.

OASELE MÂINII
Sunt formate din 27 de oase dispuse in trei grupe: carpul, metacarpul si oasele degetelor.1

OASELECARPULUI:
Este format din opt oase dispuse pe două rânduri, în primul rând sau proximal, începând
de la police în direcţia degetului mic se găsesc patru oase: scafoidul, semilunarul,
piramidalul,pisiformul. În al doilea rând sau distal, se găsesc în aceeaşi ordine alte patru oase:
trapezul, trapezoidul, capitalul (osul mare) şi osul cu cârlig.
Toate aceste oase au forma aproape cubică; fiecare are o faţă superioară, una inferioară, o
faţă anterioară (palmară) şi una dorsală şi în fine o faţă laterală şi una medială.2
Scafoidul se articulează proximal cu radiusul, distal cu trapezoidul, medial cu semilunarul
și cu osul capitat.
Semilunarul, își datorează numele formei sale. El se articulează proximal cu radiusul,
distal cu osul capitat și osul cu cârlig, lateral cu scafoidul și medial cu piramidalul.
Piramidalul, se articulează proximal cu capul ulnei prin intermediul discului fibro-
cartilaginos al articulației radio-ulnare distale, distal cu osul cu cârlig, lateral cu semilunarul.
Fața anterioară a osului prezintă o fețisoară articulară pentru pisiform. Pisiformul poate fi palpat
pepartea dorsală sub procesul stiloid al ulnei.
Pisiformul este un os lenticular, situat inaintea piramidalului, cu care se articulează.Se
palpează usor, pe fața anterioară a palmei deasupra regiunii hipotenare.
Trapezul, se articulează proximal cu scafoidul. Fața lui distală are formă de șa și se
articulează cu metacarpianul I, forma de șa impimă anumite caracteristici mișcarilor,
metacarpianului I și policelui.Trapezul se articulează medial cu trapezoidul si metacarpianul II.
Trapezoidul este foarte neregulat. El se articulează proximal cu scafoidul, distal cu
metacarpianul II, lateral cu trapezul și medial cu osul capitat.
Osul capitat sau osul mare. Este cel mai voluminos os al carpului, prezentând un cap, un
col și un corp. El se articulează proximal cu semilunarul, distal cu metacarpienii II, III și IV,
lateral cu scafoidul si trapezoidul, medial cu osul cu cârlig.

1
Papilian, V Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 65
2
Papilian, V Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 65
 Osul cu cârlig are forma unei piramide, de pe a cărei față palmară pleacă un cârlig, el se
articulează proximal cu semilunarul și distal cu metacarpienii IV și V, medial cu piramidalul,
lateral cu osul capitat.Se poate palpa cu oarecare dificultate sub pisiform.
Carpul privit în totalitatea lui prezintă două feţe: dorsală, acoperită de muşchii extensori
ai mâinii şi degetelor, anterioară sau palmară, concavă, care formează şanţul carpului. Prin şanţul
carpului trec tendoanele muşchilor flexori ai mâinii şi ai degetelor.Şanţul carpian este mărginit
de două eminenţe formate astfel: cea laterală, de tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezului,
iar cea medială, de pisiform şi de cârligul osului cu cârlig. Pe viu acest șanț este transformat într-
un canal de către retinaculul flexorilor.3

METACARPUL:
Acesta constituie scheletul palmei şi dosului mâinii; este format din cinci oase.
Numerotarea lor se face lateromedial, de la I la V. Metacarpienii se pot explora uşor, mai ales pe
faţa lor dorsală.Aceştia sunt oase lungi şi perechi, prezentând un corp, o bază şi un cap.Corpul
este prismatic triunghiular şi prezintă o faţă dorsală, o faţă laterală şi o faţă medială. Baza este
voluminoasă şi se articulează cu oasele carpului şi cu metacarpienele învecinate.Capul rotunjit se
articulează cu falanga proximală.
Metacarpianul I este cel mai scurt şi cel mai gros. Baza are forma de şa şi se articulează
cu trapezul, dar nu se articulează cu metacarpianul II.
Metacarpianul II este cel mai lung, baza se articulează cu trapezul, trapezoidul şi osul
capitat, respectiv cu metacarpianul III.
Metacarpianul III are la bază un proces stiloidian îndreptat lateral şi se articulează cu osul
capitat, respectiv cu metacarpienele II şi IV.
Metacarpianul IV se articulează la bază cu osul capitat şi cu osul cu cârlig, respectiv cu
metacarpienele III şi V.
Metacarpianul V se articulează la bază cu osul cu cârlig, respectiv cu metacarpianul IV.4

OASELE DEGETELOR:
Degetele sunt în număr de cinci, numerotate radio-ulnar de la I la V.Fiecare deget are câte
un nume: police, index, medius, inelar şi mic.Oasele care formează degetele se numesc falange. Se

3
Papilian, V. Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 66
4
Papilian, V. Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 66
găsesc în total 14 falange, deoarece fiecare deget are trei, afară de police care are numai
două.Falangele se pot explora cu ușurință.5

Falanga proximală are caracterele unui os lung ce prezintă un corp, o bază şi un cap.Corpul
turtit anteroposterior, are o faţă anterioară sau palmară şi una dorsală, convexă. Baza prezintă o
cavitate articulară pentru capul metacarpianului, iar capul sau trohleea se articulează cu baza
falangei mijlocii.
Falanga mijlocie are şi ea corp, asemănător cu cel al falangei proximale dar mai scurt, bază
care prezintă o cavitate de recepţie pentru trohleea de pe capul falangei proximale, iar capul
prezintă o trohlee pentru falanga distală.
Falanga distală are un corp foarte redus, o bază ce seamănă cu cea a falangei mijlocii şi se
termină cu o tuberozitate dispusă ca o potcoavă ce răspunde unghiei.6

5
Papilian, V. Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 67
6
Papilian, V. Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 67
Fig.1 Oasele carpiene, metacarpiene și falangele. Frank H. Netter, Atlas
de anatomie umană, 1989
I.3. BIOMECANICA ARTICULAȚIEI MÂINII

BIOMECANICA ARTICULAȚIEI COTULUI:

Articulaţia cotului este o articulaţie complexă din punct de vedere anatomic existând
practic 3 articulaţii înglobate într-o singură capsulă articulară, humero-cubitală, humero-radială
şi radio-cubitală proximală.7

Fig. 3 Articulatia cotului drept, Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989

7
Drosescu, P., Biomecanica aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași, 2005, pag. 26
MUȘCHII FLEXORI AI ARTICUlAȚIEI COTULUI

Mușchiul brahial anterior, acest mușchi se formează pe fața anterioară a humerusului la

nivelul jumatății inferioare si de termină pe fața anterioara a apofizei coronoide a cubitusului.
Este flexorul cel mai direct al cotului, alcătuit in principal de fibre groase având mari posibilităti
de contractare. Contracția sa este vizibilă în partea anterioară a brațului, sub biceps, în timpul
flexiei cotului, cu antebrațul în pronație. Inervația lui este nervul musculocutanat (C5-C7) și
ramuri din nervul radial.

Mușchiul lung supinator (brahioradial), se formează pe marginea laterală a

humerusului(la nivelul treimii inferioare). El merge de-a lungul antebrațului și se termină pe
apofiza stiloidă a radiusului. Realizează flexia cotului, plecând dintr-o poziție de pronație sau
supinație, duce antebrațul într-o poziție intermediară. Contracția lui se observă bine de-a lungul
radiusului, în timpul flexiei cotului, antebrațul fiind in pronosupinație. Inervatia lui este nervul
radial (C5-C6).8

Mușchiul biceps brahial, în partea lui superioară, acest mușchi are două origini. Capătul
lung, se formează deasupra glenei omoplatului, printr-un tendon ce traversează mai întâi capsula,
apoi se pliază, trece printre trohiter și trohin și in culisa bicipitală. Din acest tendon pornesc
fibrele fibroase care se unesc cu cele ale bicepsului scurt. Ansamblul muscular coboară de-a
lungul brațului, formând apoi un tendon unic. Acesta coboară pana la articulația cotului, dupa
care se inserează pe partea superioară a radiusului, pe zona numită tuberozitate radială.Capătul
scurt se formează dintr-un tendon pe apofiza coracoidiană a omoplatului apoi formează un corp
gros care se unește cu cel al bicepsului lung. Acțiunea lui este de flexie a antebrațului pe braț
(care este completă numai daca antebrațul este in supinație), este supinator al antebratului aflat în
pronație. Capul scurt este adductor al bratului pe când cel scurt este abductor si rotator medial al
brațului, de asemenea mușchiul biceps brahial realizează si flexia brațului față de antebraț-
mișcarea de împingere din flotari – atunci când ia punct fix pe antebraț. Inervatia lui este pe
nervul musculo-cutanat (C5-C6).9

8
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 152
9
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 153
MUȘCHII EXTENSORI AI ARTICULAȚIEI COTULUI
Mușchiul triceps brahial, prezintă trei capete. Capul lung, biarticular, se formează dintr-
un tendon in partea inferioară a glenei omoplatului. Capul lateral ( vastul extern) se formează pe
fața posterioară a humerusului, de-a lungul marginii externe, în jumatatea superioară. Capul
medial (vastul intern), se formează pe fața posterioară a humerusului.Cele trei capete se unesc
într-un tendon comun, lat si aplatizat, care se termină pe fața superioară a olecranului. Este
extensor al antebrațului față de braț, tensor al capsulei articulației scapulo-humerale, extensor si
adductor al brațului prin intermediul capului lung. Inervația lui este pe nervul radial (C5-T1).
Mușchiul anconeu, acest mic mușchi se formează pe humerus- fața posterioară a
cubitusului.Este extensor al cotului, parțial abductor și acționează asupra cubitusului în timpul
mișcarilor de pronație. 10
Pronosupinația este o mișcare ce se realizează în același timp în articulația cotului și între
cele doua oase ale antebrațului. Mișcarea de pronație este mișcarea prin care fața palmară a
mâinii este orientată în jos cu degetul mare spre interior. Mișcarea de supinație este mișcarea prin
care fața palmară a mâinii este orientată în sus cu degetul mare îndreptat spre exterior. Pentru a
nu se confunda pronația cu rotația internă a umărului și supinția cu rotația externă a umărului
executam aceste mișcări cu cotul in flexie.11

MUȘCHII PRONATORI
Mușchiul rotund pronator. Acest mușchi se formează prin doua fascicule pe humerus (pe
epitrohlee) și pe cubitus ( fața anterioară a apofizei coronoide). Se termină pe fața externă a
radiusului (portiunea mijlocie). Realizează pronația antebratului și participă la flexia cotului.
Inervează nervul median (C6-C7).
Mușchiul pătrat pronator, situat pe sfertul inferior al antebrațului, are formă pătrată și se
întinde de pe fața anterioară a cubitusului până pe fața anterioară a radiusului. Este un pronator
direct al mâinii și al antebrațului. Inervație nervul interosos anterior (C8-T1).

10
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 154
11
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 155
 Mușchiul lung supinator(brahioradial). Este pronator plecând dintr-o pozitie de supinație
și duce antebrațul într-o poziție intermediară întrepronație și supinație12MUȘCHII
SUPINATORI
Mușchiul biceps brahial este cel ai puternic dintre mușchii supinatori .
Mușchiul scurt supinator. Acest mușchi se întinde în doua planuri, profund și superficial,
care se formează, respectiv, din partea superioară si externă a cubitusului și din epicondil. Din
mușchii supinatori mai face parte și Mușchiul lung supinator(brahioradial).13

12
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 159
13
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 160
MUȘCHII FLEXORI AI INCHEIETURII MÂINII
Mușchiul cubital anterior, acest mușchii se formează pe epitrohlee, pe olecran(fața
internă) și pe marginea posterioară a cubitusului. Apoi tendonul său coboară de-a lungul
cubitusului(partea internă), de-a lungul apofizei stiloide cubitale, terminându-se pe osul pisiform.
Acest mușchi realizează flexia încheieturii mîinii și înclinare cubitală (adducția). Participă în
mică masură la flexia cotului. Inervație - nervul cubital (C7-C8).14
Mușchiul palmar mic( palmar lung).Se formează pe epitrohlee și se continuă cu un
tendon ce se termină, desfașurandu-se, pe ligamentrul inelar anterior al carpului și pe aponevroza
palmară superficială. Flexionează încheietura mîinii participând in mică măsură la flexia cotului.
Nu are nici o acțiune de înclinare laterală a încheieturii mîinii, deoarece trece prin axul sagital al
carpului. Inervație nervul median (C8-T1).
Mușchiul palmar mare (flexor radial al carpului). Acest muschi se formează pe
epitrohlee, se întinde de-a lungul antebrațului, apoi se continuă cu un tendon ce trece prin tunelul
carpian și se termină pe baza metacarpianului II.Realizează flexia încheieturii mîinii, acționând
asupra articulațiilor radiocarpiene și mediocarpiene. Realizează înclinarea radială a încheieturii
mîinii și participă în mică măsură la flexia cotului și la pronație. Inervație - nervul median (C8-
T1).15

MUȘCHII EXTENSORI AI ÎNCHEIETURII MÂINII.

Mușchiul lung extensor radial al carpului. Acest mușchi pornește de pe marginea laterală
a humerusului și se termină la baza metacarpianului II. El realizează extensia încheieturii mîinii,
abducția sau înclinarea radială. Inervație - nervul radial C6-C7.
Mușchiul scurt extensor radial al carpului. Acest mușchi se întinde de la epicondil și pe
marginea posterioară a cubitusului până la baza metacarpianului V și realizează extensia
încheieturii mîinii și înclinarea cubitală. Inervație- nervul radial (C7-C8).16

14
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 178
15
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 179
16
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 180
MUȘCHII FLEXORI EXTRINSECI AI DEGETELOR
Mușchiul flexor comun profund al degetelor. Acest mușchi se formează pe fața anterioară
a cubitusului și depășește ligamentul interosos. El formează patru tendoane care trec prin tunelul
carpian, după care se îndreaptă spre ultimele patru degete, unde fiecare se termină pe baza
falangei distale . Realizează flexia falangei distale pe cea mijlocie și participă la flexia celorlalte
doua falange. Inervație - nervul cubital C7-T1 si nervul median (C7-C8-T1).17
Mușchiul flexor comun superficial al degetelor.Acest mușchi se formează prin două
capete, primul se formează pe epitrohlee și pe apofiza coronoidă a cubitusului iar al doilea se
formează pe marginea anterioară a radiusului. Mușchiul formează patru tendoane ce trec prin
tunelul carpian după care se îndreaptă spre primele patru degete. Fiecare tendon se dedublează
înspre falanga proximală, lăsând să treacă tendonul mușchiului flexor comun profund, apoi se
termină pe fața anterioară a falangei mijlocii , pe marginile laterale.Realizează flexia falangei
mijlocii pe falanga proximală și prin intermediul unor teci fibroase a acesteia pe metacarpian.
Participă la flexia încheieturii mâinii și intr-o mai mica masură la flexia cotului. Inervație nervul
median C7-T1.18

MUSCHII EXTENSORI EXTRINSECI AI DEGETELOR

Mușchiul extensor comun al degetelor.Se formează pe partea inferioară a humerusului ,
pe epicondil, coboară pe fața posterioară a antebrațului, după care formează patru tendoane
terminale. Fiecare tendon se orientează spre un deget pe care se termină prin trei ramuri. O
ramură centrală, care se termină pe baza falangelor proximală și mijlocie, doua ramuri laterale
care se reunesc pe baza falangei distale . Acest mușchi realizează extensia
metacarpofalangienelor și participă la extensia încheieturii mâinii.19
Mușchiul extensor propriu al aratatorului.Se formează pe fața posterioară a cubitusului
tendonul său terminal se unește cu cel al extensorului comun destinat aratătorului. Întărește
acțiunea extensorului comun la nivelul aratătorului și participă la adducția arătătorului. Inervație
- nervul radial C6-C8.

17
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 182
18
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 183
19
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 184
 Mușchiul extensor propriu al degetului mic. Acest mușchi se formează pe partea
inferioară a humerusului, pe epicondil. Tendonul său terminal se unește cu cel al extensorului
comun al degetului mic. Întărește acțiunea extensorului comun al degetului mic și participă la
abducția degetului mic. Inervație - nervul radial C6-C820.

MUSCHII INTRINSECI AI DEGETELOR

Mușchii interososisunt mușchi ce se inserează pe corpurile metacarpienelor și care ocupă

spațiul cuprins între doua metacarpiene. Realizează mișcarea de îndepărtare și de apropiere a
degetelor. Daca actionează bilateral, de fiecare partea a unui deget, prima parte a tendonului
realizează flexia falangei proximale. Cele doua fascicule care se termină pe tendonul extensor
relizează extensia falangei mijlocii pe cea proximală și extensia falangei mijlocii pe cea
proximală și extensia falangei distale pe cea mijlocie21.
Mușchii lombricali se formează pe tendoanele flexorului comun profund al degetelor și se
termină pe tendoanele extensorului comun al degetelor. Ei realizează flexia articulațiilor
metacarpofalangiene și extensia articulațiilor intrafalangiene22.
Mușchii intrinseci ai degetului mic
Mușchiul opozant al degetului micse formează pe osul uncinat (pe apofiza unciforă) pe
ligamentul inelar anterior al carpului și se termină pe metacarpianul V. El atrage metacarpianul
V anterior și lateral, imprimându-i o mișcare de rotație externă. Participă la formarea căusului
palmei.
Mușchiul flexor scurt al degetului micse formează pe osul unicinat, pe ligamentul anterior
al carpului și se termină pe baza falangei proximalea inelarului. Flexează falanga proximală a
degetului mic.
Mușchiul abductor al degetului mic. Acest mușchi se formează pe osul pisiform, pe
ligamentul inelar anterior al carpului și are o terminație comună cu precedentul.El departează
degetul mic si flexează falanga proximală a degetului mic.23
Mușchii extrinseci ai policelui

20
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 185
21
Blandine, C., Anatomie pentru mișare, Editura Poliform, 2009, pag. 186
22
Blandine, C., Anatomie pentru mișare, Editura Poliform, 2009, pag. 187
23
Blandine, C., Anatomie pentru mișare, Editura Poliform, 2009, pag. 188
 Mușchiul flexor lung al policelui. Se formează pe radius, coboară anterior de-a lungul
antebrațului, trece pe sub ligamentul inelar anterior al carpului, apoi pe partea anterioară a
oaselor policelui pentrua se termina la baza falangei mijlocii. Acest mușchi flexează falanga
mijlocie a policelui pe falaga proximală, antrenând și flexia falangei proximale. Participă la
flexia și înclinarea radială a încheieturii mâinii.
Mușchiul lung abductor al policelui. Acest mușchi se formează pe fețele posterioare ale
cubitusului și radiusului și se terimină pe baza metacarpianului I. El atrage poicele în lateral și
anterior, participă la flexia încheieturii mâinii și la abducția sau înclinare radială.
Mușchiul scurt extensor al policelui. Se formează pe lungul abductor și se termină pe fața
dorsală a falangei proximale a policelui, realizează extensia falagei proximale pe metacarpianul
policelui si participă la abducția policelui24.
Mușchiul extensor lung al policelui.Acest mușchi se formează pe fața posterioară a
cubitusului sub extensorul scurt, si se termină pe falanga mijlocie a policelui.Realizează extensia
falangei mijlocii a policelui asupra celei proximale și a falangei proximale a policelui asupra
metacarpianelor
Mușchiul adductor al policelui este alcătuit din două fascicule, ele se unesc pentru a se
termina pe sesamoidul intern al articulației metacarpofalangiene a policelui și pe baza falangei
proximalea policelui. El apropie meatacarpianul II de primul și flexează falanga proximală pe
metacarpian.
Mușchiul flexor scurt al policelui. Acest mușchi este dispus pe două planuri, planul
profund vine de la trapezoid si osul capitat si planul superficial vine dela trapez și ligamentul
inelar anterior al carpului. Cele doua fascicule se unesc și formează un tendon care se termină pe
sesamoidul extern și pe tubercului extern de la baza falangei proximale a policelui. El atrage
metacarpianul I spre interior și anterior în rotație internă. Flexează falanga proximală a policelui.
Mușchiul opozant al policeluise formează pe trapez și pe ligamentul inelar anterior al
carpului și se termină pe fața amterioară a metacarpianului I. Realizează mișcarea care îi permite
sa aducă policele în fața celorlalte degete ale mâinii și să execute diverse prehensiuni.
Mușchiul scurt abductor al policeluise inserează pe scafoid și pe ligamentul inelar
anterior al carpului. Și se termină la baza falangei proximale. Atrage metacarpianul anterior și
flexează falanga proximală a policelui pe metacarpian.25

24
Blandine, C., Anatomie pentru mișare, Editura Poliform, 2009, pag. 192
Fig.4 Reprezentând insertiile mușhilor antebrațului, vedere anterioară și posterioară
Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989

25
Blandine, C., Anatomie pentru mișare, Editura Poliform, 2009, pag. 194
Fig. 5 Mușchii antebrațului (stratul superficial) vedere posterioară
Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989
Fig. 5 Reprezentând mușchii antebrațului, vedere anterioară
Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989
Fig. 6 Reprezentând mușchii intrinseci ai mâinii
Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989
 Fig. 7 Mușchii lumbricali
Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989
PARTICULARITĂȚI ALE AFECȚIUNILOR CE AFECTEAZĂ MÂNA

Poliartrita reumatoidă
Etiologie:. Poliartrita reumatoidă este o afecţiune inflamatorie sistemică cronică a cărei
caracteristică principală este afectarea articulaţiilor sinoviale. Procesul inflamator poate afecta
ţesuturile moi, tendoane, fascii, ligament, muşchi şi se poate extinde la os, provocând
osteoporoza şi eroziuni. Caracterul generalizat al inflamaţiei face posibilă afectarea sistemică cu
leziuni pleuro-pulmonare, cardiovasculare, renale, ocular, cutanate, neurologice.
Boala apare mai frecvent la persoanele între 20 şi 40 de ani şi afectează de 2-3 ori mai des
femeile decât bărbaţii.
Cauza bolii este necunoscută, dar se pare că există o combinaţie de factori endogeni (între
care colagenul şi imunoglobulinele) şi exogeni (microorganismele), care interacţionează pe un
fond de susceptibilitate genetică, fapt demonstrate de agregarea familială a bolii şi prezenţa
antigenelor de listocompatibilitate.
Fiziopatologie:Ca şi semne diagnostice identificăm redoarea matinală, cu durata de
minim o oră până la obţinerea unei remisii maximale, inflamaţia a minim trei articulaţii,
inflamaţia articulaţiilor mâinii, inflamaţia articulară simetrică şi simultană a aceleaşi articulaţii,
bilateral, prezenţa unor noduli subcutanaţi la nivelul proeminenţei osoase, prezenţa factorului
rheumatoid seric şi modificări radiologice.
Primele patru criterii trebuie să fie prezente minim 6 săptămâni. Diagnosticul este
pozitivdacă bolnavul prezintă 4 dintre cele 7 criterii enunţate.
Prezenţa factorului reumatoid (găsit la 75-90% din pacienţii cu poliartrită reumatoidă)
determină caracterul aşa-zis “seropozitiv” al poliartritei reumatoide. Prezenţa să se corelează cu
gravitatea simptomelor şi extinderea afectărilor sistemice.
În poliartrita reumatoidă procesul inflamator cuprinde articulaţiile sinoviale, determinând
proliferarea sinovială prin intermediul activării fibroblastilor şi o proliferare anormală a
epiteliului vascular. Ca urmare, sinoviala se îngroaşă, iar cavitatea articulară este invadată de un
ţesut pseudotumoral, numit panus. În acelaşi timp, intraarticular, apar enzime de tipul
colagenazelor care distrug ţesuturile, ducandla apariţia eroziunilor osoase şi cartilaginoase şi
lezarea ţesuturilor moi periarticulare şi determinând astfel deformări şi dezaxări ce au ca rezultat
deficitul funcţional.26

Boala artrozică a mâinii

Etiologie: Aceasta constituie o entitate patologică în aparenţă bine individualizată, dar de
fapt dificil de aprofundat. Bine cunoscută de clinician, descrisă în urmă cu 200 de ani de
Heberdan, ea este frecventă şi nu pune probleme de diagnostic major (dacă aceasta nu este
etiologică) în practica cotidiană. Nu este acelaşi lucru dacă ne gândim la evaluare în scopul
instituirii unui tratament de recuperare sau al unor studii clinice. Deseori considerată o afecţiune
minoră, ea poate în realitate să altereze în mod serios calitatea vieţii pacienţilor fiind principal
cauză de discomfort, făcând penibile activităţile cotidiene, banale ca de exemplu îmbrăcatul,
toaleta, alimentaţia.
Artroza nu se deosebeşte de bolile reumatice inflamatorii şi de aceea etiologia sa este
cunoscută. Totuşi au fost identificaţi numeroşi factori care determină o predispoziţie generală
pentru boală şi factorii care determină anomalii biomecanice locale.
Dintre factorii care determină o predispoziţie generală pentru boala amintim ereditatea,
există o agregare familială a bolii, dovedită de studii familiale şi pe monozigoţi. Interesarea este
poligenică, probabil la nivelul genelor care asigură eliberarea colagenului şi proteoglicanilor, iar
transmiterea se face autosomal dominant. Incidenţa bolii creşte cu vârsta, unii consideră acesta
un process fiziologic, de îmbătrânire al cartilajului, aşa cum se întâmplă cu orice parte a
Organismului lansând chiar termenul de “insuficienţă cartilaginoasă”. După menopauză, femeile
fac de două ori mai frecvent boala, prevalenţa fiind mai mare la femeile histerectomizate, în
schimb femeile care iau subtitutie hormonală estrogenică au o incidenţă mai scăzută a artrozei
comparative cu cele care nu iau o astfel de terapie. S-a arătat că pe suprafaţa osteoblastelor există
receptori pentru estrogen iar studiile în vitro au evidenţiat că estrogenii modifică culturile de
condrocite. S-a pus problema dacă artroza prin hipomobilitate sau sedentarism favorizează
obezitatea sau obezitatea favorizează apariţia artrozei. Studii numeroase arată că reducerea
greutăţii corporale încetineşte procesul artrozic. Există o asociere negative între osteoporoză şi
artroză. S-a emis ipoteza că densitatea osoasă scăzută la nivelul osului subcondral suportă mai
bine suprasolicitările decât osul normal. De asemenea, boli asociate cu o densitate osoasă

26
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 21, 25, 26, 28
crescută, că boala paget sau osteoporoza, sunt asociate cu frecvenţa sporită a artrozei cu afectare
poliarticulară şi precoce. Articulaţiile foarte mobile sunt afectate de procesul artrozic.27
Artrozele pot fi clasificate din puncte de vedere etiologic în artroze primitive sau
ideopatice şi artroze secundare altor suferinţe.
Artrozele primitive pot fi localizate la nivelul mâinilor (nodulii Heberden şi Bouchard),
rizartroza, la nivelul genunchilor, la nivelul coloanei vertebrale, la nivelul şoldului, la nivelul
piciorului, la nivelul umărului, cotului şi articulaţia temporo-mandibulara. Acestea mai pot fi
generalizate care cuprind mai mult de trei determinări articulare.

Artrozele secundare altor suferinţe nu sunt legate de vârstă, se manifestă clinic rapid, ele
pot fi mono- sau oligoarticulare fiind localizate la nivelul articulaţiei afectate de suferinţă care o
favorizează. Artroza secundară poate fi generată din cauze anatomice, boli congenitale,
articulare, inegalitatea membrelor inferioare, modificări de statică, traumatisme şi anume
contuzii, subluxaţii, luxaţii, fracture, intervenţii chirurgicale, hemartroze, leziuni cornice, cauze
inflamatorii şi anume infecţioase şi neinfecţioase, căuşe metabolice, endocrine, neorologice şi
alte boli articulare.

Fiziopatologie: Procesul patogenic la nivelul cartilajului articular cuprinde în principal

două aspecte şi anume degradarea progresivă a cartilajului articular, precum şi reacţia reparatorie
a osului subcondral. Degradarea cartilajului articular constă în alterarea cantitativă şi calitativă a
metabolismului controcitelor îndeosebi în ceea ce priveşte sinteza componentelor matricei
extracelulare cu alterarea proprietăţii acesteia. Se produce o comutare a sintezei condrocitelor de
la sinteza normal de colagen, tip II spre colagen de tip I, II, IX, X. Prima consecinţă este lezarea
reţelei de collagen, care solidarizează macromoleculele de proteoglycan. Sinteza de proteoglican
este şi ea alterată, acestora scăzându-le dimensiunile şi capacitatea de agreegare cu acidul
hyaluronic şi creşte raportul normal dintre condoitin-sulfat şi keratin-sulfat. 28

Artroza este o artropatie degenerativă, multifactorială şi heterogenă caracterizată prin

degradarea progresivă a cartilajului articular, însoţită de o reacţie hipertrofică a osului subcondral
ce are drept consecinţă neoformarea de os şi cartilaj, şi variate reacţii ale celorlalte structuri

27
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 28, 29, 31
28
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 32, 33
articulare (sinoviala, capsula, menisc) exprimate prin modificări clinice şi radiologice
caracteristice.

Maladia Dupuytreneste o afecţiune care se manifestă la nivelul palmelor şi degetelor şi

constă în retracţia aponevrozei palmare, cu apariţia unor “corzi fibroase” în tensiune, ce vor
“trage” degetele spre palmă. Această boală apare mai frecvent la bărbați decât la femei, afectate
fiind de obicei ambele mâini, şi recividiveaza adesea. Primele semne ale bolii sunt date de
apariţia unor noduli în palmă, care evoluează către formarea unor bride retractile. Articulaţiile
mâinilor şi ale degetelor (metacarpofalangiene şi interfalangiene) se vor bloca în flexie de
diverse grade. Cel mai frecvent sunt afectate degetele IV şi V (inelarul şi auricularul). Mişcările
mâinii sunt stânjenite la apucarea obiectelor şi sprijinirea pe palme. 29

Factorii favorizanţi în apariţia şi recidiva acestei maladii sunt alcoolul, fumatul, diabetul
zaharat, tratamentul medicamentos pentru epilepsie, apartenenţele la populaţiile nord-europene.

În stadiile iniţiale ale bolii, fizioterapie este importantă. Injectarea de preparate

cortizonice poate ameliora simptomatologia, dar nu tratează boala şi nici nu-i încetineşte
evoluţia. Metoda clasică de tratament este reprezentată de chirurgia bridelor contractile. După
intervenţie se fac exerciţii fizice pentru restabilirea funcţionalităţii mâinii. Boala reapare după
tratamentul chirurgical în 50% din cazuri, fiind nevoie de o nouă intervenţie pentru menţinerea
funcţiei mâinii.

Leziunile traumatice osteoarticulare ale mâinii

Entorselesunt leziuniale aparatului capsule-ligamentar. Anatomo-patologic se pot întâlni
fie întinderi sau rupturi parţiale ale acestora, fie rupture totale, fie smulgeri ale inserţiilor
ligamentare de cele mai multe ori împreună cu fragmentul osos pe care se inseră.
Tumefacţia, durerea şi impotenţa funcţională sunt semnele clinice principale. Durerea
este localizată în punct fix, acelaşi pentru fiecare articulaţie în parte şi corespunde inserţiei sau
traiectului ligamentului lezat. Ea este vie, intolerabilă la început, după care devine surdă, fiecare
mişcare sau examinare a articulaţiei redeşteptând-o.

29
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, Pagina 33, 35
 Tumefacţia apare şi ea după primele ore, întinsă şi difuză, ea maschează reliefurile
pliurilor articulare. Se datorează revărsatului articular.

Acestora, în funcţie de gravitatea entorsei, li se pot adăuga mişcările anormale la nivelul

articulaţiei lezante.

Tratamentul constă în imobilizare în poziţie funcţională a elementelor scheletice

corenspunzatoare articulaţiei lezate. Imobilizarea durează 3 săptămâni, perioada necesară
cicatrizării structurilor conjuctive lezate.

Luxaţiilesunt definite ca pierdere a raporturilor normale ale elementelor scheletice

articulare, luxaţiile la mână , de multe ori deschise, sunt urmarea la degete a unor traumatisme
directe. Izolate sau associate cu alte leziuni în funcţie de poziţia pe care a căpătat-o segmental
distal lezat, luxaţiile se împart în luxaţii dorsale, volare sau laterale. Indiferent de forma clinică a
luxaţiei, simptomatologia este aceeaşi, poziţie anormală a segmentului luxat, tumefacţie, durere
vie şi imposibilitatea mobilizării articulaţiei respective. Examenul radiologic obligatoriu va arăta
deplasarea suprafeţelor articulare, direcţia şi importanţa deplasării, leziunilor osoase care ar
putea întovărăşi leziunea.30
Tratamentul unei luxaţii constă în reducerea ei şi imobilizarea corectă şi suficientă în
timp.

Controlul radiologic atât înainte cât şi după reducere este obligatoriu. Dacaprimul
reprezintă o obligaţie uneori cu repercursiuni medico-legale, al doilea ne permită să evităm cu
grave repercursiuni. Astfel persistenţa unei subluxaţii sau unei fracturi marginale neobservate din
cauza suprapunerii pe radiografia initiala, pot reprezenta cause ale unor grave suferinte ulterioare
pentru bolnvav. Imobilizarea trebuie mentinuta 21 de zile, timp in care aparatul capsulo-
ligamentar fractionat se cicatrizeaza.

30
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 35, 36
Fracturile oaselor mâinii
Fracturile la nivelul mâinii ocupă din punct de vedere statistic al doilea loc ca frecvenţă
după leziunile parţilor moi. Este vorba de fracturi localizate numai la nivelul celor 19 oase ce
alcătuiesc scheletaul mâinii, 8 oase ale carpului.31
Etiologic, în marea majoritate sunt fracturi directe, iar anatomopatologic, predomină net
fracturile complete cu traiectele cele mai variate (transversal, oblice, spiroide, longitudinale) şi
cu deplasări în funcţie de contracţia musculară. Caracteristică pentru fracturile oaselor mâinii
este frecvenţa foarte mare a comunicării focarului de fractură cu mediul exterior. Deci, marea
majoritate a fracturilor deschise au un factor prognostic mai puţin favorabil.

Diagnosticul unei fracture de metacarpian sau falanga este facil. Localizarea superficială
a scheletului permite să se stabilească cu certitudine diagnosticul de fractură, chiar şi numai prin
examinare clinică.

O fractură la nivelul mâinii este de la început prin ea însăşi complicate. Cele mai
frecvente complicaţii adiţionate sunt: deschiderea focarului, leziunile musculare, leziunile
osoase, leziunile ischemice.

Scopul urmărit la tratamentul acestor fracture este recuperarea cât mai rapidă a
prehensiunii. Pentru aceasta sunt imperios necesare o reducere corectă, o contenţie şi o
consolidare bună, restabilirea mobilităţii articulare.

Indiferent de tipul de tratament adoptat pentru fractură, imobilizarea pe atela gipsată este
necesară chiar în cazul de imobilizare transcheletica, până la vindecarea leziunilor parţilor moi.
Imobilizarea la mână este suficientă în medie 3 săptămâni, dar nu se depăşesc 4 atunci când a
fost pregătită pentru tratamentul leziunilor asociate.

Traumatismele tendoanelor mâinii

În leziunile tendoanelor flexoare, diagnosticarea secţiunilor tendinoase este facilă,
bolnavul nu poate mobiliza razele digitale ale căror tendoane au fost efectuate. Nu de puţine ori,

31
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 36
leziunile tendinoase sau leziuni ale altor structure asociate leziunii tendinoase sunt
nediagnosticate, dar cel mai des, sunt diagnosticate secţionări care nu există.32

În caz de secţiuni ale tendoanelor flexoare, mâna va fi examinată în poziţie de supinaţie

cu pumnul în dorsiflexie. Din această poziţie de echilibru, fixând segmental proximal articulaţiei
examinate, vom solicita efectuarea mişcării. Dacă flexorul profund este secţionat, flexia activă în
articulaţia interfalangiana distală este imposibilă. Fixarea falangei medii şi solicitarea efectuării
flexiei falangei terminale constituie testul pentru evidenţierea leziunii izolate a flexorul profund.

Dacă flexorul superficial singur este lezat, degetul respectiv nu va putea efectua flexia în
articulaţia interfalangiana proximală cu articulaţia interfalangiana distală menţinută în extensie.
În rest, poziţia unui deget cu flexorul superficial secţionat este aparent normal.

Dacă ambii flexori ai unui deget sunt secţionaţi, mişcările active în ambele articulaţii
interfalangiene sunt absente.

Imobilizarea postoperatorie este o condiţie absolut necesară formării cicatricei

tendinoase. După 3 săptămâni de imobilizare se începe tratamentul de reeducare funcţională
unde sunt reluate treptat mişcările. Pacientul este instruit să-şi mobilizeze progresiv şi cu
blândeţe, active asistat, segmentele razei digitale afectate.

Leziunile tendoanelor extensoare sunt mai frecvente decât leziunile flexoare. Localizările
secţiunii extensorilor corespund de multe ori articulaţiilor pe care le traversează, factor care
înrăutăţeşte prognosticul.

Tendonul nu se retractă pe dosul mâinii, datorită joncţiunilor intertendinoase. El se

retractă foarte mult şi impune incizii suplimentare de explorare în leziunile din vecinătatea
inelului carpian dorsal.

Leziunile traumatice ale nervilor mâinii şi antebraţului

Toţi cei trei nervi ai mâinii, ulnarul, medianul şi radialul pot fi interesaţi în traumatismele
mâinii şi antebraţului, atât în ce priveşte componenţa lor senzitivă cât şi în privinţa componenţei
lor motorii. Nervii periferici sunt fixate la măduva spinării printr-o rădăcină posterioară şi una

32
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 37, 38
anterioară din unirea cărora ia naştere nervul spinal cu fibre mixte motorii şi sensitive. Fibrele
nervoase sunt unite în benzi sub denumirea de fascicule, legate între ele printr-un ţesut
conjunctiv de susţinere.33

Ţesutul conjunctiv care înveleşte şi structurează nervii este format din epinerv, care
reprezintă învelişul extern al nervului periferic. Este compus din benzi longitudinale de colagen,
pe care se structurează conjunctivul. Se continuă cu nezonervul care aduce vasele şi care fixează
nervul periferic. Perinervul este format din ţesut conjunctiv condensate de-a lungul fasciculelor
individuale, el fiind prelungirea membranelor ce acoperă sistemul nervos central. Este format
dintr-un ţesut conjunctiv şi un strat intern de cellule. Stratul extern este constituit din ţesut
conjunctiv dens cu fibre colagene perpendicular longitudinale care formează benzi. Stratul intern
se caracterizează prin mai multe straturi de celule, aşa-numitul epiteliu perineural. Endonervul
este compartimentul extracelular, teaca de ţesut conjunctiv constituită din fibre de collagen,
fibroblasti şi vase de sânge. Colagenul contribuie la elasticitatea şi rezistenţa mecanică a nervului
care este esenţială în timpul mişcărilor.

Continuitatea longitudinală a celor trei teci ale nervului periferic asigură integritatea
nervului. Întreruperea lor semnifică de obicei şi întreruperea nervului.

Paralizia de nerv radial se manifestă prin incapacitatea de a exctinde pumnul şi degetele,

când pumnul şi articulaţia metacarpofalangiana sunt stabilizate, pacientul poate extinde
articulaţiile interfalangiene, prin musculature intrinsecă. Absenţa sensibilităţii tactile dorsale în
primul spaţiu intermetacarpian faţa dorsală a policelui, indexului şi a mediusului. În sindromul
Frohse, paralizia de interosos posterior, extensia pumnului este posibilă, apare evidentă paralizia
muşchilor flexor lung al policelui şi a jumătăţii laterale a deficitului de sensibilitate.34

În paralizia joasă de nerv median, la nivelul pumnului, se asociază paralizia musculaturii

tenare, muşchii scurt abductor, opozant şi jumătate din flexorul scurt al policelui, cuanestezie pe
teritoriul volar al degetelor 1, 2, 3 şi jumătăţii radiale a degetului 4.

33
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 39, 40
34
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 41, 42
 În cazul paraliziei înalte, la simptomatologia descrisă anterior se asociază paralizia
musculaturii flexoare superficiale a degetelor ca şi a părţilor din musculature flexoare
superficială a degetelor ca şi a părţii din musculature flexoare profundă inervată de nervul
median, flexor profund pentru index şi medius.

În paralizia de nerv interosos anterior, apare evidentă paralizia muşchilor flexor lung al
policelui şi a jumătăţii laterale a muşchiului flexor profund al degetelor ca şi a muşchiului pătrat
pronator.

La nivelul pumnului, întreruperea continuităţii nervului ulnar determină paralizia

musculaturii intrinseci a mâinii inervată de nervul ulnar şi “grifa ulnară cubitală” (hiperextensia
din articulaţia metacarpofalangiana, pentru degetele IV-V cu flexie din articulaţia
interfalangiana). Imposibilitatea mişcărilor de abductee şi adducţie a degetelor se datorează
acestei leziuni. Absenţa sensibilităţii tactile în teritoriul nervului ulnar a degetului IV, degetului
V se va asocial totdeauna acestui tip de leziune nervoasă. Paralizia înaltă de nerv ulnar adaugă la
simptomatologia anterioară paralizia muşchiului flexor ulnar al carpului şi a porţiunii din
muşchiul flexor profund al degetelor ce deserveşte degetele IV-V.

Paralizia joasă de nerv median şi ulnar determină o grifă specifică a mâinii asociată cu
absenţa sensibilităţii aplmare a mâinii şi a degetelor. În paralizia înaltă de nerv median şi ulnar,
aspectul grifei este mult atenuat, dar se asociază totdeauna paralizia muşchilor flexori superficial
şi profund al degetelor şi muşchiului flexor ulnar al carpului.

Integritatea celor trei nervi importanţi ai mâinii poate fi apreciată prin examinarea
mişcării se sensibilităţii policelui, nervul radial inervează muşchiul lung abductor al policelui,
opozant al policelui şi lung flexor al policelui, nervul ulnar inervează muşchiul adductor al
policelui şi partea profundă a muşchiului flexor scurt al policelui. Tulburările motorii constau în
paralizia cu suprimarea contractiei musculare, urmata de atrofia masei musculare a teritoriului
nervului interest, atrofie vizibila in primele luni, progresiva si complete la 6-12 luni.

Mâna arsă. Dacă arsură gravă ameninţă la scara organismului, viaţa biologică, arsura profundă
ameninţă la scara de organ al mâinii, viaţa socială.35

35
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 43, 57
 În arsură de gradul I, agentul termic lezant este ecranat de stratul keratinic şi eleidinic, şi
singurul care suferă este epidermul şi, desigur, capilarele care-l hrănesc.

Apare eritem, edem dermic, durere, dar nu se formează flictenă. Fenomenele durează 3-4
zile după care retrocedează şi vindecarea se face prin refacerea integrală a ţesuturilor.

În al II-lea grad de arsură, agentul termic “sparge” primul ecran şi-l depăşeşte, trecând în
profunzime, de membrana bazală. El devitalizează epidermal şi lezează direct microcirculaţia
dermică superficială. Edemul grav se acumulează în zona de minimă rezistenţa şi formează
flictena. Aceasta se ridică pe membrane bazale pe care rămân să supravieţuiască procente
variabile de celule din stratul germinativ bazal.

Vindecarea arusrii de gradul II se face secundar prin refacerea integral a ţesuturilor,

această arsură nelăsând sechele cicatriceale dacă este correct îngrijită.

Arsură de gradul II omoară totalitatea straturilor pielii, deci orice resursă epitelială de
vindecare secundară. Apare clinic ca o escară groasă, cu diverse viraje de culoare, deshidratată,
deprimată.
I.5 TIPURI DE PREHENSIUNE

Mâna are capacitatea de a prinde obiecte ca într-o pensă rigidă. Acest lucru este posibil
datorită unui şir întreg de articulaţii foarte diverse, a unui aparat tenomuscular diferenţiat şi
specializat, precum şi tegumentului mobil şi moale care permite închiderea şi deschiderea pensei.

Au fost analizate 1300 de profesii şi s-a constatat că 43 de gesture şi de diverse

combinaţii între acestea permit exercitarea tuturor meseriilor. Dintre acestea, 24 de gesture
aparţin funcţiei mâinilor. În raport cu gestul professional dominant, se pot descrie 4 grupe.

Prima grupă, “mâna cu un singur deget”, simbol al civilizaţiei modern. Recuperarea

acestui gest professional nu ridică probleme prea dificile, doar atunci când subiectul este obligat
să se recalifice în altă meserie.

A doua grupă, “mâna cu două degete” corespunde unei pense cu două braţe, policele,
respective degetele II0V. Lezarea unuia dintre cele două braţe ale pensei, mai ales cea a
policelui, scoate din funcţie întreabă ensa, pentru că nu există disociaţii posibile prin care să se
poată face separarea părţii handicapate ale mâinii din partea îndemânatică.

A treia grupă, “ mâna cu trei degete” efectuează prehensiuni fine, discriminative, cum ar
fi apucarea unui stilou; ea necesită intervenţia a trei elemente, policele, indexul şi grupa
degetelor II-V. Compromiterea unei asemenea prize profesionale nu se produce decât la lezarea a
două din cele trei elemente, policele având întotdeauna o valoare funcţională mai mare.

Programele de reeducare ţin cont de acest fapt, ca şi de necesitatea practică a ameliorării

disocierii indexului.

Grupa a patra, “mâna cu cinci degete”, presupune folosirea automată a fiecărui deget. În
caz de leziuni, posibilitatea de suplinire fiind mare, recuperarea variatlor gesture uzuale este mai
uşoară, dar nu întotdeauna se poate recupera integral agilitatea şi virtuozitatea profesională.

Exersarea îndelungată a agilităţii poate duce la autonomia fiecărui deget sau chiar a unor
falange prin reglarea precisă a jocului articular şi prin disocierea muşchilor agonişti şi sinergici.
 Din punct de vedere a ierarhiei funcţionale, zonele lezate pot fi primare, zone de contact
ale mâinii cu obiectul apucat, responsabile de prehensiunea de finite, zone secundare, în care
contactul se face pe diferite suprafeţe tegumentare în timpul prizei, responsabile de o
prehensiune mai intense şi zone terţiare, zone de contact ale mâinii cu suprafeţe de sprijin care
intervin în prehensiunea de forţă, alături de primele două.

Doar una sau două dintre zonele de mai sus, dacă sunt lezate, vor reduce capacitatea de
prehensiune.

Prehensiunile sunt mişcări ale segmentelor mâinii care se realizează cu participarea

policelui în mod obligatoriu, pentru a mobiliza un obiect ce se poate apuca.36

Celelalte mişcări la care nu participă policele se numesc apăsări.

După segmentele care participă la prehensiune şi după forţa de aplicare a acestora, avem
pensa bidigitală, tridigitală, interdigitală, polidigitală, pensa police digito-palmară şi prize digito-
palmară, fără police.

Prehensiunea poate fi terminală, subterminală, subtermino-laterală, latero-laterală, digito-

palmară şi police-digito-palmară.

36
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 58
Figură 8 Reprezentând cele 6 tipuri de prehensiuni
http://www.creeaza.com/referate/biologie/Biomecanica-mainii656.php
II.5 TESTE ȘI EVALUĂRI EFECTUATE
Evaluarea amplitudinii articulare
Evaluarea amplitudinii articulare sau bilanțul articular constă în aprecierea gradului de
mobilitate Într-o articulație,prin măsurarea analitică a unghiurilor de mișcare, pe direcțiile
anatomice posibile în planurile și axele corespunzătoare.
Posibilitățile de apreciere ale unghiurilor maxime de mișcare sunt numeroase, dar
goniometria rămâne cea mai utilizată.
Valorile obținute, în urma măsurătorilor, se exprimă în grade de la 0 la 180, deoarece
orice mișcare se încadrează între aceste limite. Înregistrările se notează în diverse sisteme de
tabele, grupând valorile mișcărilor opuse pe același ax (flexia și extensia, abducția si adducția,
rotația internă și rotația externă) alaturi de valorile standard.
În cazul articulațiilor membrelor interpretarea se face în comparație cu unghiul aceleasi
mișcări, efectuată cu segmentul opus și/sau cu valorile standard ale aplitudinii maxime de
mișcare 37.
Bilanțul muscular
Bilanțul muscular reprezintă evaluarea forței musculare prin examen manual, este deci o
metodă subiectivă, dependentă de experiența kinetoterapeutului.
Evaluarea este globală, când explorează grupe musculare cu acțiuni principale comune și
analitică, atunci când, prin poziții și manevre specifice este evidențiată acțiunea izolată a unui
mușchi sau cel mult a unui grup limitat, în condițiile in care, din considerente anatomo-
funcționale, individualizarea este imposibilă.
Scala de evaluare are 6 trepte(0-5) și a fost preluată, si ulterior revizuită, de Fundația
Națională de Paralizie Infantilă.
În serviciile noastre de recuperare medicală se folosește aceasta scală, care evaluează
forța musculară astfel:
o F0 (zero) mușchiul nu realizează nici o contracție evidentă;
o F1 (schițată): reprezintă sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui
sau a tendonului se poate aprecia numai pentru mușchii superficiali, pentru cei profunzi
nu se observă diferență între f și f0;

37
Cordun, M. Kinetologie medicală, Editura Axa, 1999, pag. 83
 o F2 (mediocră): permite mușchiului să mobilizeze segmentul în
amplitudine completă numai cu eliminarea gravitației; pentru aceasta se utilizează
planurile de alunecare sau se susține segmentul de către kinetoterapeut;
o F3 (acceptabila): reprezintă forța unui mușchi capabil să mobilizeze
segmentul în amplitudine completă împotriva gravitației, făra alte mijloace rezistive;
o F4 (bună): este forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul în
amplitudine complet și împotriva unei rezistențe cu valoare medie;
o F5 (normală): reprezintă forța unui mușchi capabil să mobilizeze
segmentul pe toată amplitundinea de mișcare, împotriva unei rezistente maxime, aplicate
pe segmentul de mobilizat cât mai distal.
Cercetătorii americani Smith, Iddings, Spencer și Harrington adaugă cifrei, care
reprezintă valoarea forței musculare, semnele (+) sau (-).
Astfel, forța 2+ este mai mare decât 2, dar evident mai mică decât 3-.
În mod curent, aprecierea forțelor f0, f1 și f2 se efectuează din poziții de descărcare (fără
gravitație), din care mișcarea se execută într-un plan paralel cu solul.
Pentru forțele f3, f4 și f5 se folosesc poziții în care mișcarile se execută într-un plan
perpendicular pe sol și în sens invers forțelor gravitaționale, care acționează ca factor rezistiv
(poziții antigravitaționale) .38
Teste funcţionale specifice mâinii
Testul extensiei degetelor
Examinatorul ţine mâna subiectului în flexie, şi îl roagă pe acesta să extindă degetele
contra unei rezistenţe.
Testul este pozitiv dacă apare durere la nivelul pumnului indicând instabilitate la nivelul
articulaţiei radiocapriana, a scafoidului, o inflamaţie.
Testul clapelor de pian
Subiectul stă cu antebraţele în pronaţie. Examinatorul stabilizează mâna simptomatică a
subiectului, iar cu indexul celeilalte mâini apasă pe partea distală a ulnei, în acelaşi fel cum se
apasă o clapă la pian. Rezultatul este comparat cu mâna sănătoasă. O mişcare prea mare a ulnei
denotă instabilitatea articulaţiei.

38
Cordun, M. Kinetologie medicală, Editura Axa, 1999, pag. 110
 Chestionarul DASH
DASH=Disabilities of the Arm, Shoulder and Hand.Conţine întrebări privind simptomele
şi capacitatea pacientului de a efectua anumite activităţi.
În acest chesionar s-a utilizat culoarea roșie pentru rezultatele inițiale, iar culoarea roz
pentru rezultatele finale.
SUBIECȚII ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII
Cercetarea cazurilor de recuperare a prehensiunii s-a desfăşurat la Policlinica de
Recuperare-Nicolina din Iaşi pe o perioadă de 2 luni, de la data de 26.06.2017 până la data de
25.08.2017. Sub îndrumarea kinetoterapeutului Scutaru Izabela.
Pacienţii au luat parte la etapele de testare de la începutul şi sfârşitul tratamentului, iar în
timpul tratamentului au fost aplicate exerciţiile de recuperare.
În aceasta lucrare de licența sunt prezentate 3 cazuri dintr-un esantion de 5 cazuri
participante la desfășurarea cercetării:

Subiectul nr.1 (L.A.):

Data naşterii: 02.09.1991;
Vârsta: 27 ani;
Sex: masculin;
Domiciliul: Jud. Iaşi, oraşul Iași;
Diagnostic: deficit prehensiune mâna dreaptă post plagă tăiată; secţiune tendon flexor şi nerv
median;

PLAN, PROGRAM ȘI ȘEDINȚĂ DE TRATAMENT

SUBIECTUL NR.1 (L.A.)
Diagnostic: deficit prehensiune mâna dreaptă post plagă tăiată; secţiune tendon flexor şi
nerv median;

Plan terapeutic

Obiective:

o Atenuarea sindromului algic;

 o Menținerea și recuperarea mobilității articulare ale pumnului și mâinii;
o Menținerea și creșterea forței musculare a mâinii;
o Refacerea funcției senzitive;
o Refacerea abilitătii mișcarilor;
o Reeducarea funcționala a prehensiunii.

Program de etapă:

Curent interferențial: 14 ședințe / 20 min. (20 mA);

Ultra sunet:14 ședințe/ 4-5 min. (0,4 W);
Laser: 6 ședințe/ 7 min. (program nevralgie);
Masaj:4 ședințe - netezire, fricțiune, frământat;
Bai cu sulf: 14 ședințe / 15 minute;
Exerciții pasive:7ședințe (flexie, extensie, abducție, adducție) cu menținerea poziției la
final timp de 5 secunde;
Exercitii activo-pasive: 7 ședințe-exerciții de flexie , extensie, abducție, adducție a gâtului
mâinii, degetelor și policelui, exerciții de opozabilitate, exerciții de prindere (cu bastonul, mingea
de burete), exerciții de alunecare a tendonului;
Streching: 6 ședințe.

Program de ședință

Exerciții de prindere
Exercițiul nr. 1
Poziția inițială:În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în supinație;
Acțiune: cu mâna sănătoasă, pacientul ţine degetul afectat la jumătatea segmentului, sub
marginea articulaţiei; îndoaie şi îndreaptă vârful degetului la capătul articulaţiei;se repetă pentru
fiecare deget;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.

Exercițiul nr. 2
Poziția inițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în
pronosupinatie;
 Acțiune: pacientul execută litera “O” prin atingerea policelui şi degetelor pe rând; Se
deschide mâna larg după atingerea fiecărui deget; Apoi se relaxează şi repeată;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr. 3
Pozițiainițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în
pronosupinatie;
Acțiune: cu mâna opusă, pacientul ține degetul afectat la nivelul inelului. Îndoaie și
desface degetul la mijlocul articulației și se repetă pentru fiecare deget individual;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.

Exerciții ale degetelor:

Exercițiul nr 4
Poziția inițială: În șezând, brațul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație;
Acțiune: pacientul cu palma întinsă pe o masă ridică și coboară degetele pe rând;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr.5
Poziția inițială: În șezând, brațul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație;
Acțiune: mana pe masa cu palma în jos se răsfiră degetele larg și se apropie apoi se
relaxeaza și se repetă;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr.6
Poziția inițială: În șezând , brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul in pronație;
Acțiune: mâna se lasa pe masă cu palma în jos, se mișca fiecare deget catre police,
începând cu indexul; apoi se mișcă fiecare deget dinspre police , începând cu degetul mic; se
relaxează și se repetă.
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.

Exerciții de alunecare a tendonului

Exercițiul nr 7
Poziția inițială: În sezând,brațul pe langă trunchi, cotul flectat;
 Acțiune: Se începe cu degetul în poziție dreapta de fiecare dată, se strânge vârful
degetelor, apoi se îndoaie degetele de la prima articulație urmând a doua articulație si pacientul
încearca să atingă cu degetele palma;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr. 8
Poziția inițială În șezând, brațul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul in
pronosupinație
Acțiune: Se glisează policele peste palmă către degetul mic, flectând la capatul
articulației degetul mic se relaxează și se ridică policele către tavan;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr 9
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat;
Acțiune: ține policele afectat cu mâna opusă chiar sub articulația cea mai apropiată de
vârful policelui, flectează și extinde vârful degetelor doar la articulatia terminala;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr. 10
Poziția inițială:În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație;
Actiune: Se mișcă policele dinspre palmă la nivelul indexului și se întoarce înspre palmă;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr. 11
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul în prono-
supinație
Acțiune: se executa flexia degetelor astfel încat policele sa fie în flexie iar degetele
deasup ra policelui. Apoi se execută extensia tuturor degetelor.
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr. 12
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul în prono-
supinație
Acțiune: Se execută flexia degetelor astfel încat policele sa fie în flexie deasupra
degetelor. Apoi se execută extensia tuturor degetelor;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
 Exercițiul nr 13
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat;
Acțiune:Rulează policele peste palma și adu varful policelui catre toate cele 5 varfuri ale
degetelor mainii; nu se flectează articulația mijlocie și cea distala a policelui sau a degetului mic;
unghia policelui ar trebui sa fie aproape paralela cu palma;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.

Exerciții active ale gâtului mâinii:

Exercițiul nr 14
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat antebrațul în
pronosupinație;
Acțiune :Se miscă palma și se flectează cat se poate de mult, dar se mențin degetele
drepte; Se mișcă palma și extinde cat de mult, cu degetele flectate natural;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr 15
Poziția inițială:În sezând, brațul lipit de trunchi, cotul flectat;
Acțiune: Se întoarce palma în sus cât de mult posibil, mișcând doar antebrațul si mana,
apoi se coboara;
Dozarese ține în fiecare poziție pana la numaratoarea nr.5; se repeta de 5 ori.
Exercițiul nr 16
Poziția inițială:În sezand, bratul lipit de trunchi, cotul flectat;
Acțiune: Se mișcă gâtul mâinii astfel că mâna să descrie un cerc și se evită mișcările
antebrațului;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetări.
PREZENTAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN CERCETARE
TESTELE INIȚIALE ȘI FINALE

SUBIECTUL NR.1 (L.A)

Diagnostic: deficit prehensiune mâna dreaptă post plagă tăiată; secţiune tendon flexor şi nerv
median;

Bilanțul articular al membrelor superioare

Tipul de mișcare Membrul superior Membrul superior Valorile normale

drept stâng

Testare Testare
inițială finală

Flexia Pumnului 69̊ 75̊ 80̊ 80̊ ( Chiriac)

70̊ ( Chiriac)
Extensia pumnului 63̊ 67̊ 69̊

Înclinare radială 18̊ 25̊ 27̊ 20̊-30̊ ( Sbenghe)

Înclinare cubitală 33̊ 38̊ 40̊ 40̊-45̊ ( Sbenghe)

Bilanțul muscular al membrelor superioare

Tipul de mișcare Membrul superior drept Membrul superior stâng

Testare Testare finală

inițială
Flexia pumnului 3 4+ 5
Extensia pumnului 3 4 4+
Adducția pumnului 2 3 5

Abducția pumnului 3 4 5

Flexia degetelor 3+ 4 4+

Extensia degetelor 2+ 3+ 4

Abducția degetelor 2+ 3+ 4

Adducția degetelor 2+ 3+ 4+
Chestionarul Dash
Nici o Dificultate Dificultate Dificultate Incapabil
dificultate ușoară moderată foarte
mare

Să deschideți un borcan bine

închis sau neînceput
Să scrieți

Să răsuciți o cheie

Să pregatiți de mâncare

Să deschideți o usă grea care

trebuie împinsă

Să puneți un obiect pe un raft

deasupra capului

Să faceți treburi in
gospodărie ( spălat pereți,
spălat pe jos)
Să lucrați in grădină sau în
curte

Să faceți patul

Să carați o plasă cu
cumpărăruri sau o servietă
Să cărați un obiect greu
(peste 5 kg )
Să schimbați un bec sau să vă
uscați părul
Să folosiți un cuțit ca să tăiati
mancarea
Activițăti recreative care
necesită un efort mic (joc de
cărți , tricotat, etc.)
INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA
CERCETĂRII
SUBIECTUL NR.1

90

80

70
Testarea inițială M.S.
60
Drept
50 Testarea finală M.S.
Drept
40
Membrul superior
30 stâng
20 Valorile normale

10

0
Flexia Extensia Înclinare Înclinare
pumnului pumnului radială cubitală
Bilantul articular
 6

5
Testarea inițială
M.S. Drept
4

3 Testare finală
M.S. Drept
2

1 Membrul
superior stâng

Bilanțul muscular
 4.5
4
3.5
3
2.5
2
1.5
Testarea inițială
1
Testarea finală
0.5
0

Chestionarul Dash

În urma tratamentului kinetic, subiectul numărul (LA.), a înregistrat o creștere pe planul

amplitudinii articulare. Flexia pumnului a crescut cu 6°, extensia pumnului cu 4°, înclinarea
radială cu 7°, iar cea cubitală cu 5°.
În ceea ce priveste bilanțul articular, s-a obținut o îmbunătățire remarcabilă.
În urma chesionarului Dash se poate observa o mai buna coordonare pentru executarea
activităților zilnice.
 CONCLUZII

Procedeele și metodele kinetice folosite în acest studiu, precum mobilizările, pasive sau
active, ședințele de masaj, electoterapie, ultrasunet și laser, împreună cu băile cu sulf, si-au
dovedit eficacitatea, pacienții înregistrând rezultate favorabile în ceea ce privește restantul algic,
mobilitatea articulară și forța musculară, fapt care este demonstrat și de graficele menționate
anterior.
Cu toate că articulațiile mâinii sunt fine și în același tip dificile de recuperat, am obținut
un rezultat excelent in urma tratamentului kinetic desfășurat.
Pacienții au confirmat îmbunătățirea calităților mâinii în activitățile cotidiene.
În urma acestor considerente, constatăm că ipoteza ce susține eficacitatea exercițiilor de
recuperare cu privire la reabilitarea prehensiunii a fost confirmată.