre manifestarea radicală a răului în relaţiile interumane. Ferindu-se să plaseze
Holocaustul pe un teren mistic, Elie Wiesel acceptă faptul că şi o exprimare parţială a
experienţelor poate să dea seama, chiar dacă într-o formă diminuată, asupra Inexprimabilului
ce marchează Holocaustul. Fiecare domeniu al creaţiei umane poate contribui în felul său
la relevarea unui fragment dintr-un puzzle care vorbeşte, printre altele, despre acţiunea omului
în situaţii limită, despre dezumanizare şi lipsă de sens, despre acţiunea ideologică, tehnică,
ştiinţifică, economică, desfăşurată în mod sistematic în vederea eliminării din istorie a unui
popor întreg. În viziunea lui Wiesel, toate disciplinele ştiinţifice şi umaniste sunt chemate la
un nou tip de discurs, bazat pe noua înţelegere a lumii, a omului şi a lui Dumnezeu în situaţia
post-Holocaust.
Datoria faţă de noi înşine, faţă de societate, tocmai această responsabilitate socială ar fi
trebuit să ne oblige moral să reacţionăm, noi , naţiunile ,,martori’’ ale acestui coşmar care de
fapt s-a dovedit a fi o crudă realitate. Inexprimabilului, raţionalitatea filosofică nu poate avea
decât o forţă limitată, filosofia nu poate rămâne în afara necesităţii întemeierii discursive a
noii realităţi. Însă, pe lângă efortul de abstractizare şi discursul teoretic pe care îl propune,
filozofia trebuie să fie parte a vieţii cotidiene şi să fie asumată de fiecare individ ca parte a
propriei sale biografii.

De la încununarea Creaţiei, la cobaiul biped

A evita orice rău, a căuta numai realizarea binelui, a vă păstra corpul şi mintea pure;
aceasta este esenţa învăţăturii.

12
scriitor şi ziarist în limbile franceză, engleză, idiş şi ebraică, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul
drepturilor omului, evreu american supravieţuitor al Holocaustului

9
 Buddha

Cel mai potrivit obiect de studiu al fiinţei umane este însăşi fiinţa umană.
(Henry K. Beecher (1904 - 1976), figură importantă în istoria
medicinii care a luat printre primii atitudine împotriva practicilor non-etice)

Etica medicală şi drepturile omului, alături de codurile şi regulile care trebuie urmate
de orice medic (Jurământul lui Hipocrate, Codul de la Nurenberg, Codul Beaumont etc),
interzic în mod clar realizarea experimentelor pe oameni. Mai ales când acestea pun în pericol
sănătatea psihică şi fizică a persoanei, au efecte secundare necunoscute, sau au loc fără
acordul persoanei în cauză.
Cultura tradiţională chineză a căutat armonia dintre om şi univers şi a pus accentul pe
etica şi moralitatea individului. S-a bazat pe credinţele practicilor de cultivare a spiritului
promovate de confucianism, buddhism şi taoism şi a dat poporului chinez toleranţă şi progres
social, constituind protecţia moralităţii umane şi a dreptei credinţe. Spre deosebire de sistemul
de legi, care prescrie reguli dure, cultura acţionează ca o constrângere blândă. Legea fixează
pedeapsa după comiterea crimei, în timp ce cultura, prin hrănirea moralităţii, pune accent pe
prevenirea crimei. Credinţele confucianiste, buddhiste şi taoiste au oferit chinezilor un sistem
moral foarte stabil, imuabil, viabil „atât cât va dăinui Cerul” . Acest sistem etic a oferit baza
pentru continuitate, pace şi armonie în societate.
În realitate, o altă trăsătură distinctă a Holocaustului a fost efectuarea, la scară largă, a
experimentelor medicale pe deţinuţi. Medici germani au efectuat astfel de experimente în
lagărele de concentrare de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Ravensbrück, Sachsenhausen
şi Natzweiler.
Nivelul experimentelor şi torturilor umane petrecute în lagărele naziste a fost unul
inimaginabil, care a culminat cu umiliri şi degradări ale fiinţei umane care ar face să pălească
chiar şi cruntele torturi ale Inchiziţiei medievale.13 Cu o metodică, rigoare şi meticulozitate
potrivite unor cauze mai bune, destinele, sănătatea şi vieţile a milioane de oameni au fost
mutilate în laboratoarele secrete ale celui de-al treilea Reich.
Aşadar, care a fost legea aplicată după comiterea acestor atrocităţi? Se putea vorbi într-
adevăr de armonie, pace şi echilibru? Poate că singurul adevăr care rezultă din lungul nostru
drum pe cărările războiului, ale artei militare a tuturor timpurilor este acela că războiul face
parte din viaţa noastră, ca tot ceea ce este individual şi social, omenesc şi neomenesc,

13
Anexa 4

10
dumnezeiesc şi diabolic în fiinţa pământeană înzestrată cu miracolul gândului. Ne războim în
fiecare zi. Învingem şi suntem învinşi în fiecare zi. Cucerim şi pierdem. Înaintăm şi ne
retragem. Facem, la fiecare pas, planuri, elaborăm strategii. Respectăm, aplicăm, elaborăm şi
încălcăm principii. Viaţa noastră este o strategie continuă, o strategie integrală, o mică
strategie a unui mare război continuu…Recunoaşterea Holocaustului este o reparaţie morală,
nicidecum una materială. Viaţa este suferinţă. (Buddha)

În loc de încheiere

Mileniile de artă militară arată că războiul a fost mereu şi va fi întotdeauna război, că

principiile lui sunt un fel de repere care, în cele din urmă, justifică sau infirmă nişte interese,
indiferent cine, când, cum, unde şi cu ce îl va duce.
Războiul este un fenomen de natură socială, aşa cum viscolul, uraganul, cutremurul,
trăsnetul sunt fenomene ale naturii fizice. Rezultă că, atâta vreme cât va exista societate, vor
exista şi războaie.
Asaltul acestui regim, în afară prin ofensiva lui războinică, înăuntru prin cea mai gravă
confuzie în spirite şi agresivitate împotriva valorilor fundamentale ale culturii naţionale, ca şi
prin exacerbarea instinctelor şi tribalizarea tradiţiilor etnice, aceasta viitură, în puhoaie când
mai noroioase şi năvalnice, când mai retrase dar lăsând urme pestilenţiale, iată ceea ce a
contribuit şi va contribui la radicalizarea conştiinţelor, proces manifestat pe calea scrisului, în
presă, în cărţi, înfruntând şi reuşind să depăşească rigorile cenzurii.14
Holocaustul a schimbat fundamentele civilizaţiei. Caracterul fără precedent al
Holocaustului va fi întotdeauna un simbol universal. După o jumătate de secol, el rămâne un
eveniment suficient de apropiat in timp, pentru că supravieţuitorii să poată încă să aducă
mărturia ororilor care au înghiţit poporul evreu. Teribila suferinţă a multor altor milioane de
victime ale naziştilor a lăsat o cicatrice de nevindecat de-a lungul întregii Europe.
Magnitudinea Holocaustului, planificat şi înfăptuit de nazişti, trebuie să rămână, pentru
totdeauna, în memoria noastră colectivă. Sacrificiul dezinteresat al celor care i-au sfidat pe
nazişti şi uneori şi-au dat viaţa pentru a proteja şi salva victimele Holocaustului, trebuie, de
asemenea, să fie înscris în inimile noastre. Profunzimea acestei orori şi înălţimea la care,

14
Ivaşcu, George, Tănăsescu, Antoaneta, 1939-Cumpăna cuvântului-1977, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977, p. 33

11
dimpotrivă, s-a ridicat eroismul lor pot fi pietre de hotar în înţelegerea de către noi a
capacităţii umane, atât pentru Rău, cât şi pentru Bine.

12
 Bibliografie

 Bauer, Yehuda, Rethinking the Holocaust New Haven: Yale UP, 2002, p.
48.
 Berenbaum, Michael, The World Must Know, United States Holocaust
Museum, 2006, p. 103.
 Delaturda, I., C., Viaţa morală a popoarelor şi războiul european-cauze şi
efecte, Ed. Atelierele societăţii anonime Poporul, Bucureşti, 1916, p. 7
 Ivaşcu, George, Tănăsescu, Antoaneta, 1939-Cumpăna cuvântului-1977,
Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977, p. 33
 Miroiu Adrian, Etica aplicată, Ed. Alternative, 1995, p.69
 Văduva Gheorghe, Principii ale războiului şi luptei armate- realităţi şi
tendinţe-, Bucureşti, 2003, p.3
 http://www.overcomingviolence.org/fileadmin/dov/files/iepc/expert_consu
ltations/090921_InterOrthodoxPrepConsLerosFinalStatement.pdf.
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaust

Anexa 1

13
Imagine din cel de-al doilea Război Mondial

Anexa 2

14
 Anexa
3

Anexa 4

15
16