COSTACHE NEGRUZZI

Anecdote

Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, şi maică-mea
şedea mult la masă; eu li samăn amândurora.

Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios,
zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea.

Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârşit dacă
poveştile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau
sama.
Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. —
Nu crede, i-au răspuns August.

Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că

corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, şi, cum ei
strigau ca să arunce fieştecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu
averile şi viaţa, soldatul auzind, şi-au luat îndată femeia şi-au aruncat-o în mare,
zicând că n-are nimic mai greu şi mai supărător decât pe femeia sa.

Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea Weinbergului, au hotărât a tăia pe toţi

lăcuitorii ei, dând voie femeilor să iasă şi să ducă cu dânsele ce aveau mai scump.
Femeile îndată au luat în spate pe bărbaţii lor, zicând că n-aveau nimic mai scump
decât bărbaţii.

Un himist, care se lăuda că au aflat ştiinţa de-a face aur, cerea o răsplătire de la
papa Leo al X-lea. Acest papă au poruncit să-i deie o mare pungă deşartă, zicând
că, fiindcă el ştie a face aur, el n-are trebuinţă decât de o pungă ca să-l ţie.

Un om ruga pe altul să numere nebunii târgului. El au răspuns: — D-ta îmi ceri un

lucru foarte greu, iar de m-ai întreba câţi înţelepţi, ţi-aş spune că-s mult mai puţini.

Zenon, pentru ca să facă pe un tânăr guraliv să tacă, i-au zis: — Firea ne-au dat
două urechi şi o singură gură ca să auzim multe şi să vorbim puţine.
Întrebá pe Aristotel ce câştigau mincinoşii din spusul minciunilor. — Ca să nu-i
creadă, au răspuns, nici când vor spune adevărul.

Se mirau unii de duioşimea şi duhul cel pătrunzător al lui Pic della Mirandola, care
încă nu era de nouă ani. Un bătrân le-au zis, în fiinţa şi acestui tânăr prinţ: — Când
copiii au atâta duh de mici, se fac nişte nătărăi, când ajung într-o vârstă mai mare.
— De este aşa, au urmat copilul, să vede că în tinereţă ai fost tare cu duhul.

Diogen au zis unui om care, pentru ca să-şi arate duhul, vorbea multe: — Boierule,
de când ai venit din cer?

Un episcop, mergând în caretă, au întâlnit un capuţin mergând călare şi l-au

întrebat: — De când Sfântul Franţisc merge călare? Capuţinul i-au răspuns: — De
când Sfântul Petru merge cu careta.

Un zugrav, arătând un rău cadru în fiinţa multora altor zugravi vestiţi, se lăudá că
l-au gătit foarte degrabă. La care Apelles i-au răspuns: — Nu-i trebuinţă să-mi spui
că l-ai gătit degrabă, căci singur cadrul o mărturiseşte aceasta.

Prietenii lui Dioghen, întrebându-l unde voieşte să-l îngroape. — Să nu cumva să

mă îngropaţi, le-au zis el. — Aşadar vei fi de hrana păsărilor şi a fiarelor, au adaus
prietenii. — Ba nu, au urmat el, să-mi puneţi numai un băţ în mână, ca să-i poci
goni. — Dar cum să-i goneşti, au zis ei, dacă nu vei simţi? — Dacă n-oi simţi, au
zis Dioghen, ce-or să mă supere muşcăturile lor?