Alunecări de teren, prevenire și combatere.

Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul

de deplasare, mișcarea propriu-zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief
rezultată.

Procesul de alunecare include trei faze:

- faza pregătitoare, de alunecare lentă, incipientă (procese anteprag);

- alunecarea propriu-zisă (trecerea peste pragul geomorfologic);

- stabilizarea naturală (echilibrarea, procese postprag)

În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definește prin:

- râpa de desprindere,

- corpul alunecării,

- fruntea alunecării și

- suprafața de alunecare.

MĂSURILE DE PREVENIRE, LIMITARE, DIMINUARE ŞI ÎNLĂTURARE A

EFECTELOR

ALUNECĂRILOR DE TEREN

Măsurile de prevenire includ pe de o parte, evitarea declanșării porniturilor, iar pe de altă

parte reducerea efectelor distructive, acolo unde s-au produs deplasări de materiale pe versanți.

EVITAREA DECLANȘĂRII PORNITURILOR

Implementarea programele de împădurire a versanților, cu predispoziție la acțiunea

porniturilor de teren, reîmpăduriri (refaceri de spații ori parchete forestiere, unde defrișările au
fost scăpate de sub control), legat de care se ridică și aspecte de regenerare a solurilor erodate.
Sectoarele de izvoare ale apelor curgătoare (obarsiile), fac parte din categoria prioritară a
arealelor vizate de împăduriri și reîmpăduriri, acestea constituind locurile cel mai frecvent
expuse cauzelor potențiale și pregătitoare pentru declanșarea porniturilor de teren. În același
timp, atenția acordată solurilor erodate devine foarte importantă pentru asigurarea condițiilor de
reinstalare a fondului forestier. În unele situații conservarea, împădurirea ori reîmpădurirea
porțiunilor din partea inferioară a versanților, contribuie la o asigurare a rezistentelor acestora în
fața acțiunilor de subminare prin eroziune exercitată de albiile minore ale râurilor, care sunt
instalate la baza acestor suprafețe morfologice înclinate. Prezența acestei surse de apă din
imediata apropiere, pe care o reprezintă râurile și corespondențele lor cu pânzele freatice din
interiorul versanților, ofera vegetației forestiere o dezvoltare optimă mai ales cand arborii sunt și
adaptați creșterii în condiții de umiditate accentuată. Asemenea fâșii forestiere îndeplinesc un rol
important pentru rezistența versanților în fața alunecărilor delapsive.

Drenarea apelor din pânzele freatice existente în cadrul versanților poate reprezenta o altă
modalitate de prevenire a mișcării pe pante, realizându-se astfel posibilitatea de scădere a
gradului de îmbibare a materialelor și rocilor care intră în alcătuirea acestora. Puțuri și șanțuri
pentru drenaj amplasate convenabil, permit acceptabil evacuarea unor cantități importante de
apă. Un asemenea procedeu devine deosebit de necesar pentru versanții situați în imediata
apropiere a localităților expuse riscului geomorfologic al porniturilor de teren.

Reducerea cât mai mare a greutății determinată de efectuarea unor construcții grele
amplasate în diferite porțiuni și, în special, în treimea superioară a versanților, ori în situații care
dovedesc și mai multă dificultate, interzicerea efectuării construcțiilor.

Evitarea tăierii de drumuri transversale pe versanți, care să fie utilizate predominant

pentru transporturi uneori de mare capacitate. Evitarea executării construcţiilor şi a drumurilor
forestiere insuficient consolidate în zone cu predispoziţie ridicată la alunecări.

REDUCEREA EFECTELOR DISTRUCTIVE

Fixarea/nivelarea valurilor și scoaterea din funcționalitate (consolidarea) a râpei de

desprindere și (astuparea) a eventualelor crăpături care o însoțesc pe aceasta, pentru a bloca o
eventuală evoluție a lor în direcția transformării în viitoare râpe de desprindere. Pentru această
parte superioară a unei alunecări, conservarea spațiului forestier (menţinerea integrităţii
pădurilor) de deasupra și reîmpăduririle fac parte din categoria măsurilor de o foarte strictă
necesitate pentru diminuarea deplasării și stingerea unei pornituri de teren. Când versanții cu
desfășurare pe mari suprafețe sunt afectați de pornituri de materiale aproape în integralitatea lor,
cerința unei fixări cu pădure devine o prioritate.

Drenarea unei cantități cât mai mari de apă din microdepresiuni, evacuare dirijată a
afluxului scurgerilor superficiale de apă de pe versanţi şi devierea izvoarelor prin şanţuri de
coastă din zona amonte de râpa de desprindere, pentru a condiționa reducerea deplasării și, dacă
este posibilă stagnarea/stoparea porniturii de teren. Se întelege ca o asemenea drenare trebuie să
dureze până când efectele sunt constatate, alunecarea dovedind ieșirea ei din faza dinamică, după
care pot fi aplicate și operații tehnice de consolidare a sectoarelor de versanți, situațiile de risc
fiind îndepărtate.

Consolidarea prin baraje de rezistență de tipul unor parapete masive și cât mai profund
fixate cu talpa lor în masa de materiale și roci expuse mișcării prin alunecare în lungul
versanților. Astfel de corecții de ordin tehnic sunt eficiente pentru alunecările superficiale și de
medie profunzime, în cazul acestora existând un procent ridicat de asigurare pentru revenirea
stării de stabilitate a versanților cu pornituri de teren.
 Consolidarea bazei versanţilor cu lucrări de corectare a torenţilor (în cazul subminării
acesteia de către un curs de apă) şi/sau ziduri de sprijin (în cazul drumurilor de vale).

MĂSURI SPECIALE DE STABILIZARE A ALUNECĂRILOR DE TEREN

Inlăturarea unei părţi din deluviul alunecărilor de teren pentru evitarea suprasarcinii şi
aducerea pantelor la un profil de stabilitate. Această operaţiune trebuie combinată cu măsuri de
protecţie a taluzului nou creat pentru limitarea scurgerii şi infiltraţiilor, procedându-se la în
ierbarea, plantarea în terase mici cu cătină sau cleionaje;

- implantarea de stâlpi rezistenţi (de preferat din stejar) în cazul maselor deluviale care
înregistrează începutul unui dezechilibru;

- tratarea termică a depozitelor până la 600 – 800°C având drept urmare eliminarea din masa
deluvială a apei în stare liberă, dar şi a apei de constituţie din unele minerale.

Dezavantajul acestei metode constă în faptul că presupune costuri ridicate;

- cu ajutorul piloţilor de var nestins depozitele predispuse la alunecare se pot consolida; aceşti
piloţi acţionează pe două căi: este absorbită apa din deluviul supraumectat, iar la contactul dintre
var şi deluviu se formează compuşi de calciu care se comportă ca materialele de cimentare.
Această metodă ar putea fi folosită cu succes pentru consolidarea taluzurilor unor ravene;

- tratarea electrochimică cu un principiu simplu: între doi electrozi plasaţi în masa deluviului se
deschide un circuit electric care asigură formarea unui curent de apă dinspre anod spre catod. Se
declanşează astfel un proces de electroliză care provoacă descompunerea materialului din care
este format anodul. În acest fel, pe circuit se distribuie ioni de fier sau de calciu, intrând în
complexul absorbtiv al materialului argilos, ceea ce contribuie la consolidarea de ansamblu a
depozitului;

Fig. 1. Principalele caracteristici morfometrice ale unei alunecări de teren

 1. REGULI DE PROTECŢIE, COMPORTARE ŞI ACŢIUNE A POPULAŢIEI ÎN CAZ
DE ALUNECĂRI DE TEREN CARE SUNT SEMNELE CARE PREVESTESC O
ALUNECARE DE TEREN

- Uşile şi ferestrele casei se blochează;

- Apar fisuri în tencuială, se desprind ţigle;

- Pereţii exteriori şi scările se depărtează de clădire;

- Gardurile, zidurile de susţinere, stâlpii sau copacii se înclină sau sunt uşor de mişcat;

- Apar fisuri în carosabil şi alei, care se măresc lent pe sol;

Apar defecţiuni la utilităţi;

- Apar acumulări de pământ la baza unei pante.

- Apar noi izvoare de apă la suprafaţă;

ZONE CU POTENŢIALE ALUNECĂRI DE TEREN

Fig. 2. Zone cu risc mare de alunecare

2. CLASIFICAREA ALUNECĂRILOR DE TEREN.

Se poate face:

a) după adâncimea suprafeţei de alunecare:

- de suprafaţă < 1 m

- de mică adâncime = 1-5 m

- adânci = 5-20 m

- foarte adânci > 20 m

b) după viteza de manifestare a fenomenului: ( viteza de alunecare )

- extrem de rapidă ( bruşte ) > 3 m/s

- foarte rapidă = 3 m/s-0,3 m/min

- rapidă = 0,3m /min – 1,5m/zi

- moderată = 1,5m/zi – 1,5m/lună

- lentă = 1,5m/lună – 1,5m/an

- foarte lentă = 1,5m/an –0,06m/an

- extrem de lentă < 0,06m/an

c) după distanţa de deplasare:

- alunecări propriu-zise;

- alunecări tip curgeri de teren;

d) după direcţia de evoluţie a alunecării pe versant:

- alunecări deplasive de la baza versantului în direcţia opusă deplasării acumulatului,- deci

caracter regresiv.

- Alunecări detrusive – evoluţie în direcţia acumulatului de alunecare – character progresiv. (

detritus = material rezultat din fărâmiţarea rocilor prin acţiunea agenţilor externi )

e) după cauza care le generează:

- naturale: produse de ploi torenţiale, mişcări tectonice, eroziuni puternice, prăbuşiri ale unor
grote, etc.

- artificiale: generate de acţiunea omului, excavaţii, explozii, lucrări hidrotehnice sau de

hidroamelioraţii, realizarea unor construcţii în vecinătatea unor versanţi.

f) după modul de manifestare:

- fără semne exterioare de manifestare – caracter brusc,

- cu semne exterioare de manifestare – cu viteze medii sau lente şi se caracterizează prin:

- căderi de stânci,

- crăpături şi fisuri,

- ejectări de apă şi nisip,

- tasări de construcţii de diferite feluri.

3. CAUZELE ALUNECĂRILOR DE TEREN.

Cauzele alunecările de teren pot fi:

a) naturale:

- modificarea nivelului apelor subterane,

- ploi torenţiale. Aceste fenomene acţionează asupra coeziunii manifestate între particule,
micşorând-o astfel încât aceasta nu se mai poate opune acţiunii greutăţii versantului şi a
celorlalte încărcări verticale, ducând la prăbuşirea (alunecarea) versantului.

Mişcarea seismică.

Aceasta generează pe lângă fenomenul descris mai sus şi un alt fenomen numit
lichefierea nisipurilor saturate. Acest fenomen are particularitatea de a produce alunecări chiar în
terenuri orizontale, atunci când straturi de pământ cu oarecare coeziune sunt aşezate pe roci moi
care-şi pierd o mare parte din rezistenţă în timpul cutremurului, datorită lichefierii.

Eroziunea se datorează acţiunii apei sub diferite forme (infiltraţie, fenomen caustic).

b) generate de activitatea omului:

- realizarea unor lucrări de investiţii în apropierea versanţilor. Alunecarea de teren din această
cauză se datorează faptului că încărcarea terenului creşte semnificativ cu realizarea unor
construcţii, modificând echilibrul de moment al versantului.

Despăduriri şi decopertări ale vegetaţiei. Aceste activităţi duc la creşterea umidităţii

versantului şi prăbuşirea acestuia prin slăbirea forţelor de coeziune dintre particule.

4. EFECTELE ALUNECĂRILOR.

Efectele manifestate ale alunecărilor de teren sunt:

- Distrugerea parţială sau totală a construcţiilor de orice fel (tip),

- Blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi formarea unor acumulări de apă cu pericol de
inundaţii,

- Distrugerea parţială sau totală a reţelelor de edilitare (apă, gaze, canalizare, etc.).

- Blocarea unor căi de comunicaţii (feroviare, rutiere, fluviale, etc.).

 5. MĂSURI DE PREVENIRE, PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE ÎN CAZUL
ALUNECĂRILOR DE TEREN.

Măsurile planificate pentru prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de

teren sunt similare celor aplicate în caz de cutremur. O particularitate o constituie faptul că
evenimentul nu se desfăşoară chiar prin surprindere. Alunecările de teren se pot desfăşura cu
viteze foarte variate între 3 m/s şi 0,6 m/an. Poate fi presupusă deplasarea unor straturi de roci, în
zonele de risc, creându-se în acest fel posibilitatea realizării măsurilor de protecţie. Deci, un rol
însemnat revine acţiunilor de observare a condiţiilor de favorizare a alunecărilor de teren şi
alarmarea (avertizarea) populaţiei în timp util realizării protecţiei. Pentru prevenirea şi protecţia
urmărilor dezastruoase ale alunecărilor de teren sunt necesare următoarele măsuri:

- realizarea din timp a intervenţiilor necesare stabilirii condiţiilor de apariţie şi dezvoltare a lor,

- aplicarea procedeelor adecvate de ţinere sub control,

- preconizarea şi planificarea din timp a măsurilor corespunzătoare de protecţie:

- asigurarea unui sistem de drenare a apei din masivul versantului printr-un system de drenuri,

- împădurirea şi înierbarea versanţilor (se pot folosi şi plase geotextile saugeosintetice).

- evitarea amplasării unor obiective industriale sau a altor construcţii în zonele în care asigurarea
stabilităţii stratului nu se mai poate realiza sau este foarte costisitoare.

Informarea curentă a populaţiei din zona de risc.

În acţiunile de intervenţie în afara cazurilor particulare se va urmări recuperarea bunurilor

materiale şi refacerea avariilor. Salvarea supravieţuitorilor din clădirile acoperite se realizează în
condiţii similar acţiunilor preconizate intervenţiei în cazul cutremurelor de pământ.

6. ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PREVENIRII, PROTECŢIEI ŞI

INTERVENŢIEI ÎN CAZ DE ALUNECĂRI DE TEREN.

Activitatea de prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de teren cuprinde 3

faze:

a) faza predezastru: cu următoarele activităţi principale:

- constituirea comisiei de apărare împotriva dezastrelor şi instruirea pe această linie a

personalului propeiu,

- inventarierea şi supravegherea surselor potenţiale de producere a alunecărilor de teren,

- stabilirea şi asigurarea funcţionării sistemului informaţional pe plan local pentru alarmare în

caz de dezastre,
- pregătirea populaţiei, a forţelor şi mijloacelor de intervenţie conform planului de protecţie şi
intervenţie,

- executarea lucrărilor de împădurire şi înierbare în zonele potenţiale de risc sau a altor lucrări de
acest tip.

b) faza de declanşare a dezastrului cu următoarele activităţi:

- alarmarea populaţiei din zona de dezastru,

- organizarea şi conducerea evacuării populaţiei şi a bunurilor materiale afectate din zona de

dezastru,

- organizarea hrănirii, cazării şi asigurării asistenţei medicale a sinistraţilor.

c) faza postdezastru cu următoarele activităţi:

- inventarierea şi evaluarea efectelor şi pagubelor produse,

- continuarea activităţii de ajutorare a sinistraţilor,

- informarea populaţiei asupra situaţiei existente,

- planificarea şi coordonarea şi coordonarea acţiunilor de refacere a infrastructurii economice şi

sociale afectate.

Ponderea fiecărei faze depinde în principal de viteza de manifestare a alunecărilor de

teren.

Astfel, dacă viteza de alunecare este mică vor prevala activităţile din faza predezastru,
iar în cazul vitezei de alunecare mare, vor prevala activităţile din faza postdezastru.