Universitatea din București

Facultatea de Istorie
Secția Istorie

Partidul Republican după cel

de-Al Doilea Război Mondial

Curs:
Procese decizionale în politica americană postbelică

Student:
Predica Liviu-Marian
(Anul III, secția Istorie)

București,
2019
 Partidul Republican este unul dintre cele doua partide majoritare din Statele Unite ale
Americii. Partidul se face remarcat prin faptul că pe perioada secolului IX are implicații
importante în lupta pentru noile teritorii ale țării, lupta împotriva sclaviei și în final abolirea
totală a acesteia. Pe parcursul secolelor XX și XXI, partidul aderă la o politică capitalistă ce
includea reducerea taxelor și adoptarea de politici social-conservatoare. Mai este cunoscut, de
asemenea, și ca GOP (Grand Old Party), iar emblema oficială este un elefant1.

Originile partidului încep în anul 1854 ca rezultat al Legii Kansas-Nebraska. Această

lege împarte membrii Partidului Whig de-a lungul liniilor regionale și hotărăște ca acesta să
nu mai funcționeze ca o singură entitate. O parte a partidului Whig se va uni ulterior cu Free
Soil Party și American Party, formând în cele din urmă Partidul Republican2. Republicanii vor
urma în primă fază o ascensiune la nivel local și statal. Se consideră că partidul ar fi fost
fondat în Ripon, Wisconsin, în noaptea de 20 martie 1854. În noaptea respectivă, un grup
format din membrii Whigs, Free Soil și American Party se vor întâlni în incinta unei școli
pentru a crea un partid care urma să reflecte viziunea lor asupra guvernului. Vor alege numele
„Republican” cu scopul de a evidenția legăturile lor cu Partidul Democrat-Republican al lui
Thomas Jefferson. Partidul lui Jefferson sprijinea drepturile statelor, o interpretare strictă a
Constituției și un guvern național descentralizat care avea o putere limitată3. În 1856, la
primele alegeri prezidențiale la care participă, Republicanii îl propun pe John C. Frémont, și
vor solicita congresului abolirea sclaviei în teritorii, viziune ce era foarte susținută în Nord.
Deși încercările lui Frémont în cursa prezidențială au fost fără succes, acesta reușește să
obțină aproape doua cincimi din voturile electorale. În primii patru ani de existență, Partidul
Republican reușește să devină principalul competitor al Partidului Democrat, partidul
majoritar în perioada respectivă4. Alegerile din 1860 îl vor aduce ca și candidat din partea
Republicanilor pe Abraham Lincoln, care va câștiga alegerile, obținând 180 de voturi
electorale și 40% din voturile populare. Câștigarea alegerilor de către Republicani va genera o
alianță între state, marcând un an mai târziu începutul Războiului Civil5.

În ceea ce privește secolul XX, Republicanii vor cunoaște la început o perioadă de

dominație. Odată cu alegerea din 1896 a lui William McKinley în fruntea statului, va urma
perioada cunoscută drept „Progressive Era” (1896-1932), o perioadă dominată de președinți
1
https://www.britannica.com/topic/Republican-Party#ref233984, accesat la 06.02.2019, ora 16:43
2
http://www.ohiohistorycentral.org/w/Republican_Party, accesat la 06.02.2019, ora 17:13
3
Heather Lehr Wagner – The History of the Republican Party (U.S. Government: How It Works), Chelsea House
Publishers, 2007, p.12
4
https://www.britannica.com/topic/Republican-Party#ref233984, accesat la 06.02.2019, ora 18:05
5
https://www.history.com/topics/american-civil-war/election-of-1860, accesat la 06.02.2019, ora 18:15
republicani6. Perioada 1932-1952, reprezintă o încercare repetată a Republicanilor de preluare
a puterii care însă eșuează. Candidați precum Alf Landon, Wendell Wilkie și Thomas Dewey
nu reușesc sub nici o formă să învingă popularitatea extraordinară a lui Franklin D. Roosevelt.
Poziția Republicanilor față de războiul din Europa în anii ’30 a fost una izolaționistă. Aceștia
au făcut eforturi să țină Statele Unite înafara războiului. După atacul japonez de la Pearl
Harbor și intrarea Statelor Unite în război, Republicanii se vor aduna în jurul președintelui
pentru a-l susține pe acesta în efortul de război. Cu toate ca nu era la fel de popular,
succesorul lui Roosevelt, Harry S. Truman, reușește să câștige alegerile prezidențiale în
defavoarea Republicanilor. Aceștia aveau ca și propunere pe Thomas E. Dewey, crezând că
reputația acestuia de reformator și susținător al legislației drepturilor civile în statul New
York, dar și eforturile acestuia îndreptate în mare parte spre educație și sănătate, vor fi motive
suficiente pentru a atrage votul popular. Sub Franklin Roosevelt și politicile lui, denumite
„New Deal”, rolul guvernului federal s-a mărit într-un mod dramatic. Republicanii au
protestat vehement împotriva acestui fapt, însă votanții credeau că reformele New Deal vor
marca finalul Marii Depresiuni și vor oferi locuri de muncă cetățenilor7.

La alegerile din 1952, Republicanii îl propun pe Dwight D. Eisenhower, fost

comandant al Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial. Eisenhower îl învinge cu foarte
mare ușurință pe rivalul Democrat, Adlai E. Stevenson, și devine cel de-al 34-lea președinte al
Statelor Unite ale Americii8. În ciuda viziunilor centristice ale lui Eisenhower, platforma
Republicană era în esență conservatoare, cerând o poziție puternică anticomunistă în relațiile
externe, reduceri ale reglementărilor economice de către guvern, impozite mai scăzute pentru
cei înstăriți și rezistență la legislația federală privind drepturile civile. Cu toate acestea,
Eisenhower a trimis trupe federale la Arkansas în 1957, pentru a impune integrarea rasială
într-un liceu din Little Rock. El a semnat, de asemenea, Actele Drepturilor Civile din 1957 și
1960. În plus, „Republicanismul său moderat” l-a împins pe acesta să impună o extindere a
securității sociale, o creștere a salariului minim, și crearea Departamentului de Sănătate,
Educație și Protecție Socială. Eisenhower va fi reales în 1956, însă în 1960, Richard M.
Nixon, vicepreședinte în timpul mandatului lui Eisenhower, va pierde în fața Democratului

6
Robert C. Benedict, Matthew J. Burbank and Ronald J. Hrebenar - Political Parties, Interest Groups and
Political Campaigns, Westview Press, 1999, p. 11
7
Heather Lehr Wagner – The History of the Republican Party (U.S. Government: How It Works), Chelsea House
Publishers, 2007, pp. 64-66
8
https://www.britannica.com/event/United-States-presidential-election-of-1952#ref286771, accesat la
06.02.2019, ora 19:50
John. F. Kennedy9. În perioada convenției din 1964, Partidul Republican se afla într-un mare
haos. Președintele Kennedy fusese asasinat, iar succesorul său, Texan Lyndon B. Johnson, era
un candidat Democrat. Două facțiuni din cadrul Partidului Republican – moderați și
conservatori – se aflau în conflict cu privire la viitorul partidului. Conservatorii au triumfat în
cele din urmă, argumentând că filozofia conservatoare era cheia câștigării alegerilor.
Republicanii l-au nominalizat pe Barry Goldwater, senator din Arizona, care însă va pierde
alegerile în fața candidatului Democrat, Lyndon B. Johnson10. În 1968, facțiunea moderată a
partidului recâștigă controlul și îl nominalizează din nou pe Nixon, care câștigă alegerile în
fața lui Hubert H. Humphrey11. Principalul obiectiv din politica lui Nixon viza afacerile
externe. Agenda sa politică, numită și Doctrina Nixon, a cerut asistență indirectă aliaților
americani în Războiul Rece, iar „Vietnamizarea” războiului din Vietnam este cel mai notabil
exemplu al acestei politici. Nixon a pus capăt implicării americane în războiul din Vietnam,
iar administrația sa a reușit să ajungă la o înțelegere negociată. Realizările sale au inclus
împărțirea veniturilor, noile legi anticrime și un program amplu de mediu. După cum a
promis, a numit judecătorii filozofiei conservatoare la Curtea Supremă. Unul dintre cele mai
importante evenimente din primul său mandat a avut loc în 1969, când astronauții americani
au făcut prima aterizare pe lună. Unele dintre realizările sale cele mai apreciate au venit pe
seama stabilității mondiale. În timpul vizitelor din 1972 la Beijing și Moscova, a reușit să
reducă tensiunile cu China și U.R.S.S. Prin întâlnirile sale de summit cu liderul rus Leonid I.
Brejnev, a rezultat un tratat de limitare a armelor nucleare strategice. În 1974, secretarul său
de stat, Henry Kissinger, a negociat acorduri de dezangajare între Israel și adversarii săi, Egipt
și Siria12. Nixon va fi reales în 1972, iar în urma scandalului Watergate, va demisiona în
august 1974, urmând a fi succedat în funcție de Gerald R. Ford. Ford va pierde alegerile din
1976 în fața Democratului Jimmy Carter. Alegerile din 1980 vor fi câștigate de Ronald W.
Reagen, care va ajuta Republicanii să recapete controlul Senatului, pe care l-au deținut până
în 1987. Reagan a introdus reduceri fiscale profunde și a inițiat o creștere masivă a forțelor
militare americane. Popularitatea sa personala, dar și o puternică redresare economică, au
contribuit la victoria sa în fața democratului Walter F. Mondale în 1984. Vicepreședintele din
timpul mandatului său, George Bush, a continuat succesul republicanilor la prezidențiale,

9
https://www.britannica.com/topic/Republican-Party#ref233984, accesat la 06.02.2019, ora 20:17
10
Heather Lehr Wagner – The History of the Republican Party (U.S. Government: How It Works), Chelsea House
Publishers, 2007, p. 75
11
https://www.britannica.com/topic/Republican-Party#ref233984, accesat la 06.02.2019, ora 20:38
12
https://www.whitehouse.gov/about-the-white-house/presidents/richard-m-nixon/, accesat la 06.02.2019,
ora 20:50
învingându-l pe Democratul Michael S. Dukakis în 1988. În timpul mandatului lui Bush,
Razboiul Rece s-a încheiat dupa prăbușirea comunismului din Uniunea Sovietică și Europa de
Est. Bush va pierde alegerile din 1992 în fața democratului Bill Clinton. Datorită scăderii
popularității lui Clinton, generata în mare parte de scandalul Lewinsky, Republicanii vor
prelua conducerea în 1994, controlând cele două camera ale Congresului, pentru prima dată
după 1954. Republicanii au depus cu promptitudine eforturi de revizuire a sistemului social al
țării și de reducere al deficitului bugetar, însă stilul lor necontrolat și conflictual a determinat
mulți alegători să-i învinuiască pentru un impas bugetar între 1995-1996, care a dus la două
închideri parțiale ale guvernului. Clinton a fost reales în 1996, deși Republicanii au păstrat
controlul asupra Congresului. În 2000, Guvernatorul statului Texas, George W. Bush, fiul
fostului președinte, preia președinția. O creștere a popularității lui Bush în urma atacurilor din
11 septembrie 2001, a permis Republicanilor să recâștige Senatul . În 2004, Bush a fost reales,
câștigând atât votul popular, cât și cel electoral. La alegerile generale din 2008, candidatul
Republican la președinție, John McCain, este învins de Democratul Barack Obama, fapt ce i-a
făcut pe Democrați să-și mărească majoritatea în ambele Camere ale Congresului13.
Principalele obiective ale președintelui Obama s-au bazat pe credința lui neclintită în
abilitatea de a uni oamenii în jurul unei politici de scop. În Senatul de Stat din Illinois, el a
adoptat prima reformă etică majoră în 25 de ani, a redus impozitele pentru familiile care
lucrează și a extins asistența medicală pentru copiii și părinții lor. Obama va fi reales în
201214. Alegerile prezidențiale din 2016 au reprezentat un moment important pentru Partidul
Republican. Acestea sunt câștigate de omul de afeceri Donald Trump, conferind
Republicanilor președinția pentru prima dată în ultimii opt ani15.

În concluzie, putem spune ca Partidul Republican a avut probabil cea mai mare
importanță în istoria politica a Statelor Unite ale Americii. A fost partidul care a conferit țării
un număr de 19 președinți, cel mai mare număr oferit de vreun partid american până acum. A
avut, de asemenea, un rol foarte important în combaterea discriminării rasiale și în oferirea de
importante drepturi civile. Din 1952 și până în prezent, istoria ne-a prezentat o continuă
pasare a puterii între Republicani și Democrați, tradiție ce este posibil a se păstra și în viitorul
apropiat.

13
https://www.britannica.com/topic/Republican-Party#ref233984, accesat la 06.02.2019, ora 21:21
14
https://obamawhitehouse.archives.gov/administration/president-obama, accesat la 06.02.2019, ora 21:25
15
https://www.britannica.com/topic/Republican-Party#ref233984, accesat la 06.02.2019, ora 21:32
Bibliografie:

Surse scrise:

 Heather Lehr Wagner – The History of the Republican Party (U.S. Government: How
It Works), Chelsea House Publishers, 2007
 Robert C. Benedict, Matthew J. Burbank and Ronald J. Hrebenar - Political Parties,
Interest Groups and Political Campaigns, Westview Press, 1999

Surse online (webgrafie):

 https://www.britannica.com/topic/Republican-Party#ref233984
 https://obamawhitehouse.archives.gov/administration/president-obama
 https://www.whitehouse.gov/about-the-white-house/presidents/richard-m-nixon/
 https://www.britannica.com/event/United-States-presidential-election-of-
1952#ref286771
 http://www.ohiohistorycentral.org/w/Republican_Party
 https://www.history.com/topics/american-civil-war/election-of-1860