1.

CLASIFICAREA NEURONILOR DUPĂ CRITERII MORFOLOGICE ȘI FUNCȚIONALE – LOCALIZARE , EXEMPLE

Neuronii sunt responsabili de receptia, transmiterea si procesarea stimulilor, declansarea
anumitor activitati celulare si eliberarea neurotransmitatorilor, cu rol informational.
In SNC - corpii celulari = substanta cenusie
- prelungiri = substanta alba
In SNP – corpii celulari sunt prezenti in gg si anumite arii senzitive
Corpii celulari pot fi: sferici, ovali, angulari

Clasificarea neuronilor după numărul de prelungiri:

Unipolari – prezintă o singură prelungire. Există doar în viața intrauterină (I.U.). În această
perioadă, neuronii migrează dintr-un loc în altul, iar axonul este îndreptat spre direcția mișcării și
ajută la deplasare.
Bipolari – prezintă 2 prelungiri (o dendrită și un axon), situate de obicei la poli opuși ai
corpului celular. Sunt foarte rari și de natură senzitiva.
Exemple – gg cohleari si vestibulari, neuroni bipolari retinieni, neuroni olfactivi.
Pseudounipolari – prezintă o singură prelungire situata in apropierea pericarionului care se divide
in doua ramuri. Aceasta prelungire are forma literei T, una dintre ramuri fiind orientata catre
periferie, iar cealalta catre SNC. In timpul procesului de maturare, ramificatia in T se formeaza prin
fuzionarea celor doua prelungiri periferice (axon+dendrita). Stimulii captati de dendrite sunt
transferati direct la nivelul axonului terminal, fara a ajunge la pericarion (in corpul neuronal are loc
doar sinteza de molecule (ex: neurotransmitatori) care migreaza in zonele terminale ale prelungirilor
si nu este implicat in transmiterea impulsului).
Exemple – neuroni din ganglionii spinali senzitivi (radacina dorsala a nervilor spinali), gg nervilor
cranieni
Multipolari – prezintă mai mult de două prelungiri, dintre care una este axonul iar restul sunt
dendrite. Pot avea diverse forme – stelați, fusiformi, piramidali. Corpul are formă stelată,
datorită dendritelor care proemină din acesta.
Exemple – sunt cei mai raspanditi: neuroni din coarnele anterioare ale maduvei spinarii, neuroni din
scoarța cerebrală (piramidali).

Clasificarea neuronilor dupa invelisul axonului:

Mielinici – axonul este învelit de o teacă de mielină. Acești neuroni au viteză mare de conducere,
proporțională cu grosimea axonului și grosimea tecii de mielină.
Amielinici – axonul nu este învelit de o teaca de mielină. Acești neuroni au viteză mică de
conducere.

Clasificarea neuronilor in functie de rolul pe care il indeplinesc:

Motori (eferenți) – controlează organele efectoare (ex: fibrele musculare și glandele endocrine și
exocrine)
Senzitivi (aferenți) – asigură recepția stimulilor senzoriali din mediul extern și din interiorul
organismului
Interneuroni (de asociație) – stabilesc legături între primele două tipuri de neuroni, contribuind
la formarea unor rețele sau a unor circuite funcționale (ex: retina)
 Clasificarea neuronilor in functie de lungimea axonului:
neuroni de proiectie (Golgi I) – axon lung, senzitivi sau motori
neuroni de asociatie (Golgi II) – interneuroni

2. SOMA NEURALĂ – MO, ULTRASTRUCTURA, FUNCTIE

Corpul celular este regiunea neuronului care contine nucleul si citoplasma din jurul acestuia, fara
citoplasma prezenta in prelungirile celulare. Este un centru trofic, dar are si capacitatea de a receptiona
stimuli. Aici ajung numeroase terminatii nervoase care transmit impulsuri stimulatoare sau inhibitoare
generate de alte celule nervoase (exceptie: neuronii pseudounipolari).

Aspectul la M.O.:
Nucleul
- sferic, voluminos
- poate fi central sau periferic
- majoritatea neuronilor au un nucleu, însă pot exista și neuroni cu doi nuclei (în ganglionii
simpatici si senzoriali)
- cromatina este fin dispersata => activitate de sinteza intensa
Citoplasma
- este bazofilă
- RER+ribozomii sunt vizibili in MO sub forma unor arii granulare bazofile = CORPI NISSL
- corpii Nissl și ribozomii liberi se extind la nivelul dendritelor, dar nu și la nivelul axonului.
- corpii Nissl sunt abundenti in neuronii mari si activi (ex: neuroni motori)
- prezinta neurofibrile

Aspectul la M.E.:
- Nucleu mare, „veziculos”, eucromatic, cu nucleol proeminent (datorită sintezei crescute de
proteine)
- Citoschelet alcătuit din:
o Microtubuli și proteine asociate – MAP;
o Neurofilamente
- Abundente in corpii celulari si in prelungiri
- In prezenta unor agenti de fixare, formeaza fascicule
- prin impregnare argentică => neurofibrile (vizibile la MO)
o Microfilamente de actină
- Citoplasma perinucleară conține:
o RER bine dezvoltat – apare sub formă de agregate de cisterne paralele, prin care
stochează și eliberează Calciul necesar transmiterii impulsului nervos
o poliribozomi => sinteza de proteine structurale si proteine ce vor fi transportate
o aparat Golgi - este localizat doar la nivelul corpului celular, este alcatuit din retele
paralele multiple formate din cisterne netede organizate in jurul nucleului
o lizozomi
o mitocondrii;
o vezicule sinaptice cu miez electronodens
o vezicule de neurosecreție - sunt electronodense
o Picături lipidice.
 o Incluziuni – pigmentare (lipofuscină, Corpi Marinesco, neuromelanină), hialine
Lipofuscina este un pigment rezidual alcatuit din substante care nu au putut fi digerate in
lizozomi.
Roluri:
- Trofic – întreține axonul;
- Transmitere – recepționează și integrează semnalele de la nivelul dendritelor, iar prin scoaterea
Ca din RER, se propagă PA și determină eliberarea de neurotransmițători la nivelul terminației
presinaptice;
- Sinteză și stocare de neurotransmițători;
- Sinteză de hormoni – neuroni hipotalamici

3. PRELUNGIRILE NEURONALE – MO, ULTRASTRUCTURA, FUNCȚIE

Neuronii pot avea drept prelungiri dendrite sau axoni care au rolul de a prelua și integra informația.

Dendritele sunt prelungiri scurte, asemeni ramurilor unui copac. Realizeaza receptia si procesarea
impulsurilor, la nivelul lor existand numeroase sinapse. Ele au diametre mai mari decât diametrul
axonului și sunt amielinice. Se subțiază spre vârf și formează arborizații cu rol în creșterea suprafeței de
recepție. Conținutul dendritelor este la fel cu cel al corpului neuronal, insa nu contin aparat Golgi.
Transportul dendritic este anterograd pentru proteine și organite, dar poate fi și retrograd – ex: bacterii

Aspectul la M.O.: - vezi PERICARION, in afara de Golgi – au în plus spini dendritici – structuri cu
formă de ciupercă (regiune mai dilatata unita cu corpul dendritei printr-un col ingust) – structuri
cvasipermanente ce primesc sinapsele excitatorii.
Aspectul la M.E.: microtubuli, neurofilamente, aparatul spinului format din microtubuli și REN (sunt
electronodenși)

Spinii dendritici sunt foarte numerosi și conțin actină, poliribozomi, vezicule (neurotransmițători,
endocitoză). Aparatul spinului este format din stive de cisterne REN. Spinii sunt domenii specializate în
recepționarea semnalelor sinaptice, ce își modifică morfologia. Ei sunt implicați în potențarea pe
termen lung a transmiterii sinaptice (LTP), care se realizează pe seama glutamatului și care ajută în
procesul de plasticitate sinaptică (determinat de actina) cu rol important în învățare și memorie.

Axonul este prelungirea unică și indispensabilă a neuronului. Acesta are rol in conducerea
unidirectionala a PA. In general, axonii sunt foarte lungi (axonii neuronilor motori din maduva), dar
pot fi si scurti (interneuroni). Prezinta axolema si axoplasma (care conține mitocondrii, neurofilamente
și puține cisterne). Axonul este dependent de corpul neuronal deoarece nu conține corpi Nissl. Poate
da nastere unor ramuri colaterale.
Segmentele axonului sunt:
- Conul de emergență/hilul – face legătura între pericarion și axon; sunt prezente numeroase
neurofilamente – care vor deveni vizibile la M.O. după impregnarea Ag; integreaza informatia
primita de neuron
- Segment inițial – în cazul în care sunt mielinizați, această porțiune se întinde de la con la
mielină; datorita prezentei canalelor ionice cu rol important in generarea potentialului electric
(care duce la PA), aici are loc sumarea algebrica a stimulilor E si I => propagarea sau nu a unui PA
 - Segment de conducere – mielinic/amielinic;
- Terminație axonală – este formată din arborizații ce sfârșesc drept butoni terminali care conțin
multe mitocondrii (e nevoie de o energie mare pentru a elibera veziculele)

Aspect la M.E.: vezicule sinaptice electronodense învelite de endomembrană (la nivelul butonilor) și
microtubuli dispuși paralel cu axul longitudinal al axonului.

Transportul la nivelul axonului este de două tipuri:

- anterograd (către terminații) – 3 viteze diferite:
- flux lent – proteine si microfilamente (1-3mm/zi)
- flux intermediar – mitocondrii (mm/h)
- flux rapid – vezicule cu mediator (100-400mm/zi)
- retrograd (către corpul celular – bacterii, virusuri, toxine).

Proteinele motorii cu rol in desfasurarea fluxului axonal sunt

- dineina – cu activitatea ATP-azica, se ataseaza de microtubuli – pt fluxul retrograd
- kinezina – ATP–aza care se ataseaza de microtubuli – pt transportul anterograd

Funcții:
- Sumarea algebrică a stimulilor;
- Declanșarea PA – la nivelul segmentului inițial;
- Propagarea PA – de-a lungul axonului
- Transmiterea sinaptică – eliberarea de neurotransmițători

4. POLARIZAREA DINAMICĂ : DEFINIȚIE , BAZE MORFOFUNCȚIONALE;

Polarizarea dinamică prevede propagarea unidirecțională a semnalelor dintr-un circuit neural,
respectiv circulația informației dinspre dendritele unui neuron spre corpul celular și apoi de-a lungul
axonului spre terminațiile presinaptice.

Bazele morfofuncționale ale polarizării dinamice

Dendritele prezintă receptori specifici pentru diverși mediatori. După ce aceștia se cuplează,
apare modificarea potențialului membranar de la nivelul dendritei și generarea unui potențial
postsinaptic – excitator/ inhibitor. Dendritele nu prezintă vezicule cu mediatori, deci nu prezinta
transport retrograd.
Pericarionul (corpul neuronal/soma) – la nivelul membranei sale se găsesc puține canale Vm-
dep, deci transmiterea va fi una lentă. Potențialele postsinaptice nu se pot suma aici.
Hilul neuronal (con de emergenta) – prezintă o densitate mare de canale Vm-dep de Na
Segmentul inițial al axonului este nemielinizat, dar prezintă o densitate mare de canale Vm-dep
pentru Na și K. Împreună cu hilul formează o „unitate funcțională”, la nivelul căreia sunt sumate
toate potențialele postsinaptice în vederea atingerii unui potențial prag care să genereze un PA.
Canalele de Na se deschid foarte rapid, datorită feedback-ului pozitiv.
La nivelul hilului, a segmentului inițial și a nodurilor Ranvier (la axonii mielinizați) se găsește
Ankyrina, o proteină cu situsuri de legare pentru Actină și Spectrină (componente membranare), dar
și pentru proteine integrale membranare (canale ionice/pompe ionice/transportori). Ea ancorează
canalele de Na la membrană, deci asigură densitatea mare de canale de Na la acest nivel.
Teaca de mielină are un rol foarte important în transmiterea sinaptică unidirecțională spre
terminațiile axonale. Ea are rol de izolator electric, fiind formată din mai multe straturi suprapuse de
mielină (sintetizată de celulele Schwann în SNP). Teaca se dispune la nivelul membranei axonale în
segmente, între care se interpun discontinuități numite noduri Ranvier (de 1-2 microni). La nivelul
nodurilor Ranvier sunt prezente multe canale de Na, motiv pentru care transmiterea PA în axonii
mielinizați se face între nodurile Ranvier – transmitere saltatorie.
Prezența mielinei duce la respectarea legii polarizării dinamice, transmiterea realizându-se
unidirecțional deoarece unda de depolarizare ajunsă la nodul Ranvier se poate propaga doar spre
următorul nod – nodurile din spate vor fi în stare refractară.
Butonii terminali – la nivelul lor sunt veziculele cu mediator sinaptic, iar în membrană se găsesc
canale de Ca-Vm-dep. Depolarizarea va antrena deschiderea acestor canale, Ca crește (invadeaza
butonii terminali), iar veziculele vor fi exocitate – mecanism mediat de complexele SNARE (SNAP-25,
Sinaptobrevină, Sintaxină) și controlul Ca este realizat de Sinaptotagmină (senzorul de Ca).

5. SINAPSELE CHIMICE : M.E., CLASIFICARE MORFOFUNCȚIONALĂ, MECANISMUL EXOCITOZEI ȘI RECICLĂRII

VEZICULELOR SINAPTICE
Sinapsa are rolul de a transmite unidirectional impulsurile nervoase. Ele sunt regiuni in care se
realizeaza contactul functional intre neuroni sau intre neuroni si alte celule efectoare (ex: muschi,
glande)
Acest tip de sinapse se realizează cu neurotransmițători.
Elementele sinapsei chimice sunt:
- Buton presinaptic (de la nivelul axonului) – care conține mitocondrii, vezicule sinaptice, REN,
microtubuli, neurofilamente => zona activă;
- Fanta sinaptică – 20-30 nm, electronodens, cu filamente
- Element postsinaptic – poate fi: spin, dendrită, somă, axon și conține mitocondrii,
neurofilamente

Etapele sunt: depolarizarea membranei presinaptice induce deschiderea de scurtă durată a

canalelor de calciu. Influxul de calciu declanșează exocitoza veziculelor sinaptice și eliberarea in
fanta sinaptica a moleculelor de neurotransmițător. Neurotransmițătorul interacționează cu
receptorii și determină depolarizarea membranei postsinaptice => sinapsa excitatorie. Exista si
situatii in care interactiunea neurotransmitator-receptor determina hiperpolarizare => sinapsa
inhibitorie. Odata eliberati de receptori, neurotransmitatorii sunt indepartati rapid prin degradare
enzimatica, difuziune sau endocitoza. La nivelul terminațiilor presinaptice apare refacerea
membranei la nivelul depresiunilor tapetate.

Clasificare morfofuncțională (ultrastructurală) Gray – din ppt:

- Sinapse asimetrice: material electronodens mai gros pe membrana postsinaptică și spațiu
sinaptic de 30nm;
- Sinapse simetrice – material electronodens de grosime egală pe membranele pre și
postsinaptice, cu spațiu sinaptic de 20nm
 Aspectul veziculelor – (nu cred că trebuie asta)
- Clare, turtite – Nt inhibitori – 20-60nm
- Clare, sferice – Ach – 40-60nm;
- Cu miez dens, sferice – CA – 40-60nm;
- Cu miez dens, sferice mari – Neuropeptide – 80-100nm – astea au și halou clar

Clasificare morfofuncțională – transmiterea = dependentă de tipul receptorilor postsinaptici:

- Excitatorii – asimetrice, cu vezicule, efect de depolarizare (crește PR) a mb postsinaptice (EPSP);
- Inhibitorii – simetrice, cu vezicule clare (sferice/turtite), hiperpolarizare (scade PR) => IPSP

Tipul de receptori postsinaptici determină efectul transmiterii sinaptice:

- Continue = discoidale – morfologie uniformă în secțiune;
- Perforate – mai multe zone electronodense în aceeași sinapsă – rol în plasticitate sinaptică și LTP

Mecanismul exocitozei: crește Ca -> ionii de Ca se leagă de calmodulină -> Ca-CaM activează PK-II ->
PK-II fosforilează Sinapsina I,II -> desprinderea veziculelor -> deplasare spre membrana presinaptică
-> fuziunea mb veziculei cu mb presinaptică prin legare de sinaptotagmină și sinaptofizină (mai întâi
sta la distanță de câțiva nm pentru a permite schimbul de lipide între cele două) -> eliberarea
conținutului veziculei

*Sinapsina I,II = Proteină cu rol în limitarea numărului de vezicule care pot fuziona cu membrana
presinaptică prin ancorarea acestora de citoschelet. Au un situs pentru actină și un situs pentru
proteinele din structura endomembranei veziculelor.

Exocitoza veziculelor poate fi:

- Clasică – endomembranele veziculelor se unesc cu partea internă a membranei terminațiilor,
apoi se vor contopi cu membrana în timp ce conținutul e expulzat;
- Kiss-and-run – endomembranele veziculelor se unesc cu membrana butonilor terminali cât să se
elibereze mediatorii și apoi revin în totalitate în citoplasmă;
- Bulk – se unesc, eliberează neurotransmițători și produc invaginări membranare

Reciclarea veziculelor sinaptice

Fragmentele de membrana care se acumuleaza in regiunea presinaptica in urma exocitozei revin in
celula prin endocitoza. Odata recuperate, aceste membrane fuzioneaza cu REN al compartimentului
presinaptic si sunt reutilizate pentru formarea de noi vezicule sinaptice.

6. SUBSTANȚE NEUROACTIVE : DEFINIȚIE , CLASIFICARE , EXEMPLE , PRINCIPII DE FUNCȚIONARE ÎN SINAPSE

Substanțele neuroactive sunt mediatori chimici ai transmiterii sinaptice și pot fi neurotransmițători
sau neuromodulatori. Un neuron folosește mai multe substanțe neuroactive. Aceeași moleculă are
efecte diferite în funcție de tipul de receptor de care se leagă. O substanță poate funcționa ca
neurotransmițător/neuromodulator/neurohormon.
**Ex: Dopamina coexistă în neuronii trunchiului cerebral cu peptide precum colecistokinina.
•Funcţionează ca: – neurotransmiţător când este eliberată de neuronii din substanta nigra
– neuromodulator: motivaţie, plăcere
 – neurohormon eliberat din neuronii hipotalamici (nucleul arcuat) în
adenohipofiza (inhibă secreţia de prolactină)
• Excită, inhibă sau modulează activitatea celulei ţintă, în funcţie de natura receptorului din
membrana postsinaptică.
Neurotransmițătorii au efect rapid (1-2ms) și localizat (sinaptic). Sunt sintetizați în neuron, prezenți
în elementul presinaptic și eliberați în cantități suficiente pentru declanșarea unui răspuns mediat de
receptorii postsinaptici. Prin aport exogen se vor obține efecte similare cu efectele date de eliberarea
endogenă. Ei pot fi inactivați în spațiul sinaptic prin metode biochimice. Efectele cuplării cu receptorii
postsinaptici pot fi: deschiderea/închiderea unor canale ionice, reacții în cascadă cu formare de
mesageri secundari.
Neuromodulatorii sunt mesageri chimici care nu actioneaza direct la nivelul sinapsei, ci modifica
sensibilitatea neuronilor la stimularea sau inhibarea sinaptica. Au efect mai lent și acțiune putin
localizata deoarece acționează pe mai mulți neuroni. Efectele lor sunt atât pe membrana presinaptică
(prin modularea exocitozei), cât și pe membrana postsinaptică (influențează legarea mediatorilor de
receptori). Neuromodulatorii pot fi peptide comune cu sistemul neuroendocrin difuz: CCK, beta-
endorfina, substanța P, angiotensina, VIP.

Clasificarea substantelor neuroactive dupa structura chimică:

- Ach (ester)
- Monoamine:
o Catecolamine: A, NA, DOPA;
o Amine din Triptofan: Serotonină, Triptamină;
- Aminoacizi: Asp, Glu, GABA, Gly, Tau;
- Peptide – au acțiune mai lentă:
o Neuromodulatori: CCK, endorfine, enkefaline, substanța P, VIP;
o Neurohormoni: eliberatori (LH-RH, TSH-RH), Neurotensina;
- Gaze: NO – oxidul nitric (sintetizat in cadrul sinapsei si folosit imediat), CO

Clasificare NT dupa efect:

• NT inhibitori:
– GABA (acid γ-amino-butiric)
– glicina
– purine (adenozina, AMP, ADP, ATP)
• NT excitatori
– glutamat
– aspartat
– taurina
• NT cu efecte dependente de tipul receptorului:
– acetilcolina
– noradrenalina
– serotonina
– dopamina
Principii de funcționare substante neuroactive:
- NT – depolarizare/hiperpolarizare – se leagă la receptori
- NM - acționează prin receptori cuplați cu proteine G și au efecte pe termen lung la nivelul
canalelor/receptorilor/metabolismului celulei.

7. TEACA DE MIELINĂ ÎN SNP ȘI SNC – M.O., M.E., FUNCȚIILE MIELINEI;

Teaca de mielină este reprezentata de pliuri concentrice la nivelul axonilor, alcatuite din
numeroase straturi membranare de celule modificate. Este formată la nivelul SNP de către celulele
Schwann (1cel - 1 axon), iar în SNC este formată de oligodendrocite (1 celula la mai mulți axoni).
Aspect la M.O.:
- Bandă incoloră, de grosime variabilă, ce înconjoară fibra nervoasă colorată
- Nu se colorează în HE pentru că e de natură lipidică;
- Grosimea variază cu grosimea axonului;
- Colorantul specific: OsO4 (tetraoxid de osmiu) – o face neagră;
- Se pot observa nodurile Ranvier (întreruperile tecii) și incizuri Schmidt Lanterman (mici insule
intre lamele succesive de mielina)
o Acolo apare axonul îngroșat

Aspect la M.E.:
- Structură lamelară cu inele alternante electronodense (proteine) și electronotransparente
(lipide);
- La nivelul SNP este complet înconjurată de celule Schwann

Compoziția chimică:
 75% lipide (colesterol, fosfo- şi galactolipide). Predominant – galactocerebrozida
 Aranjament cristalin, fluid, birefringent
 Proteine specifice mielinei:
- P0 – din superfamilia imunoglobulinelor (rol de aderenţă)
- P1, P2, PMP22
- MAG (glicoproteina asociata mielinei)
- proteina bazică mielinică (PBM)
 - conexine

Funcții:
- Izolator electric => nu permite schimburi ionice între mediul EC și axoplasmă => transferul ionic
poate avea loc doar la nivelul nodurilor => asigură propagarea saltatorie => crește viteza de
transmisie (120m/s);
- Asigură nutriția axonului – mediază raporturile cu exteriorul;
- Regenerarea axonilor după traumatisme

8. CELULELE SCHWANN – M.O., M.E., FUNCȚII

Celulele Schwann sunt un tip de celule gliale care se găsesc la nivelul SNP unde participă la formarea
tecii de mielină, învelind axonul. Ele se dezvoltă din creasta neurală și se diferențiază prin exprimarea
factorului de transcripție Sox-10.
Structură – Aspectul la M.O:
- Formă cilindrică;
- Nucleu alungit, poziționat paralel cu axul axonului pe care îl învelește;
- Lungime medie = 100microni
- Spațiul dintre 2 celule Schwann este de 2 microni

Ultrastructură – Aspectul la M.E.:

- În timpul dezvoltării, se spiralează în jurul axonului – până la 100 spire/axon
o Straturile de mielină sunt între spire
- Emite prelungiri ce se întrepătrund cu cele ale celulei Schwann adiacente

Funcții:
- Formarea tecii de mielină la nivelul SNP + sinteza proteinei bazice a mielinei (PBM)
- Regenerare – digeră axonii degradați - prin fagocitoză;
- Metabolism – produc neurotrofine cu rol în menținerea funcționalității neuronilor.
o Transferă nutrienți din mediul EC la axon.
- primeşte informaţii dinspre axon (via receptori purinergici) şi poate modula transmiterea
sinaptică

9. ASTROCITELE – M.O., M.E., LOCALIZARE , TIPURI

Astrocitele sunt cele mai numeroase celule gliale si reprezinta 20-50% din volumul creierului. Ele
formeaza o retea in SNC si au rol de suport si modulare a activitatii neuronale.
Ele pot fi protoplasmice (numeroase prelungiri scurte si ramificate, în substanța cenușie) și fibroase
(cateva prelungiri lungi, subtiri, în substanța albă).
Contin fascicule de filamente intermediare alcatuite din molecule de proteina gliala fibrilara acida,
care le consolideaza structura.
Structură (MO): se observă cu impregnare argentică (nu HE) și sunt celule stelate, cu prelungiri, cu
nucleu rotund, fără nucleol.
Ultrastructură (ME):
- Nucleu: eucromatic, fără nucleol
- Citoplasmă: puțină, conține organite comune
- Filamente intermediare – GFAP (proteina gliala fibrilara acida), în formă de văluri;
- Granule de glicogen
- Lamină bazală
- Vezicule delimitate de endomembrane
Tipuri de membrane formate:
- Glia limitans – situata subpial, prelungirile astrocitelor protoplasmice formează un strat
continuu la periferia SNC (bariera impermeabila) – „în candelabru”, „penate”
- Glia radială – prezente în cursul formării SNC, cu morfologie bipolară:
o În telencefal: o prelungire contactează suprafața ventriculilor cerebrali și cealaltă
prelungire ajunge subpial;
o Produce proteine de adeziune și ale matricei EC;
o Postnatal: celulele Bergmann în cerebel, Muller în retină, glia radială a girului dentat
hipocampic

! Astrocitele nu prezintă PA, ci creşteri ale concentraţiei intracelulare de Ca2+ (“valuri de Ca2+” ) →
activarea căi de semnalizare intracelulară

10. FUNCȚIILE ASTROCITELOR

Astrocitele vin în contact cu (aproape) toate componentele celulare ale creierului:
– alte astrocite (joncţiuni gap)
– celulele ependimare
– neuroni (perikarioni, prelungiri, sinapse)
– oligodendroglie
– celulele endoteliale capilare
Astrocitele contactează capilarele din subst. cenuşie – “picioruşe vasculare”. Induc formarea şi
menţin bariera sânge-creier.

1. Asigură homeostazia mediului neuronal:

o redistribuie extracelular K rezultat din PA neuronale;
o Îndepărtează NT din sinapse pentru a preveni excitotoxicitatea (ex: în ischemia
cerebrală sunt stimulați prea intens receptorii pentru Glu => apoptoză)
o convertesc Glu în Gln;
2. Suport metabolic neuronal:
o Reglează fluxul sangvin – stimularea neuronală duce la influx mare de Ca în astrocite,
care, prin eliberare de TXA2, vor produce vasodilatație mediată de glutamat;
o Suport energetic – fac glicoliză și produc lactat;
o Sinteza precursorilor Glu, GABA;
o Detoxifiază amoniul;
o Produc factori trofici pentru neuroni – NGF, BDNF, GDNF
** NGF = Nerve Growth Factor
BDNF = Brain-Derived Neutrophic Factor
GDNF = Glial-Derived Neutrophic Factor

3. Modulează transmiterea sinaptică

 - Eliberare de substanțe neuroactive (Glu, Tau, ATP, peptide) – mediată de Ca, prezintă vezicule
de exocitoză și moleculele necesare procesului;
- Diminuarea concentrației NT din sinapsă – atrag Glu prin transportori și Ach prin eliberarea
liganzilor specifici;
4. Dezvoltarea SN:
a. Glia radială ghidează migrarea/creșterea axonală și dendritică;
b. Glia radială se poate diferenția în neuroni în cursul dezvoltării SN (La adult, sunt celule
care se divid în zona subventriculară - pereții laterali ai V I și II, girul dentat)
c. Contribuie la sinaptogeneză;
5. Răspuns la condiții patologice:
a. Răspund la leziuni traumatice/inflamatorii/infecții: astrocitoză/glioză;
b. Hipertrofia astrocitelor – creșterea filamentelor intermediare;
c. Proliferare și în scleroză multiplă.

11. OLIGODENDROGLIA – M.O., M.E., LOCALIZARE , ROL

Oligodendroglia este tot un tip de celulă glială, alături de Astrocit, Celule Schwann etc. La nivelul
SNC, ea are rol de formare a tecii de mielină, deoarece înconjoară corpul axonal.
Derivă din precusori comuni cu astrocitele.
Determina formarea mielinei cu structura diferita fata de SNP dpdv al proteinelor. In locul P0 si
PMP22, se vor sintetiza PLP (proteina proteolipid), MOG (glicoproteina oligodendrocitelor), OMgp
(glicoproteina mielinica a oligodendrocitelor).
Nodulii Ranvier au dimensiuni mai mari => conducere mai eficienta.
Aspect la M.O.: celulă de formă ovală;
- Prelungiri puține, groase, puțin ramificate, dispuse și în jurul axonilor neuronilor învecinați =>
segmente internodale de mielina
- nucleu rotund, heterocromatic, halou perinuclear
- Citoplasma este bazofilă – conține mitocondrii și RER.
Aspect la M.E.:
- Nucleu heterocromatic;
- citoplasmă electronodensă;
- nu prezintă lamină bazală;
- au mitocondrii, RER, microtubuli
Localizare: în apropierea corpilor neuronali (în substanța cenușie) și în șiruri între fibrele
nervoase (în substanța albă)
Roluri:
- Realizează teaca de mielină la nivelul substanței albe a SNC (o celula pentru mai multi axoni)
- Sintetizează proteina bazică a mielinei – 1 oligodendroglie la mai mulți axoni prin intermediul
unor prelungiri lameliforme, turtite
- Reglarea conținutului EC – rol îndeplinit de oligodendrocitele satelite care nu produc mielină și
sunt în substanța cenușie.
- Ele sunt ținta atacului autoimun în scleroza multiplă.

12. BARIERA SÂNGE -CREIER: STRUCTURĂ, ROL

 Bariera hemato-encefalica reprezinta o bariera functionala care impiedica patrunderea
anumitor ioni si substante (ex: antibiotice, subst toxice si toxine bacteriene) din sange in tesutul
nervos. Se formeaza in timpul vietii embrionare, prin interactiunea astrocitelor si a celulelor
endoteliale din capilare.
Protejeaza SNC de fluctuatiile de nivel ale electrolitilor, hormonilor si metabolitilor
tisulari din sange si apare datorita permeabilitatii reduse caracteristice capilarelor sanguine din
tesutul nervos.
Componenta structurala principala este reprezentata de jonctiunile de ocluzie, care
asigura continuitatea intre celulele endoteliale ale acestor capilare si previne difuziunea simpla a
substantelor in tesutul neural. Citoplasma celulelor endoteliale nu prezinta fenestratii (cum
exista in alte regiuni) si contine vezicule de pinocitoza in numar foarte redus (=> transport
vezicular prin pinocitoza redus). La permeabilitatea scazuta a peretelui capilar contribuie si
prelungirile nevrogliilor, care inconjoara vasele capilare.
Proteinele care se regasesc in membrana plasmatica a celulelor endoteliale au rol in
protectia creierului prin metabolizarea anumitor molecule (ex: droguri, proteine straine), oprind
astfel trecerea lor.
Prin bariera hemato-encefalica, trec structuri cu GM sub 500Da.
Permeabilitatea diferă în funcţie de substanţă:
• mare - pentru H2O, CO2 si O2, substante liposolubile: etanol, steroizi
• mică – glucoză, uree – ioni (Na+, K+, Mg2+, Cl- , HCO3- , HPO32- )
• foarte mică: – săruri biliare, catecolamine circulante
• extrem de mică (practic nulă) - pentru proteine

Unele substante care trec bariera sunt transportate prin endocitoza mediata de
receptori (ex: glucoza – sursa de energie pentru neuroni, aminoacizi, nucleozide, vitamine).
Permeabilitatea barierei hemato-encefalice pentru aceste molecule este data de numarul de
proteine carrier specifice existente la suprafata celulelor endoteliale.

Datorita permeabilitatii membranare crescute pentru K+, neuronii sunt sensibili la

concentratia K+ extracelular. Astrocitele sunt responsabile de reglarea K, cu ajutorul celulelor
endoteliale care limiteaza eficient trecerea acestuia in LEC din SNC.
Prelungirile astrocitelor au rol si in homeostazia apei, prin prezenta aquaporinei AQP4.

Bariera este ineficienta in anumite zone din ventriculii cerebrali III si IV, acestea sunt
zone de schimb între ţes. nervos, sânge şi LCR (mai exact, in organele circumventriculare: AP –
area postrema, OVLT – organum vasculosum laminae terminalis, SFO – organul subfornical, ME
– eminenta mediana, SCO – organul subcomisural, PG – glanda pineala). Au rolul de a informa
SNC asupra substantelor care circula in sange, de a controla activitatea neurosecretorie a SN si
de a asigura homeostazia organismului.

! Alterarea barierei prin modificarea permeabilităţii endoteliului ca urmare a ischemiei poate duce la
edem cerebral

13. CELULELE EPENDIMARE : DISTRIBUȚIE , M.O., FUNCȚII

 Celulele ependimare sunt celule epiteliale cilindrice aplatizate care tapeteaza ventriculii
cerebrali si canalul central al maduvei spinarii. In unele regiuni, celulele ependimare sunt ciliate,
ceea ce faciliteaza circulatia LCR. Se dispun intr-un singur strat de celule polarizate.
Aranjament epitelial – Domeniu apical - cili şi microvili
– Domeniu laterobazal - turtit
– Excepţie: celulele de pe podeaua ventriculului III (tanicite) fără cili şi cu
un proces bazal spre profunzime (eminenţa mediană)
ME:
– multe mitocondrii, aparat Golgi apical, RER
– joncţiuni gap şi adherens
– lipsesc joncţiunile occludens, cu excepţia celulelor plexului coroid

Functii:
- acoperă plexul coroid,
- exprima markeri gliali
- in unele regiuni, celulele ependimare sunt ciliate => faciliteaza circulatia LCR
- secreţia LCR şi bariera sânge-LCR la nivelul plexului coroid
- formează bariera LCR – creier (în rest)

Functii LCR:
– menţine mediul fluid necesar creierului
– protectie mecanică
– comunică uşor cu fluidul extracelular deoarece bariera LCR-creier (celule ependimare) e
permeabilă
– excreţia metaboliţilor ţesutului nervos
– preluarea de către creier din LCR a substanţelor necesare

14. MENINGELE

 Membrane de ţesut conjunctiv ce protejează elementele SNC (creier si maduva spinarii)

 Cuprinde:
– Dura mater - extern
– Arahnoida – sub dura
– Pia mater –membrana fina in contact cu elementele SNC

! Arahnoida si pia mater deriva dintr-un singur strat mezenhimal ce inconjoara creierul in timpul
dezvoltarii => 1. numele de pia-arahnoida si 2. trabeculele arahnoidei care leaga cele doua straturi

Dura – compusa din tesut conjunctiv dens

 Dura spinală: cilindru fibros
– raport extern - spaţiul epidural (ţ. conjunctiv lax + ţ. adipos + plex venos epidural)
- separa de periostul vertebrelor
– raport intern - pia de care se leagă prin ligamentele denticulate

 Dura cerebrala:
– Dura periostală – periost (colagen + fibroblaste)
– Dura meningeală
- strat extern - fibroblaste + vase sânge + colagen
- strat intern – celule-barieră marginale = fibroblaste turtite cu prelungiri intricate
joncţiuni desmozomi + gap
matrice extracelulară omogenă, fără fibre
– Nu are spaţii – “spaţiul subdural” este creat prin dilacerarea stratului intern

! Suprafatele interna (din toate regiunile) si externa (din maduva spinarii) ale durei mater sunt acoperite
de un epiteliu pavimentos unistratificat cu origine mezenchimala.

Arahnoida

Cuprinde:
– strat extern = celule epiteliale barieră cu desmozomi şi joncţiuni occludens
– strat intern = celule trabeculare – fibroblaste rare cu prelungiri interconectate prin desmozomi şi
joncţiuni gap, aşezate spre interior pe o lamină bazală

 Adera la dura si interactioneaza cu pia mater prin trabecule (formate din t. conjunctiv lax si
fibroblaste)
 Lipsita de vase sanguine
 Suprafetele sale sunt acoperite de acelasi tip de epiteliu pav simplu

Spaţiul subarahnoidian:

– între stratul extern şi pia mater

– traversat de trabecule
– conţine LCR
– rol de amortizor hidraulic, protejeaza SNC impotriva traumatismelor
– are lărgime variabilă şi cisterne (ex: cisterna magna comunică cu ventriculul IV)
– are vilozităţi arahnoidiene = proeminente ale arahnoidei ce pătrund în sinusurile venoase ale durei, au
rolul de a reabsorbi LCR in sangele din sinusuri

Pia mater

 Aderă strâns de ţesutul nervos, contine numerose vase sanguine

 Conţine:
– fibroblaste modificate, asemănătoare celulelor trabeculare arahnoidiene
– fibre de colagen, elastice
– vase sangvine –> patrund in SNC prin spatiile perivasculare
– macrofage, limfocite perivasculare
 E intricată cu arahnoida
 În raport cu:
– exterior - LCR din spaţiul subarahnoidian
– interior – membrana bazală glială şi prelungirile gliale subpiale, separate prin spaţii
intercelulare de 20nm
  Nu vine in contact direct cu celule sau fibre nervoase => intre pia mater si structurile nervoase
exista un strat subtire alcatuit din prelungirile nevrogliilor, care adera ferm de pia mater si
formeaza o bariera fizica la periferia SNC => bariera SNC-LCR
 Este acoperita de celule pav de origine mezenhimala
 Arahnoida si pia mater fuzioneaza la nivelul orificiilor de iesire din dura mater ale nervilor
cranieni si spinali.

15. LCR – FORMARE, CIRCULAȚIE, ROLURI

Vilozitatile coroide

 Formate prin apoziţia dintre pia mater (conține vase sangvine) şi epiteliul ependimar (căptuşeşte
ventriculii)
 2 straturi:
– pia + vase
– celulele ependimare
 Suprafaţă cutată cu aria de 200 cm2 (pliurile = vilozităţi coroidiene)
 Secretă LCR

Alcatuire:
– epiteliu ependimar = celulele cuboidale au nucleu sferic, mitocondrii multe şi RE abundent.
Domeniul apical prezintă marginea în perie formată de microvili bulboşi. Secretă/transportă:
- Glucoză, aa, vitamine
- H2O
- ioni Na+, Cl-, HCO3+
– vase piale aferente → reţea capilară → vase piale eferente LCR

LCR
 Produs de plexurile coroide (500 ml/zi) şi prin curgerea fluidului extracelular prin epiteliul
ependimar al organelor circumventriculare
 Limpede, densitate scazuta (1004 g/ml), continut proteic scazut, putine celule descuamate si 2-5
limfocite/ml
 În cantitate de 150 ml: 30 ml în ventriculi, 120 ml în spaţiul subarahnoidian.
 LCR este produs continuu si curge din ventriculii laterali → ventriculul III → ventriculul IV →
spaţiul subarahnoidian
 Din spatiul subarahnoidian:
– o mică parte se scurge prin spaţiile din jurul rădăcinilor nervilor spinali şi cranieni (perineurale)
– cea mai mare parte se scurge prin specializări ale arahnoidei (vilozităţi arahnoidiene) în
sinusurile venoase mari din grosimea durei mater (ex.: sinusul sagital)

Functii:

– menţine mediul fluid necesar creierului

– protectie mecanică
– comunică uşor cu fluidul extracelular deoarece bariera LCR-creier (celule ependimare) e permeabilă
– excreţia metaboliţilor ţesutului nervos
– preluarea de către creier din LCR a substanţelor necesare
16. HISTOLOGIA ȘI ULTRASTRUCTURA NERVILOR PERIFERICI

Nerv periferic = manunchi de fibre nervoase legate de tesutul conjunctiv

Fibre nervoase:
– mielinice sau amielinice
– centrifuge sau centripete
– cu perikarioni localizati în SNC sau in ganglion (continut o multime de corpi neuronali si fibrele
lor nervoase)

Tesutul conjunctiv este organizat sub forma a 3 componente:

 Endonerv – t. conj. lax + colagen (+ mastocite, macrofage) pentru fiecare fibra nervoasa
- slab vascularizat
 Perinerv – t. conj. specializat pentru fiecare fascicul nervos
- Jonctiuni stranse => acesta contribuie la formarea barierei hemato-encefalice
- prezinta receptori, transportori, enzime
- contine colagen, nu si fibroblaste
 Epinerv – t. conj. dens semiordonat pentru fiecare nerv periferic, umple spatiile dintre
fasciculele nervoase
- asociat cu tesutul adipos

Dezvoltarea nervilor periferici

– Creştere şi ghidare axonală

– Proliferarea celulelor Schwann
– Interacţiunea axon
– celulă Schwann cu/fără formarea tecii de mielină

Creşterea şi ghidarea axonală

 Se produce prin incorporarea de elemente structurale transportate anterograd
 Conul de creştere axonală – prezinta receptori pentru:
- NGF (Nerve growth factor)
- BDNF, neurotrofine, semaforină, neuropilină, ephrină
- Elemente ale matricei extracelulare: colagen, fibronectină, laminină, entactină

Proliferare celula Schwann

 Formează teaca de mielină a axonilor mielinizaţi ai nervilor periferici (SNP) şi înveleşte axonii
nemielinizaţi
 derivă din crestele neurale
 Precursorii celulelor Schwann se diferenţiază sub acţiunea neuregulinelor exprimate pe memb.
celulară axonală (receptori: erbB2 şi erbB3)
 Factori de proliferare pentru cel. Schwann:
- Contactul cu axonii în creştere
- Factori umorali: TGFb, FGF
 Pot secreta colagen pentru endonerv
Interacţiuni axon – cel. Schwann
 Toţi axonii interacţionează cu celule Schwann
 Diametrul axonal >1 μm determină mielinizarea, altfel se formează fascicule Remak
 O celulă Schwann formează teaca de mielină a unui singur axon
 MAG (Myelin-associated glycoprotein) mediază interacţiunea axon – cel. Schwann şi
influenţează grosimea axonului (via fosforilarea neurofilamentelor)
 MAG lipseşte în cel. Schwan care nu formează mielină

Mielinizarea
 Mai precoce în SNP (începe în s. 12-18 iu) decât in SNC
 Necesită existenţa membranei bazale a celulei Schwann
 Proteine implicate: MAG, periaxină
 Prelungiri cel. Schwann înconjoară axonul -> mezaxon extern
 Prelungirile se rotesc în jurul axonului

Mielina
 Suprapunere a numeroase straturi ale membranei cel. Schwann
 Mielina
- compactă – proteine: P0, MBP
- necompactă – proteine: MAG, conexine, integrine, E-cadherine (Se găseşte la nivelul incizurilor
Schmidt Lanterman, buclelor paranodale, microvililor nodali)
 ME: mielina compactă are structură periodică 12-18 nm cu
- linii dense majore
- fuziunea feţelor citoplasmatice ale membranei
- linii intraperiodice
- apropierea feţelor externe
 Mezaxon extern si mezaxon intern

17. HISTOLOGIA MĂDUVEI

- structura cilindrica, turtita care continua creierul

- este impartita in 31 segmente: 8 cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale, 1 coccigian
- fiecare segment este conectat cu o pereche de nervi spinali
- fiecare nerv spinal este in contact cu maduva prin intermediul a doua radacini: una ventrala si
una dorsala
- in sectiune transversala, prezinta substanta cenusie (la interior, sub forma de fluture, cu un
canal central) si substanta alba (la exterior)
- prezinta nuclei = grupuri functionale de corpuri neuronale + fibre + nevroglii in substanta
cenusie (similari gg din SNP)
- corpurile neuronilor motori care inerveaza muschii striati sunt localizati in coarnele anterioare
- neuronii motori ventrali sunt celule mari, bazofile, usor de recunoscut pe preparatele histologice
- neuronii senzitivi din radacina dorsala sunt pseudounipolari (au o singura prelungire care se
divide intr-un segment periferic si unul central)
- meningele inveleste maduva spinarii si emergentele nerviilor spinali
- neuroni din maduva pot fi:
- motori (alfa şi gama)
- interneuroni - n. cordonali, n. Golgi II, cel. Renshaw sinapse recurente
- citoarhitectonică – 9 straturi concentrice