Sunteți pe pagina 1din 4

De acum copilul dumneavoastră învață să mănânce mai

multe alimente solide și este mai activ. O alimentație bună


și echilibrată în această perioadă oferă tot ceea ce el are
nevoie pentru o creștere șănătoasă, armonioasă, energică
dar și pentru dezvoltarea proceselor de învățare și
prevenire a unor boli la perioada adultă.
Iată câteva sugestii care să va ajute să oferiți copilului
dumneavoastră tot ce-i este necesar din punct de vedere al
principiilor nutritive!

Ce ar trebui să mănânce copilul meu ?


Este momentul în care putem forma gusturile copilului pentru alimentele sănătoase, astfel încat, cmportamentul său
alimentar de-a lungul vieții să fie către o alimentație sănătoasă și echilibrată ! De aceea, este foarte important ca în această
perioadă, să îl ținem cât mai departe de dulciurile rafinate, de adaosul de sare ori zahăr și de aditivii alimentari cu rol de
potențiatori de arome și/sau coloranți !
O varietate de alimente din toate grupele, cu gusturi și texturi diferite, dar și culori diverse, îi vor fi de mare ajutor în
această etapa de dezvoltare, cand se află în plin proces de exploatare și descoperire de diverse lucruri, situații și activități noi. In
această etapă, copilul fiind plin de curiozitate, va putea privi cu entuziasm toate alimentele pe care le va încerca cu toate simțurile
sale – vizual, gust, miros, atingere, etc.

www.programsamas.ro contact@programsamas.ro 0766 86 45 67


Este momentul în care se poate împrieteni cel mai ușor cu diverse legume preparate în diverse forme, astfel încat să le
prefere și mai tarziu . De exemplu, dacă nu agrează piure-ul de morcovi, poate agrea si-i va face placere sa mestece dintr-un
morcov întreg! Nu renunțați prea repede la a-i da un aliment care inițial nu l-a placut ci încercați sa-l oferiți sub diverse alte forme
sau preparate.
 Chiar dacă ritmul său de creștere nu mai este la fel de accelerat ca în primul an de viață, necesarul de grăsimi
polinesaturate – omega 3 , este în continuare crescut, în special acidul gras docosahexenoic (DHA) . Acesta este esențial pentru
buna dezvoltare a a celulei creierului și este strâns legat de acuitatea vizuala întrucât retina conține cantitate foarte mare de acid
gras DHA . Surse de alimente care conțin acizi grași omega 3 sunt: somonul, tonul, codul, soia, broccoli, varza, spanac, conopida,
nuci, alge, semințe de floarea soarelui, semințe de in, gălbenuș de ou, etc

Cât de mult ar trebui să mămânce


copilul meu ?
De la o zi la alta, chiar și în cazul copiilor, apar
modificări ale apetitului care sunt normale! Mai mulți
factori pot influența copilul să mănânce mai mult sau mai
puțin decât de obicei! Important este sa nu vă țineți după
el cu farfuria cu mâncare, ci să-l obisnuiți că masa se
servește într-un singur loc, dar chiar și în acest caz, când
deja copilul este obisnuit să mănânce la masă, nu-l forțați
să consume tot ce i-ați pus pe farfurie. Lăsați-l să decidă
singur cât de mult mănăncă și care dintre alimentele de
pe farfurie le va consuma cu plăcere și pe care le va
refuza.

În acest fel, vă veți putea da seama de preferințele


culinare și dacă de exemplu nu va consuma niciodată
legumele puse alături de alte alimente, veți ști că pentru a-
l determina să mănânce legume, ele nu vor fi asociate pe
aceeasi farfurie cu altceva!

Abia după ce a servit o portie de legume, ii puteți pune pe


farfurie și alte alimente. Desigur, nu ne referim la
mâncărurile preparate termic sau nu care au un mix de
diverse ingrediente.

Tabelul de mai jos prezintă pe grupe alimentare, porțiile de care copilul are nevoie pe perioada unei zile:

Alimente cerealiere - cel putin 6 portii in fiecare zi


 ¼ - ½ felie de pâine
 2-3 biscuiti – de preferat să fie preparați în casă din
2-3 ingrediente și cu conținut scăzut de zahăr
adaugat
 ¼ - 1/3 cana de orez fiert, paste sau cereale
 ¼ - ½ o brioșă ca desert sau covrigi preparați în
casă, ori fursec preparat în casă – de preferat

Fructe și legume - cel puțin 5 porții în fiecare zi


 ¼ - 1/3 cană - fierte, conserve, sau crude tocate
 ¼ - ½ fructe mici / legume de sezon și din cele
tolerate foarte bine pentru grupa sa de vârstă
 ¼ - 1/3 cana de suc natural de fructe sau
combinație de fructe cu legume – de preferat nu din
cele foarte dulci. Dacă sunt din fructe dulci, această
cantitate poate fi completată cu apă, diluându-se
astfel concentrația de zahăr

Lactate - cel puțin 3 porții în fiecare zi

www.programsamas.ro contact@programsamas.ro 0766 86 45 67


 ½ cană lapte sau iaurt
 30 grame de brânză Notă: Nu este nevoie sa se dea copilului alimente cu conținut scăzut de grăsimi, dearece acestea
conțin cantități mai mari de proteine si sodiu și uneori sunt ingrosate cu amidon sau diverse gume de îngrosare

Carne și surse de proteină vegetală - 2 portii pe zi


 30-50 grame de carne macră, carne de pui, pește
 2-4 linguri de fasole uscată și mazăre
 ½ - 1 ou în funcție de vârsta

Grăsime- 3-4 portii pe zi


 1 linguriță unt, ulei sau
fructe oleaginoase în diverse
preparate
Este ceva ce nu ar trebui să se regăsească în
hrana copilul meu?

Este important să se evite alimentele care pot cauza sufocare:


 alimente, cum ar fi boabele de struguri întregi;
 bucăți mari de carne mai ales de carne de păsări de curte,
cremwursti sau alte mezeluri
 bomboane
 alimente tari mici, cum ar fi nuci, semințe, popcorn, chipsuri,
covrigei și stafide.
 alimente lipicioase, cum ar fi untul de arahide și bezele.

Întotdeauna tăiați alimentele în bucăți mici și urmăriți copilul în timp ce


mănâncă; încurajați-l să mănânce singur pe cât posibil.

De asemenea, copilul poate avea unele alergii alimentare. Cele mai


frecvente alergii alimentare sunt lapte, ouă, alune și alte fructe cu coajă lemnoasă, soia, grâu, pește, crustacee, iar dacă credeți că
copilul dumneavoastră ar putea avea o alergie la alimente, discutați cu medicul dumneavoastră.
A se evita pe cât posibil, orice preparat cu adaos de conservanti și/sau aditivi alimentari (produsele prcesate din comerț) produse
afumate și dulciurile din comerț.

Ce pot face dacă copilul meu este pretențios la mâncare ?

 Oferiți-i alimente noi, câte unul la un


moment dat și este nevoie să înțelegeți că
copiii ar putea avea nevoie de până la 10
încercări înainte de a accepta să mănânce un
nou aliment! Perseverați si nu abandonați
imediat!

 Evitați să-i ordonați să mănânce un anumit


aliment! Dați-i cel puțin un aliment pe care-l
mănâncă cu plăcere și serviți masa împreună
cu restul familiei, astfel încât, curiozitatea
sa-l determine ca de unul singur să ceara
alimentul refuzat anterior! Desigur, în
farfuria dumneavoastra, acesta trebuie să se
regăsească cu precădere! Asigurați-vă astfel
că alimentele pot fi simplu și ușor de
recunoscut. Unor copii nu le place mâncarea care se amestecă (ca o caserola) sau alimentele care se ating unele de altele.

 Nu forțați copilul să mănânce un aliment dacă el a refuzat de multe ori! Oferiți-i alternative la fel de sănătoase și nu-i
dați alimente procesate doar pentru ca are nevoie să mănânce ceva! Stati liniștită, nu va suferi de foame, ci vă va
transmite semnale de foame!

Sfaturi suplimentare:

www.programsamas.ro contact@programsamas.ro 0766 86 45 67


 Numai dumneavoastră și familia dumneavoastră puteți fi un
exemplu bun de a-l determina să manânce sanatos pe termen lung,
chiar și ca viitor adult!

 Planul de mese și gustări regulate oferă copiilor suficient timp


pentru a mânca.

 Nu utilizați produse alimentare ca o recompensa chiar dacă acestea


sunt neprocesate; mai târziu va identifica mâncarea drept
recompensă atât pentru un succes cât și pentru esec.

 Implicați copiii în procesul de gătit mâncarea.


 Utilizați veselă pentru copii de dimensiuni potrivite pentru aceștia! - farfurii, pahare, furculițe și linguri.

IGIENA IN BUCĂTĂRIE ȘI ÎN ALIMENTAȚIA COPILULUI


 Când preparați mâncarea copilului, spălați-va pe mâini cel puțin 30 de secunde , inclusiv între degete, sub unghii
și pe cât posibil, dați inelele jos. Clătiți foarte bine sub jet de apă pentru a îndepărta urmele de săpun.Uscați
mâinile cu un prosop de hârtie sau din material textil proaspăt spălat.
 Acoperiți orice leziune a pielii mâinilor dumneavoastră cu un plasture sau pansament, înainte de a prepara
mâncarea
 Spălați mâinile copilului dumneavostră atât înainte de masă cât și dupa !
 Curățați după fiecare utilizare, tocătorul utilizat exclusiv pentru prepararea mesei copilului
 Dezinfectați mereu suprafețele din bucătărie – înttdeauna când copilul dumneavoastra nu este prin preajmă
 Nu decongelați niciodată mâncarea la temperatura camerei
 Nu păstrați în frigider mai mult de 1-2 zile mâncarea copilului, fie că este preparată în casă fie că este din comerț
și a-ți desigilat ambalajul
 Resturile de mâncare care au intrat în contact cu saliva copilului de pe linguriță, furculiță, trebuie aruncată
deoarece enzimele din salivă vor continua să degradeze aceste resturi, distrugând substanțele nutritive.
 Cerealele care au fost amestecate cu un lichid, nu se păstrează dacă nu au fost consumate la o masă !
 Mâncărurile preparate din alimente congelate, nu se pot congela !

SFATURI UTILE DESPRE ALIMENTE !


 ANANASUL- la frigider se păstrează întregi într-o pungă de plastic maxim 5 zile sau decojiți pănă la o
săptămână într-o pungă de plastic . La congelator pe poate păstra fie bucățele fie piure
o Atenție !!! Nu se foloseste ananas, proaspăt, kiwi, papaya, ghimbir sau smochine, într- rețetă care
conține gelatină !!! În aceste rețete, folosiți în loc de gelatina, agar-agar
 ARDEI (gogoșari, ardei gras) – de preferat să fie cnsumați cruzi pentru că prin gătire, vitamina C se distruge.
Nu se păstrează la temperatura camerei ci la frigider într-o pungă de plastic în compartimentul special
pentru legume, maxim 5 zile. Pentru cngelare nu este necesară opărirea!
 AVOCADO – se păstrează la temperatura camerei pănă se coace, apoi la frigider în compartimentul pentru
legume . Se poate congela !
 BANANELE – când sunt potrivit de capte de păstrează în frigider și chiar dacă se va înnegri coaja, fructul
este perfect pentru consum. Se pot congela 6 luni, puse întregi pungă etanșă de congelator. Pentru
decongelare, le decongelați la frigider apoi tăiați coada iar banana moale se scoate pe gaura respectivă !
 BROCOLI – se păstrează în frigider nespălat, în pungă de plastic timp de 3 zile. Pentru a diminua nivelul de
gaze pe care procesul de digestie îl generează, trebuie să fie gătit al dente. Se poate congela, desfăcut în
buchetele, timp de maxim 2 luni !
 CARTOFII ALBI – nu se spală decât aproape de momentul preparării, se păstrează în pungă de hârtie sau
material textil, feriți de lumină solară.
 CARTOFII DULCI – se păstrează în pungă de plastic perforată. Feriți-i de înghet dearece, cea mai mică
porțiune înghețată a cartofului, va da un gust amar întregului cartof !
 CASTRAVEȚII – nu se congelează ci se păstrează în frigider fie în folie perforată fie direct în
comportamentul pentru legume
 CIUPERCILE – nu se spală înainte de depozitare, și nu se acoperă cu folie
 ROȘIILE – roșiile bine coapte se păstreaza maxim o săptămână la temperatura camerei, ferite de razele
solare. Roșiile consumate de la frigider sunt mai puțin dulci decât cele aflate la temperatura camerei
 SFECLA ROȘIE – Atenție, nu mai ies petele de pe haine, plastic și lemn! Se păstrează fără frunze, cu un ciot
de tulpină la frigider în pungă de plastic , timp de maxim 10 zile

www.programsamas.ro contact@programsamas.ro 0766 86 45 67

S-ar putea să vă placă și