Globalizare. Glocalizare.

Grobalizare.

Globalizarea reprezintă un fenomen îndelung discutat din perspectiva tuturor palierelor

societăţii în care trăim. Prin globalizare noi am devenit şi suntem un singur ,, fluviu’’
(Friedman, 2001: 16). Nimic din ceea ce se întâmplă acum în societatea noastră nu rămâne
necontaminat de flagelul globalizării. Este necesar să ne asumăm riscul pe care-l poate
impune globalizarea şi anume dezumanizarea. Astfel că omul globalizat tinde să devină omul
robot, care trăieşte pentru producţie şi consum, fiind golit de cultură, politică, sens, conştiinţă,
religie şi orice transcendenţă. Se prea poate ca acesta să fie tiparul ,,ultimului om’’ anunţat de
Francis Fukuyama. Suntem obligaţi să acceptăm un singur lucru: globalizarea a devenit
simbolul vremurilor în care trăim.
George Ritzer, în cartea ,,Globalizarea nimicului: cultura consumului şi paradoxurile
abundenţei’’, abordează conceptul de globalizare într-un mod destul de teoretic. Globalizarea
este descrisă de răspândirea mondială a unor practici, de extinderea relaţiilor dincolo de
limitele continentelor şi de organizarea vieţii sociale la scară globală şi sporirea unei
conştiinţe globale comune. Pentru a schimba cursul lucrurilor, avem nevoie de o conştiinţă
globală predominantă, unde să putem vedea şi manifesta dintr-o perspectivă mai expandată şi
mai planetară. Trebuie să dezvoltăm această conştiinţă, care va obliga fiecare individ să-şi
accepte rolul de membru în comunitatea globală… Fiecare individ trebuie să-şi dea seama că
unitatea de bază a cooperării umane şi a supravieţuirii s-a mutat de la nivel naţional la nivel
global. Lumea devine tot mai complexă, iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca
fiind ireversibil. Prezentul nu exclude şi nici nu lasă pe nimeni să se excludă. Este perioada în
care globalizarea începe să fie privită ca un proces, care tinde să cuprindă toate sectoarele
vieţii sociale, de la economic la cultural. Organizarea socială impune o accelerare a
interconectării, a regulilor de acţiune şi a fluxurilor care transcend societăţile şi statele
constituente ale ordinii globale. Schimbările implicate de globalizare nu pot fi stopate. Totul
depinde de capacitatea omului de a le gestiona în mod eficient, canalizându-le spre ţinte
dezirabile: prosperitate şi normalitate, sincronizare şi integrare. Totodată trebuie observat că
fenomenul globalizării este puternic inserat în cultura contemporană. George Ritzer,
teoretician al globalizării, consideră că ,, problema centrală a interacţiunilor globale este astăzi

1
tensiunea dintre omogenizarea şi eterogenizarea culturală’’. Prezenţa coexistenţei acestor
tendinţe este reflectată de interesul şi interacţiunea dintre global şi local.
În perioada globalizării dimensiunea culturală a unei societăţi este greu de delimitat.
Ne confruntăm cu o comprimare a noţiunii de spaţiu şi timp, lumea devenind astfel un sat
global. Culturile sunt însă despărţite de specificul lor cultural, globalizarea imprimându-le
caracterul de consum, făcând ca orice loc să arate mai mult sau mai puţin cu celălalt. O
cultură autentică şi puternic fundamentată în timp, construită din tradiţii şi valori, nu se poate
lipsi de sigiliul locului în care a apărut şi s-a maturizat. Mai mult, Ritzer vine să completeze
semantic conţinutul globalizării, propunând o variantă paronimică pentru acesta şi anume
glocalizarea. Glocalizarea descrie întrepătrunderea globalului cu localul, cu rezultate unice în
arii geografice diferite. A fi glocal echivalează cu a fi local, dar a acţiona global şi cu efecte
globale. Localitatea şi globalitatea nu se mai exclud. Globalizarea înseamnă în egală măsură
concentrare, intersectare a culturilor locale. Simbolurile culturale rămân autentice doar acolo
unde s-au cristalizat iniţial şi au primit funcţii conotative şi valori spirituale ce se vor ataşa
mai greu la alte culturi. Aceasta este de fapt ecuaţia globalizării culturale, dar nu numai,
impresionant remarcată de Ulrich Beck: de-localizării îi este inerent fenomenul invers de re-
localizare, ceea ce nu implică în mod obligatoriu o renaştere a localului original, ci doar o
transformare, o înnoire a acestuia, o re-localizare a tradiţiilor de-tradiţionalizate într-un
context global.
Orice cultură, indiferent de dimensiunile ei sau de impactul pe care l-a avut în istorie,
manifestă o acută tendinţă de coagulare a propriilor valori, o angrenare constantă într-un efort
de supravieţuire. Raportarea la celălalt, la o puternică şi permanentă alteritate nu mai poate fi
înlăturată. Cu toate acestea navigăm global, dar aplicăm local şi acţionăm în virtutea unei
localităţi bine conturate. De fapt, purtăm în noi măcar o bucată, oricât de mică, dintr-o
matrice culturală care şi-a pus amprenta asupra personalităţii noastre. Suntem, altfel spus,
reprezentanţii miniaturali ai unui întreg cultural. John Tomlinson avea dreptate susţinând că
,,trebuie să recunoaştem existenţa unei rezistenţe localizatoare dialectice faţă de impulsul
globalizator al capitalismului, iar mai departe că deteritorializarea nu poate însemna sfârşitul
localităţii, ci transformarea sa într-un spaţiu cultural mai complex (Tomlinson, 2002: 127,
210). Însăşi caracterul inegal, uneori chiar paradoxal al fenomenului mondializării contribuie
la alimentarea scepticismului actual cu privire la hegemonia acelui global village.
George Ritzer descrie o realitate actuală, inserând în contextul globalizării un nou
concept, acela de grobalizare. Grobalizarea, în concepţia autorului, priveşte sporirea puterii, a
influenţei şi, în multe cazuri, a profiturilor pe întregul glob, pornind de la ambiţiile

2
imperialiste ale naţiunilor, corporaţiilor şi de la dorinţa, dacă nu chiar nevoia lor de a se
impune în diverse arii geografice. Dacă glocalizarea, din perspectiva lui Ritzer, reprezenta o
recuperare a vestigiilor culturale caracteristice, o împletire a elementelor globale cu cele
locale, grobalizarea se află la celălalt pol, relevând o aplatizare culturală excesivă, o
uniformitate ce ameninţă specificul fiecărui popor. Deci, adevăratul conflict, constată Ritzer,
nu este cel dintre global şi local, ultimul termen fiind investit (eronat) cu rolul unui actor-
cheie. Localul încearcă doar să subziste şi reacţiile de apărare ţintesc refuzul grobalizării.
Cum procesul globalizării conţine polii conflictului (Ritzer, 2010: 51) şi, astfel nu poate
reprezenta una din taberele implicate în conflict, rezultă că adevăratul conflict este cel dintre
grobalizare şi glocalizare. Fie că vorbim de convergenţă culturală (având ca efect implacabil
uniformizarea), fie că invocăm diferenţialismul cultural (prin rezistenţa nucleului cultural,
acceptând doar o globalizare la suprafaţă), fie că, în fine, acceptăm hibridarea, constatarea
care se impune este cea a capitalismului globalizat. George Ritzer observă că nu există o
alternativă viabilă la capitalism (Ritzer, 2010: 41) şi că ambiţiile globale / grobale ale
capitalismului nu pot fi stopate.
Este important să conştientizăm că globalizarea se numără printre cele mai mari şi mai
profunde provocări cu care se confruntă lumea de azi. Globalizarea creează conştiinţa
varietăţii, măreşte forţa democraţiei înfăţişând un individ capabil de a alege, capabil de a se
apăra de manipulare, deoarece are posibilitatea de a o identifica. Lumea devine un singur loc,
iar noi toţi suntem vecini.

3
 Surse primare

 Ritzer, George, Globalizarea nimicului: cultura consumului şi paradoxurile

abundenţei, traducere de Raluca Popescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010

Surse secundare

 Beck, Ulrich, Ce este globalizarea? Erori ale globalismului – răspunsuri la

globalizare, Editura Trei, Bucureşti, 2003
 Friedman, Thomas L. , Lexus şi măslinul’’, traducere de Adela Motoc, Editura
Fundaţiei Pro, Bucureşti, 2001
 Fukuyama, Francis, Sfârşitul istoriei şi ultimul om, traducere de Mihaela Eftimiu,
Editura Paideia, Bucureşti, 1992
 Tomlinson, John, Globalizare şi cultură, Editura Anacord, Timişoara, 2002
 http://www.rontziki.ro/2010/12/globalizarea-nimicului.html