DOAMNA BOVARY

de Gustave Flaubert (1821-1880)

,, Nimeni, niciodata, nu poate da masura

exacta a nevoilor, nici a conceptiilor, nici a
durerilor sale, iar cuvantul omenesc este ca
un cazan crapat in care batem ritmuri de
ursari,cans am vrea sa induiosam stelele.’’

G. Flaubert

Nascut la Rouen, in 1821, intr-o familie de medici chirurgi de

origine normanda, Flaubert mosteneste inclinatia pentru observatia
amanuntita si pentru disectie. Nu intamplator s-a spus despre el ca
,,tine pana in mana ca altii scapulul’’. Personajele divulga sub privirea
sa profunzimi pe care nici un alt scriitor nu le-a putut sesiza. Toate
scrierile lui poarta amprenta unui adevarat artist, ele find cizelate,
,,lustruite,, asemeni unor veritabile bijuterii. Se poate vorbi deci, de
fixarea unui mit al stilului.

,, Ne plac totusi materialele grele pe care le ridica fraza lui Flaubert si

le lasa sa cada cu zgomotul intermitent al excavatorului.’’
Proust

In ,, Doamna Bovary’’, o caracteristica majora o constituie

materialitatea, importanta extraordinara a realitatii fizice si a
elementului neinsufletit. Flaubert: ,,In ceea ce ma priveste, declar ca
fizicul trece inaintea moralului. Nici o deziluzie nu te face sa suferi ca o
masea stricata si nici o ineptie nu ma agaseaza atat de tare ca o usa
care scartaie si tocmai de aceea fraza pornita cu cea mai buna intentie
isi rateaza efectul cand in ea dai peste o asonanta ori peste o hiba
gramaticala.’’ ( Scrisoare catre Louise, 19 februarie 1854)
Stilul este instrumentul prin care se opereaza transfigurarea.

1
 In lumea Emmei Bovary emotiile si ideile dau impresia ca se
intrupeaza, avand culoare si gust, iar obiectele dau senzatia unei
misterioase intimitati, a unui suflet. Obiectele se spiritualizeaza si se
insufletesc ; materialitatea oamenilor se accentueza si, adeseori
descrierea, limitandu-se doar la trasaturile lor exterioare, face din ei o
forma fizica, o prezenta calma si muta. Simpla aparenta carnala si
disimularea intimitatii dezmembreaza personajul, se accentueaza parti
disparate (in general fete, capete dar si maini, trupuri) desprinse din
arhitectura umana prin chirurgia descriptiva a naratorului si expuse ca
unitati de valoare fizica, dominanta sau exclusiva, transforma in fiinte
lipsite de viata, aproape inerte.

,, Flaubert se aseamana cu Ingres. Pefectiunea portretului psihologic e

chiar nucleul geniului sau.’’

Maurice Bardeche

In organizarea caracteriala a Emmei Bovary, trasatura refuzului

fata de un altul ca persoana non-Eu, poate fi observata in relatiile
extraconjugale pe care aceasta le intretine. Facand apel la relatia ei cu
tanarul care ii devine din ce in ce mai apropiat si mai intim, se observa o
atitudine de incorporare psihica a acestuia, ca de altfel in toate relatiile
ei. Ea este dominatoare si isi contureaza fantasmele si feeriile ei ideatice
asupra celor cu care interactioneaza. La nivel concret, ea isi doreste o
dragoste ca in povesti, o romanta neobisnuita. La nivel inconstient insa,
ea isi doreste starea pe care o avea atunci cand era copil, cand totul se
invartea in jurul ei, cand nimic nu era imposibil si nu trebuia sa faca
alegeri sau sa-si asume responsabiliatea alegerilor ei.
Este o femeie in permanenta nesatisfacuta, dezamagita, aproape
depresiva. Subiectul este excesiv de credul : intr-o zi sau alta visele ei se
vor realiza. Desi trece printr-un proces ce descrie caracterul oral,
renunta la un moment dat sa mai viseze, dezamagirea fiind prea mare, si
se sinucide. Psihicul Emmei isi cauta implinirea in
Imaginar, dar care pana la urma moare pentru ca nici una din fantasme
nu devine realitate.

2
 Viata sociala a caracterului oral este marcata de o tendinta spre
individualism. Emma este un personaj care nu traieste inconjurat de
oameni, cat este inconjurat de cartile sale si de singuratatea sa. Emma
este profund dezamagita de realitate si prefera, in egocentrismul ei, sa
ramana departe de dificultatile relationare ale lumii reale. Ea refuza
dorinta lui Charles de a avea copii, din acelasi motiv al narcisismului ei
si al fricii de a fi brusc nevoita sa se confrunte cu realitatea maternitatii.
Personalitatea sa dezvolta talente artistice. Emma isi exprima acest
talent artistic in broderiile pe care le face dar si in picturile sale care
sunt doar manifestari ale bogatiei imaginatiei sale si nu au nici un alt
scop.

Analiza descriptiva

,,…Stand intre fereastra si vatra, Emma cosea : nu avea nimic pe cap, iar
pe umerii goi se vedeau mici broboane de sudoare. […],,Cum paharelul era
aproape gol, isi lasa capul pe spate ca sa bea si, asa, cu capul pe spate, cu
buzele tuguiate, cu gatul intins, radea ca nu simte nimic, in timp ce cu varful
limbii , trecut printre dintii ei delicati, lingea incetisor fundul paharului. Se
aseza din nou pe scaun si reincepu sa carpeasca un ciorap alb; lucra cu
fruntea aplecata ; nici unul nu scoatea o vorba. Curentul furisat pe sub usa
sufla usor praful de pe lespezi ; el il urmarea cum se taraste si nu auzea decat
bataia tamplelor si cotcodacitul unei gaini care ouase undeva, prin curte. Din
cand in cand, Emma isi racorea obrajii cu podul palmelor, pe care mai apoi
le racea punandu-le pe maciulia de fier a gratarului.’’

3
 Emma (descriere de tip voir) -eticheta semantica : eleganta,
discretie, suavitate, emotii inefabile, bine conturate, reprimari
emotionale.

Aceasta fraza face trecerea de la punctul de vedere al naratorului

,, impersonal’’ la cel al personajului, lansandu-ne in constiinta lui,
vazand si simtind prin senzatiile lui.
La nivelul actului perceptiv, Charles nu este pregatit sa stabileasca
contactul. Dupa ce parcurge cu privirea un numar de obiecte, se opreste
intr-un final, dar nu asupra chipului ei, ci a ,,umerilor goi’’ acoperiti
cu ,,mici broboane de sudoare’’. Emma prin acel amestec de nud si
absurditate materiala, este un lucru prea marunt, ,,too small an afair’’.
,,Bataia tamplelor’’ aduce, pentru o ipoteza legitima, primul indiciu
al ,,sentimentelor’’ lui Charles (sau mai degraba ,,ea’’ este acest
sentiment in chiar punctul sau de origine, cu toate ca raportul sau cu
persoana Emmei nu este indicat anume, decat o data cu caldura si cu
paharul de curac,ao) ; e perfect figurat, suprapunerea cotcodaitului
indepartat al gainii si a bataii tamplelor, menita sa produca efectul
spatial al unui ,,aici’’ omenesc si al unui ,,acolo’’ rustic si producerea
unui efect de contiguitate a semnalului infrauman.
Faptul marcat aici de ironie este gradul de dezumanizare ce intervine
intre bataia tamplelor si cotcodacitul gainii, este, la limita unei emotii
devenite carnala, trecerea brusca in spatiul anonim in care cursul
obisnuit al lucrurilor persista neschimbat.

,, Seaseza din nou pe scaun si reincepu sa carpeasca un

ciorap alb; lucra cu fruntea aplecata ; nici unul nu scoatea o
vorba.’’

Emma este figurata aici intr-un gest care ii intrerupe uneori lucrul,
fapt ce confera scenei un caracter repetitiv, nedefinit.

,,Din cand in cand, Emma isi racorea obrajii cu podul palmelor, pe care
mai apoi le racea punandu-le pe maciulia de fier a gratarului.’’

Gestul unui contact cu propriul corp, menit sa-si modifice ea insasi

sensibilitatea. Corpul se surprinde, se percepe si se raporteaza la sine

4
insusi, intr-o autoreferinta carnala care este infatisata la Emma ca un
prim gest, continuand lucrul nedesavarsit al femeii care cosea.

,,Cum paharelul era aproape gol, isi lasa capul pe spate ca sa bea si, asa, cu
capul pe spate, cu buzele tuguiate, cu gatul intins, radea ca nu simte nimic, in
timp ce cu varful limbii , trecut printre dintii ei delicati, lingea incetisor
fundul paharaului.’’

Privim consternati la desfasurarea imaginata a naturii senzuale a

Emmei. Paharul este cel dintai din seria de obiecte vide, in care Emma nu
reuseste sa simta ceea ce, din tot trupul sau, se astepta sa simta : ramane
doar contactul limbii cu dintii, si cu fundul inert al paharului. Senzatia
indusa de aceasta ,,descriere’’ este cea a unei vointe de a simti, pe care
obstacolul material, insensibil (fundul paharului) o reduce la simulacru si
o reduce la perceptia unica pe care subiectul doritor o obtine despre sine.
Seriile perceptive sunt cu atat mai importante cu cat implica decorul si o
intreaga serie de valori simbolice legate de retorica amoroasa. Inabusirile
si frisoanele sunt, la nivelul corpului, un mod de a trai acest real, dar inc
are imaginarul are partea sa.

5
 Bibliografie

1. Mario Vargas Llosa, Orgia Perpetua – Flaubert si

Doamna Bovary, Editura Alfa, Bucuresti, 2001
2. Jean Starobinski, Textul si interpretul, Editura
Univers, Bucuresti, 1985
3. Julian Barnes, Papagalul lui Flaubert

Socu Oana Valentina

Facultatea de Litere
Romana-Germana
An 2