UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE LITERE ȘI ARTE

DEPARTAMENTUL DE STUDII ROMANICE

CONCEPTE EMERGENTE ÎN STUDIUL LITERATURII:

GENUL ȘI PERFORMAREA GENULUI: Direcții, teorii și studiu de caz

aplicat pe romanul lui Margaret Atwood Povestea Slujitoarei

GHERMAN ELENA-IULIANA
MASTER: LLR, ANUL I

2021
 Prin elaborarea lucrării de față, eu îmi propun, nu doar să prezint baza teoretică pe care se
fundamentează conceptul operațional de gen așa cum este el teoretizat de filozofa post-
structuralistă Judith Butler în cele două studii intitulate Performative Acts and Gender
Constitution: An Essay in Phenomenology and Feminist Theory și Gender Trouble: Feminism and
the Subversion of Identity – pe parcursul cărora ea propune o nouă abordare a acestui concept prin
ideea de performativitate – ci și să pornesc o discuție pe marginea romanului Povestea Slujitoarei
al lui Margaret Atwood, pe care eu îl consider reprezentativ pentru ceea ce înseamnă opresiunea
femeii în baza genului dar și pentru definirea genului prin rolurile atribuite de regimul autoritar
patriarhal, toate acestea cu scopul de a demonstra necesitatea introducerii studiilor de gen în rândul
conceptelor emergente în literatură.

Pentru a porni o dezbatere pe marginea conceptului operațional de gen este nevoie să

observăm care sunt cele mai relevante accepții pe care termenul le-a primit de-a lungul timpului.
În acest sens, voi avea în vedere studiile propuse de Michel Foucault (Ordinea discursului. Un
discurs despre discurs), Lois McNay (Foucault and Feminism: Power, Gender and the Self),
Maurice Merleau-Ponty (The Body in its Sexual Being), Simone de Beauvoir (The Second Sex) și
Judith Butler (Performative Acts and Gender Constitution: An Essay in Phenomenology and
Feminist Theory și Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity).

Într-o primă instanță, consider că este important să acordăm atenție afirmației lui Foucault
conform căruia într-o societate „nu avem dreptul de a spune totul, nu putem vorbi despre orice în
oricare circumstanță, în sfârșit, că nu oricine poate vorbi despre orice,”1 fapt pentru care ceea ce
sublinia el în privința conceptului de gen se corelează pe deplin cu ideea deținerii puterii în
societate prin intermediul limbajului.

Astfel, din moment ce puterea este un simplu construct lingvistic ce rezultă din impunerea
unui model social, la rândul său, genul va fi tot rezultatul acestei forme de organizare, astfel încât
se poate anticipa ceea ce Judith Butler va numi mai târziu caracter performativ al genului în sensul
în care acesta se poate performa „in a theatratical sense,”2 deoarece în viziunea lui Foucault,
precum genul este un construct social, cineva poate deține puterea doar la nivel relațional, ea

1
Michel Foucault, Ordinea discursului, 15.
2
Gill Jagger, Judith Butler: Sexual Politics, Social Change and The Power of The Performative (London and New
York: Routledge, 2008), 17
nefiind ceva palpabil și totuși nici ceva abstract: „power can only be taken at the level of relations;
it is not something that one has, but something that is exercised “{...} from innumerable points and
amid unequal and moving relations.”3

Mergând mai departe, Lois McNay, în lucrarea intitulată Foucault and Feminism: Power,
Gender and the Self, argumentează faptul că ceea ce afirma Foucault de-a lungul studiilor sale, cu
privire la conceptul de gen, nu este îtru totul corect și sustenabil deoarece se creează concepția
eronată conform căreia prin simplificarea ideii de gen sau, mai bine zis, reducerea personajelor la
statutul de passive bodies nu se mai permite explicitarea modului de acționare autonomă și
creativă a individului în ciuda restricțiilor sociale pe care chiar Foucault le recunoaște subliniindu-
le caracterul distructiv. Cele mai afectate dintre subiectele asupra cărora discursul impune
interdicții fiind „regiunile sexualității și ale politicii,”4 astfel McNay afirma că: „such a conception
of the body results in a problematic one-dimensional account of identity. In respect to the issue of
gendered identity, this unidirectional and monolithic model of power’s operations on the body
leads to an oversimplified notion of gender as an imposed effect rather than as a dynamic process.
In terms of identity in general, the reduction of individuals to passive bodies permits no explanation
of how individuals may act in an autonomous and creative fashion despite overarching social
constraints.”5

O altă accepție interesantă asupra conceptului de gen vine din partea lui Maurice Merleau-
Ponty care într-o primă etapă explicitează conceptul de corp (body) ca reprezentând „not only an
historical idea but a set of possibilities to be continually realized.”6 Asfel, el merge mai departe
afirmând că în sine, corpul nu este reprezentat pur și simplu de materialitatea sa factică, ci este
materialitatea care poartă esența – genul – care, prin natura sa, este dramatică, performativă: „the
body is not a self-identical or merely factic materiality; it is a materiality that bears meaning, if
nothing else, and the manner of this bearing is fundamentally dramatic. By dramatic I mean only
that the body is not merely matter but a continual and incessant materializing of possibilities. One
is not simply a body, but, in some very key sense, one does one's body and, indeed, one does one's

3
Michel Foucault,The History of Sexuality, Volume 1: An Introduction.
4
Michel Foucault, Ordinea discursului, 16.
5
Lois McNay, Foucault and Feminism, 12.
6
Judith Butler, Performative Acts and Gender Constitution: An Essay in Phenomenology and Feminist Theory, 521.
body differently from one's contemporaries and from one's embodied predecessors and successors
as well.”7

Dacă până în acest punct am observat faptul că există o delimitare cât se poate de clară în
ceea ce privește atât conceptul de sex – care se referă la componenta biologică a individului – cât
și la cel de gen (oricare gen poate fi performat de orice individ indiferent de sexul biologic) –
reprezentat de constructul social ce are ca fundament întreaga gamă de aspecte sociale, politice,
economice și experiențele culturale dintr-o societate dată – acum este momentul să observăm cum
se transpune această corelare în mod propriu-zis. Astfel, apare nevoia de a introduce în literatură
studiile de gen pentru a observa felul în care această realitate afectează personajele aparținând unei
anumite societăți.

Acesta este de asemenea și momentul în care se remarcă Simone de Beauvoir – una dintre
fondatoarele mișcării feministe moderne – cu lucrarea The Second Sex prin care evidențiază și
condamnă faptul că femeile sunt privite ca fiind inferioare bărbaților: „women have been
considered to be “others,” subordinate to men who, in this way of thinking, are constructed as full
subjects, while women are perceived as only incidental.”8

Acest studiu subliniază de asemenea raportul cauză- efect cu privire la aranjamentele

sociale prin care femeile sunt obiectificate prin capacitatea de procreare și utilizate pentru a
îndeplini nevoile bărbatului, care este poziționat clar pe o treaptă superioară, și efectele negative
pe care această delimitare le are asupra psihicului personajelor.

Ultima dintre accepțiile teoretice cu privire la conceptul de gen îi aparține lui Judith Butler
care inovează prin conceptul de perforativitate. Ea își începe studiul prin a face încă o dată
distincția dintre sex și gen cu precizarea că „sex by definition will be shown to have been gender
all along.”9 Butler reia teza enunțată anterior de Simone de Beauvoir conform căreia genul nu este
ceva ce un individ este, ci mai degrabă ceva ce un individ face: „[g]ender is the repeated stylization
of the body, a set of repeated acts within a highly rigid regulatory frame that congeal over time to

7
Judith Butler, Performative Acts and Gender Constitution: An Essay in Phenomenology and Feminist Theory, 521.
8
Margaret L. Andersen, Thinking about Women Sociological Perspectives on Sex and Gender, 34.
9
Judith Butler & Sara Salih, The Judith Butler Reader, 115.
produce the appearance of substance, of a natural sort of being,”10 subliniind astfel caracterul
performativ al acestui concept.

Pe parcursul celor două lucrări amintite, Butler afirmă faptul că genurile așa cum le
identificăm noi sunt doar niște constructe sociale și nicidecum niște atribute naturale preexistente:
„identity categories are ‘fictional’ products of these ‘regimes of power/ knowledge’. They are
fictional in the sense that they do not pre-exist the regimes of power/knowledge but are
performative products of them. They are performative in the sense that the categories themselves
produce the identity they are deemed to be simply representing.”11

Gill Jagger notează cu privire la studiul lui Butler – în ceea ce privește performarea genului
– faptul că unul dintre cele mai importante aspecte cu privire la studiul performativității este
reprezentat de categoriile în care se regăsesc personajele ce performează un anumit gen. Ele nu
sunt pe deplin determinante, lucru ce permite o transformare atât a rolului social, cât și a sinelui
propriu-zis: „An important aspect of Butler’s critique of identity is that the categories through
which embodied subjects come into being are never fully determining. This allows for the
possibility of resistance, for the rearticulation of the categories, and hence social and self-
transformation.”12 Astfel, aceasta posibilitate a schimbării rolului in societate prin performarea
unui gen diferit devine cu atât mai evidentă cu cât puterea primită de mătușile romanului lui
Margaret Awood vine la pachet cu o defeminizare absolută: ele nu mai sunt considerate femei de
către comandanți sau de către orice altă autoritate a societății.

Pornind de la accepțiile prezentate ce susțin faptul că genul reprezintă un simplu construct

social creat de regimurile politice aflate la putere și deci nu este ceva prestabilit, natural sau
biologic, precum și de la ceea ce afirma Butler cu privire la caracterul genului de a fi performativ
in a theatrical sense voi urmări cum se transpune acest concept în romanul distopic Povestea
Slujitoarei al lui Margaret Atwood.

Încă de la începutul acțiunii romanului vom observa că societatea este fundamentată pe un

regim profund patriarhal, deci bărbații sunt cei care dețin puterea – cel puțin în aparență – la o

10
Judith Butler & Sara Salih, The Judith Butler Reader, 115.
11
Gill Jagger, Judith Butler: Sexual Politics, Social Change and The Power of The Performative (London and New
York: Routledge, 2008), 17.
12
Gill Jagger, Judith Butler: Sexual Politics, Social Change and The Power of The Performative, 7.
analiză aprofundată se va observa că, de fapt și de drept, mătușile sunt cele care manipulează jocul
de putere din Gilead.

Dacă până la acest punct lucrurile pot părea simple în ceea ce privește performarea genului
în cadrul societății autoritare, lucrurile se complică o dată cu împărțirea femeilor în categorii bazate
pe rolul ce ar trebui performat în cadrul societății în vederea prosperității. Astfel se realizează
următoarea schemă ierarhică: femeile sunt împărțite pe categorii (mătuși, neveste, slujitoare,
Marthe, econoneveste și nefemei), iar dacă înainte de această instaurare a regimului autoritar se
putea afirma faptul că femeile se bucurau – mai mult sau mai puțin – de o oarecare egalitate în
ceea ce privește controlul asupra vieților proprii, acum nu se mai poate susține câtuși de puțin
același lucru: „In order to make the reproduction process as productive as possible, the Republic
of Gilead has divided women into groups defined by their gender roles. Handmaids are fertile
women, who are assigned to a wealthy couple – the Commander and his Wife – to conceive for
them […] The Wives are the most powerful women in the hierarchy of Gilead, but they have no
purpose in society unless a Handmaid provides them with a child to mother. In the mean time they
keep themselves busy with gardening and knitting.”13 Cu alte cuvinte nici măcar nevestele
comandanților nu se bucură de putere în această societate iar, de fapt și de drept, puterea ce le este
oferită are rol decorativ: „Comandantul bate la ușă. Așa s-a stabilit: se presupune că salonul e
teritoriul Serenei Joy, iar ca să intre, el ar trebui să-i ceară permisiunea. Serenei îi place să-l lase
să aștepte. E un lucru mărunt, dar în care asta lucrurile mărunte înseamnă mult”14 și nu depășește
sub nicio formă spațiul activității domestice.

În opinia mea, o dată cu instaurarea acestei ierarhizări se produce un paradox: puterea

nevestelor ar trebui să provină din statutul acestora respectiv direct de la comandanți, însă această
putere și recunoaștere socială provine, de fapt, de la slujitoarele care au fost private de orice drept:
„Wives are the most powerful women in the hierarchy of Gilead, but they have no purpose in
society unless a Handmaid provides them with a child to mother.”15

13
Moniek Jaspers, The Individual vs. The System: Repression and Rebellion in George Orwell’s Nineteen Eighty
Four, Margaret Atwood’s The Handmaid’s Tale, and Kazuo Ishiguro’s Never Let Me Go, 16.
14
Atwood, Povestea Slujitoarei, 115.
15
Moniek Jaspers, The Individual vs. The System: Repression and Rebellion in George Orwell’s Nineteen Eighty
Four, Margaret Atwood’s The Handmaid’s Tale, and Kazuo Ishiguro’s Never Let Me Go, 16.
 Ca urmare a acestei împărțiri a femeilor pe categorii, se va produce o pierdere treptată a
independenței acestora prin obiectificare. Reprezentativă pentru opresiunea în baza genului prin
obiectificare este categoria slujitoarelor, singurul lor scop fiind acela al procreării. Totuși, vom
observa faptul că din rândul acestora se remarcă Moira (prietena protagonistei) despre care aflăm,
pe lângă faptul că a fost o feministă activă în societatea de dinaintea instaurării Republicii Gilead,
„Moira. In the society before, Moira was, like Offred’s mother, an active feminist,” 16 și faptul că
ea este cea care și-a păstrat determinarea de a lupta contra regimului autoritar și a opresiunii bazate
pe gen. În acest sens vom observa faptul că Moira este singura care le înfruntă în mod direct pe
Mătuși reușind astfel să fugă de la Centrul Roșu: „Moira i-a luat bastonul cu electroșocuri și
fluierul, ordonându-i Mătușii Elizabeth să și le desprindă de la brâu […] Moira și-a dat jos propriile
haine și s-a schimbat în cele ale Mătușii Elizabeth, care nu erau chiar pe măsura ei, dar i se
potriveau totuși destul de bine […] E o femeie vicleană și periculoasă, a zis Mătușa Lydia.”17

Din punctul meu de vedere, în scena aferentă evadării Moirei din Centrul Roșu, se poate
observa în mod concret trecerea de la performarea unui gen la performarea altuia, întrucât aceasta
apelează la disimulare – prin schimbul hainelor cu cele ale Mătușii Elizabeth – și chiar mai mult
de atât, prin acest schimb de identități care se realizează între cele două personaje, se obține de
asemenea și un schimb de atribute, Moira devenind una dintre Mătuși, în consecință defeminizată
– după cum am demonstrat că se întâmplă în cazul Mătușilor: „Moira și-a scos pieptul înainte și a
privit cu hotărâre înainte […] se pare că postura ei țeapănă a fost suficientă pentru a-i convinge pe
îngerii de la pază, care n-o priviseră de-aproape pe niciuna dintre noi, nici măcar pe Mătuși, sau
poate mai ales pe ele. Așa că Moira a ieșit drept pe ușa principală, cu aerul unei persoane care știa
încotro se îndreaptă.”18

Am menționat anterior faptul că mătușile reprezintă unul dintre cele mai elocvente exemple
în momentul în care vorbim despre performarea altui gen decât cel preexistent regimului republicii
Gilead. Astfel, nu este de mirare faptul că prin conjunctura creată de obținerea puterii, deci și a
anumitor libertăți care nu se aplicau în cazul majorității femeilor, mătușile ajung să fie mai degrabă

16
Fredrik Pettersson, Discourse and Oppression in Margaret Atwood’s The Handmaid’s Tale, 11.
17
Margaret Atwood, Povestea Slujitoarei, 173-174
18
Ibid., 174-175.
reprezentante ale genului masculin de fapt cele care în mod paradoxal susțin ordinea creată în
societatea autoritară a Gileadului însă nu fără a suferi o extremă depersonalizare.

În concluzie, eu consider că introducerea studiilor de gen în rândul conceptelor emergente

în studiul literaturii reprezintă un important pas în ceea ce privește observarea și analiza relațiilor
socio-culturale din cadrul story-world-ului unui roman, mai ales în cazul în care avem în vedere
un roman distopic precum cel al lui Margaret Atwood.
 Bibliografie:

Andersen, L. Margaret. Thinking about Women Sociological Perspectives on Sex and

Gender. New York, Pearson: 2015.

Atwood, Margaret. Povestea Slujitoarei. Bucureşti: Editura Paladin, 2017.

Butler Judith. & Salih, Sara. The Judith Butler Reader. Blackwell Publishing Ltd: 2004.

Butler Judith. Bodies that Matter: On the Discursive Limits of "Sex". London and New
York, Routledge: 1993.

Butler Judith. Theatre Journal: Performative Acts and Gender Constitution: An Essay in
Phenomenology and Feminist Theory. The Johns Hopkins University Press, 1988.

Butler Judith. Undoing Gender. London and New York, Routledge: 2004.

Butler, Judith. Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity. New York and
London, Routledge, 1999.

Foucault, Michel. Ordinea discursului. Un discurs despre discurs. București: Eurosong &
Book, 1998.

Foucault, Michel. The History of Sexuality Volume one: An Introduction. New York,
Vintage Books Edition: 1990.

Jagger, Gill. Judith Butler: Sexual Politics, Social Change and The Power of The
Performative. London and New York: Routledge: 2008.

Jaspers, Moniek. The Individual vs. The System: Repression and Rebellion in George
Orwell’s Nineteen Eighty-Four, Margaret Atwood’s The, Handmaid’s Tale, and Kazuo Ishiguro’s
Never Let Me Go.

Kirby, Vicki. Judith Butler: Live Theory. New York, Continuum International Publishing
Group: 2006.

McNay, Lois. Foucault and feminism: Power, Gender and the Self. Polity Press: 1992.
 Petterson, Fredrik. Discourse and Oppression in Margaret Atwood’s The Handmaid’s
Tale. Linnaeus University, Faculty of Humanities and Social Sciences, School of Language and
Literature, 2010.

Tennant, Colette. Religion in The Handmaid’s Tale: A Brief Guide. Minneapolis, Fortress
Press: 2019.