Sabine Crihan, METT II

Tăcerea cuvântului: analiza poeziilor lui Octavio Paz traduse în limba română
-Introducere-

În prezent, deși traducătorii nu încetează de a traduce poezie, încă se mai crede că traducerea
poetică reprezintă o muncă imposibilă. Încă din vechi timpuri, există numeroase teorii în favoarea
traducerii literare, dar și împotriva acesteia.
Argumentele care susțin imposibilitatea traducerii au fost structurate în trei categorii:
argumente polemice, care au ca exemplu o serie de traduceri defectuase, argumente istorice, care au
fost formulate pentru a evidenția diverse erori în traducere de-a lungul istoriei și, în final, argumentele
teoretice, care se centrează asupra textelor poetice. Cu toate acestea, nu considerăm a fi pertinentă
afirmația conform căreia traducerea este imposibilă din cauza neglijenței anumitor traducători. Totuși,
prin însăși prezența unei traduceri, oricât de deficitară ar fi aceasta, mai sunt valide toate celelalte
argumente enunțate? Cu toate acestea, există anumiți factori care pot sta în calea realizării unei
traduceri, mai ales în cazul traducerii poetice, cum ar fi forma în care se găsește textul și existența
unor elemente specifice culturii limbii din care se traduce. Traducerea nu este o muncă ușoară, dar
putem afirma faptul că este imposibilă?
Totodată, fidelitatea în traducere a făcut obiectul multor lucrări aparținând marilor specialiști
în domeniul traductologiei. Când vorbim despre fidelitate, ne referim la calitatea unei persoane, unui
obiect de a manifesta devotament sau credință fie față de o altă persoană, fie față de un alt obiect. Spre
exemplu, un prieten fidel este o persoană care nu-și trădează aproapele, un angajat fidel este persoana
care nu se abate de la regulile impuse de angajator, o copie fidelă este documentul care întrunește
toate normele impuse de un original etc. Astfel, calitatea de a fi fidel se raportează la un alt element.
Întrucât procesul de traducere implică mai mulți factori, am ajuns în situația de a ne întreba cui ar
trebui să-i fie fidel traducătorul.
Problematica fidelității a fost adusă în discuție încă de la apariția primelor traduceri, deși, în
acele vremuri, nu exista stabilit un cadru teoretic. Este adevărat faptul că fidelitatea a constituit
subiectul primelor teorii care au apărut de-a lungul istoriei traducerii, iar în prezent, aceasta reprezintă
una dintre cele mai controversate problematici, dat fiind faptul că nu s-a ajuns la un acord în ceea ce
privește aplicabilitatea sa. Părerile sunt tot mai multe și mai diverse, iar fiecare traducător își definește
propria strategie de traducere.
 Sabine Crihan, METT II

Când vorbim despre fidelitate-infidelitate, ne gândim implicit la cele două tipuri de traducere
care sunt practicate din cele mai vechi timpuri până astăzi: traducerea literală și traducerea liberă .
Optând pentru o traducere literală, traducătorul manifestă fidelitate față de textul-sursă. În schimb,
traducerea liberă este dovada fidelității față de textul tradus. Așadar, căruia dintre cele două universuri
contextuale ar trebui să-i fie fidel traducătorul?
Așadar, pentru a putea determina caracterul traductibil sau intraductibil al traducerii poetice,
mai întâi de toate, vom observa și vom puncta tehnicile utilizate la transpunerea materialului liric,
analizând în acest sens poeziile din cadrul volumului „Libertate pe cuvânt” (1960), aparținând poetului
mexican Octavio Paz și traducerile acestora, realizate de Darie Novăceanu, în anul 1985.