Publicaţie editată de DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY

„”
Nr. 80, august 2012 * Serie nouă
Tiparul executat la S.C. EUROPRINT Company S.R.L.
str. Victoriei, nr. 1, Buzău
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

I. EDITORIAL
CEL DE-AL XIII-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL DE DACOLOGIE -
„Brâncuși. Pietrele dacilor vorbesc”- ,
o mărturie grăitoare a patriotismului nostru românesc
Dr. Napoleon Săvescu,
Preşedintele Societăţii Internaţionale „Reînvierea Daciei”
După cum se știe, în vara fierbinte a acestui an,
între 29 iunie și 1 iulie, s-a desfășurat în județul Gorj, la
Târgu Jiu, cel de-Al XIII-lea Congres Internațional de Da-
cologie, organizat de către Societatea „Reînvierea Daciei”
(Dacia Revival), cu sediul în New York.
Printre obiectivele majore ale societății, la loc de
cinste s-a aflat și se află promovarea constantă a valorilor
deosebite, create de-a lungul timpului de compatrioții
noștri. Acesta este argumentul pentru care, în acest an,
am dedicat lucrările congresului celui mai mare sculptor
al națiunii române, devenit unul dintre cei mai mari sculp-
tori moderni ai lumii, Constantin Brâncuși, a cărui prețuire
pentru strămoșii daci și-a exprimat-o cu tărie.
Congresul s-a desfășurat în condiții deosebit de partea oficialităților. Profesorul dr. Ion Mocioi a prezentat
favorabile, deoarece am avut suportul de excepție al con- sculptura lui Brâncuși, făcându-ne martorii unei file unice
ducerii Primăriei din Târgu Jiu, al Prefecturii Județului de istorie a artei românești. Excursia de informare a con-
Gorj, al Universității „Constantin Brâncuși”, al Alianței tinuat cu vizitarea muzeului etnografic „Grigore Pupăză”,
Confederațiilor Patronale din România, al Teatrului Dra- unde am admirat exponate inedite din zona Gorjului.
matic „Elvira Godeanu”, cărora le mulțumesc și pe Prin intermediul lucrărilor originale prezentate la
această cale pentru întregul ajutor acordat. congres, lucrări ce au făcut dovada unei atente și mi-
Spre deosebire de alte congrese organizate de nuțioase cercetări, am avut prilejul fericit de a afla lucruri
societatea noastră, acesta a fost o îmbinare armonioasă noi și interesante despre viața zbuciumată și despre ate-
între prezentarea lucrărilor propriu-zise, în fața unui pu- lierul de creație al lui Brâncuși și, în felul acesta, ne-am
blic entuziast de sute de oameni, și vizitarea unor obiec- întâlnit spiritual, peste ani, cu „geniul de la Hobița”.
tive remarcabile legate de viața și activitatea creatoare a Cântecul original „Brâncuși nemuritorul”, difuzat
marelui nostru sculptor. În acest sens, amintesc de- în sala congresului, a făcut să vibreze sufletele oamenilor
plasările delegaților în parcul „Constantin Brâncuși” din care știu acum că cele mai multe sculpturi brâncușiene
Târgu Jiu, unde au fost admirate „pe viu” renumitele sunt inspirate din vechi și nepieritoare lucrări de artă ale
sculpturi „Coloana Infinită”, „Masa Tăcerii” și „Poarta strămoșilor noștri daci.
Sărutului”, în satul Hobița (comuna Peștișani), unde s-a Congresul din acest an, ca de altfel toate con-
născut Brâncuși și unde a fost vizitată căsuța (restaurată) gresele noastre, a fost o dovadă strălucită a activității pa-
în care a văzut lumina zilei acela care, în întreaga lui sionate a tuturor membrilor societății de a aduce noi și
viață, a prețuit moștenirea dacică de la care s-a inspirat importante dovezi în sprijinul ideii de prețuire și de restau-
și pe care a nemurit-o în operele sale. În fața „Coloanei rare a dreptății pentru istoria noastră străveche și pentru
Infinite” au fost adresate cuvinte vibrante de salut din strămoșii noștri legitimi, dacii.

1
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

A. Studii de dacologie

NOI, DACII.
SARMISEGETUSA. SANCTUARE DACICE (2)
Dr. Napoleon Săvescu
II
La câţiva metri de Marele Sanctuar Circu- ROTONDA DE ANDEZIT de pe terasa a XI-a
lar se găseşte un altul mai mic, Micul Sanctuar Cir-
cular cu diametrul exterior de circa 12,50 metri. Este
un cerc alcătuit din 114 stâlpi de andezit: 101 subţiri
şi înalţi şi 13 laţi şi mai scurţi. Ei sunt ciudat grupaţi
în formulă circulară: (8 +1) x 11+ (7 + 1) + (6+1) =
114 piese componente în total.
În interiorul acestui Mic Sanctuar Circular
s-au găsit urme de stâlpi de lemn, distruşi de presu-
pusa construcţie romană ulterioară, ridicată pe
suprafaţa acestui sanctuar. Asta... dacă nu cumva se
confirmă ipoteza, mult mai plauzibilă, că sanctuarele
au fost arse şi îngropate de înşişi sacerdoţii daci, pen-
tru a-şi proteja secretele ameninţate de invazia barba-
rilor romani.

Fig. 169 „Rotonda de andezit” de pe terasa a

XI-a înainte de dispariţie. Între Marele şi Micul
Sanctuar circular exista – prin anii 1950-1960
– un misterios complex de pietre de andezit şi
calcar, în arc de cerc, având interiorul struc-
turat în formă de dinţi perfect trapezoidali.

Între Marele şi Micul Sanctuar circu-

lar exista – prin anii 1950-1960 – un mis-
terios complex de pietre de andezit şi
Fig. 168 „Micul Sanctuar Circular” cu diametrul
calcar, în arc de cerc, având interiorul
exterior de circa 12,50 metri. Este un cerc alcătuit din 114
structurat în formă de dinţi perfect trape-
stâlpi de andezit: 101 subţiri şi înalţi şi 13 laţi şi mai scurţi.
zoidali şi apreciat, fără nicio justificare şti-
Ei sunt ciudat grupaţi în formulă circulară: (8 +1) x 11+ (7
inţifică, drept „urmă a unei locuinţe”.
+ 1) + (6+1) = 114 piese componente.

2
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

Pe atunci i se spunea rotonda de andezit.

Aceasta până când i-a venit ideea cuiva că aceste
pietre ar fi putut fi, la vremea lor, un sofisticat an-
grenaj dinţat. Cutezanţa acestei ipoteze a fost repede
taxată ca fantezie de către custozii Sarmisegetusei,
drept pentru care întreg complexul a fost dezasamblat,
cu ajutorul buldozerelor, şi aruncat în plata domnului,
printre bălării.

Fig.171 Cazul uriaşei şi misterioasei roţi

dinţate, distrusă în multiple bucăţi, dosite „şti-
inţific”, prin bălăriile din pădure, nu este sin-
gura enigmă de la Sarmisegetusa.

Fig. 170 Rotonda de andezit un sofisti-

cat angrenaj dinţat? Cutezanţa acestei ipoteze
a fost repede taxată ca fantezie de către „cus-
tozii’ Sarmisegetusei. Ca urmare, întregul com-
plex a fost dezasamblat, cu ajutorul Fig. 172 Teroarea s-a instaurat la
buldozerelor, şi aruncat în plata domnului, Sarmisegetusa şi ea continuă, din nefericire, şi
printre bălării. în zilele noastre. Tractoarele se plimbă ne-
supravegheate, distrugându-ne istoria sub şe-
Fotografie după Geto-daci, nilele lor.
I.Miclea şi R.Florescu

3
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin
Ba mai mult, studenţii practicanţi în timp de
vară au învăţat de la mai marii lor că forma precis geo-
metrică, trapezoidală a profilurilor dinţate este rodul
răngilor romane care au distrus vestigiile dacice din
incinta cetăţii! Oricât de buni tehnicieni ar fi fost ro-
manii şi oricâtă migală şi zel ar fi dovedit în dis-
trugerea unei civilizaţii, nu ar fi putut realiza cu ranga
o atât de performantă şi exactă operă de incizare în
piatră dacică! Profilurile sunt atât de regulate, ca dis-
tanţă şi ca mărime, încât dovedesc o utilizare logică
pe măsură. Cazul uriaşei şi misterioasei roţi dinţate,
distrusă şi dosită „ştiinţific”, nu este singura enigmă

Fig. 174 La începutul secolului

20 s-a găsit în fosta Mare Tracică, azi
cunoscută sub numele de Marea Egee,
un misterios mecanism dinţat, din
anul 87 d.Hr., şi care a pus oamenii de
ştiinţă într-un impas asemănător cu
acela provocat de Rotonda noastră de
Andezit care însă este cu 2000 de ani
mai „bătrână ”.

La începutul secolului 20 s-a

găsit în fosta Mare Tracică, azi cunoscută
sub numele de Marea Egee, un misterios
mecanism dinţat, din anul 87 d.Hr., şi care
Fig. 173 Profilurile sunt atât de regulate, ca distanţă
şi ca mărime, încât dovedesc o utilizare logică pe măsură. a pus oamenii de ştiinţă într-un impas
asemănător cu acela provocat de Ro-
tonda noastră de Andezit. Acel meca-
de la Sarmisegetusa. nism, considerat un veritabil „calculator antic”, nu a
Şi totuşi, această „piesă” rămâne cea mai fost însă „aruncat în bălării”, ci este studiat ştiinţific
veche roată dinţată cu profiluri interioare trape- şi prezentat ca atare!...
zoidale din istoria omenirii. Alături, pe aceeaşi linie cu Micul Sanctuar
Robii „academici” ai modelelor cunoscute Circular, se găsesc încă două Sanctuare Rectangu-
doar din rafturile bibliotecilor rămân perplecşi în faţa lare; ele au fost construite din stâlpi şi coloane de an-
unor evidenţe pe care, zi de zi, realitatea le scoate la dezit, dar barbaria invadatorilor romani le-a distrus în
lumină. mare parte.

4
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

Primul Sanctuar Rectangular de andezit Al II-lea Sanctuar Rectangular de Andezit

de pe terasa a XI-a de pe terasa a XI-a

Primul Sanctuar Rectangular este orientat

N-S, măsoară 12,0 x 9,20 metri şi este mărginit de 32
x 22 stâlpi subţiri de andezit, având la colţuri 4 blocuri
din acelaşi material, fiind şi cel mai apropiat de Micul
Sanctuar Circular.
În interior, se găseau 18 coloane de andezit
aşezate în trei şiruri de câte şase, fiecare bază de
coloană având un diametru de 70 centimetri. Astăzi,
mai sunt doar 16 coloane. Dezvelirea mai în adâncime
a unor blocuri de calcar îndreptăţeşte părerea că ar fi
existat aici, anterior, un sanctuar patrulater cu baze de
coloane de calcar, mult mai vechi.
În direcţia N-S, o platformă, construită în
colţul de S-V, permite pătrunderea în sanctuar. În faţa
platformei s-a descoperit o lespede de andezit a cărei
lungime este de 1,70 metri.
Rolul acestui sanctuar rămâne neclar, dar ori-
entarea lui fermă N-S, ca şi a sanctuarului patrulater
adiacent, face cu evidenţă parte dintr-o „orientare
spre Nordul ferm”, indicată explicit prin „coada”
Soarelui de Andezit.

Fig. 176 Al II-lea Sanctuar Rectangu-

lar de Andezit de pe terasa a XI-a

Seamănă cu
primul sanctuar, cu de-
osebirea că elementele
din interiorul său sunt
atât circulare cât şi rec-
tangulare, aşezate, în
mod ciudat, fără o or-
dine evidentă.
Acest lucru i-a
îndreptăţit pe cercetă-
tori să pună edificiul în
legătură cu Marele
Disc de Andezit şi cu
prelungirea acestuia,
Fig. 175 Primul Sanctuar Rectangular de pe terasa a XI-a este orien- acordându-i un rol deci-
tat N-S, măsoară 12,0 x 9,20 metri şi este mărginit de 32 x 22 stâlpi subţiri siv astronomic.
de andezit, având la colţuri 4 blocuri din acelaşi material, fiind şi cel mai
apropiat de Micul Sanctuar Circular.

5
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

Mihai Viteazul – restauratorul Daciei şi al

Bisericii strămoşeşti.
Un geniu naţional şi un erou martir
Conf. univ. dr. G. D. Iscru

Cartea profesorului dr. Marin Alexandru

Cristian, recent apărută1, ne oferă o asemenea
personalitate. Beneficiind de studiile şi cărţile
înaintaşilor, pe care le-a valorificat cu probitate
exemplară, dar mai ales cercetând el însuşi, din
nou, izvoarele istorice şi reflectând încă din anii
studenţiei, poate chiar mai dinainte ca nativ al
locului, la acel „moment” înălţător şi tragic de-
opotrivă, care a fost epoca lui Mihai Viteazul în
istoria naţională şi europeană, autorul ne oferă o
carte de ştiinţă istorică şi o carte de suflet despre
viteazul şi eroul pe care contemporanii, deja,
l-au asemănat celui mai mare comandant de oşti
al tuturor timpurilor, înaintaş al său prin strămoşi,
tracul Alexandru Macedon, a cărui ascensiune şi
cădere încă reprezintă un mister. Ca şi a aceluia,
şi personalitatea valahului de la cumpăna
veacurilor trebuie studiată din multe unghiuri
pentru a o înţelege pe deplin. Şi cum trebuie pro-
cedat? Profesorul Cristian, mai mult decât au
făcut-o alţi înaintaşi ai săi până acum, a văzut în
fiecare izvor istoric în care eroul apare, o „fişă”
de personalitate. A citit în ea şi a reflectat, cât
i-au permis timpul şi priceperea. Coroborând lalţi” de harpagonismul celor pe care „lumea nu
„fişele” a revenit pentru a descifra un înţeles mai putea să-i mai încapă”. Statornic în dreapta lui
greu de priceput la o primă „citire”. S-a străduit credinţă strămoşească, ortodoxă, pe care n-a
să înţeleagă, el în primul rând, cât mai mult, ca abandonat-o niciodată la anumite glasuri de
să poată înfăţişa semenilor, conaţionali şi ori de „sirenă” ademenitoare... Dar câte alte compo-
unde ar fi, o asemenea personalitate greu de nente ale personalităţii nu ţi se relevă citind şi
cuprins în caracterizări. recitind, revăzând tu însuţi izvorul întreg pe care
Citind această carte, revenind asupra ei, autorul cărţii te îndeamnă mereu să-l mai revezi
pentru o acţiune sau alta, eşti copleşit de rapidi- odată, aşa cum a procedat el însuşi şi încă a
tatea înţelegerii şi de rapiditatea acţiunii, în con- rămas nemulţumit de cât a putut să înţeleagă!
secinţă a acestui om care întotdeauna ţi se arată Aceasta, pentru că, de pe poziţia omului obişnuit,
mai presus de cei din jur. Foarte apropiat de cei fie el şi istoric cu multă carte, un geniu, un veri-
care îl înţeleg şi îl urmează, generos cu ei până tabil geniu, este foarte greu de înţeles. Mereu
la sacrificiu. Aprig cu cei ce i se opun, dar tem- parcă îţi rămâne ceva care te îndeamnă să revii,
perat atunci când situaţia o cere, „citind” gânduri să regândeşti, şi să cutezi să cuprinzi într-o
nerostite ale interlocutorilor şi dând replici care propoziţie, într-o frază. În faţa unei asemenea
surprind. Statornic în „pohta” sublimă care i s-a personalităţi „tiparele” şi frazele cad! Îţi rămâne
declanşat, atunci când a înţeles că se poate, imaginea unică să-ţi răscolească formulările şi
„pohta” salvării Neamului întreg din situaţia limită concluziile la care ai ajuns cândva, dar revenind
în care ajunsese, a salvării deopotrivă şi a „celor-

6

Nr. 80 (anul IX), august 2012
ţi se par necuprinzătoare.
Iată de ce această carte a unui nativ,
ajuns istoric de mare valoare, de acolo din
locurile în care valahul Mihai, viteaz recunoscut
şi de prieteni şi de duşmani, a înfruntat urgia ven-
ită asupra Neamului său şi a dat pildă de luptător
între luptători, are şi va avea o greutate teribilă
în plan ştiinţific şi va fi un punct de reper impor-
tant.
Iată de ce îl preţuiesc pe fostul meu stu-
dent, Cristian, ca şi cu alt prilej, pentru metoda
de lucru la această carte menită să mobilizeze
pe toţi cei care îşi cinstesc prin ei înşişi vatra na-
tivităţii, Neamul din care fac parte, valorile şi per-
sonalităţile Daciei edenice şi resping falsificările
şi denigrările unor „ştiinţifici” din timpuri trecute
sau de „producţie” recentă, de la noi, dar şi de
pe alte meridiane.
DACIA
magazin
Mihai Viteazul şi oamenii Ţării, care
atunci l-au urmat cu credinţă, preluând mesajul
înaintaşilor – planul dacic autohton care ne-a tra-
versat istoria – s-au jertfit pentru unitatea politică
a Ţărilor Dacice, pentru identitatea naţională şi
pentru independenţă. Mesajul şi, deopotrivă,
avertismentul lor se constituie pentru noi toţi
într-un îndreptar şi o atenţionare majoră, azi,
când aceste valori supreme ale naţiunii, ale naţi-
unilor lumii sunt vizate să fie lichidate, „topite”
într-un „Imperiu global” al bolnavilor de Avere, de
Putere, de Dominaţie planetară.
_____________
1. Marin Alexandru Cristian, profesor, dr. în istorie:
Mihai Viteazul – Restauratorul Daciei şi al Bisericii
Strămoşeşti. Casa de Editură Nicolae Bălcescu,
2011, 368 de pagini.

TRACO - DACII & TRACO – MACEDONENII

Ing. Dima Lascu, New York, SUA

Au aceiaşi părinţi –
Pellasgii – şi aceeaşi casă
– Vechea Europă.

Teoria cea mai acceptată de

mai toţi antropologii privind răspândi-
rea speciei umane pe pământ este că
ea a apărut în Africa. Şi tot aşa de
acceptată este că marile civilizaţii pe
Terra au apărut şi s-au dezvoltat pe
văile unor mari fluvii (pe Tigru şi Eu-
frat, pe Gange, pe Fluviul Galben şi
bineînţeles Civilizaţia Europeană pe
Dunăre, care culege mai toate apele
zonei.
Analizând două importante
hărţi (Atlas of World History - John
Haywood, ed.2009 şi Atlas Barnes
Nobles, ed. 2007) vedem că popu-
laţiile care cresc numeric şi mintal
încep să se extindă încet, încet, în
Orientul Mijlociu, Asia, iar spre vest
spre Europa, unde vor găsi suprafeţe Atlas of World History
propice pentru oameni şi animale.

7

Nr. 80 (anul IX), august 2012
Old Europe
Pentru Europa sigur mai întâi în Balcani,
când Asia şi Europa erau legate prin uscat în
zona respectivă, şi intrând imediat în bazinul in-
ferior al Dunării.
După cercetări moderne din ultimele de-
cenii, cum ar fi arheologia moleculară şi analiza
cromozonală privind genomul uman, rezultă că
în această zonă a Europei au apărut (sau au
venit) primele fiinţe umane, zona fiind numită
„Vechea Europă“ de către Marija Ghimbutaş
(cercetătoare americană de origine baltică).
Această Veche Europă, în special Bal-
canii, este zona, este locul unde se nasc primii
europeni, este locul unde aromânii şi românii
de azi se nasc şi evoluează, singurii din Eu-
ropa de azi, care nu au venit de nicăieri.
Primii locuitori ai acestei zone se nu-
meau hiperboreeni, arieni sau cine mai ştie cum,
dar de la Homer şi Herodot încoace, ştim precis
că au fost pellasgii care, trăind într-o zonă pro-
speră, au expandat în toate direcţiile (cam pe la
5-6000 î. Hr.)
PELASGII
Continuatorii (urmaşii) acestor pellasgi,
după Herodot, au fost tracii, (cu toate ramurile
lor: traco-sarmaţii, traco-burii, traco-boyemii, …
traco… traco… şi, bineînţeles, traco-ilirii şi traco-
DACIA
magazin
macedonenii.
Toţi aceştia, având
aceiaşi părinţi la origine, aveau
cam aceleaşi obiceiuri, iar limba
diferenţia prin dialecte locale
(aşa cum întâlnim şi azi la marile
popoare, deşi avem atâtea mi-
jloace moderne de comunicare),
cum sunt în Italia circa 200 de
dialecte, în landurile germanice
etc. şi ce să mai vorbim de
graiurile din India sau din China.
Dintre toţi pelasgo-tracii
din Vechea Europă, vor rămâne
în istorie până azi doar dacii şi
macedonenii.
Originea macedoneni-
lor este cunoscută din Neolitic;
vor avea cea mai mare concen-
traţie în jurul Mării Albe (Marea
Tracică sau Marea Egee de azi), unde au locuit
împreună cu ilirii şi dardanii, din cele mai vechi
timpuri.
Macedonia este o creaţie a pelasgo-
tracilor locali, adică a macedonenilor care vor
forma primul regat al Europei antice cu capitala
la cel mai puternic centru pellasg – PELLA (după
numele unui vechi conducător). Se ştie foarte
bine ce a făcut acest mic regat în scurta sa exis-
tenţă, când s-a bătut, a ocupat şi a distrus pentru
totdeauna marele Imperiu Persan, creând
marele Imperiu Macedonean.
Nicolae Densuşianu, în remarcabila sa
lucrare „Dacia preistorică”, scrie: „influenţele
acestei culturi pelasge au fost decisive pentru
soarta muritorilor pe acest pământ. Pelasgii au
fost adevăraţii fondatori ai stării noastre actuale.
Densuşianu îi considera pe aromâni ca des-
cendenţi ai vechilor locuitori din regiunile
unde trăiesc şi în prezent, Tracia, Tesallia,
Epir şi că vorbesc aromâna care seamănă cu
dialectul aramic al limbii latine vulgare.”
Herodot: Pelasgii care locuiau în re-
giunea Pindului se numeau macedoneni şi
mai preciza că ei, pe care grecii i-au găsit acolo
(n.n.) au o civilizaţie mai veche decât cea
elenă, de la care grecii au avut multe de în-
văţat”.
Titus Liviu (istoric roman) a spus că: ro-
manii îi consideră pe macedoneni ca pe un
popor ce vorbea latina, iar pe Thema Eladei
8

Nr. 80 (anul IX), august 2012
ca pe un teritoriu al rasei latine.
Toate acestea dovedesc că romaniza-
rea traco-dacilor şi traco-macedonenilor nu
are suport şi că aşa se explică faptul că din
toate popoarele ocupate de romani numai româ-
nii şi aromânii vorbesc latina (şi ce bine), deşi
grecii au stat sub ocupaţie romană 641 de ani,
evreii 425 , germanii 427, iar maltezii chiar sub
nasul lor au stat 1.088 de ani şi niciunii nu au în-
văţat latina, iar dacii ocupaţi doar cu 14% din te-
ritoriu au invăţat latina bine şi cei de la Nistru şi
de dincolo unde, de fapt, nu a călcat picior de
roman.
Trebuie să menţionez un fapt deloc ne-
glijabil: românii de la Nistru sau de dincolo încă
se mai pot înţelege - cu mici dificultăţi - cu aro-
mânii sau macedonenii din Tesalia şi Pind, desi-
gur dificultăţi cauzate de influenţele locale şi lipsa
dialogului.
Dacă din vocabularul macedonenilor eli-
minăm influenţele locale, ei pot vorbi între ei in-
diferent din ce ţară sunt, dar dacă eliminăm
cuvintele comune cu românii (sau latine), nu se
poate face aproape nicio frază inteligibilă.
O limbă nu dispare pînă nu-i dispar vor-
bitorii (s-a spus de multe ori), însă în acest amal-
gam de influenţe culturale, traco-dacii şi
traco-macedonenii sunt cei care au format ele-
mentul de bază. Aceşti păstrători ai limbii şi
Dacia Mare şi Vechea Europă
DACIA
magazin
obiceiurilor meleagurile carpato-danubiano-
balcanice sunt românii şi aromânii de astăzi.
Nordul şi sudul Dunării au fost răvăşite
de multe popoare migratoare cărora li s-a uitat şi
numele (mai ştim ceva de invazia mongolă din
secolul 13?) Nimic din ochii lor migdalaţi n-a
rămas. Nici măcar de la Imperiul Otoman care a
stat atâtea secole nu avem decât câteva giamii
în Dobrogea, dar de cumani, de avari, pecinegi,
vandali etc. mai ştim ceva? Mai puţin de vremel-
nica combinaţie româno-slavică, dezastruoasă
pentru români. Mulţi din aceşti năvălitori au fost
nevoiţi să plece iar alţii au fost asimilaţi.
Aşa că nu pot să accept ideea că acest
mozaic de rase şi naţionalităţi, care au trecut, pu-
teau să schimbe sufletul şi sângele traco-dacilor
şi traco-macedonenilor, singurii băştinaşi ai Ve-
chii Europe, iar macedonenii au respirat întot-
deauna libertatea, păstrând cea mai veche limbă
din Balcani, pentru care Episcopul Veniamin de
Tudela în veacul 19 spunea; „…Ei au fost vlahi
nestăpâniţi de nimeni “.
Toate aceste asemănări de limbă, la care
adăugăm religia şi obiceiurile care au fost bine
conservate în Munţii Pindului şi Carpaţi, mă fac
să trag concluzia că traco-dacii şi traco-macedo-
nenii, adică românii şi aromânii de azi, au trăit o
bună perioadă în cadrul aceloraşi graniţe care
au format Dacia-Mare ce ocupa aproape toată
Vechea Europă
(vezi harta de mai
sus).
Deci pu-
tem spune că
ROMÂNII şi ARO-
MÂNII au aceiaşi
părinţi şi, adău-
gând şi faptul că
perşii i-au găsit
aici, grecii i-au
găsit aici, slavii
i-au găsit aici şi,
bineînţeles, turcii
i-au găsit aici, pu-
tem spune că ei
sunt şi cei mai
vechi locuitori ai
zonei carpato-
danubiano - bal-
canice.
9

Nr. 80 (anul IX), august 2012
DE CE DACII PURTAU BONETE
APLECATE SPRE FRUNTE
Se spune că în corpul omului, există un corp
energetic (din energie) care se desprinde din cel fizic
la moartea omului.
După tradiţiile sanscrite, corpul energetic este
format din centre de energie cakra, (se pronunţă
ceacra şi, în limba sanscrită, înseamnă şi roată), legate
între ele prin canale de energie, numite nadī (râuri în
sanscrită) [1]. Multe dintre acestea sfârşesc şi fac con-
tact cu exteriorul în tălpile picioarelor şi în palme. Ar
explica aceasta faptul că unii terapeuţi palpează
tălpile sau că unii pretind că pot ghici în palmă?
Canalul de energie principal este asemuit
unui şarpe. El este numit kundalinī. El porneşte de
la baza coloanei vertebrale, până în cap, străbate
DACIA
magazin
Mioara Căluşiţă-Alecu
glanda pineală şi ajunge în fruntea omului unde se
găseşte cakra cunoaşterii, numită ājñā. Hinduşii
situează în ea ochiul lui Śiva, ochiul cunoaşterii şi al
vederii paranormale. Pe frunte, pun hinduşii cu pastă
de santal semnul roşu tilak, iar călugării şi preoţii
ortodocşi miruiesc pe creştini.
Se spune că cakra ājñā este ca un lotus cu
două petale de energie. La un anumit nivel de dez-
voltare al corpului de energie al unor oameni, această
cakra este trezită (activată); petalele ei se curbează în
sus, ca nişte coarne, care chiar pot fi văzute de unii
oameni care au însuşiri paranormale. Aşa era în-
făţişată şi zeiţa Isis. Într-unul din imnurile orfice, se
spune că Zeus are pe frunte coarne de aur. Dionysos-
Bacchus era reprezentat cu coarne. Michelangelo a
simulat nişte coarne mici pe capul statuii lui Moise
[2, p. 53-58].
Când au apărut oameni care aveau vizibilă
ājñā, oamenii care se considerau superiori, sau erau
astfel consideraţi de ceilalţi, au considerat coarnele ca
simbol al forţei lor. Ei şi-au pus o tiară sau o coroană
cu coarne. Unele coroane vechi egiptene chiar au în
frunte şi capul unui şarpe, poate o aluzie la şarpele de
energie trezit şi ajuns în ājñā.
În unele basme vechi româneşti, se spunea
despre erou că are stea în frunte.
Ca să distrugă credinţele păgâne, misionarii
creştini au asociat coarnele şi dragonul, numele
steagului geto-dacic, satanei, diavolului.
Astfel de coarne de consacrare, cum le
numea Romulus Vulcănescu, coarne îndreptate ca o
aspiraţie spre Cer, sugerează capul taurului [2, 3].
Coarnele de energie ale cakrei ājñā au fost
simbolizate de capul de bour geto-dac transmis şi în
stema Moldovei; când vechile tradiţii s-au uitat, s-a
considerat că acesta amintea de legenda Voievodului
Dragoş.
Coarnele de consacrare au fost asociate şi
crucii; ele apar la unele troiţe, iar la unele biserici
ortodoxe, se observă cum crucea din vârf este spri-
jinită între astfel de coarne de consacrare [2]. Câte
milenii are acest simbol?! Greu de răspuns.
10
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin
În decursul timpului, a evoluat nu numai cor- Hermes – Sarmis – Mercur. Amintesc şi acestea de
pul material al omului, ci şi corpul lui de energie, acele două canale de energie ida şi pingala din tradiţi-
numit şi eteric sau astral, activând un centru de ener- ile sanscrite?
gie din creştetul capului, numit sahasrāra, în limba În partea stângă a plăcii 119, este capul unui
sanscrită. Atunci ca să-şi arate puterea, oamenii şi-au bărbat care are, în frunte, pe bonetă, imaginea capului
pus coroană, iar în reprezentări, cei consideraţi sfinţi de bour. Statuile care s-au păstrat din antichitate îi
(superiori) au apărut cu aureolă. arată pe geto-daci purtând bonete pliate spre frunte
După unele tradiţii asiatice, anumiţi oameni unde este cakra ājñā.
superiori erau adoraţi după moarte ca zei, ca şi sfinţii, Pe toate plăcile de plumb, conducătorii au, pe
de creştini. Se spunea că, în timp, duhurile celor morţi cap, un acoperământ care sugerează cakra ājñā dez-
îşi deteriorează corpul eteric de energie şi atunci, ele voltată în frunte. Detaliile de pe placa nr. 90, arată clar
sunt captate şi se reîncarnează ca oameni. Ca să evite un geto-dac reprezentat cu cakra ājñā ca un cap de
aceasta, marii zei cereau adoratorilor să le aducă pe- şarpe în frunte.
riodic jertfe de fiinţe vii, pentru ca să-şi refacă corpul Textele de pe plăcile de plumb sunt greu de
eteric din al acestora. Este şi cazul vechilor zei eu- tradus, deoarece limba în care au fost scrise nu era dis-
ropeni, ca şi al lui Zalmoxis, căruia i se jertfea un băr- ciplinată de o gramatică cunoscută de noi, ca limbile
bat o dată la patru ani. sanscrită şi latină, iar diverşii scriitori nu au gândit toţi
Am putea considera că acest corp eteric de în acelaşi fel.
energie al omului este sufletul lui, care nu moare odată Limba în care sunt scrise plăcile de plumb
cu trupul? seamănă cu româna, are unele cuvinte înrudite cu cele
Privind cu atenţie desenele de pe plăcile de din latină, dar şi unele cu cele din slavă. S-a utilizat
plumb putem să înţelegem concepţiile geto-dacilor şi alfabetul grecesc completat cu literele +┘şi └+┘ pen-
ştiinţa lor despre corpul de energie al omului. Pe placa tru ce şi ge sunete evident inexistente în greacă. Este
nr. 108, în stema din stânga, este capul de bour, iar pe probabil că în limba geto-dacă au existat mai multe
nr. 112, capul de bour este înconjurat de şarpe. Pe plă- sunete, probabil ca ă, î, dz, care nu au fost indicate la
cile nr. 117, 118, 119, capul de bour este deasupra unui fel de toţi scriitorii. Aşa se explică că întâlnim un Z
şarpe care se ridică ca fluxul de energie al omului spre scris răsturnat şi E fără bara verticală.
cap. Acest simbol plasat în centrul plăcilor ilustrează Pentru ilustrarea şi argumentarea celor ară-
importanţa pe care o acordau geto-dacii corpului de tate, se prezintă placa de plumb nr. 119 şi se deduce o
energie nemuritor al omului. Centrul de energie din traducere posibilă.
creştetul capului, – sahasrāra – nu se
remarcă pe plăcile publicate [4].
Şarpele de energie – kun-
dalinī – este reprezentat cu cap de
mamifer şi coadă globulată, la fel ca
şarpele fantastic tomitan [4 , p. 266-
267] (glikon). Pe plăcile 117, 118 şi
119 el se ridică încolăcit în jurul a
doi stâlpi ai suportului de susţinere
şi trece pe lângă aceştia de şase ori
exact numărul cakrelor pe care le
parcurge de la baza coloanei verte-
brale până în frunte. În limba san-
scrită, acestea sunt numite:
mūladhāra, svādhisthāna, māni-
pūra, anāhata, viśuddha şi ājñā.
Cele două suporturi ar putea
reprezenta cele două canale de ener-
gie ida şi pingala?
Cârja patriahilor ortodocşi
are, la mâner, capetele a doi şerpi Traducerea posibilă a textului scris pe placa nr. 119
afrontaţi, la fel ca şi caduceul lui

11
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin
Traducerea posibilă a textului scris pe După o descifrare posibilă a textului, de pe
placa nr. 119 placa 119, privesc din nou chipul dacului cu simbolul
Marele Preot al boicerilor supuse cele din din frunte, reprezentat jos, în partea stângă a plăcii.
jurul marilor bărbaţi, căpetenii ale cetăţii gete, şi sta Revăd cu emoţie şi admiraţie statuile stră-
fluturând stindardul peste cetate. Astfel după ce De- moşilor de acum două milenii, păstrate la Vatican.
cebal supusese pe cei citaţi, i-a băgat în Sarmigetusa. Demni, siguri pe ei, au învins timpul.
El puse pe capul său coiful acela pe care toţi din Mă frământă întrebarea: Cine şi când au creat
cetăţile gete acum îl poartă numai dacă îl câştigă din aceste statui reprezentative pentru personalitatea lup-
toate. tătorilor daci? De ce nu se găsesc şi la noi pe terito-
riul Daciei? Au făcut învingătorii monumente
Traducerea cuvânt cu cuvânt învinşilor?
1| kotopolul boicerilor supuse
2| ce e în jurul la toţi marii bărbaţi ca-
3| pi de cetate getă şi sta flutu-
4| rând stindardul peste ceta-
5| te’ aşa fiind, duc pe dacul (daceo)
6| puternic (bal) supuse pe cei zişi i-a
7| băgat în sarmigetu-
8| sa aşa puse pe capul său, coi-
9| ful ăla toţi din cetăţi ge-
10| te azi îl poartă numai
11| de îl generează de semne-
12| le toate.

Cuvinte scrise pe plăci şi interpretarea lor

în traducerea efectuată:
kotopolu, Marele Preot [4 , p. 214], un rang pre-
oţesc.
boiciro, numele unui presupus cadru preoţesc,
posibil cu semnificaţia primară boii cerului [4 , p.
189]. Aveau roluri în conducerea statului şi erau lup-
tători. Este posibil să fi contribuit la generarea cuvân-
tului boier.
sarmeto, a supus [4 , p. 239], (meto-pus, sar-sub).
ce, cei, care [4 , p. 190].
otu, în jurul [4 , p. 228].
to, toţi, toate, tuturor [4 , p. 250].
maire, mare, mai marele [4 , p. 217].
sarbacero, flamură, stindard [4 , p. 228], bacero,
a bacilor. Bibliografie
oso, aşa, de asemenea [4 , p. 228].
aeso, fiind [4 , p. 182]. 1. Burnouf E., Leopold L., Dictionnaire classique
soposere, aşa a pus. sanscrit-français, Ed. Maisonneuve, Paris, 1866;
bakuto, a băgat [4 , p. 185]. 2. Căluşiţă-Alecu Mioara, Învăţături hinduse de-
toc(i)mito, potrivit pune [4 , p. 250], (mito – spre om şi univers, din cartea Problemă, Ed. Orfeu
pune, toci – potrivit). 2000, Bucureşti, 2005;
dogo, bonetă, coif, căciulă [4 , p. 196]. 3. Căluşiţă-Alecu Mioara, Tradiţii, Miracol, Bu-
og(i), azi, acum.
cureşti, 2011;
o gea, o generează.
4. Romalo Dan, Cronică apocrifă pe plăci de
ae, semne, însemne [4 , p. 181].
da, de [4 , p. 191]. plumb? Ed. Alcor, Bucureşti, 2005.

12

Nr. 80 (anul IX), august 2012
Vede-n capăt începutul / Cine ştie să le-nveţe" (Mihai Eminescu, Glossa)
UN ORONIM VECHI ÎN MUNŢII CIBINULUI
Sunt necesare câteva considerente de ordin
general, înainte de a propune vechimea oronimului „la
Duşi” din Munţii Cibinului.
Cu toată strădania unui larg număr de cercetă-
tori competenţi şi cu har ştiinţific, progresele Dacolo-
giei, ca ştiinţă acceptată şi maturizată, sunt destul de
mici. Ea nu este recunoscută în mediul universitar şi
nu îşi găseşte loc în manuale. Publicarea unor rezul-
tate valoroase se face „manufacturier" (apud Silviu
Dragomir) iar cei care abordează necunoscutele Da-
cologiei sunt „haiduci ştiinţifici" (apud E. Munteanu),
nefiind încadraţi în structurile oficiale ale cercetării şi
învăţământului. „Istorici ca Gh. D. Iscru prezintă
corect problemele dacologiei iar doctorul Napoleon
Săvescu, preşedintele societăţii „Reînvierea Daciei”,
este apreciat şi pentru ridicarea unor imporante mo-
numente în onoarea strămoşilor.” În afara lipsei pu-
terii de înţelegere mai intră în joc oportunismul şi
conformismul. Tendinţele şi politica de mondi-
alizare/globalizare au destule bătăi de cap cu statele
existente, pentru a mai permite reactivarea (revival)
altora. Din antichitate până în zilele noastre avem
mărturii despre intenţia ştergerii dacilor din Istorie şi
a Daciei din Geografie.(v. preot Dumitru Bălaşa, Au-
rora Peţan, reeditare Papadopol Calimach, enciclope-
dii actuale luxoase, dar inepte.).
Dacă în mod natural ştiinţa ar trebui să ajute
politica, politicile actuale ne silesc să facem ştiinţă,
chiar cu riscul de a fi acoperiţi de insulte şi ameninţări.
Suntem îndreptăţiţi să cerem înfiinţarea unui
Institut de Dacologie şi introducerea în învăţământ a
observaţiilor şi descoperirilor noastre.
Iată un exemplu!
Pe versantul nordic al Munţilor Cibinului, la
sud de localitatea Rod, la altitudinea de circa 1200 m.
atât de frumos explicată de Luiza Apolzan, (pentru o
zonă aflată ceva mai la vest), se găseşte un punct
DACIA
magazin
Motto: "Viitorul şi trecutul / Sunt a filei două feţe /
Dedicaţie:
Entuziaştilor care în ciuda presiunilor şi vicisitudinilor,
continuă să construiască Dacologia.
Emilian I. Munteanu,
comandor de marină (în retragere)
numit „la Duşi", care nu marchează un vârf sau alt
punct caracteristic al reliefului. De sub acest platou
pleacă un pârâu „Valea Duşilor", ce se varsă în pârâul
Dobra.
Avem nenumărate mărturii (între alţii, mai de
curând, Cristofi Cerchez, Dacia preistorică şi istorică,
Ed Ararat, 2002, pp. 80 şi urm.) că a existat un „re-
flux", o mişcare spre vest, a populaţiilor plecate din
Carpaţi spre est. Între acestea se numără Rahmanii
(Rohmanii, Blajinii etc), caracterizaţi între altele, prin
obiceiul de a se îndepărta de colectivităţile umane,
atunci când îşi presimţeau moartea.
În limbaj popular, ei se numeau „duşi"; în
popor se mai foloseşte expresia „Ce? Vorbesc cu duşii
de pe lume?”
Punctul „la duşi", îndepărtat de localităţi şi
chiar şi de aşezările „risipite", pare a fi propice unui
astfel de loc de retragere din viaţă. Sub acest punct
curge pârâul „Valea Duşilor", iar peste acest pârâu,
spre vest, se află pădurea „La dosul picioarelor”. De-
numirea este bizară, pentru că nu se află în zonă nici
un punct „Picioarele". De obicei, expresiile „la dos",
„dosul" se folosec pentru versantul nordic al unui plai
sau al unui perete, care în acest caz lipsesc, singurul
punct proeminent fiind Vârful Rudarilor (1648 m),
aflat la câţiva km spre nord.
Se poate enunţa ipoteza că pe platoul „La
Duşi" rahmanii se înmormântau cu faţa spre est, cu
capul spre est, spre direcţia de unde au venit, ceea ce
îi situa cu tălpile picioarelor spre vest, adică spre pă-
durea care se numeşte şi azi „la Dosul Picioarelor".
Întreaga zonă a acestui colţ de Sud-Est tran-
silvan merită atenţie, ea cuprinzând „Masa Jidovului",
localitatea „Jidoştina", „Căpâlna" cu al ei insolit dans
de înmormântare, câteva cetăţi dacice sau mai noi,
câţiva sfinţi ortodocşi, toate căpătând, în acest context,
o semnificaţie deosebită.
13

Nr. 80 (anul IX), august 2012
CINE A CONSTRUIT
PODUL DE PESTE DUNĂRE,
NU APOLLODOR!
Comunicărilor ştiinţifice de mare valoare do-
cumentară, prezentate la diferite Congrese de Dacolo-
gie, din care am avut de învăţat extraordinar de
interesante lucruri privind existenţa poporului
ROMÂN şi cum şi-a păstrat identitatea de-a lungul
mileniilor, m-a făcut să reflectez la o serie de probleme
deosebite, între care una merită o discuţie specială.
Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele
primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea ro-
mânilor, că în răstimpul 103-105, arhitectul Apollodor
din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie
căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi
să o transforme în provincie romană!
Genială realizare tehnică din punct de vedere
al ingineriei din acele vremuri, mai ales că este vorba
de o minune a antichităţii în această parte a lumii,
fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul
Roman! Numai că informaţia nu prea pare în regulă,
mai ales că nici nu are „acte”!
O să întrebaţi: „Cum şi de ce adică nu pare
în regulă?”
Cât se poate de simplu!
Pentru construcţia acestui pod de către ro-
mani nu există nici un document. Nici măcar unul! (ca
să fim convinşi), nici de factură folclorică, nici epi-
grafică şi nici literară ! Apoi, trebuie să afirm că istoria
este o materie de studiu logică.
Iată de ce această acţiune de construire a po-
dului de la Drobeta de către împăratul Traian, prin in-
termediul arhitectului Apollodor din Damasc, este
absolut ilogică! Să vorbim mai întâi despre docu-
mente, cu ajutorul cărora am demonstra că podul a
fost opera romanilor, nu? Este cunoscut faptul că mo-
numentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei
împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna
lui Traian (aflat la Roma) este o cronică în piatră, care
relatează pas cu pas cucerirea Daciei de către romani.
Pe un asemenea monument, mai ales că este
construit de acelaşi arhitect, care se presupune (din
pură admiraţie pentru geniul inginerului arhitect Apo-
llodor din Damasc) că ar fi ridicat şi Podul de la Dro-
DACIA
magazin
Marin Voican Ghioroiu
beta, este practic imposibil să nu apară şi o asemenea
realizare. Fie şi numai pentru satisfacerea orgoliului
împărătesc şi a celui ce l-a construit, fără a mai pune
la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate
că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea,
dacă ne aplecăm asupra documentelor şi le întrebăm
în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi lite-
rare sau epigrafice, care să ateste construcţia podului
de către romani.
Există însă în folclorul aromân o baladă po-
pulară care vorbeşte despre construcţia acestui pod.
Veţi vedea puţin mai târziu despre ce este vorba.
Până atunci e bine să vorbim puţin despre lo-
gica acestei afirmaţii, tratată de specialişti (care nu ne
pun la dispoziţie niciun document) ca fiind „bătută în
cuie”.
Iată câteva argumente:
- În primul rând, este absolut ilogic ca ro-
manii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un
răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care
unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor.
- În al doilea rând, este absolut ilogic ca De-
cebal, pentru care libertatea poporului său era mai pre-
sus de orice altceva, să stea „cu mâinile în sân” şi să
privească cum se construieşte un pod, care punea în
pericol însăşi existenţa statului dac!
- În al treilea rând, afirmaţia este ilogică în-
trucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în
evidenţă faptul că folosind tehnica actuală (pe vreme
de pace) sunt necesari aproximativ 5 ani pentru fina-
lizarea unei asemenea construcţii.
Ţinând seama că în acea perioadă romanii se
aflau în război cu dacii, iar Traian nefiind un copil
care se juca de-a „robia”... să nu-şi fi dat seama că-şi
decimează armata în van, urmărind finalizarea acestui
proiect; că doar ostaşii lui Decebal nu stăteau şi-i ad-
mirau pe bravii constructori ai lui Apollodor din Da-
masc, care le creau legiunilor romane un pod de
traversare a Dunării ca să-i cucerească şi să-i depose-
deze de bogăţiile solului şi subsolului, e o chestiune
simplă, la „mintea cocoşului”.
14

Nr. 80 (anul IX), august 2012
Tocmai de aceea pe Columnă armata romană
trece pe un pod de vase! (de privit şi convins cei ce
nu cred).
Acum când am demontat logic imposibili-
tatea construirii podului de către „pionerii” lui Traian,
e timpul să aflăm ce este de fapt cu Podul „buclucaş”.
Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre? (Că
doar extratereştrii pe atunci nu erau amintiţi nici
măcar în mitologia greacă). Este mult, mult mai
verosimil şi mai logic (din punct de vedere istoric) ca
Podul de la Drobeta să fi fost construit cu ceva timp
înaintea războaielor daco-romane, pe timp de pace,
climat mult mai propice pentru realizarea unei aseme-
nea construcţii. Cine şi de ce să fi construit această
„perlă” a ultimei provincii cucerite de romani? Aten-
ţie! Dacii care stăpâneau, înainte vreme, ambele
maluri ale Dunării. Faptul acesta apare cu totul logic
după ce-l citim pe Strabon: „Burebista stăpâneşte
peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării”.
Acelaşi autor ne spune: „Burebista trecea fluviul când
dorea.”, dar să ţinem cont că Dacia nu era putere na-
vală la acea vreme.
Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe
gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal
în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea,
vara, dacă nu pe un pod?
Din cele spuse de Strabon putem trage con-
cluzia că Burebista nedispunând de o flotă, din care
să facă pod de vase, cel mai sigur adevăr este că şi-a
construit un pod peste Dunăre. Prin aceasta trebuie să
le demonstrăm celor care spun (şi se bat cu pumnii în
piept) că romanii erau cu mult superiori dacilor ca teh-
nică, limbă şi mijloace de luptă, ceea ce se poate con-
testa, căci strămoşii noştri au fost cel puţin la nivelul
romanilor, dacă nu şi mai mult, ca să amintim doar
secretul „cimentului minune”, cu care s-a realizat
construcţia minune a antichităţii.
Mai mult, pentru această afirmaţie există
ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»
Începând cu data de 1.01.2012,
preţul unui abonament la revista noastră
este:
semestrial: 31 lei şi anual: 62 lei
DACIA
magazin
chiar şi documente. O baladă populară aromână, inti-
tulată „Puntea din artă” ne vorbeşte, valorificând
probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri con-
structori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod
peste Dunăre vreme de şase ani!
A se observa că cifra (cinci ani în zilele noas-
tre cu tehnica modernă) concordă cu cercetările ac-
tuale. Având în vedere că Burebista stăpânea peste
ambele maluri ale Dunării, este de la sine înţeleasă ne-
cesitatea geo-strategică a construirii acestui pod peste
care Burebista „trecea fluviul când dorea”. Necesitate
care se impunea, având în vedere faptul că Imperiul
Roman încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Du-
nării. Prin urmare, este un argument de bun simţ că
Burebista este adevăratul constructor al podului
de la Drobeta.
Apollodor a refăcut partea de lemnărie a po-
dului, însă, pentru ca Traian să poată avea o cale mai
facilă pentru a jefui Dacia de toate bogăţiile ei.
Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocu-
paţiei romane?
Decebal, strateg vestit, surprins de atacul ro-
manilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi
atestat de bucăţile de bârne arse aflate la faţa locului.
Această măsură strategică luată de regele Decebal a
avut menirea să înfrâneze în oarecare măsură invazia
romană. (Dacă ar fi dispus de trotil, cu siguranţă că
pirotehniştii l-ar fi aruncat în aer, iar Apolodor nu mai
avea pe ce să-şi înşire bârnele şi scândurile).
Decebal, din necesităţi de strategie militară,
distruge opera înaintaşului său, Burebista. Podul va fi
refăcut de un alt DAC, de această dată împărat al Bi-
zanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut
în oraşul Niş, aflat azi în Serbia!
Când vom înceta a mai ridica elogii cuce-
ritorilor şi a trece sub semnul ignoranţei şi tăcerii
realizările strămoşilor noştri, vom fi ceea ce am
fost: o glorie de necontestat.
15
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

CALCULUL TIMPULUI LA ESENIENI

-Descoperirea Atlantidei-
Eugen Costel Popescu

Anul la ei avea 365 de zile. înaintea timpului cu o zi.

Alternativ, la 4 şi la 5 ani adăugau o zi,
astfel că la 49 de ani erau 6 perioade de 4 ani şi
5 perioade de 5 ani, iar în total sunt 49 ani şi 11
zile adăugate. În al 50-lea an, anul Jubileului,
adăugau o zi, astfel că la fiecare 50 de ani erau
12 zile. Aceasta este deosebirea faţă de calculul
timpului actual când se adaugă o zi la 4 ani.
Apoi, la fiecare 500 de ani se mai adaugă
o zi, iar la 5000 de ani încă o zi. Perioadele de
calcul ale timpului la Esenieni erau de 5000 de
ani. La sfârşitul acestei perioade erau în plus 7,2
minute, ce reprezintă un plus de 0,0864 sec. pe
an sau o zi la 1 milion de ani. După calculul ac-
tual al timpului la fiecare 128 de ani suntem
Geţii aveau acelaşi calcul al timpului cu
deosebirea că la anul de 265 de zile adăugau 6
zile la fiecare 25 de ani, 5 perioade de 4 ani şi
una de 5 ani. În rest calculul era acelaşi.
În Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza, unul
din complexe este numit Marele Sanctuar Ro-
tund, ce nu este altceva decât calculul timpului
prin anii tropici solari şi anii lunari, dar şi spaţiul
parcurs de Pământ în jurul Soarelui. Calculul
este mai complex, mai precis pe perioade scurte
şi lungi de timp, cu posibilităţi de verificare. Se
pare că anul, anul la Geţi, avea 13 luni de 4 săp-
tămâni fiecare, iar ultima săptămână era şi la ei
de opt zile, iar la 4 sau 5 ani odată de 9 zile.

DACUL CEL MARE AL POEZIEI

ROMÂNEŞTI1 – MIHAI EMINESCU
prof. Gheorghe Bucur
(II)
Perspectiva dacică devine o constantă în
întreaga activitate a lui M. Eminescu, fiind iden-
tificabilă atât în viziunea asupra vieţii, în genere,
aşa cum am văzut, cât şi în opera sa artistică, pre-
cum şi în acţiunile sale social-politice şi civice,
II. ASPECTE MITOLOGICE ALE DA-
CIEI ÎN CREAŢIA EMINESCIANĂ
Mai întâi, să observăm că scriitorul,
potrivit firii lui, gândeşte poetic şi mitic istoria.
„Înclinarea către legendă şi basm, către
mitologie şi preistorie, observa cu îndreptăţire
Alexandru Philippide2, îl îndeamnă pe Eminescu
să treacă dincolo de trecutul atestat în documente
şi să ajungă în trecutul fabulos.” În fond, scri-
itorul procedează în prezentarea epocii noastre
străvechi, dacice, asemenea prietenului său, Nico-
lae Densuşianu, numai că o face cu alte mijloace.
Dintre numeroasele proiecte ale lui Emi-

16

Nr. 80 (anul IX), august 2012
nescu reţinem, mai întâi, Genaia (1868), poemul, gân-
dit în 20 de cânturi (v. ms. 2257, 177), care urma să
prezinte, potrivit poetului, „Creaţiunea pământului
după o mitologie proprie română.”(s.n.). Observăm
preocuparea, expres formulată, pentru o mitologie
naţională. Fragmentele notate vorbesc, în forma unor
versuri populare, despre un poet orb şi „muma vân-
turilor”.
Proiectul Memento Mori, care a şi fost rea-
lizat în mare parte, cuprinzând 1302 versuri, ia forma
unei ample epopei naţionale.
Printre primii, deşi cu anumite limite şi dis-
torsiuni, Ion Rotaru, înţelegând că Eminescu dorea să
identifice un univers mitologic naţional, să-i de-
finească trăsăturile şi să-i descopere componentele,
aduce în discuţie, în 1965, o serie de aspecte sub-
stanţiale în studiul „În căutarea unei mitologii
româneşti”, unde afirmă: „Se poate vorbi de un
„dacism” la Eminescu, de atracţia spre trecutul ne-
cunoscut, pierdut în ceaţa veacurilor, de interesul pen-
tru „primitiv” şi „primordial”. Mai întâi, vom observa
că această temă este predilectă la romantici. În al
doilea rând, ea este, la Eminescu, un excelent argu-
ment poetic în demonstrarea „cuminţeniei” şi „stator-
niciei” poporului.”3 Cuvintele subliniate de I. Rotaru
evidenţiază corect şi două dintre trăsăturile existenţei
noastre din străvechime.
Pătruns de această uimitoare, miraculoasă şi
înaltă spiritualitate străbună, poetul a simţit-o ca pe o
preţioasă moştenire a neamului, dar şi a sa proprie,
considerându-se pe sine un continuator, în contempo-
raneitatea sa, a înaltelor valori umane, morale, patri-
otice, de gândire şi simţire, a unei civilizaţii
superioare, care oferea, peste timp, între altele, într-o
epocă tulbure, o admirabilă şi de necontestat lecţie,
mai ales, de demnitate naţională. Acordându-i girul
unui model existenţial de netăgăduit, Eminescu se
identifică civilizaţiei pe care o admiră şi, mai mult, o
face cunoscută. Poetul proiectează, s-ar putea spune,
o perspectivă dacică, în datele ei esenţiale, asupra în-
tregii sale problematici scriitoriceşti.
Într-o amplă lucrare din 2011, Eminescu – mi-
tografii ale daco-românităţii4, ceretătorul Zenovie
Cârlugea face un pertinent excurs în lucrările cu ca-
racter mitic antume şi postume, în special, ale poetu-
lui, evidenţiind scopul acestei problematici: „Intenţia
de a contura, în cadre epopeice, acea inimitabilă mi-
tologie autohtonă, se înscria, de fapt, în curentul
„dacismului”, născut în deceniile anterioare prin Ko-
gălniceanu, Russo, Bolliac, Bolintineanu şi, mai ales,
prin cercetarea interdisciplinară şi comparativă a unui
savant ca B. P. Hasdeu, întemeietorul teoriei etno-
genezice a „substratului” (Perit-au dacii?, 1860).” 5
În primul rând, evocarea lumii dacice, în
concepţia lui Eminescu, oferea prezentului şi cona-
DACIA
magazin
ţionalilor săi un model şi un reper de mândrie civică
şi patriotică.
„Poetul nostru naţional” se opreşte cu pre-
cădere la aspecte esenţiale ale civilizaţiei geto-dace
„din vremea cea căruntă”, cum metaforic numeşte
epoca preistorică: spaţiul mirific al Daciei edenice,
zeităţile dacice, figura mitico-simbolică a Dochiei, regi
renumiţi precum Brigbelu, Boerebista, Decebal ş.a.
1. „Dacismul” lui Eminescu, având la bază
admiraţia poetului pentru vechea civilizaţie dacică, pe
care o găsim pregnant formulată şi cu o serie de su-
gestii de semnificaţie majoră, pentru prima dată, în
poemul „Memento Mori”, redactat între anii1871-
1872, când poetul avea doar 21-22 de ani, se prefigura
încă din adolescenţă.
Ne atrage atenţia în Memento Mori, mai întâi,
viziunea lui Eminescu asupra acestui ţinut şi a civi-
lizaţiei dacice.
În călătoria Dochiei pe marele fluviu, ni se
dezvăluie un ţinut de rai prin bogăţie, varietatea
peisajului, plantelor, vieţuitoarelor, ca şi prin fru-
museţea lui. Deşi fabulos, peisajul se conturează din
elemente autohtone: glas de bucium, cimpoiul scitic,
cerboaice albe îmblâzite poartă talăngi la gât iar
dintr-un vechi stejar răsare o „împărăteasă albă” cu
doniţa pe umărul gol. Viziunea spaţiului este una
hiperbolizată: codrii sunt adânci, câmpiile ,,fără de
fine”, fluviul este uriaş:
„Apoi iar se pierd în codri cu trunchi groşi, cu frunza
deasă,
Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă,
Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat;
Codrul – înaintea vrajei – o cetate fu frumoasă.
A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri
groase,
A ei bolţi streşini de frunze arcuite-ntunecat.
Sara sună glas de bucium şi cerboaice albe-n turme
Prin cărările din codru, pe de frunze-uscate urme,
Vin rupând verzile crenge cu talangele de gât;
Şi în mijlocul pădurii ocolesc stejarul mare
Pân’ din el o-mpărăteasă iese albă, zâmbitoare,
Pe-umăr gol doniţăalbă – stemă-n părul aurit...
Luntrea cea de lebezi trasă, mai departe, mai departe
Fuge pe-albele oglinde ale apei şi se-mparte
Sub a luntrei plisc de cedru în lungi brazde de argint;
Şi deodată zi se face – un ocean de lumină –
Fluviul a ieşit din codri în câmpii fără de fine,
Care verzi şi înflorite, mândre-n soare se întind.”
(II. p.135–136)
De asemenea, şi luna, stelele, soarele au alt
comportament şi alt statut.
În calea luntrii Dochiei se ridică, deodată, un
,,munte mare”, uriaş (strofa 97):,,El de două ori mai
17

Nr. 80 (anul IX), august 2012
nalt e decât depărtarea- n soare“, pare a urca ,, pas cu
pas în înfinit”, are fruntea ,,cufundată-n înălţime”,
,,Munte jumătate-n lume – jumătate-n infinit.”
(II,p.136)
De aici înainte, cadrul este accentuat mitic iar
descrierea amănunţită: ,,În pieptu-acestui munte se
arat-o poartă mare”, ,,înalt boltită“, care ,,intră-adânc
în piatra tare” şi ,,de pragu-i sunt unite nalte scări de
negre stânce”, care duc în ,,valea abia văzută”, în ,,pă-
duri umbroase” şi-n ,,câmpii cu mii de râuri”. (II,
p.137 – strofa 98)
Şi acum cufundarea în mit este totală: ,,Pe
acea poartă de munte ies zorile”, soarele, ,,luna argin-
toasă” şi ,,popoarele de stele”(strofa 99). În strofa 118,
Eminescu aduce o precizare de importanţă funda -
mentală pentru discuţia noastră: acest ţinut este ,,raiul
Daciei” şi împărăţia zeilor daci:
,,Ăsta-i raiul Daciei veche,– a zeilor îm-
părăţie
Într-un loc e zi eternă -sara-n altu-n vecinicie,
Îar în altul, zori eterne cu-aer răcoros de mai;
Sufletele mari viteze ale eroilor Daciei
După moarte vin în şiruri luminoase ce învie-
Vin prin poarta răsăririi, care-i poarta de la
rai.” (II, p.141, s.n.)
Este mai mult decât evident că ţinutul are ca-
racteristicile unui topos sacru, mitic. Fenomenele
naturale cosmice obişnuite cunosc abateri esenţiale.
De pildă, ziua şi noaptea nu mai evoluează. Ele devin
manifestări eterne în funcţie de locaţie:,,într-un loc e
zi eternă – sara-n altu-n vecinicie”, iar altundeva –
,,zori eterne”. Ceea ce este iarăşi o excepţie de la
legile cosmice universale este faptul ca aceste trei stări
diferite se află în interiorul aceluiaşi spaţiu. Aceasta
este un nou argument că ,,a zeilor împărăţie”, adică
,,raiul Daciei veche”, este un topos mitic.
Un alt fapt esenţial este că acest topos nu este
un spaţiu generic universal, ci el aparţine ,,Daciei
veche”. De asemenea, semnificativ este că aici ,,vin
în şiruri luminoase “ ,,sufletele mari viteze ale-eroilor
Daciei”, deci toposul are ca determinare locuitori
specifici – dacii. Un element cu valenţe simbolice îl
constituie ideea că aici nu vin orice suflete, ci ,,su-
fletele viteze ale-eroilor Daciei”.
2. O atenţie deosebită acordă Eminescu
zeităţilor dacice, în special lui Zalmoxe. În postume
ca Memento Mori, Sarmis (1877), Gemenii (1882),
Odin şi Poetul zeii Daciei sunt şi ai Valhalei. (Avem
oare aici o genială intuiţie a identităţii între Valahia
şi Valhala, aşa cum s-a propus peste decenii? Această
extraordinară sugestie eminesciană ar trebui cercetată
cu toată atenţia pentru a dezvălui profunzimea gândirii
şi a concluziilor la care acesta ajunsese.)
În acel uriaş munte sălăşluiesc aceştia:
DACIA
magazin
„Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară
În a oamenilor lume scările de stânci coboară -
Şi în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun;
Şi pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea
lume
Şi din cupe beau auroră cu de neguri albe spune,
Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră şi răsun.”
(Memento Mori, strofa 100, II, p.137)
La nunta regelui get Brigbelu din poemul
Gemenii sunt invitaţi şi zeii daci, cu Zalmoxe în
frunte:
„În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic.
În dreapta lui sub vălul de ceaţă, mândrul soare,
În stânga-i şade luna sfioasă, zâmbitoare…
Prin el cimpoiul skytic porneşte dulcea-i larmă,
Trezind greoiul ropot de danţ…” (II, p.447)
Zeii sunt implicaţi direct în viaţa oamenilor.
În Memento Mori, la lupta dintre daci şi ro-
mani participă şi zeii, ocrotindu-şi supuşii.
„Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale,
Dintre stânce arcuite în gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit –
Şi Zamolx, ca uraganul cel bătrân, prin drum de nouri,
Mişcă caii lui de fulger şi-a lui car.” (II, p.142)
Zalmoxe se confruntă direct cu Joe (Jupiter).
Învinşi, zeii daci se refugiază în „halele Mării Negre”.
Eminescu aduce elemente de originalitate, in-
troducând între elementele mitice dacice soarele şi
luna, cărora le acordă statutul de zei, alături de zeii
dacici obişnuiţi. Am văzut că în Gemenii cei doi aştri
se află în dreapta şi în stânga lui Zalmoxe, ca şi cum
ar fi egalii lui. De asemenea, în Memento Mori,
soarele şi luna vin la „a zeilor serbare” (II, p.137).
Aşadar, au, cel puţin, aceeaşi condiţie cu ei, adică sunt
zeităţi.
Imaginea ţinutului edenic dacic şi a
zeităţilor dacice reprezintă o componentă impor-
tantă a dacismului eminescian.
____________________
1 Această formulă am folosit-o prima dată în articolul Mitul
dacic al soarelui în poemul postum eminescian „Memento
Mori”, publicat în România Mare, nr. 985 din 12 iunie
2009, p.11, apoi în Motivul soarelui în poemul eminescian
postum „Memento Mori”, publicat în revista Societăţii de
Ştiinţe Filologice din România Limbă şi literatură, Anul
LIII, vol. I–II, 2011, p. 118–136.
2
Studii eminesciene, 75 de ani de la moartea poetului,
Bucureşti, Editura pentru literatură, 1965, p. 171
3
Studii eminesciene,… p. 220
4
Scrisul Românesc, Fundaţia – Editura, Craiova, 2011,
270 p.
5
Eminescu – epopeea dacică, în Lucr. cit.,… p. 13
18
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

B. Lucrări dedicate lui Constantin Brâncuşi

la al XIII-lea Congres Internaţional de Dacologie

Crezul artistic al lui Brâncuşi

Carolina Ilica

Nu există dicţionar ca artă, în special mo-

dernă, oriunde în lume, în care Constantin Brâncuşi
să nu fie recunoscut drept cel mai mare sculptor al
secolului XX.
Cum o fi ajuns, oare, fiul satului Hobiţa din
Oltenia la o asemenea performanţă? Această întrebare
revine sub frunte şi mai insistent când intri în „cuibul”
atelierului lui Brâncuşi, atât de aproape de Luvru, unul
dintre celebrele muzee din lume.
Cugetând despre viaţă, românul, mai ales cel
de la sat, are înţelepciunea de a crede că fiecare om
vine pe lume cu o „zestre” de la Dumnezeu; dar …
dar nu fiecare are norocul să o descopere, priceperea
să şi-o preţuiască, îndârjirea să o urmeze şi iscusinţa
de a-şi înmulţi talantul talentului.
Iar când e vorba de artă, cu atât mai mult şi
cu încă ceva: crezul artistic, care ţine de maturitatea
creatorului, însemnând conştientizarea propriei arte în
raport cu tradiţia/trecutul şi cu viitorul şi cu moderni-
tatea/viitorul şi cu viitorul care nu e încă, în prezentul
ireal vărsându-se din primul vas în celălalt.
Brâncuşi le-a avut pe toate cele de mai sus;
şi a „simţit” momentele treptelor suitoare ale vieţii şi Sculptura lui Brâncuşi are ceva (mult!) din
artei sale: şi când să plece din satul natal, şi când să figurinele de lut (de Cucuteni, de Gumelniţa etc)
ucenicească la marele Rodin şi când să se despartă de găsite pe teritoriile dacice, dar şi imagini de dincolo
arta acestuia şi când, mai ales, să se „întoarcă” la sim- de spaţiu şi timp, din viitorul imaginat, marţiene, ca
plitatea esenţială a cioplitorilor de cruci şi stâlpi fu- ale „Domnişoarei Pogany”. Crezul său artistic (pe
nerari din Hobiţa natală; cum a a făcut, în plan literar, care i-l desluşim şi din cugetările sale) i-a modelat
Leoplod Sedar Sengor, student la Paris care scria viaţa sau invers, căci şi la Paris, în inima avangardis-
franţuzeşte (în literă şi în spirit), peste un timp preşe- mului european şi pe atunci, chiar mondial, el trăia,
dinte al Senegalului natal şi – dar abia după ce s-a se hrănea, se îmbrăca, se purta ca un pleistoi, în relaţie
„rupt” de lirismul parizian al tinereţii sale şi s-a întors directă cu Zeul său, făcând din propria artă un
la ritmurile ancestrale ale tobelor africane, a ajuns un panaceu (în sens zalmoxian), un panaceu pentru su-
mare poet, încununat cu premiul Nobel pentru Lite- fletul omenesc.
ratură.

19

Nr. 80 (anul IX), august 2012
Pasărea Sfântă văzută de poeţi
Născută în ultima lună a secolului şi a mileniului
trecut, am copilărit în mijlocul cărţilor, în biblioteca bunicului
meu, fiind atrasă, în afara literaturii pentru copii, de al-
bumele de artă şi de cărţile de poezie.
După cursurile de pictură urmate la Cercul Militar
Naţional, am învăţat să modelez lutul şi chiar să sculptez
în lut. Fiind atrasă de artele plastice, am vizitat mai multe
muzee din Bucureşti, iar acasă am răsfoit pe îndelete două
albume despre Constantin Brâncuşi, unul alcătuit de Mircea
Deac, în 1966, iar celălalt de Dan Grigorescu, în 1980.
Nu prea înţelegeam eu acele sculpturi, dar mă
atrăgeau mai ales păsările, care întruchipau zborul, cocoşii,
broaştele ţestoase, care zburau şi ele.
Mai târziu am răsfoit o carte cu versuri şi texte în
proză închinate lui Brâncuşi de poeţi, scriitori şi critici de
artă români şi străini, o antologie întocmită de Ion Caraion.
Alexandru Vlahuţă, Tudor Arghezi, Lucian Blaga,
Mircea Eliade şi mulţi alţi scriitori români apăreau acolo, ală-
turi de poeţi şi scriitori străini cum ar fi Rilke.
De exemplu, poetul german Wieland Schmidt
spunea:
... Am văzut Măiastra lui Brâncuşi:
Tocmai îşi părăsea soclul din muzeu,
ca şi când n-ar exista
nici-o colivie
care s-o poată ţine.
Iar Rainer Maria Rilke, marele poet austriac,
întreba:
Cine spune că totu-i pieirii sortit ?
Din pasărea pe care-o ai rănit
Cine ştie dacă zborul nu rămâne
Şi dacă florilor nu li-i, poate, menit
Să ne supravieţuiască-n ţărâne ?
Din literatura română, mi-a plăcut mult poezia
Pasărea sfântă, întruchipată în aur de sculptorul C. Brân-
cuşi, scrisă de Lucian Blaga, după o vizită în atelierul artis-
tului de la Paris, şi publicată în volumul Lauda somnului, din
1929. Iată câteva versuri:
...Pasăre eşti ? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste sp aima noastră de enigme moarte,
dăinuind în tenebre ca în poveşti,
cu fluier părelnic de vânt,
cânţi celor ce somnul şi-l beau
din macii negri de subt pământ.
.............................
DACIA
magazin
Andrada-Bianca Ilarion,
elevă, clasa a VI-a, Bucureşti
Eleva-dacolog primeşte
felicitări de la preşedintele
Napoleon Săvescu
Din văzduhul boltitelor tale amiezi,
ghiceşti în adâncuri toate misterele.
Înalţă-te fără sfârşit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.
La fel de mult am fost încântată de câteva poezii
din volumul Dacica, scris de poetul Tudor George. Unul din-
tre sonete vorbea chiar despre operele lui Brâncuşi:
... Pe Jiu, la Târgu Jiu, străvechi Imperii
Şi-au regăsit, târziu, Masa Tăcerii !
.......................................................
În vatra dacă, până-n cer palpită –
Brâncuşian – Columna infinită !
Copil fiind, am descoperit între aforismele lui Brân-
cuşi câteva gânduri despre copiii mai mari sau mai mici:
-„Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri
şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi
jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni
să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să
simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din
sufletul Naturii”.
-„Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond,
jucării pentru oamenii mari; el este ca viermele de mătase”.
-„Consider că ceea ce ne face să trăim cu ade-
vărat este sentimentul permanentei noastre copilării în
viaţă”.
Deşi n-a avut copii, Constantin Brâncuşi s-a gândit
şi la noi, când scria: „Săpând necontenit fântâni interioare,
am dat de izvorul vieţii fără bătrâneţe. Aşa e arta: tinereţe
fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.
Iar eu aş zice: un basm trăit aievea.
20
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

Coloana Infinitului şi Pasărea Măiastră

MOTTO:
“Iubesc tot ceea ce se înalţă.” (Constantin Brâncuşi)

Profesor Gabriel Andrei, Buzău

Cu toţii îl recunoaştem
pe Constantin Brâncuşi ca fiind
cel mai mare sculptor român al
tuturor timpurilor. De asemenea,
îi cunoaştem bine şi operele
reprezentative, în speţă „Co-
loana Infinitului”, „Măiastra”, „Dom-
nişoara Pogany” etc. Chiar şi un
necunoscător în ale artei fiind,
nu ai cum să nu apreciezi geniul
artistic al acestui om şi modul în
care el a reuşit să expună în artă
elementele mişcării şi trancen-
denţei seculare. Probabil ele-
mentele mişcării le identificăm
cu toţii în operele „Măiastra”,
„Cocoşul” sau „Pasăre în spaţiu”.
De unde şi până unde transcendenţa seculară celui dus, care s-a întruchipat în pasăre măiastră
în operele lui Brâncuşi? De aici începem altă şi astfel trăieşte veşnic. În plus, coloanele sunt
poveste şi ne legăm de alte detalii ce depăşesc împodobite cu motive populare vechi reprezen-
un pic sfera artei contemporane. tând Soarele, Luna sau Stelele.
Până la concluzii, hai să trecem printr-o La un astfel de stâlp se lucrează câteva
localitate din România contemporană, care se zile şi, drept răsplată, cioplitorul primeşte o oaie.
zbate să supravieţuiască în anomimatul liniştit al Formele dăltuite şi încriştite în lemn se supun
vechilor vetre săteşti originare în negura vremilor legilor artei, întocmai precum lucrările lui Brân-
de mult apuse... Este vorba de satul Loman din cuşi, motivele populare care au inspirat operele
judeţul Alba, un cătun de ciobani, pierdut prin brâncuşiene (în special din Coloana infinitului)
Munţii Sebeşului, în care se păstrează obiceiuri nefiind altceva decât o ridicare la nivel înalt a
vechi de mii de ani. Una din preocupările artistice stâlpului funerar de origine dacică, de la Loman.
ale lomănarilor este sculptura în lemn a stâlpilor La nr. 54 e o poartă din metal iar dincolo
funerari. Aici există, de milenii, obiceiul de a se de ea… linişte. E locul de dincolo, care ne
pune pe mormintele celor tineri şi necăsătoriţi un aşteaptă pe toţi într-o zi. Aici, locul de veci e alt-
stâlp funerar drept, de înălţimea celui răposat, cu fel. Simplu, nu cu fast ca al celor de la oraş. E
o grosime de 15/15 cm. De asemenea, din loc în locul unde sunt păsări, care nu şi-au luat şi nu-şi
loc se regăsesc în vărful acestor coloane păsări vor lua vreodată zborul. Stau acolo, cuminţi, cu
imortalizate cu aripile deschise, pregătite de aripile deschise, pregătite de zbor, îndreptate
zbor, îndreptate spre răsărit, simbolizand sufletul spre răsărit. Ce simbolizează? Sufletul celui dus,
care s-a întruchipat în porumbel şi astfel trăieşte

21
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin
Târgu Jiu o Coloană Infinită, după
modelul acestor stâlpi funerari, iar
în vârful acesteia să aşeze un
Phoenix, o pasăre a sufletului.
Până la urmă a triumfat varianta în
care stâlpul funerar (Coloana Infi-
nitului) şi Pasărea (Măiastră) au
fost concepute şi expuse separat.
În fauna mitologică româ-
nească, Pasărea Măiastră este
considerată regina păsărilor,
mesageră a zânelor. Ca orice fiinţă
supranaturală înzestrată cu puteri
magice, este destul de scumpă la
vedere, frumuseţea ei unică şi lu-
mina celestă pe care o răspân-
deşte încântând doar privirea celor
veşnic. Cine ştie care va mai pleca „acolo”, în
cu adevărat privilegiaţi. Despre cântecul ei, care
locul tăcerii, pentru a-i fi mormântul frumos, cu
nu răsună decât în singurătate, se spune că ar
pasărea pusă în vârful stâlpului, pregătită de
întineri orice ascultător.
zbor?
O astfel de pasăre cu însuşiri ex-
Oamenii acestor locuri păstrează cre-
cepţionale se întâlneşte în aproape toate cul-
dinţa că sufletul omului e luat de Gaia şi dus din
turile.
lumea viilor în cea a morţilor. Gaea, Ga, Gaia,
De exemplu, Pasărea Phoenix, despre a
Baba Caia reprezintă în istoria antică Zeiţa
cărei frumuseţe unică se vorbeşte din Europa
Pământ; aceste nume se regăsesc şi la alte
până în Orientul Mijlociu şi în America, este un
popoare vechi - Varro / De Lingua Latina V.64 ne
echivalent al Păsării Măiastre. Ceea ce individu-
spune că la Romani, Caius şi Caia sunt acelaşi
alizează misterioasa fiinţă înaripată despre care
lucru cu Gaius şi Gaia – urmare a faptului că
se spune că s-ar fi născut dintr-un ou de aur ce
o parte din divinităţile locale au fost preluate şi
plutea pe apele Oceanului Primordial este ca-
apreciate şi de alte popoare ale vremii. Avem
pacitatea de a se mistui în flăcări şi de a renaşte
astfel o explicaţie logică originii blestemului „în-
din propria cenuşă, ca simbol al focului creator
ghiţi-te-ar pământul” sau „luate-ar Gaia”! Este
şi, totodată, distrugător al lumii.
larg răspândită ideea că această Gaia este o pa-
Pentru creştini, Pasărea Phoenix este o
săre. Nu, Gaia este de fapt Pământul şi expresia
pasăre sacră, fiind asociată Arhanghelului Mihail.
face aluzie la moartea celui asupra căruia este
De asemenea, Pasărea de Foc este echivalentul
aruncat acest „blestem”. De unde confuzia cu o
Păsării Măiastre în mitologia slavă. În basmele
pasăre? Se pare că explicaţia rezidă tot în
ruseşti, ea apare ca o pasăre miraculoasă, în-
credinţele vechilor locuitori care au fost oarecum
zestrată cu un penaj cu sclipiri de aur şi argint şi
alterate în decursul trecerii timpului. Tot în credin-
cu ochi strălucitori, precum cristalele. Se spune
ţa strămoşilor noştri apare Pasărea Phoenix
că o singură pană a Păsării de Foc poate lumina
(Phoenica, ulterior Păunica) simbolizând imorta-
o cameră întreagă. Frumuseţea şi nemurirea le
litatea şi transcendenţa!
datorează merelor de aur pe care le mănâncă.
În zona de sud a Carpaţilor Meridionali,
Atunci când cântă, din pliscul ei izvorăsc perle,
unde de altfel s-a născut Brâncuşi, se regăseau
trilurile sale având darul de a le reda vederea
obiceiuri funerare similare. Influenţat de aceste
celor orbi.
vechi tradiţii, Brâncuşi a intenţionat să ridice la
În vechea tradiţie chineză se vorbeşte de

22

Nr. 80 (anul IX), august 2012
o Pasăre Roşie, denumită Feng Huang, ocroti-
toarea iubirii nemuritoare. Ea poate fi conside-
rată o întruchipare a simbolului Yin-Yang, Feng
desemnând pasărea mascul, iar Huang – pasă-
rea femelă. Pasărea Măiastră din legendele ro-
mâneşti se aseamănă şi cu Pasărea Simorgh,
menţionată în cultura persană, simbol al înţelep-
ciunii divine şi al perfecţiunii umane.
Zborul şi frumuseţea inefabile ale Păsării
Măiastre au fost imortalizate, de către Constantin
Brâncuşi, în sculptura aleasă, în anul 2000, drept
sculptura secolului XX.
„Spre imensitatea văzduhului” – aceasta
este Pasărea mea. Copil fiind, am visat tot-
deauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre
ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului aces-
tuia şi continuu să creez Păsări Măiestre. Eu nu
doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim în-
suşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul…Nu
cred că voi putea izbuti vreodată… Dumnezeirea
este pretutindeni; şi când uiţi cu desăvârşire de
tine însuţi, şi când te simţi umil, şi când te dă-
ruieşti. Divinitatea rămâne în opera ta; ea este
magică…Pasărea Măiastră este un simbol al
zborului ce îl eliberează pe om din limitele mate-
DACIA
magazin
riei inerte. Aici am avut de luptat cu două mari
probleme. Trebuia să arăt în forma plastică sen-
sul spiritului, care este legat de materie. Conco-
mitent, trebuia să fuzionez toate formele - într-o
unitate perfectă. Chiar formele contradictorii tre-
buiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală,
în filosofia mea a supravieţui, separarea materiei
de spirit şi orice soi de dualitate rămăn o iluzie.
Sufletul şi lutul formează o unitate. Prin acest
oval al trupului Păsării Măiestre, eu am separate
şi am combinat două mişcări imperioase – una
deasupra ovalului şi alta dedesubt. Mă întrebam
singur: cum trebuie să balansez oare formele
pentru a da Păsării un sens al zborului – fără
efort? După cum observaţi, am reuşit cumva să
fac Pasărea măiastră să plutească.”
Cuvintele următoare reprezintă un ade-
vărat testament spiritual al lui Brâncuşi: „ Însă
sculptura nu este altceva decât apă. Apa în-
săşi!…” şi „Păsările de aur, Măiestrele şi Coloana
fără de sfârşit… sunt nişte proiecte care, odată
mărite, ar putea să umple toată bolta cerească
şi să o susţină. Ţelul sculpturii rămâne o nobilă
simplitate şi o grandoare caldă.”
23

Nr. 80 (anul IX), august 2012
TEMPLUL BRÂNCUŞIAN,
„ÎN METRU ANTIC”, DE LA TÂRGU-JIU
– Resumat nepolisat –
Mergând „pe urmele lui Brâncuşi”, francezul
Serge Fauchereau atinge şi problema interpretării
sculpturilor de la Târgu-Jiu: „În ceea ce priveşte sen-
sul exact ce trebue acordat sculpturilor de la Târgu Jiu,
Brâncuşi nu a lăsat vreun comentariu precis (vreau să
spun, scris). Mai puţin dogmatic decât unii dintre co-
mentatorii săi, el a lăsat problema deschisă şi, deci,
posibilitatea de a lua elementele împreună sau separat
şi într-o ordine după voia fiecăruia. Cei mai buni co-
mentatori ai lui Brâncuşi sunt şi cei mai circumspecţi;
după cum dovedeşte incertitudinea lor pentru a de-
semna cele trei sculpturi de la Târgu Jiu. V.G. Pale-
olog, printre cei dintâi, vorbeşte de un «spaţiu cu
elemente arhitecturale de sculptură», iar recent, Pon-
tus Hulten aminteşte de un «mediu înconjurător sculp-
tural». Aceste denumiri vagi au meritul de a evita
«Aleea eroilor», «Calea sufletelor eroilor» şi alte de-
numiri de o sonoritate sau de un simbolism cu totul
în afara manierei sculptorului şi care silesc la un anu-
mit tip de interpretare.” (Serge Fauchereau, Pe urmele
lui Brâncuşi. Traducere de Şerban Velescu, Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 144; în privinţa lui
V.G. Paleolog, trimite la cartea acestuia C. Brâncuşi,
Ed. Forum, Bucureşti, 1947, p. 48).
Serge Fauchereau – scria într-o recenzie Nina
Stănculescu – este un „Cercetător asiduu şi avizat al
sculpturii secolului al XX-lea şi al mişcărilor de avan-
gardă, comisarul de expoziţii pe lângă Consiliul Eu-
ropei” (în Nina Stănculescu, Brâncuşi. Rugăciune
pentru Mileniul III, Editura Carol Davila, Bucureşti,
2001, p. 149-150).
În finalul citatului desprins de noi, Fauche-
reau se întreabă: „Este oare indispensabil de a atribui
un sens şi un nume precis acestui ansamblu care ne
emoţionează atât de mult?” (loc.cit.). Ei, bine, da!
Un inventar al răspunsurilor la întrebarea lui
Fauchereau găsim în cartea densă a regretatului Ion
Pogorilovschi, Brâncuşi, apogeul imaginarului – Co-
mentarea capodoperei de la Târgu-Jiu (Editura Fun-
DACIA
magazin
Octavian Onea şi Doina Onea
daţiei „Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 2000,
colecţia Brâncuşiana – 10). Să reluăm acele răspun-
suri, ar fi să consumăm un spaţiu prea mare. Ne vom
referi la ele, din când în când.
Am intrat însă prea abrupt în miezul proble-
mei. Grăbiţi, cum suntem, să dăm un răspuns – pro-
priul nostru răspuns – întrebării lui Fauchereau şi
subiectului enunţat în titlul comunicării. Se cuvine,
dar, s-o luăm ab origine.
Ne folosim de Petre Pandrea, Brâncuşi, amin-
tiri şi exegeze – Estetica lui Brâncuşi, Ediţie îngrijită
de Nadia Marcu-Pandrea, Editura Vremea, Bucureşti,
2009, capitolul Genesa Ansamblului de la Târgu-Jiu.
Scrie Pandrea: „Înainte de executarea Ansamblului de
la Târgu-Jiu, Miliţa Pătraşcu [!] ridicase, în aceeaşi
localitate, monumentul Ecaterinei Teodoroiu. După ce
a terminat, satisfăcător, pe „Ecaterina Teodoroiu”,
s-a cerut Miliţei şi un monument al eroilor. Miliţa Pă-
traşcu a declinat oferta. Nu s-a simţit în stare să ducă
la capăt această misiune? Sau a fost un gest de re-
cunoştinţă şi de reconciliere? A recomandat pe Con-
stantin Brâncuşi, maestrul ei parizian şi gorjean.”
(p.170).
Pogorilovschi notează în cartea sa că „monu-
mentul – în formă de sarcofag” al Ecaterinei Teodo-
roiu „era terminat” în septembrie 1935 (p.219). A fost
„inaugurat la 8 Septembrie 1935”, precisează Elena
Udrişte (Din istoricul Ansamblului monumental de la
Târgu-Jiu, în culegerea Brâncuşi, acum – Comunicări
ştiinţifice presentate în cadrul Simposionului „Brân-
cuşiana ’96” organisat la Târgu-Jiu, Ed. Fundaţiei
„Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 1997, col. Brân-
cuşiana – 3, p.132).
„Asupra datei la care Brâncuşi a fost invitat
să elaboreze monumentul ce va deveni cea mai im-
portantă creaţie a vieţii sale există controverse (Petru
Vintilă, Miliţa, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1972, p.30;
Paul Anghel, Uvertură la Brâncuşi, în vol. Convorbiri
culturale, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1972, p.29; Sid-
24

Nr. 80 (anul IX), august 2012
ney Geist, Looking for Brancuşi, în „Art Magazine”,
Oct. 1964). Totodată corespondenţa purtată de Aretia
Tătărescu [!] cu sculptorul pe tema activităţii sale la
Târgu-Jiu a fost arsă. A rămas însă, păstrată la Bi-
blioteca Academiei, o scrisoare a lui Brâncuşi adresată
Miliţei Petraşcu din care se vede că încă înainte de
februarie 1935 sculptorul acceptase în sinea lui invi-
taţia de a lucra la Târgu-Jiu: «Am primit scrisoarea D-
tră cu multă plăcere şi m-a bucurat foarte mult. Vă rog
să mă iertaţi că vă răspund atât de târziu – fiindcă în
loc de răspuns vroiam să vă fac o surprisă cu venirea
mea însăşi – şi în acelaşi timp vroiam să văd dacă
s-ar putea să fac o expoziţie la Bucureşti – însă în ul-
timul moment m-am îmbolnăvit şi o sumă de încurcă-
turi m-au împiedicat în urmă să viu.
Acum sunt hotărît să viu în luna Mai şi nu vă
pot spune cât de fericit aş fi să pot face ceva la noi în
Ţară. Vă mulţumesc şi de asemenea Doamnei
Tătărescu pentru privilegiul ce vrea să-mi dea – în
prezent toate lucrurile începute de atâta vreme sunt pe
sfîrşit şi eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni
calfă – aşa că propunerea nu putea să cadă mai bine...»
(Barbu Brezianu, Pages inédites de la correspon-
dance de Brancusi, în „Revue Roumaine d’Histoire
de l’Art”, [Bucarest], tom.1, nr.2, 1964; subl.n., O.)
Scrisoarea este din 11 Februarie 1935.” (Pogo-
rilovschi, p. 222).
Brâncuşi avusese experienţe triste cu au-
torităţile române. În 1914, ministrul de Interne Vasile
G. Morţun îi respinsese Fântâna lui Haret – monu-
mentul lui Spiru Haret, „luminătorul satelor” (Pogo-
rilovschi, p. 192, 186). „În 1923, iniţiative locale
convergente zădărniciseră realisarea unui proiect de
Poartă, oferit Peştişanilor. Proiectul de Coloană pentru
Bucureşti, discutat în 1930 cu primarul Dem. Do-
brescu, nu mai fusese reluat de noul primar Donescu.
În 1931, proiectul de fântână dedicată lui Caragiale
fusese refusat de împuternicitul Comitetului de iniţia-
tivă din Ploieşti.” (Sorana Georgescu-Gorjan, Ştefan
Georgescu-Gorjan, constructorul Coloanei infinite –
Un inginer în slujba artei, Ed. Fundaţiei „Constantin
Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 2002, col. Brâncuşiana – 17,
p.36). Aretia Tătărăscu – soţia Primului Ministru,
Gheorghe Tătărăscu – s-a dovedit însă a fi raţională
şi providenţială şi de o modernitate în pas cu arta lui
Brâncuşi.
Dintr-un calcul uşor de decriptat, sculptorul
a pus la punct şi a ferecat în sine însuşi o strategie „pas
cu pas”, care să facă posibilă înfăptuirea proectului
DACIA
magazin
său până la capăt. Şi a început cu elementul cel mai
greu de realizat: Columna.
L-a propus întâi numai pe acesta, ca şi când
ar fi fost singurul.
„Potrivit unui colaj fotografic prezentat la
Poiana [Gorj] în Conacul Aretiei Tătărescu, [Preşe-
dinta] Comitetul[ui] Femeilor Creştine din Gorj, ce
iniţiase monumentalizarea eroilor încă din 1935, la
sosirea lui cu dinadins în ţară pentru ridicarea Trilo-
giei de la Târgu-Jiu, «Columna» număra în colaj un
număr îndoit de elemente ce, temei peste temei şi
retez peste retez, trebuia să se înalţe la vreo 60 de
metri de la pământ. Trebuia să facă faţă munţilor, încă
o dată mai sveltă şi mai înaltă decât cum apare ea
astăzi.” (V.G. Paleolog, Brâncuşi – Brâncuşi, vol. I,
Scrisul Românesc, Craiova, 1976, p. 168).
Asemenea dimensiuni implicau şi calcule şi
realităţi tehnice. Brâncuşi le-a resolvat împreună cu
inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan. Scrie fiica cea
mare a acestuia: „Brâncuşi şi inginerul Gorjan s-au
întâlnit la sfîrşitul lunii Iulie la Târgu-Jiu. Au parcurs
împreună drumul de la malul Jiului, prin grădina pub-
lică, apoi pe strada ce ducea la locul ales pentru
Coloană – un tăpşan la răsăritul oraşului, cu munţii
Parâng drept fundal. [...] Brâncuşi a marcat cu un ţăruş
locul dorit, iar inginerul a fotografiat terenul”. (Sorana
Georgescu-Gorjan, p. 44-45).
Socotim că pentru inginer a fost o plimbare
de iniţiere. Brâncuşi îl purtase pe Drumul Damascu-
lui, pe care el îl străbătuse mai înainte. Faptul că au
plecat de pe malul Jiului, prin parcul oraşului, ne arată
că planul sculptorului era foarte bine conturat. Şi-a
dezvăluit însă, din planul „construcţiei”, numai punc-
tul terminus: Coloana.
Coloana, din module de fontă înşirate pe un
stâlp de oţel, urma a fi turnată la Atelierele Centrale
din Petroşani, acolo unde lucra Gorjan. Casa petroşe-
neană de burlac a inginerului, din strada Cloşca nr. 2,
a devenit punct de comandă şi de concepţie. Aici „in-
ginerul îl va găzdui pe artist întreaga lună August”.
Sculptorul va pleca la Bucureşti şi apoi la Paris la
sfârşitul lunii, de unde „va reveni în ţară abia la sfîrşit
de Octombrie” (Sorana, p. 45-47).
A sosit la Târgu-Jiu la începutul lui noiem-
brie. „A supravegheat Poarta Sărutului în stare brută
şi a participat la târnosirea bisericii Sfinţii Apostoli.
Pe şantierul Coloanei, a asistat la tragerea primelor
module întregi pe tronsonul interior şi, satisfăcut, a
părăsit oraşul şi apoi ţara, lăsând în continuare ope-
25

Nr. 80 (anul IX), august 2012
raţiile în grija inginerului Gorjan.” Care a încheiat
montarea Coloanei la 15 noiembrie 1937. (Sorana, p.
52-53).
„Brâncuşi a revenit la Târgu-Jiu în vara lui
1938. A supravegheat finisarea Porţii Sărutului şi de-
finitivarea Mesei Tăcerii. Între 20 Iunie şi 25 Iulie a
asistat la metalizarea Coloanei prin pulverizare cu
zinc şi alamă, operaţie realizată de firma «Me-
talizarea» din Bucureşti, reprezentanta unei firme
elveţiene.” (Sorana, p.54). „În Septembrie 1938,
sculptorul şi inginerul au parcurs din nou traseul de la
Jiu la Coloană.” (Sorana, p. 55).
Inaugurarea Monumentului Eroilor s-a făcut
la 27 Octombrie 1937. Un sobor de preoţi l-a sfinţit
parte cu parte. Mulţimi de autorităţi, de militari, de
ţărani din împrejurimile oraşului şi de târgoveţi s-au
înghesuit să ia parte. Cum se întâmplă adesea, autorul
lucrării n-a mai avut loc şi a rămas deoparte. Dacă nu
este trucată – căci posteritatea a operat şi încă ope-
ASTRUL DIN CARPAȚI
A copilărit printre meșteri, cu biserica din fața
casei, din lemn crestat, cimitirul plin de troițe și cruci înflo-
rate, porțile, streșinile caselor, obiectele casnice; toate aces-
tea erau lucrate cu sufletul de acei meșteri făurari de frumos
unde climatul era de basm.
„Înfrângeri nu–s atunci când sângeri, / nici dacă
ochii–n lacrimi ți–s, / adevăratele înfrângeri, / sunt renun-
țările la vis”, spun înteleptele versuri ale lui Radu Gyr.
Fiecare din noi avem un vis, un vis frumos pe care
dorim să ni-l realizăm; dar înspre atingerea acestui țel dorit
de noi, întâlnim și obstacole fără de care nu ne putem bu-
cura deplin de glorie. Nici Brâncuși n-a putut călători pe
calea de fier; dar, fire ambițioasă și cu încredere în sine,
acestea l-au făcut să-și urmeze visul, mergând pe jos până
la Paris, în capitala artelor, unde cu tenacitate, înțelepciune
și talent a putut să-și spună oful.
Prin spiritul său, personalitatea sa, talentul său,
crezul său, abnegația sa, tenacitatea sa a reușit chiar și la
Paris, când unii, nu-i dădeu nicio șansă. Firea lui pătrunză-
toare a asimilat tot ce a fost modern. Baza sa din România,
gena sufletului mare al țăranului român, simplitatea artei
DACIA
magazin
rează trucaje fotografice în privinţa lui Brâncuşi – o
fotografie (nr. 83 la Barbu Brezianu, Brancusi in Ro-
mania, Allfa, Timişoara, 2005, p.48) ni-l arată în
prim-plan şi întors oarecum cu spatele la procesiunea
în care preoţii stropesc cu aghiasmă Coloana. Sorana
Georgescu-Gorjan spune că „în presa locală nu se
menţionează participarea artistului la ceremonii”
(p. 55).
Într-un anonimat de monolit, sculptorul a
părăsit Târgu-Jiul. La 9 noiembrie 1938, poetul Radu
Boureanu i-a luat un interviu în Bucureşti. În drum
spre Paris, s-a oprit la Ciucea, unde ar fi fost să ridice
Mausoleul lui Octavian Goga (Brezianu, Brancusi in
Romania, p. 49), dar Veturia Goga, soţia poetului de-
cedat la 7 Mai ’38, ar fi vrut ca el să se apuce imediat
de lucru.
Sculpturile în aer liber de la Târgu-Jiu
formează un templu ridicat „în metru antic”. Este ceea
ce demonstrăm mai departe în comunicarea noastră.
Valerica Păun, Buzău
populare românești și-au pus amprenta, desăvârșirea a
atins-o numai sacrificându-se. A fost singur cu arta; altceva,
altcineva nu a mai intrat în ecuație.
Era necunoscut și recunoaște că atunci când lucra
în atelierul lui Rodin, făcea câte o sculptură pe zi de genul
acestui sculptor, copia inconștient. „Eram nenorocit. Au fost
anii cei mai grei, anii căutărilor, anii de regăsire a unui drum
propriu.”, spunea artistul.
Era un om sobru meticulos, extrem de simplu și
de cumpătat în tot ceea ce făcea: „în artă, simțul măsurii –
spunea Brâncuşi – contează aproape la fel de mult ca ta-
lentul. ” „Când sculpta, te lăsa să stai lângă dânsul fără să
scoată vreo vorbă, convins că în sculptură, esențialul este
să știi să cauți și, mai ales, să renunți când te afli în primej-
dia de a te regăsi în căutările altora”, afirma Miliţa Petrașcu.
Ideile lui Brâncuși au evoluat, și-a schimbat viziu-
nea la momentul potrivit, tocmai pentru ca a avut curaj, a
și iubit și a fost și iubit; sculptura sa a rămas modernă.
V. G. Paleolog considera că „…numai prin sculp-
tură, adică prin lumea magică a formelor, sufletul omenesc
își va schimba structura actuală seacă, pentru ca să se în-
26

Nr. 80 (anul IX), august 2012
toarcă la vârsta trecută de aur a omenirii când firul de iarbă
vorbea cu omul, când cântecul păsărilor nu era un zgomot,
ci un limbaj, când cadența ritmică a mersului lumilor astrale
era un sens, un tâlc limpede pentru mintea omului care se
întregea prin unda izvorului și prin lumina solară în cosmic,
în acest tot în care el însuși e un tot.”
Pe Brâncuși nu-l preocupau măsurătorile exte-
rioare, ele fiind chiar dăunătoare, ci măsura interioară a lu-
crurilor, justețea și echitatea lor „de patruzeci şi cinci de ani
sculptez într-una păsări. Nu vreau să reprezint o pasăre, ci
însușirea în sine, zborul, elanul ei... ”
Izbânda operei sale l-a umanizat și mai mult. Pri-
mea oaspeţii cu vorbă caldă și bună, în preajma lui toți se
simțeau bine. Lumea bună din Paris căuta să fie invitată la
cină, în atelierul său; gătea foarte bine,de i se dusese ves-
tea. Servea pe masa lui rotundă din piatră, arătând apoi, la
cererea musafirilor, lucrările care până atunci erau învelite;
unele erau acționate electric, altele la prima atingere, se în-
vârteau singure. Era o atmosferă de basm, deși totul era
simplu și firesc.
Trăind în localitatea unde oamenii păstrează cre-
dința în Dumnezeu, privind însăși viața ca o minunăție, fiind
un meșter devotat meseriei, a creat cu mare pasiune, por-
nind de la forța interioară a unui mare sentiment. Totul este
stilizat, armonizat, echilibrat parcă din altă lume.
Gh. Dinu: „Brâncuși ne-a învățat că obiectul sculp-
tat începe dincolo de el ca o răsfrângere, ca o presimțire a
florii după parfumul răspândit ca o hantere lunară, ca o nouă
demonstrare a impenetrabilității unor corpuri în același
spațiu.”
Ca să reziste în timp, totul trebuie făcut cu migală,
cu trudă, cu suflet; marii artiști ai acestei lumi, ca de altfel
marii artiști ai acestei nații au fost psihologi de înaltă clasă.
Entuziasmul și uimirea au înaripat sufletul artistului și l-au
ridicat la înălțimea de unde a putut vedea esența. Intuiția
sa adâncă a sufletului țărănesc a făcut ca sculptura sa să
fie simplă, să fie ințeleasă de toți, atât de cei avizați, cât și
de necunoscători ai artei.
Camil Petrescu arăta: „opera de artă desăvârșită
va fi aceea care la început va trece neobservată, care nici
măcar nu va fi remarcată; în care calitățile cele mai contrarii,
cele mai contradictorii în aparență: forță și delicateță, ținută
și grație, logică și părăsire, preciziune și poezie – vor respira
cu atâta ușurință, încât vor părea naturale și nesurprinză-
toare deloc.”
Să amintim că lui Brâncuși i se dedicau, în Anglia,
albume omagiale; în America, poeme în versuri, iar în Ger-
mania, inspirațiile artei moderne sculpturale.
In 1933, Barbara Hepworth vine să îl revadă pe
DACIA
magazin
sculptor, îi cere câteva sfaturi și recunoaște că în atelierul
lui a înțeles ce înseamnă „simplitatea și demnitatea artistu-
lui. ”
Intelectualitatea românească, simțind valoarea ar-
tistului, îl cheamă în țară. Brâncuși răspunde lui Arghezi:
„Nu pot să mă întorc. Cine îmi dă mie să mănânc aici? Eu
nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, pentru ca să
obțin o lucrare… Fiecare vrea să se arate mai tare, fiecare
vrea să fie mai sus. Lumea e rea, fiecare pândește locul ce-
luilalt. Lumea e o piramidă. Aici e tot păcatul… Nu. E târziu
acum să mă mai strămut în țara mea. Nu mai am timp să
mă afirm.”
Ilarie Voronca: „…A aflat că există altceva decât
atitudinea repetată și searbădă; că un orizont altul se des-
chide dacă știi să privești peste umărul obișnuinței…… mi
le spusese acum câtăva vreme Înțeleptul Constantin Brân-
cuși. « Viaţa mi se pare asemenea celor zece minute de re-
creație ale copiilor la școală. Zece minute de zburdălnicii și
joacă și apoi reintrarea în clasă. Venim din clasa necunos-
cutului și ne întoarcem în ea. De aceea ar trebui, cât mai
suntem aici în recreatie, să ne bucurăm, să respirăm voioși,
să nu ne facem griji, să râdem.» Constantin Brâncuși le spu-
nea acestea mult mai bine. Ar trebui să asculți glasul lui ar-
gintat în surâs să vezi îngerii coborâți în pielea lui.”
V.G. Paleolog: „Brâncuşi a descoperit o lume nouă
de simţiri – în vârsta milenară a sufletului omenirii - , stator-
nicind concepţia sa de frumos și așezământul acestuia pe
înţelepciune, într-un ceas istoric, îndepărtat de noi de mii
de veacuri, dar printr-o întoarcere nebănuită iarăși la Poarta
de Azi … Brâncuși înainte de a fi un mare sculptor – cel din-
tâi Sculptor al zilelor de mâine – , este un înţelept… Înțe-
lepciunea lui Brâncuși stă în reforma spiritului şi în reforma
simțirii, a căror împlinire, el le este profetul.”
In 1938, sculptorul susţine că: „Pentru mine, arta
nu e depășire a realităţii și nici o evadare din realitate, ci
deopotrivă a inițierii în realitatea adevărată, în singura rea-
litate care contează.”
Magician al mesteșugului, înregistrându-și un
gând inițial de-a lungul lucrului frământat, în mintea sa caută
parcă în fiecare loc de pe lucrare tot ce se poate spune des-
pre opera sa. Arta sa născută din durere, din suferință ce
ne subjugă mintea şi ne luminează sufletele. Brâncuși este
viață, este adevăr. Sensibilitatea sa de țăran devine o
creație de idei făcută din suflet. A mers până într-acolo unde
înțelepciunea vetrei strămoșești și-a spus cuvântul. Este o
bucurie națională, dar rămâne pe vecie în patrimoniul de
aur al lumii.
„Nu este greu să faci un lucru, este greu să te pui
în starea de a-l face”, spunea C. Brâncuși.
27
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

Constantin Brâncuşi:
POARTA SĂRUTULUI
Marius Ionel Constantin

Poarta Sărutului este o

sculptură în piatră, realizată de
Constantin Brâncuşi, parte a
Ansamblului Monumental din
Târgu Jiu.
Poarta Sărutului, care se
află amplasată pe aleea de la in-
trarea din parcul oraşului, este dăl-
tuită din piatră poroasă, extrasă din
carierele aflate în împrejurimi,
fiind alcătuită din coloane groase,
paralelipipedice, ce sprijină o arhi-
travă cu dimensiuni mai mari
decât ale coloanelor, având
lăţimea de 6,45 m, înălţimea de
5,13 m şi grosimea de 1,69m.
Pe feţele fiecărei coloane
se regăseşte simbolul sărutului,
două jumătăţi ale unui cerc, atât de
monument funerar în cimitirul Motivul Sărutului prezen-
caracteristic operei lui Brâncuşi.
Montparnasse. În 1916, sculptorul tat pe stâlpii laterali sub forma
Arhitrava are de asemenea încrus-
termina o Coloană a sărutului, al- stilizată a unor pupile uriaşe, este
tat acest simbol, ca un fel de fi-
cătuită prin asamblarea a 4 blocuri regăsit de-a lungul lintoului Porţii.
ligran. În plus, tot în filigran se
pe care figurile şi trupurile, Brâncuşi spunea: „Ce e sus mic,
află încrustaţii ce aduc cu un fel de
aproape contopite, abia se mai de- jos este mărit".
acoperiş al porţii, ca şi când poarta
osebesc, fiind parcă prefăcute în Barbu Brezianu nota:
ar fi acoperită cu şindrilă. Bolta
două stane vecine, încremenite pe „Printr-o serie de decantări ale
porţii are un ornament liniar deli-
cele patru laturi ale acestui frag- temei Sărutului, Brâncuşi a ajuns
cat: este o continuitate de arcuri
ment arhitectural. Catalogul ex- la realizarea unei compoziţii de o
mici, iar mai sus, pe trei linii ori-
poziţiei personale deschise de extremă precizie şi amploare; un
zontale, întâlnim continuarea unor
Brâncuşi în 1933—34 la Brummer şir de 40 de perechi de îndrăgostiţi
forme ovale identice, de parcă ar fi
Gallery din New York menţi- aşezaţi faţă în faţă, cu genunchii
conturul feţei şi al umerilor.
onează, de asemenea, prezenţa strânşi şi a căror curbură — nu
Poarta sărutului arată ca un arc de
unei „Coloane a sărutului", ca mult depărtată de versiunea în
triumf, simbolizând triumful vieţii
parte a proiectatului Templu al piatră a monumentului funerar din
asupra morţii.
contemplaţiei, pe care sculptorul cimitirul Montparnasse din 1910
Lucrarea a fost amplasată
urma să-l ridice în Indore. — evocă ritmul unor arcade ge-
pe locul ei în luna octombrie 1937
Referindu-se la aceste minate. O linie mediană, între-
şi a fost sculptată în prima parte a
coloane, Brâncuşi îi mărturisea ruptă de brâul infinit al braţelor
anului 1938, fiind finalizată la 20
sculptoriţei Malvina Hoffman: ce se petrec unul cu altul, formând
septembrie.
„La început am săpat în piatră un dublu chenar, desparte
Ca şi în cazul Coloanei in-
grupul celor două făpturi în- trupurile alipite; din chipurile lor
finitului, ideea Porţii era mult mai
lănţuite..., în urmă, după lung timp se văd doar ochii, gura (redusă la
veche decât momentul transpu-
m-a purtat gândul spre chipul unei o minusculă trăsătură de unire) şi
nerii în piatră a monumentului.
porţi prin care să se poată trece părul, sugerat prin câteva incizii
În 1907, Brâncuşi rea-
dincolo. Acum am intenţia, să dez- graţios şerpuite ce încadrează
lizase o primă versiune a Sărutului
volt siluetele în motivul de dea- feţele îmbrăţişaţilor".
care, simplificată, devenea în 1910
supra porţii".

28

Nr. 80 (anul IX), august 2012
Coloanele nesfârșite ale dorului de absolut
A plecat pe drumul său spre eternitate prin lucrările
sale de mari proporții, a plecat din Hobița, prin acest nume
de poveste spre culmi de glorie; a pus muncă de fiecare
ceas, pentru reușita gândului, a purtat făclia binelui, frumo-
sului și adevărului.
În viața lui, Brâncuși a trăit după propria lui ma-
ximă: „să creezi ca un zeu, să comanzi ca un rege și să lu-
crezi ca un sclav”. Nu-i așa că aceasta maximă face
trimitere la societatea dacă? Are aliura dacului pur sânge,
cu barbă și plete, simplu și credincios, cu îndârjire, dar și
cu înțelepciune, cu intuiție, dar și cu pricepere.
În articolul „Ce am învățat de la Brâncuși”, unde
Octavian Vuia intră în dialog cu maestrul, aflăm: „Ce crezi,
îmi spuse el, că romanii ne-au adus civilizația? Și-apoi cu
un ton destul de sarcastic, în nici un caz, ei ne-au adus
legile lor și jandarmeria ! … În momentul când au venit ro-
manii, îmi mărturisea Brâncuși, noi aveam o civilizație
străbună. Civilizația traco-geților și a dacilor, firește de alt
caracter, era înfloritoare, încă înainte de aceea greco-ro-
mană.” Prin aceste cuvinte, vorbea dacul din el, vorbeu
atâtea generaţii crescute și educate prin tradiții și obiceiuri
din tată-n fiu, pe aceste plaiuri de legendă.
„Despre ascendența lui, - spunea V. G. Paleolog -
nu pot spune decât că numele Brâncuși este singurul care
să ni fi fost transmis într-o ortografie de litera cu litera pe
un stâlp funerar de prin începuturile romane în Dacia. Ne-
figurând în onomastica romană, acest nume nu poate fi
decât dac, radicalul spunând-o.”
Având credința vie în suflet, tot ce a lucrat și pe cine a sfă-
tuit, a făcut-o din inimă, cu pasiune, cu dragoste.
Tot ce ni se întâmplă, ni se datorează.
„Brâncuși credea în minuni. E o minune să trăiești,
zicea el. Într’o zi de iarnă, m’a poftit să-l însoțesc într’o plim-
bare în pădurea Clamart. Am luat un taxi. Mi-era frig și Brân-
cuși a cerut șoferului să închidă geamul. Șoferul s’a făcut
că n’aude. Brâncuși a repetat de trei ori cererea, fără nici
un rezultat. Atunci, a rostit răspicat: O să vezi ce o să
pățești! O clipă mai târziu, automobilul s’a oprit în pană de
motor. Șoferul ne-a cerut să coborâm și, speriat, n’a vrut să
primească nici o plată. Iar Brâncuși, râzând în barbă, mi-a
zis, încântat: Vezi, m-a luat drept vrăjitor. Pentru mine, Brân-
cuși rămâne o necontenită prezență. Tot ce am învățat de
la el mi-e mereu de folos, mă ajută să văd ceea ce alții nu
știu să vadă”, zicea baroana Renee Irana Frachon.
Avea ceva misterios în firea lui, o undă din puterea
DACIA
magazin
Păun Voinea - Buzău
lui Zamolxix, din cea a regilor daci, din seva pământului, din
tăria caracterului acestui neam.
Brâncuşi nu lucra nici ușor, nici repede. Lua
nenumărate schițe ca să pătrundă, cum zicea el, duhul
formelor. „Armonia invizibilă e mai puternică decât cea vi-
zibilă”– spunea Heraclit
Când avea vizitatori, iar aceștia îl asaltau cu între-
bările, maestrul îi lăsa pe aceștia să vadă și să înțeleagă
lucrurile, spunând – „nu căutați formule obscure sau mis-
tere. Sunt doar bucurii simple, pe care vi le dăruesc aici.
Priviți-le până le veți vedea. Cei mai aproape de Dumnezeu
le-au văzut“.
„Nu mai sunt din această lume, sunt departe de
mine însumi, aproape de ființa însăși. Și după o scurtă
tăcere ce întărea cele spuse, continuă: Vezi, oamenii sunt
ca muștele care se împiedică în geam. Ei vor să treacă din-
colo, dar nu pot. Întrezăresc lumea cealaltă, dar nu o pot
atinge. Eu mă găsesc acum dincolo – spunea Brâncuși,
acolo unde omul se învecinează cu esențele.“
Reușita sa este exclusiv a personalității sale care,
după căutări și căutări, a găsit formula potrivită. Constantin
Brâncuși se destăinuia: „Am șlefuit materia pentru a afla
linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am
oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.”
Artistul cosidera lemnul ca o ființa; iar tănărului
sculptor Mac Constantinescu îi spunea: „Gândește-te că
stejarul din fața ta este un bunic înțelept şi sfătos. Vorba
daltei tale trebuie să fie respectuoasă și iubitoare. Numai
astfel îl poți mulțumi...”
Iubea oamenii, iubea natura, iubea universul.
„Există un țel în toate lucrurile. Pentru ca să-l
atingem e nevoie să ne desfacem de noi înșine; așa arta
se transfigurează, se înnobilează și trăiește, nu încre-
menirea lucrului, ci descoperirea a ceea ce este viu în el;
nu oprirea, ci mișcarea. În fiecare lucru trebuie să existe o
verticală”, spunea el.
Tot Octavian Vuia arăta: „Arta lui, izvorâtă dintr-o
origine îndepărtată, avea anologii misterioase cu formele
de cultură ale altor popoare ori civilizații.”
Culturi astăzi exotice sau primitive au avut, după
Brâncuși, epoci de creștere și de mare expansiune. Așa, de
pildă, arta negrilor din Africa cunoscuse altădată o înflorire
atât de mare, încât imperiul acestei civilizații se întindea
până la… Marea Neagră. De aceea îi zice şi neagră, îmi
spuse el, foarte serios. N-am îndrăznit să-l contrazic, de
29

Nr. 80 (anul IX), august 2012
teama de a nu fi poftit afară. Aceste lucruri nu se învață la
Sorbona, nu-i așa? zise el... Prin aceste mituri el lega în
chip misterios civilizațiile și culturile între ele. Tradiţia noas-
tră străveche se înrudea undeva, prin afinitățile unei arte
originare, cu cultura Cycladelor, a astecilor sau a continen-
tului african.
Prin Pasărea măiastră, Leda, Muza adormită,
Poarta sărutului, Vrăjitoarea, Brâncuși era în toate cul-
turile… Misterul acestei lumi se deslega ca prin farmec,
numai să știi să privești.
Ideea de universalitate, de măreție a acestui suflet
nobil, e născută din nobilul suflet românesc. „Numai însoțind
un zeu în peregrinările sale, mărturisea Platon, sufletul se
poate înălța acolo unde ființa își dezvăluie firea ei lăuntrică.”
Natura, tradițiile, învățămintele de la marii profe-
sori, l-au îndreptat către monumentalitate. Ideile sale ce
le-a purtat în sine, le-a plămădit și le-a rotunjit în suflet din-
totdeauna, cerurile au fost de partea sa.
Urmaș al lui Badea Cârțan, a purtat cu mândrie în
suflet acest plai străbun, ducându-l în toată lumea și
pomenindu-l.
Sensibil la neamul lui, la marile sacrificii ale
poporului român din Primul Război Mondial, Brâncuși aduce
contribuţia sa prin ansamblul ce poartă numele de „Poarta
Sărutului”, „Masa Tăcerii” și „Coloana Fără Sfârșit” şi
rămâne în istoria umanității prin amploarea și genialitatea
sa. „ Poarta sărutului”, prin cei opt stâlpi, sunt reprezentate
cele opt regiuni unite cu patria mamă, România. „Masa
DACIA
magazin
Tăcerii”, cei doisprezece apostoli, unde timpul se scurge
prin clepsidre, și masa unde în tăcere se planifică bătălia
finală. „Coloana Fără Sfârșit”, anul fatidic în care s-a produs
evenimentul și totodată nemurirea poporului român, ce tinde
spre infinit.
Artistul însuși aprecia că este singura dintre
coloanele sale care a reușit să se ridice la cer și mărturisea
că în ea a atins un caracter de perfecțiune definitiv. O
asemăna cu „un cântec etern care ne duce în infinit, dincolo
de orice durere și bucurie factice”.
Patriot până în adâncul sufletului, îl mistuia dorul
de țară și pe patul de moarte, după ce se spovedește și îm-
părtășește, mărturisește că moare „cu inima tristă pentru
că nu mă pot întoarce în țara mea .“
Ca Eminescu, ca și altii dintre marii oameni ai
acestei țări, Brâncuși s-a dus la esență, s-a dus la rădăcină,
la tradiții, la mituri, la baza sacră a creației populare
românești. Prin sculptura sa modernă a făcut un salt calitativ
fără a imita natura, fără a imita realitatea, ci prin exprimarea
și reprezentarea esenței lucrurilor, a creat legătura dintre
sensibil și spiritual, a redat lumii dimensiunea sacră a rea-
lității. Arta şi viața la el devin unitate.
Arta lui e ca natura, simplă și profundă, ne urmărește
mereu, e ca atunci când mergem pe câmpie și luna parcă
merge cu noi încotro parte o luăm.
Constantin Brâncuși rămâne mare ca un ochi cât roata istoriei.
Mă mândresc că sunt român. Mulţumim,
Constantin Brâncuși!

ASPECTE FILOSOFICE ŞI ŞTIINŢIFICE

ÎN CREAŢIA LUI BRÂNCUŞI
student Emil Ioan Curta - Academia Tehnică Militară,
inginer Cătălin Ciobanu

Lucian Blaga aprecia în 1923
că Brâncuşi „a făcut artă modernă
binişor înainte de apariţia lui Picasso,
Archipenko, Belling ”, fiind personali-
tatea care a simplificat forma, reuşind
să ofere conştiinţa formei pure, după
ce un titan al filosofiei – Kant – des-
crisese o „Critică a raţiunii pure”.
Formă pură din raţiune pură? Consi-
derăm că Brâncuşi este creatorul
formelor pure, ale unor inovaţii ce au
fost ulterior folosite pe larg în majori-
tatea sculpturilor moderne de azi.
Limbajul artistic al sculptoru-
lui este concentrat, inteligibil, cu
rădăcini în realitatea imediată şi
cunoscută, acesta nesculptând cu
predilecţie figuri, ci gânduri, idei şi
simboluri. Arta sa îşi trage seva din
arta populară, neavând un caracter
pur folcloric, ci, după unii exegeti, fiind
creaţie cultă încărcată de filozofie – şi
sensuri ştiinţifice, adăugăm noi, –
aducând în planul înţelegerii contem-
porane valori eterne din adâncurile fi-
inţei româneşti, printr-o gândire
elaborată lent, în timp, şi apoi încrus-
tată în piatră. Sculptura lui Brâncuşi
poate fi considerată o filosofie a
mişcării, sub aspect ştiinţific fiind CI-
NETICĂ în esenţa ei. Mişcarea - ca
formă de existenţă a materiei de la
neviu la viu, de la nestructurat la struc-
turat, de la amorf şi neordonat la com-
plex şi supraordonat - este în opera sa
o caracteristică esenţială.
Arta brâncuşiană este con-
siderată de mulţi exegeţi perfecţiunea
în mişcare sau mişcarea perfecţiunii,
fiind după aprecierea lui Nicolae Ti-
tulescu „un mesaj transmis prin necu-
vântător, o tindere spre universal” .

30

Nr. 80 (anul IX), august 2012
Plasticizarea ideilor – gândi-
rea încrustată în piatră – se
potriveşte formelor esenţializate prin
armonia, perfecţiunea legică şi puri-
tatea naturii.
Formele esenţiale ale cre-
aţiei brâncuşiene sunt:
l forma ovoidă, care su-
gerează modelul atomic (Prometeu,
Supliciul, Noul născut, Începutul lumii,
Narcis, Muză adormită, Primul pas,
Somnul);
l forma de clepsidră, care
sugerează diviziunea celulară (Masa
cu scaunele);
l forma de coloană, care
sugerează molecula de ADN (Coloana
infinitului);
l forma aerodinamică, de
pasăre sveltă şi alungită, de peşte,
care sugerează dinamicitatea, zborul
(Măiastra, Păsări în spaţiu, Cocoşul
salută soarele, Foca, Rugăciunea,
Peştele, Ţestoasa amfibie, Ţestoasa
zburătoare). „N–am căutat în timpul
întregii mele vieţi decât esenţa zboru-
lui. Zborul… ce fericire” – se confesa
Brâncuşi.
Considerăm că fiecare lu-
crare a lui Brâncuşi are trei sensuri
care se îngemănează:
- un sens filosofic;
- un sens vizual-expresiv şi verbal-au-
ditiv;
- un sens ştiinţific.
Vom exemplifica aceste afir-
maţii studiind trei sculpturi: MASA,
POARTA şi COLOANA.
Mircea Eliade aprecia că
simbolurile şi arhetipurile din culturile
sacre sunt forme care s-au impus
natural spiritului uman. Creaţia lui
Brâncuşi se bazează pe simboluri
arhaice. Acestea sunt:
*Simboluri generatoare: cercul, pa-
trulaterul, triunghiul şi crucea;
*Simboluri ajutătoare: punctul şi
linia;
Masa se incadrează în sim-
bolul geometric CERC; Poarta se in-
cadrează în simbolul geometric
PATRULATER; Coloana infinitului,
prin succesiunea modulară, se în-
Muză adormită Somnul
cadrează în simbolul geometric
TRIUNGHI.
MASA TĂCERII ŞI SCAUNELE
CLEPSIDRICE exprimă ideea filoso-
fică a unităţii şi luptei contrariilor, a
continuului şi discontinuului, precum şi
relaţia dintre centrifug şi centripet.
ASPECTE TEHNICE: tăblia
mesei propriu–zise este un cilindru de
piatră cu diametru de 2,13 m şi înalt
de 0,43 m şi este aşezată pe un alt
cilindru ce reprezintă piciorul mesei,
cu puţin mai mic. În jurul ei se rându-
iesc în cerc 12 scaune (0,55m
înălţime), formate dintr-o singură bu-
cată de piatră rotundă sub formă de
clepsidră. Piatra e aspră, poroasă,
grea. Dar ce poate sugera? Cerc
peste cerc, cerc lângă cercuri, cercuri
în jurul cercului. Văzute de sus, cele
12 cercuri ale scaunelor par sateliţii
cercului mare din centrul orbitei. Sau,
în altă viziune, un cadran al unui ceas
cosmic cu cele 12 ore ale lui. Dar ce
mai pot reprezenta cele 12 scaune?
Poate cercul bolţii cereşti reflectată în
piatră cu cele 12 constelaţii ale sale.
Un zodiac în piatră? DA… O moară a
timpul? DA…
Amplasarea mesei şi scau-
nelor în imediata apropiere a râului
face o asociere ideală, vizuală şi au-
ditivă cu noţiunea morii de apă.
Masa=roţile morii; scaunele=desagi
Pasăre în spaţiu Cocoşul salută Soarele
DACIA
magazin
Noul născut
(sacul dublu, tradiţional românesc).
Cele 2 părţi ale sacului dublu, reduse
la 2 jumătăţi de sferă sugerează şi 2
vase suprapuse bază pe bază. Două
vase în care se consumă produsul
morii: făina sau mălaiul.
Scaunele mai pot fi interpre-
tate ca fiind şi ceaunele în care se
fierbe mămăliga.
Masa înconjurată de scaune
reprezintă reuniunea unei familii, iar
prin intermediul morii ni se suge-
rează reuniunea unui grup social mai
larg, a unei întregi comunităţi în jurul
unui mijloc de producţie care produce
hrana, care asigură existenţa. Moara
care macină grăunţe… Moara bună
care macină orice… Moara bună care
macină totul… dar… cine macină
totul? TIMPUL MACINĂ TOTUL…
„viaţă, suflet şi stihii, păsărele mii şi
mii»…
S-ar putea scrie următoarele
implicaţii:
12 SCAUNE —‡12 CLEPSIDRE——
—-‡12 ASTRE——‡TRIMITEREA LA
TIMP ——-‡MOARĂ A TIMPULUI ;
MASĂ——‡CADRAN ;
MASA ŞI 12 SCAUNE——‡CADRAN
DE CEAS CU 12 ORE ;
MASA ŞI 12 SCAUNE—‡CALENDAR
ÎN PIATRĂ CU 12 LUNI ;
MASA ŞI 12 SCAUNE—-‡BOLTA
CEREASCĂ CU ZODIACUL.
Peştele
31

Nr. 80 (anul IX), august 2012
Prin Zodiac gândul reuneşte
Timpul şi Spaţiul, mişcarea astrelor şi
a constelaţiilor.
Masa tăcerii impune ca ima-
gine geometrică CERCUL, simbol
solar şi al centrului cosmic generator
(Cercul este generat de punct prin ex-
tensiunea sa în toate direcţiile). Cercul
în diferite culturi reprezintă şi haosul.
Cercul cu un punct în el reprezintă or-
dinea, armonia, iniţiativa creatoare,
„focarul de vibraţie care inundă
lumea»
Masa brâncuşiană nu este
funcţională, scaunele fiind la distanţă
mare faţă de masă, este deci MASA
CARE NU ESTE MASĂ, dar are o
mare valoare simbolică.
POARTA SĂRUTULUI – ex-
primă dialectica dintre viaţă şi moarte,
dintre naştere şi moarte, dintre
dragoste şi moarte.
Sărutul – acest expreso
uman este concentrat în ultima
stilizare şi exprimă înseşi legile funda-
mentale ale existenţei, exprimă armo-
nia cuplului, a femininului şi
masculinului, a plusului şi minusului;
„nimic nu trăieşte ce n-are opus şi
viaţa mereu opoziţie este” (Adrian
Păunescu).
Această simţire încrustată în
piatră – sărutul - se găseşte pe fiecare
latură a masivelor coloane. Formele
vieţii sunt multiple, fiind aceleaşi în
esenţa lor, o poartă prin care nici nu
intri bine că ai şi ieşit.
POARTA CARE NU E
POARTĂ. O clipă doar eşti în poartă,
o clipă care semnifică viaţa şi care
apoi, ca într–o transformare mate-
matică (omotetie de raport k), te aruncă
la infinit… tăcere, linişte şi neant.
Poarta sărutului semnifică,
de asemenea:
- Îmbrăţişarea bărbatului cu fe-
meia până la contopirea lor, ce ex-
primă opoziţia în unitate la scara
întregii umanităţi;
- Continuitatea vieţii, triumf al vieţii
şi dragostei asupra morţii;
- Două jumătăţi ale unui cerc, re-
unite în ultimul stadiu al generalizării
într-un cerc care se poate interpreta
ca fiind cercul din filosofia indiană,
care exprimă complementaritatea în-
tregului Univers, principiile yin şi
yang.
ASPECTE TEHNICE: poarta
este alcătuită din 2 coloane groase,
paralelipipedice, ce sprijină de o parte
şi de alta o ARHITRAVĂ, mai groasă
decât ele. Este lucrată din piatră
aspră de moară, în volume mari, sta-
bile.
Pe părţile frontale ale arhitra-
vei sunt reprezentate simbolic prin
dreptunghiuri rotunjite la capete alte
16 săruturi. Dar ce reprezintă numărul
16 în accepţiunea modernă a zilelor
noastre? Poate semnifica 2 octeţi (2x8
biţi). Deci cele 16 săruturi pot repre-
zenta 1 cuvânt -calculator, baza de re-
prezentare digitală a tuturor infor-
maţiilor şi cunoştiinţelor actuale. Oare
Brâncuşi este deschizătorul prin artă
a reprezentării digitale de astăzi, a
lumii virtuale atât de apreciată de ti-
neri?
Poarta poate fi considerată şi
ca un simbol al vieţii, legată de funcţio-
nalitatea sa: prin poarta vieţii vine
omul pe lume şi apoi tot printr-o
poartă, dar a morţii iese omul din
lume.
Motivele care reproduc sim-
bolul solar sunt în alte culturi şi spaţii
geografice şi „pomul vieţii”, „şarpele”
sau „omul”. Toate sunt semne stră-
vechi, existente şi în tradiţia altor po-
poare şi trimiţând în linii mari, la
aceeaşi semnificaţie: „poarta, ca sim-
bol al vieţii“
Coloanele sunt alcătuite din
4 cuburi: 2 reprezentând baza de
susţinere (generaţiile trecute?) a celor-
lalte 2 care exprimă viaţa, dragostea,
continuitatea, perpetuarea speciei.
Cele 4 cuburi pot reprezenta
şi cele 4 elemente simbolice ale cul-
turilor orientale străvechi : APĂ-FOC-
AER-PĂMÂNT.
Cercul tăiat în 2 părţi egale
de o verticală este materializarea
reprezentărilor arhaice a principiului
activ, masculin, puternic, generator.
DACIA
magazin
Poarta este un patrulater în
dublă reprezentare: o dată ca plin (pe
conturul exterior) şi odată ca gol (pe
spaţiul interior creat de deschiderea
porţii), deci acesta poate fi considerat
ca fiind un patrulater imaterial înscris
într–un patrulater material. Patrulaterul
se înscrie în cifra pitagoreică 4 – sim-
bolul OMULUI, a voinţei umane. Omul
în structura porţii brâncuşiene e repre-
zentat prin semnul celor 2 reliefuri: se-
micercuri şi semicoloane repetate de
16 ori. Cifra 16 este în simbolul pita-
goreic tot cea a omului 4, dar ridicat la
puterea a 2-a, adică „la domeniul fo-
rţelor universale”.
Perechile îmbrăţişate de pe
părţile frontale şi laterale ale arhitravei
sunt în număr de 40 (16+16+4+4).
Deci 4 reprezintă OMUL iar 0 repre-
zintă începutul, începuturile lumii şi ale
omului. Deci geneza.
Arhitrava seamănă şi cu o ladă
de zestre. Aceasta a ocupat un loc de
cinste în cadrul interiorului atât în
locuinţa ţărănească, ca şi în casele
boiereşti încă din sec. 18, fiind
aşezată pe capătul patului sau pe la-
viţă, ca simbol al femeii măritate, al
priceperii ei de a lucra. Sunt întâlnite
în toată Transilvania şi toată regiunea
subcarpatică fiind executate din esen-
ţe lemnoase diferite (fag, frasin, ste-
jar). Au decor mai ales crestat şi se
compun din mai multe părţi, îmbinate
unele în altele, într-o tehnică cunos-
cută din antichitate în Egipt, Creta,
Grecia sau Italia.
În această sculptură, funcţionalul
se îngemănează cu simbolicul.
COLOANA FĂRĂ SFĂRŞIT. În
sens filosofic aceasta exprimă:
- Succesiunea infinită a ciclurilor
(în ascensiune) vieţii;
- Ascensiunea formelor de viaţă
în timp, perfectiunea continuă a lumii;
- Ritmicitatea vârstelor noastre, a
generaţiilor, a erelor, a lumilor;
- Graniţa dintre material şi imate-
rial, dintre determinat şi nedeterminat,
dintre corp şi spirit;
- Verticalitatea octoedrelor ce
32

Nr. 80 (anul IX), august 2012
contopeşte infinitul cu prezentul, cu
certitudinea şi demnitatea;
- Evoluţia materiei în spaţiu şi
timp, încorporarea în accepţia cos-
mică a mişcării.
Coloana – poate creaţia
supremă a lui Brâncuşi – are un sens
mai spiritualizat decât MASA şi
POARTA . Imaginea sa este – dincolo
de noţiunea de stâlp – total abstractă.
Privitorul se poate gândi la un stâlp
sau la o coloană, deci o piesă care să
susţină ceva, să suporte o greutate şi
această reprezentare poate fi pusă în
legătură cu stâlpii de lemn ai caselor
ţărăneşti din Hobiţa şi împrejurimi.
Amplasarea acesteia într-un
spaţiu larg şi golaş oferă un peisaj in-
tegrator, fiind competitivă cu munţii. Pe
măsura apropierii privitorului, coloana
devine tot mai masivă, mai impună-
toare; înălţimea sa nu mai poate fi
cuprinsă vizual în raport cu Pământul,
ci cu Cerul. Ţâşneşte parcă din
Pământ şi sprijină Cerul. „O sculptură
nu se sfârşeşte niciodată în posta-
mentul său, ci se continuă în cer, în
piedestal şi în pământ” – aprecia Brân-
cuşi.
ASPECTE TEHNICE: are 31
de metri înălţime şi este alcătuită din
module octoedrice. Dimensiunea unui
modul este de 1,80 m, deci cât
înălţimea unui om, iar raportul intern
al măsurilor octoedrului este 1:2:4.
Fiecare octoedru are o origine (un
centru, un punct) de formare, o extin-
dere maximă şi un punct de sfârşit
(final), care la rândul lui exprimă în-
ceputul ciclului următor. «închideri
care se deschid» (C. NOICA) şi des-
chideri care se închid – am aprecia
noi – acestea sugerând ciclicitatea,
ascensiunea, pulsaţia, mişcarea
ascendentă.
Deci o succesiune de cicluri,
care formal reprezintă o succesiune
de puncte (punctul origine şi punctul
final, care devine iar origine ş.a.m.d.).
Punctul poate fi astfel înţeles ca un in-
finit latent (închiderile care se des-
chid), iar infinitul ca un punct latent
(deschiderile care se închid). „Punctu-
acela de mişcare, mult mai slab ca
boaba spumii, / E stăpânul fără mar-
gini peste marginile lumii…/ De-atunci
negura eternă se desface în fâşii , / De
atunci răsare lumea, lună, soare şi sti-
hii…“ (M. Eminescu).
Coloana are formă repatabilă
la nesfârşit, ce o apropie de un arbore,
de un brad. Bradul este atestat arbore-
totem şi motiv simbolic cu multe sem-
nificaţii în diverse culturi şi perioade
istorice. Astfel, în ţara noastră, se
găseşte desenat pe obiecte şi vase de
cult neolitice (Hamangia, Gumelniţa,
Boian, Cucuteni), ţesut pe veşminte
rituale, încrustat în lemn sau cioplit pe
pietre de mormânt.
Coloana arbore care sem-
nifică bolta cerească sprijinită de
bradul coloană, face parte dintre
simbolurile găsite pe vasele de cult
din prima fază a ceramicii geto-
dace (sec. V –IV î.e.n.)
Sub forma unificată a rom-
boidului generator al Coloanei fără
sfârşit se recunoaşte fiecare triunghi
transpus în tridimensionalitatea pi-
ramidală. Deci, 4 feţe pentru fiecare
semimodul, corespunzător cifrei
pitagoice 4 -, semnificând OMUL şi
formând cu perechea lui identică un
element întreg, deci cifra 8 - simbol al
echităţii absolute, cifră alcătuită din
vertebre de 2 romburi sau mai vechi
din 2 pătrate suprapuse:
Decupajul elementelor oc-
toedrului se poate face în 2 moduri:
-fie în punctul de reuniune a
vârfurilor triunghiului:
-fie în punctele de alăturare
a bazelor:
În acest fel, ceea ce repre-
zintă partea superioară într-un decu-
paj devine parte inferioară în
decupajul următor.
Focul domină apa „calea us-
cată (ieşirea din sine)” ;
Apa domină focul „calea
umedă (intrarea în sine)” .
Coloana poate fi astfel inter-
pretată şi ca simbol al continuei ge-
nerări şi anulări de contrarii: pământ –
aer (materie-spirit); foc-apă (energie-
suflet omenesc).
DACIA
magazin
Elementul cu care începe şi
se termină fizic coloana este jumă-
tatea unui octoedru. Semioctoedrul de
la bază poate semnifica ceea ce s-a
acumulat din străvechimi până acum,
fructificarea patrimoniului material şi
spiritual al umanitaţii, iar semioctoe-
drul cu care se termină poate sem-
nifica deschiderea spre cer, spre
infinit, spre Dumnezeu.
De asemenea, semioctoe-
drul de la bază mai poate reprezenta
o cunoaştere divină, fără de început,
cea care a dat naştere la tot, lume,
viaţă..., iar semioctoedrul terminal
poate reprezenta o întoarcere la acea
cunoaştere, prin credinţă, către Dum-
nezeu.
COLOANA, POARTA, MA-
SA alcătuiesc TRIGEMENEA, o
operă unitară în următoarea inter-
pretare: de la tinereţea viguroasă
(COLOANA) prin nuntă (POARTA)
până la moarte (MASA).
„Există un sens în toate lu-
crurile. Pentru a ajunge la el, trebuie
să ne detaşăm de noi înşine. Să vezi
departe e una, să ajungi acolo e
altceva” – rostuia Brâncuşi. Şi încă:
„am căutat un drum spre universal…
am căutat esenţa, caracterul profund,
ideea personalităţii fiinţelor cioplite de
mine, care să fie simbol de puritate, de
graţie, de mister, de frământare, de
avânt… Dacă am putut smulge ma-
teriei adevărul ei, spiritul, şi să-l
cuprind în acea idee-cheie, exprimată
în lemn, în marmură ori bronz, am
aflat şi calea spre cugetul şi sensibili-
tatea aceluia care contemplă sculp-
turile mele. Şi el va adăuga, din
propriul lui spirit, frământat, trezit spre
frumos, o mulţime de impresii, de su-
gerări creatoare… şi va colabora, se
va înfrăţi cu mine în acele clipe. Imi va
îmbogăţi creaţia…”
BIBLIOGRAFIE:
1. Adrian Petringenaru, Imagine şi simbol la
Brâncuşi, Editura Meridiane, 1983;
2. Ion Macici, Estetica operei lui Constantin
Brâncuşi, Editura Scrisul românesc, 1987;
3. Mircea Deac, Brâncuşi-surse arhetipale,
Editura Junimea, 1982;
4. Constantin Zărnescu, Aforismele şi textile
lui Brâncuşi.
33
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

III. ECOURI DE LA CONGRES

MESAJ PENTRU CONGRESUL INTERNAŢIONAL

DE DACOLOGIE – TÂRGU JIU,
2012
prof. Dumitru Lucec
Felicitări organizatorilor şi participanţilor la MASA TĂCERII,
Congresul Internaţional de Dacologie de la Tg. Nu pare rece piatra ce zace în TĂCERE
Jiu! Şi ţine caldă MASA cu fructele iubirii.
Momentul „Brâncuşi” este sărbătorit de În liniştea naturii, primeşte cu plăcere
toţi admiratorii operei sale; prin excelenţă, spe- Solia pământeană ce îşi alege mirii.
cialiştii în domeniu îl omagiază cu şi mai mult fast.
Cu dalta sa de avangardă şi spiritul no-
vator autentic, marele sculptor s-a impus ca un PASĂREA MĂIASTRĂ,
nonconformist de excepţie, uimind cu talentul şi Ca neaoş din Hobiţa noastră,
inventivitatea sa întreaga lume interesată de arta Surprinde PASĂREA MĂIASTRĂ
plastică. Aşa a rămas şi în conştiinţa românilor Cu dragostea de neam şi ţară,
de pretutindeni şi din toate timpurile. Cu arta-i vie şi sprinţară.
SĂRUTUL, opera de suflet şi emoţie, se
remarcă prin relaţia interumană şi providenţială.
Universul lui Brâncuşi este şi plastic, şi poetic, şi POARTA SĂRUTULUI
fantastic, dar şi accesibil. În datina străbună, SĂRUTUL dat la POARTĂ
Omul care a văzut lumina zilei la Hobiţa E dar în mediul rustic şi încă se mai poartă.
–Târgu-Jiu, este artistul care îşi laudă, de- Deschisă către viaţă, deschisă către lume,
opotrivă, locurile natale, tradiţiile şi folclorul Aceeaşi Poartă, astăzi, e poarta cu renume.
românesc din nordul Olteniei, cât şi din spaţiul
carpato- danubian- pontic; este românul tuturor
românilor. DOMNIŞOARA POGANY
Tezaurul monumental al creaţiilor sale re- Cu ochii mari, marcaţi în ametist,
vine ca un preţios ancestru cultural generaţiilor Privirea DOMNIŞOAREI POGANY
care îl succed. Datorăm, aşadar, marelui dispărut Străbate timp şi spaţiu, cât o fi,
recunoştinţă şi cinstire a memoriei sale. Congre- În amintirea marelui artist.
sul a răspuns acestui deziderat patriotic.
Impresionat plăcut de aportul creator
brâncuşian la valorile culturale naţionale şi uni- SĂRUTUL
versale, îi dedic câteva modeste versuri. „SĂRUTUL” tău pe piatra rece
Rezistă-n universul tern.
COLOANA INFINITĂ, Încet, încet vremea va trece
Din romburi măiestrite-n lăicer Iar tu rămâi reper etern.
Se naşte zbor de imnuri către Cer.
Metopele-n viziune împlinită Bucureşti, 15 iunie 2012
S-au vrut COLOANA INFINITĂ.

34
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

GÂNDURI Ultimul dac ajuns până la noi

Prof. Ecaterina Chifu Prof. dr. Mihai Popescu,
Biblioteca Militară Naţională – Bucureşti
Congresul al XIII-lea de
Dacologie, „BRÂNCUŞI-PIETRE- După Mihai Viteazul şi Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi merita să fie
LE DACILOR VORBESC”, a pus în văzut şi cunoscut în lumina rădăcinilor sale străvechi, dacice. Fiind contemporan cu
lumină importanţa operei marelui avangarda artistică europeană de la începutul secolului XX, Constantin Brâncuşi nu
s-a lăsat amăgit de experimentele non-figurative, abstracte, şi-a găsit propriul drum,
sculptor, continuator al gândirii cre-
pe care l-a urmat cu consecvenţă, readucând în actualitate şi punând în valoare mo-
atoare a Dacilor, cel care a dat tive artistice arhetipale ale civilizaţiei daco-române.
viaţă pietrei, lemnului şi metalului, Cercetători din judeţul Gorj, din Oltenia, din toată România, din Republica
realizând capodopere care au adus Moldova, din Europa şi din întreaga lume, au prezentat peste nouăzeci de comu-
faima numelui său şi a ţării noastre, nicări, în plenul Congresului şi în cele patru secţiuni. Aspecte ale vieţii şi ale operelor
înscriind în eternitate o creaţie de marelui sculptor au fost analizate şi interpretate transdisciplinar şi interdisciplinar.
o valoare inestimabilă. Istorici, profesori, ingineri, studenţi şi elevi, specialişti în diverse domenii,
Dar spiritul său încă mai au ales şi au interpretat teme fundamentale ale creaţiei artistice brâncuşiene, ale
rătăceşte prin ceţurile pariziene şi gândirii sale, aşa cum o cunoaştem din aforismele proprii, din interviurile acordate
va avea odihnă, doar atunci când sau din amintirile celor care l-au cunoscut.
În discuţiile cu prietenii, Brâncuşi spunea adesea: „Noi ăştia suntem daci
se va face reînhumarea marelui
în munţi”, considerându-se coborâtor al „dacilor din Gorj”. Obârşia străveche a operei
artist în Hobiţa sa natală, să se bu- atât de moderne a sculptorului român a fost de mult timp recunoscută de nenumăraţi
cure iar de dulcele plai românesc, cercetători români şi străini. Fără a teoretiza, el însuşi era perfect conştient de acest
cu luminile ce vin din cerul atât de adevăr: „Eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi”. El descoperise marea taină a
albastru şi din acele piscuri ce fac vieţii şi a artei dacilor, care lăsau lucrurile să vorbească în locul lor.
atât de deosebit spaţiul carpatin. Autorităţile locale, primăria şi consiliul judeţean, dar mai ales Universitatea
„Constantin Brâncuşi", prin rectorul său, prof. univ. dr. Moise Bojincă, au contribuit
material şi spiritual la buna desfăşurare a congresului.
Suntem convinşi că sutele de participanţi la lucrările în plen şi pe secţiuni
ale congresului şi-au îmbogăţit percepţia asupra marelui sculptor, şi-au împrospătat
Gânduri… amintirile şi cunoştinţele, au conştientizat mai profund valoarea patrimoniului lăsat
de Constantin Brâncuşi, adâncindu-şi rădăcinile propriei fiinţe în lumea valorilor
perene ale neamului nostru dac, pe care operele sale, răspândite în toată lumea,
Andrei Banică le-au făcut cunoscute întregii umanităţi, drept comori ale artei universale.
S-a încheiat şi cel de-al XIII-lea Congres Internaţional importanţă. În ultimii câţiva ani, dânsului i s-a alăturat o… zănă
de Dacologie şi puţini din cei peste 250 de participanţi ştiu câte bună… se pare că Zalmoxis ne-a mai trimis pe cineva care a
luni de muncă, drumuri, discuţii, telefoane, email-uri etc… se reuşit minuni, începând cu congresul dedicat lui Eminescu,
află în spatele organizării acestor Congrese, dedicate renaş- continuând cu Alba Iulia şi perseverând anul acesta la Târgu
terii identităţii naţionale. „Creierul şi sufletul” acestor mani- Jiu; le suntem recunoscători şi le dorim amândurora multă
festări a fost mereu doctorul Napoleon Săvescu, preşedintele sănătate, exprimându-ne speranţa că vor putea fi alături de
fondator al Societăţii „Dacia Revival” şi căruia îi datorăm reîn- noi, cu aceeaşi dedicaţie, şi în anii ce urmează.
vierea mişcării dacologice în contemporaneitate. În încheiere, doresc şi eu să vă mulţumesc, dum-
Munca începe, de obicei, cu cel puţin 6 luni înainte neavoastră, tuturor celor ce, an de an, vă implicaţi şi ne uimiţi,
şi este o muncă zilnică a unei echipe de patru oameni, în spe- pe noi toţi, cu o nestăvilită sete de cunoaştere, contribuind cu
cial, dedicaţi de ani de zile organizării congreselor; pe unii îi materiale excelent documentate la lucrările congreselor pentru
cunoasteţi mai bine, pe alţii mai puţin, însă implicarea fiecăruia evidenţierea străvechii civilizaţii dacice, a identităţii noastre
dintre noi este la fel de importantă. Acestora li se alătură un specifice şi pentru „recuperarea, aşa cum afirma preşedintele
număr mult mai mare de oameni ce ajută în diverse feluri la N. Săvescu, a demnităţii noastre naţionale.” Congresul din
organizarea şi la buna desfăşurare a lor. acest an, dedicat lui Constantin Brâncuşi, întemeietorul sculp-
Nu ştiu câţi dintre obişnuiţii acestui congres conşti- turii moderne mondiale, a dezvăluit cu pregnanţă viziunea şi
entizează că implicarea absolut necondiţionată a sponsorului motivele de sorginte dacică din uimitoarea lui operă.
nostru principal, d-nul George Constantin Păunescu, fără ge- Să ne vedem cu bine şi în anii ce urmează şi să
nerozitatea căruia nu s-ar fi ajuns niciodată la mai bine de un sperăm că eforturile colective din aceşti ultimi 13 ani vor avea,
deceniu de congrese de dacologie, în condiţii excelente de într-un final, un ecou pozitiv în conştiinţa persoanelor şi la
desfăşurare şi cazare, însoţite de excursii, de momente me- forurile oficiale responsabile de imaginea acestei ţări în lume.
morabile, amintiri pentru o viaţă, aşa cum au fost, mai ales, Bucureşti, 5 august 2012
Congresele de la Alba Iulia sau Târgu Jiu, este de o majoră

35
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

IV. RECENZII, REPORTAJE, PREZENTĂRI

CETATEA GETICĂ AEGYSSUS

Nicolae Nicolae, istoric

Situată în partea de nord-est

a municipiului Tulcea, pe un
promontoriu stâncos al lanţului
muntos Hercinic, are zidurile de in-
cintă, construite pe curba de nivel a
terenului, având o formă poligonală
neregulată: iniţial, cetatea a fost pre-
văzută cu şapte turnuri de apărare şi
veghe, asupra teritoriului de răsărit
în primul rând. Toate cele şapte tur-
nuri au o formă de potcoavă, ce per-
mite vizibilitate într-un arc de cerc
de 270º.
Vechea cetate Aegyssus a
fost numită în anul 10 d.H. de poetul
Ovidiu, poet ce era bun prieten cu
regele get, de neam odris Cotis, fiul
fostului rege Poesmetaeces I. În anul 12 d.H. cetatea
Aegyssus este recucerită de geţii vârnoşi din cetatea
Barboşi (Galaţi) pentru o perioadă de trei ani, deci
până în anul 15 d.H., când Cotis cere ajutor Roman
împotriva geţilor, care între timp au cucerit şi cetatea
Troesmis.
După aceste evenimente militare, romanii iau
în serios puterea getică şi încep consolidarea li-
menusului dunărean, aducând la Aegyssus o mică uni-
tate militară din regiunea I Iovia, cantonată la

Noviodunum. Tot în această perioadă este cantonată

şi legiunea a V-a Macedonica la Troesmis. Ocupaţia
Romană în Geţia minor (Sciţia minor) durează până
la 378 d.H., când getul Alaric, plecat din Aegyssus,
pătrunde în Moesia şi distruge armata împăratului
Valens, care este decapitat pe câmpul de luptă. Ofen-
siva getică continuă până la 23 august anul 410, când
Roma este distrusă pur şi simplu de acelaşi Alaric. De
la această dată, Roma nu-şi va mai reveni niciodată.
Un alt get, Odoacru, definitivează distrugerea
Romei la 476 d.H. Este bine a se reţine că geţii s-au
ţinut de cuvânt şi au distrus imperiul, plecând cu toată
forţa armată din vechea cetate hallstatiană Aegyssus.

36

Nr. 80 (anul IX), august 2012
V. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A FILIALELOR
ÎNTÂLNIREA „DACIA REVIVAL”
1 august 2012, New York
Într-o atmosferă încărcată parcă de
ecourile venind din trecutul nostru dacic, a avut
loc, în seara zilei de 1 august a.c., în sala de
festivităţi a restaurantului „Bucharest” din Sun-
nyside, New York, întâlnirea „DACIA” cu mem-
bri şi simpatizanţi ai mişcării dacice.
În prezenţa a peste 50 de oameni,
preşedintele societăţii, dr. Napoleon Săvescu,
a expus aspecte noi şi atractive în cadrul temei
generale „Cercetări şi ipoteze referitoare la
daci şi nu numai”.
Centrul de interes s-a axat pe impresiile
participanţilor de la cel de-Al XIII-lea Congres
Internaţional de Dacologie ce şi-a desfăşurat
lucrările între 29 iunie şi 1 iulie a.c., la Târgu
Jiu, România, şi care a avut ca temă „Brâncuşi
2012; Pietrele dacilor vorbesc”.
Ultimul număr al revistei „Dacia Maga-
zin” (de fapt, număr dublu, pe lunile iunie şi
iulie) a fost prezentat în imagini video. Invitaţii
au putut vedea numărul mare de lucrări ştiinţi-
fice pe care delegaţii la congres le-au făcut
DACIA
magazin
Prof. Mariana Terra
cunoscute şi care au adus un binemeritat
omagiu marelui sculptor român, Constantin
Brâncuşi. A fost subliniată ideea că „geniul de
la Hobiţa” a nemurit sufletul dacic şi a nemurit
poporul român prin opere artistice de valoare
inegalabilă şi care vor rămâne nepieritoare.
În sală a vibrat apoi cântecul „Brâncuşi
nemuritorul”, semn de preţuire şi de pioasă
aducere aminte.
Subsemnata a vorbit despre puter-
nicele impresii culese de la Târgu Jiu, scoţând
în relief suportul şi prezenţa oficialităţilor mu-
nicipiului Târgu Jiu şi ale judeţului Gorj. Impre-
sionante au fost lozincile şi pancartele care au
împânzit oraşul şi care, lângă portretul lui
Brâncuşi, anunţau cu mândrie congresul de-
dicat acestui mare geniu al sculpturii române
şi universale. Excursiile la Hobiţa, la Muzeul
Etnografic, în parcul oraşului – unde au fost
admirate Coloana Infinită, Poarta Sărutului,
Masa Tăcerii - şi, în special, congresul au
adăugat o filă importantă în efortul din ce în ce
37

Nr. 80 (anul IX), august 2012
mai apreciat al societăţii „Dacia Revival” de a
face cunoscute valori de marcă ale culturii
noastre. Este de menţionat că la congresul din
acest an au participat 7 delegaţi din New York:
dr. Napoleon Săvescu, Dima Lascu, Virgil
Ciucă, Ion Ştefan, Ion Manea, Doina Mureşan
şi subsemnata.
Inginerul Dima Lascu şi-a exprimat bu-
curia de a fi putut participa la lucrările congre-
sului şi la excursiile informative organizate şi
care au contribuit substanţial la o mai bună
cunoaştere a vieţii şi activităţii marelui nostru
sculptor Constantin Brâncuşi. De asemenea,
dânsul a apreciat buna organizare, cazarea
confortabilă a oamenilor la hotelul „Gorj”,
mesele consistente, valoarea lucrărilor prezen-
tate la congres şi atitudinea prietenească între
oameni, chiar dacă unii s-au întâlnit atunci
pentru prima oară.
Preşedintele societăţii, dr. Napoleon
Săvescu, a punctat momentele mai importante
ale congresului şi, mai cu seamă, faptul că a
primit sprijin deosebit de important din partea
unor personalităţi ale societăţii româneşti.
În continuare a fost proiectat filmul do-
cumentar „Adevăruri tulburătoare” (partea a
II-a), film difuzat de Televiziunea Română, care
a stârnit numeroase discuţii în mass media –
cele mai multe pozitive – şi care a fost comen-
tat de peste 100.000 de internauţi. Numărul
DACIA
magazin
mare de comentarii este o dovadă grăitoare a
interesului din ce în ce mai mare pe care istoria
noastră străveche îl declanşează în societate.
Alte subiecte prezentate la întâlnirea
din luna august au fost: Cele 7 svastici ale
reginei Maria (continuare), Sarmisegetusa,
oraşul secret, Irlandezii, dacii şi... kosonii, Cu
laserul prin istorie, Cum am reuşit să-i
învingem pe neanderthalieni, Ziarul „Adevărul”
şi dacii, Mihai Eminescu în Elveţia („Dacia Hel-
vetica”), Controverse despre daci.
Numărul mare al subiectelor şi diversi-
tatea lor sunt o mărturie elocventă a pre-
ocupării oamenilor din România, din Statele
Unite şi din alte ţări de a căuta, de a afla şi de
a transmite lucruri interesante care să con-
tribuie la o mai aprofundată cunoaştere a isto-
riei noastre şi vorbesc, fără nicio îndoială,
despre pasiunea constantă şi demnă de res-
pect a preşedintelui societăţii noastre de a se-
lecta materiale de real interes.
Spiritul dacic se întăreşte, formarea
opiniilor şi a certitudinilor despre strămoşii
daci, ca întemeietori de ţară şi de popor, este
tot mai accentuată iar la toate acestea aportul
societăţii „Dacia Revival” este fundamental.
La fel ca în fiecare lună, şi în luna au-
gust, această întrunire „Dacia” din New York
s-a dovedit fructuoasă prin multiplele ei infor-
maţii.
38
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătate

DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY
Dr. Napoleon Săvescu 11. prof. Alexandru Stan,
21-26 Broadway, New York 11106 USA Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78,
Tel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635 CH-1800 Vevey 1.
e-mail: nsavescu@nyc.rr.com Tel. 004021 944 93 36;
E-mail: titanget@hispeed.ch
2. Ilie Enciu, director DRIS Site: http://www.facebook.com/#!/DaciaHelvetia
str. Arbustului nr. 2B
Bucureşti, sector 2 12. Societatea Culturală Română „Dacia”
Telefon: 021 240 1218; 0745033960 Plushckis Nicolae - preşedinte
Republica Kazahstan
3. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi, 100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14
Prof. Aurel Manole Telefon: 7212/42-14-85, 476848
Str. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi , Mobil: +77012189472, +77776931280
Jud. Galaţi Telefon: +40743939727
Tel. 0754022616 E-mail: romani_kazahstan@yahoo.com

4. Clinica de Medicină Integrată, 13. Uniunea Scriitorilor din Moldova

Dr. Corneliu Băbuţ Mihai Cimpoi - academician, preşedinte
Comuna Maşloc, Jud. Timiş Str. Alecu Russo, nr. 18, bl. I, ap. 13
Chişinău, MD - 2004
5. Ing. Eugen Ciobanu Telefon: 00373 22 333 007
B-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65 Mobil: 00373 69 14 78 00
Buzău, cod 210246, Tel. 0760176649 E-mail: mihaicimpoi@mail.ro

6. Asociaţia Culturală Craidava,

14. Comunitatea Românilor din Serbia
Prof. Dr. Danciu Elena Tereza
(Zajednica Rumuna U Srbiji)
Str. Sergent Constantin Popescu Nr.15,
Ion Cizmaş - preşedinte
Bl.42A, Sc.A, Et. 3, Ap.8
Craiova, Jud. Dolj str. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300
Tel. 0765211880 Oraş: Vrsac, Serbia
Telefon: +381 13 837 336
7. Rodica Florea Mobil: +381 63 38 22 23
str. Aleea Saturn, bl. 24, sc. 1, ap. 5 E-mail: comunitatea@gmail.com
Deva, jud. Hunedoara www.comunitatea-romanilor.org.yu

8. Gheorghe Mihăilescu
15. Ion Gâju - preşedinte Marisdava
str. Pescarilor nr. 26, bl. MZ 11, ap. 12,
cod. 900538 Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17
Constanţa, jud. Constanţa Târgu Mureş, jud. Mureş
Tel: 0721 59 48 79
9. Domniţa Raţiu
str. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5 16. Filiala Getia Minor – Tulcea,
Braşov, jud. Braşov Preşedinte Nicolae Nicolae
Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
10. Eugenia Semenciuc
Tel. 0729011003, 0752104184, 0372707308
Spania - Madrid
Telefon: 00346 440 65 372 e-mail: getiaminor@yahoo.com

39
 DACIA
Nr. 80 (anul IX), august 2012 magazin

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICARE

l Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişier
word, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;
l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de contact;
l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată ca
notă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;
l Articolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;
l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,
data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;
l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea,
cod poştal: 820035, jud. Tulcea, România.
l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:
revistadaciamagazintulcea@gmail.com; pozerevistadaciamagazintulcea@gmail.com

I. EDITORIAL: Dr. Napoleon Săvescu: Cel de-al 1 3. Gabriel Andrei: Coloana Infinitului şi Pasărea 21
XIII-lea Congres Internaţional de Dacologie - „Brân- Măiastră
cuşi. Pietrele dacilor vorbec”-, o mărturie grăitoare 4. Octavian Onea şi Doina Onea: Templul Brân- 24
a patriotismului nostru românesc cuşian, „în metru antic”, de la Târgu-Jiu
5. Valerica Păun: Astrul din Carpați 26
II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE 6. Marius Ionel Constantin: Poarta sărutului 28
A. Studii de dacologie 2 7. Voinea Păun: Coloanele nesfârșite ale dorului 29
1. Dr. Napoleon Săvescu: Noi, Dacii. Sanctuare
S dacice (2)
2. G. D. Iscru: Mihai Viteazul – restauratorul Daciei
6
de absolut
8. Emil Ioan Curta, Cătălin Ciobanu: Aspecte 30
filosofice şi ştiinţifice în creaţia lui Brâncuşi
şi al Bisericii strămoşeşti
U 3. Dima Lascu: Traco-dacii & traco –macedonenii
4. Mioara Căluşiţa-Alecu: De ce unii daci purtau că-
7
10 III. ECOURI DE LA CONGES
1. Dumitru Lucec: Mesaj pentru al XIII-lea Congres 34
ciuli aplecate spre frunte
M 5. Emilian Munteanu: Un oronim vechi în Munţii
Cibinului
13 Internaţional de Dacologie
2. Mihai Popescu: Ultimul dac ajuns până la noi 35
6. Marin Voican Ghioroiu: Cine a construit podul de 14 3. Ecaterina Chifu: Impresii 35

A peste Dunăre
7. Eugen Costel Popescu: Calculul timpului la 16
4. Andrei Bănică: Gânduri şi mulţumiri 35

esenieni IV. RECENZII, REPORTAJE, PREZENTĂRI

R 8. Gheorghe Bucur: Dacul cel mare al poeziei
româneşti – M. Eminescu (II)
16 1. Nicolae Nicolae: Cetatea getică Aegyssus 36

V. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A

B. Lucrări dedicate lui C. Brâncuşi la al XIII-lea FILIALELOR
Congres Internaţional de Dacologie 1. M. Terra: Întâlnirea „Dacia Revival” de la New 37
1. Carolina Ilica: Crezul artistic al lui Brâncuşi 19 York, 1 august 2012
2. Andrada-Bianca Ilarion: Pasărea Sfântă văzută 20
de poeţi VI. ADRESELE DISTRIBUITORILOR REVISTEI 39

40
 SERVICII OFERITE DE EDITURA
editura
- Consilierea editoriala
- Corectura manuscrise
- Revizuiri
- Tehnoredactare
- Prepress
- Proiectare coperta, pregatire grafica
Www.karograf.ro - Publicare (ISBN, CIP, tiparire)
- Promovarea cartii online
Tulcea,
- Sprijin pentru autorii incepatori
Str. Slt. Gavrilov Corneliu, nr. 302, et. 1
telefon: 0240 526046 , 0741436128
 Preţ: 3,50 lei
5$ pentru străinătate