STATUL MEDIEVAL ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

Între sec. VIII – IX românii trăiau în cadrul unor formaţiuni politice medievale timpurii.
În jurul anului 900, 6 voievodate sunt atestate în zona daco- pannoniană.

Trei dintre ele sunt cele mai cunoscute din Transilvania:

- Voievodatul lui Menumorut - Crişana
- Voievodatul lui Glad - Banat
-Voievodatul lui Gelu – Depresiunea Transilvaniei

Pentru sec.al XI lea există două voievodate : Voievodatul lui Ahtum şi Voievodatul lui Gyula.

Potrivit lui Anonymus, regele maghiar, Ştefan , ocupă întreaga “ ţară “ şi desfiinţează episcopia
ortodoxă situată probabil la Alba Iulia.

Sub urmaşii lui Ştefan cel Sfînt începe organizarea Transilvaniei ca entitate politică vasală
regelui Ungariei.

 În 1111, este atestat un episcop Ultrasilvanus Simion catolic.

 În 1113, este atestat un principe Ultrasilvanus Mercurius.
 În 1164, este atestat un comite de Dăbâca
 În 1176, acesta devine căpetenia ţării cu numele de Leustachius Voievoda.

După 1176 autoritatea regelui se exercită asupra a 7 comitate: Dăbâca, Solnocul Interior, Cluj,
Turda, Alba, Hunedoara, Bihor, Tîrnave, în celelalte zone sunt colonizaţi secuii şi saşii.

În secolul al XIII –lea cucerirea şi organizarea Transilvaniei par a fi încheiate.

La sfîrşitul secolului al XIII- lea şi începutul secolului al XIV – lea, voievozii Transilvaniei
Roland Borş ( 1288 – 1293) şi Ladislau Kan (1294 – 1315), manifestă tendinţe de
Independenţă.

Kan, profită de criza politică din Ungaria, declanşată de stingerea dinastiei Arpadiene pentru
a-şi exercita atributele de şef al unui stat autonom. Curînd, Angevinii readuc Transilvania la
statutul de vasal regelui Ungariei.

O parte a românilor se retrag în regiunile mărginaşe formîndu-se :Ţara Oaşului , Ţara

Maramureşului, Ţara Bîrsei, Ţara Haţegului, Ţara Făgăraşului, Tara Loviştei etc.
 Ţara Românească

La începutul secolului al XIII- lea, regii unguri încearcă să-şi extindă stăpânirea şi asupra
regiunilor extracarpatice. Mai mult ei formulează clar obiectivul principal al politicii
externe: stăpânirea drumului spre Dunărea de Jos şi Marea Neagră.

În 1247, regele Bela al IV- lea dăruieşte Cavalerilor Ordinului Sf. Ioan de la Ierusalim,
Ţara Severinului până la Olt. Colonizarea Ioaniţilor este efemeră, dar contractul care o
consacră rămâne un izvor istoric important. El atestă existenţa unor formaţiuni statale
româneşti din spaţiul carpato – dunărean, două voievodate şi două cnezate:

 Voievodatul lui Litovoi - Ţara Haţegului ,

 Voievodatul lui Seneslau – Ţara Făgăraşului ,
 Cnezatul lui Farcaş- ( în Vîlcea),
 Cnezatul lui Ioan – între Jiu şi Olt.

Între 1284 – 1285, statul mongol la Hoardei de Aur organizează o invazie în Regatul
Ungariei. Criza politică, se agravează iar vasalii, inclusiv Voievodatul Transilvaniei,
manifestă tendinţe de independenţă. În 1291, noul rege Andrei al III –lea soseşte în
Transilvania pentru a o aduce sub ascultare . În acest context, voievodul Radu Negru
trece Carpaţii, se instalează la Cîmpulung.

Descălecatul la Cîmpulung este urmat de întemeierea ţării./1290.

Tradiţia istorică vorbeşte despre Radu Negru.

Realitatea istorică:

Etapa I - unificarea formaţiunilor politice româneşti sub autoritatea lui Basarab( 1324 ? /
1352).
- regele Ungariei Carol Robert atacă Ţara Romînească
- între 9 – 12 nov. 1330 are loc bătălia de la Posada
- victoria lui Basarab semnifică cucerirea independenţei Ţării Româneşti.

Etapa a II a – consolidarea statului

Crearea instituţiilor interne – se realizează în timpul domniei lui Nicolae Alexandru

( 1352 – 1364).
- Vladislav Vlaicu ( 1364 – 1374,1377).
 Moldova

Pentru anul 1000, tradiţia istorică localizează la est de Carpaţi : ţări, câmpuri, codri, cobâle, ocoale
( Codrii Cosminului, Codrii Herţei, Codrii Orheiului, Cîmpul lui Dragoş etc.).

Însă din sec. XIII, izvoarele externe se referă la Cumania , Cumania Neagră, Tartaria.
Întemeiera Moldovei este realizată în 2 etape:

Etapa I

Între 1345 – 1354, la est de Carpaţi este organizată de către regalitatea maghiară o marcă
de apărare împotriva tătarilor condusă de Dragoş.

Urmaşii săi Sas şi Balc menţin dependenţa faţă de regele ungur, dar acest statut nu este acceptat de
localnici, care se răscoală în 1359. Li se alătură Bogdan din Cuhea renumit pentru ostilitatea
Manifestată faţă de politica lui Ludovic I.

Bogdan trece în Moldova, îl înlătură pe Balc şi pune bazele unui stat independent.
În perioada 1364 – 1365, regele Ungariei este obligat de împrejurările internaţionale să recunoască
independenţa celui de al doilea stat românesc cu capitala la Baia.

Etapa a II a – consolidarea statului se realizează prin crearea instituţiilor interne sub domnia
voievozilor - Laţcu ( 1365 – 1373)
-Petru Muşat ( 1375 – 1391)
-Roman I ( 1391 – 1394).

Dobrogea

Izvoarele menţionează existenţa unor formaţiuni politice locale între sec. X – XIII.
In sec. XIV – izvoarele menţionează Ţara Căvurnei condusă de Balica.

Dobrotici, este supus Bizanţului şi primeşte titlul de despot. El unifică ţările dintre Dunăre şi
Mare. Noul stat Dobrogea, se afirmă pe plan internaţional. În 1366 respinge o acţiune cruciată
condusă de Amadeo de Savoia. Trei ani mai tîrziu, împreună cu Vlaicu Vodă îl ajută pe Straţimir
să ocupe tronul Vidinului.

În 1386, la conducerea statului dobrogean autonom urmează fiul lui Dobrotici, Ivanco.
În 1388 acesta moare în luptele cu turcii, iar Dobrogea este inclusă în statul condus de
Mircea cel Bătrân.
 Ţaratul Vlaho – Bulgar

Vlahii din Peninsula Balcanică sunt urmaşii vechii populaţii romanizate.

Ţinuturile locuite de vlahi sunt cunoscute sub numele de Vlahia Mare, Vlahia Mică( în Etolia),
Vlahia de Sus ( în Epir).

În schimbul autonomiei , vlahii, prestează servicii militare Imperiului Bizantin, în timpul

împăratului Manuel I Comnenul ( 1143 – 1180).

După aceasta, Dinastia Anghelos practică o fiscalitate apăsătoare şi încearcă să anihileze

autonomiile româneşti.

Acestea reacţionează – efortul de apărare marchează trecerea de la ţară la stat.

Prin răscoala din1185condusă de Petru şi Asan vlahii îşi manifestă tendinţa de independenţă.

Ioniţă cel Frumos( 1197 – 1207) – trece la catolicism, Papa îi recunoaşte titlul de rege.

Statul Vlaho – Bulgar atinge apogeul în timpul lui Ioan Asan al II lea( 1218-1241).

Expansiunea ungară îi determină pe români să revină la ortodoxism, această trecere va favoriza

renaşterea Ţaratului Bulgar.

Românii se vor retrage între Macedonia şi Tessalia.