CARACTERIZAREA PSIHOPEDAGOGICA

A COPILULUI

Activitatea de instruire si educare presupune cunoasterea de catre cadrul didactic a

personalitatii copilului, educatia si cunoasterea celui educat aflandu-se intr-o stransa
legatura.
Solicitarile externe, inainte de a duce la anumite rezultate si de a se concretiza in
anumite performante, se rasfrang prin prisma conditiilor interne ale personalitatii
copilului, cu ansamblul ei de caracteristici individuale si de varsta. Variabilele psihologice
care mediaza performantele si manifestarile scolarului si prescolarului sunt
numeroase:trebuintele si interesele, disponibilitatile si inzestrarile generale, aptitudinile
specifice, structurile tipologice si temperamentale, fondul emotional, atitudinile
caracteriale, insusirile intelectuale, achizitiile anterioare. Ele actioneaza ca un filtru,
imprimand o nota de specificitate individuala proceselor de invatare si conduitelor
infantile. Concomitent cu fenomenul variabilitatii si dispersiei, actioneaza si legea
aderentei personalitatii individuale la tabloul de valori medii al caracteristicilor psihice
induse de apartenenta mai multor copii la acelasi stadiu de dezvoltare psihica, cu insusirile
lui generale, comune, repetabile.
Realizand o imbinare a cunoasterii si recunoasterii trasaturilor psihice stadiale si
de varsta, cu informatii privind trasaturile psihice individuale prezente ale copilului,
educatorul va putea sa intrevada cum va evolua copilul ulterior, sa emita predictii cu
privire la probabilitatea sanselor si reusitelor sale. Pentru aceasta este necesar ca
rezultatele cunoasterii psihologice a copilului sa fie incluse intr-un demers de
caracterizare a acestuia.
O buna caracterizare a copiilor permite sa se evite multe erori in materie de
educatie, dupa cum o proasta caracterizare poate sa complice relatiile copilului cu grupul.
Elevul poate fi caracterizat fie pe baza cunoasterii activitatilor lui, fie pe baza
raspunsurilor date de el la o ancheta sau pe baza rezultatelor obtinute in urma aplicarii
unor probe diagnostice. Caracterizarea poate fi facuta de invatator fie in forma libera, fie
in forma recomandata. Caracterizarile intocmite in forma libera reflecta in mai mare
masura subiectivitatea atitudinii invatatorului sau profesorului fata de elev. Folosirea unor
scheme rigide de alcatuire a caracterizarilor psihopedagogice mareste volumul de munca
si duce la o stereotipizare a caracterizarilor insesi, facandu-le asemanatoare unele cu
altele.
Sunt neexpresive descrierile elevilor de mijloc, cei mai numerosi, care nu se
disting nici prin reusite, nici prin incercari de a perturba disciplina, nici prin manifestari
active in plan psihosocial.
Principala cauza a insuficientei psihologice atat a caracterizarilor intocmite in
forma libera, cat si a celor realizate dupa criterii esentiale pentru descrierea elevilor si nu a
particularitatilor psihoindividuale ale intelectului, afectivitatii, comunicarii,personalitatii
elevului, ci, mai degraba, avand in vedere dimensiunea finala a activitatii, particularitatile
rezultatelor activitatii va avea in vedere nu cauzele, ci efectele. Cu mult timp in urma
Alfred Binet, a facut observatia-ca educatorii emit judecati apreciative cu privire la

1
intelectul elevilor, ghidandu-se dupa conduita la lectie, dupa efectuarea temelor de acasa,
dupa observatiile parintilor, adica dupa o serie de aspecte externe, care imprima
caracterizarilor un caracter nedeterminat si contradictoriu. Ei se folosesc de o scala
derivata nemijlocit din reusitele scolare, fiind inclinati sa considere, de exemplu, ca
inteligenti sunt cei care executa toate sarcinile, consecvent si cu acuratete. Lucrurile devin
si mai complicate in cazul aprecierii trasaturilor de personalitate a elevului, unde se
constata o validitate scazuta a aprecierii acelorasi elevi de educatori diferiti si a aprecierii
acelorasi elevi de aceiasi educatori, dar la anumite intervale de timp.
Cercetarile arata ca dificultatea interpretarii adecvate a indicatorilor externi ai
conduitei, observati de educatori, este generata nu numai de limitele metodei observatiei,
nesprijinita pe abordari psihometrice, ci si de o anumita inconsistenta a gandirii
psihologice a celor care se ocupa de copii.Ceea ce se reflecta in faptul ca, pusi in situatia
de a se pronunta cu privire la o lista de particularitati ale elevului,minim necesare pentru
caracterizarea lor, educatorii se opresc la o abordare ce poate fi numita
simptomatologica:ei detaseaza particularitati ale invatarii, conduitei si comunicarii care se
manifesta extern, vizibil, fara sa surprinda cauzele acestor manifestari. Pentru o abordare
psihologica, cunoasterea si caracterizarea elevului, trebuie sa fie nozologica, adica
orientata spre evidentierea particularitatilor individuale interne, care pot constitui cauza
simptomului inregistrat obiectiv. Cele doua modalitati de abordare sunt complementare,
luate separat, fiecare prezinta avantaje si dezavantaje. Prima atrage atentia catre acele
laturi ale conduitei elevului in scoala, care stau drept marturie a eficientei procesului
instructiv-educativ, dar, nedezvaluind particularitatile psihoindividuale, nu ofera o directie
a interventiei pedagogica in corectarea elementului nefavorabil. Cea de-a doua se
centreaza pe obtinerea informatiei despre particularitatile psihologice ale elevului,dar nu
permite intotdeauna, sa se prevada conduita elevului in situatii concrete. Imbinand cele
doua aspecte,se obtin cerintele carora trebuie sa le raspunda FISA de caracterizare
psihopedagogica:
a) a dezvalui particularitatile psihologice ale copilului, manifestate in conduita si-n
invatare;
b) a diferentia copiii dupa gradul exprimarii acestor insusiri;
c) a evidentia atitudinea educatorului fata de copiii;
d) a utiliza, pe cat posibil, in culegerea datelor necesare alcatuirii caracterizarii si unele
tehnici standardizate;
e) a se citi usor si a fi accesibila intelegerii pedagogilor care nu lucreaza cu elevul;
f) procedura de alcatiure a FISEI sa nu comporte un volum prea mare de munca.
FISA PSIHOPEDAGOGICA concretizeaza, ordoneaza si organizeaza informatiile
semnificative despre copil(recoltate si inregistrate cu diferite prilejuri), atat pentru a fixa o
stare de fapt, cat si pentru a prognoza asupra evolutiei lui ulterioare. Fisa psihopedagogica
este un instrument metodic, structurat ca o lista selectiva de dimensiuni, variabile si
indicatori(un esantion de trasaturi menite sa puna in evidenta aspecte relevante ale
intelectului, afectivitatii, personalitatii si conduitei copilului). Oferind o viziune
discursiva, esalonata pe componente dar si o imagine sintetica, globala, asupra
personalitatii de ansamblu, fisa se instituie ca un instrument al tratarii educationale
diferentiate a elevilor si al demersului de orientare scolara si profesionala.
Pe langa itemii structurati ca enunturi scrise, fisa poate sa cuprinda tabele grafice,
scari de apreciere, liste de atribute disjuncte sau dispuse gradat, destinate sa ofere o
imagine nuantata asupra starii unei trasaturi, preintampinand lunecarea catre aprecieri

2
simpliste, empirice, de genul:elevul are ( nu are) memorie, imaginatie, gandire,
temperament, caracter etc. Ea face posibila ,totodata, depasirea situatiei in care
educatorul, conducandu-se dupa dominanta perceptiva a cunoasterii copilului, observa
numai extremele( elevi foarte buni, cu aptitudini si cunostinte si elevi slabi, cu insuficiente
evidente pe aceasta linie), ignorand zona de mijloc, unde se plaseaza cei mai multi din
efectivul clasei. Sub raport tehnic, fisa se prezinta ca un formular tipizat- restrictiv,dar si
elastic- imbinand oferta de alternative de incadrare a datelor(grile de categorii), cu
libertatea de a consemna unele situatii neprevazute, de a alterna itemii precodificati cu cei
care permit construirea activa a raspunsului.
Fisa de caracterizare psihopedagogica cuprinde un ansamblu de sectiuni indicand
teme majore ale cunoasterii si caracterizarii copilului, cum ar fi :datele personale( de
identificare ), datele familiale, datele medicale, datele privind rezultatele( performantele,
reusitele ) activitatii scolare si extrascolare, datele referitoare la procesele intelectuale si la
stilul activitatii cognitive,date privind linia de conduita in raport cu lectia si in raport cu
grupul de apartenenta, date care vizeaza trasaturile de personalitate. Sunt teme care nu
lipsesc din nici un model de fisa, intre ele existand anumite tipuri de legaturi interne. De
exemplu, performantele( reusitele) scolare se explica in buna masura prin anumite insusiri
aptitudinale si prin nivelul dezvoltarii functiilor intelective,atat in sens general cat si in
sens specific, iar acestea din urma, structurate in contextul activitatii de invatare parcurse,
instrumenteaza, la randul lor, modul cum lucreaza pe mai departe elevul, conditionand un
stil de munca intelectuala de invatare. Reusitele coreleaza strans nu numai cu variabilele
cognitive, dar si cu cele motivationale, exprimate sub forma atentiei si interesului care pot
acompania conduita de participare a elevului la lectie, sub forma sarguintei fata de
invatatura sau sub forma atitudinii active, inventive, creative fata de sarcini. Insumand
aceste variabile se poate obtine o cota globala a motivatiei, care explica multe aspecte ale
dinamicii performantelor.
Toate datele care vizeaza dimensiuni ale lumii interne a copilului pot fi coroborate
cu date obiective despre el, care rezulta si din completarea si din citirea rubricilor
referitoare la familie, la conditiile concrete de viata si de munca, la starea sanatatii si a
dezvoltarii lui fizice.
Fisa prezentata reprezinta o adaptare rezultand din consultarea mai multor tipuri de
fise descrise in literatura de specialitate ( D.Muster, I. Radu ) cu luarea in consideratue,
indeosebi a celor care se apropie in mai mare masura de o descriere operationala a
instrumentului (I. Radu).