Sunteți pe pagina 1din 6

Psih.

DOMNICA PETROVAI - "Pentru cel care o trăieşte, gelozia e o uriaşă suferinţă"

Când îşi arată colţii, ne întunecă mintea şi ne distruge relaţiile. O "nebunie" temporară,
greu de ţinut în frâu, care scoate la iveală nenumărate vulnerabilităţi. Cum o vindecăm,
cum luptăm contra ei, ce spune ea despre noi? Întrebări despre o trăire veche de când
lumea, pe care i le-am adresat Domnicăi Petrovai, psiholog cu experienţă de peste două
decenii în consilierea şi psihoterapia cuplului, fondatorul "Şcolii pentru Cuplu" şi autoarea
cărţii "Iubeşte şi fii iubit(ă)", apărută recent la Editura Humanitas.

- Când ne apucă, suntem ca bolnavi. Dar de definit, puţini pot s-o definească. Până la urmă, ce
este gelozia, doamna Petrovai?

- E un amestec de foarte multe trăiri, în care intră şi posesivitate, şi suspiciune, şi îndoială, şi in-
vidie, dar şi foarte multă frică şi teamă de respingere. O cunoaştem cu toţii, e aproape nefiresc să
nu te fi întâlnit măcar o dată în viaţă cu sentimentul de gelozie.

- Se spune chiar că dacă nu eşti gelos înseamnă că nu iubeşti.

- E doar un mit. Gelozia nu e o dovadă de iubire. Gelozia ascunde o neîncredere în celălalt şi o


puternică frică de abandon. Cel mai adesea persoanele geloase sunt persoane foarte dependente
de celălalt. Fiindcă au nevoie de partener pentru a se simţi validate, le apucă o spaimă uriaşă la
gândul că celălalt ar putea într-o zi să nu le mai vrea. Dacă partenerul dispare, ele nu mai ştiu
cine sunt. Ei bine, gelozia aceasta, asociată cu tot felul de vulnerabilităţi, devine extrem de
toxică, şi pentru relaţie, şi pentru persoana care o trăieşte. O relaţie sănătoasă e posibilă doar
între doi indivizi autonomi emoţional.

- Gelozia presupune prin urmare o nevoie exagerată de celălalt. Dar de unde această nevoie?

- În primul rând, din faptul că nu reuşeşti să găseşti în tine resurse de siguranţă şi validare. Iar
asta se întâmplă cel mai adesea pentru că, fără să-ţi dai seama, întreţii anumite dependenţe. De
pildă, un bărbat care a trăit într-o familie cu un tată distant, indisponibil emoţional, dar cu o
mamă foarte grijulie, anxioasă şi mult prea implicată în viaţa lui, nu are ca reper decât această
experienţă de dependenţă de mamă, care a rezolvat foarte multe în locul lui. Fiind aşa intruzivă,
nu i-a oferit spaţiu ca el să fie în contact cu sine însuşi, cu propriile trăiri. El nu ştie exact ce vrea
el, ştie ce vrea mama lui de la el, ştie mai bine ce vor ceilalţi, nu e învăţat să-şi asculte propriile
nevoi. Mai târziu, va căuta inconştient să facă pe plac şi să obţină validarea de la partenere. Ăştia
sunt bărbaţii care sunt dependenţi constant de părerea şi de starea de spirit a femeii din viaţa lor
şi, în acelaşi timp, sunt furioşi pe ei că sunt dependenţi. Au nevoie de ea, dar o şi detestă tacit,
pentru că asta îi face să se simtă slabi. Ei bine, gelozia e sosul tuturor acestor trăiri. Cam tot ce
atinge într-un fel sentimentul de siguranţă sau trauma de abandon se scaldă într-o zeamă de
gelozie.

- Când devine gelozia patologică? Există semne care ne pot face atenţi?

- Primul semn e nevoia de control. Când începi să simţi nevoia să-i verifici telefonul, să-i cauţi
prin lucruri, să-l urmăreşti pe celălalt, să dai prea multe telefoane de verificare, să-i întinzi
capcane, să vrei să-i cunoşti toţi prietenii, să ţi-i adaugi pe facebook, e clar că ceva nu e în re-
gulă. Nevoia asta de control vine, în primul rând, dintr-o foarte mare anxietate. E ceea ce foarte
mulţi pacienţi îmi spun în cabinet. "Nu mă pot abţine, simt o gheară în piept, care mă sufocă.
Parcă simt că face ceva rău". Nu e nicio intuiţie, e doar anxietate în forma ei pură! E o teamă
dusă la extrem, că femeia sau bărbatul de lângă tine, dacă e lăsat liber, va găsi sigur ceva mai
bun, nu te va mai alege tot pe tine. Orice comportament de control înseamnă că-ţi întreţii o su-
ferinţă. Să nu uităm, pentru cel care o trăieşte, gelozia e o uriaşă suferinţă. E semnul că există
undeva o foarte mare problemă şi că e momentul să ceri ajutor unui psiholog.

"E o iluzie să crezi că poţi preveni infidelitatea"

- Din păcate, nu e deloc uşor să renunţi la control, când eşti în plină criză de gelozie.

- Din contră, e teribil de greu, e aproape adictiv. Şi dacă iniţial o faci cu gândul să-ţi calmezi an-
xietatea, pe termen lung, dacă insişti în comportamentul de control, anxietatea creşte şi mai mult.
Cu cât încerci să controlezi mai mult în exterior, cu atât e mai evident că, de fapt, tu nu ai control
asupra ta. Oricum, e o iluzie să crezi că poţi preveni infidelitatea. Insistând să-l controlezi pe ce-
lălalt, nu faci decât să strici relaţia şi să creezi disconfort. Dacă te temi mereu că cel de lângă tine
va găsi ceva mai bun, dacă tot generezi crize şi faci reproşuri în loc să-ţi rezolvi problemele
emoţionale, într-un final, celălalt chiar găseşte ceva mai bun, pentru că îl împingi inconştient
spre cineva mai sănătos, care chiar îşi asumă relaţia. E greu, da, dar renunţarea la control e sin-
gura cale de a învăţa să ai încredere. Iar partenerii persoanelor geloase trebuie să încerce să fie şi
ei înţelegători în timpul procesului terapeutic.

- Ceea ce nu e foarte simplu, fiindcă atunci când unul dintre parteneri e atins de gelozie,
suferinţa e de ambele părţi.

- Da, pentru că o relaţie cu o persoană foarte geloasă devine în timp toxică, abuzivă. Partenerul
unui om gelos acumulează în timp foarte multă frustrare, renunţă tot mai mult la libertăţile perso-
nale ca să nu-l mai activeze pe celălalt, se depărtează tot mai mult de prieteni din acelaşi motiv,
ajunge să vorbească tot mai puţin la telefon, să-şi schimbe felul în care se îmbracă. Viaţa lui
devine săracă în ieşiri sociale, din dorinţa de a nu stârni demonul din celălalt. Şi asta înseamnă
frustrare, suferinţă şi neîmplinire pe termen lung. Partenerii celor geloşi sunt nefericiţi, iar
nefericirea asta îi face să aibă tot felul de comportamente nefericite la rândul lor. Unii îşi retrag
afecţiunea, fiindcă se simt continuu agresaţi de atâta neîncredere, alţii, ca să supravieţuiască,
devin brusc foarte cerebrali ("Gata, termină cu tâmpeniile astea!"). Doar că retragerea afecţiunii
agravează şi mai mult criza celui gelos, care o simte ca pe o lipsă de atenţie sau de implicare, ca
pe o confirmare că celălalt are ceva de ascuns. Şi mai sunt, desigur, cei mai puţin evoluaţi, care
se răzbună la rândul lor.

"Gelozia e umană, e semnul că ne-am ataşat şi că nu ne e indiferent ce face partenerul"

În Bucureşti, la lansare
- Şi uite aşa lucrurile degenerează. Există totuşi o soluţie pentru cei aflaţi în impas? Cum ar
trebui să ne purtăm când ne loveşte o asemenea situaţie?

- În primul rând, prin a învăţa să ne exprimăm vulnerabilităţile. Să nu ne mai fie ruşine că suntem
geloşi! Gelozia e umană, e semnul că ne-am ataşat şi că nu ne e indiferent ce face partenerul.
Toate problemele pleacă de la faptul că nu vrem să părem vulnerabili, slabi, disperaţi. Dar dacă
nu-ţi exprimi nevoile şi sensibilităţile, nu-l poţi ajuta pe celălalt să înţeleagă ce e cu tine. Mai
ales la începutul unei relaţii, când fiecare vrea să se arate într-o lumină cât mai bună, ne vine
greu să admitem lucruri de tipul: "Ştii, tu te mişti într-un mediu cu foarte mulţi bărbaţi, vă
trimiteţi mesaje până seara, târziu. Mă simt nesigur în legătură cu intenţiile tale cu mine". Sau
"Am observat că tu stai pe facebook în weekend cu colegele tale şi eu nu mă simt confortabil la
gândul ăsta". Sau "Nu mă simt în siguranţă când merg cu tine la o petrecere şi nu mă prezinţi
nimănui ca iubita ta". Aici, fiecare trebuie să-şi stabilească graniţele, fiecare om e diferit. Trebuie
să avem curaj să ne mărturisim aceste sensibilităţi de la început, ca să ne ajutăm să ne
cunoaştem. Pentru că altfel o criză de gelozie naşte în celălalt exact comportamentul de care noi
fugim. Cu cât suntem mai geloşi, cu atât celălalt se închide mai mult, se distanţează mai mult de
noi, când, de fapt, ceea ce încercăm să cerem inconştient este să fim asiguraţi, iubiţi şi con-
firmaţi. Vă dau un exemplu concret. Să zicem că ea se pregăteşte de o întâlnire şi s-a aranjat
foarte frumos. Când o vede, lui i se declanşează instant anxietatea. "Pentru cine s-a aranjat aşa?
De ce s-a aranjat aşa, când merge fără mine? O s-o vadă toată lumea şi ea o să descopere că
există cineva mai interesant". Fiindcă e foarte vulnerabil, în momentul ăla va fi sarcastic, ironic,
exagerat de detaşat şi nepăsător sau îşi va exprima gelozia direct şi brutal. Ea se va enerva şi va
pleca trântind uşa, gândind "Dacă tu nu ştii să apreciezi, lasă că o să aprecieze alţii!". Când
lucrurile ar putea sta altfel ! El ar putea merge la ea să o îmbrăţişeze şi să-i spună: "Iubire, când
te văd cât de frumoasă eşti mă apucă teama să nu te pierd. Îmi placi aşa de mult că mă gândesc
numai la câţi bărbaţi te vor privi". O asemenea deschidere, cel mai probabil va aduce un răspuns
de tipul "Ah, iubirea mea, nu-ţi face griji, fiindcă te iubesc şi eu pe tine te vreau, ştii că şi eu când
te văd cum străluceşti printre colegele tale de serviciu, mă gândesc la acelaşi lucru". Şi în felul
ăsta amândoi se liniştesc şi restabilesc starea de confort şi de linişte dintre ei.

- Cu alte cuvinte, sinceritatea e cheia...

- Da, să avem curajul să ne mărturisim trăirile şi să avem grijă să nu le transformăm în reproş.


Una e să acuzi "Nu ai stat deloc cu mine în seara asta!". Şi alta să spui "Ma simt singură printre
prietenii tăi, mi-ar plăcea să stai mai mult cu mine când ieşim cu toţii".

- Se pare totuşi că Dumnezeu nu ne-a făcut pe toţi la fel. Unii sunt rareori atinşi de gelozie...

- Să nu simţi gelozie deloc e o problemă la fel de gravă. Pentru că asta înseamnă că eşti blocat
afectiv, ai o detaşare nenaturală, ca mecanism de apărare. Uneori, un eveniment din istoria perso-
nală, o trădare, o infidelitate, ne traumatizează atât de mult, încât decidem inconştient că nu mai
vrem să fim răniţi, deci nu ne mai deschidem cu adevărat faţă de nimeni, fiindcă ne e frică. Deci
nu vom mai simţi nici gelozie.

- Şi totuşi, există persoane mai vulnerabile la gelozie decât altele? De ce pe unii îi atinge, iar pe
alţii îi lasă rece?
"Şcoala pentru cuplu"
- Gelozia îi loveşte mai ales pe cei care nu ştiu exact cine sunt, pe cei care nu-şi cunosc valoarea,
care nu ştiu ce îi defineşte, nici care sunt lucrurile importante pentru ei. Să luăm exemplul unei
femei care nu munceşte, fiindcă are grijă de copii. Nu are o experienţă valorizantă la serviciu,
prin urmare, trăieşte o criză de identitate. Şi atunci, toate aşteptările ei se canalizează pe relaţia
cu partenerul. Toată validarea trebuie să vină dintr-o singură direcţie, ceea ce pune foarte multă
presiune pe celălalt, care nu va putea să susţină aceste nevoi emoţionale exagerate. Şi aşa apar
suspiciunile: "Ah, deci nu mă mai iubeşti? Eşti rece pentru că există altcineva?". Un bărbat care
nu are sentimentul că e valoros la locul de muncă va fi foarte gelos când partenera lui va admira
realizările profesionale ale altora, pentru că lui îi lipsesc anumite zone profesionale care îi dau
încredere în el şi-l definesc ca om. Uneori, gelozia e întemeiată, fiindcă celălalt are un
comportament neclar, nesincer sau imoral. Alteori, gelozia e o oglindă, îl acuz pe celălalt exact
de lucrurile pe care le fac eu însumi. De pildă, ştiu că eu nu rezist flirturilor şi înşel şi mint cu
uşurinţă şi atunci devin gelos la gândul că ea sau el ar putea face la fel. Cu alte cuvinte, gelozia
nu are o singură sursă. Îşi poate trage rădăcinile dintr-o neîncredere în ceilalţi, fiindcă undeva,
demult, cineva important te-a trădat. Sau dintr-o teamă de abandon, pentru că ai fost părăsit de
părinţi într-un moment decisiv. Sau dintr-o frică de respingere, pentru că nu te iubeşti prea tare tu
pe tine şi ţi-e teamă că într-o zi celălalt se va prinde că nu eşti aşa grozav cum şi-a imaginat la
început.

- Auzim des sintagma asta "Să te iubeşti pe tine însuţi". Dar ce înseamnă ea, de fapt?

- Înseamnă, în primul rând, să te cunoşti şi să te respecţi. Să fii tot mai conştient de cine eşti tu,
care îţi sunt punctele forte şi care îţi sunt vulnerabilităţile. Paradoxal, cu cât îţi ştii mai bine
punctele slabe, cu atât devii mai sigur pe tine, pentru că îţi va fi mai uşor să le dezvălui celui de
lângă tine şi să stabileşti graniţe sănătoase în relaţie. Dar când nu te cunoşti, când ai îndoieli în
legătură cu propriile nevoi, nici nu ştii ce să ceri partenerului. Şi, uneori, accepţi orice până se
umple paharul. Din păcate, cunoaşterea de sine e destul de dificilă fără un terapeut, pentru că în
situaţii din astea mintea şi inima nu ne sunt cei mai buni aliaţi. Avem nevoie de cineva care să ne
vadă obiectiv. În lipsa unui terapeut, e bine măcar să fim atenţi la ce spun prietenii, colegii, la
tiparele care se repetă. Dacă relaţiile mele ajung să se termine mereu în acelaşi fel, dacă primesc
mereu acelaşi tip de reproş, poate e timpul să mă uit şi la mine, să nu mai dau vina pe ceilalţi.

- Se vindecă gelozia, doamna Petrovai?

- Nu gelozia se vindecă, ci vulnerabilităţile care duc gelozia de la o emoţie firească la un com-


portament nesănătos. Ce se vindecă sunt neîncrederea, teama de abandon, nesiguranţa de sine,
frica de respingere, comportamentele narcisice, sentimentul că nu suntem destul de buni. În
terapie, obişnuiesc să fac o evaluare a vulnerabilităţilor. Dacă văd că nesiguranţa vine de fapt din
zona profesională, atunci încurajez persoana respectivă să se dezvolte pe zona aia. Dacă văd că
viaţa socială e săracă în relaţii sănătoase, îl ajut să dezvolte relaţii mai bune de prietenie, de
colegialitate, sau relaţii mai sănătoase cu membrii familiei, ca să se echilibreze şi să nu mai
depindă toată fericirea lui de partenerul de cuplu. De gelozie se scapă scăpând de dependenţe. Iar
de dependenţe scapi în momentul în care câştigi siguranţă în cât mai multe domenii ale vieţii
tale. Odată ce începi să te gândeşti ce ai putea tu să faci, ca să te vezi pe tine într-o lumină mai
bună, creşte încrederea în tine, dispare şi gelozia. Şi dispare şi nevoia de a-l "pedepsi" pe celălalt
pentru faptul că nu te simţi tu bine cu tine.

- Uneori, gelozia spune ceva nu doar despre cel care o simte, ci şi despre cel care îi devine par-
tener. De ce atragem oameni geloşi?

- Întotdeauna când atragem un anumit comportament o facem ca să vindecăm ceva în noi. Poate
am o vulnerabilitate de abandon şi, fiindcă mă tem, am un comportament excesiv de detaşat, mă
implic foarte intens şi apoi, de teamă, mă detaşez excesiv, şi atunci jocul ăsta de apropiere
distanţă poate declanşa gelozie în cel de lângă noi. Sau poate am un comportament narcisic, de
îndreptăţire, am nevoie să fiu în centrul atenţiei, şi atunci aleg inconştient un partener gelos,
fiindcă asta mă face să mă simt special şi foarte dorit. În timp, relaţiile cu multă gelozie devin de
fapt relaţii de co-dependenţă în care fiecare îi întreţine celuilalt vulnerabilităţile. Gelozia celui de
lângă noi poate fi însă o oglindă foarte bună care ne poate ajuta să vedem zonele în care am
putea lucra cu noi ca să evoluăm.

"Neîncrederea e moartea pasiunii"

Gelozia bine documentată


- Cel puţin un lucru e sigur, relaţiile în care există gelozie nu-s călduţe, ci din contră, foarte
fierbinţi.

- Da, dar şi aici avem de-a face tot cu un mit al iubirii pasionale, pe care literatura l-a tot
promovat. Iubirile astea din cărţi sunt tot un fel de dependenţe. Să luăm, de pildă, mesajele de
tipul: "Eşti totul pentru mine!". "Nu pot trăi fără tine!". Pot părea flatante, dar ele arată de fapt o
mare nesiguranţă. Tu pariezi totul acolo şi pentru că nu ai pe ce paria în altă parte care să-ţi dea
valoare.

- Se poate trăi cu gelozia pe termen lung?

- Sigur că se poate, dar preţul e o imensă nefericire. Relaţiile în care gelozia îşi arată colţii sunt
mereu într-o stare de alertă, de urgenţă emoţională, şi asta secătuieşte pe termen lung şi uzeză
emoţional. Sunt două lucruri foarte importante în orice relaţie. Unul e să te simţi înţeles. Or, când
tot timpul eşti acuzat de celălalt, nu prea te mai simţi înţeles. Paradoxul e că nici cel gelos nu se
simte înţeles. Al doilea e nevoia de a împărtăşi, care e compromisă în astfel de relaţii. Dacă de
fiecare dată când vrei să povesteşti ceva frumos despre alţi oameni sau alte întâmplări din viaţa
ta, celălalt e suspicios şi se simte nesigur, ajungi să te închizi şi să nu mai spui nimic. Să nu
uităm că încrederea celuilalt e foarte atrăgătoare şi ne face să ne apropiem, în timp ce ne-
încrederea e moartea pasiunii. Când simţi că, orice ai face, celălalt nu are încredere în tine, începi
să te întrebi: "Dacă e aşa nesigur, de ce mai stă cu mine? Sigur mă vede aşa cum sunt? Sigur
iubirea lui e reală? Nu cumva e doar nevoie sau dependenţă?". Apoi, un lucru pe care cel gelos îl
ignoră e faptul că, prins în plasa propriilor lui suspiciuni, el e indisponibil de fapt pentru celălalt
şi ratează relaţia. Cere continuu, se plânge, face reproşuri, pedepseşte, dar nu mai are timp de
gestul esenţial pentru orice relaţie, acela de a dărui. Gelosul nu construieşte nimic în relaţie. Nu
creează momente fericite, nu creează amintiri plăcute pe care relaţia să se fundamenteze. Şi,
după un timp, relaţia se goleşte. Când te uiţi înapoi, vezi doar un castel construit din frică şi
suspiciune.