Cuprins

1. Noţiunea confruntării.................................................................................................................2
2. Scopul şi importanţa confruntării.............................................................................................3
3. Pregătirea în vederea efectuării confruntării...........................................................................4
4. Efectuarea confruntării propriu-zise.........................................................................................7
5. Fixarea rezultate lor confruntării............................................................................................10
6. Bibliografie.................................................................................................................................11

1
 1. Noţiunea confruntării

Practica judiciară evidenţiază faptul că pe parcursul ascultării diferitelor categorii de persoane, între
declaraţiile acestora pot apărea contraziceri cu privire la diverse fapte, stări de fapt sau împrejurări
ale cauzei.

Cele mai frecvente contraziceri survin între declaraţiile martorilor şi declaraţiile învinuiţilor sau/şi
inculpaţilor. Cu toate acestea, sunt numeroase situaţiile în care astfel de contraziceri apar şi între
declaraţiile martorilor, între declaraţiile învinuiţilor şi/sau inculpaţilor implicaţi în aceeaşi cauză,
precum şi între declaraţiile altor categorii de persoane.

Cauzele acestor contraziceri pot fi dintre cele mai variate. Astfel, în cazul martorilor, contrazicerile
pot apărea datorită faptului că nu au perceput fidel faptele (spre exemplu, au vizualizat un eveniment
din unghiuri diferite), dar şi atunci când nu îşi amintesc în totalitate cele percepute sau când aceştia
nu reuşesc să reproducă în mod exact evenimentele la care au asistat.

Atunci când între declaraţiile martorilor şi ale celorlalte persoane implicate în anchetă exista
contraziceri, acestea pot surveni şi ca urmare a coruperii martorilor, a sentimentelor de afecţiune sau
duşmănie pe care le nutresc faţa de învinuit/inculpat ori faţa de victimă, sau ca urmare a neîncrederii
şi chiar duşmăniei pe care o manifestă faţa de organul de urmărire penală.1

În ceea ce-l priveşte pe învinui/inculpat, contrazicerile se pot datora refuzului acestuia de a colabora
cu organul de anchetă, încercării de a scăpa de răspundere penală ori de a o atenua, de a induce în
eroare organele de anchetă prin “strecurarea” de contraziceri între situaţia reală şi cea relatată, ori de
a ascunde participarea altor persoane la săvârşirea infracţiunii.

Atâta timp cât astfel de contraziceri există, împrejurările cauzei nu pot fi clarificate corespunzător,
iar aflarea adevărului nu este pe deplin posibilă. Pentru înlăturarea contrazicerilor trebuie folosite
toate posibilitătile pe care legea procesual - penală română le oferă, printre acestea numărându-se şi
confruntarea.

Confruntarea reprezintă o activitate de urmărire penală şi de tactică criminalistică ce constă în

1 Suciu C. – Criminalistica, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1972

2
ascultarea a două persoane, una în prezenţa celeilalte, persoane care au fost audiate anterior
separat, între declaraţiile lor existând contraziceri esenţiale cu privire la aceeaşi problemă.

Deşi confruntarea prezintă numeroase similitudini cu ascultarea persoanelor în diversele lor calităti
procesual - penale, ea prezintă însă şi unele particularităti. Astfel la confruntare, pentru a clarifica
aspectele în legătură cu care au apărut contrazicerile, ascultarea persoanelor se face împreună şi nu
individual, ceea ce constituie o derogare de la regulile tactice de ascultare a persoanelor.

Confruntarea constituie un important procedeu tactic de verificare a declaraţiilor, de precizare a

poziţiei învinuitului/ inculpatului faţa de fapta şi învinuirea care i se aduce, de verificare a probelor
deja existente, şi de administrare a unor noi probe la dosar. Totodată, confruntarea îndeplineşte o
importantă funcţie psihologică, întrucât poate crea un moment favorabil obţinerii unor declaraţii
veridice şi complete de la persoanele care au persistat în declaraţii nesincere sau de la persoanele
susceptibile a ascunde adevărul.

Din punct de vedere tactic, confruntarea se efectuează la sfârşitul urmăririi penale, aceasta urmând a
fi utilizată doar în măsura în care înlăturarea contrazicerilor nu a fost posibilă prin desfăşurarea altor
activităti de urmărire penală, cum sunt de ex. reconstituirea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi
înscrisuri, dispunerea expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice etc.2

2. Scopul şi importanţa confruntării

Pentru ca această activitate să-şi atingă scopul şi pentru a elimina riscul apariţiei unor consecinţe
negative în buna desfăşurare a urmăririi penale şi în aflarea adevărului, confruntarea se recomandă
să se realizeze între două persoane şi nu mai multe. Atunci când se confruntă mai mult de două
persoane deodată, scade considerabil posibilitatea clarificării problemelor avute în atenţia organelor
de urmărire penală, datorită riscului de sugestionare reciprocă a acestora.

Scopul principal al confruntării este acela de a înlătura contrazicerile care survin între declaraţiile
diferitelor persoane cu privire la aceeaşi problemă.

În subsidiar, confruntarea are drept scop verificarea şi precizarea unor declaraţii ale învinuiţilor sau
inculpaţilor participanţi la aceeaşi infracţiune, prin care aceştia şi-au recunoscut faptele. În astfel de

2 Golunski S. A. – Criminalistica, Editura Ştiintifica, Bucureşti, 1961

3
cazuri, confruntarea este importantă, întrucât oferă un plus de certitudine declaraţiilor făcute de
aceştia.

Totodată, cu ocazia desfăsurării confruntării se poate ajunge la obţinerea de probe, date şi indicii
noi, în situaţia în care persoanele confruntate îşi amintesc detalii omise cu ocazia ascultării
individuale.

Confruntarea aduce un plus de informaţii în legătură cu persoanele audiate, mai ales când acestea
încearcă să ascundă adevărul. Totodată, ea poate stimula memoria persoanelor de bună- credinţa,
care nu îşi pot aminti anumite amănunte în legătură cu cauza.

Sub aspectul probaţiunii judiciare, confruntarea are o forţa juridică egală cu a celorlalte mijloace de
probă, legea neacordându-i o un statut superior din acest punct de vedre. Prin urmare, pentru a
contribui la aflarea adevărului, este necesar ca rezultatele confruntării să se coroboreze cu celelalte
probe şi mijloace de probă aflate la dosarul cauzei.

3. Pregătirea în vederea efectuării confruntării

Pentru efectuarea confruntării se efectuează o serie de activităti specifice, printre care cele mai
importante sunt:

- Studierea dosarului cauzei în scopul stabilirii problemelor cu privire la care au apărut contraziceri,
a faptului dacă acestea prezintă relevanţa pentru aflarea adevărului şi dacă puteau fi înlăturate prin
desfăşurarea altor activităti de urmărire penală. Tot cu acest prilej se vor stabili persoanele care
urmează să fie confruntate, calitatea lor procesual – penală, întrebările şi ordinea în care le vor fi
adresate, materialul probator care se va utiliza în cursul confruntării. În acest sens se impune
studierea atentă a declaraţiilor persoanelor care urmează să fie confruntate, ocazie cu care se vor
stabili şi persoanele care s-au situat pe poziţii sincere, acestea urmând să aibă un rol hotărâtor în
realizarea scopului confruntării.

- Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi confruntate. Cunoaşterea persoanelor ce urmează a fi

confruntate are o mare importanţa pentru desfăşurarea acestei activităti.Cunoscând psihologia,
temperamentul şi personalitatea celor care urmează să fie confruntaţi, organul de urmărire penală va
avea posibilitatea să prevadă reacţiile şi comportamentul acestora în timpul confruntării, să
aprecieze care dintre persoanele ce vor fi ascultate concomitent ar putea influenţa în sens pozitiv sau
negativ rezultatele confruntării şi în funcţie de aceasta să stabilească cele mai adecvate tactici de
4
urmat în cursul desfăşurării acestei activităti. Dacă se constată că prin confruntare contrazicerile care
privesc fapte sau împrejurări esenţiale pentru aflarea adevărului nu pot fi înlăturate, se renunţa la
organizarea ei.Date despre persoanele care vor fi confruntate pot fi obţinute pe de o parte prin
investigaţii, verificări în cazierul judiciar sau în evidenţele ori cartotecile tehnico-criminalistice, prin
studierea celorlalte acte de urmărire penală existente la dosar etc. iar pe de altă parte cu prilejul
audierii individuale a acestora.3

Un aspect care trebuie valorificat în cursul confruntării este faptul că fiecare din persoanele
implicate va avea o stare emoţională diferită pe parcursul desfăşurării acestei activităti. Astfel, dacă
cel nesincer consideră că se află pe o poziţie defavorabilă întrucât se aşteaptă la o atitudine ostila
faţa de persoana sa, atât din partea organului de urmărire penală cât şi din partea celui cu care va fi
confruntat (martor, persoană vătămată şi uneori chiar complice), cea de a doua persoană se găseşte
într-o postură care o avantajează, deoarece în plan psihic, aceasta este convinsă că se bucură de
încrederea organului de urmărire penală, că va avea parte de un tratament corect, iar declaraţiile sale
vor contribui la aflarea adevărului. Această stare de fapt nu trebuie însă absolutizată, deoarece uneori
climatul tensional specific confruntării poate influenţa în mod negativ chiar şi declaraţiile
persoanelor de bună credinţa, cu un nivel de cultură şi pregătire generală ridicat. De exemplu,
datorită tensiunii inevitabile din timpul confruntării, emotivii se pot inhiba, pot deveni nesiguri sau
confuzi în declaraţii, în special atunci când cei cu care sunt confruntaţi sunt cunoscuţi ca infractori
înrăiţi, periculoşi, cu numeroase antecedente penale, cu putere financiară net superioară, sau că pot
exercita presiuni prin prisma statutului social, politic etc. de care se bucură. În astfel de situaţii,
atitudinea îndrăzneaţa, ofensivă a învinuitului/inculpatului, poate vicia chiar şi declaraţiile
martorilor de bună credinţa. De la caz la caz, în funcţie de datele pe care organul de urmărire penală
le deţine cu privire la psihologia, personalitatea şi temperamentul fiecăreia dintre persoanele între
ale căror declaraţii există contraziceri esenţiale cu privire la probleme de care depinde soluţionarea
corectă a cauzei, se va hotărî dacă se va organiza sau nu această activitate.

Din punctul de vedere al organului de urmărire penală, în timpul confruntării acesta trebuie să
manifeste o atitudine de calm, sobrietate, imparţialitate şi echilibru. Nu este favorabilă bunei
desfăşurări a reconstituirii, o atitudine plină de compasiune faţa de victimă, comparativ cu una plină
de indignare pentru învinuit/inculpat. Se va urmări deci, ca fiecare din participanţii la confruntare să

3 Vaduva N., Criminalistica, Ed. Universitatea, Craiova 2014

5
nu aibă sentimentul că este defavorizat.

- Reaudierea persoanelor ce urmează a fi confruntate. Scopul principal al reaudierii îl constituie

verificarea declaraţiilor făcute cu prilejul ascultărilor anterioare, pentru a stabili dacă persoanele care
urmează a fi confruntate îşi menţin afirmaţiile referitoare la problemele cu privire la care au apărut
contrazicerile, ori dacă şi le schimbă. Aşadar, reaudierea nu se va desfăşura în legătură cu toate
stările de fapt şi împrejurările cauzei cunoscute de persoanele care urmează a fi confruntate, mai ales
dacă acestea au fost deja stabilite cu ocazia primelor audieri, sau prin intermediul altor probe
administrate în cauză. În eventualitatea în care la reaudiere se obţin date noi de natură să înlăture
contrazicerile, sau noi elemente în baza cărora pot fi desfăşurate alte activităti de urmărire penală ce
ar conduce la clarificarea lor, se va renunţa la efectuarea confruntării. Atunci când asemenea
modificări apar în depoziţiile persoanelor ascultate, este obligatoriu ca aceste modificări să fie
consemnate într-o nouă declaraţie scrisă.

Totodată, reascultarea persoanei care anterior a declarat adevărul, reprezintă un moment important în
pregătirea acesteia pentru confruntarea propriu-zisă. Repetarea de către persoana de bună credinţa a
unor detalii importante, care confirmă cele afirmate anterior, are rolul de a întări convingerea
organului judiciar că aceasta spune adevărul. Din acest motiv, cu ocazia reaudierii, organul judiciar
nu se va limita la a întreba persoana respectivă dacă îşi menţine declaraţiile anterioare, ci va insista
pe elementele de detaliu care pot confirma aceste declaraţii.

Un moment important al reaudierii persoanei considerate sincere, îl reprezintă cel în care i se aduce
la cunoştinţa că va fi confruntată cu una, sau dacă este cazul cu mai multe persoane (în mod
individual) care neagă cele afirmate de ea. Cu acest prilej, vor fi urmărite reacţiile şi răspunsurile pe
care le dă şi se va hotărî de la caz la caz dacă activitatea de confruntare urmează să fie sau nu
desfăşurată.

În ceea ce priveşte persoana considerată nesinceră, reaudierea urmăreşte – ca şi în cazul persoanei
sincere - să stabilească dacă îşi menţine declaraţiile anterioare referitoare la problemele
controversate. Dacă revine asupra declaraţiilor şi spune adevărul, se va renunţa la confruntare. În
cazul în care-şi menţine declaraţiile, nu i se va aduce la cunoştinţa că urmează să fie confruntată, şi
se va miza pe elementul surpriză care-i poate zdruncina hotărârea de a ascunde adevărul.

- Constituirea echipei care va efectua confruntarea, asigurarea prezenţei persoanelor confruntate

şi a apărătorului atunci când este cazul, la data şi ora fixate pentru această activitate. Pentru a

6
asigura buna desfăşurare a confruntării, în funcţie de trăsăturile de temperament şi personalitate ale
celor care urmează să fie confruntaţi şi complexitatea problemelor ce trebuie lămurite, la această
activitate participă doi sau mai mulţi lucrători, dintre care unul va adresa întrebările şi va consemna
răspunsurile primite, iar ceilalţi vor asigura supravegherea persoanelor abordate pentru a le
împiedica să comunice între ele, să-şi facă semne, să-şi adreseze reciproc injurii ori să se lovească,
precum şi pentru a le studia reacţiile, siguranţa răspunsurilor, ezitările, stările de latenţa dinaintea
răspunsurilor.

Lucrătorul care instrumentează cauza trebuie să asigure prezenţa tuturor participanţilor la data, ora şi
locul fixate pentru confruntare. Invitarea celor în cauză se face potrivit regulilor prezentate la
ascultarea martorului, învinuitului/inculpatului ori părţii vătămate, în funcţie de calitatea procesual-
penală a fiecăreia dintre ei. Totodată la confruntare vor fi înştiinţaţi să participe după caz, apărătorul,
interpretul, părintele, tutorele sau educatorul.

- Întocmirea planului de confruntare. Planul de confruntare este instrumentul care asigură acestei
activităti un caracter organizat şi lămurirea sistematică a tuturor aspectelor cu privire la care există
contraziceri. El se impune a fi întocmit în toate situaţiile, îndeosebi în cauzele complexe, sau în care
există un mare număr de persoane care urmează a fi confruntate. Atunci când se impune efectuarea
mai multor confruntări în aceeaşi cauză, pentru fiecare dintre acestea se întocmeşte câte un plan, cu
obiective precis stabilite, în funcţie de natura problemelor ce se impun a fi clarificate.

Prima categorie de întrebări se foloseşte în partea de început a confruntării, iar cea de a doua la
finalul

acestei activităti. În afara acestora, în planul de confruntare se stabilesc întrebări specifice, prin
care

se urmăreşte lămurirea tuturor aspectelor în legătură cu care se manifestă contrazicerile. În cazul

învinuitului/inculpatului care stăruie în atitudinea de negare a stărilor de fapt şi împrejurărilor

care

fac necesară confruntarea, precum şi a martorului de rea credinţa, se vor stabili mai multe
variante de

întrebări, şi se vor prevedea mijloacele de probă care se vor folosi în momentul adresării. În
timpul

confruntării, pe lângă întrebările prevăzute în plan, pot fi adresate şi alte întrebări, în funcţie de

evoluţia discuţiilor şi răspunsurilor primite.

7
 4. Efectuarea confruntării propriu-zise

Cu ocazia confruntării propriu-zise, trebuie respectate o serie de reguli tactice şi o anumită ordine a
activitătilor care se desfăşoară.

În ceea ce priveşte invitarea persoanelor în încăperea stabilită a găzdui această activitate, atât
practica judiciară cât şi literatura de specialitate recomandă ca prima persoană invitată să fie cea care
este considerată sinceră, sau după caz, cea care a solicitat sa aibă loc confruntarea. Acest aspect este
motivat de raţiuni psihologice, întrucât persoana invitată va avea posibilitatea să se obişnuiască cu
atmosfera din încăpere, să devină fermă în convingerile sale, să elimine emoţiile ori stările de
nelinişte. Pentru persoana considerată nesinceră, invitarea în încăperea în care deja se găseşte
cealaltă persoană poate constitui un dezavantaj, iar anchetatorul poate miza pe elementul surpriză
care, aşa cum s-a mai precizat, poate clătina hotărârea de a ascunde adevărul.4

În ceea ce priveşte poziţionarea persoanelor atât faţa de organul judiciar care conduce
confruntarea, cât şi una faţa de cealaltă, este recomandat ca persoanele confruntate să stea cu faţa
către organul judiciar, sau cu faţa una la cealaltă, şi să se evite cu orice preţ aşezarea acestora spate
în spate. Poziţionarea persoanelor confruntate în câmpul vizual al anchetatorului permite acestuia
observarea reacţiilor pe care le au în timpul desfăşurării confruntării (gestica, mimica etc.).

Înainte de începerea activitătii, organul judiciar care conduce confruntarea este obligat să atragă
atenţia celor în cauză, că nu au voie să îşi facă semne, să vorbească, sau să-şi adreseze întrebări.
Persoanele confruntate îşi pot adresa reciproc întrebări, dar numai în final şi doar prin intermediul
celui care conduce activitatea. Atât întrebările cât şi răspunsurile nu trebuie să depăşească sfera
problemelor care urmează să fie clarificate prin confruntare.

Atunci când una din persoanele confruntate are calitatea de martor, mai înainte de a fi întrebată,
va depune jurământul prevăzut de lege şi i se va atrage atenţia că în cazul în care nu spune
adevărul, va săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă.

În timpul confruntării, în afara celui care conduce activitatea, se interzice oricărei alte persoane să

4Aionitoaie C-tin, Bercheşan V., Butoi T., Marcu I., Palanceanu E., Pletea C-tin, Sandu I.

8
intervină cu întrebări. De asemenea, nu este recomandat să se adreseze mai multe întrebări deodată,
înainte de a se clarifica în totalitate un aspect sau altul.

Primele întrebări se adresează de regulă persoanei considerate sincere şi apoi celei de a doua
persoane. Ele trebuie să stabilească dacă acestea se cunosc, împrejurările în care s-au cunoscut, şi
relaţiile existente între ele.

Se recomandă ca în situaţia în care persoana nesinceră afirmă că nu recunoaşte persoana din faţa sa,
să se insiste asupra elementelor de detaliu furnizate cu prilejul audierii prealabile, pentru a-i
demonstra faptul că cele două persoane chiar se cunosc.

În continuare se va trece la formularea de întrebări în raport cu scopul urmărit prin confruntare.

Acestea vor viza în special clarificarea neconcordanţelor şi contrazicerilor existente între declaraţiile
anterioare ale celor confruntaţi.

Dacă în timpul confruntării persoana nesinceră îşi menţine declaraţiile anterioare, acesteia îi vor fi
adresate întrebări de detaliu asupra unor aspecte furnizate de cealaltă persoană, pentru a i se
demonstra lipsa de temeinicie a afirmaţiilor sale şi pentru a-l determina să-şi schimbe atitudinea sau
să devină cooperant.

În formularea întrebărilor se interzice a se pronunţa numele persoanelor confruntate, să se

reamintească declaraţiile anterioare ale acestora, ori să se sugereze răspunsurile pe care le
aşteaptă organul de urmărire penală. În caz contrar, s-ar limita sfera afirmaţiilor pe care cei
confruntaţi le-ar putea face şi s-ar diminua şansele de înlăturare a contrazicerilor care interesează a fi
clarificate. Cel care conduce confruntarea trebuie să se situeze pe o poziţie neutră, de imparţialitate
faţa de persoanele care se confruntă, fiind necesar să manifeste pe întreaga durată a confruntării, o
atitudine sobră şi impersonală.

În mod constant, organul judiciar va urmări cu atenţie reacţiile persoanei considerate nesincere la
întrebările care i-au fost adresate, la ce fel de întrebări devine neliniştită, ezitantă, care sunt
probleme pe care le evită, dacă sunt probleme care îi creează teamă etc. Acestea pot oferi indicii cu
privire la poziţia faţa de aspectele de clarificat, inclusiv în legătură cu sinceritatea lor. Trebuie
amintit că şi în cazul în care la confruntare participă învinuiţi/inculpaţi versaţi, calmi, prompţi în
răspunsuri, aceştia pot avea astfel de momente de slăbiciune care trădează nesiguranţa, aspect care
poate fi exploatat de anchetator în continuarea confruntării.

9
În timpul confruntării organul de urmărire penală trebuie să creeze un climat psihologic adecvat, o
atmosferă de calm şi imparţialitate, menite să diminueze stările tensionale sau emoţionale inerente
unei asemenea activităti. Atunci când se constată că oricare dintre persoanele confruntate încearca
să-şi intimideze adversarul ori să-i câştige compasiunea, trebuie să se intervină imediat, atrăgându-
li-se atenţia să manifeste un comportament civilizat, ori să se refere doar la problemele cu privire la
care au fost întrebaţi.

În timpul confruntării trebuie avut în vedere că persoana nesinceră va încerca să împiedice prin
diverse mijloace realizarea scopului acestei activităti. Astfel de manifestări pot fi contracarate printr-
o atitudine fermă dar în acelaşi timp calmă din partea organului judiciar, fără a da senzaţia ca
favorizează vreuna din părţi. Dintre procedeele folosite în acest sens de persoana nesinceră, cele mai
răspândite sunt:

- refuzul de a răspunde la întrebări;

- negarea faptului că ar cunoaşte persoana cu care este confruntată;

- încercarea de calomniere şi intimidare a persoanei cu care este confruntată;

- încercarea de sugestionare a persoanei sincere;

- încercarea de a influenţa persoana sinceră prin intermediul propriilor răspunsuri;

- încercarea de a impresiona, prin simularea unor stări de suferinţa sau stări bolnăvicioase.

După epuizarea întrebărilor formulate pentru înlăturarea contrazicerilor, persoanelor confruntate li

se va da posibilitatea să-şi adreseze întrebări reciproc, prin intermediul organului judiciar.

În încheiere, cei confruntaţi sunt întrebaţi dacă mai au de făcut declaraţii în legătură cu cele
întrebate, oferindu-li-se pe de o parte posibilitatea de a face şi alte precizări ori completări la
răspunsurile pe care le-au dat, iar pe de altă parte de a face observaţii cu privire la modul în care s-a
desfăşurat confruntarea. Toate aceste aspecte vor fi consemnate în mod concis în procesul verbal, iar
dacă este cazul, ulterior se va proceda la ascultarea detaliată a persoanelor, cu privire la datele noi
obţinute prin confruntare.5

5 S. Doraş, Criminalistica,vol.1 Chişinau1996

10
 5. Fixarea rezultate lor confruntării

Rezultatele confruntării se consemnează într-un procesul- verbal, la care se pot anexa înregistrările
audio-video realizate cu ajutorul unor mijloace tehnice digitale sau de altă natură. Procesul- verbal
de confruntare trebuie sa cuprindă următoarele date:

- data, locul unde este încheiat;

- numele, prenumele, calitatea şi organul judiciar din care fac parte cei care au procedat la efectuarea
reconstituirii;

- numele, prenumele şi domiciliul persoanelor confruntate;

- numele, prenumele apărătorului şi biroul de asistenţa juridică din care face parte;

- scopul confruntării;

- temeiul legal;

- precizarea că martorilor confruntaţi li s-a pus în vedere să spună adevărul;

- întrebările adresate fiecăreia dintre persoanele confruntate şi răspunsurile primite;

- semnăturile persoanelor confruntate după fiecare răspuns dat;

- precizarea că la final persoanele au fost întrebate dacă mai au ceva de adăugat şi răspunsurile date;

- semnăturile organului judiciar care a participat la desfăşurarea confruntării, ale apărătorului şi ale
persoanelor confruntate pe fiecare pagină şi la sfârşitul procesului verbal;

- menţiuni despre persoanele care au refuzat să semneze;

- menţiuni cu privire la participarea unor translatori, interpreţi sau alţi specialişti;

- menţiune despre existenţa sau inexistenţa obiecţiunilor cu privire la modul în care s-a desfăşurat
confruntarea şi modul în care a fost întocmit procesul verbal.

Mediile de stocare video şi audio se vor introduce în plicuri şi se vor sigila, anexându-se procesului-
verbal.

Rezultatele confruntării pot fi verificate, ca orice alte mijloace de probă, prin diverse activităti de
urmărire penală, cum ar fi: ridicarea de obiecte şi înscrisuri, efectuarea unor percheziţii, dispunerea
unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize etc., în funcţie de elementele nou-apărute în urma
confruntării.

11
 Bibliografie

1. Suciu C. – Criminalistica, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1972

2. Golunski S. A. – Criminalistica, Editura Ştiintifica, Bucureşti, 1961
3. Vaduva N., Criminalistica, Ed. Universitatea, Craiova 2014

4. Aionitoaie C-tin, Bercheşan V., Butoi T., Marcu I., Palanceanu E., Pletea C-tin, Sandu I.
5. S. Doraş, Criminalistica,vol.1 Chişinau1996

12