Sunteți pe pagina 1din 10

FAMILIA - grup social

Definiţia grupului:

Grupul social este un termen care acoperă o realitate diversă. S-a menţionat în literatura de
specialitate că grupul este genul proxim pentru desemnarea unor formaţii de diferite mărimi: familie,
grupă de studenţi, clasă de elevi, grup religios, comunitate etnică ş.a. Nota comună a tuturor grupurilor
este interacţiunea şi comunicarea dintre membrii lor. De altfel, grupurile nu există în afara relaţionării
între indivizi. Din acest punct de vedere, facem diferenţa între grupurile sociale, care cunosc o minimă
organizare şi simplele agregări umane, care pot uneori să interacţioneze fără regularitate (de pildă,
grupul de oameni care se pregăteşte să traverseze strada are un scop comun, dar odată acţiunea
îndeplinită, fiecare merge în altă parte).

Definiţia familiei:
1. În sens larg: grup social ai cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau
adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic şi au grijă de copii (Murdock,
1949).
2. În sens restrâns: grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi copiii acestuia.

Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenţează şi
modelează persoana umană. Unii merg chiar mai departe şi susţin ca acţiunea ei asupra persoanei e atât
de mare, încât ea egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale. Aceasta este cu deosebire cazul
cercetărilor care vin dinspre psihanaliza, psihologia socială şi sociologie susţinând că familia este:
adevăratul laborator de formare a persoanei. Transformarea individului în persoană adică în individ cu
status social” este întâi de toate opera familiei. Sunt două cauze care explică această influență a
familiei asupra persoanei; una este legată de faptul că acţiunea familiei se exercită mai de timpuriu iar
a doua de acela că multă vreme familia e calea prin care se canalizează oricare altă acţiune de
socializare, ea fiind identică cu întreaga lume socială a copilului.
Una dintre caracteristicile fundamentale ale curbelor de învăţare este că toate urcă foarte repede
la început şi apoi tot mai încet mai târziu, având deci o accelerare negativă. Aceasta înseamnă că
eficacitatea acţiunii mediului e foarte mare în primii ani, mică mai târziu şi foarte mică după 25-30 ani
când totul devine fix şi imuabil; deci familiei îi revine astfel privilegiul de a-şi exercita influenta de la
început.
Acest privilegiu este dublat de un al doilea; acţiunea familiei nu e numai cea mai timpurie dar
multă vreme e şi singura având pe deplin monopolul fiind singurul factor de socializare a copilului din
perioada preşcolară.

Funcțiile familiei

Familia trebuie să realizeze anumite funcţii. În ciuda marii diversităţi de tipuri de familii,
funcţiile acesteia pot fi reduse la următoarele tipuri:
1. reproducere (producerea unui număr suficient de copii pentru a asigura imortalitatea
unei comunităţi sau a unei societăţi);
2. socializarea copiilor (transmiterea modelelor culturale dominante în societate către
copii);

1
3. îngrijire, protecţie şi sprijin emoţional (îngrijirea şi protecţia copiilor, bătrânilor şi
persoanelor bolnave, dragoste, securitate, sentiment de bunăstare);
4. conferirea unui status (prin intermediul relaţiilor de rudenie şi a altor relaţii de grup);
5. reglementarea comportamentului sexual.

Dinamica rolurilor în familie

În secolul al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea în societăţile europene sau de


cultură europeană s-a generalizat sistemul familiei nucleare în care soţul era principala sursă de
venituri ale familiei şi exercita cea mai mare parte a autorităţii, soţia era ocupată în principal în
gospodărie şi depindea din punct de vedere economic de soţ, copiii minori erau îngrijiţi în interiorul
familiei, vârsta partenerilor la căsătorie era relativ scăzută, numărul de copii era relativ mare şi asigura
înlocuirea generaţiilor şi creşterea demografică, rata divorţurilor era scăzută. Acest tip de familie s-a
impus ca un model normativ unic, iar tot ce nu se încadra în acest model era considerat devianţă
(maternitatea solitară, divorţul, concubinajul). Începând cu anii 1970, familia nucelară tradiţională a
înregistrat un regres rapid, în multe societăţi ea nu mai reprezintă decât 7-10% din totalul grupurilor
familiale.
O cauză principală a acestui declin o reprezintă creşterea ponderii femeilor ocupate în activităţi
permanente în afara familiei Acest fenomen, caracteristic tuturor societăţilor dezvoltate sau în curs de
dezvoltare, este foarte controversat. Ca aspecte pozitive se enunţă:
 creşterea independenţei economice a femeilor şi prin aceasta creşterea posibilităţilor de
egalizare a poziţiilor de putere şi autoritate în cadrul familiei;
 creşterea posibilităţilor femeilor de a avea o carieră socială şi profesională proprie şi, prin
aceasta, creşterea gradului de satisfacţie psiho-socială a femeilor;
 creşterea avuţiei naţionale prin intermediul activităţii extrafamiliale a femeilor.
Ca aspecte negative se enunţă:
 diminuarea funcţiilor familiei;
 sărăcirea vieţii de familie;
 diminuarea îngrijirii copiilor în termeni de afecţiune, supraveghere, îmbogăţire cognitivă.
Ocuparea femeilor în activităţi extrafamiliale poate conduce la supraîncărcarea lor cu muncă:
pe lângă activitatea profesională ele trebuie să realizeze o bună parte din activităţile ce le exercitau în
mod tradiţional. Dobândirea independenţei economice poate conduce la conflicte de roluri în cadrul
familiei.
O situaţie extremă o prezintă familia în care urmărirea unor cariere profesionale de către soţi
poate să conducă la separarea soţilor (în condiţiile în care soţii nu pot găsi în aceeaşi localitate locuri
de muncă care să corespundă aşteptărilor lor). Se constituie astfel familia migrantă: soţii locuiesc în
localităţi diferite şi se vizitează periodic. Această formă de familie este mai răspândită în S.U.A. (peste
700 000 familii în 1989) şi în unele ţări din Europa Occidentală. Consecinţele ocupării femeilor în
activităţi extrafamiliale nu sunt unilineare. Ele depind atât de factori interni (raporturile dintre soţi,
diviziunea rolurilor în cadrul familiei, gradul de satisfacţie al femeii în activităţile extrafamiliale), cât şi
de factori externi (gradul de extindere a serviciilor sociale pentru familie, calitatea acestor servicii).

2
Interacţiunea dintre fraţi şi ordinea naşterii

Faptul de a fi născut primul sau ultimul, precum şi acela de a fi copii mulţi sau puţini, are
importante repercursiuni asupra dezvoltării persoanei.
Voi lua cazul primului copil. Multă vreme, cel puţin un an el e singurul copil, în consecinţă
dragostea mamei şi a celorlalţi membri ai familiei este concentrată asupra lui, fiind centrul de interes al
tuturor. Când este certat de tata e răsfăţat de mama şi bunici sau invers, în aşa fel încât copilul unic e
de obicei un copil răsfăţat, conştiinţa de sine pe care o dezvoltă este eminamente egoistă –egocentrică.
Pentru copil părinţii şi cei din jur sunt nişte instrumente şi tentacule de care el se serveşte pentru
satisfacerea trebuinţelor. Astfel copilul ajunge să fie un mic tiran, care stăpâneşte pe toţi ceilalţi,
aservindu-i printr-o metodă sau alta printre care plânsul.La început plânsul este expresia unei dureri cu
cauza internă sau externă. Părinţii alertaţi de plânset caută să facă copilului în voie pentru a înceta, fapt
care după 10-20 de repetări copilul ajunge să înveţe legătura dintre plâns şi sosirea părinţilor, în
consecinţă el nu va plânge numai la durere ci şi atunci când doreşte pur şi simplu prezența părinţilor. În
acest mod plânsul ajunge să fie primul act de interacţiune orală cu cei din jur, a cărui funcție e cea de
comandă către cei apropiaţi pentru ai face pe plac.
Dacă primul copil nu este urmat de un altul, din copil prim devine copil unic, atunci atenţia
părinţilor față de el va fi şi mai mult crescută, îndeplinandu-i orice capriciu. Prin urmare copilul nu e
numai răsfăţat, dar e şi mai cocoloşit cu fel de fel de griji exagerate ptr a-l feri de boli, uitându-se
faptul că această grijă e cea mai sigură cale de a reduce rezistenta organismului.
Următorul caz - când primul copil este urmat de al doilea, din unicul copil el ajunge cel mai
mare şi astfel trebuie să fie cel mai cuminte renunţând la orice conflict în favoarea celui mic. Atenţia
părinţilor trece dintr-o dată asupra copilului mic, copilul prim trecând pe un plan secundar făcându-l să
sufere un fel de detronare.
În diferitele conflicte dintre cei doi victoria poate fi de partea celui mai mare dar de obicei
lucrurile se întâmpla invers, părinţii se amestecă în acel conflict luând partea celui mai mic. Datorită
acestor renunţări pe care copilul mare e silit să le facă în favoarea celui mic, precum şi lipsa de
afecţiune, copilul mare va dezvolta o personalitate de învins ajungând o persoană supusă şi introvertă.
În cazul când acest complex al detronării ia forme mai grave, copilul mare ajunge la o serie de acte
bolnaviciaose cu care reacţionează față de părinţi în sens de răzbunare. Urinatul în pat e una din aceste
reacţii. Copilul mic datorită faptului că se bucura de afecţiunea şi concursul părinţilor reuşeşte cu
ajutorul lor să iasă învingător în cele mai multe conflicte, el va dezvolta o personalitate agresivă şi
combativă, va fi o persoană cu o mare putere de iniţiativă şi o fire extrovertă. În cazul când copilul
mare este fetiţa iar cel mic este băiat, această orientare a firii şi personalităţii celor doi copii are efecte
bune cu condiţia să nu se facă exagerări. Aceasta deoarece firea agresivă şi puterea de iniţiativă se
potrivesc foarte bine vieţii pe care băiatul e chemat să o ducă, tot aşa precum supunerea fetiţei e o
trăsătură foarte potrivită pentru viaţa pe care ea e chemată să o trăiască. Lucrurile stau mai puţin
norocos în cazul invers, când copilul mai mare este băiat şi cel mic fetiţa, aceasta deoarece dezvltarea
personalităţii lor se va face în contradicţie cu firea şi rostul lor. Fetiţă care e mai mică ve dezvolta mai
multe însuşiri masculine de agresivitate şi iniţiativă iar băiatul va avea trăsături feminine adică
supunere şi lipsa de iniţiativă.
În cazul cu trei copii, copilul mare îşi păstrează aceleaşi caractere dar puţin atenuate, deoarece
el găseşte o anumită consolare în faptul că rivalul său, copilul al doilea, ajunge să fie copilul mijlociu
şi să sufere şi el pe urma copilului mai mic. Atunci copilul mijlociu având un frate mare şi unul mic el
va ajunge să aibă dezvoltare cea mai echilibrată având o justă balanță intre agresivitate şi supunere,
retragere în sine şi spirit de iniţiativă. Copilul ultim dezvoltă caractere specifice copilului mic, întrucât
însă dragoste părinţilor s-a mai răcit între timp, concursul şi afecţiunea pe care el le va primi din partea
părinţilor vor fi mai reduse. În acest mod trăsăturile de agresivitate caracteristice copilului celui mai
mic vor fi atenuate. De asemenea se constată o atenuare şi la copilul mai mare el dându-şi seama de
detronarea copilului al doilea care a fost duşmanul său, prinde sentimente mai bune față de el şi de
părinţi şi mai ales de copilul cel mai mic.

3
Din punct de vedere psihologic situaţia cu trei copii este situaţia cea mai fericită, capabilă să
dea cele mai normale şi sănătoase rezultate.
Relaţiile dintre fraţi şi surori nu depind însă numai de ordinea naşterii ci de atitudinea
părinţilor. E în afară de orice îndoială că educaţia unui copil, judecând după toată experienţa
pedagogică de veacuri, precum şi după rezultatele obţinute de nesfârşitul șir al cercetărilor
experimentale şi statistice, de laborator, nu se poate obţine nici numai prin pedeapsa, nici numai prin
recompensa, ci prin o justă combinare a lor. Aceasta combinare variază de la individ la individ, după
cum natura să este mai recalcitrantă sau nu, şi după împrejurări, dependente de situaţia socială şi
economică a familiei şi bunătatea sufletească a părinţilor. Uneori balanța e păstrată alteori nu,
pedeapsa sau recompensa trăgând mai greu în cumpănă.

Tensiuni și conflicte în familie

Familia este nu numai o unitate socio-afectivă ci şi un grup în care au loc tensiuni şi conflicte.
Principalele surse de tensiuni şi conflicte sunt:
- gelozia şi îndeosebi gelozia iraţională (aceasta poate conduce la pierderea totală a încrederii în
partener şi la distrugerea comunicării maritale);
-diferenţele în modelele de utilizare a banilor (banii pot să reprezinte şi o sursă a puterii,
dragostei, statusului social şi un mijloc de dominare familială);
-diferenţe cu privire la modul creşterii copiilor; disatisfacţia sexuală; diferenţele de concepţie
privind diviziunea rolurilor; diferenţele de concepţie privind rolul raporturilor de rudenie.
Alte surse principale de tensiuni şi conflicte sunt violenţa şi alcoolismul. Violenţa familială se
manifestă ca un abuz fizic la care este supus un membru al familiei de către un alt membru. Cele mai
frecvente forme de violenţă sunt cea manifestată de un soţ împotriva celuilalt şi cea manifestată de un
părinte împotriva copiilor. Violentarea copiilor (inclusiv sexuală) se explică prin factori psihologici şi
sociali. Părinţii care îşi violentează copii au fost ei înşişi obiectul unor abuzuri în copilăria lor; nu-şi
pot controla comportamentele şi au tendinţa de a proiecta asupra copiilor propriile lor frustrări.
Violenţa se răspândeşte de la un membru la altul al familiei şi de ia o generaţie la alta. Satisfacerea
maritală depinde în mare măsură de capacitatea partenerilor de a comunica şi a-şi ajusta reciproc
modalităţile de realizare a rolurilor maritale. Cuplurile care nu-şi pot soluţiona singure problemele, pot
apela la specialişti (consilieri familiali) care ajută partenerii să înveţe să-şi definească problemele şi să
identifice ceea ce îi împiedică să le rezolve. Consilieratul familiar are ca obiective ameliorarea
comunicării intrafamiliale, menţinerea integrităţii familiei. Creşterea capacităţii partenerilor de
rezolvare a problemelor şi facilitarea manifestării individualităţii. În situaţiile în care partenerii
apreciază că tensiunile şi conflictele sunt insurmontabile, cuplul familial se dizolvă prin abandon sau
prin divorţ. Celibatul este unul dintre factorii care determină scăderea natalităţii, fapt pentru care, în
majoritatea societăţilor, este descurajat prin politicile demografice şi sociale (taxe pe celibat, impozite
mai mari plătite de celibatari, restricţii în obţinerea de credite pentru locuinţe sau în atribuirea de
locuinţe din fondurile publice sau chiar restricţii în urmarea unor cariere profesionale).

4
Familia ca grup social

In afara de clasificarea grupurilor sociale in conformitate cu intensitatea si importanta specifica


a unor trasaturi comune, intr-un fel sau altul, tuturor grupurilor (intensitate si importanta specifica ce
diferentiaza un tip de grup de altul), in literatura de specialitate se recurge, dupa cum aratam, si la o
alta clasificare a grupurilor, in functie de obiectivele specifice ale unui grup sau ale altuia, de locul si
rolul in societate, in structura si dinamica acestuia, in procesul de formare, modelare a
personalitatii umane in diferite etape ale evolutiei sale. Facem precizarea ca aceste grupuri nu se
substituie tipurilor de grupuri anterior mentionate, ci se regasesc in unul sau in altul din aceste tipuri de
grupuri sau, in nu putine cazuri, la jonctiunea dintre ele.

Dintre multitudinea acestor grupuri (cum ar fi grupul de munca, grupul de elevi, echipa de
conducere, grupul militar, grupul politic etc.) ne vom referi, mai pe larg, la familie.

Familia reprezinta, dupa opinia majoritatii autorilor, grupul primar fundamental al societatii, cu
un rol aparte atat in functionarea si dinamica societatii, cat si in viata personala a fiecarui membru al
acesteia, in formarea personalitatii umane.

Ca atare, familia poate fi considerata ca acel grup de persoane unite prin casatorie si/sau
descendenta, legate intre ele prin relatii biologice, economice, moral-afective, spirituale si juridice,
care au anumite drepturi si obligatii reciproce, legiferate sau nu, si care desfasoara o serie de activitati,
indeplineste o serie de functii specifice atat in folosul sau ca grup si al membrilor acestuia, cat si al
societatii. In functie de criterii diferite, distingem mai multe tipuri de familie.

In functie de numarul de generatii exista:

- Familia nucleara, restransa sau conjugala – alcatuita din sot, sotie si, daca este cazul,
urmasii lor. Familia nucleara completa presupune ocuparea celor trei pozitii tip (tata,
mama, copil) si, prin urmare, existenta a cel putin trei diade nucleare: sot-sotie, tata-copil,
mama-copil (precum si, eventual, un numar variabil de diade copil-copil). Familia
nucleara incompleta implica ocuparea doar a uneia sau a doua pozitii din cele trei posibile
in familia nucleara;

- Familia extinsa sau largita – formata din mai multe familii nucleare apartinand unor
generatii succesive (se vorbeste de familie extinsa patrilineara, atunci cand familiile
alcatuitoare sunt legate pe linie barbateasca si de familie extinsa matrilineara, cand legatura
este stabilita pe linie feminina).

Dupa criteriul locuintei putem vorbi de:

- Familia de rezidenta – toate persoanele care locuiesc in aceeasi casa, deci au locuinta
comuna si desfasoara unele activitati comune (este oarecum similara cu menajul care
reprezinta un grup de persoane care locuiesc impreuna si care isi asigura impreuna hrana
sau alte lucruri necesare traiului si care pot fi inrudite sau nu);

- Familia de interactiune – grupul de persoane intre care exista in primul rand relatii de
rudenie, dar si relatii de ajutor reciproc, de schimburi de produse, vizite reciproce etc. (este
vorba, mai ales, de situatia in care unul sau mai multi membri ai unei familii o parasesc,
formandu-si sau nu familii proprii, si se stabilesc in aceeasi localitate sau in alta, dar care
pastreaza inca puternice legaturi cu familia din care au plecat).

Dupa pozitia unei persoane in cadrul familiei putem distinge:

5
- Familia de origine (sau de orientare) prin care desemnam familia in care te nasti si cresti si
care este formata din mama, tata, frati si surori. Mai este denumita si familie consanguina
pentru a desemna faptul ca intre respectiva persoana si ceilalti membri ai familiei (parinti,
frati si surori) sunt legaturi de sange;

- Familia proprie – constituita prin casatorie proprie si care include sotul, sotia si copiii
acestora. Se mai numeste si familie de procreare (avand in vedere functia demografica a
acesteia) sau familie conjugala (sugerand ca se origineaza in casatoria partenerilor ajunsi la
maturitate).

Este de mentionat ca imensa majoritate a oamenilor apartin atat unei familii de origine, cat si
uneia proprii.

Dupa criteriul normalitatii vom deosebi, tinand cont de aspectele structural-functional, juridic
si etic al normalitatii:

- Familii normale – alcatuite din sot, sotie si copii; indeplinesc adecvat functiile familiei;
sunt constituite prin casatorie incheiata conform normelor juridice existente si sunt
intemeiate pe dragoste reciproca, respect si stima;

- Familiile nenormale – din familie lipsesc copiii (familie incompleta) sau lipseste unul din
partenerii cuplului conjugal (familie descompletata); nu-si indeplinesc corespunzator
functiile care le revin; nu sunt constituite prin casatorie; sunt intemeiate potrivit unor
calcule si interese materiale.

Este de mentionat ca, din punct de vedere juridic, familia desemneaza grupul de persoane intre
care exista drepturi si obligatii care izvorasc din casatorie, rudenie (inclusiv infierea), precum si alte
raporturi asimilate relatiilor de familie. In acest sens, familia este o realitate juridica prin reglementarea
ei de catre lege.

Desi familia, din punct de vedere sociologic si juridic, in mod obisnuit, coincid, exista situatii
in care acest lucru nu se intampla.

Putem afirma ca familia, ca grup social, constituie unul dintre cele mai complexe microsisteme
sociale, in ea regasindu-se, practic, imensa majoritate a elementelor structurale ale sistemului social
global. Reprezentand „laboratorul” in care oamenii, membrii societatii, se formeaza si isi petrec o buna
parte a vietii lor, familia este cadrul in care se transmit valori si norme sociale, influentand decisiv
formarea spirituala a oamenilor, modul de raportare a acestora la ei insisi, la semenii lor, la societate in
ansamblul sau.

Familia, ca orice grup social, se caracterizeaza printr-o structura si un set de functii specifice.
Fara a intra in prea multe amanunte, consideram necesar a le prezenta pe scurt, datorita faptului ca
determinarea obiectiva, concret-istorica si evolutia istorica a familiei vizeaza, cu precadere, aceste
caracteristici. Mai mult, prin indeplinirea functiilor sale, familia isi afirma rolul sau social deosebit.

Structura familiei vizeaza cel putin doua aspecte:

a) componenta numerica (inclusiv calitatea celor ce-o constituie) si structura pe generatii;

b) diviziunea rolurilor si structura de autoritate in familie.

6
In ce priveste primul aspect, familia s-a schimbat in epoca moderna in principal in sensul
reducerii dimensiunii familiei, al reducerii fertilitatii si al trecerii de la predominanta familiei extinse la
predominanta familiei nucleare.

Diviziunea rolurilor intre membrii familiei si distributia autoritatii in cadrul acesteia


(indeosebi intre partenerii cuplului conjugal) sunt, fara indoiala, dependente intr-o masura decisiva de
contextul social-istoric in care traieste familia, de tipul de oranduire sociala, de structura de clasa a
societatii, de normele si valorile dominante intr-o epoca data, de obiceiuri si traditii (fara a putea
ignora, insa, influenta exercitata asupra diviziunii rolurilor si structurii de autoritate de unele
caracteristici personale ale membrilor grupului familial).

Asa stand lucrurile, tendinta dominanta a evolutiei istorice a familiei poate fi considerata a fi,
pe de o parte, trecerea de la concentrarea autoritatii daca nu exclusiv, in orice caz predominant in
mainile capului familiei la o distribuire tot mai egalitara a autoritatii intre partenerii cuplului conjugal,
la o „democratizare” crescanda a vietii de familie iar, pe de alta parte, trecerea de la o foarte stricta
diviziune a rolurilor (majoritatea activitatilor gospodaresti si a celor vizand cresterea si ingrijirea
copiilor constituind aproape exclusiv obligatii, indatoriri ale sotiei) spre impartasirea din ce in ce mai
egala a atributiilor, a responsabilitatilor familiale de catre cei doi soti. Este usor de observat ca intre
diviziunea rolurilor si structura autoritatii este o interdependenta stransa.

In privinta functiilor familiei, punctele de vedere exprimate in literatura de specialitate sunt


multiple si variate. Date fiind deosebirile dintre acceptiunea sociologica si cea juridica a familiei,
trebuie distinse raporturile faptice, sociologice de familie, de raporturile de familie juridice.

In conformitate cu prevederile Codului Familiei, relatiile de familie desemneaza raporturile


juridice care izvorasc din casatorie, rudenie, infiere, precum si cele asimilate relatiilor de familie.
Juristii vorbesc de relatii personale, relatii patrimoniale si relatii nepatrimoniale.

Fara a insista asupra acestor relatii, consideram util a ne referi pe scurt la principalele functii
interne ale familiei din punct de vedere sociologic, retinute de H. H. Stahl si I. Matei (mai ales ca
acestea se regasesc, intr-o forma sau alta, la majoritatea specialistilor in studiul sociologic al familiei):

- functiile biologice si sanitare, in cadrul carora cea mai importanta este functia
reproductiva sau demografica, indeplinirea corespunzatoare a acesteia reprezentand, din
punct de vedere al societatii, dar si din cel al familiei insasi, menirea de baza a familiei,
ratiunea ei de a fi:

- functiile economice – asigurarea unui nivel de trai adecvat al familiei, a unor venituri in
masura sa garanteze satisfacerea corespunzatoare a tuturor trebuintelor (sau cel putin a
trebuintelor de baza) ale membrilor grupului familial si contributia la cresterea avutiei
materiale a societatii;

- functia de solidaritate familiala – asigurarea unei coeziuni interne a familiei bazata pe


dragoste si intelegere deplina intre partenerii cuplului conjugal si intre acestia si copii, pe
comunitatea de interese, nazuinte, ganduri si sentimente, pe atitudine plina de grija si
responsabilitate fata de familie, pe dorinta intima, profund inradacinata a fiecaruia de a veni
in intampinarea dorintelor celuilalt, pe disponibilitatea la renuntari si ajustari reciproce ale
asteptarilor si cerintelor;

- functia educativa sau functia socializatoare – asigurarea formarii si educarii tinerilor in


vederea integrarii lor adecvate in viata sociala. Privita din perspectiva sistemului social
global, aceasta functie este, alaturi de functia demografica, cea mai importanta dintre
functiile familiei. Prin indeplinirea corespunzatoare a acestei functii, familia isi aduce o

7
contributie de prim ordin la asigurarea calitatii adecvate a tinerilor ce intra in viata sociala,
la formarea unor oameni cu personalitate bine conturata, multilateral dezvoltata, cu un nivel
de pregatire, calitati morale, sentimente, convingeri, atitudini de o asemenea natura incat sa-
i faca apti sa faca fata cu succes sarcinilor ce le vor reveni in cadrul procesului de
dezvoltare social-economica a societatii. Familia, in perspectiva acestei functii, are menirea,
pe de o parte, sa asigure socializarea primara a copiilor (in faza in care ea este cel mai
important factor educational), iar, pe de alta parte, sa conlucreze efectiv si eficient cu
factori educationali institutionalizati (indeosebi cu scoala de toate gradele) in realizarea
unor obiective educative comune, sau cel putin convergente.

e) Grupuri cu scop

Desigur ca, intr-un fel sau altul, toate grupurile sociale au un scop, urmaresc un obiectiv mai
mult sau mai putin precizat. „Cu toate acestea – afirma Szczepanski – vom denumi grupuri cu scop, in
acceptiunea stricta a acestui cuvant, numai acele grupuri care au fost organizate planificat, pentru
realizarea stricta a unui anumit scop, sau a unui evantai de scopuri si in care coeziunea este formalizata
doar pe considerentul realizarii scopului respectiv”1[1].

Desi sunt predominant grupuri formale, in care scopurile sunt expres stabilite si exprimate in
statutul grupului (cum ar fi organizatiile politice, economice, diferitele asociatii si societati create
special pentru anumite scopuri), ele pot fi si grupuri informale (conditia fiind ca acestea sa aiba o
organizare precisa, obiective bine definite).

Din analiza detaliata a grupurilor cu scop facuta de catre J.Szczepanski, retinem ca relevante
urmatoarele elemente:

- grupurile cu scop au la baza interesele membrilor grupului, scopul nefiind altceva decat
concretizarea intereselor;

- scopurile nu trebuie sa fie neaparat comune (in sensul de identice) pentru toti membrii
grupului dar, in orice caz, trebuie sa fie similare, asemanatoare pentru a permite
convergenta acestora in actiuni, manifestari comune;

- exista grupuri cu scop fortate (respectiv acele grupuri in care membrii participa in virtutea
legii sau a obligatiilor si care exista independent de vointa lor) si uniuni sau grupuri cu
scop, care se formeaza de buna voie.

Grupurile cu scop, mai mult decat alte tipuri de grupuri sociale, presupun existenta unor relatii
formalizate intre membri, a unor modalitati precise si eficiente de coordonare a actiunilor, de stabilire a
obiectivelor concrete, a unor indatoriri si obligatii precise ale membrilor, a unor modalitati specifice de
asigurare a conducerii, de reglementare a conflictelor dintre membri etc. Uneori grupurile cu scop sunt
denumite si grupuri de interes.

Forta unui grup cu scop si rolul sau in societate depind de factori cum ar fi: marimea, gradul de
organizare, coeziunea interna, unitatea de vointa, capacitatea de actiune, natura intereselor dominate si
a raporturilor dintre acestea si interesele altor grupuri, pe de o parte, si cele general-sociale pe de alta
etc. De mentionat ca grupurile cu scop pot avea un rol social pozitiv sau unul negativ, precum si faptul
ca natura lor este, poate in masura mai mare decat in cazul altora, dependenta de tipul de oranduire
sociala si de structura de clasa a societatii.

8
O categorie aparte de grupuri de interes o constituie asa-numitele grupuri de presiune
considerate a fi „orice grup organizat ai carui agenti, in numele grupului, incearca sa influenteze pe
altii pentru a lua decizii in conformitate cu interesele grupului”2[2].

Este vorba deci de grupuri care, intr-un fel sau altul, exercita o anumita presiune asupra
activitatii si deciziilor altor grupuri, indeosebi asupra organismelor guvernamentale sau forurilor
legislative. Exemplele in acest sens sunt numeroase: cercuri de afaceri exercitand presiuni, prin
mijloace variate, mergand pana la santaj si coruptie, asupra forurilor legislative, a unor organisme sau a
guvernului in totalitatea lui pentru promovarea unei anumite politici, adoptarea unei legislatii in
conformitate cu interesele lor; cercuri militariste incercand, si adesea reusind, sa influenteze politica
externa a statelor; societatile supra si transnationale dictand, nu de putine ori, politica guvernelor tarilor
in care actioneaza etc. Aceasta presiune poate fi exterioara (de la un grup sau reprezentantii acestuia la
alt grup), sau interna (exercitata de un grup asupra altuia din care el face parte, cum ar fi cazul in care
un grup mic, informal, exercita presiuni asupra unui grup mare, formal, din care face parte), dupa cum
poate fi directa sau indirecta, mediata, poate fi puternica sau slaba, totala sau partiala etc. Sunt
importante de cunoscut aceste grupuri de presiune si aceste tipuri de actiune, date fiind potentialele
efecte sociale majore (pozitive sau negative) ce le pot avea si, mai ales, pentru evitarea efectelor
sociale perturbatoare ale presiunii de grup.

Un aspect corelat al problematicii grupurilor de presiune il constituie presiunea grupului ca


intreg asupra membrilor sai, cunoscuta indeosebi ca presiune spre conformare. Dupa cum am vazut,
orice grup social presupune existenta unui set de norme si valori proprii, a unor reguli de conduita
specifice, conturarea unui model moral si, eventual, fizic al membrului grupului etc. Calitatea de
membru al grupului, apartenenta la grup implica, fara indoiala, conformarea la aceste norme, valori si
reguli de conduita, insusirea si interiorizarea lor. Aceasta confera unitate, coeziune interna grupului,
capacitatea de a se manifesta ca entitate de sine statatoare. Caracterul pozitiv sau negativ al acestei
conformari depinde de cel putin doi factori:

- de orientarea generala a grupului; conformarea la normele unui grup pozitiv orientat poate
fi apreciata ca fiind pozitiva si trebuie sustinuta; conformarea la normele unui grup
retrograd, negativ orientat, are un caracter distructiv si trebuie evitata (in acest caz, mai
corect ar fi sa spunem ca se cere a fi actionat pentru schimbarea orientarii grupului);

- de masura in care conformarea la normele grupului afecteaza sau nu afirmarea si


dezvoltarea personalitatii fiecarui membru. Dupa cum mai aratam, conformarea, chiar in
cazul unui grup pozitiv orientat, este pozitiva in masura in care creeaza conditii favorabile
afirmarii personalitatii fiecarui membru al grupului.

* *

Desigur ca structura grupala a societatii este extrem de complexa, variind considerabil.


Studierea acestei structuri grupale are, fara indoiala, o importanta teoretica deosebita. Ea permite nu
numai identificarea multitudinii de grupuri sociale, fiecare cu specificul sau, ci si identificarea
determinarii complexe, concret-istorice a acestora si a dinamicii lor, precum si surprinderea locului si

9
rolului lor specific in structura, functionarea si dinamica sistemului social global. Ea are insa si o
importanta practica, permitand actiuni concrete de activizare a grupurilor sociale, de optimizare a
relatiilor dintre ele, de crestere a contributiei lor specifice la dezvoltarea societatii in ansamblul sau.

10