NASA ne pune in garda pentru 2012

Expertii previzioneaza ca luminile nordului, cunoscute si sub denumirea de aurora boreala,

vor straluci in 2012 la cel mai inalt nivel observabil in ultimii 50 de ani.
Inca din 2007, fenomenul luminos a crescut in intensitate si, potrivit cercetatorilor NASA, isi va
atinge apogeul in mai putin de doi ani. Totusi, aurora boreala ar putea fi mai mult decat un spectacol
incantator pentru ochi; daca in 2012 luminile nordului vor avea magnitudinea asteptata, ele ar putea
provoca intreruperi ale retelelor de telefonie mobile si GPS si ar putea afecta chiar retelele
electrice ale mai multor tari.
Evenimentul va fi provocat de ceea ce este cunoscut ca Maximum Solar - un proces in cadrul caruia
campul magnetic din zona ecuatoriala a Soarelui se roteste cu o viteza mai mare decat in regiunea
polilor astrului. Ciclul solar necesita, in medie, aproximativ 11 ani pentru a "pendula" de la un
maximum la urmatorul, aceasta perioada variand intre minimum 9 si cel mult 14 ani.
Cel mai recent Maximum Solar a avut loc in anul 2000, iar oamenii de stiinta ai NASA cred ca
urmatorul se va consuma in 2012 si va fi cel mai "prolific" din 1958 si pana astazi. Atunci, cu peste
o jumatate de secol in urma, aurora boreala i-a uluit pe locuitorii Mexicului, deasupra caruia a
aparut in trei randuri. Tot specialistii NASA considera ca luminile nordului ce ar putea aparea pe cer
in mai putin de doi ani ar putea deveni vizibile inspre sud cel putin pana in orasul Roma.
Ca o dovada suplimentara in sprijinul teoriei intensificarii vanturilor solare sunt interpretate si
imaginile captate de fotograful islandez Orvar Thorgiersson, din Reyjavik. Barbatul, in varsta de 35
de ani, fotografiaza din 2007 luminile nordului si, de la an la an, instantaneele obtinute ilustreaza un
colorit si o raspandire tot mai accentuate ale acestora. Orvar crede ca in 2012 vor aparea pe cer scene
care nu ar putea fi descrise in cuvinte.
Furtuna solara din 2012 ar putea genera caderi de curent la
Olimpiada

O foarte probabila furtuna solara prezisa pentru 2012, ce va coincide cu Jocurile Olimpice din
Londra, ar putea intrerupe toate sistemele de comunicatie de pe Pamant, inclusiv
transmisiunea in direct a mega-evenimentului sportiv, avertizeaza cercetatorii.
"Activitatea solara are o mare influenta asupra planetei noastre. Vremea din spatiu poate afecta
intreaga populatie terestra. Jocurile Olimpice ar putea fi intrerupte in timpul urmatorului maximum
solar, ce ar putea afecta transmisiunile efectuate de sateliti", declara prof. Richard Harrison, lider in
fizica spatiala al Laboratorului Rutherford Appleton, din Oxfordshire.

Avertismentul vine ca urmare a detectarii, de catre oamenii de stiinta, a unui nou ciclu de pete pe
suprafata Soarelui, ce ar putea conduce la manifestarea unei furtuni solare. "Soarele se trezeste.
Primele regiuni semnificative ale noului ciclu de activitate solara se formeaza. In ultimele doua
saptamani, am asistat la primele flacari majore", a adaugat cercetatorul.

Specialistii avertizeaza ca, in apogeul acestui ciclu, flacarile erupte de pe suprafata Soarelui pot lansa
miliarde de tone de materie incarcata electric catre Pamant, ceea ce ar putea cauza un colaps al
comunicatiilor. Ei prezic ca ciclul isi va atinge punctul maxim odata cu momentul programarii
Olimpiadelor si se tem ca furtuna solara ar putea bloca satelitii de comunicatii si link-urile de
Internet care vor asigura transmisiunea live a probelor sportive.

Petele solare reprezinta manifestarea fizica a fluctuatiilor naturale de activitate magnetica ale
Soarelul, ce opereaza in cicluri, consumate o data la aproximativ 11 ani.
La 90 de secunde de catastrofa

22 septembrie 2012. Miezul noptii. Cerul de deasupra Germaniei este acoperit de o cortina
scanteietoare de lumini colorate. Rareori aurora boreala a mai putut fi observata atat de
adanc in sud fata de regiunea arctica. Dar, fascinatia fenomenului nu dureaza mult. In numai
cateva secunde, becurile aprinse de pe strazi si din cladiri incep sa palpaie, devin neobisnuit de
stralucitoare pentru un moment, dupa care toata tara se cufunda in intuneric. In numai 90 de
secunde, intreaga Europa ramane fara electricitate. Dupa numai un an de zile de la acest
fenomen, milioane de europeni sunt morti, iar infrastructura continentului zace in ruine.
S.U.A., China si Japonia se zbat si ele sa isi revina in urma acestei catastrofe – o furtuna
violenta, petrecuta la 150 de milioane de kilometri distanta de Terra: pe suprafata Soarelui.

Fata ucigasa a Soarelui

Pare greu de crezut ca Soarele ar putea naste un dezastru de asemenea proportii pe Pamant; si totusi,
un raport NASA, emis in luna ianuarie a acestui an de Academia Nationala de Stiinte (NAS) din
SUA, vine sa sprijine intocmai aceasta teorie. De-a lungul ultimelor decenii, civilizatiile
occidentale au cultivat inconstient semintele propriei lor distrugeri. Stilul modern de viata, in
intregime dependent de tehnologie, ne expune astazi unor pericole majore: emisiile plasmatice venite
de pe suprafata Soarelui sunt de natura sa ne "prajeasca" centralele energetice, un eveniment cu
consecinte catastrofale.
Previziunile sunt dintre cele mai sumbre, mai ales atunci cand experti in fenomene meteorologice
spatiale, precum Daniel Baker de la Universitatea din Colorado, anunta ca ne apropiem din ce in ce
mai mult de un posibil dezastru cu o asemenea magnitudine. Pare greu de crezut ca Soarele ar
putea compromite, in numai cateva secunde, mare parte din progresul nostru tehnologic: si totusi,
acest lucru este posibil.
Suprafata Soarelui este o masa circulara de plasma - incarcata cu particule de mare energie; o
parte a acestora evadeaza din stransoarea atmosferei astrului si se deplaseaza prin spatiu sub forma
vanturilor solare. Din timp in timp, acesti "curenti" transporta miliarde de tone de plasma sub forma
unei mingi de foc denumita "emanatie masiva a coroanei solare". Daca o astfel de emisie ar lovi
campul magnetic al Pamantului, rezultatul ar putea fi cu adevarat devastator.

Patrunderea plasmei in atmosfera noastra ar cauza schimbarea rapida a configuratiei

campului magnetic al Pamantului, eveniment care ar induce curenti in cablurile de tensiune ale
centralelor electrice. Aceste centrale nu au fost construite sa gestioneze un asemenea flux direct de
electricitate. Cel mai mare pericol la care se supun, in cazul unui "atac" de aceasta natura, este
topirea circuitelor interne ale transformatoarelor, intrebuintate pentru transmiterea curentului la
utilizatorul final. Un asemenea eveniment, de dimensiuni mai reduse, a avut loc in provincia
canadiana Quebec, in martie 1989, atunci cand 6 milioane de oameni au ramas fara electricitate,
vreme de 9 ore. Dar furtunile solare pot fi cu mult mai aspre.
Progresul nostru, blestemul nostru

Cel mai devastator eveniment meteorologic spatial din istoria cunoscuta s-a intamplat in 1859
si este stiut drept "evenimenul Carrington", dupa astronomul britanic Richard Carrington, primul
care i-a inteles cauza: "doua formatiuni de lumina alba intens stralucitoare", emanate de un mare
grup de pete solare. Evenimentul Carrington a constat in opt zile de conditii meteo spatiale severe.
Numerosi martori oculari au declarat ca au observat aurore boreale impresionante chiar si la
Ecuator. In toata aceasta perioada, retelele telegrafice mondiale au fost intrerupte, iar
magnetometrele s-au dereglat.
Prognozele furnizate de analizele Academiei Nationale de Stiinte sugereaza ca, din pricina
progresului tehnologic, in eventualitatea reproducerii unui fenomen de o asemenea anvergura, astazi
lucrurile ar putea sta mult mai rau si multi oameni ar putea muri.

Doua mari probleme trebuie luate in calcul.

Una o reprezinta centralele electrice moderne, proiectate sa opereze la voltaje foarte mari pe
suprafete foarte intinse. Desi aceasta metoda ofera o mai mare eficienta de gestionare a
retelelor electrice, minimizand pierderile de energie si risipa prin supraproductie, ea a facut
centralele mult mai vulnerabile conditiilor meteo spatiale. Centralele de mare putere se
comporta ca niste antene, canalizand curenti directi, de intensitati enorme, in transformatoarele
electrice.
A doua problema consta in interdependenta centralelor cu sistemele care ne intretin viata:
filtrarea apei de consum si a celei menajere, infrastructurile de transport al marfurilor, pietele
financiare si multe altele relationate cu electricitatea.

Combinand cele doua aspecte, devine limpede ca o repetare a evenimentului Carrington ar fi de

natura sa produca o catastrofa cum lumea moderna nu a mai cunoscut. Si se va manifesta
intocmai contrar cu ceea ce suntem obisnuiti sa faca dezastrele naturale; in general, regiunile cel mai
putin dezvoltate ale lumii sunt cele mai vulnerabile, nu zonele tehnologizate si sofisticate, asa cum
va fi cazul in aceasta situatie.
Sfarsitul vietii, asa cum o stim

Potrivit rapoartelor NAS, un eveniment meteorologic spatial violent in zona S.U.A. ar putea
induce curenti capabili sa distruga 300 de transformatoare-cheie in aproximativ 60 - 90 de
secunde, oprind alimentarea cu electricitate pentru mai mult de 130 milioane de oameni. Din
acel moment, numaratoarea inversa ar incepe pentru America.
Apocalipsa in 4 pasi:
1. Primul efect nefast - imediat, pentru unii - va fi sistarea alimentarii cu apa potabila. Oricine
va locui intr-un apartament aflat la inaltime, unde apa trebuie pompata pentru a ajunge, va fi
imediat vaduvit de aceasta. Pentru restul, apa potabila va mai veni prin conducte pentru
inca, cel mult, jumatate de zi.
2. De asemenea, va inceta orice forma de transport asistat electric: trenurile, tramvaiele,
metrourile si troleibuzele nu vor mai circula. Nici restul mijloacelor de transport nu vor avea o
viata prea lunga, deoarece combustibilul din rezervoare se va termina si nu va mai exista
energia electrica necesara pomparii benzinei din rezervoarele subterane in statiile de
alimentare.
3. In acelasi timp, rafturile supermarketurilor se vor goli in foarte scurt timp si vor ramane
goale, din acelasi motiv al imposibilitatii transportului.
4. Generatoarele de rezerva vor mai functiona inca in punctele esentiale, dar numai atat cat le vor
permite bateriile, acumulatorii si rezervele de combustibil care le pun in miscare. Pentru
spitale, acest lucru ar insemna aproximativ 72 de ore de functionare a aparaturii de orice
fel. Dupa acest interval, va inceta orice forma de asistenta medicala moderna.
Cu adevarat socant este faptul ca aceasta stare a lucrurilor va dura luni de zile, poate ani:
transformatoarele topite nu pot fi reparate, ci doar inlocuite. Specialistii estimeaza ca exista cateva
astfel de transformatoare de rezerva, dar instalarea unuia nou presupune munca de o saptamana sau
mai bine pentru o echipa bine antrenata de lucratori; iar acestea nu se gasesc pe toate drumurile.
Oricum, in aproximativ o luna, toate transformatoarele de rezerva ar fi deja puse in functiune; insa
numarul lor este insuficient si ar ramane inca foarte multe puncte nerevitalizate. Pentru acestea, va fi
necesara construirea unor transformatoare noi, proces care ar putea dura pana la 12 luni.
Chiar si daca unele sisteme vor redeveni capabile sa primeasca energie, nu exista nicio
garantie ca vor avea ce primi. Aproape toate conductele de gaze naturale si petrol care exista
necesita electricitate pentru a fi operationale. Centralele electrice alimentate pe carbuni pastreaza de
obicei rezerve care sa le ajunga pentru cel mult 30 de zile, dar in lipsa sistemelor de transport care
sa aduca mai multa materie prima, electricitatea de rezerva va fi sistata la doua luni de la
catastrofa. Nici centralele de energie nucleara nu ar duce-o mult mai bine. Ele sunt programate sa se
opreasca in eventualitatea unor probleme de alimentare si nu li se permite repornirea inainte ca
sistemele electrice sa fie functionale.
 Fara energie pentru sistemele de incalzire, racire sau refrigerare, fara transport si asistenta
medicala, oamenii ar incepe sa moara in numai cateva zile. Pericolul va fi imediat pentru cei a
caror sanatate depinde de o anumita medicatie. Daca se opreste alimentarea cu energie electrica in
New Jersey spre exemplu, s-a pierdut un centru important de productie a farmaceuticelor pentru
toata SUA. Medicamente perisabile precum insulina vor fi de negasit, iar cei suferinzi de diabet
sunt cu milioanele pe fiecare continent. Sistarea productiei, a distribuirii si a stocarii acestei
substante ii va condamna pe cei mentionati la moarte. Iar ajutorul nu va fi prea aproape. Zonele
afectate de furtuna solara s-ar putea afla la sute si mii de kilometri de oricine ar putea interveni
pentru a oferi ajutor. Dintre acestia, putini ar fi dispusi sa o faca, iar aceia, la randul lor, vor fi
probabil sarac echipati pentru a se ridica la nivelul unui asemenea dezastru.
Apocalipsa costa 2.000 de miliarde de euro!

In bani, la o prima analiza, nenorocirea s-ar ridica la costuri de peste doua mii de miliarde de
euro. Aceasta doar in primul an dupa furtuna, iar NAS considera perioada de refacere undeva
intre 4 si 10 ani. Este legitima intrebarea daca natiunile aproape integral tehnologizate si-ar mai
reveni vreodata. Si se pare ca cele mai expuse regiuni sunt cele aflate in emisfera nordica. Tari aflate
la latitudini ridicate, precum Suedia si Norvegia, spre exemplu, sunt constiente deja ca, in timp ce
spectacolul regulat al aurorei boreale este placut de privit, el reprezinta si un avertisment continuu la
adresa retelelor electrice de aici.
Cu toate acestea, tendinta instalarii unor retele de voltaj foarte ridicat inseamna ca si state aflate mai
la sud sunt vulnerabile in fata furtunilor electromagnetice. Spre exemplu, China este pe cale sa
implementeze o retea electrica de 1.000 de kilovoti, de doua ori voltajul retelei Statelor Unite.
Aceasta ar insemna o unealta perfecta pentru dezastrul indus de conditiile meteorologice spatiale,
deoarece eficienta retelei de a se comporta ca o antena creste pe masura ce si voltajul dintre retea si
sol este mai mare.
Nici Europa nu este pregatita suficient. Responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor
provocate de vremea spatiala este foarte fragmentata aici, sunt de parere cercetatorii. Retelele
electrice europene, in plus, sunt masiv interconectate si extrem de vulnerabile defectarii in
cascada. In 2006, sistarea controlata a alimentarii cu energie electrica a unei portiuni a Germaniei -
pentru a permite trecerea in siguranta a unui vas pe sub cabluri de mare voltaj - a cauzat o prabusire
in cascada a alimentarii cu energie electrica in tot vestul Europei. Numai in Franta, cinci milioane de
oameni au ramas fara electricitate timp de doua ore. Aceste sisteme sunt atat de complicate incat
specialistii insisi par sa nu intelega pe deplin efectele modificarii conditiilor intr-un singur punct.
ACE, “dumnezeul” de pe orbita si 2012

Vestea buna este aceea ca, existand un avertisment timpuriu, companiile electrice isi vor putea lua
masuri de precautie, precum ajustarea nivelurilor de voltaj si a cantitatilor de electricitate,
restrictionand transferul de energie electrica astfel incat "ciocurile" subite de tensiune sa nu provoace
un efect domino in randul retelelor de alimentare. Totusi, vestile proaste nu se opresc in acest punct,
caci sistemele noastre de avertizare din timp devin tot mai putin de incredere pe zi ce trece.

De departe, cel mai important indicator al timpului probabil la nivel spatial este dispozitivul
NASA Advanced Composition Explorer(ACE). Lansat in 1997, satelitul respecta o pozitie pe
orbita Soarelui ce il pastraza constant la jumatatea drumului dintre acesta si Pamant.
 Contactul sau neintrerupt cu suprafata solara inseamna ca furnizeaza continuu rapoarte despre
directia si viteza vanturilor solare si ale altor curenti de particule incarcate care trec pe langa senzorii
sai. ACE are capacitatea de a emite un avertisment cu 15 pana la 45 minute inainte ca o
furtuna geomagnetica sa loveasca Pamantul. Iar companiilor electrice le trebuie aproximativ un
sfert de ora pentru a pregati sistemele in vederea unui eveniment critic.

Totusi, zic oamenii de stiinta, in cazul evenimentului Carrington, "emisia masiva din coroana
solara" a calatorit atat de repede incat a ajuns la Terra in mai putin de 15 minute de la locul
unde este pozitionat ACE. In plus, sistemul are deja 11 ani si si-a depasit durata de viata planificata.
 Detectoarele de la bordul sau si-au mai pierdut din sensibilitate si nu se stie cand vor inceta sa mai
functioneze, putand claca chiar in momentul urmatorului flux puternic de radiatie.

Din nefericire, viitorul apropiat nu anunta un inlocuitor pentru ACE. Alti sateliti de observare solara,
precum Observatorul Solar si Heliosferic (SOHO) pot oferi un oarecare avertisment, dar cu
informatii mai putin detalitate si - crucial! - mult mai tarziu. Implicarea specialistilor si a
politicienilor in aceasta chestiune este minima, in prezent neluandu-se prea in serios problema...
pana cand, probabil, dezastrul va lovi si va provoca zeci de milioane de victime.

Cel mai probabil, o furtuna solara ar putea lovi in primavara sau in toamna anului 2012, odata
cu urmatorul maximum al Soarelui. In perioada echinoctiilor, orientarea campului magnetic al
Pamantului catre Soare ne face, in mod particular, vulnerabili unui asalt plasmatic. Mai mult, in
aceasta perioada, consumul de electricitate este relativ scazut, nefiind necesare, in mod excesiv, nici
incalzirea, nici racirea. Cu numai o mana de retele electrice functionale, sistemul energetic se
bazeaza pe algoritmi computerizati pentru "gatuirea" cantitatilor mari de energie din centrale, ceea
ce le lasa foarte vulnerabile in calea "ciocurilor" bruste. Daca, pana atunci, ACE isi va da obstescul
sfarsit sau o minge uriasa de plasma va lovi prea repede pentru ca dispozitivul sa o semnalizeze la
timp, consecintele vor fi dintre cele mai sumbre, putand arunca o mare parte a planetei, sau
chiar intregul Pamant, in haos.
 Ce este de facut? Nimeni nu stie inca, mai ales ca guvernele sunt foarte greu de mobilizat in
vederea unei crize cum nu a mai fost pana acum. Factorii de decizie nu au obisnuinta de a lua in
calcul evenimente cu frecventa scazuta, cum sunt cele de natura cosmica, ce foarte rar se intampla de
doua ori in rastimpul unei civilizatii.

Pe de alta parte, ar trebui sa ne fi invatat lectia din dezastre naturale precum uraganul Katrina,
valul tsunami din Indonezia sau cutremurul recent din Haiti si sa intelegem ca "putin
probabil" nu este totuna cu "imposibil". Mai ales cand miza este atat de mare, iar probabilitatea
ca o furtuna electrica sa loveasca in urmatorii trei sau patru ani, si cu efecte devastatoare inca, nu
este tocmai scazuta. Evenimentul Carrington s-a intamplat intr-un ciclu solar mediocru, deloc
remarcabil; asadar, pur si simplu, nu avem garantia ca un astfel de eveniment nu se va relua intr-un
ciclu solar neobisnuit, asa cum este cel in care ne aflam in prezent. Iar daca nu intelegem la timp
riscurile la care ne supune declansarea unei furtuni solare de proportii, s-ar putea ca multi dintre noi
sa nici nu mai aiba ocazia sa regrete ignoranta de care guvernele mondiale au dat dovada.