Riga Crypto si Lapona Enigel

Ion Barbu este considerat reprezentantul ermetismului, cel care va răsturna

conceptul tradițional. Perioada interbelica a impus astfel ermetismul ca o viziune
modernista aplicata literaturii, o tendința preluata din spiritul esoteric al
ocultismului, mesajul fiind închis in coduri precum “nunta”, ritual de inițiere
pentru trecerea într-o alta emisfera spirituala, ”oul”, condiția increatului si erosul
ca modalitate de cunoaștere văzută atât prin erotism cat si thanatos.
Modernitatea operei barbiene este data de viziunea acestuia asupra poeziei
despre care afirma ca se întâlnește cu geometria intra-un spațiu exterior, sacru. In
același timp, considera ca, dat fiind faptul ca este contemporan cu Einstein, are
obligația morala si intelectuala de a crea o poezie unica, înțeleasa prin ea însăși.
Statutul de matematician își va lasă amprenta asupra creaților sale, pornind
de la parnasianism trecând la baladic oriental pentru ca apoi sa finalizeze in
algoritmii poeziei ermetice.
“Riga Crypto si Lapona Enigel” este o poezie baladic orientala publicata in
volumul “Joc secund” din ciclul “Uvedenrode” in anul 1930. Ion Barbu alege ca
forma a poeziei povestirea in rama, astfel scrierea primind elemente epico-lirice.
Intr-o poveste centrala este inserata povestea iubirii imposibile, autorul delegând
doua instanțe lirice pentru a transmite viziunea sa subiectiva asupra individului
care pendulează intre spațiul sacru, apolinic – al soarelui si spațiul profan,
dionisiac – al întunericului. Astfel se conturează teoria filosofiei lui Platon, geneza
umana fiind pusa pe seama spiritualității, intre cer si pământ plutind spirite, cele
evoluate au trecut dincolo, in spațial apolinic iar celelalte s-au lovit de cer, au
căzut pe pământ, s-au amestecat cu huma si s-au transformat in oameni ai
profanului.
Titlul este un element de prelectura , un prag textual ce introduce cititorul
in universul imaginar, oferindu-i o viziune de ansamblu. Acesta constituie
identificarea celor doua spirite, angelicul si demonicul, fiind un titlu eponim cu
conotații metaforice. Riga Crypto este regele întunericului, termenul “crypto”
însemnând ascuns, de nepătruns, cu relații directe către misticism iar Lapona
Enigel, prin antiteza, este o faptura umana, numele provenind din limba latina si
avand semnificatia de inger.
Tema o constituie iubirea, cuplul imposibil prezentand drama individului
care nu își poate depasi condiția pentru a evolua, ramanand izolat in propriul sau
univers, ceea ce il va duce la autodistrugere. Simultan acestei teme este
dezvoltata tema cunoasterii vazute ca o calatorie spirituala “catre soare” realizata
de omul “cu suflet fantana”
Opera este alcatuita din doua parti, reprezentand o nunta văzută din doua
perspective, cea infaptuita “la spartul nuntii in camara” si cea de a doua, cea
imposibila. Eul liric se dedubleaza in ipostaza celui care relationeaza direct cu
menestrelul, statut alocat preotului din marile temple, cel care cunoaste destinul
uman si este capabil sa il reproduca. Povestea este soptita “spusa incetinel”
formandu-se astfel un cadru mistic de legenda.
Eul liric prezinta spațiul oniric ca fiind locul in care “la vecinic tron” intr-un
pat de rau, in intuneric si umezeala “imparatea peste bureti/Crai Crypto, inima
ascunsa”. Se fixeaza astfel spațiul dionisiac al existentie profane, epitetul inima
ascunsa configurand imposibilitatea de a se confesa si de a se deshide spiritual,
idee ce devine motivul central in lumea care „iesea sa-l ocareasca/Sterp il faceau
si naravas/Ca nu voia sa infloreasca”. Imposibilitatea reproducerii imprima
imaginea sumbra a spiritului incapabil de evolutie, constrans in propria sa genetic.
Prin antiteza, „Lapona mica, linistita/Cu piei pre nume Enigel” configureaza spatiul
apolinic, solar, alocat viziunii progresiste prin sacralitate si tendinta spre absoulut.
Intalnirea dintre cei doi are loc in vis, motiv intalnit cu precadre in lirica
romantica, facand trimitere la Luceafarul eminescian, insa, spre deosebire de
acesta, traiectoria este una ascendenta, spiritul involuat aspirand la evolutie,
regele Crypto dorind sa treaca in spatiul sacru al frumoasei Enigel, nu cum este
prevazut in poemul lui Eminescu, fiind considerat un Luceafar intors. Discursul liric
este dinamizat prin dialogul purat intre cele doua fapturi, ciuperca otravitoare
dorind „visuri sute” cerand astfel Laponei sa il ia cu ea. Creatia umana, constienta
de statutul sau, se autocaracterizeaza „Ma-nchin la soarele intelept/Ca sufletu-i
fantan-n piept/Si roata alba mi-e stapana/Ce zace-n sufletu’ fantana”. Lectorul
este familiarizat cu tema cunoasterii din prespectiva mitului Platonician, soarele
fiind cosiderat astrul suprem. In contrapunct, Crypto, aflat in imposibilitatea de a
indura sagetiile de lumina, „sucul dulce inacreste/Ascunsa-i inima plesneste.”
Din punte de vedere erotic, balada lui Ion Barbu face trimitere la mitul
cuplului imposibil, o drama a existentei celui care nu are capacitatea sa-si
depaseasca propria conditie. De alftel, intreaga balada poate fi considerata o
poveste de amor in care cele doua entitati se cauta fara a se gasi, lovindu-se de
realitatea exterioara si de aspiratiile interioare ale fiecaruia.
Asadar, consider ca opera literara „Riga Crypto si Lapona Enigel” este o
poezie baladic orientala ce prezinta o perspectiva unica asupra temei iubirii, fiind
considerata un Luceafar intors.