Sesiunea Științificță

Epurarea apelor poluate cu ioni de crom utilizand nanotuburi

de carbon

1.Poluarea apelor industriale cu crom

 Apa utilizată în industrie provine din surse foarte variate: râuri, lacuri, izvoare, mări şi
oceane. Cantitatea şi gradul de tratament aplicat apei variază foarte mult de la o industrie
la alta,
de la o instalaţie la alta. În industria chimică, condiţiile de calitate impuse apei sunt
determinate
de diferitele utilizări: materie primă, agent de răcire, solvent, agent de încălzire etc.
Apele terestre provin din ploaie sau zăpadă. Acestea dizolvă din atmosferă CO2,
O2, N2 şi antrenează suspensii coloidale microscopice. Pe pământ apele dizolvă o serie
de substanţe minerale ca: silicaţi şi carbonaţi de calciu, fier şi magneziu, sulfaţi, cloruri,
azotaţi, fosfaţi de magneziu, sodiu, potasiu etc.
Majoritatea acestor minerale sunt insolubile în apă, însă datorită prezenţei
dioxidului de carbon carbonaţii alcalino-pământoşi și alte săruri insolubile se dizolvă
parţial sub formă de bicarbonaţi. Apele naturale conţin, deci, cantităţi variabile de săruri
dizolvate. Prezenţa în apa naturală a acestor substanţe dizolvate o face improprie
utilizării, ca atare, în industrie. Unele substanţe, ca de exemplu MgCl2 şi CO2, produc
coroziunea instalaţiilor:

1.1. Surse de poluare industriale

Poluantii din industria metalurgica.

Producţia de feroaliaje se înscrie, prin natura proceselor tehnologice de bază şi a

celor auxiliare în categoria industriilor cu potenţial ridicat de poluare. Poluarea din
industria metalurgică se înscrie printre tipurile de poluare de interior.
În general metalele neferoase se găsesc în minereuri sub formă de sulfuri, de
aceea când sunt supuse tratamentului industrial ele dau naştere la dioxid de sulf. În timpul
extragerii anumitor metale neferoase se produc compuşi ai arseniului şi ai fluorului,
metaloizi deosebit de toxici.
Aceasta se întâmplă deoarece există situaţii în care acelaşi minereu conţine mai
multe metale neferoase şi în timpul extragerii unuia dintre ele se poluează aerul nu numai
prin metalul vizat ci şi prin celelalte, considerate impurităţi (figura 1.1.).
 Fig.1.1. Surse de poluanţi din industria metalurgică

Poluanţii caracteristici unei industrii metalurgice sunt gazoşi şi pulberi (TSP în

abrevierea din limba engleza care înseamnă, totalitatea particulelor în
suspensie).Capacităţile de producţie ale utilajelor, dimensiunea mare a acestora,
temperaturile tehnologice foarte ridicate în cuptoare fac dificilă captarea locală şi
reţinerea eficientă a pulberilor şi noxelor gazoase.
Sursele de emisie a noxelor chimice din industria aliajelor neferoase (surse punctiforme
sau de suprafaţă) sunt diverse în privinţa:
 tipului: statice (cuptoare, concasoare) sau mobile ( transport intern cu basculante);
continue (cuptoare) sau discontinue (concasoare);

 caracteristicilor geometrice: suprafaţă de emisie, situare faţă de nivelul solului

(înălţime mare faţă de localizarea coşurilor şi mică faţă de hala de deşeuri);

 caracteristicilor fizice: temperatură, debit de emisie; compoziţiei chimice.

Industria miniera - apele uzate de la extractia minereurilor sunt impurificate

atat cu suspensii minerale cat si cu substante chimice.
Industria extractiva genereaza doua categorii de ape uzate:
 ape de mina provenite de la extractia minereurilor;

 ape uzate rezultate din procesul de preparare a minereurilor.

Principalele surse de formare a apelor de mina sunt:

 apele provenite din precipitatii atmosferice si panzele freatice ale apelor de
suprafata, care se infiltreaza in formatiunile litologice de profunzime;

 apele subterane acumulate in formatiuni acvifere deschise prin lucrari miniere

de explorare, de exploatare sau lucrari speciale de asecare;
  apa tehnologica introdusa in exploatarile miniere pentru foraj umed,
combaterea prafului, rambleierea hidraulica a golurilor excavate.

Evacuarea apelor de mina se realizeaza prin drenaje adecvate regimului

hidrologic. In cazul minelor cu regim hidrologic stabil, evacuarea apei
subterane se realizeaza prin drenaj pasiv, constand din lucrarile miniere de
deschidere si exploatare obisnuite (puturi, galerii, plane inclinate, rostogoale),
iar pentru minele cu formatiuni acvifere importante si regim hidrologic variabil
in limite largi se prevad sisteme speciale de drenaj activ constand din lucrari de
asecare prealabila exploatarii (puturi de asecare, foraje, filtre, baraje etc).
Apele de mina pot fi introduse in fluxul tehnologic al uzinelor de
preparare in combinatie cu apa limpezita din iazul de decantare si/sau apa de
completare prelevata din sursa de suprafata.

Elementele dizolvate in apele de mina se pot grupa in:

 anioni: SO4 2-, HCO3-, PO43-, Cl-, Br--

 cationi: Ca2+, Mg2+, Cu2+, Zn2+, Fe2+, Mn4+

 microelemente: As, Zn, Cd. Ni, Ti, Be, S, V, Co, Ga, Mo, Ag, Sn, Te,
Bi, Ba.

Turbiditatea apelor de mina anuleaza procesele de fotosinteza prin impiedicarea

patrunderii luminii la plante si alge.
Cand reaeratia, prin contactul apei cu aerul si prin fotosinteza nu se
reuseste refacerea balantei de oxigen dizolvat al apei, rezulta un deficit de oxigen care
poate determina micsorarea sau anularea capacitatii de autoepurare a receptorului,
cand materiile organice nu pot fi oxidate total si substantele chimice agresive nu se mai
neutralizeaza. In astfel de cazuri dispare fauna piscicola si uneori intreaga fauna
acvatica.
Continuturile mari de ioni de Fe3+ si Mn4+ determina formarea precipitatului
Fe(OH)3 si Mn(OH)4 care colmateaza fundul albiei si malurile reducand panza freatica si
distrugand flora si fauna acvatica. Plumbul, atat ca sedimente cat si din masa apei poate
trece in lanturile si retelele trofice fiind acumulate cu intensitati variabile de diferite
specii in functie de concentratia lui in mediu si de alti factori. Metalele grele cu efect
nociv (Zn, Ni, Pb, Cr) acumulate in sedimente si biocenoze, conduc la asa numita poluare
tertiara, datorita resolubilizarii la scaderea pH-ului.
Metalele grele cu efect nociv (Zn, Ni, Pb, Cr) conduc la poluari secundare prin
bioconversia realizata de organisme acvatice.
 Ramura prepararii minereurilor utilizeaza cantitati importante de apa, datorita
faptului ca majoritatea proceselor tehnologice de concentrare a substantelor minerale utile
se realizeaza in mediu umed.
Tot in sectorul de concentrare (preparatii si flotatii) apar efluenti cu continut de
produsi organici (agenti de flotatie) care produc spuma si sunt toxici.
Apele reziduale de la extractia si prelucrarea minereurilor radioactive pentru
obtinrerea combustibilului nuclear, prin procese hidrometalurgice au o activitate specifica
de iradiere foarte mare si o puternica actiune nociva. Uraniul mai ales sub forma de oxizi
(UO2 si UO3) se gasesc in peste 150 minerale, dintre care cele mai raspandite sunt
pechblenda (uranitul), micelele de uraniu (uranitele) si nasturanul.[2]
Apele uzate de la extragerea, concasarea si macinarea minereurilor pot contine
materii in suspensie, saruri dizolvate (ioni de Fe, Mn, U, As, V, sulfati, azotati, cloruri)
si impurificatori radioactivi.

Industria alimentara

Microorganismele sunt raspandite pretutindeni in natura unde joaca un rol

biologic essential in desfasurarea a numeroase fenomene. Astfel microorganismele
sunt cele care realizeaza amelioararea fertilitatii solului ca si in transformarea solului,
ca si transformarea materialelor organice vegetale sau animale prin procese de
putrefractie sau de fermentatie.
Numeroasa specii de microorganisme sunt utilizate in diverse procese industriale
ca cele de fabricare a vinului si a berii, a antibioticelor, a unor produse alimentare s.a.
Dar existenta in natura a microorganismelor este de cele mai multe ori
nedorita.Unele desi nu se pot dezvolta in alimente, pot supravietui un timp si sunt doar
transmise pe aceasta cale; altele gasind conditii favorabile de dezvoltare, chiar si in
cazul unui numar initial redus, se inmultesc si provoaca degradarea produsului in care
au proliferat.
Pentru acest motiv, fenomenul alterarii alimentelor constitue principala cauza a
unor pagube determinate de dezvoltarea microorganismelor. Alimentele pot fi insa
contaminate si cu germeni patogeni si in aceasta situatie ele devin agentii transmitatori
sau cauzator a unor boli.
In functie de intenstatea actiunii, agenti fizico-chimici ( temperature, tensiune de
oxgen, umiditate, presiune osmotica, concentratie de ioni de hidrogen (pH)etc.), pot
avea asupra metabolismului bacteriei efecte favorabile sau daunatoare.In afara unor
limite maxima si minima, intre care dezvoltarea este posibila, actiunea unui agent
fizico-chimic este nociva. Intre aceste limite exista o zona optima in care efectele
favorabile sunt maxime, asigurand dezvoltarea si viata normala a celulelor bacteriene.
Actiunea nociva are ca rezultat oprirea dezvoltarii bacteriilor, care pot fi reversibila
(inhibare) sau ireversibila (omorare), dupa cum componentele celulare indispensabile
au suferit sau nu modificari incompatibile cu viata.
In industria alimentara se utilizeaza, prin dirijare corespunzatoare, atat efectele
favorabile cat si cele nocive ale agentiilor fizico-chimici, dupa cum microorganismele
sunt folosite in scopul tehnologiei sau sunt daunatoare, ar dezvoltarea lor trebuie
oprita.
Sursele de contamnare a microorgansmelor de alterare si potogena a alimentelor:
Alimentele in momentul punerii in consum, atat cele obtinute direct din natura
prn recoltare, cat s cele care au fost supuse unui process de prelucrare industriala sau
culinara, trebuie sa contina un numar cat mai redus de microorganisme pentru a-si
pastra cat mai indelungat calitatile organoleptice si nutritive si pentru a nu prezenta
risc de imbolnavire pentru consumator.
Materile prime alimentare, vegetale si animale, poseda din sursele naturale
(plante, animale, ape uzate, sol, apa, aer) un grad initial de contaminare microbiana,
care pana in momentul consumatorului, indifferent daca mai trece sau nu prin alte
prelucrari, sufera diverse variatii de amplificare sau de micsorare, in functie de
caracterul favorabil sau nefavorabil pentru dezvoltarea si supravieturea microbiana a
operatiilor, contactelor si manipularilor la care sunt supuse.
Prin alimente se pot raspandi o serie de paraziti care pot fi de exemplu in carne
ca: trichnella si cisticercii sau dibotriocephalul din carnea de peste si icre. Infectarea cu
paraziti se poate produce si prin legume si fructe nespalate, manipulate de personae
purtatoare de paraziti, sub diverse forme. [3]
Industria constructoare de masini - include numeroase faze tehnologice cu
efluenti diversi. Apele uzate evacuate din sectiile de acoperiri metalice si sectiile de
fabricare a pilelor si acumulatorilor sunt deosebit de toxice.
Relativ multe procese galvanotehnice industriale de depunere a unor metale
singulare (cuprare, argintare, zincare, depuneri Cu-Zn) au loc cu electroliti cianurici
datorita puterii mari de patrundere, intretinere usoara, cost relativ mic etc.
Ca urmare, apele reziduale galvanice contin de obicei urmatoarele tipuri de
cianuri: cianura alcalina, cianura metalului de depunere in concentratie mica si cianuri
complexe.
In cadrul tehnologiilor de galvanizare un loc deosebit il ocupa realizarea
depunerilor fractionale si protector - decorative prin cromare si a peliculelor de
pasivare. Apele reziduale contin compusi ai cromului hexavalent, foarte nocivi sub
forma de acid cromic, dicromic, cromati si dicromati.
Ca urmare a aplicarii anumitor tipuri de pasivari, decapari sau tratamente
speciale (exemplu pentru aliaje de aluminiu si magneziu), apele reziduale
galvanotehnice pot contine floruri. Compusii solubili continand ionul F- sunt foarte
toxice si deosebit de corozivi pentru multe dintre materialele de constructie.
 Unele procese chimice de productie anticoroziva si functionala precum si unele
procese de pregatire a suprafetei au loc in solutii ce contin acid fosforic sau saruri ale
acestuia.
Apele reziduale galvanice contin cantitati mari de metale grele care sunt toxice si
distructive pentru flora si fauna.
Evitarea producerii rezidurilor cu componenti nocivi se realizeaza prin:
 regenerarea continua a tuturor bailor de proces;
 minimalizarea consumului de apa si reciclarea completa a solutiei de
proces antrenata in apele de spalare de pe piese si dispozitive;
 recuperarea materialelor din toate scurgerile de solutie si din reziduurile
de filtrare.

Industria extractivă

• poluează mediul atât în faza de extracţie, cât şi în fazele de preparare, respectiv

la mărunţire, clasare, concentrare, preparare termică ş.a.
• Pe durata extracţiilor în subteran sau la suprafaţă se elimină praf cu conţinut de
silicaţi, cărbune etc., vegetaţia este distrusă pe mari suprafeţe, pot apărea surpări,
alunecări de teren. Prafurile se îndepărtează din hale prin ventilaţie, sunt eliminate în
atmosferă, de unde poluează apa şi solul, sau sunt captate cu utilaje adecvate.
• La încheierea excavaţiilor se fac uneori la suprafaţă se recopertează în ordinea
inversă decopertării, astfel încât stratul de sol să ajungă deasupra (în cazul unei excavaţii
de scurtă durată). Uneori se aduce sol din alte zone, deci cheltuielile vor fi mari pentru
refacerea zonei.
Din operaţiile de preparare rezultă halde de steril, ape poluate, praf.
Haldele scot teren din circuitul agricol, îl contaminează cu metale grele, praf de cărbune,
îi schimbă pH-ul, alcătuiesc elemente inestetice în decor. Ele constituie un pericol şi prin
revărsarea lor peste terenuri, locuinţe, datorită infiltrării apelor de precipitaţii şi tendinţei
de mărirea ariei bazei.
• Apele poluate deversate în cele naturale produc creşterea conţinutului în metale
grele, praf de cărbune, diferite substanţe chimice anorganice şi organice şi trebuie tratate
pentru reducerea agenţilor poluanţi sub limitele admise de lege. [3]

Industria de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului

• afectează mediul prin hidrocarburile gazoase şi lichide "pierdute" în timpul

extracţiei, transportului şi depozitării ţiţeiului şi produselor petroliere. Din procesele de
prelucrare în rafinării rezultă carburanţi, combustibil, lubrifianţi şi materii prime
petrochimice. Toate produsele sunt inflamabile, au grade diferite de toxicitate, unele sunt
explozive, sau cancerigene, deci necesită condiţii speciale, sigure la prelucrare, transport
şi depozitare.
• De exemplu, rezervoarele de mare capacitate de benzină se răcesc vara cu apă,
se înconjoară cu valuri de pământ, sau cu un zid de beton pentru a micşora împrăştierea
în caz de explozie, conducta de aducţiune pătrunde până la fundul rezervorului, pentru a
nu se produce o încărcare electrostatică în timpul umplerii, prin frecarea dintre straturile
de lichid etc.
• In petrochimie se utilizează produse petroliere inflamabile, uneori explozive,
gaze la presiuni mari şi foarte mari (2.000 atm pentru polimerizarea etenei la
polietilenă), deci riscurile sunt mari. Instalaţiile se construiesc din materiale
rezistente la coroziune, au grosimea pereţilor proiectată să reziste la presiune, sunt
automatizate şi uneori întreg procesul este condus de calculator.

Industria energetică
• poluează termic, fonic, electromagnetic, chimic şi estetic mediul. Astăzi energia
electrică se obţine din sursele convenţionale astfel: 40% prin arderea ţiţeiului, 27% din
cărbuni, 23% din gaze naturale, 7% din procese nucleare şi 3% din apă. Procesele de
combustie au aşadar o mare pondere, atât pentru obţinerea energiei electrice, cât şi a celei
termice.
• Termocentralele elimină cenuşă, pulberi, gaze, aer cald şi abur.
Cenuşa poate reprezenta 40-50% la lignit, cărbune brun, turbă, sau chiar peste 80% în
cazul arderii şisturilor bituminoase.
• Din ardere rezultă gaze care conţin CO2, SO2, SO3 (1-3% din cantitatea de
SO2), oxizi de azot, compuşi cu arsen, fluor. Energetica contribuie cu 57% la efectul de
seră, deoarece emite 55% din totalul CO2, 15% din CH4, 6% din NO2, 7% din CFC.
• Deţine primul loc la emisiile de oxizi de sulf şi de azot şi locul al doilea, după
materialele de construcţii, la emisiile de pulberi. Numai termocentralele emit 60% din
SO2 total şi 30% din NOx total. Pulberile se regăsesc la 10-20 km distanţă, iar oxizii de
sulf şi de carbon la peste 1.000 km, faţă de locul emisiei.
Termocentralele emit cele mai mari cantităţi de dioxid de carbon pentru obţinerea
unei unităţi de energie electrică, iar dintre acestea, emisiile cele mai mari le au cele pe
cărbune.

O centrală de 2000 MW elimină anual 1,3 mil t cenuşă la sol şi în aer: 42.000 t CO2, 600
t SO2 şi 10 t praf de cenuşă + aburul evacuat prin turnul de răcire, care modifică
umiditatea şi temperatura atmosferică în zonă.
Efecte:
• modifică peisajul, ecosistemele, varietatea şi numărul de specii, calitatea apei
(prin concentrarea în săruri), apa nemaiputând fi utilizată pentru băut.
• afectează agricultura prin infiltraţiile de apă, producând băltiri şi apoi, după
evaporarea apei, sărăturarea solului
 • necesită eliberarea unei suprafeţe mari de teren, defrişări masive, deplasarea
populaţiei spre alte zone pentru amplasarea hidrocentralelor
• lacul de acumulare crează presiuni mari în straturi, generatoare de cutremure.
•barajele sunt bariere în calea migraţiei peştilor, cei mai afectaţi fiind somonii şi
păstrăvii, sunt bariere pentru circuitul natural al sedimentelor, acestea depunându-se în
amonte de baraj, colmatând în timp lacul de acumulare.
• Centralele eoliene ocupă o mare suprafaţă de teren şi prin zgomotul turbinelor
produc poluare fonică.
• Centralele solare blochează o suprafaţă mare de teren pentru captatoare, în
special. Centralele geotermale aduc la suprafaţă H2S, NH3 (gaze neplăcute, iar la
concentraţii mai mari chiar toxice), apă salinizată. Construcţia lor trebuie să nu producă
în zonă tasări de teren, iar în cazul utilizării căldurii acumulate în roci, să nu producă
erupţii vulcanice, sau cutremure.[4]

Industria siderurgică
• elimină pulberi metalice (oxizi de fier), cancerigene, precum şi pulberi
nemetalice de SiO2, calcar, cărbune, cu alte efecte asupra aparatului respirator, ochilor,
pielii.
• Uzinele cocsochimice elimină compuşi toxici cu fluor, arsen, hidrocarburi
policiclice condensate, cu efecte cancerigene, fenoli caustici, gaze cu SO2,
CO, H2S, cu efecte acide şi axfisiante
• Emisiile în atmosferă (pulberi şi gaze) se regăsesc la distanţe de câţiva kilometri
de combinatele siderurgice

Metalurgia neferoasă
• elimină o serie de produşi toxici: As, Cd, Cr, Pb, Hg, Ni, V, Mn, Ba, F, SO2 etc
• Dioxidul de sulf emis din procesul de fabricaţie al cuprului poate fi şi de 8 t
SO2/tona Cu. Prin caracterul lui acid distruge clorofila, afectează construcţiile, căile
respiratorii ale vieţuitoarelor ş.a.
• Pulberile astupă osteolele plantelor, împiedicând respiraţia şi transpiraţia, deci
însuşi procesul de fotosinteză.
• Aerosolii pot fi transportaţi la 5-10 km distanţă, iar cei de metale neferoase se
pot atrage electric, aglomerându-se şi depunându-se astfel în timp mai scurt.

Industria chimică
• elimină în atmosferă compuşi cu sulf: dioxid şi trioxid de sulf din industria
acidului sulfuric, mercaptani din rafinării şi petrochimie, hidrogen sulfurat, sulfură de
carbon.
• industria acidului azotic şi a fertilizanţilor cu azot compuşii cu azot, ca oxizi şi
amoniac.
 • producţia de clorosodice clor, acid clorhidric în atmosferă, clorură de calciu în
ape
• diferite procese de sinteză compuşi cu fluor, clor, pesticide, produşi intermediari
de sinteză, negru de fum
• procesele de valorificare a ţiţeiului şi a gazului metan fenoli, alcooli, cetone,
eteri, diferite hidrocarburi.
Produsele reziduale se elimină ca atare în aer, apă, sau pe sol, forme specifice de poluare
a mediului
Efectele substanţelor chimice:
• aciditatea sau bazicitatea lor
• prin hidroliza cu umiditatea atmosferică, producând ceaţă (oxizii de sulf, clorura
de aluminiu),
• compuşi toxici (clorul, oxizii de sulf, azot),
• prin potenţialul inflamabil chiar la temperaturi relativ scăzute al unor compuşi
(benzinele uşoare),
• prin potenţialul exploziv al altora (azotatul de amoniu),
• prin toxicitatea lor chiar la concentraţii extrem de scăzute în aer, sau apă
(dioxina).
• uscarea plantelor, deci scăderea producţiei agricole
• uscarea pădurilor,
• coroziunea metalelor,
• degradarea materialelor de construcţii,
• îmbolnăviri ale oamenilor şi animalelor, uneori chiar decese

Industria materialelor de construcţii

• cantităţile mari de pulberi, ce pot ajunge şi la 200 g/m2·24 ore.

• pulberile afectează respiraţia plantelor şi modifică pH-ul mediului pe câţiva

kilometri, diminuând masa vegetală,

Anual se elimină mii de tone pe kilometru pătrat, deoarece procesele tehnologice

au pierderi de 0,3-0,5% din producţie sub formă de praf.

• Prafurile conţin oxizi de calciu, de magneziu, de siliciu, azbest etc., producând

îmbolnăviri profesionale (pneumoconioze);

Industria celulozei şi hârtiei

 • utilizează compuşi cu sulf (sulfură de carbon, dioxid de sulf), iar din procesele
tehnologice rezultă H2S, mercaptani, împreună cu produşii volatili utilizaţi în

proces.

• albirea celulozei se poate face şi cu clor, în care caz rezultă combinaţii

organoclorurate deosebit de toxice, printre care şi dioxină.

din proces rezultă şi ape reziduale cu conţinut ridicat de reactivi şi fibre

celulozice putrescibile, ce produc pe lângă disconfort şi iritaţii, îmbolnăviri ale ochilor,
aparatului respirator etc.

Glosar de termeni în sensul actelor normative

• Autoritate de mediu competentă – autoritatea centrală sau locală de protecţie a

mediului care funcţionează în concordanţă cu legislaţia în vigoare ce reglementează
protecţia mediului.

• Accident ecologic – eveniment produs ca urmare a unor mari şi neprevăzute

deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă de vapori sau
de energie rezulatte din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte, prin
care se deteriorează sau se distrug ecosistemele naturale şi antropice

• Agregate minerale – material inert granular de natură minerală (nisip, pietriş,

bolovăniş etc)

• Ape uzate industriale – orice fel de ape uzate care se eliberează din incintele în
care se desfăşoară activităţi industriale şi/sau comerciale, altele decât apele uzate
menajere şi meteorice.

• Arie/sit – zonă definită geografic exact delimitată.

Atenuare naturală – concept care include un ansamblu de condiţii şi fenomene

geologice, fizice şi chimice ce produc în timp neutralizare sau scădere ale concentraţiilor
de poluanţi în mediul geologic

• Capacitate nominală – masa maximă d eintrare afluxului într-o instalaţie, a

solvenţilor organici atunci când aceasta instalaţie funcţionează în condiţii normale şi la
randamentul proiectat. Se calculează ca valoare medie pe zi.

• Caracterizarea riscului – estimarea incidenţei şi gravităţii efecetelor adverse

care după toate probabilităţile se poate produce în cadrul unei populaţii umane sau aunei
componente de mediu, ca urmare a expunerii reale sau previzibile la o substanţă.
 • Compus organic – orice compus care conţine cel puţin elementul carbon şi unul
sau mai multe din elementele următoare: hidrogen, halogeni, oxigen, sulf, fosfor, siliciu
sau azot, cu excepţia carbonaţilor, oxizilor de carbon şi bicarbonaţilor anorganici.

• Compus organic volatil (COV) – orice compus organic avînd o presiune a

vaporilor de minim 0,01 kPa la o temperatură de 93,15 K sau avân o volatilitate
corespunzătoare în condiţii speciale de utilizare.

• Conservare in situ – ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în

mediul lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie.

• Conservare ex situ – ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în

afara mediul lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie.

• Curăţare – ansamblul lucrărilor efectuate în vederea îndepărtării parţiale sau

totale a poluantului ori poluanţilor şi a materialelor de contaminare, fărăr tratare.

• Episod de poluare – reprezintă perioada în care concentraţiile unuia sau mai

multor poluanţi în aerul înconjurător ating sau depăşesc pragurile de informare şi alertă

• Evaluare – orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea, modelarea,

prognoza sau estimarea prezenţei unui poluant în mediul geologic.

• Evaluarea expunerii – determinarea emisiilor, căilor de pătrundere în mediu şi a

vitezei de transport, transformării sau degradării substanţei, în vederea estimării
concentraţiilor/dozelor la care populaţiile umane sau componentele de mediu (apă, aer,
sol) sunt sau pot fi expuse.

• Evaluarea impactului asupra mediului – proces menit să identifice, să descrie şi

să stabilească, în funcţie de fiecare caz în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele
directe siindirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra
sănătăţii oamenilor şi mediului

• Evaluare a riscului – lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate

conform legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor
componente aleimpactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de
prevenire, intervenţie şi/sau remediere. [5]

Industria pielariei si a produselor animale - evacueaza efluenti care pe langa

poluantii organici, mai contin si substante chimice, dintre care unele toxice, in
concentratii mari, fiind periculoase pentru viata acvatica si chiar pentru om.
 Industria textila - in sectorul de prelucrare a inului, canepii si lanii brute rezulta
ape impurificate organic ; in sectorul de finisaj si fibre sintetice rezulta in special
substante de la baile de tratare chimica.

1.2. Protectia calitatii apei

Protecţia calităţii apei păstrarea, respectiv îmbunătăţirea caracteristicilor fizic-chimice şi

biologice ale apelor pentru gospodărirea cât mai eficientă a acestora.
Poluarea apei poate fi împărţită după mai multe criterii:
1. după perioada de timp cât acţionează agentul impurificator:
a. permanentă sau sistematică;
b. periodică;
c. accidentală.
2. după concentraţia şi compoziţia apei:
a. impurificare = reducerea capacităţii de utilizare;
b. murdărire = modificarea compoziţiei şi a aspectului fizic al apei;
c. degradare = poluarea geavă, ceea ce o face improprie folosirii;
d. otrăvire = poluare gravă cu substanţe toxice.
3. după modul de producere a poluării:
a. naturală;
b. artificială (antropică). Poluarea artificială cuprinde: poluarea urbană, industrială,
agricolă, radioactivă şi termică.
4. după natura substanţelor impurificatoare:
a. poluare fizică (poluarea datorată apelor termice);
b. poluarea chimică (poluarea cu reziduuri petroliere, fenoli, detergenţi, pesticide,
substanţe cancerigene, substanţe chimice specifice diverselor industrii );
c. poluarea biologică (poluarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare
patogene, viermii paraziţi, enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii,
algele, crustaceii etc.);
d. poluarea radioactivă.
Fenomenele de poluare a apei pot avea loc:
- la suprafaţă (ex. poluare cu produse petroliere);
- în volum (apare la agenţi poluanţi miscibili .

Clasificarea surselor de poluare a apei se face după mai multe criterii:

1) Acţiunea poluanţilor în timp; după acest criteriu distingem următoarele surse :
a) continue (ex. canalizarea unui oraş, canalizările instalaţiilor industriale etc)
 b) discontinue temporare sau temporar mobile (canalizări ale unor instalaţii şi
obiective care funcţionează sezonier, nave, locuinţe, autovehicule, colonii sezoniere etc.)
c) accidentale (avarierea instalaţiilor, rezervoarelor, conductelor etc.)
2) Provenienţa poluanţilor. Acest criteriu împarte sursele de poluare a apei în: a) surse
de poluare organizate, şi b) surse de poluare neorganizate (tabelele3.1şi 3.2.).
a) sursele de poluare organizate sunt următoarele:
 surse de poluare cu ape reziduale menajere;
 surse de poluare cu ape reziduale industriale.

b) sursele de poluare neorganizate sunt următoarele:

 apele meteorice;
 centrele populate amplasate în apropierea cursurilor de apă ce pot
deversa:
a) reziduuri solide de diferite provenienţe;
b) deşeuri rezultate dintr-o utilizare necorespunzătoare.

Tabel1.1. Surse de poluare a apei şi procesele de provenienţă a acestora [6]

Categoria Sursa Procesul generator Agenţii poluanţi

de poluare

Prepararea -săruri de metale grele;

minereurilor metalifere -particule în suspensie
Industria şi nemetalifere; (argilă, praf de cărbune);
minieră Preparaţiile de -produşi organici folosiţi
cărbune;
ca agenţi de flotaţie;
Flotaţiile;
Extracţia şi prelucrarea
-deşeuri radioactive.
minereurilor
radioactive.
Ape uzate Procedee -suspensii insolubile;
industriale Industria pirometalurgice şi - ioni de metale grele;
metalurgică Hidrometalurgice; - fenoli;
Procese de răcire; - cianuri;
Procese de spălare. - sulfaţi;
Apa de răcire, - acizi;
Industria dizolvare şi reacţie - baze;
chimică din procesele - săruri;
tehnologice de - cenuşă;
fabricare a - suspensii;
substanţelor organice - coloranţi;

Sursa Procesul Agenţii poluanţi

generator de
 poluare

Extracţia ţiţeiului, -petrol;

transpotul şi -produse petroliere;
depozitarea ţiţeiului - compuşi fenolici
Industria petrolului şi fracţiunilor sale, şi aromatici;
şi petrochimică transportul naval,
-hidrogen sulfurat;
accidentele tancurilor
petroliere - acizi naftenici.

Deversarea - lichide calde

Industria lichidelor calde din (poluare termică)
termoenergetică sistemele de răcire
Ape uzate a instalaţiilor sau
industriale centralelor electrice

- acizi organici;
- răşini;
Industria Procesele de - zaharuri;
celulozei fabricare şi - coloranţi;
şi hârtiei prelucrare
-compuşi cu sulf;
-suspensii;
-celuloză.

Procese de -substanţe
Industria alimentară fabricare şi organice;
prelucrare -germeni patogeni.
Tabel 1.2. Clasificarea efluenţilor industriali [6]

Apele reziduale

Tipul apei reziduale Sursa industrială

Cu compuşi anorganici Industria chimică anorganică

Ceramică
Metalurgie

Cu compuşi organici Industria alimentară

Farmaceutică

Cu compuşi organici toxici Uzine cocsochimice

Rafinării
Industria organică de sinteză

Cu compuşi micşti Combinate chimice

Combinate petrochimice
Procese complexe de prelucrare

Dintre sursele industriale prezentate, trebuie remarcat că rafinăriile şi

combinatele petrochimice sunt, de regulă, interconectate şi, prin urmare, apele reziduale
conţin atât compuşi organici toxici, cât şi compuşi micşti. [7]
 1.3. Tratarea apelor industriale

1.1.1. Caracteristicile calitative si cantitative ale apelor uzate industrial

Stabilirea originii şi a caracteristicilor calitative ale apelor uzate necesită

cunoaşterea procesului tehnologic industrial pentru o proiectare judicioasă a staţiilor de
epurare. Deci este necesară cunoaşterea originii principalilor afluenţi şi caracteristicilor
lor principale pentru definirea modului de epurare. Reducerea debitelor de apă uzată
necesită utilizarea unor tehnologii noi. Principalele substanţe nocive ale apelor uzate
industriale sunt substanţele organice (exprimate prin CBO 5), substanţele în suspensie,
substanţele toxice şi metalele grele. Recuperarea substanţelor valoroase din apele uzate
are ca scop valorificarea acestora şi reducerea substanţelor nocive evacuate.
Există ape uzate industriale şi ape uzate orăşeneşti. Când acestea au debite mici,
se recomandă epurarea lor în comun, dar această soluţie trebuie bine fundamentată. Dar
există cazuri când pentru apele uzate industriale sunt necesare materiale specifice şi
scumpe. De exemplu apele uzate industriale pot conţine substanţe organice (exprimată
prin CBO5). Ori încărcarea organică a apelor la staţiile de epurare poate provoca
deranjamente în funcţionarea acestora, deoarece oxigenul este necesar proceselor aerobe,
respectiv bacteriilor aerobe, care oxidează substanţa organică.
Substanţele în suspensie plutitoare (ţiţei, uleiuri) împiedică absorbţia de oxigen pe
la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, colmatează filtrele pentru tratarea apei. Substanţele
în suspensie care se depun pe fundul receptorului (a bazinului de acumulare) îngreunează
tratarea apei. Acizii şi alcalii conduc la distrugerea faunei şi florei acvatice, a vaselor
pentru navigaţie.
Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apei şi, uneori, pot provoca
creşterea durităţii, care produc depuneri pe conducte mărindu-le rugozitatea şi micşorând
din capacitatea de transport, de transfer a căldurii la boilere. Ca de exemplu sulfatul de
magneziu, bicarbonaţii şi carbonaţii solubili.
Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr etc.) au o acţiune toxică asupra organismelor
acvatice, inhibând şi procesele de epurare (auto), CBO5 şi CCO, sărurile de azot şi fosfor
(nutrienţi) produc dezvoltarea rapidă a algelor. Dar în ultimii ani procesele tehnologice
industriale folosesc substanţe toxice noi (fitofarmaceutice, nitroclorbenzen, etc.) care se
determină greu.
Substanţele radioactive în apa receptorilor sunt stabilite prin legi.
Culoarea apei împiedică absorbţia oxigenului şi fenomenul de fotosinteză în
autoepurare.
Bacteriile din apele uzate pot fi patogene (bacilus antracis) şi produc infectarea
receptorilor.
Se deosebesc trei categorii de ape:
 I. pentru alimentarea potabilă

II. pentru arboristică şi piscicultură

III. pentru irigaţii

În aceste ape se impun concentraţii diferite maxime (mg/l), pentru amoniu (NH4),
amoniac (NH3), azotaţi (NO3), azotiţi (NO2), CO2, Ca, cianuri (CN), clor liber (Cl 2),
cloruri (Cl), ioni de hidrogen (pH), crom trivalent (Cr), crom hexavalent (Cr), Cu,
detergenţi anionici, fenoli, hidrogen sulfurat (H 2S), Hg, O2, Pb, sodiu (Na), sulfaţi (SO 4),
Zn, bacili.
Pentru substanţele organice se defineşte consumul biochimic de oxigen (CBO5),
mg/l şi consumul chimic de oxigen (CCO), mg/l, ultimul prin metoda cu permanganat de
potasiu (CCO-Mn) sau bicromat de potasiu (CCO-Cr).
Eficienţa, gradul de epurare al apelor uzate, se calculează cu relaţia:
= ((M-m)/M)*100
unde M este concentraţia iniţială a substanţei şi m după epurare. De obicei, eficienţa se
calculează pentru substanţele în suspensie, substanţele organice (exprimate în CBO 5),
oxigen O2, pH şi substanţe toxice.
Deoarece impurităţile industriale se referă la încărcarea organică, definită pe bază
de CBO5 (luându-l pe locuitor şi pe zi) şi la suspensii, este necesar un indicator care să
reunească aceste date. Astfel este folosit indicatorul “locuitori echivalenţi”, care defineşte
unele caracteristici principale de poluare, în cazul de faţă CBO 5 şi suspensii, dacă se
folosesc, bineînţeles, aceleaşi unităţi de măsură.
Deoarece apele reziduale au debite diferite şi concentraţii aleatoare în timp, înaintea
staţiilor de epurare este necesară egalizarea apelor uzate, ceea ce se realizează cu bazine
de uniformizare, amplasate în amonte la staţia de epurare, dar după staţiile de preepurare,
destinate îndepărtării impurităţilor insolubile grosiere sau grele (cu grătare, site,
deznisipitoare). În bazinele de uniformizare trebuie menţinute condiţii aerobe şi, pentru a
evita depunerea de sedimente trebuie să se asigure sisteme de amestecare şi aerare, de
regulă 0.05-0.07 m3/h pentru 1m3 volum de stocare. [8]
Capitolul II

Modalitati de indepartare a cromului din apele uzate cu Cr

2.1 Nanotuburi de carbon

CAPITOLUL IV
Modalităţi de
îndepartare a
cromului din
apele uzate cu
Cr
4.1. Nanotuburi de
carbon
Nanotuburile de carbon (NTC) sunt alotropi ai carbonului cu
nanostructură cilindrică.
Nanotuburile sunt construcții cu raport între lungime și diametru de până la
132,000,000:1 [1] semnificativ mai lung decât în cazul oricărui alt material. Acest
cilindru format din molecule decarbon au proprietăți neobișnuite, care sunt valoroase
pentru nanotehnologie, electronică, optică și în alte domenii ale științei și tehnologiei.
În particular datorită conductivității termice și proprietăților mecanice și electrice
deosebite,nanotuburile de carbon au diverse aplicabilități ca aditivi pentru diverse
materiale structurale. De exemplu, nanotuburile formează mici porțiuni în unele obiecte
fabricate în principal din fibră de carbon, ca de exemplu bâte de baseball, de golf sau
componente auto.
Nanotuburile fac parte din familia structurilor fulerine. Numele lor derivă din
structurile
lungi, scorburoase, cu peretele format din foi de carbon având grosimea unui atom.

Fig.2.1 Nanotuburi de carbon solid Fig.2.2. Nanotuburi de carbon pudra

Fig.4.2. Nanotuburi de
carbon pudră
4.2.Epurarea apelor
folosind adsorbţia pe
nanotuburile de carbon
2.2.Epurarea apelor folosind absorbta pe nanotuburi de carbon

Materiale de carbon sunt o clasă de adsorbant inginerie semnificative și utilizate pe

scară largă. Ca un nou membru al familiei de carbon, nanotuburi de carbon au prezentat
mari potențiale în aplicații ca întăriri compuse, emițătoare de teren pentru dispozitive de
afișare cu ecran plat, senzori de stocare a energiei și de transformare a energiei și
catalizatori sprijine faze, din cauza lor extraordinare mecanice, electrice, proprietăţi
termice și structurale. În special , marile suprafețele specifice , precum stabilitățile
termice chimice ridicate și fac carbon nanotuburi un adsorbant atractivă în tratarea apelor
reziduale. Proprietățile adsorbție ale nanotuburi de carbon într-o serie de agenți toxici,
cum ar fi plumb, cadmiu, crom hexavalent și crom trivalent au fost studiate și rezultatele
arată că nanotuburi de carbon sunt excelente si eficiente adsorbant pentru eliminarea
acestor medii daunatoare in apa.
Cromul la expunerea de niveluri scazute poate irita pielea si cauza ulcer. Expunerea
pe termen lung poate provoca daune la rinichi și ficat , precum și deteriorarea țesuturilor
circulatorii și nervoase . Încă o dată, este important să se elimine astfel de urme în apele
uzate nostru de ajutorul CNT . Atieh a raportat folosind nanotuburi de carbon sustinuti de
cărbune activ (AC) pentru a îndepărta Cr 6+
ionilor din apa poluată.
Mai mare capacitate de adsorbție folosind AC - CNT adsorbant acoperite obținute în
urma experimentelor de adsorbție lot a fost de 9,0 mg / g. De aceea se pare că AC
acoperit cu CNT este cea mai eficientă pentruîndepărtarea ionilor de crom. Eliminarea de
Cr 6+ din apa potabilă, folosind nanoparticule pe suport de ceriu pe nanotuburi de carbon
aliniate.

2.3 Cercetarea experimentala original

Materiale pentru experiment :

Fig.2.3.Sticla de ceas

Fig.2.3.Spatula de metal
 Fig2.4.Balanta analitica cu precizia de 5 zecimale

-palnie

-balon cotat

-pipeta

-para pentru pipeta

Fig.2.6.Dicromat de potasiu(K2Cr2O7)

Fig.2.7.Spectrofotometrul UV/Vis
Fig.2.8.Pulbere de nanotuburi de carbon

Fig.2.9.Centrifuga digitala
1. Cromul hexavalent
(crom (VI), Cr (VI))
Capitolul III

Partea experimentala

1.Cromul hexavalent (crom (VI), Cr (VI))

Am pregătit o soluție cu cea mai mare concentrație de crom Cr 3+ prin
cântărirea dicromatului de potasiu, folosind balanța analitică cu o precizie de cinci
zecimale.
Am cântărit 1.4709 g de dicromat de potasiu pe sticla de ceas la balanţa analitică. Cu
soluţia obţinută în final care a fost de culoare portocalie.

Concentraţia iniţială Cr3+= 0.01M

Masa moleculară a dicromatului de potasiu K2Cr2O7 = 294.18 g / mol
MK2Cr2O7 = g/mL
MCr = 52g/ mol
C= 0,01M
V= 500ML

294,18g K2Cr2O7……………2*52g Cr
1, 4709 g K2Cr2O7……………x

Într-un balon cotat de 500 mL, am pus dicromat de potasiu, folosind o pâlnie, apoi am
adus la semn cu apă distilată.
 Fig.2.0.Balon cotat cu solutie de dicrom de potasiu

Am agitat soluția de dicromat de potasiu la 300 de rotatii pe minut la data de 3 mai .

După omogenizare, din soluția stoc am pregatit soluții cu concentraţie mai mică decât cea
inițială, prin diluare succesivă folosind o pipeta gradată.
- 0.1 mL din soluţia stoc pe care am adăugat-o într-un balon cotat de 5 mL şi am adus
la semn cu apa distilată
Concentratie de Cr=0,02 mg
Concentraţie de Cr = 0,02mg
- 0.5 mL din soluţia stoc am adăugat-o într-un balon cotat de 5 mL şi am adus la semn
cu apa distilată
Concentraţie de Cr = 0,1046 mg
Concentraţie de Cr = 0,1046 mg
- 0.2 mL din soluţia stoc am adăugat-o într-un balon cotat de 5 mL şi am adus la semn
cu apa distilată
Concentratia de Cr=0,04mg

Concentraţie de Cr =
0,04 mg
 In data de 4 mai a fost raportata plita de agitare tot la 300 de rotatii pe minut. S-a luat
o proba din apa rezultata din nou la UV/Vis. Pentru fiecare monstra trebuie sa masuram
concentratia separate.

Tabel.2.1.Valorile curbei de calibrare

Concentratia Absorbanta

[mg/L] [u/a]

0,02 0,7757

0,04 1,3586

0,0624 2,1288

0,1046 3,6831

Dupa reprezentarea grafica a concentratiei de crom si absorbanta masurata rezulta o

relatie :

Absorbanta=numar*concentratiei+numar

Ecuatia obtinuta:Y=0.027x-0,012

R2=0,966

Această ecuație o vom folosi pentru a determina concentrația de crom din apele uzate
sintetice. Am pus 250 ml de soluție stoc într-un balon Erlenmeyer. Apoi am cântărit la
balanță analitică 0.1000 g de nanotuburi de carbon (pulbere neagră). În acest balon
Erlenmeyer am adăugat nanotuburi de carbon. Am pus această soluție pe agitator. Am
setat agitatorul la 300 rpm.
Fig.2.12.Proba a apelor uzate continand nanotuburi de carbon pe agitatorul magnetic in
timpul experimentelor

La diferite intervale de timp am luat cate o monstra si am masurat adsorbanta pentru

fiecare monstra in parte la Spectrofotometrul UV/ Vis.
Cu valorile adsorbanțelor masurate am calculat concentrațiile de apă uzată sintetică
folosind ecuația.
Y=0,027x-0,012

Table.2.2.Valorile timpului, absorbtiei si a concentratiei

Timp Absorbanta Concentratie

[min] [u/a] [g/l]

 0 2,1326 79,4296

120 2,1264 79,2

240 2,1036 78,3555

360 0,2345 9,1296

480 0,2335 9,09

Fig.2.13. Variaţia concentraţiei în funcţie de timp

S-a obţinut o scădere bruscă a concentraţiei cromului din apa uzat sintetică după ce s-a
stabilit T grade de desfăşurare a experimentului la 50 grade.
Calcul randamentului

Ci = 1.04 mg Cr (VI) / L (concentraţia iniţială)

Table.2.3.Valorile timpului, concentratie si a randamentului

Timp Concentratie Randament

[min] [mg/L] [%]

0 0,794296 23,622

120 0,792 23,846

240 0,783555 24,6586

360 9,1296 91,22

480 9,09 91,2526

Fig.2.14.Variatia randamentului in functie de timp

2. Cromul trivalent

Am preparat o solutie cu concentratie mare de Cr3+, prin cantarire de K2Cr2O7 folosind

o balanta analitica cu precizia de 5 zecimale.

Am cântărit 0,66618 g de CrCl 3*6H2O folosind sticla de ceas la balanta analitica.

Rezultand o solutie inchisa la culoare
3
*6H
2
O folosind sticla de ceas la balnţa analitică. Rezultând
Concentratia initiala =0,01M

Masa moleculara a Cr3+Cl3*6H2O =266,45g/mol

 MCr=52 g/mol

C=0,01M

V=250 ml

266,45 g Cr3+Cl3*6h2O.......................52g Cr

0,666125 g Cr3+Cl3*6H2O...................x

X=0,13 g Cr = 130 mg Cr

Într-un balon cotat de 250 ml, am pus pudra de CrCl 2*6H2O, folosind o palnie apoi am
adus la semn cu apa distilata.
Dupa omogenizare, Solutia de Cr3+Cl3*6H2O s-au prelevat valoarile diferentei pentru
solutii cu concentratie mai mica decat cea initiala prin diluare succesiva.
Din Solutia stoc am luat cu ajutorul unei pipete :
•1 ml din Solutia stoc pe care am adaugat-o intr-un balon cotat de 5 ml si am adus la
semn cu apa distilata
Concentratia de Cr = 0,0259 g/l Cr(III)
•3 ml din Solutia stoc pe care am adaugat-o intr-un balon cotat de 5 ml si am adus la
semn cu apa distilata
Concentratia de Cr = 0,0779 mg Cr(III)
•4 ml din Solutia stoc pe care am adaugat-o intr-un balon cotat de 5 ml si am adus la
semn cu apa distilata
Concentratie de Cr =0,10392 mg Cr(III)
Pentru fiecare balon am luat o monstra. Am pus-o in Spectofotometrul UV/Vis pentru a
masura absorbanta.
Concentratie Absorbanta
[g/L]
0,0259 0,0329
0,0779 0,1167
0,10392 0,1316
Fig.2.15. Valorile curbei de calibrare

2
* 6H
2
O , folosind o pâlnie, apoi am

Ecuatia obtinuta din curba de calibrare:

cuația obținută din curba de calibrare:
y =0,039*X – 0,008
R² =0,964
Această ecuație o vom folosi pentru a determina concentrația de crom din apele uzate
sintetice .
Am preparat din nou 250 ml de solutie pe care am pus-o într-un balon cotat
Erlenmeyer .
Apoi am cântărit la balanță analitică 0.1000 g de nanotuburi de carbon (pulbere neagră).
În acest balon Erlenmeyer am adăugat nanotuburi de carbon cântărit . Am pus această
soluție pe agitator . Am setat agitatorul la 300rpm.
La diferite intervale de timp am luat cate o monstra si am masurat adsorbanta pentru
fiecare monstra in parte la Spectrofotometrul UV/ Vis.
Cu valorile adsorbanțelor masurate am calculat concentrațiile de apă uzată sintetică
folosind ecuația
Y=0,039*X-0,008

Fig.2.16. Valorile timpului, absorbantei si a concentratiei

Timp Absorbanta Concentratie

[min] [u.a. [mg/L]

0 0,857 22,179

60 0,1751 4,694

160 0,1750 4,6923

620 0,1646 4,425

630 0,1622 4,364

710 0,1577 4,287

Fig.2.17.Valoarea concentratiei in functie de timp

Calculul randamentului:

Ci =0.666165g Cr (III) /L (concentraţia iniţială)

S-a obţinut o scădere bruscă a concentraţiei cromului din apa uzat sintetică după ce s-a
stabilit T 0C de desfăşurare a experimentului la 70 0C.

Timp Concentratie Randament

[min] [mg/L] [%]
0 22,179 66,81
60 4,694 92,95
160 4,6912 92.954
620 4,4256 93,35
630 4,364 93,44
710 4,287 93,56
Fig.Valorile timpului, concentratiei si a randamentului

Eficienţa de epurare cu crom de 93% ceea ce demonstrează ca metoda studiată se poate

aplica cu succes în scopul îndepartării cromului din apele uzate.

Concluzii

Concluzii:

Tema aleasă se încadrează în cercetarile actuale în domeniul epurării apelor

deoarecese doreste realizarea unor tehnologii de epurare mult mai eficiente
faţă de cele convenţionale care sa fie aplicate în scopul depoluîrii apelor uzate
industriale ce conţin ioni de crom. Eliminarea ionilor de crom din apele uzate industriale
este sustinuta de toxicitatea pe care acestia o au asupra organismului uman si mediului
înconjurator.
 Datorită condiţiilor create în laborator (temperature ridicată şi agitarea
puternică) sub influenţa nanotuburilor de carbon s-a obţinut o scădere considerabilă a
concentraţiei cromului din apele uzate.
Rezultatele experimentului susţin aplicarea nanotuburilor de carbon ca material
adsorbant pentru cromul hexavalent şi cromul trivalent din apele uzate.
Eficienţa de îndepărtare a Cr3+ uzată utilizând nanotuburi de carbon a fost de
93.56% şi respectiv 91.25 %. Scăderea concentraţiei de crom s-a observant
prin măsurarea adsorbantului apei uzate la spectofotometrul UV-VIS pe durata efectuării
experimentului.
Metoda studiată pentru îndepărtarea cromului Cr3+ din apă cu nanotuburi de carbon
este eficientă deoarece se poate susţine aplicarea ei în cadrul staţiilor de epurare.

Bibliografie

1. S. Avudainayagam, M. Megharaj, G. Owens, R. S. Kookana, D. Chittleborough,

and R. Naidu, “Chemistry of chromium in soils with emphasis on tannery waste
sites,” Reviews of Environmental Contamination and Toxicology, vol. 178, pp.
53–91, 2003.
2. A. M. Zayed and N. Terry, “Chromium in the environment: factors affecting
biological remediation,” Plant and Soil, vol. 249, no. 1, pp. 139–156, 2003.
3. D. E. Kimbrough, Y. Cohen, A. M. Winer, L. Creelman, and C. Mabuni, “A
critical assessment of chromium in the environment,” Critical Reviews in
Environmental Science and Technology, vol. 29, no. 1, pp. 1–46, 1999.
4. V. Velma, S. S. Vutukuru, and P. B. Tchounwou, “Ecotoxicology of hexavalent
chromium in freshwater fish: a critical review,” Reviews on Environmental
Health, vol. 24, no. 2, pp. 129–145, 2009.
5. L. B. Paiva, J. G. de Oliveira, R. A. Azevedo, D. R. Ribeiro, M. G. da Silva, and
A. P. Vitória, “Ecophysiological responses of water hyacinth exposed to Cr 3+ and
Cr6+,” Environmental and Experimental Botany, vol. 65, no. 2-3, pp. 403–409,
2009.
6. Agency for Toxic Substances and Disease Registry, Toxicological Profile for
Chromium, Health Administration Press, Atlanta, Ga, USA, 2000.

7. International Agency for Research on Cancer, “Chromium, nickel and welding,”

in IARC Monographs on the Evaluation of Carcinogenic Risks to Humans, vol.
49, The International Agency for Research on Cancer, Scientific Publications,
Lyon , France, 1990.