Microprocesoare

Microprocesorul: este o componentă electronică ce poate procesa două tipuri de informaţie: date
şi comenzi; el primeşte şi trimite aceste informaţii, codate în limbaj binar, prin impulsuri
electrice.
În ciuda complexităţii sale, microprocesorul este alcătuit în principal dintr-un singur element de
bază: tranzistorul (inventat în 1947). Asamblând milioane de tranzistori, se pot crea comenzi ce
analizează starea unor curenţi electrici, rezultând în execuţia pe plan logic a unei adunări, a unei
comparaţii între două date etc. Mărimea unui astfel de tranzistor este foarte redusă, de ordinul
miilor de atomi. Toate componentele calculatorului, inclusiv procesorul si memoria, sunt
sincronizate de impulsurile unui generator de tact.

Istoric: La mijlocul anului 1970 a apărut o nouă tehnologie: miniprocesorul. Acesta folosea
multe tranzistoare conectate pe o pastilă de siliciu pentru a realiza un dispozitiv de calcul.
Primele microprocesoare au fost, după standardele actuale, destul de simple. Primul
microprocesor, devine cunoscut ca 4004, a fost proiectat pe patru biţi de către inginerul Marcian
E. „Ted” Hoff de la Intel, în anul 1969. Clientul care i-a comandat lui Intel microprocesorul a
fost o firmă japoneză, care a dat faliment în 1970; după aceasta Intel nu se putea hotărî dacă să
lanseze sau nu circuitul pe piaţă.
Microprocesoarele au fost iniţial folosite drept controler - dispozitive de control – pentru maşini
de spălat veselă şi frigidere. Producătorii şi proiectanţii de calculatoare nu au pierdut ocazia dată
de potenţial acestor dispozitive de a fi folosite drept calculatoare.
Caracteristici: Creierul unui calculator PC este procesorul, numit şi unitate centrală de
prelucrare CPU (Central Processing Unit). Din punct de vedere tehnic, microprocesorul se
prezintă ca un chip, adică un circuit integrat conţinând milioane de tranzistoare încapsulate într-
un înveliş ceramic (cu rol de protecţie şi disipare termică), tot ansamblul având câţiva centimetrii
pătraţi. De astfel, microprocesorul este protejat împotriva temperaturilor foarte înalte de un
cooler sau "ventilator", care contribuie la procesul de răcire. Fiecare microprocesor este alcătuit
din mai multe micromodule interconectate prin intermediul unor căi de comunicaţie numite
magistrale interne ("autostrăzi informaţionale dotate cu mai multe benzi de circulaţie). Orice
acţiune internă a unui microprocesor este guvernată de un semnal de bază periodic, stabil în
frecvenţă, numit tact, dat de un circuit special numit ceas, care influenţează viteza de lucru a
sistemului în ansamblu (crescând frecvenţa acestui semnal se măreşte numărul de "acţiuni-
procesor" pe unitatea de timp).
Tipuri: Tipul procesorului defineşte apartenenţa microprocesorului la o familie de
microprocesoare care au caracteristici comune. Aceste caracteristici determină performanţele
calculatorului: viteza de lucru, setul de instructiuni care sunt înţelese şi executate de procesor etc.
Fiecare tip de microprocesor este caracterizat printr-o arhitectură internă.
Pe calculatoarele IBM-PC, cât şi pe cele compatibile IBM se întâlnesc microprocesoarele din
familiile Intel 80x86, unde x=0, 1, 2, 3, 4, 5, 6. Cu cât x este mai mare, cu atât microprocesorul
este mai performant (de exemplu, 80486) va putea înţelege şi executa instrucţiunile unui program
scris pentru un microprocesor mai puţin performant (de exemplu, 80286).
Procesoarele folosite de calculatoarele IBM-PC sau compatibile IBM-PC sunt produse de firmea
Intel, AMD. Familia din care acestea fac parte se stabileşte prin compararea performanţelor cu
familiile de procesoare Intel: 286, 386, 486, Pentium, Pentium II, Pentium III, Pentium IV.