Copii Ramasi Fara Ingrijire Parinteasca PDF

Copiii rămași
fără îngrijire
părintească
Ministerul Muncii, 1
Protecţiei Sociale şi Familiei
DIN REPUBLICA MOLDOVa
Copiii rămași fără îngrijire părintească
Evaluarea tutelei oficiale şi neoficiale în cadrul sistemului de îngrijire

şi protecţie a copilului în Republica Moldova
Mai 2015
2
contribuții
Acest studiu a fost realizat de către Elisabeth Nancy Bradford, expert
international în protecția copilului și Sergiu Rusanovschi, expert national în
drept, fiind coordonat de către echipa UNICEF Moldova. Datele, precum și
contribuțiile necesare pentru validarea studiului au fost puse la dispoziția
autorilor de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Pe
parcursul cercetării au fost consultați legislatori, autorități publice centrale
și locale, reprezentanți ai societății civile, experți în domeniul legislației,
prestatori de servicii (lucrători sociali, profesori, medici, specialiști în
domeniul protecției copilului), reprezentanți ai sistemului justiției, precum și
îngrijitori, tutori și copii. Aducem mulțumiri echipei de cercetători, precum
și operatorilor de date și respondenților sondajelor.
Extrase din acest studiu pot fi reproduse cu indicarea sursei: UNICEF,

2015, Copiii rămași fără îngrijire părintească: Evaluarea tutelei oficiale
și neofciale în cadrul sistemului de îngrijire și protecție a copilului în
Republica Moldova.
Adresa pentru corespondență:
UNICEF Moldova,
Str. 31 August 1989, 131,
Chisinau, Republica Moldova
Copyright © 2015 United Nations Children’s Fund

(UNICEF)
Copyright foto:
© UNICEF Moldova/2007
Design: Silvia Lunevi
3
Cuprins
Abrevieri 4
Glosar 5
Sumar 9
I. Metodologia de evaluare 15
1.1. Scopul şi obiectivele 15
1.2. Abordarea evaluării 15
1.3. Limite şi constrângeri 17
II. Contextul evaluării 20

2.1. Protecția copiilor și reforma sistemului de protecţie şi îngrijire a copilului
în Republica Moldova 21
2.2. Situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire părintească adecvată 23
2.3. Îngrijirea alternativă oficială şi neoficială a copiilor rămaşi fără îngrijirea
părintească adecvată 26
2.4. Tutela în calitate de măsură de îngrijire protectivă 30
2.5. Cadrul normativ privind tutela, custodia şi reprezentarea legală 32
2.6. Cadrul juridic internaţional 33
2.7. Persoanele-cheie cu atribuții în domeniul protecţiei al copilului 35
III. Constatările evaluării 39

3.1. Cele mai bune practici internaţionale identificate prin analiza literaturii 39
3.2. Provocări şi oportunităţi identificate în urma analizei politicilor
din Republica Moldova 47
3.3. Practicile de instituire a tutelei în Republica Moldova – constatări
ale cercetării în teren 50
IV. Concluzii şi recomandări 55

Recomandări privind cadrul normativ și de politici 55
Recomandări practice privind tutela 63
Anexe
A. Glosar de termeni 65
B. Analiza cadrului normativ în domeniul protecției copilului 72
C. Bibliografie 92
D. Exemple de custodie şi tutelă în practica internațională 101
Tabelul 1: Copiii în îngrijire alternativă 22

Tabelul 2: Copiii rămaşi sau care riscă să rămână fără îngrijire părintească adecvată 24
Tabelul 3: Tipurile de protecţie şi tutelă în Republica Moldova 28
Tabelul 4: Copiii aflați sub tutelă, pe categorii de vârstă şi tipul plasamentului 30
Tabelul 5: Sumarul principalelor articole ale convenţiilor internaţionale 34
Tabelul 6: Comparaţia atribuţiilor autorităţilor tutelare teritoriale/locale şi cele
ale persoanelor responsabile în domeniul protecţiei copilului 37
Tabelul 7: Schemă privind formele de îngrijire, procesul decizional,
roluri şi responsabilităţi 61
Figura 1: Nivelul de trai al copiilor 20

Figura 2: Copiii părinţilor migranţi 25
Figura 3: Numărul copiilor nou-plasaţi sub tutelă, comparaţie anuală 30
Figura 4: Relaţia dintre persoanele responsabile 36
4
Abrevieri
APP Asistență Parentală Profesionistă sau Asistenți Parentali Profesioniști
CCTF Casa de copii de tip familial
OC Organizaţie comunitară
CPCAD Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate
CRFÎP Copii rămaşi fără îngrijire părintească
DMPDC Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului
OIM Organizaţia Internaţională pentru Migraţie
APL Autoritate Publică Locală
MICS Studiul de indicatori multipli în cuiburi
MMPSF Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei
ONG Organizaţie neguvernamentală
DASPF Direcția Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei (raională)
TdR Termeni de Referinţă
UNICEF Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii
CDC Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului
MB Marea Britanie
SUA Statele Unite ale Americii
5
Glosarw
Următorii termeni au fost preluați din Legea Republicii Moldova nr. 140/2013 privind protecția
specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți.1 Definiții adiționale pot fi
consultate în Anexa A: Glosar de termeni.
Copil abandonat Copilul identificat ca fiind fără părinţi sau fără alt însoţitor legal în
cazul în care nu pot fi stabilite datele de identitate nici ale copilului,
nici ale părinţilor lui.
Interes superior al Asigurarea condiţiilor adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea
copilului armonioasă a copilului, ţinând cont de particularităţile individuale ale
personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află.
Copil Persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitatea de
exerciţiu deplină.
Specialist în protecția Funcţionar public din cadrul primăriei care realizează activităţi de
drepturilor copilului suport pentru îndeplinirea atribuţiilor autorităţii tutelare locale.
Copii aflaţi în situaţie Copiii care sunt victime ale violenţei sau neglijării; copiii care
de risc practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia; copiii lipsiţi de îngrijire şi
supraveghere din partea părinţilor din cauza absenţei acestora; copiii
ai căror părinţi au decedat; copiii care trăiesc în stradă, au fugit ori
au fost alungaţi de acasă; copiii ai căror părinţi refuză să-şi exercite
obligaţiile părinteşti privind creşterea şi îngrijirea copilului; copiii care
au fost abandonaţi de părinţi sau ai căror părinţi au fost declaraţi ca
fiind incapabili printr-o hotărâre judecătorească.
Copii separați de Copiii ai căror părinţi au plecat la muncă peste hotare; copiii luați
părinţi de la părinţi din cauza existenţei pericolului iminent pentru viaţa sau
sănătatea acestora; copiii cărora li s-a stabilit statutul de ”rămași
temporar fără ocrotire părintească”.
Copii rămaşi fără Toţi copiii care nu sunt îngrijiţi peste noapte de cel puţin unul dintre
îngrijire părintească părinţii lor, din orice motiv şi în orice circumstanţe.2
Casă comunitară Plasament temporar într-o locuinţă de tip familial având până la zece
copii, administrată de DASPF sau prestatori privați. Instituţia publică
este creată prin decizia Consiliului raional și este destinată copiilor cu
vârsta de până la 18 ani, care nu pot fi plasaţi în familia extinsă, într-o
casă comunitară de tip familial, în asistență parentală profesionistă
sau în adopție. Plasamentul și monitorizarea îngrijirii se efectuează
de către asistentul social al DASPF.
Asistent social Angajat de către autoritatea publică locală de nivelul al doilea, dar
comunitar activează în comunitate (în cadrul autorității tutelare locale) pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea și susținerea cazurilor
persoanelor vulnerabile, inclusiv a copiilor și familiilor.
Curator/curatelă Împuternicirea acordată prin autoritatea legii, uneia sau mai multor
persoane, pentru a administra bunurile unei persoane fizice care nu
are capacitatea de a se ocupa de bunurile și activitățile sale. Curatela
diferă de tutelă prin faptul că cea din urmă este instituită pentru
protecția bunurilor.
1
Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
2
Better Care Network. (2014). Better Care Network Toolkit. Disponibil la: http://www.bettercarenetwork.org/bcn/toolkit/
6
Plasament de urgență Separarea copilului de părinţi sau plasamentul unui copil separat
până la identificarea părinţilor, care implică plasament de către
autoritatea tutelară locală cu durata de până la 72 de ore, cu
posibilitatea prelungirii termenului de plasament până la 45 de
zile, perioadă în care se efectuează evaluarea complexă a situaţiei
copilului. Plasamentul poate fi: a) în familia rudelor sau a altor
persoane cu care copilul a stabilit relaţii apropiate; b) servicii de
plasament de tip familial; și c) servicii de plasament de tip rezidențial.
Familie extinsă Rudele copilului până la gradul IV inclusiv.
Casă de copii de tip Îngrijire în mediu de tip familial sau asistență parentală profesionistă
familial în familie pentru 3-7 copii cu vârsta până la 14 ani. Îngrijitorul
răspunde pentru sănătatea și educaţia copilului și este reprezentantul
legal al copilului.3
Comisia pentru Prevenirea plasamentului nejustificat al copilului în instituții
protecția copilului rezidențiale. Plasamentul va fi precedat de o evaluare a necesităților
aflat în dificultate fizice, emoționale, intelectuale și sociale ale copilului, și stabilirea
dacă plasamentul poate satisface aceste necesități în conformitate cu
funcțiile și obiectivele acestuia.
Tutelă Tutela şi curatela se instituie pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor
persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă
sau limitate în capacitatea de exerciţiu. Tutela sau curatela asupra
copilului se instituie în cazul în care el nu are părinţi ori înfietori
sau când instanţa de judecată a stabilit decăderea părinţilor lui din
drepturile părinteşti, sau când el a rămas fără ocrotire părintească din
alte motive. Tutela se instituie asupra copiilor în vârstă de până la 14
ani. Tutorele este reprezentantul legal al persoanei care se află sub
tutelă şi încheie fără mandat în numele şi în interesul ei actele juridice
necesare.4 Tutela este utilizată în calitate de plasament în îngrije
alternativă pentru copiii rămași fără îngrijire părintească atât în cadrul
familiei extinse, cât și în familii terțe (înregistrată, aprobată/ plătită).
Autoritate tutelară Autoritățile publice trebuie să întreprindă toate măsurile necesare
pentru asistarea și susținerea copiilor și a familiilor lor cu scopul
prevenirii separării copilului de familie sau, în unele cazuri, pentru (re)
integrarea în familie. Autoritatea tutelară locală se referă la primarii
satelor (comunelor) și a orașelor, în timp ce autoritatea tutelară
teritorială se referă la secțiile/direcțiile raională de asistență socială și
protecție a familiei.
Tutelă temporară Plasamentul de custodie al unui copil aflat în îngrijire temporară în
familie, în timp ce pentru copilul aflat sub tutelă, responsabilitatea
legală aparține părintelui sau autorităţii tutelare dacă copilul a fost
scos din îngrijirea părintelui.5
Plasament sub tutelă Îngrijire de tip familial în familia extinsă a copilului sau de către
în familia extinsă sau prieteni apropiaţi ai familiei, cunoscuți copilului, având caracter oficial
la rude sau neoficial.6
3
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 614 din 06.07.2010 pentru modificarea și completarea unor hotărîri ale Guvernului
4
Codul familiei al Republicii Moldova, nr.1316 din 26.10.2000 și Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107 din 06.06.2002
5
Ibid.
6
Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor. 2010. New York: Națiunile Unite.
7
Reprezentant legal al Părintele sau persoana desemnată, conform legii, să apere drepturile
copilului şi interesele copilului.
Părinte educator Părintele-educator este responsabil de sănătatea și educația copilului
și este reprezentantul legal al acestuia în casa de copii de tip familial
(CCTF).7
Responsabilităţi Set de drepturi și responsabilităţi pe care le au părinţii biologici
părintești sau adoptivi pentru a lua decizii legate de educarea copilului sau
copiilor și pentru a asigura îngrijirea, drepturile, protecţia, siguranţa,
sănătatea și educaţia copiilor. Instanţa de judecată poate decide
dacă drepturile şi responsabilităţile părinteşti pot reveni unui părinte,
ambilor părinţi sau nici unuia dintre ei, atunci când acest lucru este în
interesul superior al copilului.8
Plasament Măsură de protecţie a copilului separat de părinţi prin care se asigură
condiţii pentru creşterea şi îngrijirea acestuia în servicii sociale de
plasament.
Plasament planificat Plasamentul copilului de către autoritatea teritorială de protecţie,
cu aprobarea autorităţii tutelare locale și a Comitetului pentru
bunăstarea copiilor. Copiii pot fi plasați în: a) tutelă/custodie
protectivă; b) serviciu de plasament de tip familial (casă de copii
de tip familial, asistenţă parentală profesionistă); c) serviciu de
plasament de tip rezidenţial (casă comunitară, centru de plasament
temporar, alt tip de instituţie rezidenţială).
Asistență parentală Asistență parentală din partea unui specialist în servicii sociale, care
profesionistă (APP) acordă îngrijire unuia sau mai multor copii într-un mediu familial
specializat. În Republica Moldova există mai multe tipuri de îngrijire:
de urgență, pe termen scurt, pe termen lung și temporară (de
respiro).9
Specialist în asistență Angajat al autorității tutelare teritoriale în vederea monitorizării
socială protecției copilului la nivel de raion
Centru de plasament Instituţie de îngrijire rezidenţială administrată de DASPF sau de
temporar prestatori privaţi, înfiinţată prin decizia Consiliului raional, care acordă
asistenţă temporară unui număr de maxim 24 de copii nevoiași
cu vârste de 0-18 ani, timp de maxim 12 luni, perioadă în care
autorităţile și personalul centrului trebuie să găsească soluţia optimă,
în interesul superior al copilului.
Copil neînsoțit Copil care nu este îngrijit de o rudă sau o persoană adultă, care are
această responsabilitate în temeiul legii sau a cutumei. (Sursa: Liniile
Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor). Legea
privind azilul defineşte copilul neînsoțit ca fiind străinul cu vârstă de
până la 18 ani care a venit în Republica Moldova neînsoţit de părinţi
sau de un reprezentant legal, ori care nu se află în îngrijirea unei alte
persoane, potrivit legii, precum şi copilul care a rămas neînsoţit după
ce a intrat pe teritoriul Republicii Moldova.10
7
Guvernul Republicii Moldova
8
Better Care Network (2014).
9
Guvernul Republicii Moldova
10
Legea nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova.
8
9
Sumar
Populaţia Republicii Moldova numără 3,557,634 persoane, dintre care 20% sunt copii cu vârsta
de până la 18 ani. Republica Moldova este în continuare o ţară cu o populaţie preponderent
rurală, în care peste 60% din copii au vârsta de până la 14 ani, locuind în mediul rural.11 28% din
copiii din Moldova trăiesc sub limita pragului sărăciei,12 iar alții 100,000 trăiesc foarte aproape
de limita sărăciei.13 Chiar dacă reforma sistemului de îngrijire al copilului, care a demarat oficial
în anul 2006, a iniţiat paşi pozitivi importanţi, îndreptaţi spre diminuarea ponderii copiilor aflaţi în
îngrijire rezidenţială şi implementarea unor servicii bazate în mare parte pe îngrijire de tip familial,
probleme de genul: violenţa în familie, abuzul de alcool, migraţia părinţilor, accesul limitat la servicii
sociale şi de sănătate, sunt factorii generali de risc care condiţionează vulnerabilitatea copilului.
Pe parcursul ultimelor două decenii, Republica Moldova s-a aflat în proces de tranziţie, de la
dominaţia sistemului sovietic la economia de piaţă. Printre rezultatele acestei tranziţii a fost şi
migraţia unui număr semnificativ de moldoveni în ţările din Europa de Vest şi în Rusia în căutarea
oportunităţilor de muncă. Estimările indică un număr de mai bine de 300,000 de oameni plecaţi
la muncă peste hotare,14 ceea ce constituie o pătrime din populaţia Republicii Moldova aptă de
muncă. Acest exod a avut drept consecinţă faptul că 20% din copii au unul sau ambii părinţi peste
hotare,15 ceea ce a fost recunoscut, începând cu anul 2006, drept una din problemele majore ale
ţării. Există o preocupare aparte pentru problemele legate de protecţe, strategii de îngrijire şi tutelă,
custodie şi reprezentare legală a acestor grupuri de copii, precum şi a altor categorii de copii
rămași fără îngrijire părintească. Doar 63% din copiii moldoveni trăiesc cu ambii părinţi, iar 11% nu
locuiesc cu niciunul dintre părinţii biologici.16
În 2013, Parlamentul a adoptat Legea 140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie
de risc şi a copiilor separaţi de părinţi,17 care include articole speciale referitoare la identificarea,
evaluarea, asistenţa, referirea, monitorizarea şi luarea la evidenţă a copiilor aflaţi în situaţie de risc
şi a copiilor separaţi de părinţi, precum şi atribuţiile instituţiilor responsabile de aplicarea acestor
proceduri. Adoptarea Legii 140 a constituit un pas important în procesul de elaborare a cadrului
legislativ şi de politici, care îşi propune să protejeze copiii lipsiţi de grijă părintească, în particular
cei cu părinţi plecați peste hotare şi cei aflați sub tutelă şi/sau reprezentare legală precară sau
neclară, şi a constituit un pas critic spre o abordare sistemică a protecţiei copilului capabilă să facă
faţă riscurilor şi schimbărilor.
Pentru identificarea necesităţilor de perfecționare a cadrului normativ şi de politici, precum și

armonizarea acestora atât cu prevederile Legii 140, cât şi cu cele mai bune practici la nivel
internaţional, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), la solicitarea Guvernului Republicii
Moldova, a lansat o ofertă de asistenţă tehnică. Consultanţa a inclus analiza legislației primare
şi secundare privind tutela oficială şi neoficială în raport cu copiii care au nevoie de îngrijire şi
protecţie specială. Accentul a fost pus pe realizarea următoarelor obiective:
1. Efectuarea unei analize generale a legislaţiei internaţionale, a standardelor, cercetărilor şi
practicilor promiţătoare privind tutela oficială şi neoficială în sistemul de îngrijire şi protecţie a
copilului.
11
Biroul Naţional de Statistică. (2014). Populaţia în Republica Moldova. Preluat de pe www.statistica.md
12
UNICEF. (2014). Fapte şi cifre privitor la copiii din Republica Moldova. Preluat de pe: http://www.unicef.org/moldova/ro/11932.html
13
TransMonEE. (2014). Baza de date a Oficiului Regional UNICEF pentru ECE/CSI. Preluat de pe www.transmonee.org
14
Biroul Naţional de Statistică. (2014). Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi şomaj. Disponibil la http://www.statistica.md/
public/files/publicatii_electronice/ocupare_somaj/Forta_Munca_2014.pdf
15
UNICEF şi Ministerul sănătăţii al Republicii Moldova. (2014). Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS), care monitorizează
situația femeilor și a copiilor din Republica Moldova. Sumar executiv pentru anul 2012. Preluat de pe http://www.unicef.org/moldova/
Unicef_booklet_ENG.pdf
16
Ibid.
17
10
2. Efectuarea unei analize a cadrului național normativ şi de politici, care reglementează
formele diverse de tutelă oficială şi neoficială în sistemul de îngrijire şi protecţie a copilului.
3. Documentarea şi evaluarea practicilor existente privind responsabilităţile parentale şi tutela
oficială şi neoficială în sistemul de îngrijire şi protecţie a copilului; provocările cu care se
confruntă autorităţile de protecţie a copilului, tutorii şi îngrijitorii oficiali şi neoficiali, luând în
considerație diverse aspecte, inclusiv apartenenţa de gen, aptitudinile, apartenenţa etnică şi
statutul de părinte unic.
4. Formularea sugestiilor şi recomandărilor clare şi concrete privind: îmbunătăţirea cadrului
normativ, a politicilor, procedurilor şi practicilor în domeniul tutelei oficiale şi neoficiale
în sistemul de îngrijire şi protecţie a copilului, inclusiv monitorizarea tutelei temporare; a
deciziilor privind decăderea din drepturile părinteşti, deciziilor de instituire a tutelei şi altor
acţiuni de îngrijire şi protecţie a copilului.
Evaluarea a avut o abordare multi-dimensională şi a fost efectuată de către o expertă

internaţională asistată de un expert juridic național. Expertul național a efectuat o analiză a
legislaţiei în domeniul protecţiei copilului, care a cuprins peste 25 de acte normative, documente
de politici, standarde, îndrumare şi baze de date cu privire la protecţia şi îngrijirea copilului.
Experta internaţională a fost responsabilă de examinarea aprofundată a cadrului juridic și de
politici, precum și a practicilor în domeniul tutelei, prin prisma documentelor internaţionale în
domeniul drepturilor copilului, a legislației naționale, politicilor și documentației programatice de
peste hotare. Peste 82 documente internaţionale au fost examinate în acest sens.
În procesul evaluării a fost utilizată o abordare participativă manifestată prin consultări iniţiale
cu persoane responsabile și urmată de interviuri şi discuţii de grup cu persoanele-cheie – în
total implicând 79 de profesioniști reprezentând factori de decizie la nivel naţional, autorităţi
raionale şi locale, reprezentanţi ai ONG-lor, experţi juridici, prestatori de servicii, asistenți sociali,
pedagogi, procurori şi judecători, îngrijitori/tutori şi copii. Analiza literaturii de specialitate,
întâlnirile cu persoanele responsabile şi coordonarea constantă cu UNICEF şi Ministerul muncii,
protecţiei sociale şi familiei, au avut drept rezultat o evaluare comprehensivă a situaţiei curente
din Republica Moldova, inclusiv clarificarea divergenţelor terminologice, a rolurilor şi atribuţiilor,
precum și o dovadă relativ incipientă a problemelor legate de tutelă, valabile atât pentru Republica
Moldova, cât şi în context internaţional mai larg.
Evaluarea a abordat tutela prin prisma a trei înțelesuri:18
1. Un instrument juridic de acordare a drepturilor și responsabilităților părintești adulților care nu

sunt părinți biologici (atât voluntar, cât și prin dispoziția unei autorități);
2. O relație neformală în care unul sau mai mulți adulți își asumă responsabilitatea pentru
îngrijirea copilului;
3. Un aranjament temporar prin care copilului care figurează într-un proces judiciar i se
desemnează un tutore pentru îngrijire și apărarea intereselor (indiferent dacă copilul
locuiește sau nu cu tutorele).
Analiza studiilor și a practicilor internaționale privind tutela, deși în proporție limitată, a arătat că:
tutela, în calitate de măsură de protecție, în diversele sale forme este o opțiune importantă în
interesul multor copii; în diferite contexte și sisteme de protecție, tutela are multiple forme și este
definită în mod diferit, cu șanse mai mari sau mai mici de ajustare în contextul Republicii Moldova;
și, în general, există multiple feluri de a înțelege și face uz de tutelă într-un sistem de protecție.
Evaluarea prezintă bunele practici din SUA, Marea Britanie, Olanda, România și Lituania. Sunt
evidente înțelesurile diferite ai termenilor de tutelă, tutelă în familia extinsă (kinship) și custordie.
De exemplu, termenul „custodie” se referă tipic la prența fizică a copilului însoțită de anumite
responsabilități legale, chiar dacă o altă persoană poate fi reprezentantul legal și/sau responsabil
din punct de vedere juridic, cu excepția custodiei fizice.
18
11
Indiferent de felul în care tutela este definită și de forma pe care o îmbracă, orice plasament
trebuie să urmărească respectul, protecția și respectarea drepturilor copilului. Trebuie să existe
claritate atât cu privire la responsabilitatea primară a părintelui(ților), cât și a altor persoane
împuternicite și a profesioniștilor în ceea ce privește îngrijirea și protecția copiilor și respectarea
vieții private în luarea deciziilor, dar și efortul de a menține legătura copilului cu familia. Deciziile
privind custodia și tutela trebuie să respecte principiile interesului superior al copilului, adaptării la
capacitatea sa de dezvoltare și asigurării faptului că există o persoană responsabilă recunoscută
care are responsabilități clare. Unul din mesajele-cheie ale Liniilor Directoare ONU cu privire
la îngrijirea alternativă a copiilor este: indiferent de situația în care se află copilul, acesta nu va
fi niciodată lăsat fără îngrijirea unei persoane competente și responsabile pentru asigurarea
drepturilor și a interesului superior al copilului.19
Obiectivul final al evaluării constă în formularea unor sugestii şi recomandări concrete pentru
îmbunătăţirea legilor, politicilor, procedurilor şi practicilor relevante privind tutela în sistemul de
îngrijire şi protecţie a copilului, inclusiv monitorizarea aşa-numitei „tutele temporare”, a deciziilor
privind decăderea din drepturile părinteşti, deciziilor de instituire a tutelei şi altor acţiuni de
îngrijire şi protecţie. Pentru a oferi claritate şi a elimina lacunele din cadrul legislativ, dar și pentru
implementarea recomandărilor de politici înaintate în acest raport, Guvernul Republicii Moldova
ar putea să aplice cel puţin una din următoarele două opţiuni sau o combinare a acestora pentru
a asigura protecţia deplină a tuturor copiilor care se află în îngrijirea unei alte persoane decât
părintele.
Opţiunea 1: Reglementarea „tutelei speciale” ca o formă aparte de protecţie, în special pentru

copiii cu ambii părinţi plecaţi peste hotare. Tutela specială va delimita clar responsabilităţile şi
competenţele părinţilor, autorităţilor tutelare şi tutorelui desemnat. Articolul 13 din Legea 140
ar putea fi dezvoltat într-un capitol separat definind tutela specială, procedurile de selectare şi
desemnare a tutorelui, competenţele necesare şi responsabilităţile legale, precum şi monitorizarea
cazului. Părinţii au un rol activ în viaţa copilului: prin menţinerea conexiunii, susţinerea financiară
şi oferirea suportului tutorelui în luarea deciziilor de ordin educaţional, medical şi de altă natură.
Părinţii rămân reprezentanţi legali, în acelaşi timp oferind copilul în custodia altui îngrijitor. Tutorele,
în calitate de îngrijitor al copilului, este responsabil legal de protecţia copilului şi este împuternicit
să ia decizii cotidiene în privința acestuia. Alte forme de îngrijire şi protecţie a copiilor (inclusiv
pentru cei crescuţi de părinţi) vor putea fi definite în continuare urmând recomandările de politici
expuse mai jos şi prin elaborarea unui minim de standarde şi îndumări pentru profesionişti şi
îngrijitori.
Opţiunea 2: Transmiterea către autoritatea tutelară teritorială a dreptului de reprezentare legală

şi a responsabilităţii faţă de copil prevăzute în sistemul de protecţie şi în diversele forme de
îngrijire alternativă, astfel încât reprezentarea legală şi responsabilitatea pentru copilul neîncadrat
în sistemul de protecţie (inclusiv copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare) să rămână în
seama părinţilor care vor putea, în caz de necesitate, să transmită anumite responsabilităţi
tutorelui printr-o decizie legală. Autoritatea tutelară teritorială ar putea, la rândul ei, să delege
sau să cesioneze anumite competenţe (precum custodia fizică sau îngrijirea cotidiană) unor
persoane responsabile din cadrul sistemului de protecţie/ îngrijire (cum ar fi managerul centrului
de plasament sau asistentul parental). Tutorele poartă responsabilitate legală pentru copil, însă
autoritatea tutelară sau părinţii vor rămâne reprezentanţii legali. Această opţiune ar necesita o
revizuire complexă a legislaţiei şi ar putea fi una pe termen lung.
În baza analizei documentelor şi a interviurilor cu persoanele-cheie din domeniul protecţiei
copilului în general şi a tutelei în special, a fost elaborat un set iniţial de recomandări. Acest set de
recomandări a fost consultat cu un grup de persoane-cheie din domeniu, care au oferit răspunsuri
şi au prioritizat recomandările (setul deplin poate fi găsit în cadrul acestui raport). Mai jos sunt
prezentate şase recomandări prioritare la nivel de cadru normativ şi de politici şi cinci recomandări
la nivel practic:
19
12
Principalele recomandări de politici:
1. Definirea clară și completă a termenilor şi definițiilor în contextul Republicii Moldova pentru

a evita dualitatea termenilor semnalată în actualul cadrul de politici, cum ar fi de exemplu
semnificaţia noţiunii de tutelă ca formă de îngrijire (oficială şi neoficială), dar şi definiţiile de
custodie şi cele de reprezentant/reprezentare legală sub diverse forme de protecţie a copilului.
Noţiunile sugerate pot fi găsite la capitoul cu recomandări din cadrul acestui raport.
2. Consultarea experţilor juridici şi examinarea opţiunii de eliminare a combinației tutelă/
curatelă (tutelă – pentru copiii de până la 14 ani / curatelă – pentru copiii cu vârsta mai mare
de 14 ani), reieşind din faptul că termenii menţionaţi mai sus oferă o definiţie complexă a tutelei
pentru copiii de până la 18 ani, luând în coonsideraţie capacitatea de dezvoltare a copilului şi
interesele sale supreme, fără a fi nevoie de divizarea termenilor.
3. Revizuirea Codului civil, a Codului de procedură civilă și Codului familiei în scopul
ajustării conţinutului lor la noţiunile şi prevederile privind protecţia copilului stipulate în
Legea 140 prin implicarea experţilor juriști şi a Ministerului justiţiei al Republicii Moldova, pentru
definitivarea clară a conceptelor de responsabilitate/ reprezentare legală şi custodie, inclusiv a
autorităţilor tutelare şi diverselor forme de protecţie a copiilor rămași fără îngrijire părintească şi
a celor separaţi temporar de părinţi.
4. Revizuirea şi asigurarea coerenţei tuturor legilor, reglementărilor şi standardelor care
abordează tutela, custodia şi reprezentarea legală: Legea privind regimul juridic al adopţiei,
Codul penal şi cel contravențional şi regulamentele privind îngrijirea alternativă.
5. Definirea clară în Codul familiei a responsabilităţilor (obligaţiilor) şi drepturilor parentale,
precum și a termenului de „îngrijire părintească adecvată”, inclusiv: decăderea din
drepturile părinteşti, deciziile privitor la custodie şi tutelă, sancțiunile pentru neîndeplinirea
obligaţiunilor părinteşti şi neacordarea suportului de către părinţii care nu dețin custodia.
6. Reglementarea tutelei în calitate de formă de îngrijire, care are defini clar tipurile de tutelă
din Republica Moldova (se recomandă luarea în considerare a mai multor tipuri: plasamentul
la rude, tutelă temporară, custodie simplă, tutelă neoficială), responsabilităţile persoanelor cu
atribuţii în domeniu (inclusiv ale instanţei), procesul decizional în privinţa plasamentului, cerinţe
faţă de tutore şi documentele solicitate.
Principalele recomandări practice:
1. Elaborarea ghidurilor pentru specialiștii raionali și asistenții sociali comunitari privind

implementarea Legii 140, care vor include informaţii sistematice şi actualizate privind
modificările legislative. Ghidul va oferi recomandări simple şi concise privind practicile de tutelă
care ar corespunde reglementărilor ajustate.
2. Elaborarea ghidurilor practice pentru primari cu scopul abilitării lor în calitate de
autoritate tutelară, în particular atunci când sunt vizate procedurile de instituire a custodiei
asupra copiilor părinţii cărora sunt plecaţi peste hotare, considerentele legate de interesul
suprem al copilului şi determinarea capacităţilor de dezvoltare, precum şi limitele împuternicirilor
de luare a deciziilor.
3. Organizarea instruirilor şi fortificarea capacităţilor primarilor şi asistenților sociali privind
aplicarea Legii 140 şi rolul lor în protecţia copiilor aflaţi în îngrijirea rudelor sau altor tutori, atât
oficiali cât şi neoficiali, astfel încât persoanele responsabile la nivel local să cunoască limitele
împuternicirilor şi rolul specific în acest proces de determinare a interesului superior al copilului
şi a capacităţii lui de a participare în luarea deciziilor.
4. Angajarea Specialistului în protecţia drepturilor copilului prevăzut de Legea 140. Această
poziţie în comunitate, în combinaţie cu cea a asistentului social comunitar, va contribui la
depăşirea provocărilor cu care se confruntă comunităţile şi va asigura continuitate în ceea ce
privește înțelegerea și implicarea principalilor specialiști în protecţia copiilor chiar şi atunci când
are loc schimbarea primarilor.
5. Asigurarea accesului copiilor aflați sub tutelă la resurse materiale prin revizuirea
prevederilor de acordare a ajutorului social în baza venitului familiei şi altor criterii aplicabile
persoanelor care au copii în custodie (atât rude, cât şi persoane din afara familiei extinse).
13
14
1. Metodologia de evaluare
1.1. Scopul şi obiectivele
Scopul evaluării constă în îmbunătăţirea cadrului normativ şi de politici cu privire la tutelă

ca măsură oficială şi neoficială de îngrijire şi protecţie a copilului, inclusiv prin înaintarea
recomandărilor. Scopul recomandărilor este să ofere autorităţilor publice informația privind acţiunile
necesare la nivelul cadrului normativ, cadrului de politici, precum și la nivel de implementare,
pentru a asigura succesul reformelor în sistemul de îngrijire şi protecţie a copilului.20 În conformitate
cu planul de lucru elaborat şi aprobat în octombrie 2014,21 evaluatorii şi-au propusrealizarea
următoarelor patru obiective, conform Termenilor de Referinţă:
1. Efectuarea unei analize generale a legislaţiei internaţionale, a standardelor, cercetărilor şi

practicilor promiţătoare privind tutela oficială şi neoficială în sistemul de îngrijire şi protecţie a
copilului.
2. Efectuarea unei analize a cadrului național normativ şi de politici, care reglementează formele
diverse de tutelă oficială şi neoficială în sistemul de îngrijire şi protecţie a copilului.
3. Documentarea şi evaluarea practicilor existente privind responsabilităţile parentale şi tutela
oficială şi neoficială în sistemul de îngrijire şi protecţie a copilului; provocările cu care se
confruntă autorităţile de protecţie a copilului, tutorii şi îngrijitorii oficiali şi neoficiali, luând în
considerație diverse aspecte, inclusiv apartenenţa de gen, aptitudinile, apartenenţa etnică şi
statutul de părinte unic.
4. Formularea sugestiilor şi recomandărilor clare şi concrete privind: îmbunătăţirea cadrului
normativ, a politicilor, procedurilor şi practicilor în domeniul tutelei oficiale şi neoficiale în
sistemul de îngrijire şi protecţie a copilului, inclusiv monitorizarea tutelei temporare; a deciziilor
privind decăderea din drepturile părinteşti, deciziilor de instituire a tutelei şi altor acţiuni de
îngrijire şi protecţie a copilului.
1.2. Abordarea evaluării
Evaluarea a avut o abordare multi-dimensională şi a fost efectuată de către o expertă

internaţională asistată de un expert juridic național. Expertul național a efectuat o analiză a
legislaţiei în domeniul protecţiei şi a contribuit semnificativ la cercetările de teren, elaborarea
recomandărilor şi scrierea raportului. În procesul evaluării a fost utilizată o abordare incluzivă
şi participativă care a demarat cu consultări ale persoanelor responsabile, organizate de către
20
UNICEF. (2014). Termeni de referinţă: Evaluarea “tutelei oficiale şi neoficiale” în contextul sistemului de îngrijire şi protecţie a
copilului în Republica Moldova. Accesat de pe: http://www.unicef.org/moldova/TOR_legal_representation_international(1).pdf
21
Plan de lucru, vresiunea 4 din 03.10.2014 disponibil la UNICEF.
15
expertul național la etapa de iniţiere a proiectului (octombrie 2014). După consultări, echipa
de evaluare a întreprins două activităţi consecutive: o analiză juridică comprehensivă a legilor,
reglementărilor şi politicilor, precum şi o analiză a literaturii în ceea ce privește politicile, cercetările
şi datele statistice naţionale, politicile şi cercetările regionale, cât şi practicile internaţionale.
Expertul național a efectuat o analiză a legislaţiei, care a rezultat într-un raport comprehensiv (a se
vedea la fel şi Anexa B: Analiza cadrului normativ în domeniul protecţiei copilului). Analiza
a identificat neconcordanţe şi cazuri care nu sunt acoperite de legislaţie, inclusiv prevederi privind
reglementarea protecţiei copilului, procesul decizional cu referire la copil. A fost realizată o analiză
aprofundată a literaturii şi cercetărilor de teren, dar şi întreprinsă o investigaţie critică în scopul
formulării recomandărilor. Peste douăzeci şi cinci de acte normative, documente de politici şi
reglementări au fost evaluate în cadrul analizei juridice.
Echipa de consultanţi a efectuat o analiză minuţioasă a literaturii urmărind: să se documenteze

privitor la legislația internaţională, standarde, cercetări şi bune practici; să analizeze în continuare
cadrul normativ şi de politici care reglementează diversele forme de protecţie şi îngrijire a copilului;
şi să elaboreze metodologia şi instrumentele de cercetare. Analiza a inclus rapoarte naţionale şi
internaţionale, legislația altor state, literatură necomercială (rapoarte, studii) şi articole din reviste (a se
vedea la fel şi Anexa C: Bibliografie). Cuvintele-cheie pentru căutarea în literatura de specialitate,
resursele Internet şi instrumentarul de referenţiere ştiinţifică au fost: tutelă, linii directoare pentru tutelă,
tutelă specială, cele mai bune practici şi tutela, practici promiţătoare în domeniul tutelei, definiţii ale
tutelei, tutela în ţările din Europa de Est, drepturile copilului şi tutela, plasament sub tutelă în familia
extinsă sau la rude, etc. Mai mulţi cercetători din domeniul protecţiei copilului au recunoscut insuficienţa
surselor pe această temă. Analiza iniţială a literaturii a rezultat într-un raport introductiv,22 care, în urma
comentariilor recepționate, a fost ulterior dezvoltat în cadrul unei alte etape de colectare a informaţiei
adiţionale privind practicile internaţionale de tutelă, în special în ţările din regiunea Europei Centrale
şi de Est/CSI, prin motorul de căutare Google şi prin contacte cu specialiştii în domeniul bunăstării
copilului din România şi Lituania. În analiză au fost incluse prevederi și exemple din România, Lituania
şi Republica Cehă, dat fiind interesul special manifestat de Ministerul muncii, protecţiei sociale
şi familiei pentru contextele respective. Totuși, analiza bibliografică a fost însoțită de următoarele
provocări: 1) multiple definiţii şi utilizări ale noţiunii de tutelă; şi 2) echipa de consultanţi nu a putut
analiza legislația, politicile şi documentaţia de program în alte limbi decât engleza, româna şi rusa. În
total, au fost analizate 82 de documente (cu excepția documentelor de naționale de politici).
Echipa de consultanţi a studiat practicile curente privind tutela oficială şi neoficială în baza metodelor
calitative de cercetare: interviuri individuale şi de grup cu persoanele-cheie responsabile, vizite la
domiciliu şi în teren la prestatorii de servicii. Obiectivul cercetării a fost de a documenta şi a evalua
practicile curente privind responsabilităţile părinţilor şi ale tutelei oficiale şi neoficiale în îngrijirea şi
protecţia copilului, precum şi provocările cu care se confruntă autorităţile de protecţie a copilului,
tutorii şi îngrijitorii oficiali şi neoficiali, luând în considerare diverşi factori: apartenenţa de gen,
aptitudini, apartenenţa etnică şi postura de părinte singur.23 Metodologia, cadrul etic şi întrebările
inițiale au fost formulate într-un document de ghidare24 şi revizuite de UNICEF şi de Ministerul muncii,
protecţiei sociale şi familiei înainte de organizarea misiunii în teren în decembrie 2014.
În cadrul cercetării de teren au fost consultate persoanele responsabile şi factorii decizionali

de nivel naţional, autorităţile locale şi raionale, ONG-urile, experții juriști, prestatorii de servicii,
profesioniştii (asistenți sociali, învăţători, lucrători medicali), judecătorii și procurorii, îngrijitorii/
tutorii şi copiii. Expertul juridic naţional a intervievat adiţional persoanele-cheie responsabile la
nivel naţional şi din cadrul municipalităţii Chişinău în perioada de dinainte, cât şi după misiune.
Adiţional, în scopul triangulării datelor, persoanele-cheie au fost rugate să se pronunţe pe
marginea unei serii de criterii care le va permite consultanţilor să formuleze concluziile generale.
S-a lucrat în colaborare cu Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei pentru a selecta
22
Raport introductiv versiunea din 15 noiembrie 2014 disponibil la UNICEF.
23
copilului în Republica Moldova.
24
Metodologia cercetării 24 noiembrie 2014 disponibilă la UNICEF.
16
raioanele, având în vedere experienţa lor în elaborarea şi implementarea serviciilor de protecţie a
copiilor. La solicitarea Ministerului au fost selectate raioane cu un nivel relativ înalt de eficienţă în
implementarea serviciilor sociale. Alţi factori luaţi în considerație au fost: numărul de copii luaţi la
evidenţa serviciilor de protecţie, numărul părinţilor migranţi, diversitatea etnică şi de gen. În total,
79 persoane au fost intervievate individual sau în grup.
1.3. Limitări şi constrângeri
La diferite etape ale evaluării echipa s-a confruntat cu o serie de constrângeri, ceea ce a solicitat
flexibilitate şi capacitate de adaptare pe parcurs:
1. Analiza literaturii a scos în evidenţă faptul că tutela este un subiect de regulă trecut cu vederea
în cercetările internaţionale. Procesul de căutare a literaturii de specialitate, care să fie evaluată
de către specialiştii din domeniu, a fost unul provocator. Echipa de evaluare a depăşit această
constrângere prin căutări multiple, combinând diferite cuvinte-cheie, apelând la colegi şi reţele
profesionale şi extinzând căutările în alte ţări prin email (de exemplu contactând persoane din
sistemul autorităţilor regionale de protecţie a copilului din România).
2. Consultarea persoanelor-cheie a rezultat într-un spectru larg de opinii referitoare la lacunele
legislative şi de politici din Republica Moldova în ceea ce privește tutela şi reprezentarea legală
a copiilor. Diversitatea opiniilor privind semnificaţia noţiunilor utilizate în Termenii de referință,
precum şi în practicile naționale a făcut pe alocuri dificilă conturarea paramentrilor evaluării.
Această problemă a fost depăşită prin comunicarea sistematică cu cei doi parteneri principali:
UNICEF şi Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei.
3. Ministerul muncii, protecției sociale și familiei a solicitat ca pentru investigaţiile în teren să
fie selectate regiunile în care „reforma în domeniul protecţiei copilului se implementează
cu succes”. Reprezentanții MMPSF au declarat că ministerul deja dispune de informaţie
credibilă privitor la regiunile în care serviciile respective sunt dezvoltate mai slab, şi că ţinta
acestei evaluări nu este determinarea nivelului de implementare a serviciilor. De asemenea,
reprezentanţii MMPSF au fost interesaţi să cunoască mai bine raioanele care au acumulat
experienţă în instituirea tutelei, fapt care a limitat capacitatea echipei de a efectua o comparaţie
între practicile din raioanele cu nivel diferit de implementare a reformelor în domeniul protecţiei
copilului şi gradul de dezvoltare a serviciilor. Limitată a fost și oportunitatea de a compara
situaţia la nivel naţional, în special din cauza că cele cinci raioane şi municipiul Chişinău
reprezintă doar zona centrală şi de nord a ţării. Pentru a diminua aceste constrângeri şi a reuşi
o mai bună triangulare a rezultatelor, echipa a selectat două raioane din sudul ţării pentru
interviuri telefonice suplimentare.
4. Probabil din cauza perioadei electorale parlamentare din 30 noiembrie 2014, a sărbătorilor de
iarnă (decembrie-ianuarie), dar şi a volumului mare de lucru al partenerilor de bază, pregătirea
prealabilă pentru investigaţiile în teren a fost mai slabă decât inițial planificată. În ajunul
demarării lucrului în teren autorităţile tutelare teritoriale încă nu fuseseră informate de către
instituţiile naţionale cu privire la misiune. Investigaţiile de teren au fost organizate în regim
curent, ceea ce a limitat posibilităţile partenerilor locali de a oferi asistenţă în organizarea unor
acţiuni preconizate, cum ar fi întâlnirile cu primarii sau focus-grupuri cu tutorii, părinţii sau
copiii. Echipa a depăşit aceste dificultăţi prin efectuarea, în măsura posibilităților, a vizitelor
la domiciliu, în familii şi prin organizarea unor interviuri neoficiale cu tutorii şi copiii. Probabil,
cercetarea în teren a fost prea ambiţios planificată pentru o durată restrânsă de zece zile de
vizite. Mai târziu, în procesul evaluării, au fost efectuate o serie de interviuri la nivel naţional.
5. Evaluatorii au fost limitaţi în posibilitatea de a efectua o comparaţie la nivel de grupuri etnice.

Chiar dacă UNICEF a sugerat ca şi comunităţile de romi, precum și cele ruse să fie incluse
în evaluare, MMPSF a considerat că aceasta depăşeşte cadrul de priorităţi pentru Termenii
de referință. Anumite informaţii în legătură cu practicile de tutelă şi reprezentare legală din
comunităţile rome din raioanele Călăraşi şi Soroca au fost colectate în baza întrebărilor
adresate autorităţilor raionale şi locale, dar aceste viziuni nu au putut fi confirmate prin interviuri
directe cu membrii comunităţilor respective. Încercările de a programa un interviu cu directorul
unui important ONG care lucrează cu comunitatea de romi nu s-au soldat cu succes.
17
18
2. Contextul evaluării
Populaţia Republicii Moldova constituie 3,557,634 persoane, dintre care aproximativ 20% sunt
copii cu vârsta de până la 18 ani şi 17% sunt trecuţi de vârsta de 60 de ani.25 Circa 58% din
întreaga populaţie locuieşte în mediul rural, comparativ cu 64% din totalul copiilor cu vârsta de
până la 14 ani, care locuiesc în mediul rural. Banca Mondială constată o creştere economică
constantă începând cu anii 2000. Totuşi, 12,7% din populaţie continuă să trăiască sub pragul
sărăciei stabilit pe ţară şi şomajul este în mediu de 5% în general și peste 12% în rândul populaţiei
cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani. Rata de subocupare constituie 7%. Există o dependenţă
continuă de remintenţe, rata cărora este în scădere.26 Circa 330,000 de persoane apte de muncă
sunt categorisiţi ca „plecaţi la muncă sau în căutarea unui loc de lucru peste hotare”27 reducând
astfel numărul persoanelor apte de muncă pe teritoriul ţării. În condiţiile unei liberalizări a regimului
de vize cu ţările Uniunii Europene, această tendinţă nu se va diminua în viitorul apropiat. Aceşti şi
alţi factori socio-economici, plasează Republica Moldova în rândul ţărilor cu venit mediu scăzut.28
Figura 1: Nivelul de trai al copiilor
Sursa: http://www.unicef.org/moldova/Unicef_booklet_ENG.pdf
Potrivit estimărilor, 28% de copii trăiesc sub pragul sărăciei în Republica Moldova.29 Circa 37%
din copii locuiesc cu un singur părinte sau fără părinţii lor biologici.30 Copiii din Republica Moldova
se pot confrunta cu multiple vulnerabilităţi interconectate, inclusiv cele legate de sărăcie, violenţă,
neglijare, lipsa accesului la educaţie, ocrotirea sănătăţii şi alte servicii, lipsa îngrijirii părinteşti
corespunzătoare cum este cazul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Copiii care au
ambii părinți plecați peste hotare sunt considerați „fără îngrijire părintească” și necesită atenție
specială din partea sistemului de protecție a copilului în vederea asigurării protecției drepturilor lor.
25
Biroul Naţional de Statistică. Situația social-economică a Republicii Moldova în 2014. Preluat de pe www.statistica.md
26
Ibid.
27
Biroul Naţional de Statistică. (2014). Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi şomaj. Disponibil la http://www.statistica.md/
public/files/publicatii_electronice/ocupare_somaj/Forta_Munca_2014.pdf
28
Indicatorii economici ale Băncii Mondiale pentru Republica Moldova. Sursa: http://data.worldbank.org/country/moldova
29
UNICEF. Fapte şi cifre privitor la copiii din Republica Moldova. Preluat de pe: http://www.unicef.org/moldova/overview_11752.html
30
UNICEF şi Ministerul sănătăţii al Republicii Moldova. (2014). Monitorizarea situației femeilor și copiilor din Republica Moldova:
Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS) 2012. Preluat de pe http://www.unicef.org/moldova/Unicef_booklet_ENG.pdf
19
Migraţia în căutarea locurilor de muncă este factorul care a influenţat numeroase aspecte ale
dezvoltării Republicii Moldova din momentul dobândirii independenţei faţă de Uniunea Sovietică
în anul 1991. Potrivit estimărilor, în 2004, 367,000 moldoveni se aflau la muncă peste hotare, iar
unii experţi au sugerat că cifra reală ar putea fi de două sau trei ori mai mare.31 Aceste cifre nu
s-au schimbat semnificativ în ultimii zece ani. Conform unor rapoarte, o pătrime din populaţia aptă
de muncă lucrează peste hotarele ţării.32 Sărăcia şi migraţia contribuie la dezintegrarea instituţiei
familiei şi creşterea numărului copiilor lipsiţi de îngrijire părintească”. De facto, 21% din copii
au cel puţin unul din părinţi plecaţi peste hotare, iar 5% au ambii părinţi plecaţi la muncă peste
hotare.33 Părinţii din mediul rural sunt mai dispuşi să-şi părăsească copiii în comparaţie cu cei din
mediul urban, iar majoritatea copiilor rămaşi fără îngrijire părintească au vârsta de 10 ani sau mai
mult, fiind lăsaţi în grija rudelor apropiate.34 Tranziţia Republicii Moldova la economia de piaţa a
contribuit la apariţia unei economiei în care şomajul şi sărăcia au cauzat fenomenul migraţiei în
căutarea locurilor de muncă, iar pentru mulţi, plecarea la muncă peste hotare pentru întreţinerea
familiei a devenit un mod normal de existenţă.35
2.1. Protecţia copiilor şi reforma sistemului

de îngrijire în Republica Moldova
După obţinerea independenţei, îngrijirea instituţionalizată36 a constituit măsura primară de răspuns

în vederea protecției copiilor în situații de vulnerabilitate, care solicita investiţii semnificative din
partea statului pentru menţinerea respectivei infrastructuri.37 Începând cu anul 2006, sistemul
de protecţie și îngrijire a copilului a fost marcat de un proces activ de reformare cu implicarea
Guvernului Republicii Moldova, UNICEF, donatorilor, universităţilor şi numeroaselor organizaţii
neguvernamentale (ONG-uri). Între anii 2010 şi 2012, 20 instituţii rezidenţiale au fost închise, iar
numărul copiilor instituţionalizaţi s-a redus cu 54%.38 În ianuarie 2014, Republica Moldova avea
43 de instituţii rezidenţiale cu 3,909 copii aflaţi în îngrijire.39 Serviciile de protecţie a copilului au
fost descentralizate în mare parte către Direcţiile raionale de Asistenţă Socială şi Protecţie a
Familiei (DASPF) şi au fost dezvoltate servicii alternative familiale sau comunitare. Succesele au
fost evidenţiate în Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-202040 aprobată de Guvern
în iunie 2014 şi care are următorii indicatori de progres: creşterea semnificativă a numărului de
copii plasaţi în cadrul Asistenţei Parentale Profesioniste (APP) şi în case de copii de tip familial;
creşterea numărului de cazuri examinate de Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate
(CPCAD); creşterea cheltuielilor din bugetul public pentru protecţia socială şi asistenţa socială.
În Observaţiile sale finale din 201341 (sesiunea din septembrie-octombrie), Comitetul ONU pentru
Drepturile Copilului a apreciat aprobarea
de către Republica Moldova, în iunie 2013,
a Legii privind protecţia specială a copiilor
aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi
de părinţi, cunoscută în referinţe drept
Legea 140.42
31
UNICEF și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC). (2006). Situația copiilor rămași fără îngrijire
părintească în urma migrației. Disponibil la http://www.unicef.org/moldova/ro/2006_003_Rom_Study_Children_Left_Behind.pdf.
32
http://www.childrenleftbehind.eu/countries-of-origin-moldova/
33
Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS) 2012.
34
http://www.childrenleftbehind.eu/countries-of-origin-moldova/
35
UNICEF și CIDDC. (2008). Impactul decăderii din drepturile părintești asupra dezvoltării copiilor rămași fără îngrijire părintească în
urma migrației. Disponibil la: http://www.unicef.org/socialpolicy/files/The_Impact_of_Parental_Deprivation_on_the_Development_of_
Children.pdf.
36
Termenii „instituţii rezidenţiale/ instituționalizare / îngrijire rezidenţială / locaţii rezidenţiale” vor fi utilizați cu același sens în contextul
acestui document. A se vedea Anexa cu definiţiile-cheie.
37
Evans, P., Bradford, B. (2013). Experiența programului EveryChild Moldova: Îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor prin
dezinstituţionalizare.
38
Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei. (2014). Rezultate şi perspective în dezvoltarea sistemului de îngrijire a copilului în
Republica Moldova. Din cadrul conferinţri „Protejând copiii din Republica Moldova de separarea familială, violenţă, abuz, neglijenţă şi
exploatare” Aprilie 2014. Distribuit de către ONG Parteneriate Pentru fiecare Copil
39
Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 434 din 10.06.2014.
40
Ibid.
41
Observaţiile finale ale Comitetului ONU privind Drepturile Copilului, Septembrie-Octombrie 2013. Accesat de pe: http://tbinternet.
ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Downloadspx
42
20
Pentru prima dată în Republica Moldova, Legea 140 pune bazele unei abordări sistemice a protecției
copilului, distanțând astfel țara de la intervenția bazată pe caz/situație. Mecanismul intersectorial
de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi
potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobat în 2014 constituie una din
modalitățile de implementare a Legii 140 și consolidează procedurile câtorva ministere în procesul
de implementare a legii, precum și în identificarea și referirea copiilor abuzați, neglijați sau care se
află în situație de risc.43 Un sistem eficient de protecție a copilului trebuie să fie capabil să identifice,
evalueze, susțină și să refere orice situație de risc pentru copil, precum și să răspundă la mediul
schimbător și contextul care generează noi riscuri pe parcursul dezvoltării țării.
Tabelul 1: Copiii în îngrijire alternativă
Tipul îngrijirii alternative familiale Numărul de copii44
Tutelă sau curatelă 9,263
Asistenţă parentală profesionistă 392
Casă de copii de tip familial 343
Casă comunitară pentru copiii aflaţi în situaţie de risc 30
Adopţia 74
TOTAL +10,100
În pofida progresului remarcabil al reformelor în sistemul de protecţie a copilului, încă mai există
îngrijorări în ceea ce privește protecţia deplină a drepturilor copilului şi capacitatea familiei de a
oferi protecţie şi grijă adecvată. O analiză a situaţiei copiilor din Republica Moldova arată că45:
 în 2013, 60% din beneficiarii de ajutor social au fost familiile cu copii;

 76% din copiii cu vârsta între 2 şi 14 ani au fost supuşi unor metode violente de disciplină;
 21% din copii au avut unul sau ambii părinţi plecaţi peste hotare pentru angajare în câmpul
muncii;
 128 copii cu vârsta sub trei ani sunt plasaţi în instituţii rezidenţiale; şi
 Circa 399 copii noi au fost plasaţi în îngrijire rezidenţială în 2013.
2.2. Situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire

părintească adecvată
Termenii de referinţă pentru evaluarea tutelei46 se referă la situaţia copiilor din instituţiile
rezidenţiale, a copiilor în asistenţă parentală profesionistă şi în plasamente pre-adoptive, a copiilor
sub tutelă oficială, a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească adecvată, copiilor abandonaţi, copiilor
lăsaţi de către părinţii migranţi, copiilor sub tutelă neoficială temporară sau de lungă durată sau în
plasament sub tutelă în familia extinsă sau la rude, copiilor luaţi din familie ca măsură de protecţie
a copilului şi copiilor în conflict cu legea şi copiilor neînsoţiţi.
43
Instrucțiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea
copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin HG nr. 270 din 08.04.2014.
44
Date de la TransMonEE. (2014), Biroul Naţional de Statistică. (2014) şi Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei.(2013). Raport
Social Anual pe anul 2013.
45
Guvernul Republicii Moldova. (2014). UNICEF şi Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei. (2014).
46
copilului în Republica Moldova.
21
După cum este stipulat în Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor, copiii
rămaşi fără îngrijire părintească sunt toţi copiii cărora nu li s-a acordat îngrijire din partea cel puţin
unuia dintre părinţi pe timp de noapte, indiferent din ce motive şi în ce circumstanţe47, inclusiv copiii
care trăiesc în stradă, rămaşi orfani ca urmare a decesului părinţilor, aflaţi în îngrijire rezidenţială
sau sub alte forme alternative de îngrijire, precum şi copiii separaţi de familiile lor, fie voluntar sau
involuntar. Termenul de copii rămaşi fără îngrijire părintească adecvată folosit în acest raport,
vizează copiii lipsiţi totalmente de îngrijire părintească şi cei care au parte de îngrijire neadecvată,
cum ar fi: copiii neglijaţi şi/sau abuzaţi în propriile familii, copiii abandonaţi sau lăsaţi de părinţi,
copiii neînsoţiţi etc.48 Aceste definiţii înlesnesc înţelegerea categoriilor de copii care sunt invocate în
prezenta evaluare. Legislaţia Republicii Moldova nu oferă o definiţie specifică a „copiilor rămaşi fără
îngrijire părintească adecvată”. Totuşi, Legea 14049 face referinţă la două categorii:
1. Copiii în situaţie de risc – include următoarele categorii de copii: copiii supuşi violenţei;
copiii neglijaţi; copiii care practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia; copiii lipsiţi de îngrijire
şi supraveghere din partea părinţilor din cauza absenţei acestora de la domiciliu din motive
necunoscute; copii ai căror părinţii au decedat; copiii care trăiesc în stradă, au fugit ori au
fost alungaţi de acasă; copii ai căror părinţii refuză să-şi exercite obligaţiile părinteşti privind
creşterea şi îngrijirea copilului; copii care au fost abandonaţi de părinţi; copii ai căror părinţi
au fost declaraţi ca fiind incapabili printr-o hotărîre judecătorească.
2. Copiii separaţi de părinţi – în această categorie legea vizează în special copiii lipsiţi
efectiv de grija părinţilor în situaţii determinate de absenţa acestora, inclusiv în cazul plecării
părinţilor la muncă peste hotare, copiii luaţi de la părinţi din cauza existenţei pericolului
iminent pentru viaţa sau sănătatea acestora, precum şi copiii cărora li s-a stabilit statutul de
copii rămaşi temporar sau definitiv fără ocrotire părintească.
Cazurile speciale ale copiilor în situaţie de risc sau ale celor lipsiţi de îngrijire părintească adecvată
şi care necesită o îngrijire alternativă, pot include copiii în conflict cu legea, copiii neînsoţiţi şi copiii
ai căror părinţi se află peste hotare (nu este specificat dacă unul sau ambii părinți). Legislaţia
Republicii Moldova prevede acordarea protecţiei speciale pentru aceste categorii de copii.
Tabelul 2: Copiii rămaşi sau care riscă să rămână fără îngrijire părintească adecvată50
Tipul de risc51 Numărul de copii

Unul sau ambii părinţi peste hotare 105,270
Cu dizabilităţi 13,349
La limita sărăciei +100,000
În instituţii de îngrijire rezidenţială 3,909
Rămaşi fără îngrijire părintească52 3,483
Consideraţi „în situaţie de risc” – 0-5 ani 9,162
Victime ai traficului 20
În conflict cu legea 1,551
Condamnaţi şi în penitenciare 43
Copiii neînsoţiţi Numărul nu este documentat
47
48
Better Care Network defineşte îngrijirea părintească adecvată ca: îngrijirea oferită copilului de către îngrijitor care satisface
necesităţile de dezvoltare şi sociale ale copilului în conformitate cu potenţialul său. Better Care Network (2014). Ghid Better Care
Network Sursa:http://www.bettercarenetwork.org/bcn/toolkit/.
49
50
Aici este relatată opinia autorilor asupra conceptului „copil în situație de rsc” prin care se înţelege copilul, care din cauza factorilor
de vulnerabilitate necesită un nivel mai înalt de protecţie împotriva abuzului şi neglijenţei sau este supus riscului separării de părinţi,
familie sau comunitate.
51
Date statistice: Guvernul Republicii Moldova. (2014), TransMonEE. (2014), Biroul Naţional de Statistică. (2014) și Centrul Naţional
de Sănătate Publică. (2012). Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi 2012. Sursa: http://www.childinfo.org/files/Moldova_2012_MICS_
Summary.pdf NB: Numărul copiilor poate fi divizat în mai multe categorii, de exemplu copilul cu dizabilităţi poate fi de asemenea lipsit
de grijă părintească.
52
Termen extras din raportul TransMonEE având următoarea conotaţie: orice copil rămas fără supravegherea a cel puţin unuia dintre
părinţi pe timp de noapte, indiferent de cauze sau circumstanţe.(Sursa: Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a
copiilor)
22
În anul 2006, UNICEF a publicat primul raport care a vizat impactul migraţiei asupra copiilor.53 Acest
raport a descris următoarele consecinţe ale migraţiei asupra copilului: izolarea socială crescută,
impactul asupra dezvoltării emotive, riscul abandonului şcolar şi frecventării scăzute a şcolii,
vulnerabilitatea consumului de droguri, delincvenţei şi riscului pentru sănătatea reproductivă din
cauza relaţiilor sexuale precoce.54 La acel moment (2006), 6% din copii aveau părinţii plecaţi peste
hotare pe o perioadă mai mare de 4 ani. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a constatat
că în 2010, circa 52,000 de copii (12% din totalul copiilor) aveau cel puţin un părinte plecat peste
hotare.55 În „Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi – MICS” din 2014, UNICEF, în colaborare cu
Ministerul sănătăţii, a constatat că 21% din copiii din Republica Moldova aveau cel puţin un părinte
plecat peste hotare.56 În timp ce percepţia generală este că copiii ai căror părinţi lucrează peste
hotare o duc mai bine din puct de vedere material, se recunoaşte totuşi impactul negativ datorat
lipsei de sprijin emotiv şi dificultăţilor aferente separării de părinţi.57 Un raport publicat în 2008 estima
că doar 14,8% din copiii cu ambii părinţi plecaţi peste hotare au avut tutela ca formă de protecţie,
iar ceilalţi - au fost lăsaţi în îngrijirea neoficială a familiei extinse, prietenilor sau vecinilor sau au fost
nevoiţi să-şi poarte de grijă singuri,58 în timp ce mai multe mii s-au aflat în gospodării întreţinute de
un singur părinte, şi potenţial, în condiţiile unor resurse şi/sau sprijin limitat. Totuşi, dacă copiii cu
un singur părinte şi/sau lăsați neoficial în grija familiei extinse nu necesită neapărat să fie în vizorul
sistemului de protecţie, ei ar avea nevoie de cel puţin un sistem de supraveghere la nivel comunitar
pentru monitorizarea stării lor de sănătate, protecţie şi siguranţă. Determinarea dacă copiii ai căror
părinţi au plecat peste hotare sunt în mod adecvat şi corect protejaţi atât prin politicile promovate, cât
şi prin practici, a constituit un imbold în realizarea acestui studiu. În opinia OIM, Planul naţional de
acţiuni cu privire la protecția copiilor rămași fără îngrijirea părinților pentru anii 2010-2011 a identificat
primii paşi necesari pentru ajustarea cadrului de reglementare, instituţional şi legislativ pentru a
oferi o mai bună protecţie copiilor migranţilor.59 Acest fapt a fost evidenţiat repetat în documentul
elaborat de UNICEF în 2013 „Serviciile de asistenţă parentală profesionistă din Republica Moldova”,
potrivit căruia este necesară clarificarea statutului legal al tutorelui pentru diverse forme de îngrijire
alternativă, precum și determinarea cât mai urgentă a statutului legal al copiilor aflaţi în îngrijire.60
Figura 2: Copiii părinţilor migranţi
Sursa: http://www.unicef.org/moldova/Unicef_booklet_ENG.pdf
53
UNICEF şi CIDDC. (2006). Situația copiilor rămași fără îngrijire părintească în urma migrației.
54
Ibid.
55
Organizația Internațională pentru Migrație. (2012). Profilul migraţional extins al Republicii Moldova. Sursa: http://www.iom.md/
attachments/110_raportpmero.pdf.
56
Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS) 2012. Accesat pe: http://www.unicef.org/moldova/Unicef_booklet_ENG.pdf.
57
UNICEF și CIDDC. (2008). Impactul decăderii din drepturile părintești asupra dezvoltării copiilor rămași fără îngrijire părintească
în urma migrației. Sursa: http://www.unicef.org/socialpolicy/files/The_Impact_of_Parental_Deprivation_on_the_Development_of_
Children.pdf
58
UNICEF. (2008). Impactul migraţiei asupra copiilor din Republica Moldova. Sursa: http://www.unicef.org/The_Impacts_of_Migration_
on_Children_in_Moldova(1).pdf.
59
Cheianu-Andrei, D., Gramma, R., Milicenco, S., et al. (2011). Nevoi specifice ale copiilor şi vârstnicilor rămaşi fără îngrijire ca urmare
a migraţiei. Raport elaborat pentru Organizaţia Internaţională pentru Migraţie.
60
Bunkers, K. (2013). Serviciul de asistenţă parentală profesionistă din Republica Moldova: Raport final. Prezentat UNICEF şi
Ministerului muncii, protecţiei sociale şi familiei. Disponibil la: http://www.crin.org/en/docs/Foster%20Care%20Services%20for%20
Children%20in%20Moldova.pdf
23
2.3. Îngrijirea alternativă oficială şi neoficială
a copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească
adecvată
Liniile Directoare ONU definesc îngrijirea alternativă ca „o reglementare oficială sau neoficială care
prevede ca copilul aflat în afara casei părinteşti să fie supravegheat cel puţin pe parcursul nopţii,
fie prin decizia instanţei sau autorităţii administrative ori a unei instituţii acreditate corespunzător,
sau la iniţiativa copilului, părintelui/părinţilor săi sau îngrijitorilor primari, sau de către cineva care
şi-a asumat spontan îngrijirea copilului în absenţa părinţilor”.61 Această definiţie cuprinde ambele
sisteme de îngrijire, atât cel oficial, cât şi cel neoficial.
Îngrijirea neoficială este orice aranjament asigurat în cadrul familiei, prin care copilul este
supravegheat în permanenţă sau un timp nedefinit de către rude sau prieteni (plasament sub
tutelă în familia extinsă sau la rude/tutelă neoficială) sau de către alte persoane, corespunzător
capacităţilor lor individuale, la iniţiativa copilului, a părinţilor săi sau altei persoane fără ca
acest aranjament să fie reglementat ca măsură formală de protecţie de către o autoritate
administrativă sau de drept, sau o instituţie acreditată corespunzător.62 Este posibil ca îngrijirea
să fie neoficială (voluntară), dar în acelaşi timp autorităţile să ducă evidenţa acestor cazuri. În
Republica Moldova, îngrijirea neoficială cuprinde tutela neformală sau ”neoficială”.
Îngrijirea oficială este orice aranjament întreprins în mediul familial, care a fost dispus de
către o autoritate administrativă sau de drept, precum şi îngrijirea oferită în medii rezidenţiale,
inclusiv în instituţii private, fie că aceasta este sau nu rezultatul măsurilor de protecţie de ordin
administrativ sau judiciar.63 Republica Moldova dispune de o serie de opţiuni de îngrijire oficială,
inclusiv asistență parentală profesionistă, casă de copii de tip familial şi tutelă oficială.
Legea 140 reglementează ambele forme de plasament, cel de urgenţă şi planificat. Plasamentul
de urgenţă presupune plasamentul copilului a cărui viaţă sau sănătate sânt în pericol iminent,
indiferent de mediul în care acesta se află, pentru o perioadă de până la 72 de ore64, cu
posibilitatea extinderii plasamentului până la 45 zile. Copiii pot fi plasaţi de urgenţă în: a) familia
rudelor sau a altor persoane cu care a stabilit relaţii apropiate (vecini, prieteni de familie etc.); b)
serviciu de plasament de tip familial; şi c) plasament de tip rezidenţial. Plasamentul planificat
al copilului se efectuează conform dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale65, cu avizul autorităţii
tutelare locale şi numai în baza avizului pozitiv al Comisiei pentru protecţia copilului aflat în
dificultate. Copiii pot fi plasaţi în: a) serviciul de tutelă/curatelă; b) serviciul de plasament de
tip familial (casă de copii de tip familial, asistenţă parentală profesionistă); sau c) serviciul de
plasament de tip rezidenţial (casă comunitară, centru de plasament temporar, alt tip de instituţie
rezidenţială). Tutore legal poate fi un îngrijitor/prestator de servicii sau autoritatea teritorială, în
dependență de tipul de plasament, în timp ce custodia fizică (în afara reprezentării legale) revine
îngrijitorului/prestatorului de serviciu.
61
62
Ibid.
63
Ibid.
64
Autoritatea tutelară locală se referă la primarii satelor, oraşelor şi a municipiilor.
65
Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei (DASPF).
24
Tabelul 3: Tipurile de protecţie şi tutelă în Republica Moldova66
Tutelă oficială Custodie

Plasament Descriere succintă Reglementat în
Reprezentant legal (îngrijire fizică de zi cu zi)
Familia biologică Îngrijire de către părintele/părinţii biologici Părinte/Părinţi Părinte/Părinţi Codul familiei
Capitolul 9-12
Familie divorţată Îngrijire de către părintele/părinţii care dețin custodia la Ambii părinţi sunt reprezentanţi Un părinte Codul familiei
locul de trai al copilului ca urmare a deciziei instanţei, legali, cu excepţia cazului în Art. 37-38
în majoritatea cazurilor împreună cu părintele care nu care unul din ei este decăzut
deține custodia. din drepturile parentale.
Un părinte plecat Unul din părinţi se află peste hotare. Părinte/Părinţi Părintele rămas Legea 140 (Art. 13)
peste hotare
Părinţii plecaţi Ambii părinţi se află peste hotare Părinte/Părinţi Persoana în grija căreia Nereglementat
peste hotare este lăsat copilul
Îngrijire în familie Îngrijire temporară sau pe termen lung de către rude în Părinte/Părinţi Membrii familiei extinse Reglementare limitată în Legea 140
extinsă (Tutelă absenţa părinţilor (de tipul plecării din țară în căutare de în prevederile privitor la autoritatea
neoficială) lucru) tutelară locală
25
Decăderea legală din drepturile părintești – Unul sau ambii părinţi sunt Părintele care nu e decăzut din Un părinte Codul familiei
decăzuți, provizoriu sau permanent, din drepturile părintești prin decizia drepturi. Plasament alternativ Art. 67-69
instanţei – copilul intră în responsabilitatea sistemului de protecţie a copilului în Autoritatea tutelară teritorială Codul civil
cazul decăderii din drepturi ai ambilor părinţi Legea 140
Asistenţă Asistenţă parentalăprofesionistă care oferă copilului sau Autoritatea tutelară, în cazul APP Regulamentul APP
parentală copiilor îngrijire (evaluare, instruire, monitorizare, sprijin APP delungă, de urgenţă, de
profesionistă financiar) în condiţii de îngrijire profesionistă în familie.67 scurtă durată.
(APP) Tipuri: de urgenţă, de scurtă durată, de lungă durată, Părinţi, pentru cazuri de
răgaz. urgenţă, pentru durată scurtă,
pentru răgaz.
Casă de copii de Îngrijire în condiţii apropiate de cele din familie sau Autoritatea tutelară în perioada CCTF – părintele Regulamentul CCTF
tip familial (CCTF) plasament de tip familial pentru trei-unsprezece copii cu de potrivire, părintele educator educator
vârsta de până la 14 ani. după perioada de potrivire.
Tutelă oficială Îngrijirea şi protecţia copiilor de către rude sau persoane Tutore + autoritate tutelară Tutore Codul familiei
terţe (înregistrată, aprobată / finanţată) Capitolul 19
Legea 140 (Art. 11-12)
66
A se vedea Anexa A: Glosar de termeni
67
Profesionist în acest context înseamnă personal recrutat, selectat, aprobat, instruit, monitorizat şi remunerat.
Tutelă temporară Îngrijirea şi protecţia copiilor de către rude sau persoane Părinte/Părinţi + Tutore Tutore Legea 140 (Art. 14, 16-17)
terţe în plasament custodial, pe termen scurt Autoritate tutelară
Tutelă oficială Reprezentarea legală şi protecţia copiilor în cadrul Desemnat de către instanţă Părinte/Părinţi Tutore Codul civil (Art. 22, 24, 1592)
sistemului de justiţie Codul de procedură civilă (Art. 58,
79)
Codul de procedură penală (Art. 6,
77)
Casă comunitară Plasament temporar în case de tip familial pentru cel Autoritatea tutelară Managerul casei Regulamentul Casei comunitare
pentru copii în mult zece copii cu vârsta de până la 18 ani care nu pot fi comunitare pentru copii în situaţie de risc
situaţie de risc plasaţi în familii extinse, CCTF, APP sau în adopţie.
Adopţia Adopţia este permisă numai persoanelor care au Autoritatea tutelară pe Părintele /părinţii adoptivi Legea privind regimul juridic al
capacitate deplină de exerciţiu, au atins vârsta de 25 de parcursul plasamentului în pre- adopţiei
ani şi sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cei pe adopţie
care doresc să-i adopte, dar nu cu mai mult de 48 de Părintele/părinţii adoptivi
ani. Tutorele sau curatorul, îngrijitorul sau APP, şi rudele
au dreptul prioritar de a adopta copilul doar după ce
toate eforturile de integrare/reintegrare au fost epuizate.
26
Adopţia poate fi naţională şi internaţională.
Centre de plasa- Instituţii rezidenţiale pentru cel mult 25 copii / pe durata Autoritatea tutelară Managerul centrului Regulamentul Centrului de
ment temporar de până la un an plasament temporar
Instituţie Capacitatea de cazare a circa 24 copii. Actualmente Autoritatea tutelară sau Instituţia Strategia de reformare a sistemului
rezidenţială funcţionează un moratoriu privitor la plasarea copiilor instituţia rezidenţială rezidenţial de îngrijire a copilului
sub îngrijire rezidenţială doar dacă este o necesitate 2007-2012 și Ordinul nr.
ultimativă de a face acest lucru şi ca un ultim recurs după 114/05.03.2010
ce au fost epuizate toate celelalte măsuri de protecţie
(Ordinul Ministerului educației, nr 114/05.03.2010)
2.4. Tutela în calitate de măsură de îngrijire protectivă
Rapoartele arată că plasamentul copiilor sub tutelă (oficială sau neoficială), fie la rude sau
persoane terţe, reprezintă o formă importantă de îngrijire a copilului în Republica Moldova. Unul
dintre specialiştii raionali în domeniul protecţiei copilului, intervievaţi în cadrul evaluării curente,
a spus că „Tutela este măsura de îngrijire şi protecţie care întrece orice altă formă de îngrijire
alternativă, prin urmare merită o atenţie deosebită şi detaliată”. De fapt, tutela oficială este cea mai
larg răspândită formă de plasament alternativ,68 care s-a extins în mod constant în perioada anilor
2008-2013. Numărul copiilor aflaţi sub tutelă se pare că este mult mai mare luând în consideraţie
numărul copiilor aflaţi sub tutela neoficială în afara oricăror înregistrări. De exemplu, potențial peste
85% din copiii cu ambii părinţi migranţi nu au un tutore.69 La sfârşitul anului 2012, la nivel naţional,
mai mult de 8,300 copii se aflau sub tutelă oficială în grija statului,70 a rudelor sau prietenilor
apropiaţi. Către 2013, cifra a crescut până la 9,263 copii sub tutelă oficială.71 Aceasta exemplifică
utilizarea tutelei în calitate de plasament alternativ al copiilor rămași fără îngrijire părintească și
care sunt în vizorul autorităților de protecție a copilului. Tabelul 4 demonstrează ponderea tutelei în
cadrul familiei extinse pentru copiii mai mari (6,793 copii cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani).
Figura 3: Numărul copiilor nou-plasaţi sub tutelă, comparaţie anuală
2500
2000
1500
1000 1875 2017

1565 1512 1436
500 1163
0
Anul Anul Anul Anul Anul Anul
2008 2009 2010 2011 2012 2013
Sursa: Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei. (2013). Raport Social Anual.
Tabelul 4: Copiii aflați sub tutelă, pe categorii de vârstă şi tipul plasamentului
Grupul de vârstă / Tipul plasamentului72 Numărul de copii

0-1 ani – în familia extinsă 138
0-1 ani – persoane terțe 35
1-6 ani – în familia extinsă 1,548
7-18 ani – în familia extinsă 6,793
68
EveryChild, Oxford Policy Management şi UNICEF (2009). Evaluarea sistemului de îngrijire a copilului din Republica Moldova.
Sursa: http://www.unicef.org/ceecis/Moldova_child_welfare_assessment_-_final_2009_09_ENG.pdf. Parteneriate de Dezvoltare
(2011). Raport de evaluare a serviciilor sociale pentru copii din regiunile Fălești, Călărași, Ungheni.
69
UNICEF. (2008).
70
Copiii aflaţi în diverse servicii de îngrijire alternativă oficială (de ex: îngrijire rezidenţială, case de tip familial şi APP) se află sub tutela
statului.
71
Guvernul Republicii Moldova (2014).
72
Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei (2013).
27
Una din dificultăţile întâmpinate în procesul de evaluare a practicilor privind tutela în diversele
ei forme, este diferenţa dintre aplicarea şi definirea termenilor. Termenii de Referinţă ai evaluării
curente prevăd evaluarea tutelei oficiale şi neoficiale în raport cu îngrijirea rezidenţială, asistența
parentală profesionistă, copiii sub tutelă oficială, copiii rămaşi fără îngrijire părintească adecvată
şi copiii în plasament pre-adoptiv, cu specificarea aspectelor ce țin de: a) autoritatea care deţine
responsabilitatea legală şi custodia şi b) forma alternativă de îngrijire, fie oficială sau neoficială.
Potrivit prevederilor Better Care Network Toolkit, termenul ”tutelă” are trei semnificaţii:73
1. Instrument juridic pentru a oferi drepturi parentale şi responsabilităţi adulţilor care nu sunt părinţi
biologici (au grijă de copil fie voluntar fie prin dispoziția autorității tutelare);
2. O relaţie neoficială în care unul sau mai mulţi adulţi îşi asumă responabilitatea de a îngriji un
copil (poate fi temporară, de scurtă sau lungă durată);
3. O măsură temporară prin care unui copil – subiect al procedurilor judiciare - i se atribuie
un tutore pentru reprezentarea intereselor sale (indiferent dacă copilul locuieşte sau nu cu
tutorele).
Analiza literaturii internaţionale şi rezultatele cercetării de teren constată că există o varietate de

termeni pentru a defini tutela în dependenţă de context şi sistemul juridic. Această constatare
este valabilă atât la nivel global, cât şi naţional: diferiţi termeni sunt utilizaţi pentru a descrie cazuri
similare, de exemplu: tutelă oficială, tutelă specială, tutelă remunerată, tutelă neoficială, asistența
parentală profesionistă, plasament sub tutelă în familia extinsă sau la rude, etc. În documentele
de politici şi practicile din Republica Moldova sunt utilizaţi termeni, precum: tutore, custode,
curator, administrator şi reprezentant legal.74 În literatura de specialitate este evident efortul de
standartizare a definiţiilor, însă în Statele Unite (SUA) şi Marea Britanie (MB) de exemplu, există
termeni şi conotaţii diferite atunci când se face referinţă la diversele forme de tutelă. În contextul
european mai larg, sistemele de tutelă şi politici variază, în special cele legate de copiii neînsoţiţi
şi separaţi.75 Cu toate acestea, cel mai important lucru este asigurarea protecţiei şi respectarea
drepturilor copiilor, iar sistemul de protecţie să fie capabil să identifice, refere şi soluţioneze
cazurile copiilor care nu beneficiază de o îngrijire adecvată din partea părinţilor sau a tutorilor.
În concluzie, tutela legală sau oficială se referă la decizia instanţei (sau a unei altei autorități
precum autoritatea tutelară în Republica Moldova) prin care responsabilitatea legală de îngrijire a
copilului este atribuită unui adult care nu este părintele biologic. Copiii care au rămas fără îngrijire
părintească sunt încredinţaţi unui alt adult pentru îngrijire şi pentru luarea deciziilor importante,
inclusiv de ordin medical şi educaţional. Tutela nu presupune deprivarea de drepturile părinteşti,
ca în cazul adopţiei (altfel spus părintele poate să fie sau să nu mai fie reprezentant legal în cazul
în care copilul are un tutore cu responsabilitate legală).76 Cunoscută sub termenul de plasament
planificat „oficial” sau „plătit” și „tutelă temporară” în Republica Moldova, această formă de
protecție este monitorizată de autoritatea tutelară teritorială.
Tutela neoficială este definită ca un plasament voluntar convenit între părinţii biologici şi
un adult care oferă îngrijire copilului. Nu este necesară decizia instanţei sau a altei autorități
guvernamentale, iar asistenții sociali nu evaluează/ monitorizează cazul atâta timp, cât nu există
necesitatea luării măsurilor de protecţie. Mecanismul de „control” comunitar are un rol destul de
important şi în unele cazuri poate fi întocmit chiar şi un document oficial care ar stipula cine este
tutorele (custodele) copilului. În cadrul tutelei neoficiale tutorele este limitat în luarea deciziilor
oficiale şi nu este de regulă eligibil pentru alocaţii sau asistenţă pentru îngrijire din partea statului,77
deși asta variază de la țară la țară. Această formă de protecţie în Republica Moldova este
cunoscută ca tutelă neoficială.
73
74
Tutelă, curatela, tutore, reprezentant legal
75
UNICEF Marea Britanie şi The Children’s Society (2014). Evaluarea cost-beneficiu a tutelei oficiale pentru copiii migranţi neînsoţiţi
şi separaţi de părinţi din Anglia şi Wales. Sursa: http://www.unicef.org.uk/Documents/Public-Affairs-Briefings/Guardianship%20
CBA%20-%20CHTB%20End%20Report_2014_FINAL_FOR%20CIRCULATION.pdf
76
Bridging Refugee Youth & Children’s Services (BRYCS) (n.d.). Ghid de tutelă pentru persoanele care lucrează cu refugiaţii. Sursa:
www.brycs.org
77
Legal Advocates for Children and Youth (LACY (1996). Date privind tutela neoficială. Sursa: https://www.google.com/?gws_rd=ssl#q
=Informal+Guardianship+Fact+Sheet
28
2.5. Cadrul normativ privind tutela, custodia
şi reprezentarea legală
Cadrul normativ din Republica Moldova cu privire la protecţia copilului include prevederi referitoare
la: custodie, tutel[, responabilitate şi reprezentare legală a copiilor. Codul familiei78 descrie rolul
părinţilor biologici având responsabilitatea primară pentru protecţia drepturilor şi intereselor copiilor,
reflectând prevederile de bază ale Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului
(CDC). În cazul în care părinţii nu fac sau nu pot face faţă responsabilităţilor lor, responsabilitatea
poate fi preluată de către stat, şi anume de către procuror, autorităţile tutelare sau alte autorităţi
competente. Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi
de părinţi79 (Legea 140) specifică principiile de luare a copilului de la părinţi cu sau fără decăderea
acestora din drepturile părinteşti, în timp ce Codul civil80 specifică regulile şi procedurile care
reglementează decăderea din drepturile părinteşti şi restabilirea acestora. Cadrul normativ care
actualmente reglementează tutela, custodia şi reprezentarea legală în ceea ce privește protecţia
copilului este menționat şi descris în detalii ca parte componentă a raportului (a se vedea Anexa
B: Analiza cadrului normativ în domeniul protecţiei copilului). Documentele-cheie includ:
 Codul familiei al Republicii Moldova (2000)

 Codul civil al Republicii Moldova (2002)
 Legea 338 privind drepturile copilului (1994)
 Legea 436 privind administraţia publică locală (2006)
 Hotărârea Guvernului 270 privind aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial
de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor
victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului (2014)
 Legea 140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de
părinţi (2013)
 Diverse reglementări privitor la măsuri şi servicii de îngrijire şi protecţie
2.6. Cadrul juridic internaţional
Republica Moldova a ratificat în 1993 Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului
(CDC) şi, în calitate de stat semnatar, trebuie să transpună principiile convenţiei internaţionale în
documentele proprii de politici. Într-un raport din 2011, cadrul normativ național privind protecţia
copilului a fost calificat ca fiind ”în linii mari în concordanță cu CDC şi cu Liniile Directoare ONU
pentru Îngrijirea Alternativă a Copilului (Linii Directoare).81 Chiar dacă CDC nu menţionează expres
sau nu face uz de termenul „tutelă”, câteva articole se referă la „tutori părinţi şi/sau tutori legali”
şi ele trebuie luate în considerare în procesul de analiză a politicilor şi practicilor din Republica
Moldova.
Principiile de bază ale Liniilor Directoare82 prevăd că este necesară: „asigurarea cu un tutore legal,
persoană sau instituţie corespunzătoare pentru copilul aflat în îngrijire alternativă pe care acesta
să poată conta oricând”.83 Ele sunt axate pe rolul şi responsabilităţile celor care asigură îngrijirea
oficială, inclusiv responsabilitatea legală atunci când părinţii lipsesc sau nu au capacitatea să ia
decizii cotidiene în interesul suprem al copilului. Prevederile pct. 101-104 urmăresc să asigure ca
întotdeauna va exista o persoană sau instituţie desemnată legal care să-şi asume astfel de decizii.
78
Codul familiei al Republicii Moldova (2000)
79
80
Codul civil al Republicii Moldova (2002).
81
Perevoznic, I. (2011). Raport de evaluare a legislaţiei Republicii Moldova privind compatibilitatea cu Liniile Directoare ONU pentru
Îngrijirea Alternativă a Copilului.
82
Liniile Directoare ONU pentru Îngrijirea Alternativă a Copilului. 2010. New York: Națiunile Unite.
83
Cantwell, N.; Davidson, J.; Elsley, S.; Milligan, I.; Quinn, N. (2012). Un pas înainte: Implementarea prevederilor „Liniile Directoare
ONU pentru Îngrijirea Alternativă a Copilului”. MB: Centre for Excellence for Looked After Children in Scotland.
29
„Elaborarea unor astfel de prevederi se dovedeşte a fi dificilă pentru că în multe ţări „tutorelui”
i se va acorda responsabilitate legală, în timp ce în altele „tutela” înseamnă supravegherea
copilului în propria casă. Din acest considerent termenul „tutore” a fost evitat. Mesajul-cheie
al Liniilor Directoare este că un copil niciodată nu trebuie lăsat într-o situaţie de
nesiguranţă, în care nimeni nu are competenţa şi responsabilitatea pentru a asigura ca
interesul lui suprem şi alte drepturi să fie protejate şi promovate. Acest rol protectiv trebuie
aprobat şi acceptat, fie printr-o decizie legală, dacă acest lucru este posibil, fie prin tradiţie,
dacă acest aranjament nu este contestat în instanţă”.84
Republica Moldova este stat-membru al Consiliului Europei din anul 1995, şi este semnatara unei
serii de convenţii pertinente adiţionale privind drepturile omului: Convenţia de la Haga asupra
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, intrată în vigoare în Republica
Moldova în 1998;85 Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării
sexuale şi a abuzurilor sexuale (2007);86 şi Convenţia Consiliului Europei privind Lupta împotriva
Traficului de Fiinţe Umane (2008).87 Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului monitorizează ţările
care sunt semnatare ale CDC. Ultimele Observaţii finale pentru Republica Moldova elaborate de
către Comitetul ONU în 2013 s-au referit la Protocolul opțional privind traficul de copii, prostituția și
pornografia infantilă88, iar în 2009 au fost elaborate concluzii generale privind implemenarea CDC.89
Nici unul din rapoarte nu conţine referinţe speciale privind tutela în contextul îngrijirii şi protecţiei
oficiale şi neoficiale a copilului. Totuşi, documentul din 2013 salută aprobarea Legii nr. 140 ca
manifestare a dezideratului ţării de a-i proteja pe copii. În cadrul celui de-al patrulea grup tematic
„Copii, familii, migranţi”, în raportul din 2011, Consiliul Europei menţionează următoarele: copiii aflaţi în
instituţii publice de îngrijire ar putea să nu primească suficientă îngrijire şi protecţie, iar copiii în conflict
cu legea s-ar putea să–şi ispăşească pedeapsa în locurile de detenţie pentru adulţi”.90 Cel de-al 11-lea
raport referitor la progresele obţinute pe aceste segmente specifice trebuia prezentat la 31 octombrie
2014, dar nu a putut fi găsit sau nu a fost încă finalizat la data efectuării acestei evaluări. Asumând că
este în proces de elaborare, ne aşteptăm ca raportul să acopere, pe lângă alte aspecte, şi cele ale
dreptului la protecţie a copiilor şi persoanelor tinere (Articolul 7), dreptul familiei la protecţie socială,
legală şi economică (Articolul 17), şi dreptul muncitorilor migranţi şi a familiilor acestora la protecţie şi
asistenţă (Articolul 19).
Tabelul 5: Sumarul principalelor articole ale convenţiilor internaţionale
CDC91 Pentru mai multe detalii accesați: http://www.unicef.org/crc/

Articolul 2.2 Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme
de discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică,
activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali
sau ale membrilor familiei sale.
Articolul 5 Articolul 5 subliniază responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor
şi naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite
Articolul 18 sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de
a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale
copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor
recunoscute în prezenta Convenţie. Statele părţi vor respecta responsabilităţile,
drepturile şi obligatiile părinţilor sau ale membrilor familiei extinse sau comunităţii.
Articolul 18 confirmă încă o dată că ambii părinţi poartă aceasta responsabilitate.
Articolul 9 Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva
voinţei acestora, exceptând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva
revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această
separare este în interesul suprem al copilului. Articolul 9 descrie în continuare
implicarea părţilor în luarea deciziilor şi dreptul copillui de a intreţine relaţii cu părinţii.
84
Ibid. Pag. 87.
85
Sursa: http://www.hcch.net/index_en.php?act=text.display&tid=45
86
Informaţie disponibilă la adresa: www.coe.int
87
Ibid.
88
Observaţiile finale ale Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, adoptate în cadrul celei de-a 64 sesiuni din septembrie-
octombrie, 2013. Sursa: http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Downloadspx.
89
Observaţiile finale ale Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, adoptate în cadrul celei de-a 50-a sesiuni din Februarie 2009.
Sursa: http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/TBSearch.aspx?Lang=en&TreatyID=5&TreatyID=10&TreatyID=11&Doc
TypeID=5
90
Consiliul Europei. (2011). Moldova: Stocktaking of cooperation with the Council of Europe. Disponibil pe https://wcd.coe.int/ViewDoc.
jsp?id=1807513
91
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (1989) Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului (CDC), Geneva: Naţiunile Unite.
Rezoluţia 44/25.
30
Articolul 20 Copilul care este, temporar ori permanent, lipsit de mediul său familial sau care,
pentru protejarea intereselor sale, nu poate fi lăsat în acest mediu are dreptul la
protecţie şi asistenţă speciale din partea statului
Articolul 26 Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil de a beneficia de asistenţă socială,
inclusiv de asigurări sociale, şi vor lua măsuri pentru asigurarea exercitării depline a
acestui drept în conformitate cu legislaţia lor naţională. La acordarea indemnizaţiilor
se va ţine seama de resursele si situaţia copilului şi ale persoanelor responsabile de
întreţinerea sa.
Liniile Directoare92 Pentru mai multe detalii accesați: www.alternativecareguidelines.org
Articolul 12 Deciziile privitor la îngrijirea alternativă, inclusv cei aflaţi în îngrijire neoficială, trebuie
să ia în consideraţie importanţa asigurării unui domiciliu stabil şi a ataşamentul faţă
de îngrijitorii săi.
Articolul 18 Statele vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare pentru a asigura bunăstarea
şi protecţia copilului în contextul aranjamentelor de îngrijire neoficială care nu vor
intra în contradicţie cu drepturile şi interesele supreme ale copilului.
Articolul 19 Nici un copil nu trebuie să rămână niciodată fără sprijin şi protecţie din partea unui
tutore legal sau alt adult sau instituţie publică competentă cărora acesta le-a fost
încredinţat în mod legal.
Articolul 37 Privitor la tutelă şi gospodării conduse de copii
Articolul 45 Privitor la tutelă şi copiii neînsoţiţi
2.7. Persoanele-cheie cu atribuții în domeniul

protecţiei al copilului
O serie de profesioniști au roluri şi responsabilităţi care le-au fost încredinţate în mod legal în
domeniul protecţiei copiilor, în particular cu privire la tutela oficială şi neoficială. Aceste persoane
responsabile, enumerate în tabelul de mai jos, au un rol oficial atribuit prin lege, în timp ce
alți specialiști - precum profesorii, lucrătorii medicali şi inspectorii de poliţie, liderii comunitari
şi cetăţenii Republicii Moldova în general, sunt responsabili să monitorizeze şi să comunice
problemele identificate în legătură cu protecţia, siguranţa şi bunăstarea copiilor.93 Acest rol de
„supraveghetori” delegaţi să raporteze la nivel de comunitate este important în asigurarea protecţiei
drepturilor tuturor copiilor, indiferent dacă aceştia sunt îngrijiţi de ambii părinţi, de un părinte sau se
află sub diverse forme de îngrijire, fie tutelă oficială sau neoficială. În contextul tutelei neoficiale,
copilul poate rămâne în grija altcuiva decât părintele, dar, în acelaşi timp, să nu fie monitorizat de
către serviciile de protecţie atâta timp, cât grija este corespunzătoare (fie temporar sau pe termen
lung). Totodată, din moment ce comunitatea sensibilizează autorităţile în privinţa unei potenţiale
probleme de protecţie, serviciile de protecţie trebuie să intervină. Nu toţi copiii care sunt îngrijiţi
de alte persoane decât părinţii biologici pot ajunge în responsabilitatea sistemului formal
de protecţie şi nici nu toţi necesită un asistent social profesional, management de caz pentru
a le fi gestionate cazurile sau
alte forme de monitorizare dacă
sunt supravegheaţi adecvat, sunt
sănătoşi şi sunt alimentaţi corect.
Cu toate acestea, toţi cetăţenii
sunt responsabili de siguranţa şi
protecţia copiilor. Este important
ca persoanele-cheie responsabile:
locuitorii din comunitate, autoritatea
locală, asistenţii sociali, autoritatea
teritorială, să cunoască principalele
semne ale neglijenţei şi abuzului,
precum şi paşii necesari de Figura 4: Relaţia dintre persoanele responsabile
identificare şi intervenţie.
92
93
Hotărîrea Guvernului nr.270 din 08.04.2014 privind aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru
identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi
traficului.
31
Tabelul 6: Comparaţia atribuţiilor autorităţilor tutelare teritoriale/locale şi cele ale
persoanelor responsabile în domeniul protecţiei copilului
Purtătorul de obligații Responsabilităţi

Părinte/părinţi Responsabilitate primară privind protecţia drepturilor şi intereselor copilului
Autoritatea centrală de Direcţia protecţie a familiei şi drepturilor copilului a Ministerului muncii, protecţiei
protecţie a copilului sociale şi familiei este abilitată să elaboreze, promoveze şi monitorizeze
executarea politicii de stat privind protecţia copilului
Autoritatea tutelară Autoritatea tutelară trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru a asista şi
sprijini copiii şi familiile în vederea prevenirii separării copilului de mediul familial
sau, acolo unde este cazul, pentru (re)integrarea copilului în familie
Autoritatea tutelară locală Primarii din sate şi oraşe
Instanţe / Procurori Instanţa de nivel raional/oficiul procurorului general
Specialistul în protecţia Funcţionar în cadrul autorităţii publice locale de nivelul I
drepturilor copilului
Asistent social comunitar Funcţionar în cadrul autorităţii publice locale la nivel comunitar (în cadrul
autorităţii tutelare locale) cu scopul de a identifica, evalua, monitoriza şi asista
cazurile privind persoanele vulnerabile, inclusiv copii şi familii.
Autoritatea tutelară Secţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei (raională)
teritorială
Specialistul în protecţia Funcţionar în Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei (raională)
copilului şi familiei responsabil de monitorizarea protecţiei copilului la nivel raional.
Comisia pentru protectia Comisia pentru protectia copilului aflat in dificultate la nivel local
copilului aflat in dificultate
Prestatorul de servicii Inclusiv servicii sociale publice şi private, îngrijire alternativă, APP şi tutori
Atribuţiile autorităţilor tutelare locale94 Atribuţiile autorităţilor tutelare teritoriale95
Asigură recepţionarea şi înregistrarea sesizărilor privind Recepţionează, înregistrează şi transmite, conform
încălcarea drepturilor copilului, se autosesizează în competenţei, sesizările privind încălcarea drepturilor
cazul identificării unor copii aflaţi în situaţie de risc copilului;
Asigură evaluarea şi luarea la evidenţă a familiilor cu Ţine evidenţa copiilor rămaşi temporar fără ocrotire
copii aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părintească şi a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească
părinţi; aflaţi în plasament planificat, recepţionează/
Coordonează procesul de monitorizare a situaţiei sistematizează datele privind copiii aflaţi în evidenţa
familiilor cu copii aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor autorităţilor tutelare locale;
separaţi de părinţi;
Asigură luarea copilului de la părinţi sau de la Asigură reprezentarea intereselor şi a drepturilor copiilor
persoanele în grija cărora se află acesta în cazul în instanţa de judecată;
existenţei unui pericol iminent pentru viaţa sau
sănătatea lui;
Asigură plasamentul de urgenţă al copiilor separaţi de Asigură plasamentul planificat al copiilor separaţi de
părinţi; părinţi;
Eliberează şi transmite autorităţii tutelare teritoriale
avize privind plasamentul planificat al copiilor;
Asigură instituirea tutelei/curatelei asupra copiilor ai Asigură stabilirea/retragerea statutului de copil rămas
căror părinţi sînt plecaţi peste hotare; temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas
fără ocrotire părintească;
În limita atribuţiilor sale şi în cooperare cu autoritatea Întreprinde, în colaborare cu autoritatea tutelară locală,
tutelară teritorială, întreprinde acţiunile necesare pentru acţiunile necesare privind prevenirea separării copilului
prevenirea separării copilului de mediul familial sau de mediul familial sau privind (re)integrarea lui în
pentru (re)integrarea copilului în familie; familie;
Cooperează, la nivel local, cu instituţiile, structurile şi Colaborează cu autorităţile tutelare locale, teritoriale şi
serviciile cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului; centrale în vederea protecţiei copiilor aflaţi în situaţie
de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, inclusiv prin
informarea reciprocă pe probleme de interes comun;
Determină necesităţile de formare profesională a
specialiştilor implicaţi în protecţia copilului în domeniul
respectării drepturilor copilului;
Asigură stabilirea statutului de copil adoptabil;
94
Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Art. 6.
95
Ibid., Art. 7
32
33
3. Constatările evaluării
3.1. Cele mai bune practici internaţionale identificate

prin analiza literaturii
Analiza literaturii a identificat practici internaţionale şi regionale relevante care ar putea fi luate
în considerare în politicile şi practicile din Republica Moldova. Capitolul care urmează prezintă
principalele constatări şi cuprinde studii de caz ale bunelor practici. Referinţe la analiza practicilor
internaţionale s-au făcut şi în capitolul care formulează recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului
legislativ în domeniul protecţiei copiilor. În plus, definiţiile internaţionale privind protecţia copilului şi
termenii specifici privind tutela ar putea servi drept mijloc de îmbunătăţire a tutelei atât ca măsură
de îngrijire şi protecţie, cât şi ca mijloc de clarificare a noţiunilor de tutelă, custodie şi reprezentare
legală din Republica Moldova (a se vedea totodată Anexa A: Glosar de termeni).
Literatura analizată a evidențiat anumite diferenţe între ţări în ceea ce priveşte factorii principali care
determină instituirea tutelei ca formă de protecţie. De exemplu, migraţia părinţilor este un factor
semnificativ care condiţionează luarea copiilor sub îngrijire. Este de remarcat în special tutela din
partea buneilor, care îşi asumă îngrijirea copiilor în circa 91% din cazurile când ambii părinţi pleacă
peste hotare. Cei vârstnici sunt deseori ei înşişi în situaţii vulnerabile, iar o povară suplimentară de
a îngriji copii din resurse limitate face situaţia lor şi mai precară.96 În Statele Unite (SUA), tutela a
fost promovată prin politici, practici şi finanţări de-a lungul ultimului deceniu, ca o cale de a debloca
asistenţa parentală profesionistă pentru copii, în timp ce în Marea Britanie (MB), promovarea tutelei
a constituit un răspuns la fluxul de copii migranţi neînsoţiţi, separaţi de părinţi. În timp ce problema
tutelei poate fi discutată din diverse motive și în diferite contexte, literatura existentă şi cercetările
efectuate pot fi utile pentru Republica Moldova, în special pentru elaborarea politicilor, a standardelor,
liniilor directoare (ghidurilor practice) şi consideraţiunilor privind finanţarea tutelei.
Utilizarea în diferite moduri a termenului de tutelă a devenit clară în urma examinării literaturii
care oglindeşte contextele altor state. În SUA, în general, noţiunea de tutelă se referă la anumite
forme de îngrijire legală a copilului, iar tutore se utilizează cu referinţă la îngrijitorul legal. Tutela
specială se referă la situaţia în care copilul se află în plasament oficial, finanţat, de lungă durată în
familia extinsă sau la rude.97 Termenul tutelă oficială se referă la statutul legal în care unui adult i
se încredinţează custodia fizică legală asupra copilului. Aceasta se întâmplă frecvent atunci când
părinţii nu sunt în stare să-şi îngrijească copilul pentru că sunt departe de casă sau, în anumite
cazuri, când părinţii au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. Termenul de tutelă este utilizat şi
atunci când îngrijirea şi protecţia se referă la copiii refugiaţi.98
La nivel internaţional nu există o definiţie universală pentru tutelă, custodie sau reprezentare
legală. Unul din domeniile în care aparent confuziile terminologice se produc frecvent este legat de
tutela oficială şi custodia. De regulă, termenul custodie oglindeşte supravegherea fizică a copilului,
96
HelpAge International (2010). Lăsaţi în urma migraţiei: persoane în etate şi copii din Republica Moldova. Studiu naţional. Sursa:
http://www.unicef.org/moldova/impactul_rom.pdf
97
Child Focus and Children’s Defense Fund (n.d.). Managementul de caz în cadrul programului de asistenţă privind tutela. Sursa:
http://www.childrensdefense.org/child-research-data-publications/data/making-the-case-for-the-guardian-assistantship-program.pdf
98
Bridging Refugee Youth & Children’s Services (BRYCS) (n.d.). Ghid de tutelă pentru persoanele care lucrează cu refugiaţii. Sursa:
www.brycs.org
34
chiar dacă o altă persoană are responsabilitatea legală (tutelară) şi atribuţiile de luare a deciziilor.
De exemplu, în cazul divorţului, ambii părinţi deţin tutela oficială asupra copilului, dar numai unul
din ei poate avea custodia fizică (de exemplu, copilul locuiește cu un părinte). Dacă părinţii au
decedat sau dacă temporar ei nu pot îngriji copilul pe motiv că se află departe sau au fost decăzuți
din drepturile părintești, atunci tutela oficială va fi acordată unui alt îngrijitor,99 care va deține atât
custodia cât şi responsabilitatea legală. Sau, în contextul Republicii Moldova, un copil ar putea să
se afle sub tutela autorităţii teritoriale, cu toate că custodia copilului ar putea fi oferită, să zicem,
unui centru de plasament temporar.
În dependenţă de context şi sistemul juridic, sunt utilizaţi diferiţi termeni pentru a defini tutela,
inclusiv: „tutelă oficială”, „tutelă specială”, „tutelă neoficială”, „plasament la rude”, etc. Necesitatea
definirii termenilor şi a clarificării neconcordanţelor există nu doar în Republica Moldova. Se depunf
eforturi pentru standartizarea definiţiilor. Totuşi, în SUA, până în prezent se utilizează termeni şi
practici care variază de la stat la stat. Aceasta este una din problemele caracteristice și sistemelor
şi politicilor de tutelă din Europa, în special celor care se ocupă de copii neînsoţiţi şi separaţi de
părinţi.100 Republica Moldova ar putea fi foarte proactivă sub aspectul utilizării termenilor specifici
pentru a defini tutela şi a demonstra coerenţă în politici şi practici.
În deceniul trecut, SUA a evoluat în direcţia promovării, sprijinirii şi extinderii plasamentului

contra plată la rude, prin „rudenie” fiind înţeleasă întâi de toate legătura de sânge sau legătura
prin căsătorie, adopţie sau cu îngrijitorul oficial. Cercetările arată că acest tip de îngrijire asigură
continuitate şi stabilitate şi, prin urmare, bunăstare pentru copii şi adolescenţi.101 Avantajele
de bază ale acestei îngrijiri sunt: oferirea continuității, stabilității şi îngrijirii în conformitate cu
normele culturale, menținerea drepturilor părinteşti, şi mai puţină administrare comparativ cu
asistenţa parentală profesionistă. Argumentul în favoarea tutelei se referă la faptul că, locuind
împreună, fraţii vitregi sau copiii mai mari au posibilitatea să acceseze suport adiţional, iar copiii
greu de plasat sunt astfel mai bine supravegheaţi şi îngrijiţi. Multe surse sugerează că tutela cu
plată (asistată)102 a fost un instrument excelent pentru scoaterea copiilor din asistența parentală
profesionistă şi plasarea lor în servicii de lungă durată, ceea ce a însemnat plasamente mai
stabile, rezultate mai bune pentru copii şi economii financiare pentru stat şi prestatorii de servicii.
Tutela oficială în SUA: Susan și Tom erau ambii înrolați în serviciul militar. Ei au fost ambii
chemați la datorie și au fost nevoiți să încredințeze cei doi copii ai lor în grija părinților lui
Susan. În instanță, buneii pe linie maternă au completat o cerere de instituire a tutelei,
solicitând formalizarea tutelei asupra copiilor astfel, încât să poată accesa asistența medicală și
să poată administra alte situații în numele lui Susan și al lui Tom. Statul și autoritatea locală le-
au acordat buneilor statutul de tutori temporari, astfel încât aceștia erau capabili să ia decizii cu
privire la educația și sănătatea copiilor.103
Tutela trebuie privită ca o opţiune de îngrijire de tip familial importantă şi de durată.104 În unele
situaţii ea este mai benefică decât adopţia pentru că răspunde mai multor provocări identificate
în legătură cu rudele care adoptă membrii propriei familii. Atunci când un copil este adoptat, toate
99
National Guardianship Association (2013). Standarde practice. Ediţia 4. Sursa: http://www.guardianship.org/documents/Standards_of_
Practice.pdf
100
UNICEF Marea Britanie şi The Children’s Society (2014). Evaluarea cost-beneficiu a tutelei oficiale pentru copiii migranţi neînsoţiţi şi
separaţi de părinţi din Anglia şi Wales.
101
Children’s Defense Fund, Child Trends, American Bar Association Center on Children and the Law, Casey Family Programs, Child
Focus, and Generations United (2012). Making it Work. Using the Guardianship Assistance Program to close the permanency gap for
children in foster care. Sursa: http://www.childrensdefense.org/child-research-data-publications/data/making-it-work-using-the.pdf; Akin,
R. (2010). Predictors of Foster Care Exits to Permanency: A Competing Risks Analysis of Reunification, Guardianship, and Adoption.
Children and Youth Services Review. 2011. Vol.33(6), p. 999(13); and Testa, M. (2008). Tutela cu plată: Testarea eficienţei ideii care se
apropie de sfârşit. Children and Family Research Center University of Illinois at Urbana-Champaign. Sursa: http://www.nrcpfc.org/is/
downloads/SG_Testing%20Effectiveness%20(Testa%202008).pdf
102
“Asistat” înseamnă finanţat. În majoritatea cazurilor tutorii au primit aceiaşi sumă de bani ca şi asistenţii parentali.
103
Bet Tzedek Legal Services (2010). Având în grijă copilul rudelor. Ghid de îngrijire. Sursa: http://www.bettzedek.org/wp-content/
uploads/2012/01/Kinship-Care-Guide-2011-12.pdf
104
Coram Children’s Legal Center (2004). Tutela specială. Sursa: http://www.childrenslegalcentre.com/userfiles/Special%20Guardianship.
pdf şi SCCA Children’s Policy Initiative (2010). Rezumat de politici. Asistenţa plasamentului la rude. Opţiune stabilă pentru statul New
York. Sursa: http://www.scaany.org/documents/kinship_policybrief_march2010.pdf
35
legăturile cu familia biologică sunt desfăcute din punct de vedere legal şi părinţii adoptivi îşi asumă
toată responsabilitatea legală şi financiară pentru copil. Tutela oficială nu pretinde întreruperea
drepturilor părintești, astfel copiii menţin legăturile legale cu familiile lor, iar tutorii îşi asumă
angajamente financiare limitate pentru întreţinerea copiilor aflaţi în îngrijirea lor. Spre deosebire
de adopţie, tutela permite rudelor să menţină identitatea lor extinsă în calitate de bunei, mătuşi şi
unchi.105
Tutela specială ca parte din spectrul opţiunilor de îngrijire în SUA: Ana avea opt ani
când mama ei s-a confruntat cu probleme de sănătate mentală care au făcut-o incapabilă să
îngrijească adecvat de copiii ei. A fost stabilit că este necesară luarea copiilor de la mamă până
când mama va fi suficient de sănătoasă pentru a-i putea îngriji. Agenţia pentru bunăstarea
copiilor a plasat-o pe Ana şi pe cei doi fraţi în îngrijirea mătuşii pe linie maternă. Chiar dacă
mama nu era capabilă să ofere copiilor îngrijirea de zi cu zi, ea a continuat să fie implicată
în toate aspectele vieţii lor. Mătuşa a vrut să-i scoată pe copii din sistemul de bunăstare a
copilului, dar nu a dorit întreruperea drepturilor părintești ale surorii sale (cum s-ar întâmpla de
exemplu în cazul adopției). În acest caz, tutela bazată pe relații de rudenie (descrisă în Legea
Promovării Relațiilor de Rudenie, 2008), a oferit familiei o opțiune permanentă care permitea
mamei să mențină identitatea sa în calitate de ”mamă”, în același timp oferind mătușii dreptul
de a reprezenta și a lua decizii pentru Ana și frații ei. Autoritățile de protecție a copilului au
aprobat plasamentul, însă nu era necesară monitorizarea regulată (așa cum se practică în
cazul asistenței maternale). Mătușa a beneficiat de suport financiar din partea autorităților de
protecție a copilului, în cadrul Programului Federal de Asistență a Tutelei.106
La rândul său, Europa se confruntă cu o problemă stringentă legată de copiii migranţi neînsoţiţi
şi plasamentul lor sub tutelă.107 Un studiu recent efectuat de UNICEF în Marea Britanie a estimat
costurile aferente acestui tip de îngrijire.108 Children’s Defense Fund a elaborat standardele şi
indicatorii de rigoare privind drepturile copilului. În acest context, termenul de tutore oficial este
utilizat cu referire la autorităţile recunoscute de guvern, mandatate în protecţia copilului (de ex.:
un lucrător social de la Agenţia de Stat pentru bunăstarea copilului). Aceste documente pot fi utile
în procesul de elaborare a politicilor, practicilor şi procedurilor standarde de operare destinate
autorităţilor tutelare şi nu celor care operează în domeniul tutelei oficiale individuale (adică
îngrijitorilor).109 În acest context, tutela este recunoscută ca fiind desemnarea de către stat a unui
adult pentru a acompania şi reprezenta interesele supreme ale copilului în instanţă şi în prestarea
serviciilor sociale.110 Marea Britanie are şi ea tutelă specială, care este similară plasamentului
sub tutelă oficială în familia extinsă sau la rude.111 Codul civil al Lituaniei foloseşte termenul tutelă
pentru a defini îngrijirea copilului, în primul rând îngrijirea alternativă de tip familial precum sunt
plasamentul sub tutelă în familia extinsă sau la rude sau asistența parentală profesionistă. Există
tutelă de tip familial (de obicei îngrijire în familia extinsă), tutelă socială de tip familial (care ia
forme similare unei case de copii de tip familial) şi tutelă instituţională (adică îngrijire rezidenţială).
Termenul ”tutore” este utilizat pentru a descrie un îngrijitor.112
105
Testa, M. (n.d.). Când copiii nu se pot întoarce acasă. Copii, familii şi asistenţă părintească. Sursa www.futureofchildren.org
106
Child Focus and Children’s Defense Fund (n.d.). Managementul de caz în cadrul programului de asistenţă privind tutela. Sursa: http://www.
childrensdefense.org/child-research-data-publications/data/making-the-case-for-the-guardian-assistantship-program.pdf; Departamentul
Sănătate şi Resurse umane (n.d.). Ghid de tutelă oficială. Sursa: http://dhhs.ne.gov/children_family_services/Guidebooks/Legal%20
Guardianship%20Guidebook.pdf
107
Bridging Refugee Youth & Children’s Services (BRYCS) (n.d.). Ghidul practicienilor în asistenţa refugiaţilor. Sursa: www.brycs.org şi UNICEF Marea
Britanie şi The Children’s Society (2014). Evaluarea cost-beneficiu a tutelei oficiale pentru copiii migranţi neînsoţiţi şi separaţi de părinţi din Anglia
şi Wales. Sursa: http://www.unicef.org.uk/Documents/Public-Affairs-Briefings/Guardianship%20CBA%20-%20CHTB%20End%20Report_2014_
FINAL_FOR%20CIRCULATION.pdf
108
UNICEF Marea Britanie şi The Children’s Society (2014). Evaluarea cost-beneficiu a tutelei oficiale pentru copiii migranţi neînsoţiţi şi separaţi de
părinţi din Anglia şi Wales.
109
Defense for Children et al (n.d.). Standarde de bază pentru tutorii copiilor separate din Europa. Sursa: http://www.defenceforchildren.nl/
images/69/1632.pdf
110
UNICEF Marea Britanie şi The Children’s Society (2014). Evaluarea cost-beneficiu a tutelei oficiale pentru copiii migranţi neînsoţiţi şi separaţi de
părinţi din Anglia şi Wales.
111
Coram Children’s Legal Center (2004). Tutela specială. Sursa: http://www.childrenslegalcentre.com/userfiles/Special%20Guardianship.pdf
112
Estonian Union for Child Welfare. (2011). Studiu de caz: Lituania. Sursa: http://www.lastekaitseliit.ee/wp-content/uploads/2011/04/Lithuania.
pdf ; Human Rights Monitoring Institute, et. al. (2012). Drepturile copilului în Lituania. Raport elaborat de către ONG pentru Comitetul ONU
pentru Drepturile Copilului. Sursa: http://www.hrmi.lt/uploaded/PDF%20dokai/CRC_Alternative_Report_Lithuania_NGO_Group_20120816_2.
pdf; SOS Children‘s Villages International (2012). A Snapshot Of Alternative Care Arrangements In Lithuania. Disponibil la: http://www.sos-
childrensvillages.org/getmedia/a1fb8460-aafb-4102-a635-910839e59de8/Alt-Care-Lithuania-EN.pdf?ext=.pdf
36
Tutela în cazul unui copil neînsoțit în Marea Britanie: Ibrahim este un băiat de 15 ani. El
a sosit nu demult în Birmingham din Siria, după o călătorie lungă care a durat patru luni. El
călătorise singur, dar are membri ai familiei extinse care locuiesc în regiune. Autoritățile l-au
luat sub supraveghere și pe parcurs i-au asigurat un tutore. Tutorele este independent de
sistemul de protecție al copilului, însă acțiunile sale sunt reglementate prin legea privind tutela
copiilor neînsoțiți. Tutorele este responsabil de asigurarea reprezentării intereselor supreme
ale lui Ibrahim, fiind informat și la curent cu toate procedurile legate de îngrijirea sa, statutul de
imigrant și drepturile sale. Ibrahim a fost plasat temporar sub protecția unui unchi care locuiește
în Birmingham, dar tutorele oficial este prezent pentru a se asigura că interesele sale supreme
sunt reprezentate în toate procedurile juridice, interacțiunea cu agențiile guvernamentale și
serviciile sociale.113
Tutela specială în Marea Britanie este descrisă ca o decizie a instanţei de judecată cu privire
la transmiterea responsabilităţilor parentale legale unui îngrijitor, şi pare a fi ceva intermediar
„între asistență parentală profesionistă şi adopţie.” Efectele Ordonanţei de Tutelă Specială sunt:
plasamentul pe termen lung al copilului sau a tânărului; transmiterea „responsabilităţii parentale”
către un tutore special; menţinerea legăturilor cu părinţii biologici ai copilului sau tânărului; şi
abilitarea tutorelui special cu funcţii de supraveghere zilnică şi exercitarea responsabilităţilor
parentale. Această formă de tutelă ar putea fi în special relevantă pentru Republica Moldova, acolo
unde buneii sau alţi îngrijitori iau locul părinţilor care sunt plecaţi la muncă peste hotare. Tutela
specială ar putea fi mai potrivită decât adopţia pentru copiii mai mari, care se împotrivesc statutului
de copil adoptiv. Copilul este în relaţii bune cu părintele/părinţii săi sau cu membrii familiei, şi/sau
tutorele special, iar părintele/ părinţii menţin relaţii bune între ei pentru că această formă de tutelă
nu distorsionează relaţiile familiale după cum se poate întâmpla în cazul adopţiei. Există o relaţie
strânsă între tutela specială şi părintele biologic. Este firească necesitatea de a menţine legăturile
culturale şi această necesitate depăşeşte abilitatea părinţilor adoptivi de a menţine aceste legături.
Potenţialii tutori speciali din grupurile etnice minoritare ar putea să tindă să ofere copilului o familie
permanentă, dar întâmpină dificultăţi de ordin religios sau cultural dacă se decid la adopţie.114
Tutela specială în Marea Britanie: Maria are 12 ani. Mama sa este dependentă de droguri
și temporar a fost decăzută de drepturile părintești. Maria a tot fost purtată prin serviciul de
asistența parentală profesionistă. Când mama sa e abstinentă, o ia înapoi sub îngrijire, dar
când revine la consumul de droguri, își pierde temporar capacitatea de custodie. Una din
verișoarele mamei sale a rugat autoritățile de protecție a copilului să o ia pe Maria în grija sa.
Ea o cunoaște pe Maria de mult timp și își dorește să aibă grijă de ea. După ce au discutat
cu Maria și verișoara sa, serviciile de asistență socială au decis că ar fi în interesul superior
al Mariei de a fi plasată sub tutela verișoarei. Aceasta înseamnă de fapt că mama Mariei
rămâne părintele ei, însă verișoara va fi tutorele responsabil pentru luarea deciziilor privind
sănătatea, bunăstarea și educația Mariei. Asistentul social a evaluat condițiile de trai ale familiei
verișoarei și a determinat că este un mediu favorabil pentru Maria. Asistentul social prezintă
recomandările sale instanței de judecată. Instanța de judecată audiază opinia Mariei, a mamei
sale și a verișoarei. Judecătorul agreează și emite Ordinul Instanței de Judecată privind
Instituirea Tutelei Speciale. Maria poate să-și viziteze mama, dar este fericită să fie alături de
verișoară pentru un timp îndelungat fără a fi îngrijorată de faptul că va circula din nou în cadrul
serviciului de asistență părintească profesionistă.115
113
Studiul de caz menţionat mai sus reprezintă “scenariul optimist” privitor la rolul tutorelui pentru copiii neînsoţiţi. A se vedea: UNICEF
Marea Britanie şi The Children’s Society (2014). Evaluarea cost-beneficiu a tutelei oficiale pentru copiii migranţi neînsoţiţi şi separaţi
de părinţi din Anglia şi Wales.
114
Coram Children’s Legal Center (2004). Tutela Specială. Sursa: http://www.childrenslegalcentre.com/userfiles/Special%20
Guardianship.pdf
115
Nationwide Association of Fostering Providers (n.d.). Tutela specială şi îngrijitorii independenţi. Rezumat . Sursa: http://www.nafp.
co.uk/userfiles/NAFP%20Long-term%20Fostering,%20Special%20Guardianship%20and%20Independent%20Fostering%20
Providers%20Mar12.pdf; Family Rights Group (n.d.). Ce înseamnă tutela specială pentru părinţii biologici? Sursa: http://www.frg.org.
uk/images/Advice_Sheets/20%20-special-guardianship-for-birth-parents.pdf; Coram Children’s Legal Center (2004). Tutela specială.
Sursa: http://www.childrenslegalcentre.com/userfiles/Special%20Guardianship.pdf
37
În contextul Europei de Est, România a actualizat recent Codul civil în partea ce ține de tutelă.
În cazul de faţă, tutela defineşte măsurile de protecţie specială pentru copiii ai căror părinţi au
decedat, au fost decăzuţi din drepturile părinteşti sau care sunt declaraţi decedaţi sau dispăruţi,116
similar modului în care tutela oficială sau plătită este tratată în Republica Moldova în contextul
formelor de plasament planificat.
Tutela în România: Mirela, 14 ani, locuia cu mama sa solitară care suferea de cancer. Pentru
a se asigura că Mirela va fi pe mâini bune când mama va deceda, mama Mirelei a identificat
un tutore oficial.117 Din păcate, mama Mirelei a decedat la scurt timp. Atunci, Mirela a fost
plasată în grija unchiului și a mătușii sale pe linie maternă, cărora li s-a oferit tutela oficială care
prevedea asumarea responsabilității de asigurare a necesităților ce țin de locuință, îngrijire,
protecție, sănătate și educația copilului.118
Dat fiind faptul că atât Republica Moldova, cât și România se confruntă cu aceeaşi problemă,
un interes deosebit l-ar putea aveaarticolele specifice din Legea României nr.257/2013 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care fac referinţă la protecţia specială a copiilor ai
căror părinţi se află peste hotare. Tradiţional, îngrijirea oferită era una neoficială, bazată pe acordul
dintre părinţi şi îngrijitorul identificat (de ex.: bunel, mătuşă sau vecin). Deoarece acest fenomen
afectează atât de mulţi copii și îi plasează în situații de risc, iar drepturile şi responsabilităţile nu
sunt clar definite, sistemul de drept a încercat să reglementeze acest proces. Articolele menţionate
conţin prevederi clare privind obligaţiile părinţilor. Ele vizează totodată rolul şi responsabilităţile
instituţiilor responsabile în monitorizarea unor astfel de situaţii.119 De exemplu, cu cel puţin 40 de
zile înainte de plecarea sa, tutorele trebuie să informeze autorităţile publice cu privire la persoana
căreia îi va fi încredinţată tutela asupra copilului. Legea mai sugerează că, în limita bugetului de
stat sau a bugetelor locale disponibile, autorităţile publice locale pot iniţia campanii de informare
adresate părinţilor cu scopul de: 1) a-i sensibiliza privitor la riscurile asumate în legătură cu
plecarea lor la muncă peste hotare; şi/sau b) a-i informa despre obligaţiile lor în cazul în care
planifică să plece peste hotare.120
Tutela în cazul copiilor ai căror părinți au migrat din România: Ionel și fratele său Mihai
au 10 și respectiv 8 ani. Tatăl lor a plecat la muncă în Italia de câteva ori și ei au rămas în
grija mamei. Mama lor căutase oferte de muncă, însă în orășelul în care locuiau erau puține
oportunități de angajare. Ea a decis să meargă în Italia și să lucreze la un restaurant în același
oraș în care lucra și soțul ei. Mama copiilor a rugat-o pe sora ei Nina să ia în grijă copiii în timp
ce ea se va afla peste hotare. Ulterior, cu 40 zile înainte de a emigra, ea a mers la autoritățile
locale pentru a leinforma despre plecarea sa peste hotare și pentru desemnarea persoanei în
grija căreia se vor afla copiii,. Această cerere a fost aprobată de către instanţă în conformitate
cu Legea nr. 257/2013, art. 95(1)-95(5). Nina înțelege și își asumă responsabilitățile și este de
acord să aibă în grija sa temporar copiii. Acordul legal este valabil timp de un an.121
Echipa de evaluare şi-a propus să cerceteze cum este reflectată în practica internaţională tutela
„oficială” versus cea „neoficială”. Analiza literaturii internaţionale nu a oferit clarificări relevante
asupra diferenţelor dintre tutela oficială şi neoficială deoarece exemplele incluse în analize
reprezintă ţări în care funcţionează sisteme avansate de asigurare a bunăstării copilului, iar
literatura se axează pe copiii care sunt parte a sistemului oficial de protecţie. În acelaşi timp,
documentele recunosc existenţa, potențialele beneficii şi provocările tutelei neoficiale. Câteva
116
Salvati Copiii (n.d.). Tutela. Sursa: http://salvaticopiii.ro/upload/p00060008_Tutela.pdf
117
Codul civil prevede că părintele, prin acordul comun sau prin procură autentificată, sau, în unele cazuri, prin voință proprie, poate
desemna un tutore în grija căruia va rămâne copilul. Desemnarea poate fi revocată oricând de către părinte, chiar și printr-un act
scris cu semnătură olografă.
118
Salvati Copiii (n.d.). Tutela. Sursa: http://salvaticopiii.ro/upload/p00060008_Tutela.pdf
119
Salvati Copiii (2013). Raport Anual 2013, Plan 2014. Sursa: http://www.salvaticopiii.ro/upload/p00060005_Raport%20anual%20
2013% 20EN.pdf
120
Pentru informaţie adiţională cu privire la Legea privind Protecţia și Promovarea Drepturilor Copilului şi articolele ce ţin de copiii ai
căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, a se vedea: www.dreptonline.ro/legislatie/legea_257_2013_modificare_legea_272_2004_
protectia_promovarea_drepturilor_copilului.php
121
Legea 257/2013 www.dreptonline.ro/legislatie/legea_257_2013_modificare_legea_272_2004_protectia_promovarea_drepturilor_
copilului.php
38
din documentele analizate oferă exemple utile de cazuri în care tutela neoficială ar fi mai
avantajoasă decât cea oficială.122 Aceasta este definită în felul următor: „atunci când părinţii şi
tutorele neoficial cad de acord, o tutelă neoficială poate fi utilizată în locul tutelei oficiale. O tutelă
neoficială este acordul dintre părinţi şi adultul care are grijă de copil, de aceea nu mai este nevoie
de implicat alte autorități. Nu este necesar ca un judecător să ia decizie şi un reprezentant al
instanței să investigheze situaţia. Tutela neoficială este mai puţin costisitoare decât tutela oficială.”
Dezavantajul acestei forme este că tutorele nu poate include copilul în asigurarea sa şi nu este
eligibil pentru oricare beneficii financiare din partea statului.
În mai multe ţări, atunci când copiii se află sub tutelă şi/sau necesită un plasament alternativ
precum este tutela, ei sunt deja parte a sistemului oficial de protecţie. De exemplu, un copil aflat
în asistenţă parentală profesionistă în SUA necesită o protecţie specială şi respectiv dispune de
un dosar individual în cadrul sistemului oficial de protecţie. Interesant este statutul tutelei speciale
prin care autorităţile competente în asigurarea bunăstării copilului încearcă să identifice un
plasament pe termen lung sau permanent pentru copii astfel, încât să fie simplificate procedurile
formale precum sunt monitorizările sistematice şi vizitele la domiciliu, care sunt obligatorii în
sistemul tradiţional de plasament în asistenţă parentală. Chiar dacă tutela specială nu face parte
din sistemul neoficial de îngrijire ca atare, aceasta reprezintă o simplificare a tipurilor de procese
şi proceduri oficiale solicitate de către autorităţile locale şi de prestatorul de servicii de îngrijire,
oferind un potenţial beneficiu de reducere a poverii asumate de lucrătorii sociali în cazurile în care
nu există îngrijorări majore privind protecţia copilului.
În Olanda există o altă procedură de protecţie a copilului, care nu vizează decăderea din drepturile
părintești atunci, când există riscuri în ceea ce privește protecţia copilului, ci mai degrabă
supraveghează familia sau părintele/părinţii prin „monitorizare tutelară” de către Agenţiea de stat
pentru asigurarea bunăstării copilului. Părinţii menţin responsabilitatea legală pentru îngrijirea
copilului, dar instanţa împuterniceşte agenţia să monitorizeze cazul, iar pe asistentul social - să
acţioneze în calitate de „tutore familial” ajutând copilul şi părinţii să întreprindă măsurile necesare
pentru a îmbunătăţi nivelul de îngrijire şi protecţie a copilului şi să depună eforturi în vederea păstrării
copilului în propria familie. Tutorele familiei nu devine astfel reprezentant legal. În situaţiile când
părinţii sunt decăzuţi din drepturile părintești prin decizia instanţei, agenţia de stat devine tutore
oficial împuternicit cu reprezentare legală (asistenţii sociali vor fi delegaţi să preia răspunderea
legală). Copilul este plasat în îngrijire de tip familial (asistenţă parentală profesionistă sau la rude),
care deţin custodia fizică, îngrijirea de zi cu zi şi responsabilitatea de a proteja copilul, şi poate lua
decizii curente. În cazul unor decizii mai importante, precum sunt educaţia sau intervenţiile medicale,
prestatorul serviciilor de îngrijire trebuie să consulte tutorele oficial (de ex.: asistentul social).
Concluziile unei teze de doctorat privind practicile din SUA123 denotă că cei mai relevanţi indicatori
ai rezultatelor pozitive ale tutelei copiilor care pleacă din asistenţa parentală profesionistă sunt:
vârsta, gradul de dizabilitate şi tipul de plasament iniţial. Adolescenţii mai mari, fără dizabilităţi,
fără probleme de sănătate mintală, care au fost plasaţi iniţial în îngriire în familia extinsă, unde au
păstrat legătura cu fraţii/surorile, nu au abandonat acest serviciu, pe când cei plasaţi în asistenţa
parentală profesionistă mai degrabă îşi doreau să fie plasaţi sub tutelă. Ratele de reunificare şi
instituire a tutelei au crescut pentru copiii de vârste mai mari, în timp ce ratele adopţiei scădeau pe
parcursul înaintării în vârstă. Tutela a fost cea mai potrivită penru copiii cu vârsta de 10 ani şi mai
mari. Doar o treime din copiii cu dizabilităţi au fost plasaţi cu succes sub tutelă sau au fost reuniţi
cu membrii familiei (fraţi/surori) în comparaţie cu copiii fără dizabilităţi. Aceşti factori pot fi utili penru
profesioniștii din Republica Moldova, în special atunci când vor fi examinate potenţialele cazuri
de plasament al copiilor în asistenţa parentală profesionistă şi evaluarea eforturilor de integrare
a copiilor cu dizabilităţi din instituţiile rezidenţiale şi plasarea în cadrul serviciilor alternative de
îngrijire de tip familial.
122
Legal Advocates for Children and Youth (LACY (1996). Tutela neoficială. Sursa https://www.google.com/?gws_rd=ssl#q=Informal+G
uardianship+Fact+Sheet şi Bet Tzedek Legal Services (2010). Bet Tzedek Legal Services (2010). Având în grijă copilul rudelor. Ghid
de îngrijire. Sursa: http://www.bettzedek.org/wp-content/uploads/2012/01/Kinship-Care-Guide-2011-12.pdf
123
Akin, R. (2010). Predictors of Foster Care Exits to Permanency: A Competing Risks Analysis of Reunification, Guardianship, and
Adoption. Children and Youth Services Review. 2011. Vol.33(6), p. 999(13).
39
Instituirea tutelei în cazul decesului părinţilor în Olanda: Andy avea trei copii mici în
momentul în care a decedat soţia sa Anke. După decesul ei, Andy a deţinut pe parcursul a
câţiva ani custodia şi responsabilitatea pentru copiii săi. Mai târziu, el a început să locuiască
cu Sanne, care treptat s-a implicat din ce în ce mai mult în creşterea copiilor. Dar, din punct de
vedere formal, Sanne „nu însemna nimic” pentru copii din moment ce nu era nici părinte adoptiv
pentru copii, nici soţia lui Andy. În cazul decesului lui Andy, ar fi fost discutabil dacă copiii vor
putea sta cu Sanne, chiar dacă relaţia dintre ei purta un caracter afectiv. Pentru a formaliza
situaţia în mod oficial, Andy şi Sanne pot să ceară instanţei să le ofere ambilor custodie asupra
copiilor. Odată cu decizia instanței, împuternicirea de reprezentare legală a copiilor se va
extinde în aceeaşi măsură asupra lui Sanne şi Andy.
Menţionăm în concluzie, că literatura analizată califică tutela ca o practică de îngrijire de tip familial
şi pe termen lung, pozitivă, stabilă şi eficientă din punct de vedere al costurilor, care poate fi aplicată
într-o multitudine de situaţii. Chiar dacă contextul şi motivele pentru care copiii sunt plasaţi sub tutelă
pot fi diferite, dovezile trebuie luate ca referinţă şi utilizate atunci când vor fi elaborate politicile,
standardele şi materialele în sprijinul tutelei în Republica Moldova. Analiza literaturii conţine definiţii,
linii directoare, standarde, roluri şi responsabilităţi, cele mai frecvente întrebări şi modele utilizate în
managementul cazurilor de tutelă care, la rândul lor, pot fi analizate, ajustate şi contextualizate.
3.2. Provocări şi oportunităţi identificate în urma

analizei politicilor din Republica Moldova
Prima acţiune a consultantului naţional în procesul de analiză a cadrului legislativ a fost
consultarea persoanelor-cheie responsabile. El a examinat cadrul de politici din Republica
Moldova prin prisma responsabilităţilor legale, a tutelei şi custodiei, şi a identificat o serie de
probleme şi inconsistențe. Acestea au fost verificate ulterior prin includerea întrebărilor legate
de politici în interviurile adresate persoanelor-cheie responsabile la etapa cercetărilor de teren.
Întrebările adresate au vizat lacune şi inconsistențe în politici, definiţii juridice ale tutelei, rolurile
și responsabilităţile persoanelor împuternicite conform legii, precum şi interpretarea prevederilor
juridice în activitatea practică. Problemele şi inconsistențele sunt detaliate în Analiza cadrului
normativ, care poate fi găsit în Anexa B: Analiza cadrului normativ în domeniul protecţiei
copilului. Intenţia UNICEF şi a MMPSF a fost să înţeleagă mai bine prevederile cadrului normativ
cu referire la toate aspectele tutelei şi protecţiei copiilor rămaşi fără îngrijire părintească, a copiilor
separaţi de părinţi şi a celor care riscă să rămână fără îngrijire adecvată.
Indiferent de modul în care tutela este definită şi formele pe care aceasta le poate lua, pentru a
asigura respectarea, protecţia şi exercitarea drepturilor copilului, precum şi reprezentarea legală
a oricărui copil, indiferent de felul în care se înfăptuieşte îngrijirea lui, orice decizie de plasament
trebuie luată în baza următoarelor principii: luarea în considerare a respectării, protecţiei şi
exercitării drepturilor copilului după cum acestea sunt stipulate în CDC; claritate privitor la
responsabilităţile primare a părintelui (părinţilor) şi altor persoane responsabile şi profesionişti care
oferă copiilor îngrijire şi protecţie; respect pentru intimitatea familiei în procesul de luare a deciziilor
şi efort pentru a menţine legăturile cu familia copilului; prioritizare a principiilor legate de interesului
suprem al copilului; luarea în considerașie a capacităţilor crescânde a copilului; desemnarea
obligatorie a unui purtător de obligații cu responsabilităţi clar definite de îngrijire a copilului.
Probabil cea mai importantă provocare pentru Republica Moldova şi cadrul ei de politici este faptul
că tutela, custodia şi responsabilitatea legală, atribuţiile şi reprezentarea legală iau forme diferite
şi sunt definite în mod diferit în diverse acte normative şi mecanismele aplicate. De exemplu,
Legea 140 (art. 3, 6 şi 12),124 Codul civil (art. 35, 36 şi 37),125 Codul de procedură civilă (art.79)126,
Codul familiei (art. 142 şi 144)127 şi Legea privind administraţia publică locală (art. 29)128 conțin
124
125
Codul civil al Repubilcii Moldova (2002).
126
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova (2003).
127
Codul familiei al Republicii Moldova (2000).
128
Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală.
40
diferinte noțiuni pentru aspectele generale ale tutelei şi reprezentării legale. Legile care stipulează
responsabilităţile purtătorilor de obligații în domeniul tutelei copilului nu sunt consecvent transpuse
în Legea 140 (art. 7) şi în Regulamentul pentru direcţiile raionale de asistenţă socială şi protecţie
a familiei (paragraful 10).129 Definiţiile pentru termenii-cheie privind tutela sunt înţelese diferit
şi termeni diverşi sunt utilizaţi de diferiţi actori implicaţi în proces pentru a reda, de exemplu,
sensul de oficială, neoficială, legală, finanţată, provizorie, custode, mandatar, reprezentant legal,
etc. Mai mult decât atât, împuternicirile, responsabilităţile şi răspunderea legală a tutorelui şi
a reprezentantului legal nu sunt întotdeauna clare şi consistente în diferite scenarii, ceea ce
duce la interpretări contradictorii şi neuniforme a legii în practică. Chiar dacă poate fi înţeles că
diferite interpretări şi practici trebuie luate în considerare pentru noţiunile de curatelă şi tutelă în
dependenţă de capacităţile în dezvoltare a copilului (în legătură cu vârsta acestuia), legea nu oferă
detalii privitor la cum poate fi făcută exact această diferenţiere.
Nu este definită clar „reprezentarea legală” şi sarcinile specifice în legătură cu aceasta, chiar dacă
se prezumă că noţiunea respectivă se referă la „reprezentarea intereselor copilului în instanţă”. În
Legea 140, autoritatea tutelară teritorială este cea care asigură reprezentarea intereselor copilului
în instanţă, în timp ce Codul civil şi Codul de procedură civilă nu oferă nici o clarificare în această
privinţă. La fel, Legea 140 specifică regulile de luare a copilului de la părinţi (cu sau fără decăderea
acestora din drepturile părinteşti), în timp ce Codul civil specifică regulile şi procedurile care
reglementează decăderea din drepturile părinteşti şi restabilirea în drepturile părinteşti. Părinţii
pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti în temeiurile enunţate în Codul familiei şi în alte cazuri în
care aceasta este dictat de interesele supreme ale copilului. Decăderea din drepturile părinteşti
este decisă de către instanţa de judecată. Copilul ai cărui părinţi (unul dintre părinţi) sunt decăzuţi
din drepturile părinteşti păstrează dreptul de proprietate inclusiv dreptul de moştenire. Părinţilor
decăzuţi din drepturile părinteşti li se permite să se întâlnească cu copilul doar cu consimţământul
autorităţii tutelare. Cu toate acestea, drepturile părinţilor pot fi restabilite dacă circumstanţele se
schimbă şi se consideră că restabilirea corespunde intereselor copilului.
La fel, este discutabilă problema privind privarea de drepturile părinteşti şi restabilirea lor. Aceste
aspecte, precum şi rolul tutelei oficiale în asemenea situaţii, trebuie reglementate mai bine. În
urma analizei legislaţiei s-a constatat inconsecvenţa prevederilor referitoare la rolul sau obligaţiile
părinţilor în instituirea tutelei atunci când ei nu sunt sau nu pot fi de faţă (de exemplu, atunci când
părinţii se află în afara țării). Cercetarea de teren a demonstrat că aceasta este una din situaţiile
când legea este interpretată diferit în diferite regiuni ale ţării şi chiar şi în diferite localităţi din
aceeaşi regiune. Mai mult, nu există legislaţie care ar clarifica sau reglementa actele necesare
pentru a deveni tutore sau a institui tutela, lăsând din nou implementarea la latitudinea persoanelor
responsabile sau a autorităţilor.
Chiar şi în situaţia în care copilul se află în îngrijirea alternativă oficială, responsabilităţile

legale pentru copiii rămaşi fără îngrijire părintească sunt abordate diferit în dependenţă de
tipul plasamentului - familial sau rezidenţial - ceea ce poate avea consecinţe asupra îngrijirii şi
protecţiei copiilor, în particular în ceea ce priveşte drepturile lor de a fi reprezentaţi legal. Este
problematică protecţia şi îngrijirea copiilor cu ambii părinţi plecați peste hotare. Prevederile
legislative actuale instituie un mecanism de identificare şi anumite forme de protecţie, dar acestea
nu sunt suficiente pentru a asigura protecţie eficientă şi a garanta drepturile copilului în toate
situaţiile posibile, cum ar fi situaţia în care doar unul din părinţi lipseşte. Mai mult decât atât, chiar
dacă poate fi indicat doar un număr limitat de cazuri în care nu s-a întreprins nimic, totuşi Legea
privind azilul în Republica Moldova, Legea privind integrarea străinilor în Republica Moldova şi
Legea 140 nu protejează în mod adecvat copiii neînsoţiţi care s-ar afla pe teritoriul țării şi care ar
putea eventual rămâne neprotejaţi pe o perioadă îndelungată de timp. Există şi situaţii pentru care
în lege lipsesc prevederi care ar asigura protecţie eficientă a copilului, de exemplu situaţiile în care
copiii sunt victime ale traficului, abuzului sexual sau sunt obligaţi să muncească forţat. Acești copii
deseori nu sunt reprezentați legal în instanţă și astfel sunt puşi în situaţia de a se confrunta direct
cu abuzatorul.
Regulament privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor de asistenţă socială, aprobat de către MMPSF, Ordin Nr. 24 din 08.12.2009.
129
41
Provocarea este de a simplifica procedura de instituire a tutelei legale sau oficiale pentru a-i
asigura copilului reprezentare legală permanentă din partea unui adult competent împuternicit
să ia decizii importante urmărind interesul superior al copilului în conformitate cu prevederile
cadrului internaţional la care Republica Moldova a aderat. În acelaşi timp, ar fi oportun ca miile de
copii aflaţi sub tutelă neoficială în familii extinse, la prieteni sau vecini apropiaţi să poată menţine
această relație dacă ea corespunde interesului lor superior fără reglementări excesive şi impicări
inutile din partea statului. Limitele împuternicirilor diverşilor tutori şi custozi, inclusiv a părinţilor,
sunt formulate vag şi/sau necorespunzător în legislaţia națională şi depind de tipul plasamentului.
Este necesară alinierea prevederilor Codului civil și, Codului familiei cu cele din Legea 140, cât
şi cu standardele şi practicile internaționale privind tutela, precum şi transpunerea consecventă
a prevederilor respective în alte acte naţionale din domeniu şi în regulamente clare pentru
profesioniştii care urmează să transpună legea în practică.
3.3. Practicile de instituire a tutelei în Republica

Moldova – constatări ale cercetării în teren
Analiza legislaţiei şi a literaturii de specialitate a identificat numeroase întrebări legate de politici
şi practici, care urmau a fi explorate în cadrul cercetării calitative. Întrebările privind lacunele
şi inconsecvenţele în politici, definiţiile tutelei în cadrul legislativ şi în practică, transpunerea
politicilor în practică, rolul şi responsabilităţile persoanelor responsabile, percepţia beneficiarilor
şi diferenţele care apar de la o regiune a ţării la alta au fost explorate în cercetarea de teren. Prin
această consultanță, UNICEF intenționa să abordeze aspectele multidimensionale ale tutelei
oficiale şi neoficiale ca formă de îngrijire şi protecţie a copilului prin intermediul cercetării de teren
şi ținând cont de diferenţele de gen, aptitudini, etnie şi alte aspecte relevante pentru a asigura
protecţia copiilor împotriva abuzului, exploatării, neglijării şi discriminării.
În realitate, cercetările de teren au confirmat constatările literaturii de specialitate și datele
cantitative precum că tutela reprezintă o formă importantă de protecţie atât pentru copiii rămaşi
fără îngrijire părintească, cât şi pentru cei temporar separaţi de părinţii lor. Varietatea termenilor
utilizaţi şi a interpretării lor (inclusiv: tutelă, curatelă, oficială, neoficial, înregistrată, finanţată,
legală, plasament planificat, plasament simplu, clasic, provizoriu şi permanent) a constituit una
din provocările de a înţelege şi evalua tutela din perspectiva practicilor. Termenul „tutelă” poate fi
înţeles ca o măsură de protecţie sau de îngrijire, ca formă de îngrijire alternativă de tip familial din
cadrul sistemului național de protecţie a copilului, şi determină persoana responsabilă care deţine
custodia (legală sau fizică) asupra copilului şi/sau persoana care are statutul de reprezentant
legal, de exemplu în cazurile de divorţ, când un părinte este tutore, iar celălalt continuă să deţină
responsabilitatea legală. Astfel, cercetarea de teren a confirmat necesitatea elaborării unor definiţii
comune şi înţelesuri practice pentru varietatea termenilor în limbile română şi rusă, precum şi a
clarificării lor, acolo unde este posibil, în diverse legi şi acte normative. Cercetarea a arătat că,
pe lângă revizuirea cadrului legislativ, reglementarea practicilor de îngrijire tutelară şi elaborarea
regulamentelor/ghidurilor pentru practicieni ar îmbunătăţi înţelegerea comună şi implementarea.
Similar constatărilor din analiza cadrului legislativ, profesioniștiiintervievați au descris diferenţele
dintre responsabilitatea sau reprezentarea legală în dependenţă de statutul copilului şi de
persoana în grija căreia se află copilul, de exemplu: părinţii sunt cei responsabili şi reprezintă
legal copilul, cu excepţia cazului când au fost decăzuţi din drepturi prin decizia instanţei, în timp
ce copilul aflat în sistemul de protecţie (de ex.: în îngrijire alternativă) se află în responsabilitatea
legală a autorităţii tutelare, totuşi, în dependenţă de tipul îngrijirii alternative, tutorele nu va fi
neapărat persoana în grija căreia se află copilul. De exemplu, în CCTF părintele-educator este
tutore oficial, pe când în asistenţa parentală profesionistă – tutore este autoritatea tutelară.
Asemenea situații pot genera probleme in luarea deciziilor cotidiene în privința copilului.
Responsabilitatea legală primară poate eventual lăsa loc de interpretare, fapt confirmat şi în urma
cercetărilor în teren care au arătat că în fiecare regiune legislaţia este interpretată şi implementată
diferit. Există un consens că responsabilitatea primară a părinţilor trebuie formulată mai clar în
Codul familiei, iar părinţii trebuie să fie mai conştienţi de drepturile şi obligaţiile lor. De asemenea,
unii profesionişti intervievaţi au menţionat că ar fi binevenită clarificarea competențelor tutorelui în
diverse situaţi, precum și a tipului deciziilor pe care le poate lua.
42
Persoanele cu atribuţii în domeniu, inclusiv autorităţile tutelare teritoriale şi locale, asistenţii sociali
şi experţii juridici sunt de părerea că practicile privind tutela sunt destul de bine reflectate în cadrul
actual de politici (în special prin Legea 140). Totuși, mai există loc de îmbunătăţire acolo unde
prevederile nu oferă ghidare sau complică anumite lucruri. De exemplu, în timp ce Legea 140 este
percepută ca una care clarifică responsabilităţile tutelei la nivel naţional, teritorial sau local, totuși
aceasta nu oferă autorităţilor tutelare mecanisme de operare şi colaborare, şi nici linii directoare
de implementare în practică. Profesioniștii în domeniu au identificat şi alte incoerenţe legislative
care confirmă constatările echipei în urma analizei cadrului legislativ. De exemplu, Codul civil şi
Codul familiei nu sunt ajustate la legislaţia în domeniul protecţiei copilului. Alte lacune identificate
se referă la faptul că: protecţia juridică a copiilor neînsoţiţi este necorespunzător reflectată în
legislaţia privind azilul, migrația şi protecţia copilului; prevederile ce ţin de indemnizaţiile sociale
nu sunt potrivite pentru a sprijini tutorii şi copiii pe care aceştia îi îngrijesc; instanţele de judecată
nu au îndrumări privind retragerea drepturilor parentale; legile nu oferă suficientă claritate privind
resposabilitatea părintească în cazul părinţilor migranţi; iar Legea privind administraţia publică
locală este în contradicţie cu Legea 140 în ceea ce privește responsabilităţile primarului. Interesant
este că fiecare regiune aplică anumite proceduri chiar dacă legislaţia nu oferă prevederi foarte
clare. Citându-l pe unul dintre profesioniştii din domeniu, „acolo unde legislaţia nu aduce claritate,
noi clarificăm lucrurile local”.
Adiţional, profesioniștii intervievați au identificat o serie de oportunităţi şi au formulat recomandări

aliniate la intențiile MMPSF de a aborda problemele de politici pentru o mai bună protecţie a
copilului. Există percepţia că sensibilizarea publicului privind responsabilitatea protecţiei copilului a
crescut în ultimii ani şi că mai multe regiuni au acumulat cunoştinţe şi abilităţi de a oferi o protecție
mai calitativă. S-a constatat că sprijinul din partea donatorilor şi organizaţiilor internaţionale este în
continuare necesar pentru viitoarele reforme. Poziţia specialistului în protecţia copilului, prevăzută
în Legea 140, este percepută ca o oportunitate de îmbunătăţire a protecţiei la nivel comunitar.
Recomandările profesioniștilor au inclus: asigurarea accesului la mecanisme de protecție socială
precum ajutorul social şi indemnizaţii pentru tutorii cu venituri joase; continuarea activităţilor de
sensibilizare la nivel de primării şi a publicul în general privind protecţia copilului care riscă să
rămână fără îngrijire părintească; angajarea specialist comunitari în protecţia copilului; asigurarea
resurselor pentru protecţia copilului; consolidarea capacităţilor specialiţtilor din domeniul protecţiei
copilului şi din domeniile conexe la toate nivelurile.
Mai exact, în opinia profesioniștilor intervievați, mai multe lucruri trebuie întreprinse pentru a-i
sprijini pe specialiștii din domeniile conexe (şcoala, poliţia, lucrătorii din sistemul de sănătate,
etc.) şi că publicul ar trebui să înţeleagă importanţa informării obligatorii privitor la problemele de
protecţie cu care se confruntă copiii şi rolul comunităţii în monitorizarea copiilor aflaţi sub îngrijirea
părinţilor sau a tutorilor. În majoritatea cazurilor, monitorizarea tutelei asupra copiilor se limitează
la prezentarea datelor statistice, ceea explică lipsa în Republica Moldova a literaturii care ar
aborda acest subiect. Profesioniștii intervievaţi au declarat că ar trebui menținute forme de îngrijire
tutelară a copiilor, care nu ar presupune monitorizare riguroasă din partea sistemului de protecţie a
copilului, dar care, totuşi, ar prevedea completarea unor formulare pentru evidenţa persoanei care
are grijă de copil. Există consens că anumite reglementări privind serviciile respective, standarde-
minime de calitate şi ghiduri, precum şi un compendiu al legislaţiei privind protecţia copilului pentru
judecători ar fi de un real folos.
În anumite regiuni rolul şi responsabilităţile principalilor profesioniști sunt destul de confuze sau,
în cel mai bun caz, sunt înţelese diferit la diferite niveluri. Există incoerenţe semnificative în felul
în care mandatul autorităţilor tutelare locale este înţeles şi executat. În anumite comunităţi rolul
echipelor multi-disciplinare este stipulat, iar în altele – nu. Pe măsură ce instituirea tutelei asupra
copiilor devine tot mai complexă (s-a observat că odată cu maturizarea copiilor lipsiți de îngrijire
părintească o perioadă îndelungată creşte vulnerabilitatea lor în faţa problemelor juvenile, precum
delincvenţa, abandonul şcolar, abuzul de substanțe etc.), autorităţile locale resimt tot mai mult
lipsa resurselor umane capabile să facă faţă acestor provocări. Reprezentanţii APL au sugerat
că este nevoie de specialişti psihologi şi consultanţi juridici, precum şi de îndrumări privind
43
identificarea copiilor în situaţii de risc, când trebuie să se intervină şi când trebuie de trecut de la
îngrijire neoficială la cea oficială. Trebuie menţionat că atât profesionişti, cât şi tutorii au declarat că
multiplele aspecte legate de copiii care au crescut fără îngrijire părintească constituie o problemă
majoră valabilă în prezent şi pentru viitor. Cercetarea în teren a confirmat constatările analizei
literaturii de specialitate privitor la consecinţele migraţiei părinţilor pentru bunăstarea emoţională şi
socială a copiilor.
Tutorii sunt nevoiţi să ia copiii sub ocrotire din dorința de a-i îngriji, în special copiii rudelor,
astfel încât să reuşească să mențină relaţiile cu proprii copii şi nepoţi, și respectiv să facă faţă
responsabilităţilor pe care o familie trebuie să le ofere tinerelor generaţii. Ei au mărturisit despre
fericirea pe care o au de pe urma dragostei reciproce oferită şi primită în schimb de la copii. Munca
de îngrijitori nu a fost alegerea lor. Ei o concep ca „ceva ce pur şi simplu trebuia făcut” şi ceea ce
„îi ajută pe copiii noştri să fie în stare să muncească şi să asigure un venit pentru întreaga familie”.
O îngrijitoare pe care am vizitat-o a descris situaţia dificilă în care dragostea ei mare pentru nepoţi
şi dorinţa de a-i avea alături a făcut-o să ducă o luptă crâncenă pentru a putea supravieţui cu
toţii doar din pensia ei, neavând sprijin financiar din partea părinţilor copiilor care, chiar dacă se
aflau peste hotare, erau şomeri. Tutorii şi/sau profesioniştii au identificat următoarele bariere în
oficializarea tutelei: timpul şi resursele necesare pentru perfectarea actelor; necorespunderea
cerinţelor la nivel raional dar şi local; teama de interferenţe din partea statului în probleme de
familie; teama părinţilor de a-şi pierde drepturile părinteşti.
Deşi eşantionul copiilor care au fost intervievaţi a fost destul de mic, s-a constatat că nu există
abordare specifică privind copiii separaţi de părinţi şi/sau aflaţi sub îngrijire tutelară. Copiii au
mărturisit că atât ei, cât şi colegii lor aflaţi în situaţii similare au fost bine trataţi în cadrul şcolii şi în
comunitate. În opinia adulţilor, copiii au acces deplin la serviciile accesibile în comunităţile în care
locuiesc precum sunt instruirea şcolară şi serviciile de sănătate, chiar dacă anumite comunităţi
au puţine servicii de oferit. Există consens în rândul adulţilor că sunt atât aspecte pozitive, cât
şi negative legate de diversele tipuri de tutelă: tutela este forma de îngrijire tipică pentru familiile
extinse din Republica Moldova şi permite copilului să menţină legăturile cu familia şi comunitatea;
tutorii oferă o îngrijire calitativă, dragoste şi atenţie cuvenită copilului aflat în îngrijirea lor; tutela
înseamnă de fapt că există un adult care protejează copilul. În acelaşi timp, „fiind plasat sub
îngrijirea cuiva înseamnă că nu eşti împreună cu părinţii tăi”, mărturiseşte un copil intervievat.
Examinând cazurile tutelei neoficiale şi ale altor forme de îngrijire alternativă nu putem spune
cu certitudine dacă dreptul la reprezentare legală a copilului a fost întotdeauna respectat (de
exemplu, perioada de aşteptare în cazul unui copil neînsoţit care a intrat în ţară şi solicită azil
sau statut de refugiat). Au fost identificate probleme serioase care devin provocări în procesul de
îngrijire a copiilor, inclusiv lipsa de sprijin material pentru acoperirea unor necesităţi elementare
precum alimentaţia, echipament de uz casnic, rechizitele şcolare şi îmbrăcămintea (în particular în
cazurile când părinţii nu sunt în stare să ofere un astfel de sprijin); lipsa cunoştinţelor şi a sprijinului
privind creşterea copilului (de exemplu, măsurile alternative ale pedepsei fizice), precum şi lipsa
cunoştinţelor despre serviciile existente pentru copiii cu necesități speciale precum dificultăţile
de învăţare, dezvoltarea necorespunzătoare vârstei şi delicvenţa juvenilă sau comportamentul
deviant.
44
45
4. Concluzii şi recomandări
Evaluarea tutelei oficiale şi neoficiale în cadrul sistemului de îngrijire şi protecţie a copilului în

Republica Moldova urmăreşte un scop important, şi anume perfecționarea cadrului legislativ
şi a politicilor cu privire la tutelă. Obiectivul final al evaluării este să formuleze sugestii clare şi
concrete, precum şi recomandări pentru îmbunătăţirea legilor relevante, a politicilor, procedurilor şi
practicilor privitor la tutela ca formă de îngrijire şi protecţie a copilului, inclusiv monitorizarea aşa-
numitei tutele temporare, a deciziilor de privare de prepturi părinteşti, deciziilor privind instituirea
tutelei şi altor măsuri de îngrijire şi protecţie a copilului. Autorii speră că acest raport, precum și
documentele care îl însoţesc şi recomandările elaborate vor fi utile autorităţilor publice pentru a
se documenta privitor la ulterioarele acţiuni necesare la nivel legislativ, de politici şi practici. Setul
iniţial din douăzeci şi patru de recomandări a fost consultat cu un grup de persoane-cheie care au
oferit comentarii şi au prioritizat recomandările pe marginea politicilor şi practicilor. Lista completă a
recomandărilor prioritizate este prezentată mai jos.
Scopul final este asigurarea durabilităţii reformelor de succes în domeniul îngrijirii şi protecţiei
copilului, şi încurajarea Guvernului Republicii Moldova şi a partenerilor săi, inclusiv ONG-urile,
donatorii, comitetele de lucru şi comunităţile să examineze rolul tutelei şi custodiei în protecţia
drepturilor copilului, inclusiv dreptul la reprezentare legală în interesele supreme ale copilului.
Perseverenţa în a aborda incoerenţele din politici şi în final îmbunătăţirea practicilor nu este una
uşoară, dar va marca un pas important în asigurarea protecţiei şi bunăstării copiilor din Republica
Moldova. Ea va oferi un exemplu pentru celelalte ţări din regiune, în special ţările care se confruntă
cu problemele emigrării şi a copiilor rămași fără îngrijire părintească. Aşa cum legea nu poate
acoperi orice situaţie, este nevoie de reglementări adiţionale, ghiduri de bune practici şi activităţi
de sensibilizare care vor putea schimba multe lucruri pentru îmbunătăţirea protecţiei fiecărui copil.
Recomandările urmăresc să ajute profesioniștii în activitatea practică.
Recomandări privind cadrul normativ și de politici
Şase recomandări prioritare privind cadrul normativ și de politici
1. Definirea clară şi completă a termenilor şi definiţiilor în contextul Republicii Moldova pentru

a evita dualitatea termenilor semnalată în actualul cadrul de politici, cum ar fi de exemplu
semnificaţia noţiunii de tutelă ca formă de îngrijire (oficială şi neoficială), dar şi definiţiile de
custodie şi cele de reprezentant/reprezentare legală sub diverse forme de protecţie a copilului.
Următoarele definiţii sunt recomandate pentru a fi contextualizate în politicile din Republica
Moldova şi introduse coerent în reglementările şi actele legislative:
a. Custodie asupra copilului: îngrijirea fizică zilnică şi protecţia copilului, prin luarea deciziilor
şi suportul fizic, emoţional, educaţional şi de dezvoltare acordat exclusiv în conformitate cu
interesul suprem al copilului, luând în considerare capacităţile de dezvoltare ale copilului şi în
conformitate cu drepturile şi obligaţiile părinteşti prevăzute de lege. Custodia asupra copilului
poate fi exercitată de ambii părinţi biologici, atribuită unuia dintre părinţi sau transmisă unui
adult desemnat legal şi autorizat (tutore) cu sau fără transmiterea dreptului de reprezentare
legală.
46
b. Îngrijire părintească potrivită/adecvată: este acea îngrijire în care necesităţile de bază ale
copilului (dezvoltarea fizică, emoţională, intelectuală şi socială) sunt satisfăcute de către
îngrijitor, iar copilul se dezvoltă corespunzător potenţialului său şi este protejat împotriva
neglijenţei, abuzului, exploatării şi violenţei.
c. Reprezentant legal: părintelui biologic sau adoptiv sau în absenţa lor, instituţiei sau
individului (tutorelui) desemnat legal şi autorizat i se încredinţează protecţia şi reprezentarea
drepturilor copilului, a intereselor şi capacităţilor de dezvoltare şi acesta acţionează în
numele copilului în materie de protecţie, siguranţă, ocrotire a sănătăţii, educaţie, proprietate
şi toate celelalte drepturi ale copilului. Reprezentarea legală poate fi deţinută de aceeaşi
persoană care deţine custodia copilului sau de o persoană diferită.
d. Responsabilitate legală: obligaţia, stabilită prin lege, de a îndeplini anumite angajamente,
îndatoriri şi responsabilităţi aferente procesului de îngrijire şi protecţie a unei persoane (în
cazul de faţă îngrijirea şi protecţia potrivită/adecvată a copilului). Persoana resposabilă
legal este pasibilă de răspundere penală sau civilă pentru neîndeplinirea obligaţiunilor şi a
responsabilităţilor.
e. Drepturi şi responsabilităţi parentale: un set de drepturi şi responsabilităţi pe care le
au părinţii biologici sau adoptivi privind luarea deciziilor în legătură cu creşterea copilului/
copiilor (sub vârsta de 18 ani) pentru a asigura: 1) îngrijirea, protecţia, siguranţa, sănătatea,
educaţia şi creşterea copilului, 2) reprezentarea legală a drepturilor copilului şi protecţia, şi
3) decizii financiare și îngrijirea copilului. Instanţa de judecată poate decide ca drepturile şi
responsabilităţile părinteşti să fie acordate unuia, ambilor sau niciunuia dintre părinţi în cazul
în care acest lucru este în interesul suprem al copilului.
f. Tutore: adultul desemnat legal şi autorizat care reprezintă interesele unei persoane care, din
cauza vârstei, capacităţii de exerciţiu, sau autocontrolului, este considerată incapabilă să-şi
administreze propria viaţă, de exemplu un copil sub vârsta de 18 ani. Atribuţiile tutorelui sunt:
să acţioneze ca reprezentant legal al copilului / persoanei (cu deţinere sau nu a custodiei
fizice), să administreze bunurile şi să asigure ca interesele lui/ ale ei să fie respectate şi
interesele supreme protejate.
g. Tutela: formă de acordare a drepturilor parentale şi a responsabilităţilor de îngrijire, protecţie
şi reprezentare a intereselor copilului şi capacităţilor lui de dezvoltare atunci când părinții
biologici sau adoptivi sunt decedați sau decăzuți din drepturile părintești, precum şi în cazul
în care copilul a fost lăsat temporar fără îngrijire părintească sau separat de părinţi. Tutela
poate fi folosită în câteva moduri:
 APP sau îngrijirea în mediul familial a copilului fără îngrijire părintească în familia extinsă
sau în afara acesteia. Custodia şi reprezentarea legală sunt transmise către o rudă
(tutore), aprobată şi desemnată, în absenţa părintelui/părinţilor, iar tutorele beneficiază de
o remunerare şi sprijin la fel ca şi APP. Autoritatea tutelară ia decizia privind plasamentul
copilului, iar cazul este monitorizat.
 Plasamentul custodial legal al copilului în îngrijire familială temporară la rude sau la terţe
persoane, cu careva responsabilităţi legale stipulate, în timp ce reprezentarea legală o
deţine în continuare părintele sau autoritatea tutelară în cazul în care copilul a fost luat din
grija părintelui. Autoritatea tutelară ia decizia cu privire la plasamentul copilului, iar cazul
este monitorizat.
 Plasamentul custodial neoficial al copilului în îngrijire familială temporară la rude sau la
terţe persoane, în condiţiile în care responsabilitatea şi reprezentarea legală o deţine în
continuare părintele. Părintele şi tutorele iau decizia cu privire la plasamentul copilului, iar
autoritatea tutelară locală este informată în cazul în care plasamentul va depăşi termenul
de trei luni.
 Soluție temporară, prin care copilului implicat într-un proces judiciar i se desemnează un
tutore legal (altul decât părintele său) pentru a apăra interesele sale pe durata procesului.
47
2. Consultarea experţilor juridici şi examinarea posibilităţii scoaterii din practică a
termenilor tutelă/curatelă (tutelă – pentru copiii de până la 14 ani/ curatelă – pentru copiii mai
mari de 14 ani), deoarece noţiunea de tutelă descrisă mai sus reprezintă o definiţie completă
a tutelei pentru copiii de până la 18 ani acoperind şi capacitatea de dezvoltare şi interesele
superioare ale copilului, fără necesitatea utilizării termenilor distincți.
3. Revizuirea Codului civil, a Codului de procedură civilă și Codului familiei în scopul

ajustării conţinutului lor la noţiunile şi prevederile privind protecţia copilului stipulate în
Legea 140 prin implicarea experţilor juridici şi a Ministerului justiţiei al Republicii Moldova pentru
a conferi claritate prevederilor referitoare la responsabilitatea/ reprezentarea legală şi instituţiile
de custodie, inclusiv autorităţile tutelare şi diversele forme de protecţie a copilului rămas fără
îngrijire părintească şi celor separaţi temporar de părinţi.
4. Revizuirea şi alinierea tuturor legilor, reglementărilor şi standardelor care abordează

tutela, custodia şi reprezentarea legală:
a. Legea privind regimul juridic al adopţiei – Responsabilităţile şi limitele legale pe durata

plasamentului şi perioada de potrivire cu adoptatorul.
b. Codul penal şi Codul contravenţional – Reprezentarea legală şi tutela copiilor aflați în conflict
cu legea.
c. Reglementările privind îngrijirea alternativă – A face o delimitare clară între îngrijire
custodială a copilului versus reprezentarea lui legală sub diferite forme şi în diverse situaţii
(copiii rămaşi fără îngrijire părintească, copiii în situaţie de risc şi copiii separaţi de părinţi).
5. Definirea clară în Codul familiei a responsabilităţilor (obligaţiilor) şi drepturilor parentale,

precum și a termenului de „îngrijire părintească adecvată”, inclusiv:
a. Definirea îngrijirii adecvate şi specificarea situaţiilor în care părinţii pot/ vor fi privaţi de
drepturile părintești.
b. Definirea modalităţii de luare a deciziei privitor la custodie şi tutelă în cazul neîndeplinirii
obligaţiunilor parentale şi/sau a lipsei părinţilor.
c. Penalităţi clare pentru neîndeplinirea obligaţiunilor parentale.
d. Acordarea suportului copiilor din partea părintelui care nu deține custodia, în caz de divorţ
sau de lipsă a părinţilor pe motiv de emigrare şi/sau tutorelui, inclusiv penalităţi pentru
neconformare şi crearea pârghiilor legale de asigurare a suportului pentru copil.
6. Elaborarea reglementărilor naţionale privind tutela ca formă de îngrijire, similar celor

pentru asistența parentală profesionistă, care ar defini clar modalitatea de utilizare a conceptului
de tutelă în Republica Moldova, responsabilităţile purtătorului de obligații (inclusiv a instanţei de
judecată), procesul decizional în privinţa plasamentului, cerinţe faţă de tutore şi documentele
solicitate.
a. Recomandăm includerea tutelei ca formă alternativă de îngrijire şi ajustarea în conformitate

cu reglementările privind APP ca formă de protecţie a copiilor fără îngrijire părintească, aflaţi
în protecţia autorităţii tutelare teritoriale.
b. În continuare, tutela (temporară, neoficială sau custodia simplă), tutela oficială şi tutela
în afara familiei extinse, necesită a fi reglementate, pentru a delimita cu claritate rolurile,
responsabilităţile și limitele în luarea deciziilor, monitorizarea etc. în legătură cu copiii în
situaţie de risc, rămaşi temporar fără îngrijire părintească şi cei separaţi de părinţi.
48
Recomandări adiționale privind cadrul normativ și de politici
7. Armonizarea Codului contravenţional şi a Codului penal cu Legea 140 în vederea elucidării

clare a consecinţelor neimplicării sau încălcării drepturilor copilului pentru toate persoanele cu
atribuţii definite în Legea 140 care au resposabilitate legală, inclusiv părinţii, autorităţile tutelare
şi prestatorii de servicii de îngrijire/ protecţie.
8. Elaborarea reglementărilor clare care ar facilita definirea noţiunilor şi identificarea

„copiilor fără îngrijire adecvată” şi a „copiilor în situaţie de risc” astfel încât autoritățile/
persoanele responsabile să înţeleagă care sunt categoriile de copii protejaţi de lege, cine
şi ce responsabilităţi are. Aceasta presupune că autoritatea tutelară teritorială poartă
responsabilitatea legală pentru copiii rămași temporar sau îndelungat fără îngrijire părintească
adecvată și care au fost înregistraţi în sistemul de protecţie. Unicul reprezentant legal al copiilor
fără îngrijire părintească trebuie să fie autoritatea tutelară teritorială, în timp ce autoritatea
locală trebuie să fie activă în misiunea de „supraveghere” şi împuternicită în luarea unor decizii
urgente privind plasamentul şi aprobarea custodiei simple asupra copiilor rămaşi temporar fără
îngrijire părintească.
130
A se vedea Standarde pentru Consilierea Legală în domeniul Bunăstării Copilului https://www.childwelfare.gov/topics/management/
practice-improvement/standards/legal/)
49
9. Revizuirea Legii privind azilul în Republica Moldova pentru a oferi protecţie adecvată
copiilor neînsoţiţi în conformitate cu cadrul legislativ internaţional, inclusiv clarificarea
perioadei de 15 zile de aşteptare oferită Biroului Migraţie şi Azil pentru a decide privitor la
aplicarea formelor de protecţie (actualmente pe parcursul acestei perioade de timp copiii nu
beneficiază de tutelă și reprezentare legală adecvată). Legea privind azilul trebuie armonizată
cu Legea 140 vizând copiii rămași fără îngrijire părintească sau temporar separaţi de părinţi.
10. Modificarea Legii 140 pentru a defini aria de activitate şi competenţele autorităților/
persoanelor responsabile în ceea ce privește asigurarea reprezentării legale în instanţa
de judecată în procesele care vizează protecţia copilului (de exemplu autoritatea tutelară
teritorială nu trebuie să fie implicată în luarea deciziilor simple privind custodia părintească).
Republica Moldova trebuie să examineze modele precum este Tutorele Ad Litem din SUA,
care pune la dispoziţia copiilor o persoană independentă iniţiată şi bine pregătită pentru a
reprezenta interesele supreme ale copilului, în timp ce autoritatea publică poate să se implice
pe segmentul prezentării cazurilor sau înaintării recomandărilor.130
Pentru a oferi claritate şi a soluţiona problemele legate de cadrul legislativ şi recomandările de

politici înaintate în raportul de faţă, se sugerează Guvernului Republicii Moldovei să aplice cel puţin
una din cele două opţiuni sau o combinație a opțiunilor descrise mai jos, pentru a asigura protecţia
deplină a tuturor copiilor care se află în îngrijirea unei alte persoane decât părintele. Tabelul care
urmează după opţiunile propuse Guvernului elucidează felul în care aceste opţiuni ar putea arăta
în anumite situaţii şi modificările legislative care ar fi necesare.
Opţiunea 1: Reglementarea „tutelei speciale” ca o formă aparte de protecţie, în special pentru

copiii cu ambii părinţi plecaţi peste hotare. Tutela specială va delimita clar responsabilităţile şi
competenţele părinţilor, autorităţilor tutelare şi tutorelui desemnat. Articolul 13 din Legea 140 ar putea
fi dezvoltat într-un capitol separat definind tutela specială, procedurile de selectare şi desemnare
a tutorelui, competenţele necesare şi responsabilităţile legale, precum şi monitorizarea cazului.
Părinţii au un rol activ în viaţa copilului: prin menţinerea conexiunii, susţinerea financiară şi oferirea
suportului tutorelui în luarea deciziilor de ordin educaţional, medical şi de altă natură. Părinţii rămân
reprezentanţi legali, în acelaşi timp oferind copilul în custodia altui îngrijitor. Tutorele, în calitate de
îngrijitor al copilului, este responsabil legal de protecţia copilului şi este împuternicit să ia decizii
cotidiene în privința acestuia. Alte forme de îngrijire şi protecţie a copiilor (inclusiv pentru cei crescuţi
de părinţi) vor putea fi definite în continuare urmând recomandările de politici expuse mai jos şi prin
elaborarea unui minim de standarde şi îndumări pentru profesionişti şi îngrijitori.
Opţiunea 2: Transmiterea către autoritatea tutelară teritorială a dreptului de reprezentare legală

şi a responsabilităţii faţă de copil prevăzute în sistemul de protecţie şi în diversele forme de
îngrijire alternativă, astfel încât reprezentarea legală şi responsabilitatea pentru copilul neîncadrat
în sistemul de protecţie (inclusiv copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare) să rămână în
seama părinţilor care vor putea, în caz de necesitate, să transmită anumite responsabilităţi
tutorelui printr-o decizie legală. Autoritatea tutelară teritorială ar putea, la rândul ei, să delege
sau să cesioneze anumite competenţe (precum custodia fizică sau îngrijirea cotidiană) unor
persoane responsabile din cadrul sistemului de protecţie/ îngrijire (cum ar fi managerul centrului
de plasament sau asistentul parental). Tutorele poartă responsabilitate legală pentru copil, însă
autoritatea tutelară sau părinţii vor rămâne reprezentanţii legali. În astfel de cazuri legislația
va trebui să: 1) stipuleze clar lista competențelor și responsabilităților persoanelor/autorităților
împuternicite în raport cu copilul; 2) atribuie diferite nevele de competențe fiecărei categorii
(părinților, autorității tutelare, persoanelor care dețin custodia) în raport cu copilul; 3) stabilească
limitele acestor competențe și responsabilități; și să 4) reglementeze transferul de competențe între
nivele. Această opţiune ar necesita o revizuire complexă a legislaţiei, includerea unei terminologii
noi (de ex.: custodie, custode, reprezentant legal, responsabilitate legală) în Codul familiei și
Codul civil, precum și revizuirea unui număr semnificativ de acte normative care reglementează
plasamentul copilului.
50
Tabelul 7. Schemă privind formele de îngrijire, procesul decizional, roluri şi responsabilităţi
Forma de Proces decizional Responsabilitate Reglementare Revizuiri

Reprezentant legal Custodie
îngrijire Cine este implicat la luarea deciziilor?* legală legislativă necesare
Copil Familie AL* AT* CPC Instanța DN*
Familia Codul Familiei Nu sunt
Părintele/ții Părintele/ții Părintele/ții
biologică Cap. 9-12 necesare
Ambii părinţi sunt
reprezentanţi legali
Familia Codul familiei Nu sunt
X până când unul din ei Părintele/ții Un părinte
divorțată Art. 37-38 necesare
nu a fost deprivat de
drepturile părinteşti
Un părinte Părintele Legea 140 (Art.
X X Părintele/ții Părintele/ții Legea 140
peste hotare rămas acasă 13)
Părintele/ții Legea 140
Ambii părinți Dacă apar *atâta timp cât nu Părinții Nu este Regulament
X X X Tutorele
peste hotare probleme apar probleme ce ţin Tutorele reglementat nou privind
de protecţie tutela
51
Prevederi limitate
Îngrijire
După Părinții în Legea 140
în familia X X Părintele/ții Tutorele Legea 140
3 luni Tutorele ref. la autoritatea
extinsă
tutelară
Lipsirea de Părintele care a Codul familiei
Părintele care a Părintele
drepturile rămas în drepturi Art. 67-69
X X X X X rămas în drepturi rămas Codul familiei
părinteși în AT Codul civil
AT Tutorele
instanță** Tutorele Legea 140
Regulamentul
AT pe termen lung, de
Asistență APP
urgență, termen scurt Părintele/ții
parentală Regulamentul Regulament
X X X X Părinții în caz de AT APP
profesionistă APP nou privind
urgență, termen scurt APP
(APP) tutela
și respiro
Codul civil
AT pe termen lung, de
urgență, termen scurt
Părintele/ții
Casă de copii Părinții în caz de
AT Regulamentul Nu sunt
de tip familial X X X X urgență, termen scurt CCTF
CCTF CCTF necesare
(CCTF) și respiro; CCTF
pentru plasamente pe
termen lung
AT pentru termen lung
(pierderea drepturilor
Tutela (oficia- Codul familiei Legea 140
părintești) Părintele/ții
lă, pe termen Cap. 19 Regulament
X X X X X Părinţii temporar AT Tutorele
lung sau tem- Legea 140 (Art. nou privind
Tutorele pentru Tutorele
porară) 11-12, 14, 16-17) tutela
plasament de lungă
durată
Cod civil (Art. 22,
24, 1592)
Cod de
Tutore oficial Cod de
procedură civilă
(reprezentant Desemnat de Părinții procedură civilă
X X X Desemnat de instanță Cod de
al instanței de instanță Tutorele (Art. 58, 79)
procedură
judecată) Cod de
penală
procedură penală
(Art.6, 77)
Casă co-
AT pentru termen lung Părintele/ții Regulamentul Legea 140
munitară Managerul
(pierderea drepturilor TT Casei comunitare Regulament
pentru copii X X X X Casei
părintești) Managerul Casei pentru copii în nou privind
în situație de comunitare
Părinţii temporar comunitare situație de risc tutela
risc
AT până la
plasamentul pre-
Lege privind
adopție Adoptatorul/ adop- Adoptatorul/ Legea privind
52
Adopție X X X X X adopția
Părinții adoptivi la tatorii adoptatorii adopția
Codul familiei
plasamentul pre-
adopție
Regulamentul
Centrului de
AT pentru termen lung Regulamentul
Centrul de Părintele/ții plasament
(pierderea drepturilor Managerul Centrului de
plasament X X X X AT temporar
părintești) centrului plasament
temporar Managerul centrului Regulament
Părinţii temporar temporar
nou privind
tutela
Strategia -
AT pentru termen lung Reorganizarea Codul familiei
Părintele/ții
Instituție (pierderea drepturilor sistemului Regulament
X X X X X AT Instituția
rezidențială părintești) rezidențial 2007- nou privind
Instituția
Părinţii temporar 2012 & Ordinul tutela
114/05.03.2010
*AL – autoritate locală (asistent social comunitar, asistent social, membrii echipei multidisciplinare, primar, specialist în protecţia drepturilor copilului)
*AT – autoritate teritorială (Direcţia asistenţă socială şi protecţia familiei, specialist în asistenţa socială)
*DN – departament(e) naţional ministerial (Ministerul educaţiei sau Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei)
** Unul sau ambii părinți sunt decăzuți din drepturile părintești temporar sau permanent printr-o hotărâre a instanței - responsabilitatea privind protecţia copilului revine sistemului de protecţie a copilului în
cazul decăderii din drepturi a ambilor părinți.
*** În toate formele de îngrijire alternativă părintele(ţii) îşi păstrează reprezentarea şi responsabilitatea legală până în momentul când sunt decăzuți din drepturi, fie sunt declaraţi dispăruţi, fie nu pot fi
localizaţi (de exemplu în caz de abandon)
Recomandări privind aplicarea tutelei în practică
Cinci recomandări prioritare privind aplicarea tutelei în practică
1. Elaborarea ghidurilor pentru specialiștii raionali și asistenții sociali comunitari privind

implementarea Legii 140, care vor include informaţii sistematice şi actualizate privind
ajustările legislative. Ghidul va oferi recomandări simple şi concise privind practicile de tutelă
care ar corespunde reglementărilor ajustate.
2. Elaborarea ghidurilor practice pentru primari cu scopul abilitării lor în calitate

de autoritate tutelară, în particular atunci când sunt vizate procedurile de instituire a
custodiei asupra copiilor părinţii cărora sunt plecaţi peste hotare, considerentele legate de
interesul suprem al copilului şi determinarea capacităţilor de dezvoltare, precum şi limitele
împuternicirilor de luare a deciziilor (de ex.: linii directoare privind cazurile care trebuie referite
la autoritățile de protecție a copilului).
3. Organizarea instruirilor şi fortificarea capacităţilor primarilor şi asistenților sociali

privind aplicarea Legii 140 şi rolul lor în protecţia copiilor aflaţi în îngrijirea rudelor sau
altor tutori, atât oficiali cât şi neoficiali, astfel încât persoanele responsabile la nivel local să
cunoască limitele împuternicirilor şi rolul specific în acest proces de determinare a interesului
superior al copilului şi a capacităţii lui de a participare în luarea deciziilor.
4. Angajarea Specialistului în protecţia copilului prevăzut de Legea 140. Această poziţie

în comunitate în combinaţie cu cea a asistentului social comunitar va contribui la depăşirea
provocărilor cu care se confruntă comunităţile şi va asigura continuitate în ceea ce privește
înțelegerea și implicarea principalilor specialiști în protecţia copiilor chiar şi atunci când are loc
schimbarea primarilor.
5. Asigurarea accesului copiilor aflați sub tutelă la resurse materiale prin revizuirea
prevederilor de acordare a ajutorului social în baza venitului familiei şi altor criterii aplicabile
persoanelor care au copii în custodie (atât rude, cât şi persoane din afara familiei extinse).
Recomandări practice adiţionale
6. Ghidarea autorităților tutelare teritoriale în ceea ce privește cooperarea cu autoritățile

din alte raioane în ceea ce privește plasamentul sub tutelă sau sub o formă alternativă
de protecție. De exemplu, ghidarea în ceea ce privește cooperarea inter-raională în situații
în care se identifică un copil lipsit de îngrijire corespunzătoare în raionul X, având viza de
reședință în raionul Y. Stabilirea raionului responsabil și a modului de determinare și finanțare a
plasamentului. Mecanismul de cooperare între autorități trebuie să fie stabilit și definit, inclusiv
și modul în care indemnizațiile sunt atribuite copilului indiferent de raionul în care este instituit
plasamentul. Prevederile Legii 140 cu privire la cooperarea inter-raională trebuie să fie aplicate
printr-un mecanism care urmează să fie determinat cu claritate.
7. Elaborarea ghidurilor practice pentru judecători cu privire la implementarea legislației

în domeniul protecției copilului, începînd cu deciderea asupra custodiei în caz de divorț
și finalizând cu decizii complexe privind tutela. Judecătorii trebuie să cunoască bine
cadrul normativ, inclusiv prevederile Legii 140 cu modificările ulterioare. Respectiv, aceștia ar
beneficia de un compendiu de legislație în domeniul protecției copilului, iar un scop pe termen
lung ar putea fi instituirea judecătorilor specializați în materie familială și de protecție a copilului.
53
8. Punerea la dispoziția cadrelor didactice, a lucrătorilor medicali și organelor de poliție a
ghidurilor de cooperare care ar include regula generală de raportare obligatorie cu privire
la copiii ai căror părinți se află peste hotare, mecanisme de referire și, pentru poliție, reguli
privind modalitatea și procedura de scoatere a copilului din familie în caz de pericol iminent.
Sporirea rolului și a conștientizării comunității va spori șansele ca copiii să beneficieze în
continuare de îngrijire corespunzătoare atunci când se află în îngrijire neoficială.
9. Sporirea nivelului de conștientizare privind modalitatea de accesare și asigurare a

acordării indemnizațiilor pentru copii/ ajutorului financiar tutorilor care au oficializat
relațiile de custodie asupra copiilor pe care-i îngrijesc, în baza criteriilor aplicabile tutelei plătite.
10. Sensibilizarea societății cu privire la copiii rămași fără îngrijire părintească adecvată,
desfășurarea campaniilor de sensibilizare cu privire la responsabilitatea părinților de a asigura
o bună custodie fizică și tutelă oficială pentru copiii atunci când părinții lipsesc, la fel și
sensibilizarea continuă a autorităților teritoriale și locale cu privire la responsabilitățile acestora
de a oferi protecție copiilor.
11. Consolidarea continuă a capacităților specialistului în asistență socială din cadrul

autorităților tutelare teritoriale în domeniul managementului de caz pentru diferitele forme
de tutelă, inclusiv identificarea, evaluarea și susținerea cazurilor de tutelă neoficială care
prezintă risc; consolidarea capacităților asistenților sociali noi angajaţi și a specialiștilor din
domeniul protecţiei copilului.
54
Anexa A: Glosar de termeni
Glosarul termenilor
Adopție Adoption
Adoptator Adopter
Ajutor social Social assistance
Arest preventiv Preventative arrest
Asistență Parentală Profesionistă Professional Parental Assistance / Foster care
Asistent Parental Profesionist Professional Parental Assistant / Foster carer
Autoritate tutelară Guardianship authority
Autoritate tutelară locală Local guardianship authority
Autoritate tutelară teritorială Territorial guardianship authority
Casă comunitară Community home
Casă de copii de tip familial Family-type children’s home
Centru de plasament temporar Temporary placement center
Comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate Gatekeeping commission
Cooperare intersectorială Inter-agency cooperation
Copil abandonat Abandoned child
Copil adoptabil Child eligible for adoption
Copil în conflict cu sistemul de justiție penală Child in conflict with the criminal justice system
Copil în situație de risc Child at risk
Copil neînsoțit Unaccompanied child
Copil rămas fără îngrijire părintească Child without parental care
Copil separat de părinți Child separated from his/her parents
Custodie Custody
Custodie protectivă Protective custody
Curatelă Curatorship
Decădere din drepturi părintești Deprivation of parental rights
Dezinstituționalizare Deinstitutionalization
Direcția asistență socială și protecție a familiei Social Assistance & Family Protection Department
Direcția municipală pentru protecția drepturilor Municipal Department for Child Protection
copilului
Direcționare a copilului Refferal of the child
Drepturile copilului Children’s rights
Instituție rezidențială Residential institution
Interes superior al copilului Best interest of the child
Încredințarea copilului în vederea adopției Entrustment of the child for adoption
Îngrijire alternativă Alternative care
Îngrijitor Caregiver/carer
Luarea copilului de la părinți Removal of the child from parents
Management de caz Case management
Părinte educator Teacher parent
Perioadă de potrivire Matching period
Pericol iminent Imminent danger
Plasament Placement
Plasament de tip familial Family-type placement
Plasament de urgență Emergency placement
Plasament în asistenta parentală Foster care placement
Plasament pe termen lung Long-term placement
Plasament planificat Planned/ scheduled placement
Plasament pre-adoptiv Pre-adoption placement
Plasament sub tutelă în familia extinsă sau la rude Kinship care
Reprezentant legal Legal representative
Reținere Apprehension
Servicii de plasament de tip familial Family-based placement services
Tutelă neoficială / tutelă neformală Informal guardianship
Tutelă oficială / Tutelă formală Formal guardianship
Tutore Guardian
55
Definiţii esențiale în domeniul protecţiei copilului
În absenţa unor indicaţii contrare, se vor utiliza definiţiile internaţionale din setul de instrumente
pentru ”O rețea mai bună de îngrijire”131 sau, dacă sunt specifice Republicii Moldova, din Legea
nr. 140132. Termenii specifici Republicii Moldova sunt subliniați.
Copil abandonat Copilul identificat ca fiind fără părinţi sau fără alt însoţitor legal în cazul
în care nu pot fi stabilite datele de identitate nici ale copilului, nici ale
părinţilor lui. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Abuz asupra unui Un act intenționat de rele tratamente, care afectează sau poate
copil să afecteze siguranța, bunăstarea, demnitatea și dezvoltarea unui
copil. Abuzul include toate formele de rele tratamente fizice, sexuale,
psihologice sau emoționale
Adopție Transferul legal și permanent al drepturilor şi responsabilităților părinteşti
asupra unui copil
Asistență parentală Situațiile în care copiii sunt plasați de către o autoritate competentă
profesionistă pentru îngrijire alternativă în mediul unei alte familii decât cea a copiilor,
familie care a fost selectată, calificată, aprobată și supravegheată în acel
scop (Sursa: Ghidul Naţiunilor Unite cu privire la îngrijirea alternativă a
copiilor)
Asistență parentală Asistență parentală din partea unui specialist în servicii sociale, care
profesionistă acordă îngrijire unuia sau mai multor copii într-un mediu familial
specializat. În Republica Moldova există mai multe tipuri de îngrijire:
de urgență, pe termen scurt, pe termen lung și temporară (de respiro).
(Sursa: Legea RM nr. 140)
Casă comunitară Plasament temporar într-o locuinţă de tip familial având până la zece
copii, administrată de DASPF sau prestatori privați. Instituţia publică
este creată prin decizia Consiliului raional și este destinată copiilor cu
vârsta de până la 18 ani, care nu pot fi plasaţi în familia extinsă, într-o
casă comunitară de tip familial, în asistență parentală profesionistă sau
în adopție. Plasamentul și monitorizarea îngrijirii se efectuează de către
asistentul social al DASPF
Casă comunitară de Îngrijire în mediu de tip familial sau asistență parentală profesionistă în
tip familial familie pentru 3-7 copii cu vârsta până la 14 ani. Îngrijitorul răspunde
pentru sănătatea și educaţia copilului și este reprezentantul legal al
copilului. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Centru de plasament Instituţie de îngrijire rezidenţială administrată de DASPF sau de
temporar prestatori privaţi, înfiinţată prin decizia Consiliului raional, care acordă
asistenţă temporară unui număr de maxim 24 de copii nevoiași cu
vârste de 0-18 ani, timp de maxim 12 luni, perioadă în care autorităţile
și personalul centrului trebuie să găsească soluţia optimă, în interesul
superior al copilului
Copil Persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitatea de
exerciţiu deplină. (Sursa: Legea RM nr. 140)
131
Better Care Network. (2014). Better Care Network Toolkit. Disponibil la http://www.bettercarenetwork.org/bcn/toolkit/
132
56
Copil neînsoțit Copil care nu este îngrijit de o rudă sau o persoană adultă, care are
această responsabilitate în temeiul legii sau a cutumei. (Sursa: Ghidul
Naţiunilor Unite cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor). Legea
privind azilul defineşte copilul neînsoțit ca fiind străinul cu vârstă de până
la 18 ani care a venit în Republica Moldova neînsoţit de părinţi sau de
un reprezentant legal, ori care nu se află în îngrijirea unei alte persoane,
potrivit legii, precum şi copilul care a rămas neînsoţit după ce a intrat pe
teritoriul Republicii Moldova
Copii aflaţi în situaţie Copiii care sunt victime ale violenţei sau neglijării; copiii care
de risc practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia; copiii lipsiţi de îngrijire şi
supraveghere din partea părinţilor din cauza absenţei acestora; copiii
ai căror părinţi au decedat; copiii care trăiesc în stradă, au fugit ori
au fost alungaţi de acasă; copiii ai căror părinţi refuză să-şi exercite
obligaţiile părinteşti privind creşterea şi îngrijirea copilului; copiii care au
fost abandonaţi de părinţi sau ai căror părinţi au fost declaraţi ca fiind
incapabili printr-o hotărâre judecătorească. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Copii fără îngrijire Copiii care nu beneficiază de îngrijire adecvată, continuă și de calitate,
corespunzătoare de hrană și îndrumare la nivel fizic, emoțional, social și psihologic, fie
din partea familiilor lor, fie din partea altor îngrijitori primari care au
rolul de a înlocui mediul familial și sunt responsabili de bunăstarea
și dezvoltarea copiilor. Se includ aici copiii neglijați și/sau abuzați în
familiile lor, copiii care trăiesc pe străzi, copiii afectaţi de HIV şi SIDA,
copiii aflaţi în instituţii sau în alte forme de îngrijire alternativă de calitate
necorespunzătoare și copiii care au fost separaţi în mod voluntar sau
involuntar de familiile lor, inclusiv copiii aflaţi în deplasare și cei care sunt
expuşi riscului de a necesita îngrijire alternativă. (Sursa: Salvați Copiii,
Strategia pentru protecția copilului: 2013-2015)
Copii rămaşi fără Toţi copiii care nu sunt îngrijiţi peste noapte de cel puţin unul dintre
îngrijire părintească părinţii lor, din orice motiv şi în orice circumstanţe (Sursa: Ghidul
Naţiunilor Unite cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor)
Copii separați de Copiii ai căror părinţi au plecat la muncă peste hotare; copiii luați de la
părinţi părinţi din cauza existenţei pericolului iminent pentru viaţa sau sănătatea
acestora; copiii cărora li s-a stabilit statutul de ”rămași temporar fără
ocrotire părintească”. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Curator/curatelă Împuternicirea acordată prin autoritatea legii, uneia sau mai multor
persoane, pentru a administra bunurile unei persoane fizice care nu
are capacitatea de a se ocupa de bunurile și activitățile sale. Curatela
diferă de tutelă prin faptul că cea din urmă este instituită pentru protecția
bunurilor. (Sursa: www.legaldictionary.com)
Custodia copilului Îngrijirea, controlul, tutela fizică și întreţinerea unui copil. (Sursa: www.
legaldictionary.com)
Dezinstituționalizare Procesul de închidere a instituţiilor de îngrijire rezidenţială și de
asigurare a îngrijirii alternative de tip familial în comunitate
Familie extinsă Rudele copilului până la gradul IV inclusiv. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Familie biologică/ Familia biologică în care s-a născut copilul. Aceasta poate însemna
părinte biologic ambii părinţi, dacă ei sunt împreună, sau mama, sau tatăl.
(părinți biologici)
57
Instituţie rezidenţială Instituţie de îngrijire rezidențială, publică sau privată, având o capacitate
mare, în care copiii sunt îngrijiți de personal salarizat sau de voluntari,
care lucrează în ore/schimburi prestabilite, unde copiii trăiesc pe baza
unui mod colectiv de viaţă (Sursa: O rețea mai bună de îngrijire, și alţii,
2013; Identificarea caracteristicilor de bază ale instituţiilor de îngrijire
alternativă oficială)
Interes superior al Asigurarea condiţiilor adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea
copilului armonioasă a copilului, ţinând cont de particularităţile individuale ale
personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află. (Sursa:
Legea RM nr. 140)
Îngrijire alternativă Aranjament oficial sau neoficial, prin care un copil este îngrijit, cel puţin
peste noapte, în afara casei părintești, fie în baza hotărârii emise de o
autoritate judiciară sau administrativă sau a unui organ acreditat în mod
corespunzător, fie la iniţiativa copilului, a părintelui/părinţilor acestuia
sau a îngrijitorilor primari, fie în mod spontan de către un prestator de
servicii de îngrijire în absența părinţilor (Sursa: Ghidul Naţiunilor Unite
cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor)
Îngrijire în afara Îngrijire a copilului, asistenţă parentală profesionistă sau îngrijire
familiei instituţională, acordată de persoane, organizaţii sau instituţii, copiilor
care sunt plasați în afara părinţilor biologici/casei părintești
Îngrijire neoficială Orice aranjament privat asigurat într-un mediu familial, prin care copilul
este supravegheat în mod permanent sau pe o perioadă nedeterminată
de către rude, prieteni (îngrijire neoficială de către rude) sau alte
persoane, în capacitatea lor individuală, la iniţiativa copilului, a părinţilor
săi sau a unei alte persoane, fără ca acest aranjament să fi fost dispus
de către o autoritate administrativă, judiciară sau un organ acreditat în
mod corespunzător (Sursa: Ghidul Naţiunilor Unite cu privire la îngrijirea
alternativă a copiilor)
Îngrijire părintească Situaţia în care necesităţile fizice, emoţionale, intelectuale și sociale
adecvată de bază ale copilului sunt satisfăcute de îngrijitorii săi, iar copilul se
dezvoltă conform potențialului său
Îngrijire rezidențială Îngrijire acordată în orice mediu de grup non-familial, de exemplu locuri
sigure pentru îngrijire de urgenţă, centre de tranzit în situaţii de urgenţă
și toate celelalte instituţii de îngrijire rezidențială pe termen scurt și lung,
inclusiv case comunitare. (Sursa: Ghidul Naţiunilor Unite cu privire la
îngrijirea alternativă a copiilor)
Îngrijirea statului Orice îngrijire acordată într-un mediu familial, care a fost dispusă de
către un organ administrativ competent sau o autoritate judiciară,
precum și orice îngrijire acordată într-un mediu rezidenţial, inclusiv în
instituţii private, indiferent dacă rezultă sau nu în urma unor măsuri
administrative sau judiciare (Sursa: Ghidul Naţiunilor Unite cu privire la
îngrijirea alternativă a copiilor)
Îngrijitor O persoană cu care trăieşte copilul, care îngrijeşte zilnic copilul și care
are rolul de ”părinte” al copilului, indiferent dacă este părinte biologic
sau nu. Îngrijitorul poate fi mama, tatăl sau un alt membru de familie,
cum ar fi un bunic sau un frate mai mare. Se includ aici și aranjamentele
neoficiale în care îngrijitorul nu are responsabilitate legală
58
Management de caz Metoda principală de lucru a specialistului în protecţia drepturilor
copilului sau a asistentului social, cu ajutorul căreia acesta evaluează
necesităţile copilului şi ale familiei lui în colaborare cu ei, coordonează,
monitorizează, evaluează şi susţine copilul şi familia acestuia pentru ca
ei să poată beneficia de serviciile şi prestaţiile sociale care să răspundă
acestor necesităţi. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Orfan Orfanii sunt copii, despre ambii părinţi ai cărora se cunoaște că sunt
decedați. Totuşi, în unele țări, un copil care și-a pierdut un părinte este
numit orfan
Permanență Stabilirea legăturilor de familie și a opţiunilor de plasament pentru
un copil, cu scopul de a asigura, pe durata vieţii, un angajament, o
continuitate a îngrijirii, un sentiment de apartenenţă și un statut juridic și
social, care depăşesc plasamentul temporar al copilului
Persoană Orice persoană sau instituţie, inclusiv statul, care are responsabilitatea
responsabilă pentru protecția și bunăstarea unui copil
Planificarea Un ansamblu de măsuri de asistență socială și juridice, îndreptate spre
permanenței garantarea unor familii sigure, sănătoase și de durată pentru copiii aflați
în îngrijire alternativă
Plasament Măsură de protecţie a copilului separat de părinţi prin care se asigură
condiţii pentru creşterea şi îngrijirea acestuia în servicii sociale de
plasament. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Plasament de urgență Separarea copilului de părinţi sau plasamentul unui copil separat până
la identificarea părinţilor, care implică plasament de către autoritatea
tutelară locală cu durata de până la 72 de ore, cu posibilitatea prelungirii
termenului de plasament până la 45 de zile, perioadă în care se
efectuează evaluarea complexă a situaţiei copilului. Plasamentul poate
fi: a) în familia rudelor sau a altor persoane cu care copilul a stabilit
relaţii apropiate; b) servicii de plasament de tip familial; și c) servicii de
plasament de tip rezidențial. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Plasament planificat Plasamentul copilului de către autoritatea teritorială de protecţie, cu
aprobarea autorităţii tutelare locale și a Comitetului pentru bunăstarea
copiilor. Copiii pot fi plasați în: a) tutelă/custodie protectivă; b) serviciu
de plasament de tip familial (casă de copii de tip familial, asistenţă
parentală profesionistă); c) serviciu de plasament de tip rezidenţial
(casă comunitară, centru de plasament temporar, alt tip de instituţie
rezidenţială). (Sursa: Legea RM nr. 140)
Plasament sub tutelă Îngrijire de tip familial în familia extinsă a copilului sau de către prieteni
în familia extinsă sau apropiaţi ai familiei, cunoscuți copilului, având caracter oficial sau
la rude neoficial. (Sursa: Ghidul Naţiunilor Unite cu privire la îngrijirea alternativă
a copiilor)
Prevenirea Prevenirea plasamentului neadecvat al unui copil în îngrijirea
instituţionalizării statului. Plasamentul trebuie să fie precedat de o formă de evaluare
a necesităţilor fizice, emoţionale, intelectuale și sociale ale copilului,
verificând dacă plasamentul poate satisface aceste necesităţi pe baza
funcțiilor și obiectivelor sale
59
Reforma sistemului Modificările din serviciile și mecanismele de îngrijire, care promovează
de îngrijire și consolidează capacitatea familiilor și a comunităţilor de a stimula
bunăstarea copiilor nevoiași sau a copiilor aflaţi în situaţie de risc, de
a preveni separarea inutilă a copiilor de familiile lor și de a asigura că
sunt disponibile opţiuni adecvate de îngrijire alternativă de tip familial.
(definiţie practică)
Reprezentant legal al Părintele sau persoana desemnată, conform legii, să apere drepturile şi
copilului interesele copilului. (Sursa: Legea RM nr. 140)
Responsabilităţi Set de drepturi și responsabilităţi pe care le au părinţii biologici sau
părintești adoptivi pentru a lua decizii legate de educarea copilului sau copiilor și
pentru a asigura îngrijirea, drepturile, protecţia, siguranţa, sănătatea și
educaţia copiilor. Instanţa de judecată poate decide dacă drepturile şi
responsabilităţile părinteşti pot reveni unui părinte, ambilor părinţi sau
nici unuia dintre ei, atunci când acest lucru este în interesul superior al
copilului
Sistemul de protecţie Un sistem cuprinzător de legi, politici, proceduri și practici menite să
a copilului asigure protecţia copiilor și să faciliteze o reacţie eficientă la acuzațiile
de abuz, neglijare, exploatare și violenţă față de copii. (Sursa: UNICEF)
Tutelă Acest termen este utilizat în trei moduri diferite: instrument juridic pentru
a conferi drepturi şi responsabilităţi părinteşti adulţilor care nu sunt
părinţi; relaţie informală prin care unul sau mai mulţi adulţi își asumă
responsabilitatea îngrijirii unui copil; aranjament temporar prin care unui
copil care face obiectul unor proceduri judiciare i se atribuie un tutore
pentru a-i proteja interesele
Tutelă Tutela şi curatela se instituie pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor
persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă
sau limitate în capacitatea de exerciţiu. Tutela sau curatela asupra
copilului se instituie în cazul în care el nu are părinţi ori înfietori sau
când instanţa de judecată a stabilit decăderea părinţilor lui din drepturile
părinteşti, sau când el a rămas fără ocrotire părintească din alte motive.
Tutela se instituie asupra copiilor în vârstă de până la 14 ani. Tutorele
este reprezentantul legal al persoanei care se află sub tutelă şi încheie
fără mandat în numele şi în interesul ei actele juridice necesare. (Codul
familiei și Codul civil al RM)
Tutelă temporară Plasamentul de custodie al unui copil aflat în îngrijire temporară în
familie, în timp ce pentru copilul aflat sub tutelă, responsabilitatea legală
aparține părintelui sau autorităţii tutelare dacă copilul a fost scos din
îngrijirea părintelui. (Codul familiei și Codul civil al RM)
Tutelă / tutore Împuternicirea acordată prin autoritatea legii pentru a avea grijă de o
persoană care nu se poate îngriji singură. Tutela diferă de curatelă prin
faptul că este instituită pentru protecţia persoanei ca atare și în al doilea
rând a bunurilor persoanei. (www.legaldictionary.com)
Tutore Un adult desemnat în mod legal ca reprezentant al copilului. Rolul
tutorelui este să asigure respectarea drepturilor copilului și protejarea
interesului superior al copilului. Existența, procesul și atribuțiile unui
tutore diferă de la o țară la alta
60
Anexa B: Analiza cadrului normativ în domeniul protecției copilului
Introducere
Obiectivul acestei misiuni constă în efectuarea analizei comprehensive a legislației și a politicilor

naționale care reglementează formele de protecție a copiilor, cu accent sporit pe protecția juridică
(formală) și cea neformală, protecția permanentă și temporară aplicabilă următoarelor categorii de
copii: copii instituționalizați, copii în plasament familial, copii sub tutelă/curatelă, copii încredințați
adoptatorilor, copii rămași fără ocrotire părintească (de ex.: copii abandonați, copii ai căror părinți
sunt plecați peste hotare, copii aflați în îngrijirea familiei extinse, copii luați de la părinți, copii
în conflict cu legea, copii neînsoțiți). Analiza va identifica inconsistențele legislative, precum și
situațiile practice care sunt deocamdată neacoperite de lege.
Cadrul juridic național privind protecția copilului
Numărul Anul Denumirea

2000 Codul familiei al Republicii Moldova
2002 Codul civil al Republicii Moldova
2002 Codul penal al Republicii Moldova
2003 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova
2003 Codul de procedură penală al Republicii Moldova
Legea 338 1994 privind drepturile copilului
Legea 273 1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte
Legea 436 2006 privind administrația publică locală
Legea 270 2008 privind azilul în Republica Moldova
Legea 99 2010 privind regimul juridic al adopției
Legea 274 2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova
Legea 140 2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați
de părinți
HG 937 2002 Regulamentul casei de copii de tip familial
HG 1018 2004 Regulamentul-cadru al Centrului de plasament temporar al copilului
HG 581 2006 Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire și plată a indemnizațiilor pentru
copiii adoptați și cei aflați sub tutelă/curatelă
HG 432 2007 Standarde minime de calitate privind îngrijirea, educarea și socializarea copiilor
din instituțiile de tip rezidențial
HG 1177 2007 cu privire la instituirea Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate și
aprobarea Regulamentului-cadru de activitate a acesteia
MMPSF 71 2008 Managementul de caz. Ghidului asistentului Social
HG 290 2009 Regulile de eliberare a certificatului de luare în evidență a copilului care rămîne
în țară, al cărui părinte/tutore (curator), cetățean al Republicii Moldova, se
angajează provizoriu la muncă în străinătate
MMPSF 24 2009 Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a Structurii teritoriale de
asistență socială
HG 732 2013 Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului raional/
municipal de asistență psihopedagogică
HG 125 2013 Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor
Republicii Moldova
HG 52 2013 Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului social
Casa comunitară pentru copii în situație de risc
HG 760 2014 Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului de
asistență parentală profesionistă și a standardelor minime de calitate
HG 270 2014 Instrucțiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea,
evaluarea, referirea, asistenta și monitorizarea copiilor victime și potențiale
victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului
61
I. REGLEMENTAREA PROTECȚIEI JURIDICE A COPIILOR
1.1. Copiii și părinții
Codul familiei reglementează drepturile și obligațiile părinților în ceea ce privește îngrijirea

copiilor. Legea prevede că părinții sunt reprezentanții legali ai copiilor lor și acționează în numele
lor în relațiile cu toate persoanele fizice și juridice, inclusiv în autoritățile administrației publice
și instanțele judecătorești, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale (articolul 61). Drepturile
părinților nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor, iar părinții nu pot prejudicia sănătatea
fizică și psihică a copilului. Metodele de educație a copilului vor exclude comportamentul abuziv,
insultele și maltratările de orice fel, discriminarea, violența psihică și fizică, aplicarea pedepselor
corporale antrenarea în acțiuni criminale, inițierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea
substanțelor stupefiante și psihotrope, cerșitul și alte acte ilicite (articolul 62). Atât Codul familiei
(articolul 60), cât și Legea privind drepturile copilului (articolul 18) stabilesc răspunderea părinților
pentru dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală a copiilor, ținând cont de interesele acestuia.
Părinții sau persoanele subrogatorii legale poartă răspundere juridică pentru lipsa de supraveghere
permanentă a copiilor de vârstă fragedă și preșcolară.
În situațiile în care copiii sunt lipsiți de grija și protecția părintească, legea obligă autoritățile statului
să intervină pentru remedierea lor și asigurarea unei protecții imediate și eficiente pentru acești
copii. Bunăoară, în cazul în care copilul nu are părinți ori înfietori sau când instanța de judecată a
stabilit decăderea din drepturile părintești, sau când el a rămas fără ocrotire părintească din alte
motive, se va institui tutela sau curatela.133 Tutela/curatela se va institui și în cazul copiilor rămași
fără îngrijire părintească în rezultatul plecării părinților peste hotare.134 O altă opțiune prevăzută de
lege este plasarea copiilor orfani și a copiilor rămași fără ocrotire părintească în casele de copii
de tip familial, pentru întreținere și educație.135 În cazuri de divorț, instanța judecătorească este
obligată să stabilească cu cine dintre părinți vor locui copiii după divorț.136 De asemenea, copilului
rămas fără ocrotire părintească din diverse cauze i se poate stabili statutul de copil adoptabil.137
În situații expres prevăzute de lege, copilul va fi plasat de urgență în familia rudelor sau a altor
persoane cu care a stabilit relații apropiate sau în servicii de plasament de tip familial sau în
servicii de plasament de tip rezidențial.138
În caz de divorț, instanța va determina cu cine dintre părinți va rămâne copilul după separare.139
Ambii părinți sunt reprezentanții legali ai copilului, cu excepția cazului când unul din ei este decăzut
din drepturile părintești. Dacă copilul nu poate fi transmis celuilalt părinte sau dacă ambii părinţi
sânt decăzuţi din drepturile părinteşti, copilul se pune la dispoziţia autorităţii tutelare (articolul 69
al Codului familiei), căreia i se atribuie statutul de reprezentant legal. În procesul penal, prioritate
are acea candidatură dintre părinţi, înfietori, tutori sau curatori care este susţinută de toţi ceilalţi
reprezentanţi legali sau de către copil. În caz contrar, chestiunea admiterii reprezentantului
legal o decide organul de urmărire penală sau instanţa de judecată (articolul 77(3) al Codului de
procedură penală).
Organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa, prin hotărîre motivată, admite în calitate de
reprezentanţi legali ai părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului pe unul din
părinţi, înfietori, tutori sau curatori ai fiecăruia.
Există însă cazuri când, pentru asigurarea interesului superior al copilului, autoritățile statului sunt
nevoite să intervină prin luarea acestuia din familie. Potrivit articolului 10 al Legii privind protecția
specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți
133
Codul civil al Republicii Moldova, Art. 32
134
Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Art. 13
135
Codul familiei al Republicii Moldova, Art. 152
136
Ibid, Art. 38
137
Legea nr.99 din 28.05.2010 privind regimul juridic al adopției, Art. 20
138
Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Art. 11
139
Ibid., Art. 38
62
(în continuare – Legea 140), luarea copilului de la părinți se efectuează numai în baza unei
hotărâri a instanței de judecată, cu sau fără decăderea din drepturile părintești. Codul familiei
(articolele 67-69) stabilește cazurile când părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești: a)
eschivarea de la exercitarea obligațiilor părintești; b) refuzul de a lua copilul din maternitate sau
dintr-o altă instituție curativă, educativă, dintr-o instituție de asistență socială; c) abuzarea de
drepturile părintești; d) comportamentul cu cruzime față de copil, cu aplicarea violenței fizice sau
psihice, atentarea la inviolabilitatea sexuală a copilului; e) comportarea amorală; f) dependența
de alcoolism cronic sau de narcomanie; g) săvârșirea infracțiunilor contra vieții și sănătății copiilor
sau a soțului; h) alte cazuri când aceasta o cer interesele copilului. Acțiunea privind decăderea din
drepturile părintești poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară sau
procurorul. Dacă copilul nu poate fi transmis celuilalt părinte sau dacă ambii părinți sunt decăzuți
din drepturile părintești, copilul se pune la dispoziția autorității tutelare.
Dacă aflarea copilului împreună cu părinții prezintă pericol pentru viața și sănătatea lui, instanța
judecătorească poate decide luarea copilului de la părinți fără decădere din drepturile părintești
și punerea acestuia la dispoziția autorității tutelare. În cazuri excepționale, dacă există un pericol
iminent pentru viața, sănătatea sau inviolabilitatea copilului, autoritatea tutelară poate decide
luarea copilului de la părinți, comunicând acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore.
În termen de 3 zile lucrătoare, autoritatea tutelară va porni o acțiune în instanța judecătorească
privind decăderea din drepturile părintești sau luarea copilului de la părinți fără decăderea lor din
aceste drepturi. Dacă această cerință nu este îndeplinită, copilul va fi înapoiat părinților. La cererea
părinților, instanța judecătorească poate să le înapoieze copilul dacă aceasta nu contravine
intereselor copilului. În cazurile luării copilului fără decădere din drepturile părintești, părinții pierd
dreptul de a comunica cu acesta, de a participa personal la educația lui și de a-i reprezenta
interesele. Părinții de la care a fost luat copilul pot avea întrevederi cu acesta, în unele cazuri, doar
cu permisiunea autorității tutelare.140
1.2. Plasamentul copiilor rămași fără ocrotire părintească
Legislația nu oferă o definiție a copilului rămas fără ocrotire părintească. Legiuitorul a decis să
aplice o abordare distinctă atunci când a stabilit cele două categorii prevăzute în Legea 140.
Astfel, la categoria copiilor aflați în situație de risc pot fi atribuiți copiii care: sunt supuși violenței,
sunt neglijați; practică vagabondajul, cerșitul, prostituția; sunt lipsiți de îngrijire și supraveghere
din partea părinților din cauza absenței acestora de la domiciliu din motive necunoscute; trăiesc
în stradă, au fugit ori au fost alungați de acasă; au fost abandonați de părinți; precum și copiii ai
căror părinți au decedat, fie refuză să-și exercite obligațiile părintești privind creșterea și îngrijirea
copilului; sau au fost declarați ca fiind incapabili printr-o hotărâre judecătorească. Prin copil separat
de părinți, legiuitorul înțelege copilul lipsit efectiv de grija părinților în situații determinate de
absența acestora, inclusiv în cazul plecării părinților la muncă peste hotare, copilul luat de la părinți
din cauza existenței pericolului iminent pentru viața sau sănătatea acestuia, precum și copilul
căruia i s-a stabilit statutul de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas
fără ocrotire părintească.
Pentru copiii separați de părinți, legea prevede două forme de plasament: de urgență și planificat.
Plasamentul de urgență se aplică în cazul luării copilului de la părinți sau în cazul lipsei părinților
în momentul identificării copilului, și presupune plasarea copilului de către autoritatea tutelară
locală141 în: a) familia rudelor sau a altor persoane cu care a stabilit relații apropiate (vecini, prieteni
de familie etc.) și care doresc să primească/să țină copilul pentru a-l crește și educa în familia lor;
b) servicii de plasament de tip familial; c) servicii de plasament de tip rezidențial. Copilul separat
de părinți poate fi plasat de urgență pe un termen de până la 72 de ore, cu posibilitatea prelungirii
termenului de plasament până la 45 de zile, perioadă în care se efectuează evaluarea complexă a
situației copilului.
140
Codul familiei, Art. 71-72
141
Potrivit articolul 3 al Legii nr.140/2013, autorități tutelare locale sunt primarii de sate (comune) şi de oraşe
63
Plasamentul planificat al copilului se efectuează conform dispoziției autorității tutelare
teritoriale,142 cu avizul autorității tutelare locale și numai în baza avizului pozitiv al Comisiei
pentru protecția copilului aflat în dificultate. Copiii pot fi plasați în: a) serviciul de tutelă/curatelă;
b) serviciul de plasament de tip familial (casă de copii de tip familial, asistență parentală
profesionistă); c) serviciul de plasament de tip rezidențial (casă comunitară, centru de plasament
temporar, alt tip de instituție rezidențială).
Modul de organizare și activitate a Casei de copii de tip familial (CCTF) este prevăzut în
Regulamentul aprobat de Guvern.143 CCTF reprezintă o instituție creată în baza unei familii
complete, care oferă copilului orfan sau rămas fără ocrotire părintească îngrijire familială
substitutivă în familia părintelui-educator. În CCTF pot fi plasați de la trei până la șapte copii
cu vârste de până la 14 ani. La plasarea în CCTF, se va lua în considerare proveniența etnică,
apartenența la o anumită cultură, religia, limba vorbită, starea sănătății și gradul de dezvoltare
a copilului în vederea creării condițiilor de viață care ar asigura continuitatea educației acestuia.
Părintele-educator poartă răspundere pentru starea sănătății copilului și pentru condițiile de
întreținere și educație a acestuia. El este reprezentantul legal al copilului și apără drepturile și
interesele lui fără procură, în toate instanțele, inclusiv în cele judecătorești. Părintele-educator
nu este în drept să reprezinte interesele copilului dacă autoritatea tutelară va stabili că interesele
acestuia contravin intereselor copilului. Părinții-educatori au prioritate la adopția copiilor aflați
în CCTF. În cazul în care părintele-educator își exercită funcțiile în detrimentul intereselor și
drepturilor copiilor, acesta este tras la răspundere în modul stabilit de legislație. Ținându-se cont de
caracterul temporar al plasamentului copiilor în CCTF, autoritatea tutelară va întreprinde sistematic
măsuri în scopul asigurării protecției copiilor prin adopție sau tutelă/curatelă.
Asistența parentală profesionistă (APP) este un serviciu social specializat, care oferă copiilor
îngrijire familială substitutivă în familia unui asistent parental profesionist.144 Pe lângă autoritățile
de stat abilitate (DASPF/DMPDC), serviciul poate fi prestat și de prestatori privați acreditați. Există
câteva tipuri de plasament în APP: plasament de urgență, plasament de scurtă durată, plasament
de lungă durată și plasamentul de răgaz. Beneficiar al Serviciului poate fi: 1) copilul lipsit efectiv
de grija părinților în situații determinate de absența acestora, cu excepția copilului ai cărui părinți
sunt plecați peste hotare; 2) copilul luat de la părinți din cauza existenței pericolului iminent pentru
viața sau sănătatea acestuia ori aflat în situație de risc; 3) copilul rămas fără ocrotire părintească,
inclusiv temporar; 4) copilul cu dizabilități, părinții sau persoanele în grija cărora se află copilul
care au nevoie de timp pentru recuperare; 5) mamele minore cu risc de abandon al copilului. În
familia APP pot fi plasați în același timp până la trei copii, excepție constituind plasarea împreună
a fraților și surorilor, când numărul copiilor plasați în familia APP poate fi majorat până la 4 copii.
Plasarea copilului în Serviciu se efectuează în baza dispoziției autorității tutelare teritoriale, care
se emite conform avizului Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate, fundamentat pe
raportul de potrivire a asistentului parental profesionist cu copilul. Monitorizarea situației copilului
în Serviciu se realizează de către asistentul social responsabil de Serviciu prin efectuarea vizitelor
planificate în familia asistentului parental profesionist și la solicitarea copilului, asistentului parental
profesionist, familiei sau a autorității tutelare teritoriale și locale, în conformitate cu standardele
minime de calitate și cu planul individual de asistență.
În conformitate cu articolul 5 al Legii 140, autoritățile tutelare trebuie să întreprindă toate măsurile
necesare pentru asistența și suportul copiilor și al familiilor acestora în scopul prevenirii separării
copilului de mediul familial sau, după caz, în scopul (re)integrării acestuia în familie. Prin urmare, în
cazul separării copilului de familie, autoritatea tutelară teritorială va dispune plasamentul copilului
ținând cont de prioritatea plasamentului sub tutelă în familia extinsă față de celelalte tipuri de
142
Potrivit articolul 3 al Legii nr.140/2013, autorități tutelare teritoriale sunt secţiile/direcţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei/
Direcţia municipală pentru protecţia copilului Chişinău. În municipiile Bălţi şi Chişinău autorităţile tutelare teritoriale exercită şi
atribuţiile de autoritate tutelară locală, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale autonome din componenţa acestora, în cadrul
cărora atribuţiile de autoritate tutelară locală sînt exercitate de primarii unităţilor administrativ-teritoriale respective.
143
Regulamentul casei de copii de tip familial, aprobat prin HG nr. 937 din 12.07.2002
144
Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului de asistență parentală profesionistă și a standardelor minime
de calitate, aprobat prin HG nr. 760 din 17.09.2014
64
plasament, iar în cazul în care acest lucru este imposibil, de prioritatea plasamentului în serviciile
de tip familial față de serviciile de tip rezidențial. Serviciul de plasament de tip rezidențial poate
lua forma casei comunitare, a centrului de plasament temporar, a altui tip de instituție rezidențială.
Cu toate acestea, în condițiile moratoriului privind plasarea copiilor în instituții rezidențiale,
legiuitorul prevede răspunderea autorităților/instituțiilor responsabile pentru plasarea neîntemeiată
sau cu încălcarea condițiilor stabilite de lege în serviciul de plasament de tip rezidențial a copilului
separat de părinți, a celui rămas temporar fără ocrotire părintească sau a celui rămas fără ocrotire
părintească (articolul 22).
Casa comunitară pentru copii în situație de risc este un serviciu social specializat de plasament
temporar pentru creșterea și educarea, într-o locuință de tip familial, a copiilor privați temporar sau
permanent de mediul lor familial, precum și a copiilor aflați în situație de risc.145 Serviciul poate fi
prestat de DASPF/DMPDC sau de prestatori privați acreditați. Beneficiari ai Casei comunitare pot
fi copii cu vârsta cuprinsă între 10–18 ani, care sunt privați temporar sau permanent de mediul
familial și nu pot fi plasați în familia extinsă, în CCTF, serviciul de APP sau adoptați, iar în cazul
fraților, beneficiari pot fi copii cu vârsta mai mică de 10 ani, dar nu mai mică de 6 ani. În Casa
comunitară pot fi plasați concomitent maximum 10 copii. Plasamentul planificat al copilului în Casa
comunitară se realizează în temeiul dispoziției structurii teritoriale de asistență socială, care se
emite în baza avizului pozitiv al Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate. Monitorizarea
situației copilului plasat în Casa comunitară se realizează de structura teritorială de asistență
socială.
Centrul de plasament temporar al copilului reprezintă o instituție care oferă asistență temporară
copiilor aflați în dificultate.146 Centrul este constituit prin decizia autorităților publice centrale
sau locale. Activitatea Centrului este coordonată cu autoritatea tutelară teritorială și cu serviciul
de asistență socială, care exercită monitorizarea și evaluarea activității instituției, inclusiv a
modalităților de îngrijire și educație a copiilor plasați în Centru. În Centru sunt îngrijiți și educați
copiii aflați în dificultate cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani. Aflarea copilului în Centru nu va depăși
12 luni, perioadă în care autoritățile și personalul Centrului sunt obligați să găsească soluția optimă
de rezolvare a cazului. Copiii plasați în Centru se află în evidența autorității tutelare teritoriale,
conform legislației în vigoare, și urmează a fi (re)integrați în familia biologică, extinsă ori propuși
pentru instituirea tutelei/curatelei sau adopție. Plasarea copilului în Centru se face în modul
stabilit de Regulament, cu prezentarea dosarului personal al copilului de către autoritatea tutelară
teritorială și serviciile de asistență socială, sau în regim de urgență.
Regimul juridic al adopției este reglementat de legislația în vigoare.147 Persoana poate fi adoptată
doar până la împlinirea vârstei de 18 ani. Adopția este permisă numai persoanelor care au
capacitate deplină de exercițiu, au atins vârsta de 25 de ani și sunt cu cel puțin 18 ani mai în
vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte. Tutorele sau curatorul, părintele educator din CCTF,
asistentul parental profesionist au dreptul prioritar de a adopta copilul pe care îl au în îngrijire
sau în plasament, cu excepția cazurilor în care el este adoptat de rudele sale de până la gradul
IV inclusiv. După epuizarea tuturor măsurilor de (re)integrare a copilului orfan sau a copilului
rămas fără ocrotire părintească, autoritatea teritorială de la domiciliul copilului emite o decizie
privind stabilirea statutului de copil adoptabil. Copilului rămas fără ocrotire părintească din cauza
abandonului, dispariției fără urmă a părinților, stării de sănătate mintală a părinților, eschivării de la
educația copilului, de la apărarea drepturilor și a intereselor lui legitime i se stabilește statutul de
copil adoptabil după devenirea irevocabilă a hotărârii judecătorești privind: a) decăderea părinților
din drepturile părintești; b) declararea părinților ca fiind incapabili; c) declararea părinților ca fiind
dispăruți fără urmă sau decedați. Copilului găsit ai cărui părinți nu sunt cunoscuți i se stabilește
statutul de copil adoptabil la epuizarea tuturor investigațiilor de identificare a părinților, care se
efectuează în termen de 6 luni. Pentru încuviințarea adopției este necesar: a) consimțământul
145
Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în situație de risc,
aprobat prin HG nr. 52 din 17.01.2013
146
Regulamentul-cadru al Centrului de plasament temporar al copilului, aprobat prin HG nr. 1018 din 13.09.2004
147
Legea nr.99 din 28.05.2010 privind regimul juridic al adopției
65
părinților biologici sau, după caz, al tutorelui sau al curatorului copilului ai cărui părinți sunt
decedați, nu sunt cunoscuți, sunt declarați dispăruți fără urmă sau decedați, sunt declarați
incapabili, în condițiile legii; b) consimțământul adoptatorului; c) consimțământul copilului adoptabil
care a împlinit vârsta de 10 ani. Consimțământul acestor persoane este exprimat în scris, în mod
liber și necondiționat, autentificat conform prevederilor legislației sau confirmat de autoritatea
teritorială de la domiciliul acestora.
Adopția poate fi națională și internațională. În ambele cazuri, după respectarea procedurii

(depunerea dosarului, evaluarea adoptatorului, consimțământul, potrivirea cu copilul), copilul
va fi încredințat în vederea adopției pentru adaptarea sa cu adoptatorul și pentru constatarea
compatibilității lor. Încredințarea copilului în vederea adopției se face pe un termen de 90 de zile,
printr-o decizie motivată a autorității teritoriale. Autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului
este obligată să monitorizeze evoluția copilului și a relațiilor dintre el și adoptator pe tot parcursul
perioadei de încredințare, întocmind în acest sens rapoarte lunare. Pe durata încredințării copilului
în vederea adopției, adoptatorul exercită drepturile și îndeplinește obligațiile de îngrijire și de
educare a copilului, cu excepția încheierii de acte juridice.
Adopția internațională a unui copil domiciliat pe teritoriul Republicii Moldova poate fi încuviințată
în cazul în care: a) soțul adoptă copilul celuilalt soț; b) copilul este adoptat, în mod prioritar, de
ruda sa de până la gradul IV inclusiv, cu domiciliul în străinătate; c) copilul adoptabil fără nevoi
speciale este adoptat de către adoptatorul cu domiciliul în străinătate dacă nu a fost cerut în
adopție națională ori în tutelă sau curatelă timp de un an din momentul luării la evidență drept copil
adoptabil; d) copilul adoptabil cu nevoi speciale este adoptat de către adoptatorul cu domiciliul
în străinătate dacă nu a fost cerut în adopție națională ori în tutelă sau curatelă timp de 6 luni din
momentul luării la evidență drept copil adoptabil.
1.3. Alte situații
Cât privește copiii în contact cu sistemul de justiție penală, legislația procesual-penală

stabilește că, la soluționarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privința copilului,
în fiecare caz se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere
unuia dintre părinți, tutorelui, curatorului sau altei persoane demne de încredere, precum și
conducătorului instituției de învățământ speciale unde învață copilul. Până la transmiterea sub
supraveghere a copilului, procurorul sau instanța vor solicita de la autoritatea tutelară informație
despre persoanele cărora urmează să le fie transmis copilul sub supraveghere pentru a se
convinge că acestea sunt capabile să asigure supravegherea lui. Reținerea copilului, precum și
arestarea lui preventivă pot fi aplicate doar în cazuri excepționale când au fost săvârșite infracțiuni
grave cu aplicarea violenței, deosebit de grave sau excepțional de grave. Despre reținerea sau
arestarea preventivă a copilului se înștiințează imediat procurorul și părinții sau alți reprezentanți
legali ai copilului.148
Prin termenul reprezentanți legali, Codul de procedură penală înțelege părinții, înfietorii, tutorii,
curatorii, soțul bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului și părții vătămate, precum și
reprezentanți ai instituțiilor sub supravegherea cărora se află aceștia.
La audierea copilului bănuit, învinuit, inculpat, participarea apărătorului și a pedagogului sau

psihologului este obligatorie. Participarea reprezentantului legal al copilului bănuit, învinuit,
inculpat în procesul penal este obligatorie. Reprezentantul legal al copilului bănuit, învinuit,
inculpat se admite în procesul penal din momentul reținerii sau arestării preventive, sau al primei
audieri a copilului care nu este reținut sau arestat, prin ordonanță a organului de urmărire penală.
Reprezentantul legal al copilului poate fi înlăturat din procesul penal și înlocuit cu altul, când
aceasta este posibil, în cazul în care sunt temeiuri de a considera că acțiunile lui aduc prejudicii
intereselor copilului.149
148
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, Art. 167, 184, 477
149
Ibid., Art. 479-480
66
Legea privind azilul150 definește copilul neînsoțit ca fiind străinul cu vârstă de până la 18 ani care
a venit în Republica Moldova neînsoțit de părinți sau de un reprezentant legal ori care nu se află în
îngrijirea unei alte persoane, precum și copilul care a rămas neînsoțit după ce a intrat pe teritoriul
Republicii Moldova. Copilul care solicită azil sau care beneficiază de una din formele de protecție
i se va acorda protecție și asistență pentru a-și realiza drepturile. Deciziile cu privire la copil se
emit cu respectarea interesului superior al copilului, luându-se în considerare vârsta și dezvoltarea
lui (articolul 14). Direcția refugiați ia măsuri, în termen de 15 zile, pentru a asigura reprezentarea
copiilor neînsoțiți, care beneficiază de protecție temporară, prin reprezentant legal sau printr-o
organizație responsabilă de grija și de bunăstarea lor. În perioada protecției temporare, Direcția
refugiați dispune plasarea copiilor neînsoțiți într-un centru de cazare sau solicită autorităților de
resort alegerea unei forme de protecție a copiilor rămași fără îngrijirea părinților (articolul 24).
După consultarea opiniei copilului neînsoțit în raport cu vârsta și cu gradul lui de maturitate,
autoritatea competentă va iniția cât mai curând posibil efectuarea acțiunilor în vederea depistării
membrilor lui de familie (articolul 66). Interesele copilului neînsoțit solicitant de azil sunt apărate
de reprezentantul său legal. Copilul solicitant de azil beneficiază de dreptul de a avea acces la
învățământul general obligatoriu în aceleași condiții ca și copiii cetățeni ai Republicii Moldova.
Copilul neînsoțit are dreptul să beneficieze de toate măsurile de asistență socială acordate copiilor
cetățeni ai Republicii Moldova.
Articolul 13 al Legii 140 conține prevederi speciale aplicabile copiilor ai căror părinți sunt plecați
peste hotare. Astfel, administrația instituțiilor educaționale, specialistul în protecția drepturilor
copilului, asistentul social comunitar, medicul/asistentul medicului de familie sau ofițerul de sector
al poliției au obligația să identifice copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare și să
comunice acest lucru autorității tutelare locale – în termen de 3 zile de la data identificării copilului.
În baza informației recepționate, autoritatea tutelară locală dispune efectuarea evaluării situației
copilului de către specialistul în protecția drepturilor copilului, iar în lipsa acestuia – de către
asistentul social comunitar, și emite, cu consimțământul părinților/unicului părinte, dispoziția de
instituire a tutelei/curatelei. Evaluarea situației copilului se efectuează în termen de până la 30 de
zile. Părinții care pleacă peste hotare pe un termen mai mare de 3 luni și ai căror copii rămân în
Republica Moldova urmează să informeze în prealabil autoritatea tutelară locală despre persoana
în grija căreia rămân copiii.
II. PROCESUL DECIZIONAL ÎN PRIVINȚA COPIILOR
2.1. Principii generale
Legislația în vigoare reglementează situațiile în care autoritățile/ instituțiile publice trebuie să

intervină pentru a proteja interesele, integritatea fizică sau chiar viața copilului aflat în situație
de risc. În general, acest lucru se va întâmpla dacă copilul a rămas fără îngrijire părintească sau
dacă aflarea în familie devine o amenințare pentru viața și sănătatea lui. În cazurile menționate,
reprezentarea intereselor copilului este pusă pe seama autorității tutelare teritoriale sau locale,
care va decide plasarea copilului (de urgență sau planificată) sub tutelă/curatelă sau în unul din
următoarele servicii: serviciul de plasament de tip familial (CCTF, APP); serviciul de plasament de
tip rezidențial (casă comunitară, centru de plasament temporar, alt tip de instituție rezidențială).
De asemenea, legea prevede competențele și responsabilitățile autorității tutelare, a tutorelui,

asistentului parental profesionist, etc. în ceea ce privește ocrotirea, îngrijirea și apărarea
intereselor copilului plasat. Mai mult, odată cu adoptarea Legii 140 au fost aduse îmbunătățiri
esențiale în acest domeniu. Au fost delimitate atribuțiile autorităților tutelare de ambele niveluri,
clarificate formele de plasament și prioritatea acestora, a fost reglementată procedura de
identificare, luare la evidență și direcționare a copilului către autoritatea tutelară, au fost indicate
persoanele responsabile pentru sesizarea autorităților, precum și reglementate câteva aspecte în
privința copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare.
150
Legea nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova
67
Cu toate acestea, legiuitorul nu a reglementat aspecte importante ce țin de protecția copilului,
lăsând loc de interpretări și chiar contradicții între prevederile Codului civil, Codului familiei, Legii
140 și altor acte normative. Lacunele existente duc adesea la transpunerea responsabilităților de la
o autoritate la alta, dublări de competențe, reticențe în luarea deciziilor și, în consecință, încălcarea
drepturilor copilului. Mai jos sunt prezentate câteva exemple.
2.2. Inconsistențe legislative
Analiza cadrului juridic național în domeniul protecției copilului a identificat o serie de inconsistențe
în procesul de luare a deciziilor în privința copiilor rămași fără ocrotire părintească.
Mai întâi de toate, se atestă o neconcordanță terminologică între textele principalelor acte
legislative care reglementează tutela în Republica Moldova. Bunăoară, Codul civil (articolele 35-
37) operează cu termenul general de ”autoritate tutelară” prezumând autoritățile locale de nivelul
I și II. De cealaltă parte, Codul familiei face distincție clară dintre autoritatea tutelară și autoritatea
publică locală (articolele 142 și 144), iar Legea 140 face uz de termeni precum autorități tutelare
teritoriale și autorități tutelare locale (articolele 3, 6, 12).
O analiză minuțioasă a competențelor autorității tutelare teritoriale, care sunt prevăzute în Legea
140 și în Regulamentul-cadru al Structurii teritoriale de asistență socială151, a evidențiat doar
câteva similitudini. Acestea în mare parte se referă la: acordarea sprijinului autorităților tutelare
locale în procesul de identificare, evaluare și asistență a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor
separați de părinți și participarea la acest proces în caz de necesitate; asigurarea plasamentului
planificat al copiilor separați de părinți; asigurarea stabilirii/retragerii statutului de copil rămas
temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească; asigurarea stabilirii
statutului de copil adoptabil; asigurarea reprezentării intereselor și a drepturilor copiilor în instanța
de judecată. Este necesară ajustarea textului celor două acte normative. În rest, prevederile celor
două acte diferă.
În condițiile în care părinții/ unicul părinte al copilului pleacă peste hotare fără a institui tutela,
acesta rămâne în grija familiei extinse sau a rudelor, care nu au vreun statut juridic în raport
cu acest copil și, prin urmare, nu poartă răspundere pentru actele săvârșite de copil. Toată
responsabilitatea pentru identificarea unei forme de protecție este lăsată pe umerii autorității
tutelare. Mai mult, procedura anevoioasă de instituire a tutelei este rezultatul numeroaselor
documente solicitate pentru perfectare, ceea ce poate fi un impediment în dorința de a accepta
copilul pentru tutelă. Din cauza faptului că lista documentelor nu este expres reglementată de
lege, autoritățile tutelare decid în mod individual asupra actelor care vor fi solicitate. Asemenea
liste pot fi accesate pe paginile-web ale primăriilor sau ale DASPF.152 Procedura instituirii tutelei
poate fi facilitată prin reglementarea unei liste rezonabile a actelor solicitate, fapt care ar permite
persoanelor (de ex.: bunicilor) să le perfecteze în timp util.
Legislația națională nu oferă o definiție clară a noțiunii de reprezentant legal și nu specifică

atribuțiile acestuia. În timp ce Codul familiei prevede că drepturile și obligațiile tutorelui (curatorului)
privind reprezentarea intereselor copilului aflat sub tutela (curatela) sa sunt stabilite de legislația
civilă (articolul 146), Codul civil menționează că tutorele este reprezentantul legal al persoanei
care se află sub tutelă și încheie fără mandat în numele și în interesul ei actele juridice necesare.
Atribuțiile de tutore și curator asupra persoanei internate întro instituție de asistență socială
publică, de educație, de învățământ, de tratament sau în o altă instituție similară sunt exercitate de
aceste instituții, cu excepția cazului în care persoana are tutore sau curator (articolele 33 și 38). De
cealaltă parte, legislația procesual-civilă prevede că reprezentantul legal îndeplinește în numele
celui reprezentat toate actele procedurale pe care acesta din urmă are dreptul să le exercite, cu
151
Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a Structurii teritoriale de asistență socială, aprobat prin Ordinul MMPSF nr. 24 din 8
decembrie 2009
152
http://www.daspf-ungheni.com.md/page101.html;
http://primariacodru.md/tutela-si-curatela-lista-de-acte-necesare-pentru-instituire/;
http://www.parajurist.md/rom/ce-acte-urmeaza-a-fi-prezentate-la-instituirea-tutelei-curatelei/
68
excepțiile stabilite de lege (articolul 79 CPC). Prin prisma prevederilor existente putem presupune
că reprezentarea intereselor în instanța de judecată este cea mai mare marjă a competențelor
atribuită prin lege tutorilor ca reprezentanți legali. Totodată, potrivit textului Legii 140, autoritatea
tutelară teritorială asigură reprezentarea intereselor și a drepturilor copiilor în instanța de judecată.
Nici prevederile articolului 36 al Codului civil nu oferă claritate la acest capitol: până la numirea
tutorelui sau curatorului, atribuțiile lor sunt exercitate de autoritatea tutelară. Așadar, se impune
o specificare exhaustivă a competențelor tutorelui, autorității tutelare locale și autorității tutelare
teritoriale în ceea ce privește reprezentarea legală, așa cum este prevăzut în legislațiile unor state
care reglementează marje diferite ale competențelor categoriilor menționate.
De asemenea, potrivit articolului 77 al Codului de procedură penală, în cazul în care victima,

partea vătămată, bănuitul, învinuitul, inculpatul nu au reprezentanţi legali (părinţi, înfietori,
tutori sau curatori), organul de urmărire penală sau instanţa de judecată numeşte din oficiu
ca reprezentant legal autoritatea tutelară. Totuși, legea nu specifică dacă este vorba despre
autoritatea tutelară locală sau teritorială, așa cum este prevăzut de Legea 140.
O analiză minuțioasă a prevederilor Legii 140 denotă o dublare a competențelor autorităților

tutelare în ceea ce privește instituirea tutelei asupra copiilor ai căror părinți sunt plecați peste
hotare. Articolul 6 atribuie expres această competență autorităților tutelare locale, pe când articolul
7 stipulează că autoritatea tutelară teritorială asigură plasamentul planificat al copiilor separați de
părinți. Luând în considerație că tutela și curatela constituie un plasament planificat (articolul 12),
iar copiii separați de părinți sunt inclusiv cei ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare
(articolul 3), se constată o dublare a competențelor celor două autorități tutelare. Mai mult, se
atestă o neconcordanță dintre textul Legii 140 și cel al Codului familiei, care stabilește că tutela și
curatela se instituie de către autoritățile administrației publice locale. O clarificare a competențelor
autorităților tutelare, precum și o uniformizare a terminologiei utilizate în legislație, ar exclude
situațiile de confuzie.
Codul familiei (articolul 146) oferă tutorelui (curatorului) libertatea determinării de sine stătătoare a
procedeelor și mijloacelor de educație a copilului aflat sub tutelă (curatelă), specificând că poate
alege instituția de învățământ și forma de studii pe care le va urma copilul, fiind obligat să asigure
frecventarea de către copil a școlii până la sfârșitul anului de învățământ în care acesta atinge
vârsta de 16 ani. Codul civil vine să confirme aceste prevederi, specificând că tutorele încheie fără
mandat actele juridice necesare în numele și în interesul persoanei care se află sub tutelă (articolul
33). Dacă raportăm aceste prevederi la situația copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare,
constatăm că tutorele instituit de autoritatea tutelară locală este înzestrat cu toate competențele
unui reprezentant legal, inclusiv cu dreptul de a decide pentru copil pe aspecte esențiale (educație,
sănătate, documentare, raporturi cu organele de drept, etc.). Totuși, remarcăm că tutela în cazul
copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare este diferită de conceptul ”clasic” al tutelei. Or,
părinții nu sunt decăzuți din drepturile părintești, susțin financiar familia, contactează cu copilul
și tutorele, și, în comun decid asupra aspectelor sus-menționate. Este mai degrabă o derivată
a tutelei clasice sau o ”tutelă specială”, în care competențele de facto ale tutorelui se reduc mai
degrabă la îngrijirea și supravegherea copilului, decât la luarea deciziilor în privința lui. Prin urmare
ar trebui examinată posibilitatea reglementării unui mecanism special de instituire și exercitare a
tutelei în asemenea situații.
Legea 140 face distincție dintre copilul aflat în situație de risc și copilul separat de părinți. Legea
prevede în egală măsură necesitatea evaluării inițiale a acestora. Totuși, spre deosebire de copiii
în situație de risc, care sunt evaluați prin utilizarea metodei managementului de caz, legiuitorul
nu oferă claritate asupra instrumentelor aplicabile în cazul copiilor separați de părinți. Din lipsa
unor instrucțiuni (protocoale) speciale axate pe principiul interesului superior al copilului, asistenții
sociali sunt nevoiți să aplice metoda managementului de caz, care, în viziunea noastră, este
concepută pentru determinarea situației de dificultate a familiei sau a copilului, și mai puțin pe
condițiile de creștere și mai ales educație a copilului. Or, situația copiilor ai căror părinți sunt plecați
peste hotare este deosebită și necesită o abordare specială.
69
Termenul de înștiințare a autorității tutelare despre identificarea copiilor ai căror părinți sunt plecați
la muncă peste hotare este reglementat ambiguu. În timp ce Legea 140 (articolul 13) stabilește
un termen de 3 zile de la data identificării copilului, potrivit Codului civil (articolul 37) autoritatea
tutelară va fi informată în termen de 5 zile de la data aflării că asupra persoanei trebuie instituită
tutela sau curatela. Textul actelor legislative urmează a fi adus în concordanță.
Analizând prevederile legislației în vigoare, se constată o reglementare neunivocă a temeiului

juridic (documentului) de instituire a tutelei/curatelei, fapt care poate genera confuzii și interpretări
greșite a normei juridice. Actualmente sunt prevăzute câteva asemenea modalități: în baza cererii
(articolul 142 Codul familiei), din oficiu sau la sesizare (articolul 38 Cod civil), cu consimțământul
părinților (articolul 13 Legea 140). În cazul consimțământului, legiuitorul nu a specificat forma
acestuia (act scris, fax, e-mail, apel telefonic, etc.). Practica demonstrează că, în lipsa unor
prevederi exprese, autoritățile tutelare solicită acte autentificate notarial. Mai mult, este foarte
dificilă obținerea consimțământului scris atunci, când părinții pleacă peste hotare fără să anunțe
autoritatea locală sau atunci când nu se cunosc datele de contact ale părinților peste hotare. Or,
legea nu obligă părinții să informeze în prealabil autoritatea tutelară locală despre persoana în grija
căreia rămân copiii. Așadar este necesară reglementarea univocă a actului prin care se instituie
tutela, precum și specificarea formei consimțământului solicitat de la părinți.
Legea 140 (articolele 6, 9, 10, 13, 18) prevede o serie de atribuții ale specialistului în protecția
drepturilor copilului. Totuși, reieșind din faptul că specialistul este funcționar public angajat de
primărie și luând în considerație insuficiența mijloacelor financiare, multe primării nu au angajat
un asemenea specialist. Din acest motiv, călăuzindu-se de prevederile Legii 140, autoritatea
tutelară deleagă aceste competențe asistentului social comunitar, care este abilitat cu alte
atribuții conform fișei de post. Are loc, așadar, o supraîncărcare a asistentului social, fapt care
poate avea repercusiuni asupra calității lucrului îndeplinit. Angajarea specialistului în protecția
drepturilor copilului rămâne incertă și pentru viitor în condițiile descentralizării finanțelor publice
locale conform Legii privind finanțele publice locale.153 Noua modalitate de formare și gestionare a
bugetelor locale ar putea afecta multe localități cu buget mic.
Conform prevederilor legislației în vigoare (articolul 35 Cod civil, articolele 6, 21, 22 din Legea 140),
sunt pasibile controlului/ monitorizării activitatea tutorelui, precum și condițiile de întreținere, educație
și instruire a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor aflați în plasament. De obicei, monitorizarea
este realizată de autoritatea tutelară locală sau de persoana împuternicită (specialistul sau asistentul
social). Totuși, din lipsa unor protocoale speciale de monitorizare a copiilor tutelați, asistenții sociali,
aplicând metoda managementului de caz, evaluează doar condițiile de întreținere a copilului (starea
materială), nu și educația oferită de tutore sau aspectul psihologic. Prin urmare ar fi oportună crearea
unui mecanism de direcționare a copilului tutelat și/sau a tutorelui către Serviciul de asistență
psihopedagogică, mai ales că există toate premisele juridice în acest sens.
Atât Legea 140 (articolul 10), cât și Codul familiei (articolul 71) reglementează procedura de luare
a copilului din familie. Astfel, dacă se constată existența unui pericol iminent pentru viața sau
sănătatea copilului, autoritatea tutelară locală dispune imediat luarea copilului de la părinți sau de
la persoanele în grija cărora acesta se află, comunicând acest fapt procurorului în termen de cel
mult 24 de ore. În termen de 3 zile lucrătoare, autoritatea tutelară va porni o acțiune în instanța de
judecată privind luarea copilului de la părinți cu sau fără decăderea din drepturile părintești. S-ar
părea că legiuitorul a creat toate premisele pentru protecția copilului. Totuși, în practică situația
este diferită. Procedura luării copilului din familie nu se aplică din cauza lipsei unui mecanism de
responsabilizare a primarului în ceea ce privește înștiințarea procurorului și înaintarea acțiunii în
instanță. Or, infracțiunea prevăzută de articolul 329 Cod penal (neglijența în serviciu) are drept
subiecți funcționarii publici și persoanele cu funcție de demnitate publică. De cealaltă parte, Legea
privind administrația publică locală este prea generală stipulând că primarii și viceprimarii […]
poartă răspundere juridică în conformitate cu legislația în vigoare pentru faptele ilegale comise în
exercițiul funcțiunii (articolul 83).
Legea nr.397 din 16.10.2003 privind finanțele publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 397-399 din 31.12.2014.
153
70
De asemenea, legislația nu oferă o claritate primarilor asupra procedurii și a formei de înaintare a
acțiunii în instanța de judecată privind luarea copilului de la părinți (cerere, setul de acte anexate).
Deși Legea privind regimul juridic al adopției reglementează procedura încredințării copilului în
vederea adopției (articolul 29), nu există claritate în ceea ce privește procedura aplicabilă soțului/
soției părintelui-educator sau asistentului parental profesionist care vrea să adopte. În rezultat,
instanțele judecătorești aplică o practică neuniformă: uneori încuviințează adopția de către ambii
asistenți parentali profesioniști, iar alteori resping cererea unuia din ei pe motivul nerespectării
termenului de încredințare (90 de zile) prevăzut de lege, asta deoarece asistentul parental
profesionist semnează un contract individual de muncă cu prestatorul serviciului. Prin urmare,
Legea ar trebui să stipuleze clar care este procedura aplicabilă soțului/soției asistentului parental
profesionist în vederea adopției copilului. O soluție ar putea fi prevederea expresă a necesității
înaintării cu 3 luni înainte a unei cereri în adresa autorității tutelare.
O altă problemă ridicată de plasamentul pre-adoptiv se referă la reglementarea formei juridice

de protecție a copilului încredințat adoptatorilor. Astfel, pentru a fi încredințat în vederea
adopției, copilul va părăsi domiciliul tutorelui sau va ieși din plasamentul familial, revenind sub
supravegherea autorității tutelare. Deocamdată, legislația în vigoare nu prevede expres cum are
loc trecerea dintr-o formă de protecție în alta, precum și care formă de protecție va fi instituită
pe durata celor 90 de zile. Unica mențiune este că ”pe durata încredințării copilului în vederea
adopției, adoptatorul exercită drepturile și îndeplinește obligațiile de îngrijire și de educare a
copilului, cu excepția încheierii de acte juridice” (articolul 29, alin. 10). De jure, protecția juridică
a copilului este într-o stare suspendată și inaptă de a genera drepturi și responsabilități. Mai
cu seamă acest lucru este aplicabil răspunderii adoptatorilor pentru neonorarea obligațiunilor
lor. Or, aceștia nefiind reprezentanți legali, nu poartă nici o răspundere contravențională pentru
neonorarea obligațiunilor prevăzute de lege. Singura sancțiune care poate fi aplicată de autoritatea
teritorială este eliberarea unui aviz nefavorabil cu privire la adopție. În practică, pentru a ocoli
neclaritățile și inconsistențele legislative, autoritatea tutelară teritorială evită plasamentul pre-
adoptiv, preferând să instituie tutela pe numele adoptatorilor și numai după aceasta să demareze
celelalte proceduri de adopție. În acest sens, legea trebuie să stabilească clar procedura
încredințării în pre-adopție, precum și sancțiunile aplicabile adoptatorilor în cazul neonorării
obligațiilor de îngrijire și de educare a copilului.
Inconsistențe există în delimitarea atribuțiilor tutorilor de cele ale autorității teritoriale (DASPF) în
procesul pre-adopției. Regulamentul-cadru al SASPF nu conține prevederi exprese în acest sens.
Legea privind regimul juridic al adopției deleagă autorității teritoriale competențe de încredințare a
copilului adoptatorilor, iar potrivit Codului civil, tutorele este responsabil personal de copil (articolul
39) și apără drepturile și interesele persoanelor tutelate de el în relații cu persoane fizice și juridice,
inclusiv în instanța de judecată, fără mandat (articolul 32). De la îndeplinirea acestor obligații
tutorele poate fi eliberat de autoritatea tutelară în cazurile în care copilul a fost întors părinților sau
a fost înfiat (articolul 46). Rezultă că, până la proba contrarie, tutorele este responsabil de copil.
Aceasta duce la situații când, de exemplu, managerul instituției de asistență socială publică, de
educație, de învățământ, de tratament refuză să încredințeze copilul în vederea adopției, pentru că
este tutore care poate lua decizii care privesc copilul. Așadar, se impune o clarificare a faptului cine
este competent să decidă asupra plasamentului copilului în pre-adopție: tutorele sau autoritatea
teritorială? De asemenea pare a fi exclus rolul autorității tutelare locale în acest proces.
Conform articolului 63 al Codului familiei, în cazul când părinții locuiesc separat, domiciliul copilului
care nu a atins vârsta de 14 ani se determină prin acordul părinților. Dacă un atare acord lipsește,
domiciliul copilului se stabilește de către instanța judecătorească, ținându-se cont de interesele și
părerea copilului (dacă acesta a atins vârsta de 10 ani). Cu toate acestea, legislația nu prevede
care va fi procedura de stabilire a domiciliului copiilor cu vârsta de 14-18 ani. Această lacună a fost
sesizată de judecătorii intervievați.
71
O altă problemă identificată se referă la răspunderea părinților pentru neîndeplinirea obligațiilor ce
le revin. Singura prevedere din Codul contravențional, menită să prevină neîndeplinirea obligațiilor
de întreținere, de educare și de instruire a copilului, este articolul 63 (Neîndeplinirea obligațiilor
părintești), care ar trebui să facă față tuturor acțiunilor/ inacțiunilor prevăzute de articolul 22, lit.
h)-k) al Legii 140. Există însă alte lacune care pot determina aplicarea deficitară a prevederilor
Legii 140. Ne referim aici la quasi-obligația părinților de a informa autoritatea tutelară locală despre
persoana în grija căreia rămân copiii (articolul 13). Din cauza lipsei unui mecanism de executare
sau sancționare, se va aplica în consecință același articolul 63 al Codului contravențional. Totuși,
până la survenirea acestor încălcări, copilul riscă să rămână fără protecție. Legiuitorul nu a găsit
altă soluție decât să transpună responsabilitatea pe umerii persoanelor cu funcție de răspundere
din instituțiile curative, de instruire, de asistență socială și din alte instituții similare. Până în
prezent, unicul instrument de responsabilizare a părinților, sunt contractele de muncă încheiate
cu angajatorul de peste hotare, care solicită obligatoriu prezentarea certificatului de luare în
evidență a copilului care rămâne în țară, conform Hotărîrii Guvernului nr.290 din 15.04.2009. Acest
lucru este posibil doar datorită acordurilor bilaterale în domeniul muncii, încheiate între Guvernul
Republicii Moldova și guvernele altor state. Potrivit informației deținute, asemenea acorduri au fost
încheiate cu Israel și Emiratele Arabe Unite.
Cât privește răspunderea autorităților/ instituțiilor sau a persoanelor responsabile, în pofida

faptului că Legea 140 conține o listă exhaustivă a acțiunilor/ inacțiunilor pasibile de răspundere,
multe dintre acestea nu au reflectare în legislația contravențională sau penală. Bunăoară,
prevederile Codului contravențional (articolele 65-66) pot fi aplicabile doar situației prevăzute la
lit.(g) a Legii 140: încălcarea fără motive întemeiate a termenului prevăzut de legislație pentru
sesizarea autorității tutelare privind copiii aflați în situație de risc. Cât privește răspunderea pentru
plasarea neîntemeiată sau cu încălcarea condițiilor stabilite de lege în serviciul de plasament de
tip rezidențial a copilului separat de părinți, a celui rămas temporar fără ocrotire părintească sau
a celui rămas fără ocrotire părintească (lit. (f)), poate fi făcută referire la articolul 312 al Codului
contravențional. Răspunderea penală poate surveni doar în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute
de articolul 329 Cod Penal – neglijența în serviciu. Însă, aceste prevederi sunt opozabile doar
persoanelor publice în sensul articolului 123 Cod penal (de ex: angajații primăriei, ai instituțiilor
publice, etc.). Prin urmare, autoritatea tutelară locală (primarul) nu este subiect al acestei
infracțiuni. În atare situații, se conturează imaginea când, pentru încălcările prevăzute de Legea
140 poate surveni doar răspunderea disciplinară. Se impune, așadar, crearea mecanismelor de
responsabilizare a autorităților/instituțiilor sau a persoanelor responsabile, inclusiv prin completarea
Codului contravențional cu prevederi care să asigure implementarea Legii 140.
Deși în multe privințe activitatea și atribuțiile asistentului parental profesionist (APP) sunt similare
cu cele ale părintelui-educator, există o mare diferență dintre aceștia, atunci când ne referim la
statutul juridic. Astfel, dacă părintele-educator este recunoscut prin lege reprezentant legal al
copiilor, fiind investit cu toate drepturile și obligațiile unui tutore/curator, APP nu este reprezentant
legal și nu poate întreprinde anumite acțiuni în numele copilului. De exemplu, APP nu poate
decide asupra vaccinării copilului sau participa la documentarea cu acte de identitate, aceste
atribuții fiind în competența autorității tutelare teritoriale. Bunăoară, Legea privind actele de
identitate din sistemul național de pașapoarte prevede că cererea pentru eliberarea actelor de
identitate se depune la organele competente, în modul stabilit, de către solicitant, iar în cazul
persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitatea de exercițiu limitată, în calitate de
solicitant acționează reprezentantul legal al acestora, cu condiția prezenței obligatorii a persoanei
reprezentate (articolul 4). Prevederi similare se regăsesc și în Regulamentul privind eliberarea
actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova (pct.17, 24, 40, 62).
Contrar standardelor internaționale cu privire la protecția copilului, unele prevederi ale Legii
privind azilul în Republica Moldova154 pot duce la încălcarea drepturilor copilului. În particular este
vorba despre articolul 67, care prevede suspendarea azilului în cazul unui copil până la numirea

154
72
reprezentatului legal. În același timp, desemnarea reprezentantului legal va fi inițiată în termen
de 15 zile de la data înregistrării copilului neînsoțit. În asemenea situație copilul se va pomeni
într-o perioadă de timp fără de protecție, asta în timp ce normele internaționale prevăd instituirea
imediată a unei forme de protecție.
2.3. Inconsistențe în practică
Cercetarea în teren și interviurile cu reprezentanții DASPF, membrii Comisiilor pentru protecția

copilului aflat în dificultate, primarii, asistenții sociali, judecătorii și tutorii au identificat o serie de
constrângeri în gestionarea situațiilor practice, precum și o abordare diferită a unor situații similare
din partea autorităților din raioane diferite.
Deși articolul 13 al Legii 140 prevede că tutela asupra copiilor ai căror părinți sunt plecați peste
hotare se instituie prin dispoziția autorității tutelare locale (primarului), în practică sunt foarte
frecvente cazurile când primarii refuză să emită asemenea decizii dacă nu sunt prezenți părinții
copilului, care să semneze actele necesare. Prin urmare, apar situații când se instituie o tutelă
temporară, prevăzută de articolul 16 al Legii, care este reînnoită la fiecare 6 luni, odată cu
revenirea părinților în țară. Primarii recunosc că nu doresc să-și asume o astfel de responsabilitate
în absența părinților.
Potrivit prevederilor legislației în vigoare, autoritatea tutelară teritorială (DASPF) asigură

reprezentarea intereselor copilului în instanța de judecată. S-a constatat că judecătorii solicită
prezența reprezentanților DASPF în cauzele privind decăderea din drepturile părintești, stabilirea
domiciliului copilului, stabilirea pensiei alimentare, permisiunea ieșirii copilului peste hotarele țării
fără acordul unuia din părinți, copiii în conflict cu legea și chiar divorțurile. În rezultat, specialistul
din cadrul Direcției nu-și poate exercita celelalte atribuții din fișa de post pentru că trebuie să
participe în foarte multe dosare (uneori 4-5 ședințe de judecată zilnic) care adesea sunt amânate
și durează excesiv de mult. De cealaltă parte, judecătorii confirmă că primarii participă foarte
rar în instanță și doar la solicitarea instanței. O altă problemă este că în dispozitivul hotărârii
judecătorești nu este stipulată posibilitatea restabilirii drepturilor părintești.
În cadrul proceselor de judecată, judecătorii solicită DASPF să prezinte evaluări ale copiilor
implicați în proces. Dificultățile apar atunci când copiii provin din localități rurale, iar DASPF solicită
în regim de urgență o astfel de caracteristică de la autoritatea locală. Au fost raportate cazuri când
primarul nu dă curs cererii, motivând că documentul poate fi eliberat doar persoanei interesate. Se
creează astfel impedimente de ordin procedural și chiar instituțional.
Din informația oferită de judecătorii intervievați s-a constatat că, în baza sistemului electronic de
repartizare aleatorie a cauzelor, există cazuri când dosarele în care figurează copii sunt repartizate
chiar și judecătorilor tineri, fără o mare experiență de lucru în acest domeniu. Asemenea situații pot
avea repercusiuni negative asupra copiilor.
Tutela neformală generează situații când deciziile în privința copiilor sunt luate de îngrijitorii
copilului sau chiar asistenții sociali chiar și în cazuri în care este solicitată semnătura părinților
sau a reprezentanților legali. În comunitățile mici se pare că autoritățile publice (de ex.: medicii)
tolerează acest fapt pentru că nu există alte soluții. În rezultat, deciziile luate de îngrijitori nu au nici
un efect juridic și pot pune în pericol respectarea interesului superior al copilului, iar îngrijitorii nu
au nici o responsabilitate pentru deciziile asumate. Există chiar cazuri când deciziile sunt luate de
părinți prin telefon.
În condițiile în care plasamentul planificat al copilului, inclusiv tutela, este instituit de autoritatea
tutelară teritorială cu avizul Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate, în practică acest
mecanism este implementat cu unele deficiențe de ordin instituțional. Astfel, în opinia practicienilor,
Comisia se întrunește destul de greu. Până se întrunește Comisia, copilul s-ar putea să rămână
fără protecție.
73
O altă problemă sesizată de practicieni se referă la lipsa unui mecanism de cooperare între
autoritățile responsabile din diferite raioane/localități atunci când se confruntă cu cazuri în care
sunt implicați copii în situații de risc. Nu este clară competența instituțiilor sau a persoanelor
responsabile atunci când un copil urmează a fi plasat în plasament pre-adoptiv într-un alt raion
sau când tutela urmează a fi instituită asupra copiilor care au viza de domiciliu în alt raion. Situații
și mai confuze apar dacă copilul aflat deja sub curatelă și care beneficiază de indemnizație pentru
curatelă, împlinește vârsta de 16 ani și decide să locuiască împreună cu unul dintre părinții săi
din alt raion. Aceeași problemă de competență apare pentru autoritatea tutelară locală (primarul)
atunci când identifică în localitate un copil străin. Practica de interpretare și soluționare a cazurilor
de acest gen diferă de la un raion la altul.
Tot în acest context, reprezentanții ONG-urilor specializate au menționat că legislația în vigoare

nu oferă o claritate asupra mecanismului și a formulei de finanțare a plasamentului planificat în
cazul strămutării copilului într-un alt raion. Mai ales, mecanismul de redirecționare a mijloacelor
financiare lipsește în cazul copiilor plasați în serviciul de APP și CCTF din alt raion.
III. CONCLUZII
Lacunele legislative identificate constituie un impediment pentru sistemul de protecție a copilului.

Cu titlu prioritar legiuitorul trebuie să reglementeze clar întinderea sau limitele competențelor
autorităților tutelare și a tutorilor în raport cu cele ale părinților, atunci când este vorba despre
reprezentarea intereselor copilului și luarea deciziilor care-l privesc. Aici legiuitorul ar putea
împrumuta unele concepte din legislația Italiei, Elveției, Marii Britanii, care disting două forme ale
tutelei: tutela parțială și tutela totală.
Tot în acest context urmează să fie clarificat statutul reprezentantului legal și aria competențelor lui
în diferite situații de vulnerabilitate a copilului. Prevederile Codului civil, Codului familiei, Legii 140
trebuie aduse în concordanță.
O preocupare distinctă este forma de protecție a copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare.
Prevederile existente au pus doar baza unui mecanism de identificare și protecție, însă nu l-au
dezvoltat în măsura în care să ofere o protecție eficientă și garantată în toate situațiile posibile. De
asemenea, urmează a fi simplificată procedura de instituire a tutelei, mai ales în cazul copiilor care
rămân în grija familiei extinse ca rezultat al plecării părinților peste hotare.
Situația copiilor încredințați adoptatorilor este incertă, iar forma juridică de protecție în perioada
încredințării urmează a fi reglementată expres. De asemenea există unele situații în care legea
este impotentă în asigurarea unei protecții efective pentru copil. Este vorba despre copiii victime
ale traficului, copiii abuzați sexual sau copiii exploatați prin muncă, care adesea sunt reprezentați
în instanță de însăși abuzatorul, dacă acesta este membru al familiei.
Eforturi urmează a fi depuse în reglementarea exhaustivă a decăderii din drepturile părintești și

restabilirea în drepturi, precum și întinderea competențelor autorității tutelare în asemenea situații.
74
Anexa C: Bibliografie
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (1989) Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului
(CDC), Geneva: Naţiunile Unite. Rezoluţia 44/25
Akin, R. (2010). Predictors of Foster Care Exits to Permanency: A Competing Risks Analysis of
Reunification, Guardianship, and Adoption. Children and Youth Services Review. 2011. Vol.33(6),
p. 999(13)
Banos Smith, H. for Family for Every Child. (2014). Children’s Reintegration: Longitudinal Study of
Children’s Reintegration in Moldova.
Bet Tzedek Legal Services (2010). Având în grijă copilul rudelor. Ghid de îngrijire. Sursa: http://
www.bettzedek.org/wp-content/uploads/2012/01/Kinship-Care-Guide-2011-12.pdf
Better Care Network. (2014). Better Care Network Toolkit. Disponibil la: http://www.
bettercarenetwork.org/bcn/toolkit/
Better Care Network. (2014). Moldova Country Care Review. Disponibil la http://www.
bettercarenetwork.org/BCN/details.asp?id=30300&themeID=1001&topicID=1006
Bilson, A., White, S. (2005). Representing Children’s Views and Best Interests in Court: An
International Comparison. Child Abuse Review Vol. 14: 220-239
Biroul Naţional de Statistică. (2012). Situația copiilor din Republica Moldova în anul 2012.
Disponibil la http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4096&idc=168
Biroul Naţional de Statistică. (2014). Populaţia în Republica Moldova. Preluat de pe www.statistica.

md
Biroul Naţional de Statistică. (2014). Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi şomaj.
Disponibil la http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/ocupare_somaj/Forta_
Munca_2014.pdf
Bohme, M., Persian, R., Stohr, T. (2013). Alone but better off? Adult child migration and health of
elderly parents in Moldova. Kiel Institute for the World Economy working paper
Bridging Refugee Youth & Children’s Services (BRYCS) (n.d.). Ghid de tutelă pentru persoanele
care lucrează cu refugiaţii. Sursa: www.brycs.org
Bunkers, K. (2013). Serviciul de asistenţă parentală profesionistă din Republica Moldova: Raport
final. Prezentat UNICEF şi Ministerului muncii, protecţiei sociale şi familiei. Disponibil la: http://
www.crin.org/en/docs/Foster%20Care%20Services%20for%20Children%20in%20
Moldova.pdf
Cantwell, N.; Davidson, J.; Elsley, S.; Milligan, I.; Quinn, N. (2012). Un pas înainte: Implementarea
prevederilor „Liniile Directoare ONU pentru Îngrijirea Alternativă a Copilului”. MB: Centre for
Excellence for Looked After Children in Scotland
Centrul Naţional de Sănătate Publică. (2012). Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi 2012. Sursa:
http://www.childinfo.org/files/Moldova_2012_MICS_Summary.pdf
Cheianu-Andrei, D., Gramma, R., Milicenco, S., et al. (2011). Nevoi specifice ale copiilor şi
vârstnicilor rămaşi fără îngrijire ca urmare a migraţiei. Raport elaborat pentru Organizaţia
Internaţională pentru Migraţie
75
Child Focus and Children’s Defense Fund (n.d.). Five Key Questions to Assess the Fiscal Impact
of the Guardianship Assistance Program. Disponibil la: http://www.fosteringconnections.org/
tools/tools_analysis_research/files/Five-Key-Questions-to-Assess-the-Fiscal- Impact-of-the-
Guardianship-Assistance-Program.pdf
Child Focus and Children’s Defense Fund (n.d.). Managementul de caz în cadrul programului de
asistenţă privind tutela. Sursa: http://www.childrensdefense.org/child-research-data-publications/
data/making-the-case-for-the-guardian-assistantship-program.pdf
Child Welfare Information Gateway (2013). Placement of children with relatives. Washington, DC:
U.S. Department of Health and Human Services, Children’s Bureau. Disponibil la:
https://www.childwelfare.gov/systemwide/laws_policies/statutes/placement.cfm
Children’s Defense Fund (n.d.). Myths and Facts Related to Use of Guardianship Assistance
Program. Sursa: http://www.childrensdefense.org/child-research-data-publications/data/myths-and-
facts-related-to-use-of-guardianship-assistance-program.pdf
Children’s Defense Fund, Child Trends, American Bar Association Center on Children and the Law,
Casey Family Programs, Child Focus, and Generations United (2012). Making it Work. Using the
Guardianship Assistance Program to close the permanency gap for children in foster care. Sursa:
http://www.childrensdefense.org/child-research-data-publications/data/making-it-work-using-the.pdf
Comisia Europeană. (2010). Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: Planul
de acțiuni pentru copiii migranți pe anii 2010-2014
Consiliul Europei. (1980). Convenţia europeană privind recunoaşterea şi executarea deciziilor în

materie de încredinţare şi de reîncredinţare a copiilor. Disponibil la: http://www.telefonulcopilului.
ro/uploaded/legislatie/CE_asupra_recunoasterii_si_executarii_hotar%C3%A2rilor_in_materie_de_
incredintare.pdf
Consiliul Europei. (2011). Moldova: Stocktaking of cooperation with the Council of Europe. Sursa:
https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=1807513
Coram Children’s Legal Center (2004). Tutela specială. Sursa: http://www.childrenslegalcentre.

com/userfiles/Special%20Guardianship.pdf
Defense for Children et al (n.d.). Standarde de bază pentru tutorii copiilor separate din Europa.
Sursa: http://www.defenceforchildren.nl/images/69/1632.pdf
Departamentul Sănătate şi Resurse umane (n.d.). Ghid de tutelă oficială. Sursa: http://dhhs.
ne.gov/children_family_services/Guidebooks/Legal%20Guardianship%20Guidebook.pdf
Department for Education and Skills (UK). (2005). Special Guardianship Guidance on the
Children’s Act of 1989 and the Special Guardianship Regulations of 2005
Estonian Union for Child Welfare. (2011). Studiu de caz: Lituania. Sursa: http://www.lastekaitseliit.
ee/wp-content/uploads/2011/04/Lithuania.pdf
European Union and International Organization for Migration. (2012). Overview of guardianship
systems for unaccompanied minor asylum-seekers in Central Europe.
Evans, P. (2009). Improving gatekeeping functions of child protection systems. Background paper
for the 2nd Child Protection Forum of Central Asia on Child Care System Reform.
76
Evans, P., Bradford, B. (2013). Experiența programului EveryChild Moldova: Îmbunătăţirea calităţii
vieţii copiilor prin dezinstituţionalizare
EveryChild and Help Age International. (2012). Family first: Prioritizing support to kinship carers,
especially older carers. EveryChild and HelpAge International, London.
EveryChild, Oxford Policy Management şi UNICEF (2009). Evaluarea sistemului de îngrijire a

copilului din Republica Moldova. Sursa: http://www.unicef.org/ceecis/Moldova_child_
welfare_assessment_-_final_2009_09_ENG.pdf
EveryChild. (2011). Fostering better care: Improving foster care provision around the world.
EveryChild. (2012). Adopting better care: Improving adoption care provision around the world.
Family Rights Group (n.d.). Ce înseamnă tutela specială pentru părinţii biologici? Sursa: http://
www.frg.org.uk/images/Advice_Sheets/20%20-special-guardianship-for-birth-parents.pdf
Generations United. (2014). The State of Grandfamilies in America. Sursa: http://www.

grandfamilies.org/Portals/0/14-State-of-Grandfamilies-Report-Final.pdf
Government of the United Kingdom. (2005). No. 1109  Children and Young Persons, England
Social Care, The Special Guardianship Regulations 2005. Sursa: http://www.legislation.gov.uk/
uksi/2005/1109/pdfs/uksi_20051109_en.pdf?regulation-6-2
Grant, G., Falkingham, J. and Evandrou, M. (2009). The impact of adult children’s migration on
wellbeing in later life: voices from Moldova. Centre for Research on Ageing.
HelpAge International (2010). Lăsaţi în urma migraţiei: persoane în etate şi copii din Republica
Moldova. Studiu naţional. Sursa: http://www.unicef.org/moldova/impactul_rom.pdf
Human Rights Monitoring Institute, et. al. (2012). Drepturile copilului în Lituania. Raport elaborat de
către ONG pentru Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului. Sursa: http://www.hrmi.lt/uploaded/
PDF%20dokai/CRC_Alternative_Report_Lithuania_NGO_Group_20120816_2.pdf
International Social Service. (2011). Republic of Moldova: Protection of the child deprived of, or at
risk of being deprived of, the family of origin.
Legal Advocates for Children and Youth (LACY (1996). Date privind tutela neoficială. Sursa: https://
www.google.com/?gws_rd=ssl#q=Informal+Guardianship+Fact+Sheet
McHugh, M. (2002). The costs of caring: A study of appropriate foster care payments for stable and
adequate out of home care in Australia. Report for the Social Policy Research Centre.
McHugh, M. (2009). A framework of practice for implementing a kinship care program. Report for
the Social Policy Research Centre.
Ministerul educației și tineretului, Ministerul muncii, protecției sociale și familiei, UNICEF. (2013).
Violența împotriva copiilor în Moldova. Disponibil la: http://www.erisee.org/downloads/2013/2/
Violence_against_children_ENG.pdf
Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei. Raport Social Anual. 2013
National Guardianship Association (2013). Standarde practice. Ediţia 4. Sursa: http://www.

guardianship.org/documents/Standards_of_Practice.pdf
77
Nationwide Association of Fostering Providers (n.d.). Tutela specială şi îngrijitorii independenţi.
Rezumat . Sursa: http://www.nafp.co.uk/userfiles/NAFP%20Long-term%20Fostering,%20
Special%20Guardianship%20and%20Independent%20Fostering%20Providers%20Mar12.pdf
New York State Office of Children and Family Services (2011). Kinship Guardianship Practice
Guide. Preluat de pe: http://www.ocfs.state.ny.us/kinship/KinGAP_Practice_Guide.pdf
Observaţiile finale ale Comitetului ONU privind Drepturile Copilului, Septembrie-Octombrie 2013.
Sursa: http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Downloadspx
Observaţiile finale ale Comitetului ONU privind Drepturile Copilului, adoptate în cadrul celei de-a
50-a sesiuni din Februarie 2009. Sursa: http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/
TBSearch.aspx?Lang=en&TreatyID=5&TreatyID=10&TreatyID=11&DocTypeID=5
Organizația Internațională pentru Migrație. (2012). Profilul migraţional extins al Republicii Moldova.
Sursa: http://www.iom.md/attachments/110_raportpmero.pdf
Organizația Națiunilor Unite. Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor.
2010. New York.
Parteneriate de Dezvoltare (2011). Raport de evaluare a serviciilor sociale pentru copii din regiunile
Fălești, Călărași, Ungheni.
Pavelkova, B. (2005). Study on the enforcement of family law judgments report: The Slovak
Republic.
Perevoznic, I. (2011). Raport de evaluare a legislaţiei Republicii Moldova privind compatibilitatea

cu Liniile Directoare ONU pentru Îngrijirea Alternativă a Copilului.
Republica Cehă. Ministerul muncii și protecției sociale. (2004). National family report. Sursa: http://
www.mpsv.cz/files/clanky/4330/report_AJ.pdf
Roby, J. (2011). Children in informal alternative care: A discussion paper for UNICEF.
România. Autoritatea națională pentru protecția drepturilor copilului și UNICEF. (2006). Manual
pentru implementarea Legii 272/2004 cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului
România. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Salvați Copiii (2013). Raport Anual 2013, Plan 2014. Sursa: http://www.salvaticopiii.ro/upload/
p00060005_Raport%20anual%202013% 20EN.pdf
Salvați Copiii (n.d.). Tutela. Sursa: http://salvaticopiii.ro/upload/p00060008_Tutela.pdf
Save the Children. (2007). Kinship care: Providing positive and safe care for children living away
from home.
Save the Children. (2008). Empowered to cope: Children left behind.
Save the Children. (2013). Save the Children’s Child Protection Strategy 2013-2015. Sursa: https://
www.savethechildren.net/sites/default/files/cp_strategy_final_web_email1.pdf
SCCA Children’s Policy Initiative (2010). Rezumat de politici. Asistenţa plasamentului la rude.
Opţiune stabilă pentru statul New York. Sursa: http://www.scaany.org/documents/kinship_
policybrief_march2010.pdf
78
Scottish Executive. (2005). National care standards for foster care and family placement services.
SOS Children‘s Villages International (2012). A Snapshot Of Alternative Care Arrangements In

Lithuania. Disponibil la: http://www.sos-childrensvillages.org/getmedia/a1fb8460-aafb-4102-a635-
910839e59de8/Alt-Care-Lithuania-EN.pdf?ext=.pdf
Testa, M. (2008). Tutela cu plată: Testarea eficienţei ideii care se apropie de sfârşit. Children and
Family Research Center University of Illinois at Urbana-Champaign. Sursa:
http://www.nrcpfc.org/is/downloads/SG_Testing%20Effectiveness%20(Testa%202008).pdf
Testa, M. (n.d.). Când copiii nu se pot întoarce acasă. Copii, familii şi asistenţă părintească. Sursa
www.futureofchildren.org
The New Mexico Guardianship Project of Advocacy, Inc. and the New Mexico Court Improvement
Project Task Force (2004). Away from Home: Children & Youth Living Apart from their Parents.
Guardianship and Other Options for Family & Friends Caring for Children & Youth. Sursa: http://
www.shaening.com/projectDocs/Away%20From%20Home:%20%
20Children%20and%20Youth%20Living%20Apart%20From%20their%20Parents%20-%20
Guardianship%20and%20Other%20Options%20for%20Family%20and%20Friends%20Caring%-
20for%20Children%20and%20Youth.pdf
UK Department for Education and Skills (2005). Special Guardianship Guidance. Sursa:
https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/236264/special_
guardianship_guidance.pdf
UK Department for Education and Skills (2011). Family and Friends Care: Statutory Guidance for
Local Authorities. Sursa: http://webarchive.nationalarchives.gov.uk/20130401151715/https://www.
education.gov.uk/publications/standard/publicationdetail/page1/dfe-00025-2011
UNICEF. (2008). Growing up in the Republic of Moldova. Sursa: http://www.unicef.org/moldova/

GrowingUp_UNICEF_engl.pdf
UNICEF. (2008). Impactul migraţiei şi remitentelor asupra comunităţilor, familiilor şi copiilor în

Moldova. Sursa: http://www.unicef.org/The_Impacts_of_Migration_on_Children_in_Moldova(1).pdf
UNICEF. (2009). Comprehensive plan for transformation of residential social care institutions for
children in Serbia 2009-2013.
UNICEF. (2011). Analiza situației copiilor vulnerabili, excluși și discriminați din Moldova. Disponibil
la: http://www.unicef.org/moldova/ro/Raport_RO.pdf
UNICEF și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC). (2006).

Situația copiilor rămași fără îngrijire părintească în urma migrației. Disponibil la http://www.unicef.
org/moldova/ro/2006_003_Rom_Study_Children_Left_Behind.pdf
UNICEF și CIDDC. (2008). Impactul decăderii din drepturile părintești asupra dezvoltării copiilor
rămași fără îngrijire părintească în urma migrației. Disponibil la: http://www.unicef.org/socialpolicy/
files/The_Impact_of_Parental_Deprivation_on_the_Development_of_Children.pdf
UNICEF, EveryChild și Oxford Policy Management. (2009). Evaluarea sistemului de îngrijire

a copilului în Republica Moldova. Raport final. Disponibil la: http://www.unicef.org/moldova/ro/
Raport_Rom_PDF.pdf
79
UNICEF şi Ministerul sănătăţii al Republicii Moldova. (2014). Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi
(MICS), care monitorizează situația femeilor și a copiilor din Republica Moldova. Sumar executiv
pentru anul 2012. Preluat de pe http://www.unicef.org/moldova/Unicef_booklet_ENG.pdf
UNICEF Marea Britanie şi The Children’s Society (2014). Evaluarea cost-beneficiu a tutelei oficiale
pentru copiii migranţi neînsoţiţi şi separaţi de părinţi din Anglia şi Wales. Sursa: http://www.unicef.
org.uk/Documents/Public-Affairs-Briefings/Guardianship%20CBA%20-%20CHTB%20End%20
Report_2014_FINAL_FOR%20CIRCULATION.pdf
UNICEF, Oak Foundation și Terre des Homes (2012). Raport de evaluare. Implementarea
Strategiei naționale și planului de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a
copilului în Moldova pe anii 2007–2012. Disponibil la: http://www.unicef.org/moldova/ro/Evaluation_
Report_RO.pdf
Vladicescu, N., Otter, T. (2011). Impactul prestațiilor sociale asupra familiilor cu copii, în contextul
trecerii de la un sistem de protecție socială bazat pe categorii, la unul bazat pe testarea veniturilor.
Raport pentru UNICEF. Disponibil la: http://www.unicef.org/moldova/ro/RomVers_ECI_CBS_AXA.
pdf
Legislație și politici naționale
Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107 din 06.06.2002
Codul familiei al Republicii Moldova, nr.1316 din 26.10.2000
Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985 din 18.04.2002
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122 din 14.03.2003
Ghidul asistentului social privind managementul de caz, aprobat prin Ordinul MMPSF nr. 71 din
03.10.2008)
Hotărîrea Guvernului nr. 434 din 10.06.2014 privind aprobarea Strategiei pentru protecţia copilului
pe anii 2014-2020
Hotărîrea Guvernului nr. 270 din 08.04.2014 privind aprobarea Instrucțiunilor privind mecanismul
intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea
copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului
Hotărîrea Guvernului nr. 784 din 09.07.2007 pentru aprobarea Strategiei naționale și a planului de
acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012
Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a Structurii teritoriale de asistență socială,

aprobat prin Ordinul MMPSF nr. 24 din 08.12.2009
Hotărîrea Guvernului nr. 732 din 16.09.2013 cu privire la Centrul Republican de Asistență
Psihopedagogică și Serviciul raional/municipal de asistență psihopedagogică
Hotărîrea Guvernului nr. 125 din 18.02.2013 pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea
actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova
Hotărîrea Guvernului nr. 581 din 25.05.2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
condiţiile de stabilire şi plată a indemnizaţiilor pentru copiii adoptaţi şi cei aflaţi sub tutelă/curatelă
80
Hotărîrea Guvernului nr. 290 din 15.04.2009 pentru aprobarea Regulilor de eliberare a certificatului
de luare în evidenţă a copilului care rămîne în ţară, al cărui părinte/tutore (curator), cetăţean al
Republicii Moldova, se angajează provizoriu în muncă în străinătate
Hotărîrea Guvernului nr. 937 din 12.07.2002 pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de tip
familial
Hotărîrea Guvernului nr. 1018 din 13.09.2004 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru al

Centrului de plasament temporar al copilului
Hotărîrea Guvernului nr. 760 din 17.09.2014 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire
la organizarea și funcționarea Serviciului de asistență parentală profesionistă și a standardelor
minime de calitate
Hotărîrea Guvernului nr. 52 din 17.01.2013 privind aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la

organizarea și funcționarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în situație de risc
Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a
copiilor separaţi de părinţi
Legea nr. 273 din 09.11.1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte
Legea nr. 274 din 27.12.2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova
Legea nr. 338 din 15.12.1994 privind drepturile copilului
Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală
Legea nr.99 din 28.05.2010 privind regimul juridic al adopției
Legea nr.397 din 16.10.2003 privind finanțele publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr.
397-399 din 31.12.2014
81
Anexa D: Exemple de custodie și tutelă în practica internaţională
Instrumentul legal
Termenul Categoria de copii
Ţara Definiţia sau de politici/ Beneficiile
folosit vizată
Responsabilul
Statele Tutore legal “Tutela” se instituie în baza Instanța /judecătorul Copiii refugiaţi Copiii beneficiază de
Unite unei decizii a instanţei neînsoţiţi sau protecţie specială din
judecătoreşti care copiii care solicită partea unui adult în
transmite responsabilitatea obţinerea statutului sarcina căruia cade luarea
legală privind îngrijirea de refugiat de decizii privind educaţia,
copilului (cu vârsta sub statutul legal, îngrijirea şi
18 ani) unui adult care nu protecţia acestora.
este părintele copilului.
Astfel un alt adult îşi asumă
responsabilitatea pentru
îngrijirea şi luarea de decizii
importante în legătură cu
copiii rămaşi fără părinţi
(precum sunt deciziile
de îngrijire medicală şi
educaţie şcolară). Nu
necesită privarea de
drepturi părinteşti.155
Tutela Procesul de transmitere a
drepturilor legale
Tutore Ad Tutorii sunt adulţii care Copiii luaţi la Astfel de tutori desemnaţi
Litem poartă responsabilitatea evidenţa judiciară de instanţă acţionează
legală pentru asigurarea în procesele de divorţ,
bunăstării şi protecţia neglijare sau abuz
intereselor copiilor, de în privinţa copilului,
regulă copii, aflaţi în procesele de stabilire a
îngrijirea lor. Tutorele ad paternităţii, moştenire
litem este unica formă de contestată, etc.156
relaţii de tutelă care este
dispusă prin decizia curţii
exclusiv pe durata întinderii
procedurii judiciare.
Reprezentanţii speciali
respectivi sunt desemnaţi
prin decizia instanţei
judecătoreşti pentru a
reprezenta legal pruncii,
copiii şi persoanele lipsite
de capacitatea de exerciţiu.
Ei au de regulă pregătire
juridică.
Marea Plasament Plasament sub tutelă în Programul Federal de Copiii care se Este mai puţin
Britanie sub tutelă familia extinsă sau la rude Asistenţă Tutelară, află sub tutelă costisitoare; presupune
în familia menţinut pe termen lung. Compartimentul IV- pe termen lung mai puţină implicare
extinsă sau Este recunoscut legal, E; Legea din 2008 ce în formă de directă din partea
la rude, nu necesită privarea de reglementează adopţia plasament în asistenţilor sociali sub
definită şi drepturi părinteşti. Copilul “Fostering Connections familia extinsă sau formă de vizite la domiciliu
ca tutelă poate rămâne în continuare to Success and la rude, în situaţiile şi monitorizare; permite
specială parte a familiei extinse Increasing Adoptions” în care necesitatea părinţilor biologici să fie
şi a contextului cultural Autorităţile locale din privării de prezenţi în viaţa copilului
respectiv.157 Marea Britanie pentru drepturile părinteşti lor; scuteşte de vizitele
bunăstarea copilului face imposibilă lunare ale asistenţilor
(Local child welfare UK adopţia sociali şi participarea
authorities). sistematică programată
în şedinţe de judecată;
împuterniceşte tutorii cu
autoritatea de a decide
privitor la tratamente
medicale, planuri de
instruire şi alte decizii
curente; oferă beneficii
materiale.
155
Bridging Refugee Youth & Children’s Services (BRYCS) (n.d.). Op cit.
156
http://www.childwelfare.gov/pubPDFs/represent.pdf şi www.legaldictionary.com
157
New York State Office of Children and Family Services (2011). Kinship Guardianship Practice Guide. Preluat de pe: http://www.ocfs.state.
ny.us/kinship/KinGAP_Practice_Guide.pdf 82
Tutelă Tutela specială se bazează Autoritatea Locală în Copiii care au Aceleaşi beneficii ca şi
specială pe decizia instanţei care baza deciziei instanţei. nevoie de îngrijire, cele menţionate mai sus
transmite responsabilitatea Modificări la Legile copiii care menţin
parentală legală unui privind Copiii din 1989 legături personale
îngrijitor. Constituie o formă şi 2002 (Children Act cu părinţii, copiii
intermediară între “asistenţa 1989 & Children Act cu vârste mai mari
parentală profesionistă 2002)159, Regulamentele separaţi de părinţi
şi adopţie”. Efectul unei din 2005privind
Decizii privind Tutela tutela (Guardianship
Specială este: asigurarea Regulations, 2005).
unui plasament pe termen
lung; transmiterea către
un tutore (tutori) speciali a
responsabilităţii parentale;
menţinerea legăturilor cu
părintele (părinţii) biologici;
împuternicirea unui tutore
special cu atribuţii de
control de zi cu zi.158
Tutela În acest document facem Există standarde Copiii neînsoţiţi sau Probele arată că
referinţă în primul rând la europene pe care se copiii refugiaţi accesarea serviciilor
tutorii care activează în sprijină bunele practici în pentru copiii migranţi
instituţiile de stat mandatate gestionarea situaţiilor cu neînsoţiţi / separaţi, au
cu îngrijirea copilului, copiii neînsoţiţi.160 pe cineva care îi asistă
duce la sporirea calităţii
de ex., asistentul social deciziilor ceea ce la rândul
care gestionează cazul său are în consecinţă
respectiv. rezultate pozitive ce
reprezintă interesul
suprem al copilului .161
România Tutela Copilul este lipsit, temporar Codul Civil din 2011. Copiii ai căror Adultul desemnat pe cale
sau permanent, de ocrotirea Autorităţile locale pentru părinţi au decedat, legală a fi responsabil
părinţilor săi sau care, in bunăstarea copilului. au fost declaraţi pentru îngrijirea şi
vederea protejării intereselor Decizia instanţei dispăruţi sau protecţia copilului şi
sale necesită instituirea judecătoreşti au decăzut din abilitat să ia decizii
protecţiei, inclusiv a tutelei. drepturile părinteşti importante (îngrijire
Tutela este instituită dacă medicală, educaţie, etc.).
ambii părinţi decedează,
sunt decăzuţi din exerciţiul
drepturilor părinteşti sau
li s-a aplicat pedeapsa
interzicerii drepturilor
părinteşti, sunt puşi sub
interdicţie, declaraţi morţi
sau dispăruţi, şi atunci când,
la încetarea adopţiei, curtea
decide că această măsură
este în interesul suprem al
copilului
Tutela Solicită părinţilor să Legea 257/2013 Copiii ai căror
în cazul identifice şi să înregistreze articolele 97(1)-97 (5). părinţi sunt plecaţi
copiilor un tutore. Solicită instituţiilor/ Autorităţile locale pentru la muncă în
cu părinţii agenţiilor de servicii publice bunăstarea copilului şi străinătate
plecaţi la de asistenţă socială instanţa judecătorească.
muncă în să monitorizeze şi să Instanţa pronunţă
străinătate urmărească procesul şi să decizia definitivă.
ofere tutorelui condiţii pentru
a beneficia de indemnizaţii
pentru întreţinere. Solicită
serviciilor de asistenţă
socială să asigure consiliere
şi alte servicii în folosul
copiilor. Include sancţiuni
pentru părinţi şi instituţiile
specializate în servicii
sociale.
158
Coram Children’s Legal Centre (2004). Op cit.
159
Nationwide Association of Fostering Providers (n.d.). Special Guardianship and Independent Fostering Providers Briefing and Position Paper.
Disponibil la: http://www.nafp.co.uk/userfiles/NAFP%20Long-term%20Fostering,%20Special%20Guardianship%20and%20Independent%20
Fostering%20Providers%20Mar12.pdf
160
UNICEF UK and The Children’s Society (2014). Cost benefit appraisal of legal guardianship for unaccompanied and separated migrant children in
England and Wales. Disponibil la: http://www.unicef.org.uk/Documents/Public-Affairs-Briefings/Guardianship%20CBA%20-%20CHTB%20End%20
161
Ibid.
83
Lituania Tutela de tip Obiectivele tutelei sunt Codul Civil, Titlul 3 – Metodă preventivă Studiile efectuate arată că
familial desemnarea unui îngrijitor Legea familiei, Capitolul de protecţie pentru aceasta formă de tutelă
(tutore) pentru copil XVIII – Îngrijirea şi tutela copiii în situaţie de este mai puţin costisitoare
care va îngriji, educa, copiilor. risc sau separaţi decât îngrijirea
reprezenta şi proteja de părinţii lor rezidenţială. Îngrijirea
drepturile şi interesele rezidenţială costă de patru
legitime ale copilului; care ori mai mult decât tutela
va asigura condiţii de trai (copil/lună)164
care corespund vârstei
copilului, stării de sănătate
şi capacităţilor; şi va
pregăti copilul pentru viaţă
independentă în familie şi
societate.162 Este o opţiune
de îngrijire de tip familial a
copiilor rămaşi fără îngrijire
parentală. Poate să vizeze
atât asistenţa profesională
cât şi la plasamentul sub
tutelă în familia extinsă
sau la rude, chiar dacă
majoritatea copiilor în acest
tip de plasament se află
în familii extinse şi nu la
îngrijitori terţe persoane.163
Tutela în Îngrijirea alternativă de Law of Legal Families Similar celor
familie tip familial sub forma unor (Legea privind familiile menţionate mai sus
socială case de copii de tip familial întemeiate în baza
(cu un număr de copii căsătoriei oficial
mai mic de 12). Nu există încheiate) intrată în
cerinţe de formare iniţială vigoare pe 1 iulie 2010
pentru membrii familiei
sociale; potrivirea familiei
sociale pentru îngrijirea
copilului este decisă de
autoritatea locală de
protecţie a copilului. Este
monitorizată de serviciul
municipal de protecţie a
copilului şi Departamentul
de Servicii Sociale ale
Ministerului de Securitate
Socială şi Muncă.
Tutelă Îngrijire (tutelă) temporară Regulamentul de Separarea

temporară este o forma de îngrijire, Îngrijire Temporară temporară de
educaţie, reprezentare (Regulations for părinţi
şi protecţie a drepturilor Temporary Care) Ordin
şi intereselor legitime ale No. A1-145 2007.165
copilului care a rămas Administraţia
temporar fără îngrijire Municipală166
parentală şi locuieşte
sub asistenţa parentală
profesionistă de tip familial,
în familie legală sau un
serviciu social de îngrijire
a copilului. Scopul îngrijirii
(tutelei) temporare este
(re)integrarea copilului în
familie.
162
Estonian Union for Child Welfare. (2011). Studiu de caz: Lituania. Sursa: http://www.lastekaitseliit.ee/wp-content/uploads/2011/04/Lithuania.pdf
163
Ibid.
164
Ibid.
165
Estonian Union for Child Welfare. (2011). Case study: Lithuania. Disponibil la: http://www.lastekaitseliit.ee/wp-content/uploads/2011/04/Lithuania.
pdf; Human Rights Monitoring Institute, et. al. (2012). Rights of the child in Lithuania: NGO Report for the UN Committee on the Rights of the Child.
Disponibil la: http://www.hrmi.lt/uploaded/PDF%20dokai/CRC_Alternative_Report_Lithuania_NGO_Group_20120816_2.pdf
166
Unul din documentele lituaniene analizate exprimă o îngrijorare în legătură cu aceste procese constatând că ele sunt insuficient reglementate şi
nu prevăd mecanisme obligatorii de monitorizare. SOS Children‘s Villages International (2012). A Snapshot Of Alternative Care Arrangements In
Lithuania. Disponibil la: http://www.sos-childrensvillages.org/getmedia/a1fb8460-aafb-4102-a635-910839e59de8/Alt-Care-Lithuania-EN.pdf?ext=.pdf
84
(Footnotes)
1. Better Care Network. (2014). Better Care Network Toolkit. Disponibil la: http://www.bettercarenetwork.
org/bcn/toolkit/
2. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 614 din 06.07.2010 pentru modificarea și completarea unor
hotărîri ale Guvernului
3. Codul familiei al Republicii Moldova, nr.1316 din 26.10.2000 și Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107
din 06.06.2002
4. Ibid.
5. Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor. 2010. New York: Națiunile Unite.
6. Guvernul Republicii Moldova
7. Better Care Network (2014).
8. Guvernul Republicii Moldova
9. Legea nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova.
10. Date de la TransMonEE. (2014), Biroul Naţional de Statistică. (2014) şi Ministerul muncii, protecţiei
sociale şi familiei.(2013). Raport Social Anual pe anul 2013.
11. Aici este relatată opinia autorilor asupra conceptului „copil în situație de rsc” prin care se înţelege copilul,
care din cauza factorilor de vulnerabilitate necesită un nivel mai înalt de protecţie împotriva abuzului şi
neglijenţei sau este supus riscului separării de părinţi, familie sau comunitate.
12. Date statistice: Guvernul Republicii Moldova. (2014), TransMonEE. (2014), Biroul Naţional de Statistică.
(2014) și Centrul Naţional de Sănătate Publică. (2012). Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi 2012.
Sursa: http://www.childinfo.org/files/Moldova_2012_MICS_Summary.pdf NB: Numărul copiilor poate
fi divizat în mai multe categorii, de exemplu copilul cu dizabilităţi poate fi de asemenea lipsit de grijă
părintească.
13. Termen extras din raportul TransMonEE având următoarea conotaţie: orice copil rămas fără
supravegherea a cel puţin unuia dintre părinţi pe timp de noapte, indiferent de cauze sau circumstanţe.
(Sursa: Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor)
14. A se vedea Anexa A: Glosar de termeni
15. Profesionist în acest context înseamnă personal recrutat, selectat, aprobat, instruit, monitorizat şi
remunerat.
16. Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei (2013).
17. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (1989) Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului (CDC),
Geneva: Naţiunile Unite. Rezoluţia 44/25.
18. Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea alternativă a copiilor. 2010. New York: Națiunile Unite.
19. Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor
separaţi de părinţi, Art. 6.
20. Ibid., Art. 7
21. Bridging Refugee Youth & Children’s Services (BRYCS) (n.d.). Op cit.
22. http://www.childwelfare.gov/pubPDFs/represent.pdf şi www.legaldictionary.com
23. New York State Office of Children and Family Services (2011). Kinship Guardianship Practice Guide.
Preluat de pe: http://www.ocfs.state.ny.us/kinship/KinGAP_Practice_Guide.pdf
24. Coram Children’s Legal Centre (2004). Op cit.
25. Nationwide Association of Fostering Providers (n.d.). Special Guardianship and Independent Fostering
Providers Briefing and Position Paper. Disponibil la: http://www.nafp.co.uk/userfiles/NAFP%20
Long-term%20Fostering,%20Special%20Guardianship%20and%20Independent%20Fostering%20
Providers%20Mar12.pdf
26. UNICEF UK and The Children’s Society (2014). Cost benefit appraisal of legal guardianship for
unaccompanied and separated migrant children in England and Wales. Disponibil la: http://www.
unicef.org.uk/Documents/Public-Affairs-Briefings/Guardianship%20CBA%20-%20CHTB%20End%20
27. Ibid.
28. Estonian Union for Child Welfare. (2011). Studiu de caz: Lituania. Sursa: http://www.lastekaitseliit.ee/wp-
content/uploads/2011/04/Lithuania.pdf
29. Ibid.
30. Ibid.
31. Estonian Union for Child Welfare. (2011). Case study: Lithuania. Disponibil la: http://www.lastekaitseliit.
ee/wp-content/uploads/2011/04/Lithuania.pdf; Human Rights Monitoring Institute, et. al. (2012). Rights of
the child in Lithuania: NGO Report for the UN Committee on the Rights of the Child. Disponibil la: http://
www.hrmi.lt/uploaded/PDF%20dokai/CRC_Alternative_Report_Lithuania_NGO_Group_20120816_2.pdf
32. Unul din documentele lituaniene analizate exprimă o îngrijorare în legătură cu aceste procese constatând
că ele sunt insuficient reglementate şi nu prevăd mecanisme obligatorii de monitorizare. SOS Children‘s
Villages International (2012). A Snapshot Of Alternative Care Arrangements In Lithuania. Disponibil
la: http://www.sos-childrensvillages.org/getmedia/a1fb8460-aafb-4102-a635-910839e59de8/Alt-Care-
Lithuania-EN.pdf?ext=.pdf
85

Copii Ramasi Fara Ingrijire Parinteasca PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Copii Ramasi Fara Ingrijire Parinteasca PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Copiii rămași

Evaluarea tutelei oficiale şi neoficiale în cadrul sistemului de îngrijire

Extrase din acest studiu pot fi reproduse cu indicarea sursei: UNICEF,

Adresa pentru corespondență:

Copyright © 2015 United Nations Children’s Fund

Design: Silvia Lunevi

II. Contextul evaluării 20

III. Constatările evaluării 39

IV. Concluzii şi recomandări 55

Tabelul 1: Copiii în îngrijire alternativă 22

Figura 1: Nivelul de trai al copiilor 20

Pentru identificarea necesităţilor de perfecționare a cadrului normativ şi de politici, precum și

Evaluarea a avut o abordare multi-dimensională şi a fost efectuată de către o expertă

Evaluarea a abordat tutela prin prisma a trei înțelesuri:18

1. Un instrument juridic de acordare a drepturilor și responsabilităților părintești adulților care nu

Opţiunea 1: Reglementarea „tutelei speciale” ca o formă aparte de protecţie, în special pentru

Opţiunea 2: Transmiterea către autoritatea tutelară teritorială a dreptului de reprezentare legală

1. Definirea clară și completă a termenilor şi definițiilor în contextul Republicii Moldova pentru

Principalele recomandări practice:

1. Elaborarea ghidurilor pentru specialiștii raionali și asistenții sociali comunitari privind

1.1. Scopul şi obiectivele

Scopul evaluării constă în îmbunătăţirea cadrului normativ şi de politici cu privire la tutelă

1. Efectuarea unei analize generale a legislaţiei internaţionale, a standardelor, cercetărilor şi

1.2. Abordarea evaluării

Evaluarea a avut o abordare multi-dimensională şi a fost efectuată de către o expertă

Echipa de consultanţi a efectuat o analiză minuţioasă a literaturii urmărind: să se documenteze

În cadrul cercetării de teren au fost consultate persoanele responsabile şi factorii decizionali

1.3. Limitări şi constrângeri

5. Evaluatorii au fost limitaţi în posibilitatea de a efectua o comparaţie la nivel de grupuri etnice.

Figura 1: Nivelul de trai al copiilor

2.1. Protecţia copiilor şi reforma sistemului

După obţinerea independenţei, îngrijirea instituţionalizată36 a constituit măsura primară de răspuns

Tabelul 1: Copiii în îngrijire alternativă

Tipul îngrijirii alternative familiale Numărul de copii44

Tutelă sau curatelă 9,263

Asistenţă parentală profesionistă 392

Casă de copii de tip familial 343

Casă comunitară pentru copiii aflaţi în situaţie de risc 30

 în 2013, 60% din beneficiarii de ajutor social au fost familiile cu copii;

2.2. Situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire

Tipul de risc51 Numărul de copii

Figura 2: Copiii părinţilor migranţi

Tutelă oficială Custodie

Figura 3: Numărul copiilor nou-plasaţi sub tutelă, comparaţie anuală

1000 1875 2017

Tabelul 4: Copiii aflați sub tutelă, pe categorii de vârstă şi tipul plasamentului

Grupul de vârstă / Tipul plasamentului72 Numărul de copii

Analiza literaturii internaţionale şi rezultatele cercetării de teren constată că există o varietate de

 Codul familiei al Republicii Moldova (2000)

2.6. Cadrul juridic internaţional

Tabelul 5: Sumarul principalelor articole ale convenţiilor internaţionale

CDC91 Pentru mai multe detalii accesați: http://www.unicef.org/crc/

2.7. Persoanele-cheie cu atribuții în domeniul

Purtătorul de obligații Responsabilităţi

3.1. Cele mai bune practici internaţionale identificate

În deceniul trecut, SUA a evoluat în direcţia promovării, sprijinirii şi extinderii plasamentului

3.2. Provocări şi oportunităţi identificate în urma

Chiar şi în situaţia în care copilul se află în îngrijirea alternativă oficială, responsabilităţile

3.3. Practicile de instituire a tutelei în Republica

Adiţional, profesioniștii intervievați au identificat o serie de oportunităţi şi au formulat recomandări

Evaluarea tutelei oficiale şi neoficiale în cadrul sistemului de îngrijire şi protecţie a copilului în

Recomandări privind cadrul normativ și de politici

Şase recomandări prioritare privind cadrul normativ și de politici