Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga
-basmul cult-

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori
simbolice, cu actiune implicand fabulosul/ supranaturalul si supusa unor stereotipii care infatiseaza
parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre Bine si Rau se incheie prin victoria
fortelor binelui, iar personajele indeplinesc ,prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul,
ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare si prin
limbaj. Reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate si sunt prezente clisee compozitionale,
motive literare specifice, cifre si obiecte magice.
“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga, opera publicata in revista “Convorbiri literare”(1877),
apartine, prin trasaturile sale definitorii, speciei literare basm cult.
In primul rand, textul lui Creanga se focalizeaza pe tema luptei dintre Bine si Rau. Astfel, protagonistul,
Sfanta Duminica, calul, regina furnicilor, craiasa albinelor sau cele cinci personaje himerice reprezinta
intruchipari ale Binelui, in vreme ce Spanul este ipostazier al maleficului. Dar dimensiunea simbolica a
naratiunii, ca trasatura specifica basmului cult, orienteaza lectura textului spre identificarea unei alte teme,
si anume cea a initierii. In acest sens, drumul parcurs de protagonist de la curtea tatalui spre imparatul
Verde nu trebuie perceput ca un drum fizic, spre exterior, ci ca un traseu initiatic spre desavarsirea fiintei,
spre maturizare. Asadar, “Povestea lui Harap-Alb” isi releva caracterul de bildungsroman.
In al doilea rand, dincolo de aceasta impartire a personajelor in ipostaze ale Binelui si ale Raului,
nota de originalitate a basmului cult se remarca la nivelul constructiei lor pe principiul ambiguizarii.
Harap-Alb nu seamana cu Fat-Frumos din basmul popular, fiind lipsit de puteri supranaturale, avand un
caracter profund uman cu calitati si defecte. Nici Spanul nu este intruchiparea absoluta a maleficului.
Acesta apare in ipostaza de maestru spiritual sever, fara de care initierea protagonistului nu ar fi fost
posibila, fiind, asadar, “un rau necesar”.
Tema luptei dintre Bine si Rau este ilustrata de relatia care se stabileste intre Harap-Alb si Span.
Este, inainte de toate, o relatie specifica oricarui basm, intre protagonist, Harap-Alb, si antagonist, Spanul.
De asemenea, aceasta relatie poate fi interpretata si prin prisma raportului dintre initiator, Spanul, si
initiat, Harap-Alb. Odata trecut de proba impusa de tatal deghizat in urs, mezinul craiului porneste la
drum, ratacindu-se in padure, unde se intalneste cu Spanul, care ii apare sub trei infatisari. Pentru ca este
inca imatur si nu se pricepe la oameni, fiul de crai incalca sfatul parintesc si accepta tovarasia Spanului, in
momentul in care acesta il ameninta ca il va lasa sa moara. Secventa narativa a fantanii este incarcata de
valente simbolice, amintind de taina botezului. Intrat in put, mezinul craiului traverseaza o moarte
simbolica in raport cu vechea sa identitate de fiinta profana. Aici, va primi o noua identitate conferita de
maestrul sau spiritual, Spanul, care ii da numele de Harap-Alb. Structura oximoronica a onomasticii
dezvaluie adevarata insemnatate a traseului pe care va trebui sa-l urmeze protagonistul. Acesta trebuie sa
cunoasca umilinta, conditia de sluga, pentru a putea dobandi, in cele din urma, statutul nobiliar de
mostenitor la tronul imparatului Verde. Mai mult, Spanul il deposedeaza de arme pentru ca nu de acestea
are nevoie fiul de crai, ci “sa prinda la minte”. Asadar, protagonistul va trebui sa-si dovedeasca singur
calitatile necesare pentru statutul de imparat, in urma trecerii probelor la care este supus de catre Span.
Actiunea se desfasoara linear, succesiunea secventelor narative fiind redata prin inlantuire.
Cronotopul este vad determinat :”Amu cica era odata intr-o tara un crai”.
Discursul epic urmareste momentele subiectului. In expozitiune este prezentata situatia fiului de
crai care trebuie sa ajunga la celalalt capat al lumii pentru a solutiona un prejudiciu. Momentul primirii
“cartii” de la Imparatul Verde , care, neavand decat fete, are nevoie de un mostenitor la tron constituie
intriga. Desfasurarea actiunii include aparitia ajutoarelor si depasirea cu bine a probelor, iar in
deznodamant se evoca felul in care Harap-Alb isi recupereaza identitatea.
Autorul porneste de la modelul popular, reactualizeaza teme de circulatie universala, dar le
organizeaza conform propriei viziuni, intr-un text narativ mai complex decat al basmelor populare.
 Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, in plan compozitional, unor parti narative, etape ale
drumului initiatic: etapa initiala, de pregatire pentru drum, la curtea craiului - “fiul craiului”, “mezinul”
(naivul) -, parcurgerea drumului initiatic – Harap-Alb (novicele) -, rasplata –imparatul (initiatul).
O abordare a textului din perspectiva temei luptei dintre Bine si Rau permite identificarea unui
conflict exterior, intre cele doua forte antinomice. Lectura basmului prin prisma traseului initiatic al
eroului, insa, permite configurarea unui conflict interior, intre cele doua ipostaze ale protagonistului: cea
de fiinta neinitiata si cea de initiat. De fapt, pe parcursul probelor la care este supus de catre Span, eroul
trebuie sa-si invinga propriile slabiciuni pentru a dobandi, in cele din urma, statutul de mostenitor la
tronul imparatului Verde.
Perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziune “dindarat”, apartinandu-i unui narator
omniscient, omniprezent si extradiegetic, care nareaza la persoana a III-a. Obiectivitatea naratoriala este
incalcata, insa, pe alocuri prin interventii directe ale naratorului in discurs. Este o trasatura specifica a
oralitatii stilului, marca inconfundabila a scriitorului humulestean.
Asadar, “Povestea lui Harao-Alb” este un basm cult, avand ca particularitati reflectarea conceptiei
despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individializarea personajelor, umorul si specificul
limbajului.