Universitatea Tehnică a Moldovei

STUDIUL METODELOR DE COLECTARE

A DATELOR PRIVIND CONSTRUCŢIILE
HIDROTEHNICE

Student:Caragacean Cristian
Conducător: conf., univ., dr., ing.
Chiriac Vasile

Chișinău – 2019
 Introducere

Un baraj reprezintă o barieră care separă apele. Barajele pot fi naturale, fiind create fără
intervenție umană, sau artificiale, adică realizate de oameni. Barajele artificiale servesc mai ales
pentru reținerea apei , în timp ce structuri similare, așa cum sunt digurile sau ecluzele au rolul de
a preveni apa să se reverse din cursul său, sau, respectiv, să asigure trecerea dintr-o parte sau alta
a unui baraj, care separă volume diferite de apă aflate la diferite niveluri.
Barajele sunt construcţii cu durată de viaţă foarte lungă , care presupun pentru realizare şi
exploatare investiţii importante. Dacă ne referim la baraje cu acumulări nepermanente ce au fost
sau vor urma sa fie permanentizate, vorbim despre baraje de mici dimensiuni din pământ, cu
funcţionare cît mai liberă, şi nu sunt întodeuna generatoare de importante beneficii financiare.
Economicitatea şi siguranţa lor sunt două elemente fundamentale de care se ţine seama la
proiectarea, execuţia, exploatarea dar mai ales la finanţarea unor noi investiţii ce presupun
construirea barajelor şi a construcţiilor hidrotehnice in general. În acest sens sa propus
inventarierea a construcţiilor hidrotehnice pe teritoriul RM deoarece lipsa unei evidențe a
patrimoniului hidrotehnic cît și a stării lor pot duce la agravarea situației în domeniu, din cauza
că majoritatea acumulărilor de apă și construcțiilor de protecție contra inundațiilor sunt la limita
termenului de exploatare, iar consecințele pot fi devastatoare. Pentru realizarea procesului de
inventariere sa propus o analiza a metodelor de colectare a datelor cu scopul de a depista metoda
cea mai eficientă, deoarece metoda particulară depinde de mai mulţi factori, inclusiv obiectivele
studiului, precizia dorită, echipamentele disponibile şi logistica pe teren.
 1. ANALIZA METODELOR GEODEZICE DE COLECTARE A
DATELOR BARAJELOR

În prezent locul primordial la capitolul de colectare a datatelor geodezice îl ocupa sistemul

GNSS acest lucru se datorează prin stuctura, posibilităţile oferite şi instrumentului reprezentativ
utilizat la momentul actual în diverse scopuri , fiind în acelaşi timp este singurul concurent serios
al staţiei totale. Însă segmnetul GNSS cuprinde mai multe tehnici de măsurare care pot fi folosite
de majoritatea receptorilor, înginerul geodez ar trebui să aleagă cea mai adecvată tehnica pentru
realizarea măsuratorilor. Obiectivul acestui capitol este evaluarea şi compararea acestor metode
de măsurare cu scopul de a alege metoda cea mai eficientă.

1.1 Metode de determinare a poziţiei punctelor prin măsurători GNSS

Metoda statică – folosită pentru linii lungi, reţele geodezice, studiul plăcilor
tectonice, etc. Oferă o precizie mare pentru distanţe lungi, dar comparativ
este lentă.

Metoda static rapidă – folosită pentru organizarea reţelelor de control locale,

îndesirea de reţele, etc. Oferă o precizie ridicată pentru măsurarea bazelor de
până la 20 km lungime şi este mult mai rapidă decât metoda statică.

Metoda cinematică – folosită pentru măsurarea de detalii şi măsurarea de

mai multe puncte într-o succesiune rapidă. Este o modalitate foarte eficientă
pentru măsurarea mai multor puncte situate aproape unul de altul. În orice
caz, dacă există obstrucţii spre cer ca şi poduri, copaci, clădiri înalte etc, şi
mai puţin de 4 sateliţi pot fi observaţi, echipamentul trebuie reiniţializat, fapt
care poate lua 5-10 minute.

Metoda de măsurare în timp real RTK – RTK foloseşte o legătură de

transmitere a datelor radio pentru a transmite datele de la satelit, de la bază
la mobil. Aceasta face posibilă calcularea coordonatelor şi afişarea acestora
în timp real, în timpul desfăşurării măsurătorilor. Este folosită pentru
aplicaţii similare metodei cinematice.
 Metoda de măsurare combinată - Combinarea primelor trei metode poate
asigura executarea oricărui proiect oricât de amplu, cu condiţia cunoaşterii şi
aprecierii corecte a locului şi momentului unde se pretează a fi utilizată
fiecare metodă. Rolul impactului planificării lucrărilor se va evidenţia în
acest caz în mod deosebit.

În tabelele ce urmeaza sunt afişate caracteristicele şi anume timpul de

execuţie a sesiunii şi precizia de determinare şi sectoarele de utilizare a metodelor
enumerate mai sus.

Tabelul 1.1. Timpul de execuţie a sesiunii şi precizia de determinare

Timpii de observatie
Metoda operativa referiti la baze mai Precizie Limitări
mici de 20 km

Precizie Nici una

Statică Circa o ora subcentimetrica
( de la 0.2 la 10
ppm)
Circa 5-20
minute:Timpul Necesitatea
Rapid statică efectiv depinde de De la 1 la 10 ppm receptorilor de a se
lungimea bazei si de adapta la metoda.
configuratia
Satelitilor
Circa 20 minute Cere doua
Pseudo-statică pentru vector (cere De la 2 la 20 ppm interventii pe
insa doua serii de fiecare punct , la un
observatii de 10 interval de timp de
minute fiecare ) cel putin o ora.
Cere
mentinerea
Cinematică 2 minute sau cel De la 1 la 10 ppm contactului cu cel
putin pentru fiecare putin 4 sateliti pe
vector intreaga durata a
sesiunii
masuratorii,si in
timpul mutarilor
dintre puncte
 Tabelul 1.2. Sectoarele de utilizare ale acestor metode

Statică Rapid – statică Pseudo-statică Cinematică

Masuratori de
Determinarea punctelor de Determinarea punctelor Determinarea de detaliu,masuratori de
retele,subretele sau de indesire,determinarea puncte de indesire,de modele digitale ale
indesire;determinarea de puncte de sprijin puncte de sprijin terenului,de profil,sectiune
punctelor de sprijin pentru pentru fotogrametrie,etc. pentru fotogrametrie controlul zonei de
fotogrametrie etc. triangulatie,etc.

Luînd în consideraţie că obiectul de studiu este situat în teren deschis, iar suprafaţa de
acoperire teritoriala a reţelei de telefonie mobilă constituie aproximativ 97 % din teritoriul ţării,
ce ne permite să primim corecţiile de precizie înaltă de la sistemul MOLDPOS care dispune de
10 stații permamente, avantajează mult metoda de măsurare în timp real, faţă de celelalte
metode.

Figura 1.1. Acoperirea RM cu telefonie mobilă a operatorului Unite

Sursa: http://agora.md/stiri/45468/unite-este-operatorul-cu-cea-mai-mare-acoperire-a-
retelei-3g-din-tara--o-confirma-un-studiu-systemics-pab [1]
 Figura 1.2. Configurația rețelei MOLDPOS cu reprezentare a zonelor de acoperire
Sursa: http://www.moldpos.eu/index.php?id=1 [2]

1.2 Metoda cinematica în timp real

Prescurtarea de RTK provine de la cinematic în timp real. Este o metodă de

măsurare cinematică ce derulează în timp real. Staţia fixă are o legătură radio şi
retransmite datele pe care le recepţionează de la sateliţi, iar mobilul are o legătură
radio şi recepţionează transmisiile de la staţia fixă. Mobilul recepţionează de altfel
date şi direct de la sateliţi prin intermediul propriei sale antene GPS. Aceste două
seturi de date pot fi procesate împreună de receptorul mobil în scopul rezolvării
ambiguităţii şi prin urmare se va obţine o precizie ridicată relativ la receptorul fix.
Odată ce receptorul fix a fost instalat şi transmite date prin legătura radio,
receptorul mobil poate fi activat. Atunci când urmăreşte sateliţii şi recepţionează
date de la fix, poate începe procesul de iniţializare. După ce iniţializarea este
completă, ambiguităţile sunt rezolvate şi mobilul poate înregistra puncte şi
coordonate.
 În acest moment precizia de determinare a bazei este cuprinsă în intervalul
1-5 cm.
Este importantă menţinerea contactului cu receptorul fix, căci altfel mobilul
ar putea pierde ambiguitatea. Aceasta duce la calcularea unei poziţii a punctului
mult mai depărtată de cît în realitate.

În plus, probleme ar putea fi întâlnite la măsurarea aproape de clădiri înalte,

copaci, etc. unde semnalul sateliţilor ar putea fi blocat.
RTK a devenit foarte repede cea mai întâlnită metodă de obţinere a unor
precizii ridicate, şi ne permite să realizăm măsurători de acurateţe mare pe arii
restrânse de aceia poate fi utilizată şi pentru aplicaţii similare celor la care se
folosesc staţiile totale.
Majoritatea sistemelor RTK, folosesc mici modemuri radio. Comunicaţia
radio este acea parte a sistemului RTK cu care majoritatea utilizatorilor întâmpină
dificultăţi. Merită luată în considerare influenţa următorilor factori în momentul
încercării optimizării performanţei legăturii radio:
- Puterea transmiţătorului radio. În general vorbind, mai multă putere
înseamnă performanţă mai bună, majoritatea ţărilor restricţionează legal
puterea de emisie la 0,5-2W.
- Înălţimea antenei transmiţătorului. Comunicaţiile radio pot fi afectate de
linia de vizare. Cu cât mai sus este poziţionată antena, cu atât este mai puţin
probabil să fie probleme cu linia de vizare. De asemenea va creşte raza de
acțiune a comunicațiilor radio. Același lucru este valabil și în cazul antenei
receptoare.
- Alți factori de influență ce afectează performanță includ lungimea cablului
până la antena radio (cabluri mai lungi înseamnă pierderi mai mari) și tipul
de antenă radio folosită.
În general putem ferm afirma ca metoda RTK pentru măsurătorile din segmentul GNSS este o
metodă foarte rapidă și rezultatele sunt disponibile imediat, nu este nevoie de o prelucrare
suplimentară de date, după ce se fac corecții de la stația de bază prin intermediul undelor radio.
 1.3 Metoda drumuirii și radierii cu stația totală

Metoda drumuirii și radierii cu stația totală în această analiza nu poate fi trecută cu vedere
deoarece ea ocupa locul primordial în determinarea rețelei de ridicare și poziționarea detaliilor,
dar la ea se poate apela și pentru îndesirea rețelei geodezice.
Principalele argumente în sprijinul acestei opțiuni sunt:
- Permite măsurarea automata a elemtelor geometrice și înregistrarea lor in memorie;
- Prelucrarea parțială conform meniului de program încorporat și transferul lor în
calculator;
- Softurile de lucru pe teren sunt complexe și permit prelucrarea și afișarea
rezultatelor memorate;
- Diverse programe care permit determinarea pe teren a poziției spațiale a unui punct
radiat dintr-o stație cunoscută, pe baza unei vize de referință, această posibilitate
este valorificată și in cadrul multor aplicații topografice;

În principiu, in cazul general al unei drumuiri incădrate, traseul poate fi considerat ca o

înlățuire de radieri succesive in functie de coordonatele cunoscute ale stației, a unei vize de
orientare si a datelor obținute din masurători, rezultă și se afiseaza valorile x, y, z ale punctului
vizat.

Figura 1.3. Exemplu de drumuire sprijinită pe două puncte cu coordonate cunoscute

Sursa: https://ru.scribd.com/document/99777947/Drumuiri-Cu-Statia-Totala [3]
 Masuratorile în teren urmăresc elementele definitorii pentru cazul general al drumuirii 3D,
considerat cel mai reprezentativ, respectiv unghiurile orizontale și verticale, înalțimea aparatului
și a prismei în momentul vizării.
La acestea se adauga coordonatele cunoscute ale punctelor de capat A si B si cele ale
punctului C folosit ca viza de orientare, coordonate necesare pozitionarii statiilor de drumuire si
pentru control.
Etapele de lucru pentru realizarea unei drumuiri cu o stație totală prin programul ce
furnizeaza coordonatele drumuirii direct pe teren sunt, în linii generale, următoarele:

- instalarea aparatului în punctul A cunoscut, pornirea, inițializarea șitrecerea pe

programul coordonate;
- orientarea in stație prin introducerea în memorie a coordonatelor proprii si cele ale
referinței C;
- vizarea semnalului de orientare, trecerea pe programul coordonate polare,
introducerea cotei, înalțimii aparatului și a prismei;
- vizarea prismei din punctul 1, declanșarea masurătorilor și drept urmare afișarea
coordonatelor x, y, z ale acestuia, trecute în memorie.
Operația se repetă în toate punctele ale drumuirii cu urmatoarele mențiuni:
- orientarea in fiecare punct se face prin viză înapoi;
- controlul operației de orientare se face prin radierea punctului precedent, diferența de
coordonate obținută nu trebuie să depașească 1-3 mm.
Verificarea finală se realizează pe ultima viză de determinare dusă spre punctul B, aici
trebuie obținute coordonatele acestuia lejer diferite, în limitele toleranței față de cele cunoscute ,
preluate din inventarul rețelei de sprijin.
Unele greșeli în executarea drumuirilor cu stații totale sunt de așteptat, ca în orice
masurătoare apariția lor este redusă substantial în raport cu apăratura clasica, deoarece masurarea
și înregistrarea elementelor geometrice (unghiuri și distanțe) se face automat, fără intervenția
operatorului, după vizarea prismei și declansarea comenzii. În aceste condiții:
- dispar greșelile personale, provocate de neatenția operatorului la citirea gradaților pe
cercuri, a distantei pe stadie sau a complementului pe panglica de oțel ca si cele de
inscriere greșită în carnet a valorilor comunicate de la apărat;
- pot apare greseli de introducere in memorie a unor date, cum ar fi inaltimea
aparatului si mai ales a prismei, care în momentul înregistrarii poate să nu coincida
cu cea reală, având în vedere modificarile în înalțime întervenite în decursul
masurătorilor pentru asigurarea vizibilițatilor, modificări neoperate în memorie.
 Ridicarea detaliilor este operațiunea prin care se determina poziția punctelor caracteristice
ale detaliilor față de punctele rețelei de ridicare, poziția relativă a detaliilor (unele fata de altele),
forma și dimensiunile lor.
Prin detaliu se ințelege tot ce există pe suprafața terestră, fie de proveniență naturală (vai,
râuri, culmi, vegetatie etc) fie artificiale: (drumuri, constructii hidrotehnice, limite de proprietate
etc). In ansamblul lor, detaliile alcătuiesc conținutul unui plan.
Ridicarea detaliilor din teren presupune în pricipiu două etape:
- descompunerea detaliilor în puncte caracteristice;
- determinarea poziției punctelor caracteristice față de cele ale rețelei de ridicare.

Figura 1.4. Determinarea poziției unui punct prin metoda radierii cu stația totală
Sursa: https://ru.scribd.com/document/99777947/Drumuiri-Cu-Statia-Totala [3]

Concluzie:

În urma efectuării analizei a metodelor geodezice de colectare a datelor, metoda RTK să

arătat ca una mai eficientă pentru a colecta coordonatele în zonele extravilane, unde de fapt și
sunt amplasate barajele. Ca avantaje a acestui sistem față de stația totală putem enumera:

- nu este limitată de masurători între punctele inter-vizibile;

- scurtarea semnificativă a timpului de măsurare;
- minimizarea numarului de personae implicate în echipa de lucru;
- disponibilitatea sistemului MOLDPOS;
- nu necesită staționarea pe un punct cu coordinate cunoscute.