"Pasarile care au ramas fara cuib" ,

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, o mare

familie de păsări care din vremuri străvechi trăia într-o colonie pe marginea unui
râu. Aceste păsări erau stârcii cenușii (Ardea cinerea), cunoscuți și sub numele de
bâtlani. La fel ca orice alte păsări migratoare, stârcii cenușii veneau în țară
primăvara, prin luna martie, își făceau cuiburile aici, își cloceau ouăle din care
ieșeau niște pui mici și frumoși, stăteau toată vara, apoi prin luna noiembrie, de
cum începea frigul, zburau spre țările calde în nordul Africii pentru a reveni din
nou anul viitor. Cu un plisc lung și ascuțit stârcii cenușii se hrăneau prinzând râme,
peștișori, broaște, șerpi și uneori chiar mici șoricei. Cu penele cenușii, cu un moț
pe creștetul capului, cu ochii înconjurați de un inel negru, păreau că sunt niște
stane de piatră atunci când se pregăteau de atac. Stârcii cenușii veneau an de an la
marginea unui sat, construindu-și cuiburile pe malul stâng al unei apei curgătoare,
într-o mică pădure formată din 300 de stejari bătrâni, vechi de peste 400 de ani. Era
cel mai frumos loc din acea regiune. Toți bătrânii din sat știau încă de când erau
copii că aceste păsări veneau an de an vestind primăvara. Ba chiar mai mult,
auziseră de la părințiilor fel de fel de povești frumoase despre ele. În copacii unde
își aveau cuiburile apăreau mereu alte și alte păsări pentru a locui împreună. Astfel
că pe lângă stârcii cenușii mica pădure se trezi locuită și cu ciori și stăncuțe. Toate
aceste păsări trăiau laolaltă fericite, crescându-și puiuții fără ca nimeni să le
deranjeze. Într-o iarnă geroasă și cu foarte multă zăpadă, pe când toate păsările
erau plecate în țările calde iar cuiburile goale, câțiva țărani din sat au venit cu
topoare, cai și căruțe pentru a tăia copacii ca lemne de foc întrucât era tare frig. Și
au tăiat și au tot tăiat, și în stânga și în dreapta, până s-au pomenit că nu mai era
nimic de tăiat. Tăiaseră tot. Puseră la pământ întreaga pădure, toți copacii până la
ultimul, cu cuiburi cu tot... Au încărcat lemnele în căruțe și au pornit spre casă
lăsând în urma lor în loc de pădure un loc gol, pustiu, fără viață, peste care încet,
încet se așternea zăpada cea albă și rece. Iarna a trecut iar primăvara începu să bată
la ușă. Într-o zi cu soare, deși era încă frig, pe la jumătatea lunii martie, apăru pe
cer primul stol de păsări călătoare care se îndreptau cu viteză și bucurie spre
marginea satului acolo unde știau că le așteaptă pădurea cea frumoasă cu stejari
bătrâni și umbroși. Erau vreo 30 de stârci cenușii, care mai de care mai voioși,
gândindu-se cu plăcere și nerăbdare la minunata viață ce avea să îi aștepte în
cuiburile bătrânilor copaci de lângă marginea apei. Însă mare le-a fost surpriza
când în locul prietenoșilor stejari găsiră o pajiște goală, fără de copaci. Cât de
înspăimântătoare trebuie să fi fost această schimbare pentru ei! Păsările s-au așezat
jos, pe pământ, și cu sunetele lor stridente au început să țipe cât le ținea pliscul
trădându-și astfel necazul și amărăciunea. Nu le venea să creadă! În loc de copaci
nu mai era decât o pajiște goală și seacă... nimic, nimic altceva. Au tot țipat și-au
tot țipat săracele păsări până când țipătul lor ascuțit se auzi în întreg satul... iar
țăranii... care iarna trecută tăiaseră întreaga pădure stăteau acum în casele lor
punând pe foc ultimele lemne pentru căldură... Un copil a întrebat: "Tată, tată oare
de ce țipă atât de tare stârcii cenușii?!" Însă tatăl nu spuse nimic și lăsă capul în jos
cu tristețe. Nu mai era nimic de zis. Sărmanele păsări au plâns cu tristețe toată ziua
neștiind ce să mai facă. Erau nehotărâte căci nu simțeau nici cea mai mică plăcere
la gândul că trebuie să părăsească locul pe care părinții și părinții părinților lor
fondaseră primele cuiburi... Au zburat de jur împrejur și apoi iar s-au așezat pe
pajiștea care de secole fusese umbrită de stejarii cei frumoși. Așa au petrecut
întreaga ziuă și toată noaptea. A doua zi câțiva stârci cenușii și-au luat inima în
dinți, au dat din aripi luând parcă o decizie. Trebuia făcut ceva. Nu era o soluție să
rămână acolo și să se tânguie la nesfârșit. Trebuia mers mai departe. O pereche de
stârci și-a luat zborul și a început să cerceteze o mică pădurice formată pe malul
opus al râului unde erau așezați vreo 50 de plopi înalți și negri. A început să-și
construiască cuibul acolo. Astfel soarta a fost decisă și întregul stol precum și cele
care au mai venit s-au alăturat acestei perechi începând o activitate intensă pentru
că acum toate păsările își construiau cuiburile pe acești noi copaci. Vremea era
încă neprietenoasă, afară era frig, vântul bătea tare și îndoia mereu crengile
copacilor. Uneori câte o furtună puternică și rece vuia în toată valea însă păsările
nu s-au lăsat descurajate și au lucrat mai departe cu hărnicie pentru cuiburile lor.
Foarte curând li s-au alăturat ciorile și stăncuțele care au dorit și ele să-și facă
cuiburile în acești copaci. Astfel toate păsările lucrau în comun fără să se supere
unele pe celelalte și fără să se deranjeze. Erau din nou o adevărată mare familie
care forma o colonie minunată de păsări. Curând plopii începură să înfrunzească,
însă nu atât de tare încât să ascundă în totalitate cuiburile de păsări. Erau în medie
câte 5 cuiburi amestecate pe fiecare plop. În total 80 de stârc iar restul de ciori și
stăncuțe. Întrebare: câte cuiburi erau de ciori și de stăncuțe pe toți plopii ? Era
foarte distractiv să vezi laolaltă atât de multe păsări în cuiburi sau pe ramurile
plopilor și fiecare vorbind pe limba ei. Astfel că încet, încet păsările au terminat de
construit micile lor căsuțele în care mai apoi au depus ouă. Din acestea ieșiră mici
pui care s-au bucurat de întreaga atenție a părinților. Păsările au reușit să
supraviețuiască încă un an la marginea apei, până la venirea tipului rece când, din
cauza frigului, au fost nevoite din nou să zboare spre țările calde. Însă de data
acesta țăranii din sat nu au mai tăiat plopii... Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus
povestea mea. Mai departe spune tu ! Somn ușor ! Noapte bună, te iubesc !