1

Introducere
Omul pentru a-şi asigura existenţa, din cele mai vechi timpuri, a început să producă bunuri
materiale. De la început acestea erau caracterizate prin obiecte rudimentare, apoi diversificarea vieţii
şi necesitatea de a-şi îndestula noile trebuinţe a dus nu numai la producerea de noi bunuri dar a
determinat şi apariţia schimbului, a circulaţiei mărfurilor, adică a primelor relaţii economice.
Tocmai de atunci omul a simţit că pe lîngă simpla producţie de obiecte mai este necesar şi
protejarea, conservarea lor de acţiunile celorlalţi semeni ai săi. Deci, ca rezultat al acestor
evenimente apare depozitul. Care a mers în pas cu dezvoltarea economică, şi astăzi reprezintă unul
din cele mai răspîndite servicii, al cărui scop final este protecţia bunurilor de deteriorări, distrugeri
sau furturi. La serviciile depozitului apelează, în măsură egală, atît pentru satisfacerea unor
necesităţi cotidiene, de la spectatorul ce lasă hainele în vestiar cînd se duce la teatru şi pînă la
pasagerii ce transmit bagajele la camerele de păstrare la gară, cît şi pentru a asigura necesităţile
comerciale ale întreprinzătorilor, care sunt strîns legate de mişcarea bunurilor materiale în circuitul
civil.
În continuare, vom încerca să facem o retrospectivă în trecut, pentru a vedea dezvoltarea
depozitului în antichitate, şi anume în statul roman.
Pentru a studia mai bine aspectele acestui contract am studiat în primul rînd mai multe definiţii
ce îşi au sediul în interpretările doctrinare, în legislaţia Federaţiei Ruse, României şi a Republicii
Moldova.
 2

Istoricul contractului de depozit

Depozitul este un contract antic. Jean Carbonnier se îndoia de faptul ca depozitul este un
contract. La începuturile sale, el era un act sacru și depozitarul infidel comitea un sacrilegiu. Or,
sacrul nu este nici contract și nici măcar nu ține de drept. Lucrurile s-au schimbat, profesionalizarea
și comercializarea sa contemporană i-au retras caracterul mistic: în remiterea la magaziner sau
depunerea în seif, nu există patetismul pe care-l putea avea depozitul efectuat de către un fugar.
De la originile sale romane, el a păstrat mult timp 4 trăsături:
• Este un contract real;
• Un contract între prieteni, un contract de pază și un contrcact diversificat. Evoluția
contemporană le-a făcut pe unele să dispară completși le-a alterat pe altele.
La Roma, depozitul era considerat un serviciu între prieteni, ceea ce-i caracteriza spiritul. De
exemplu, călătorul, fugarul sau cel aflat pe moarte lăsau la un prieten sau la un vecin un lucru ce-i
incomoda sau un bun mobil prețios, ceea ce ducea la trei efecte pe care le regăsim în Codul Civil.
Din aceasta decurgea faptul că contractul era gratuit(art ). Decurgea, de semenea, faptul că se baza
pe încredere(); de asemenea, greșeala majoră pe care o comite depozitarul este infidelitatea(). În
final, din el decurgea faptul ca era făcut întotdeauna în interesul exclusiv al deponentului care putea,
întotdeauna să ceară restituirea().
Roma deja, admisese că pe un model tip de depozit, au apărut varietăți, ceea ce dezvoltă
dreptul modern. Atunci, alături de depozitul propriu-zis apar și varietățile acestuia:depozitul
hotelier, magazinajul, sechestru.