Interpretarea limbajului

jurnalistic în limba
actuală
Coțofană Cristian
Gherman Iuliana
• Pentru o bună bucată de vreme stilul publicistic a fost damnat să rămână în
afara canonului, exclus, după cum afirma Coteanu, din „inventarul canonic de
stiluri funcționale” tocmai din cauza faptului că era văzut ca un amestec de
limbaj literar și limbaj științific cum. Prin urmare, și limbajul jurnalistic a
evoluat tranșant de-a lungul existenței acestuia.

• În acest sens, cu multiple ocazii, zona publicistică a reprezentat un soi de

“teren de probă” pentru introducerea unor noi tendințe lingvistice, ceea ce a
dus la reprezentarea acestuia sub formă de etalon în evoluția limbii în general.
• Istoria jurnalismului românesc începe (în mod general acceptat de diferite
instituții) în anul 1829, odată cu publicațiile „Curierul românesc” al lui Heliade
Rădulescu și „Albina românească” a lui Gh. Asachi. Viorica Molea
consemnează faptul că “la începuturile ei, limba presei românești era foarte
aproape de limba vorbită din perioada respectivă”, păstrând legături puternice
cu stilul cărților bisericești și al cronicilor vechi, acest lucru ducând la
atribuirea acestui tip de exprimare cu “limbajul de lemn”.

• Însă nu după mult timp, publiciștii au luat ca scop diluarea acestei

caracteristici, prin împrumuturi de elemente de limbaj noi, tocmai “pentru a
asigura limbii o ținută sobră, mai ales în ceea ce ținea de știrile economice,
politice, administrative etc.”
• Având în vedere ceea ce se întâmpla cu câteva decenii în urmă, vom observa
faptul că „realitatea descrisă de studiile teoretice ale vremii era una atipică
pentru jurnalism: supusă cenzurii, vehicul al propagandei, publicațiile
periodice (ca și mijloacele audiovizuale) conțineau în cea mai mare măsura
limbaj politic și administrativ, în varianta rigidă, clișeizată pe care astăzi o
desemnăm curent prin aceeași sintagma “limbă de lemn.”

• Jurnalismul, ca în cazul multor alte domenii, s-a bucurat de o dinamică

permanentă, angrenată de evoluția mentalului colectiv și de diversificarea tot
mai puternică a așteptărilor din partea publicului cititor.
• Viorica Molea evidenția faptul că „Stilul publicistic este în permanentă
renovare, uneori chiar într-o totală reconfigurare prin apariția a noi și noi forme
de transmitere a informației, dar și de formare a opiniei publice. Dacă inițial
stilul publicistic era reprezentat exclusiv de presă, de textul scris, ulterior
acesta a fost complinit cu varianta audiovizuală, cu noi forme de prezență și de
acțiune.”
• În ceea ce privesc calitățile limbajului jurnalistic, există mai multe liste de
caracteristici care trebuie să se regăsească în limbaj, alcătuite de diferiți autori și
specialiști în domeniu, dintre care îi amintim pe Sorin Preda și Victor Vișinescu.

• În general, limbajul jurnalistic este marcat de câteva “virtuți”, materializate sub forma
unor calități generale ale stilului (claritatea, proprietatea, precizia, corectitudinea și
puritatea), dar și câteva calități particulare (printre care se numără oralitatea,
simplitatea, naturalețea, retorismul, finețea, umorul, ironia și concizia).

• Aceste calități marchează o exprimare cultivată și au rolul de a explica subiectul clar

și repede, și de a conferi veridicitate corpusului jurnalistic.
Limbajul jurnalistic actual
• Limbajul jurnalistic actual este predominat de această invazie a anglicismelor
care, de fapt și de drept, reprezintă manifestarea unui fenomen lingvistic
internațional.

• Însă nu după mult timp, publiciștii au luat ca scop diluarea acestei

caracteristici, prin împrumuturi de elemente de limbaj noi, tocmai “pentru a
asigura limbii o ținută sobră, mai ales în ceea ce ținea de știrile economice,
politice, administrative etc.”. Această tendință a continuat de-a lungul
întregului parcurs istoric al domeniului, culminând în istoria contemporană,
unde au început să se strecoare neologisme și expresii străine, cu precădere
englezești, care au tocmai scopul de a șoca printr-un limbaj bombastic.
• În acest sens, tot Viorica Molea prezintă, în cea de-a doua parte a aceluiași
studiu, câteva exemple strălucite din literatura publicistică, precum “cele mai
fair-play-oase condiții”, sau “au trimis mess-uri la prieteni”. Aceste elemente
lexicale neologice au fost folosite de către autori din dorința de a rămâne
relevanți, “la modă” și pentru a conferi un aspect profesional, care să imite
stilul altor țări.
• Pornind de la studiul Mihaelei Mureșan, am observat că, spre deosebire de ceea
ce propune ea ca fiind elemente predominante preluate din limba engleză:
casual, look, bolero, brand, shopping, fashion advertising, media, showbiz,
flash, în presa contemporană asistăm la o familiarizare mult prea brutală, și
astfel realizăm faptul că această colocvializare excesivă ajunge să deranjeze
cititorii întrucât se renunță parcă tot mai mult la baza aceea informativă care
este de fapt și de drept fundamentul stilului publicistic.
• Limbajul publicistic este adesea atât de contaminat de expresii și sintagme care
aparțin oralității „dar unei realități triviale, în ideea de a fi pe înțelesul
cititorului sau pe placul său morbid, încât nu se mai are în vedere faptul că
decența unei exprimări poate fi realizată cu atâtea alte mijloace de care limba
română dispune.”
• Chiar și Viorica Molea evidenția faptul că „Stilul publicistic este în permanentă
renovare, uneori chiar într-o totală reconfigurare prin apariția a noi și noi forme
de transmitere a informației, dar și de formare a opiniei publice. Dacă inițial
stilul publicistic era reprezentat exclusiv de presă, de textul scris, ulterior
acesta a fost complinit cu varianta audiovizuală, cu noi forme de prezență și de
acțiune. Astăzi alte evoluții prind contur în domeniul mediatic, astfel încât
putem spune că acest stil al limbii literare reflectă mișcarea în istorie a
umanității, fiind mereu deschis spre toate celelalte limbaje/stiluri din care se
inspiră și pe care le completează.”
• În mod previzibil, această tendință a fost criticată de diferiți cercetători,
precum Leana Silaghi care menționa “specialiștii în comunicare trebuie să facă
diferența între anglicismul ca necesitate terminologică și anglicismul de fason
[...] (aceștia) trebuie să aibă capacitatea de a face diferența între necesitatea
utilizării unui anglicism, de tipul celor care fac parte din domenii specializate,
și pretențiile neîntemeiate de a utiliza cuvinte la modă, lipsite de orice temei
lingvistic”.

• În acest sens, au fost alcătuite chiar și rubrici dedicate “vânării” și expunerii

unor astfel de greșeli și exagerări în limbajul jurnalistic, precum au fost și
rubricile “Păcatele limbii” și “Cuvinte nepotrivite”, semnate de Rodica Zafiu.
Exemple de colocvializare supărătoare
• „Am votat că aşa a vrut muşchii mei, că-s mai şmecher” (Evz.ro, 4 august
2012)
• „CRBL şi Antonia se rup în figuri în studioul Pro FM” (Libertatea.ro, 17
ianuarie 2012)
• „Un gălăţean a plătit al naibii de scump” (Adevărul.ro, 28 octombrie 2012)
• „Piticul Boc a fost trimis la dracu’n praznic de un coleg de partid”
(Agentia.org, 8 aprilie 2011)
• „Gâlceava judecătoarelor Curţii Constituţionale, un fâs aruncat pe Internet”
(Evz.ro, 16 august 2012)
• „Guvernul se screme să strângă cureaua” (Ebihoreanul.ro, 17 iunie 2010)
• „Miron Cozma îl dă în gât pe Ion Iliescu” (StareaPresei.ro, 26 aprilie 2010)
• „O clujeancă a dat o ţeapă Ministerului Sănătăţii …” (Ştiri de Cluj, 11
noiembrie 2012)
• „ … spaniolii au luat la mişto statuia lui Traian” (Libertatea.ro, 9 mai 2012)
• „Statul, pus pe jecmăneală …” (Ziua Cargo, 30 septembrie 2012)
• „Vrânceanul care l-a jecmănit pe soţul preşedintei Irlandei …” (Adevărul.ro,
19 iunie 2010)
Click bait și fake news
• Aceste fenomene au rolul de a atrage publicul cititor cu titluri scandaloase,
emfatice, care au puține legături cu corpul articolului sau cu realitatea, însă
sunt folosite fie pentru a atrage public, cu scopul monetizării traficului pe
paginile web, fie pentru a se adapta și integra în spațiul publicistic digital, deja
puternic chinuit cu astfel de practici.

• Această tranziție inițial a părut ceva benefic, întrucât articolele care erau odată
finanțate prin cumpărarea propriu-zisă a ziarului sau a revistei, devin
disponibile în mod gratuit pe Internet.
• Tocmai această lipsă de finanțare imediată și sigură a dus la crearea unor noi
“reguli” în jurnalismul online, reguli care sfidează multe dintre principiile
jurnalismului, scăzând calitatea corpusului de articole, din disperata încercare
de a-și susține publicația.
• Aceste fenomene, aparent inofensive și izolate, au defapt un rol mult mai
distructiv decât pare la suprafață, ducând la crearea unei realități distorsionate
în momente cruciale ale societății.

• Dacă la început aceste fenomene erau cumva doar niște încercări de a atrage
niște cititori și implicit monetizare, acestea au devenit niște intenții viclene,
autorii articolelor încercând din tot dinadinsul să dezinformeze.
• În acest sens, Recorder.ro (Mihai Voinea și Ionuț Duinea) discută despre
apariția unor știri care “au anunțat apariția primului caz de coronavirus în
România înainte ca acesta să apară cu adevărat” și că “au existat site-uri care
au anunțat români morți în Italia și altele care și-au păcălit cititorii cu titluri
manipulatoare sau incomplete. Iar aceste practici nu mai reprezintă de mult
niște excepții”.
• În același articol, se vorbește și despre vinovații acestor practici: pe de-o parte
publicațiile care recurg la astfel de metode de atragere a publicului, iar pe
cealaltă parte companiile care alimentează un astfel de comportament extrem de
greșit, întrucât companiile “nu văd nicio problemă în a-și plasa reclamele lângă
titluri mincinoase”.

• În mod interesant, aceste corporații investesc zeci de milioane de euro în acest

tipar toxic, investind și producând mai mulți bani decât proiectele și firmele care,
prin produsul pe care acestea le pun în piață, aduc un plus de valoare în societate.
Bibliografie
• Bejan, Doina Marta. „Huliganismul verbal și limbajul violenței în presa românească actuală.” în Distorsionări în comunicarea
lingvistică, literară și etnofolclorică românească și contextul european, p. 29-32, Editura Alfa, Iași, 2009.
• Molea, Viorica. „O privire de ansamblu asupra tratării limbajului oral în textul publicistic.” Limba Română, 2017.
• Molea, Viorica. „O reevaluare a limbajului publicistic din perspectiva stilurilor funcționale” în Studia Universitatis Moldaviae, nr. 4,
(2014): 18-23.
• Pavel, Cornelia. „Problemele limbajelor de specialitate în lingvistica română și italiană” în Meridian Critic, Nr 1, Universitatea
„Ștefan cel Mare” din Suceava, 2017.
• Pârvu, Ioana-Cristina. „Neologisme jurnalistice.” Philologica Jassyensia, nr. 2 (2009): 63–71.
• Rus, Maria-Laura. „Familiaritatea” exprimării în presă. Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș.
• Semeniuc, Sorin Cristian. „Stil publicistic și limbaj politic în limba română literară.” în Interferențe între limbajul publicistic și cel
politic, în România, după 1989, p. 337–352, București, 2017.
• Stanciu, Nicolae. „Elemente sintactice populare în stilul publicistic.” în Aspecte ale dinamicii limbii române actuale. Actele
colocviului Catedrei de Limba Română, Editura Universității din București, București, 2003.
• Stoicescu, Ionel. Procesul creator specific artelor vizuale din perspectiva psihologiei artei, Universitatea Națională de Artă Teatrală și
Cinematografică „I.L. Caragiale” București, 2018.
• Zafiu, Rodica. „Interpretarea limbajului jurnalistic.” în Limba Română nr. 7-9 (2007): 141-146.
• Zafiu, Rodica. Diversitate stilistică în româna actuală. București: Editura Universității din București, 2001.