Sunteți pe pagina 1din 1

EPISCOPIA CARANSEBEŞULUI

Rugăciune și comemorare pentru România Mare în An Centenar1


Astăzi aniversăm un secol de la cel mai important eveniment care a marcat pentru totdeauna
istoria bimilenară a poporului român, de la Nistru până la Tisa și de la Mănăstirea Putna din dulcea
Bucovină, până la peștera sfântă a Dobrogei de unde Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat și-a
început activitatea misionară de propovăduire a Evangheliei lui Hristos pe pământul țării noastre,
locuit în secolul primar al erei creștine de sciți și geto-daci.
Astăzi toată suflarea care viețuiește și se roagă în spațiul carpato-danubiano-pontic, se bucură și
se veselește căci Dumnezeul nostru ne-a binecuvântat și ne-a iubit atât de mult, încât după un drum al
crucii care a durat sute de ani, în anul mântuirii 1918, la plinirea vremii, poporul lui Dumnezeu a văzut
Lumina Învierii și bucuria mântuirii. Visul a zeci de generații s-a împlinit, iar Preasfânta Treime a
pecetluit pentru veșnicie, ca cele trei mari provincii românești - Țara Românească, Moldova și
Transilvania - să fie unite într-o singură țară, unde limba română și credința creștină să rămână pentru
veșnicie componentele fundamentale ale identității și demnității noastre.
Astăzi am adus prinos de recunoștință și am înălțat rugăciuni de mulțumire, de laudă și de
cerere înainte Mântuitorului Hristos. I-am mulțumit Domnului pentru binefacerile ce au fost asupra
poporului român prin marea lui unire într-o singură țară românească și creștină. L-am lăudat pe
Dumnezeu pentru că întotdeauna i-a ocrotit pe români și am cerut ca Domnul Puterilor să
binecuvânteze pe mai departe acest popor și această țară, chiar dacă noi de multe ori și în multe rânduri
L-am uitat și creștini fiind ne-am comportat ca și când El nu ar exista.
Astăzi i-am comemorat pe făuritorii Marii Uniri și i-am cinstit pe cei care în vremuri grele au
dat dovadă de multă dragoste față de Dumnezeu și față de această țară. Suntem datori în acest an
comemorativ și în această zi națională să îi pomenim, mai ales noi bănățenii pe: Episcopul Miron
Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, Dr. Caius Brediceanu, Dr. Cornel Corneanu, prof. Dimitrie
Sgaverdea, protopopul dr. Ioan Sârbu, Diac. Prof. Ioan David, Dr. Moise Ienciu, Pr. Dr. Petru Barbu,
Dr. Valeriu Braniște, protopopul Mihail Gașpar, protopopul Coriolan Buracu și pe ceilalți făuritori ai
Marii Uniri, care au reprezentat Banatul în cetatea Alba Iuliei. Ne-am rugat astăzi și pentru toți eroii,
ostașii și luptătorii români, din toate timpurile și din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de
luptă, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru
libertatea și demnitatea poporului român.
Astăzi este ziua unirii, a libertății și demnității noastre! Prin urmare suntem datori să trăim la
timpul prezent evenimentul petrecut acum o sută de ani, rugându-L pe Dumnezeu să binecuvânteze
această țară, unde dintotdeauna s-a slăvit numele Cel Sfânt al Lui.
Binecuvântare arhierească și îmbrățișare părintească clerului și drept măritorilor creștini din
Episcopia Caransebeșului, păstorită și reprezentată în urmă cu un veac de vrednicul arhiereu Elie
Miron Cristea, care la 1 decembrie 1918 a pecetluit duhovnicește Marea Unire în cetatea lui Mihai
Viteazu, Alba Iulia, capitala unității poporului român.
Avem responsabilitatea să ne arătăm vrednici moștenitori ai celor care au făurit România Mare,
să le urmăm pilda, să ne jertfim pentru Sfânta noastră Biserică și pentru scumpa noastră Patrie,
gândindu-ne la urmașii urmașilor noștri, așa cum înaintașii s-au gândit la noi cu speranța că ceea ce ei
au făurit, noi vom păstra și vom spori, aducând rod însutit.
La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni! Trăiască România, Patria mamă!

ϯ LUCIAN
Episcopul Caransebeşului

1
Mesajul Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la aniversarea Zilei Naționale a
României, 1 decembrie 2018.

S-ar putea să vă placă și