Ion

-tema si vizunea asupra lumii-

-caracterizare-
Liviu Rebreanu

“Ion” este primul roman romanesc realist cu elemente de modernitate, aparut in

secolul al XX-lea (in epoca moderna), in anul 1920. In volumul “Marturisiri”, scriitorul
afirma ca a fost impresionat de o scena la care a asistat: “Am vazut un taran imbracat in straie
de sarbatoare. El nu ma vedea. Deodata, s-a aplecat si a sarutat pamantul ca pe o ibovnica”.
Aceasta scena a fost fructificata in capitolul “Sarutarea” din “Glasul iubirii”, gestul eroului
capatand o valoare simbolica. Caracterul realist este susținut de monografia lumii rurale care
creeaza iluzia unei lumi complete, cu o existenta fireasca, obisnuita, realizandu-se astfel o
imagine ampla, globala a lumii transilvănene. In acest sens, universal fictiv cuprins in roman
este construit dupa principiul verosimilitatii, intentia scriitorului fiind aceea de a realiza o
lume fictivă după modelul celei reale. Astfel, viata comunitatii satesti e observata atent in
intreaga ei stratificare, iar personajele sunt surprinse atat in cadrul obisnuit al existentei lor
zilnice, cat si in cadrul unor momente solemne din viata satului: hora duminicala, nunta,
inmormantarea .
Tema romanului o constituie oglindirea universului satului transilvanean de la
inceputul secolului al XX-lea, in centrul caruia sta imaginea taranului care lupta pentru
pamant. Problematica pamantului dezvoltata in roman contureaza cateva probe existentiale
deosebite, astfel incat tema operei sustine explicarea si analiza acesteia.
Romanul „Ion” este unul doric (Nicolae Manolescu), in care naratorul este
omniscient si omniprezent, obiectiv, cu naratiune heterodiegetica, perspectiva auctoriala,
viziune „din spate” si focalizare zero. Lumea fictionala pe care o propune romanul e una
motivata social, personajele parand a isi purta destinul implacabil in absenta unei divinitati
care sa le pedepseasca sau sa le recompenseze.
Din punct de vedere compozitional, romanul a fost impartit in doua părți: „Glasul
pamantului” si „Glasul iubirii”, primul avand sase capitole, iar al doilea sapte. La randul
lor, capitolele au fost structurate in 69 de secvente epice, intreaga arhitectura a romanului
corespunzand figurii grafice pe care prozatorul si-o construiese.
Opera este realizata printr-o tehnice a simeteriei, astfel incat critica literara a remarcat
aspectul de corp sferoid al operei, care inchide in sine un bogat univers rural, urmarit in
organizarea sa sociala, economica si culturala. Incipitul prezinta descrierea drumului de
intrare in satul „Pripas”, insa aceasta descriere detaliata are valaore simbolica. In acest sens,
drumul poate fi interpretat ca un intermediar intre realitate si fictiune, intre lumea rurala
ardeleneasca a secolului al XX-lea si universul uman prezentat in opera. Finalul romanului
readuce in prim plan acelasi drum, insa de aceasta data trist si obosit de zvarcolirile vietii, de
patimile, nazuintele si dramele la care a fost martor.
Personajul central al romanului, Ion, este analizat din doua unghiuri aproape opuse:
pe de o parte, a fost considerat un exponent autentic al sufletului taranesc (in special
ardelean), verosimil, atat in ordinea reala, cat si artistica, pe de alta, un prototip idealizat, un
simbol al unei aspiratii stravechi. Pompiliu Constantinescu nota, la sase ani dupa aparitia
romanului, ca Ion „ e epopeea taranului roman, este expresia tipica –in sens clasic- a
instinctului central si unic al omului sclav al pamantului”. Tudor Vianu, in schimb, imediat
dupa aparitia cartii, suspecta personajul de apoteoza, banuind la mijloc o premeditare
auctoriala: „Neaparat, personajul e idealizat; el serveste un simbol”. Cum, in general,
adevarul e la mijloc, se poate analiza raportul dintre tipicitatea personajului, ca reprezentant
al individualitatii umane, si generalitatea lui, ca expresie a comunitatii rurale. Altfel spus, in
ce masura Ion este o proiectie a psihologiei umane, vazuta in cadrele ei reductive, deci
abisale, si in ce masura reflecta o mentalitate sociala, explicabila istoriceste.
Protagonistul este caracterizat prin mijloace diverse. In primul rand, tehnica
basoreliefului il face sa se evidentieze pe tot parcursul romanului. Chiar si atunci cand
actiunea se muta in plan secundar, evenimentele sunt, intr-un fel sau altul, legate de Ion.
Conceput astfel se muta in plan secundar, evenimentele sunt, intr-un fel sau altul, legate de
Ion. Conceput astfel incat sa fie exponentul unei clase sociale, eroul evolueaza dinspre tipic
spre atipic, fiind o individualitate memorabila. Monumentalitatea personajului Ion rezida in
forta pe care o dezlantuie in lupta cu un destin potrivnic, in energia pe care o descatuseaza
pentru a isi gasi in lume locul pe care considera ca il merita.
Tipologia ilustrată de ion si relatiile cu celelalte personaje sunt evidențiate printr-o
elaborata tehnica a contrapunctului. De exemplu, eternul sau rival, George Bulbuc este
imaginea in oglinda a lui Ion: bogat, dar lipsit de personalitate si de forta, feciorul lui Toma o
vrea pe Ana, dar se alege cu Florica in ciuda aparentei sale moliciuni, George va fi cel care il
va rapune definitiv pe Ion. Prin aceeasi tehnica sunt construite pesonaje feminine (concepute
antitetic si complementar: Ana-urata, dar bogata, Florica-frumoasa, dar saraca), precum si
cele doua figuri paterne (Alexandru Glanetasu-bland, dar sarac si Vasile Baciu-aspru, brutal,
dar bogat). Unele destine evolueaza paralel pana la un punct si devin disjuncte, mai apoi este
exemplul lui Ion si Titu al lui Glanetasu si Vasile Baciu.
 Naratorul omniscient realizeaza portretul si biografia personajelor dintr-o perspectiva
obiectiva, neimplicata, prin caracterizare directa, la care contribuie modul in care se
autocaracterizeaza personajele sau felul in care sunt privite de ceilalti. Intr-o rabufnire de
revolta, fiul ii reproseaza lui Glanetasu cel batran: „Mai bine sa nu ma fi facut, decat sa fiu
batjocura oamenilor. Ion era iute si harnic ca ma-sa si cand e vorba de munca nu se codeste si
nu leneveste ca Glanetasu”. Titu Herdelea se arata impresionat de „mandria flacaului,
istetimea si staruinta lui de a implini ceea ce isi punea in gand, vointa lui incapatanata”.
Caracterizarea indirecta permite dezvaluirea reactiilor, a gesturilor si atitudinilor, precum si
a relatiilor dintre personaje.
Hora duminicala este prilejul folosit de narator pentru a prezenta personajele
principale ale romanului. Aceasta prima scena ii infatiseaza pe Ion, Ana si Florica si este
semnificativa pentru ilustrarea statutuluui social si moral al protagonistilor, prevestind
totodata desfasurarea actiunii. Cele doua femei, conturate antitetic si complementar reprezinta
cele 2 obsesii ale personajului principal: averea si iubirea. Astfel, Ana este „slabuta si
uratica” insa are „locuri si vite multe”.intelectualitatea este surprinsa in raporturile sale cu
regimul administrativ si politic austro-ungar, dar si in viata de zi cu zi, in dispute marunte,
provocate de orgoliile personale.
Inca din momentul propriei casatorii, Ion danseaza cu Florica, isi imagineaza ca este
mireasa lui, in timp ce Ana asista neputincioasa: „Numai tu imi este draga in lume, Florico”.
Brutatalitate fata de Ana, se transforma treptat in indiferenta, de aceea nici sinuciderea
acesteia, nici moartea copilului, nu trezesc in el nicio urma de umanitate. Atitutdinea lui
dovedeste ca este lipsit de constiinta, „ o bruta ingenua”, un posedat al posesiunii care
actioneaza instinctual. Ignoranta lui Ion, brutalitatea sa, constientizarea statutului de mijloc si
linistea din privirea carciumarului Avrum o indeamna pe Ana sa aleaga moartea ca ultima
solutie de a se sustrage destinului. Astfel, ruptura psihica este duplificata de modalitatea de
actiune. Ana se desprinde de sine, rememoreaza intreaga existenta „iubirea, noaptea, rusinea,
copilul”, de aceea moartea produce „o placere grozava, ametitoare, ca si cand un ibovnic mult
asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare”.
In concluzie, „Ion” poate fi considerat actul de nastere a romanului romanesc
modern, prima realizare consistenta, monumentala si bine articulata estetic din seria
impunatoarelor edificii romanesti ale perioadei interbelice.