Concluzii

Lucrarea de faţă a estimat un model simplu de ţintire a

inflaţiei în România. În construirea modelului s-a avut în vedere
estimarea unei ecuaţii a cererii agregate, a unei ecuaţii a ofertei
agregate (curba Lucas Phillips) şi o funcţie de reacţie a BNR.
Ecuaţiile pentru cererea agregată şi oferta agregată au fost estimate
pentru date trimestriale din România din perioada 1998-2004.
Coeficienţii estimaţi cu metoda generalizată a momentelor (GMM)
au semnele şi semnificaţia sugerată de teoria economică.
Modelul este folosit pentru simularea unor şocuri
macroeconomice la care poate fi supusă economia. Astfel, s-a
cuantificat impactul unor şocuri de ofertă agregată, de cerere
agregată şi de rată a dobânzii. S-a pus în evidenţă astfel răspunsul
politicii monetare la apariţia unor astfel de şocuri luând în calcul
mai multe specificaţii pentru funcţia de reacţie.
Pentru alegerea funcţiei de reacţie, s-au elaborat mai multe
scenarii care au fost testate folosind mai multe instrumente
de control:
- Analiza funcţiilor de răspuns la şocuri;
 - Compararea corelaţiilor existente între seriile reale cu
cele obţinute în urma simulărilor.
Pentru realizarea estimărilor au fost estimate gap-urile
variabilelor luate în calcul în cadrul modelului folosind tehnici de
filtrare a datelor de tipul filtrului Kalman.
Scenariile luate în calcul în cazul evaluării răspunsurilor
politicii monetare la şocurile macroeconomice au fost date de
specificarea unei funcţii de reacţie având un orizont mai scurt
(o perioadă) sau mai lung (patru perioade) pe care analizează
devaţia inflaţiei de la ţinta propusă şi necesitatea modificării valorii
instrumentului de politică monetară (rata dobânzii de referinţă).
În cazul în care politică monetară se orientează după abaterea
inflaţiei anticipate peste un trimestru de la ţinta stabilită, corelaţiile
dintre datele simulate se apropie foarte mult de corelaţiile din
datele reale. Acest rezultat poate deriva din orizontul de timp
relativ scurt pentru care s-au facut până în prezent analizele ce
conduc la modificarea ratei dobânzii de referinţă. Această
specificare a modelului conduce însă la răspunsuri
necorespunzatoare ale variabilelor macroeconomice urmărite în
analiză (rata inflaţiei şi output gap) la modificarea ratei dobânzii.
Creşterea volatilităţii inflaţiei şi output gap-ului şi timpul lung
necesar acomodării complete a şocurilor sugerează că un orizont
prea scurt de previzionare poate conduce la destabilizarea
economiei prin luarea unor decizii pripite.
 În cazul în care politica monetară foloseşte un orizont de
previzionare de un an, modificarea ratei dobânzii conduce la reacţii
mult mai stabile ale inflaţiei şi output-ului. Astfel, deşi modificarea
iniţială este mai mare, evoluţia ulterioară a variabilelor sugerează o
stabilizare treptată a inflaţiei şi output-ului în jurul valorilor avute
înainte de producerea şocurilor. Orizontul de timp în care se
realizează stabilizarea este mult mai scurt. Corelaţiile rezultate din
aceste modele simulate sugerează însă o supraestimare puternică a
corelaţiei dintre rata inflaţiei şi output gap. Ca urmare, este de
aşteptat ca modelul să supraaprecieze impactul inflaţiei asupra
output-ului şi invers. Există pericolul unei reacţii prea puternice a
autorităţilor monetare, reacţie care poate fi nocivă pe termen scurt
economiei reale.
În contextul obiectivelor de integrare europeană, noua
strategie de politică monetară poate profita de faptul că în România
nu a fost pusă în evidenţă o relaţie de compensare între rata inflaţiei
şi output gap. Astfel, procesul dezinflaţionist a fost perceput ca
fiind unul benfic, de stabilizare economică, şi el a sprijinit creşterea
economică a ultimilor ani. Este de aşteptat, însă, ca pe masură ce
rata inflaţiei scade sub 10 puncte procentuale, ritmul creşterii
economice să încetinească, criteriile reale fiind mai dificil de
îndeplinit. Strategia de ţintire a inflaţiei este benefică pentru
îndeplinirea criteriilor nominale referitoare la rata inflaţiei şi la rata
dobânzii, reducerea inflaţiei şi stabilitatea preţurilor reprezentând
obiectivul fundamental al politicii monetare.
 Modul în care politica monetară va ţine cont de nevoia
creşterii economice va fi reflectat în design-ul politicii monetare a
României. Lucrarea de faţă sugerează faptul că strategia de ţintire a
inflaţiei este una viabilă şi din punctul de vedere al economiei
reale, atâta timp cât ea nu este aplicată în forma sa strictă.