România după 1989

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a însemnat începerea Războiului Rece între
URSS și SUA, război care s-a încheiat odată cu prăbușirea comunismului în întreaga Europă de
Est în 1989, incluzând România. Prin atitudinea sa împotriva Invadării Cehoslovaciei din
1968 și neparticipând (România) la aceasta, Ceaușescu a obținut un statut deosebit în această
confruntare între URSS si SUA, evoluând într-un dictator absolut, acaparând pârghiile
administrative ale Romaniei pentru el și membrii familiei sale, dar izolându-se pe plan
internațional. Astfel, când in 1989 (prin înțelegerea de la Yalta dintre URSS și SUA), URSS și-a
retras sprijinul pentru liderii comuniști din Europa de Est, Ceaușescu nu a înțeles momentul
istoric, agravând situația României, care a experimentat cea mai violentă schimbare de regim din
1989 dintre toate țările Europei de Est.
Evenimentele de pe parcursul săptămânii 16-22 decembrie 1989 cunoscute ca Revoluția
din 1989 au adus sfârșitul Comunismului în România, și moartea lui Ceaușescu și a soției sale
pe 25 decembrie 1989
În jur de 1.500 de persoane au murit de asemenea în luptele de stradă confuze din
București, Timișoara și alte orașe, între 16-22 decembrie 1989. Un membru al PCR marginalizat
de către Ceaușescu în anii '80, Ion Iliescu s-a impus ca un politician cheie a FSN, care a preluat
în București pârghiile administrative ale României și a proclamat restaurarea democrației și a
libertății. Partidul Comunist Român a fost scos în afara legii, și cele mai nepopulare măsuri ale
lui regimului comunist român condus de Ceaușescu au fost anulate.
Alegeri prezidențiale și parlamentare au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu partidele
istorice, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, Iliescu a obținut 85% din totalul
voturilor exprimate. FSN a primit astfel, două treimi din locurile din Parlament și prim-
ministru a fost desemnat Petre Roman, un profesor universitar, o figură a Revoluției fără trecut
politic, acesta inițiind câteva reforme pentru piața liberă.
Parlamentul supune referendumului o nouă Constituție democratică, aprobată prin referendum
național în Decembrie 1991. În martie 1992 cel mai mare partid de până atunci FSN s-a scindat
în două partide: unul condus de Ion Iliescu numit Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN)
și celălalt Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de Petre Roman.
Guvernarea PDSR
Alegerile naționale din septembrie 1992 s-au soldat cu victoria președintelui Iliescu, și a
partidului său FDSN, ce a obținut 35%, iar următorul clasat a fost CDR cu 24%. Cu sprijinul
parlamentar al noilor partide naționaliste PUNR și PRM, și al foștilor comuniști ce au format
partidul PSM, un guvern tehnocrat s-a format în Noiembrie 1992, sub conducerea unui nou prim-
ministru, și anume Nicolae Văcăroiu, economist de formație. FSDN-ul devine Partidul
Democrației Sociale din România (PDSR) în iulie 1993. Primul-ministru Văcăroiu a guvernat în
coaliție cu trei partide minore, care de altfel au și abandonat coaliția până la algerile
din noiembrie 1996.
În 1993, iritarea iscată de jocul piramidal Caritas a atins un punct de maxim, deși mass
media anunța prăbușiria înșelătoriei, depunerile au continuat, dar plățile au fost sistate în
octombrie 1993, iar inevitabilul faliment a fost declarat în august 1994. Caritas fusese fondat de
Ioan Stoica în Brașov în 1992 dar își mutase sediul ulterior în Cluj-Napoca. Prăbușirea fondului a
afectat peste 400.000 de deponenți, care au investit în schema piramidală peste 1.257 de miliarde
de lei (33% din masa monetară a României).
În această perioadă România a primit statutul de membru asociat al Uniunii Europene la
data de 9 mai 1994, în anul următor la 22 iunie se depune candidatura pentru aderarea la UE. Tot
în 1995 Emil Constantinescu face cunoscută platforma politică a CDR, denumită Contractul cu
România. Principala promisiunea conținută de acesta era că în 200 de zile de la venirea la
guvernare, CDR va adopta un set de reforme și legi care vor îmbunătăți rapid viața oamenilor.

România sub Emil Constantinescu

Emil Constantinescu, reprezentând Convenția Democrată Română (CDR) a învins

președintele în exercițiu, Ion Iliescu, în cel de-al doilea tur al alegerilor, înlocuind-ul astfel la
conducerea statului. PDSR-ul, deși a câștigat cel mai mare număr de locuri în Parlament, a
pierdut totuși puterea pentru că partidele constituente a CDR și-au unit forțele cu Partidul
Democrat, Partidul Național Liberal, și Uniunea Democrată Maghiară din România(UDMR)
pentru a forma o coaliție de centru care să formeze o majoritate de 60% și să conducă astfel
țara. Victor Ciorbea a fost numit Prim-ministru, punându-se și bazele aderării la NATO și UE.
Ciorbea rămâne la conducerea Guvernului până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu
Vasile. Reprezentând unul din partidele istorice (PNTCD),Radu Vasile se va confrunta cu una
din cele mai importante crize de subminare a autorității statale a României, în urma
manifestațiilor minerilor conduși de Miron Cozma.
În timpul acestei guvenări s-au făcut numeroase reforme, dar dezvoltarea României a fost
mult sub așteptări în principal datorită tergivesării reformelor din cauza neînțelegerilor din
coaliție, formată din multe partide.

România sub al II-lea mandat al lui Ion Iliescu

În alegerile din 2000, coaliția plătește prețul tărăgănărilor în aplicarea reformelor și

numeroaselor certuri din sânul coaliției și pierde în fața lui Ion Iliescu și a partidului
său PSD. Primul ministru a fost numit Adrian Năstase, iar guvernarea PSD, Victor deși a dus
la integrarea României în NATO și a încheiat negocierile pentru integrarea în Uniunea
Europeană a suferit din cauza numeroaselor scandaluri de corupție. Uniunea Europeană și-a
declarat sprijinul pentru aderarea în 2007 a României la structurile sale, dar a și condiționat
aderarea de numeroase reforme în economie și în justiție.

România sub Traian Băsescu

La scrutinul din 28 noiembrie 2004, candidatul PSD la președinția României, Adrian
Năstase, a obținut un număr de 4.278.864 de voturi (40.94%) în timp ce principalul
contracandidat, Traian Băsescu, susținut de Alianța D.A. a fost votat de 3.545.236 de alegători
(33.92%). La cel de-al doilea scrutin, din 12 decembrie 2004, locurile s-au inversat. Traian
Băsescu a obținut 5.126.794 de voturi (51.23%) iar Adrian Năstase a fost votat de 4.881.520 de
cetățeni români cu drept de vot.
 La 1 ianuarie 2007 România împreună cu Bulgaria intră în Uniunea Europeană și devine
membră al acestei organizații.
Disputele dintre prim-ministrul PNL și președinte au dus, în cele din urmă, la excluderea
miniștrilor PD din guvern. PNL și UDMR au format un guvern minoritar, cu sprijin intermitent
în Parlament de la PSD. Deoarece conflictul dintre președinte și partidele parlamentare a
continuat, în luna mai 2007 PC (fostul PUR), PNL, PSD, și UDMR au votat pentru suspendarea
lui Băsescu, acesta fiind acuzat de încălcări ale constituției. Nicolae Văcăroiu, președintele
Senatului, a devenit președinte interimar. La referendumul pentru demiterea președintelui din 19
mai 2007 s-a înregistrat o prezență la vot 44,45%, iar aproximativ 75% s-au opus demiterii
președitelui Băsescu, acesta fiind reinstalat în funcție. Relația dintre președinte și partidele
parlamentare, altele decât PDL, a rămas tensionată pentru următorii 2 ani.
Aderarea la UE, bula speculativă din domeniul imobiliar, creșterea consumului din im-
port precum și investițiile străine, favorizate de costul redus al capitalului, au menținut economia
românească pe tendința ascendentă căpătată în timpul guvernului Năstase
La sfârșitul anului 2008 guvernul PNL a pierdut alegerile legislative, în timp ce PSD si PLD au
câștigat aproximativ același număr de locuri. O coaliție incomodă a fost înființată de cele două
parți, cu președintele PDL, Emil Boc ca prim-ministru. Scandalurile au izbucnit imediat, la
Ministerul Internelor perindându-se mai mulți mebrii PSD pe fondul acuzațiilor de corupție.
Ministrul Tineretului și Sportului, din partea PDL, Monica Iacob Ridzi a fost obligată să
demisioneze după ce o comisie parlamentară a acuzat-o de deturnare de bani publici spre
campania pentru Parlamentul European a Elenei Băsescu, fiica președintelui. Acuzația de
gestionarea incorectă de fonduri a apărut, de asemenea, și împotriva ministrului PDL al
turismului, Elena Udrea, o aliată apropiată a președintelui.
În toamna anului 2009, înaintea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, PSD-
ul a acuzat PDL-ul că planifică fraudarea alegerilor în favoarea lui Traian Băsescu. Ca urmare,
Emil Boc l-a expulzat pe Dan Nica, ministrul PSD de Interne din guvern, iar PSD a părăsit
coaliția în semn de protest. La puțin timp după aceea Parlamentul a aprobat o moțiune de cenzură
și a demis guvernul PDL. Parlamentul a respins prin vot două guverne PDL, propuse de Traian
Băsescu, și a insistat pentru crearea unui guvern PSD-PNL-UDMR, condus de Klaus Iohannis,
membru FDGR, propunere refuzată de către Băsescu. În al doilea tur de scrutin al alegerilor
prezidențiale s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoană și președintele în exercițiu Traian
Băsescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi. Partidul Social Democrat a
contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a
cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor. Emil Boc a fost repus în
funcția de prim-ministru într-un guvern PDL-UDMR, ce a trecut cu ajutorul unor grupuri
desprinse din PSD și PNL. În 2009 și 2010, România a fost puternic lovită de criza economică la
nivel mondial, provocând proteste masive organizate de mai multe sindicate. Opoziția și presa au
acuzat frecvent guvernul de alocarea preferențială a fondurilor pentru membrii săi, precum și
corupția generalizată, apoi in 2012 Emil Boc a demisionat din funcție