Sunteți pe pagina 1din 252

MIRCEA OPREA

*

Reacții adverse

Coperta, realizare grafică: Mircea Oprea Foto coperta IV: Emanoil Marcu

are grafică: Mircea Oprea Foto coperta IV: Emanoil Marcu Director: Dumitru Ivan Consilier editorial: Dumitru I

Director: Dumitru Ivan Consilier editorial:

Dumitru Ignat Telefon: 0747.214.553 e-mail: quadrat.bt@gmail.com

Descrierea CIP

a Bibliotecii Naţionale

a României

OPREA, MIRCEA Reacţii adverse Mircea Oprea Botoşani: Quadrat, 2019

/

ISBN: 978-606-723-139-7

821.135.1

Apărut 2019, Botoşani – România

Tipar: Tipografia

Tel./fax: 0231.585.733

Ria Botoşani

© Mircea Oprea Ediție tipărită în regia autorului

MIRCEA OPREA

Reactii,

adverse

Sentinţe capitale

EDITURA QUADRAT

Mircea Oprea

Domenii: poezie, proză, eseistică, critică literară, cro- nică dramatică. Studii: Liceul „A.T. Laurian“ Botoşani; Facultatea de ziaristică Bucureşti (promoţia 1976). Carte de muncă (selectiv): Biblioteca Raională Bo- toşani (metodist), Redacţia „Clopotul“, „Gazeta de Botoşani“, director SC VEGA SA (editorul „Gazetei de Botoşani“), Casa Tineretului, Redacţia „Curierul de Botoşani“, Revista „Eurobussines“, Camera de Co- merţ, Industrie şi Agricultură Botoşani, Primăria Mu- nicipiului Botoşani; pensionar. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Volume publicate: Polul Est (plachetă – versuri şi afo- risme; Gravitaţia Lunii (versuri), Mirarea de mine (eseu), Mirarea de voi (eseu); Să dai mâna cu preşedin- tele (proză scurtă); Împăcarea cu lumea, Jurnalul de Curteşti (eseu); Cuvântul ca spectacol (cronici dramati- ce, literare, de artă plastică şi alte texte); Vârstele miră- rii (sentinţe lirice), Oaspetele din condominiu (roman). Antologii (selectiv): Antologia dell'aforisma romeno contemporaneo (Genesi Editrice, Torino, 2013); Aphorismes roumains d'aujourd'hui (Editura Stella- maris, Brest Franţa, 2019).

În orice om o lume îşi face încercarea, Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van; În orice minte lumea îşi pune întrebarea Din nou: de unde vine şi unde merge floarea Dorinţelor obscure sădite în noian.

Mihai Eminescu

ISPITA RĂTĂCIRII

Cine a ratat despărţirea să nu aştepte mare lucru de la revedere. Milan Kundera

Ce să fie cu pruncul ce încă se bate pentru viaţa mea pe sfârşite, unde să ajungă rostogolit din munte-n şes râul cel mic plecat să-şi caute mama despletită în ocean.

Bucură-te, prin tine ignoranţa capătă corp, are chip, poartă nume. Ignoranţa ta va fi recunoscută în cetate, vei fi răsplătit pentru ea.

Azi vă dau bună-ziua vouă. Mâine cine ştie a cui bună-ziua va fi pe-aici?

Recitesc O viaţă de om aşa cum a fost şi am, între file, bancnota cu chipul lui Iorga. Pentru cel asasi- nat ca în codru, folosesc leul cu rost întreit: semn de carte, ilustraţie şi preţul adus la zi pentru autor.

MIRCEA OPREA

Copacii rămân în picioare şi în cutremur, şi în furtună ca metaforă despre rădăcini: ţin coroana, ţin şi pământul să nu tremure în faţa Cerului.

E fericit? Mă bucur. Imoral sau nu, tot e bine

când avem pe cine invidia.

Ici-colo, firave licăriri de spirit: în rest, păcatul poftei lacome mirajul îngerilor, al demonilor.

Zboară pe jumătate de cer cu aripa lui – jumăta- te nor, jumătate senin.

Căsătoria, de la bun de folosinţă îndelungată cât pen- tru o viaţă, iat-o bun de larg consum într-un concediu, o vacanţă. Ca obiect de unică folosinţă, nu are ter- men de garanţie. Precum vesela de plastic: se mur- dăreşte, o arunci.

Să nu insult credinţa, credinciosul, sunt ateu consecvent în toate religiile.

E clar, o să-mi cumpăr un metru, să-l ţin între

mine şi lume, să ne păstrăm distanţa, stima!

Dumnezeu l-a ivit pe scriitor, pe dramaturg, să-i facă opera pe care el, în atotputernicia sa, n-o reu- şea: Hamlet, Regele Lear şi alte tipare ale suferinţei omeneşti cât să acoperim scena lumii în veci. Şi Shakespeare nu-i singurul căruia Dumnezeu îi dă o lucrare de făcut şi-i strică viaţa.

8

Reacţii adverse

E bună şi salata de legume, băiete, când nu pui

toate condimentele din salatieră în castronul tău.

Femeia de-aproape, prada ce-şi alege vânătorul.

Văd că numai umbrelele noi şi scumpe le pierd uşor, cele vechi, marfă de duzină, îmi sunt mai fidele.

Iedul, încornorat de mic, cum va fi şi când va ajunge drac bătrân.

E adevărat, nu toţi suntem schizofrenici. Unii

au boli mai grave!

Cuvântul scăpat urechii mele, acela-i cuvântul ce mi-ar fi spus adevărul.

Igiena de toată ziua, diferenţa bolnavă dintre sărăcie şi mizerie.

Aud, o spune statistica, tocmai „nespălaţii“ cad mai puţin victime bolilor autoimune. Un motiv bun să nu-l mai spăl, să nu mai frec în mâini săpunul până-i dau spumele

După cât de înţelepţi au devenit românii, sunt sigur că iepurii din pădurile noastre, câte-or mai fi, îşi învaţă copiii fabule în versuri în care, se-nţelege, eroii nu-s iepuri, ci oameni.

9

MIRCEA OPREA

Bob de nisip, sămânţă de paşi. Paşi peste paşi, plajă călcată de val.

Viciul îngraşă, nu mâncarea!

E bine să te naşti duminica, n-ai nimic de făcut toată viaţa.

Femeia de-aproape, răcoare de vară, plapomă de iarnă: mă iubeşte, mă urăşte.

În cimitirul plin tot mai găseşti loc de-o groapă, nu dispera.

Am înţeles, până la urmă, ce este libertatea: mi se permite orice interdicţie, mă pot abţine de la orice drept şi, cu puţină abilitate, o voi face fără să-ncalc vreo lege, fără să supăr pe nimeni.

Tăcerea – pustiul care nu se aude.

În ce an zici că te-ai născut, în anii '80? După cum arăţi, se pare că ai tăi au nimerit un an bun pentru poamă, pentru vin!

Dacă nu invadezi tu lumea cu mirosul, cu du- hoarea ta, dacă nu invadezi tu lumea cu porcoşeni- ile tale, dacă nu-i asurzeşti pe ceilalţi cu zvonul tău, să n-aştepţi ca lumea să te cruţe: vei fi sufocat cu- rând de duhoarea zgomotoasă a miliardelor de guri spurcate.

10

Reacţii adverse

Avea vocaţie de victimă, victima calului său nă- răvaş pe care abia se ţinea călare: nu-l putea stăpâni şi nici să coboare din şa nu-i era uşor.

Dumnezeu, să fi fost fabricant de maşini, le-ar fi chemat la el pe cele greşite din proiectare să le modifice, pe când, pe noi, ne lasă în lume greşiţi din construcţie.

Orgoliul, otrava care omoară din interior, nevă- zută, neştiută şi eficace precum curara.

În copilăria mea cerul avea un albastru de cleştar atât de transparent încât se mai vedea rana de bez- nă a haosului din care am picat aici, pe pământ.

Am făcut greşeli mari pe lumea asta, să mai re- vin aici prin voia Cuiva. Voi căuta altă lume.

Nu-l pune să lege noduri pe cel care va trebui şi să le desfacă.

Nefericit clopotul, fiinţa bătută-n sărbători, ca vaietul lui să bucure urechea surdă în zi de lucru.

N-am armată proprie, rachete peste continente, nici bomba atomică, motiv să nu se teamă nimeni când îl arăt cu degetul, lipsă ce mi-a adus înfrân- geri grave în războiul meu cu lumea. Dar ştiu că, întotdeauna, dreptatea a fost de partea mea.

11

MIRCEA OPREA

Lacomul îmi va lua pâinea de la gură, nu şi ae- rul. Dar, ca şi mine, luptă şi el pentru o lume mai dreaptă, când va putea să facă şi asta.

Îndoiala şi luarea aminte, condiţia esenţială a in- telectului treaz; îndoiala de orice, din prima zi pâ- nă la ultima suflare.

Dumnezeu, să existe şi să vadă cum îi mor fiii înainte, n-ar supravieţui tragediei. Născut din tată nemuritor, fiul moare să-şi afle părintele…

Am exilat deja televiziunea în clasicism; mai ci- tez, mai vorbesc despre ea din când în când, dar nu am timp pentru ea, n-o ţin în casă.

Kitsch-ul, tot ce poate fi mai frumos decât fru- mosul: tentaţia analfabetului de a ajunge şi el între snobi.

Moartea nu-mi mai este grijă.

S-ajung pe Lună şi pentru o noapte, aş visa Pământul, sigur aş visa cum să-l salvez de lunatici ca mine.

Fac şi acum, la bătrâneţe, aceleaşi prostii ca în anii tineri, când sărind peste cele suferinde de ne- putinţa vârstei, când probându-le şi pe acestea în bemol, adică mai pun şi eu batista pe ţambal.

12

Reacţii adverse

Lucrurile mari se ivesc cu numele lor propriu la fel de mari, cât să le acopere: un munte viu, fără nume pe potrivă, nu există!

Păcatele, valuta ce-mi plăteşte zilele viitoare.

Revoluţionarul rămas viu după revoluţie e un trădător de sine când suportă profitorii.

Recitesc Anna Karenina şi o voi face mereu cu credinţa că, odată şi-odată, femeia asta frumoasă visată din adolescenţă va renunţa să se mai arunce înaintea trenului.

Pierduţi printre marii lumii, cum suntem, desti- nele noastre se macină făină ieftină pentru patiseriile anonime de la marginea drumului.

Bronzul păgân din turla bisericii îşi face cruce cu limba şi-n lumea surdă nimeni nu-l crede.

Realitatea ca accident, ieşită de sub control, de sub premeditarea mea, să-mi impună talvegul curge- rii prin lume. Adevărul rămâne în vis cu atingeri halucinante pe asfaltul zilei.

Nu mă potrivesc niciodată cu celălalt; sunt cu o măsură ba mai sus, ba mai jos, ba mai greu, ba mai uşor şi niciodată egal; sunt mereu în contratimp cu tine, ca două ceasuri exacte tot după alt meridian, după alt fus orar.

13

MIRCEA OPREA

Sistemul de sănătate de la noi este criminal, toţi o ştim dar, conform formulei consacrate, guver- nanţii n-au aflat altul şi mai periculos.

Negustorii ăştia de doi bani îşi distrug firma şi dau faliment numai ca afacerea să prospere.

Nu mă voi lăuda că am învins uraganul, stihia, încerc să le supravieţuiesc ca un laş: le întorc spa- tele şi o iau la fugă, asta fiindu-mi vitejia, victoria.

N-am de ales: fac tot ce pot, din tot ce trebuie!

În casa celui cumpătat, mâncarea pe săturate şi vinul bun se ţin pentru zile de sărbătoare, şi astea – rare şi scurte cât să-ţi faci pofta şi gata.

Talent mic, păcate mici; talent mare, blestem de dus pe măsură.

Ferindu-se de noi, să nu-i înţelegem, doi muţi cu şcoli înalte, îşi vorbeau prin semne într-o limbă moartă – latina!

Sunt un om obişnuit: de ce-aş fi de acord că unu plus unu fac doi când eu vreau să facă trei?

Cred în calcule şi în legile ştiinţei cât îmi confir- mă intuiţia, prejudecăţile, dorinţele ştiute şi neştiute. Unde cartea nu-mi adevereşte gândul, de ce ne-am contrazice când eu ştiu dinainte cine are dreptate?

14

Reacţii adverse

Încerc să pătrund înţelesul cuvântului de neros- tit, zare de noapte spre unde zboară graurii din stol. Mai degrabă număr penele dintr-o aripă.

Să n-ajungă motiv pentru invidia altuia, îşi ar- ginta obiectele de aur, se ponegrea singur.

După cum se bâlbâia amicul meu, n-am înţeles dacă el e jumătate din jumătatea soţiei sau mai puţin de-atât.

Viaţa celui care nu-şi cunoaşte familia, părinţii, rudele, e biletul lui în alb la loteria lumii. Plăteşte pentru a participa hors concours fără să ştie ce pierde, ce câştigă.

Şi bună să fi fost lumea, acelaşi i-ar fi sfârşitul. Şi morală şi credincioasă, sub orice fel de dumne- zeu, dacă ar fi avut să se mărturisească, se mântu- iau toţi sau nici unul, cucerit sau cuceritor, bogat sau sărac, toţi au să împărtăşească în final aceeaşi soartă, mai devreme, mai târziu.

Noapte caldă afară, toridă de-a dreptul şi, de mirare, câinii din sat nu latră ca în alte nopţi, cum nu latră nici când plouă torenţial, atunci adăpos- tindu-se şi ei pe unde au mai găsit un loc uscat să-l împartă cu oamenii, noapte de iubit în iarba cosită. Veţi spune şi ce mare noutate e asta? Pentru voi nu, dar eu o spun pentru câini, că lor nu le-a spus-o încă nimeni.

15

MIRCEA OPREA

Da, vine vremea când simţi părinţii ca o povară. Fără povara asta însă lestul corabiei tale dispare şi rămâne coajă de nucă în furtună.

A citi o carte electronică pe tabletă, fără s-o

poţi răsfoi cu degetele tale din copertă-n copertă

ca pe una de hârtie, e un fel de dragoste virtuală cu

o femeie pe internet şi te uiţi în e-mail, dacă ţi-a trimis cópii, să-i printezi tu

Pentru un coş cu mere ajunge unul singur stri- cat şi le pierzi pe toate. Mărul bun, rătăcit între cele putrede, se va pierde repede şi el.

Se întâmplă să simţi schimbarea dorită ca o eva-

dare, de acasă, dintr-o slujbă plicticoasă, dintr-o căsnicie sau din ţară. Nu poţi evada din timpul tău, nu poţi evada din tine şi, atunci, ce schimbare să-ţi doreşti?

Când scrisul îţi este leacul bolii, mai poţi chiuli de la masa de scris. Când scrisul e chiar microbul bolii nu-ţi rămâne decât să duci boala până la ulti- mul efect, până în ultima zi.

E grav, e foarte grav să-l provoci pe om: Cu-

noaşte-te pe tine însuţi! Mă întreb, câţi dintre noi au puterea să se privească în faţă, să privească în adân-

cul subteranei lor şi să nu se ruşineze. E primejdios

să cunoşti pe altul, dar să te cunoşti pe tine însuţi e

mortal.

16

Reacţii adverse

Psihologul, un judecător de pace, cum era pe vremuri, ar trebui să-l împace pe reclamant cu el în- suşi, să doarmă în acelaşi pat cu sinele său fără teamă că va fi duşmănit şi-n somn, că va fi ucis de partenerul său din vis.

Ciobanul ăsta, să nu-şi facă pagubă, cumpără brânză de la altul.

Faţă de uşurinţa urcării lui treaptă cu treaptă spre succes, eu, cu strădaniile mele de amator, ară- tam caraghios ca un coşar ambiţionat să prindă vrăbiile de pe acoperiş.

Privit de sus, Turn Babel, să fi fost construit, ar fi părut oricărui înger scara de coborât pe pământ sau, mai plastic, puţul liftului prin care ajungi între oameni. Dacă omul a crezut că aşa poate urca la cer, a fost păcatul lui.

Nu uita sfatul majurului de pe linia de tragere: ca să nimereşti ţinta, ocheşte o ţâră mai sus; nu mult, o ţâră numai. Şi nu te lua după mine; eu n-am nime- rit pentru că ţinteam mereu prea jos.

Vinovat? Nu! A-ţi recunoaşte vinovăţia înainte de proces, înainte de judecată, e instigare la autode- nunţ şi, cel care te îndeamnă, e complice la mărtu- rie falsă de vreme ce, pentru asta, îţi vinde iluzia pedepsei mai uşoare pentru fapta nefăcută de tine.

17

MIRCEA OPREA

O clipă să nu fiu atent şi cineva, dimineaţa, îmi pune cămaşa pe dos, îmi schimbă pulovărul cu spatele în faţă. Încerc să-l prind pe glumeţ, dar, se vede, e cineva mai apropiat decât cred pentru că în- totdeauna când mi se întâmplă sunt singur.

Mă plâng de bibliotecă, de şubrezenia lemnului că abia îmi ţine cărţile. Să mai adaug una s-ar dărâma sigur. Cum să ştie tâmplarul că raftul făcut de mâ- na lui are de ţinut cartea cu tot cu autorul ei obez.

Să spargi muntele pe măsura micimii tale, să-l cobori la rangul de piramidă a vanităţii tale, când muntele îşi este sieşi monument, grandoare a vre- melniciei cu chip de faraon.

Eşecul căruia i-ai înţeles cauza devine un succes doar al tău. Să înţelegi cauza succesului, când o fi să-l ai, abia aşa îţi vei afla dezamăgirea.

Cu blana de vulpe proaspăt primită cadou, doam- na felină se atârnă de gâtul amantului ca de noul ei trofeu din ultima vânătoare.

Dacă Dumnezeu m-a făcut şi pe mine după chipul şi asemănarea sa, nu-i motiv de mulţumire nici pentru el, nici pentru mine. Să-l laud pentru creaţie după ce m-am văzut în oglindă, după ce am privit în interiorul meu? Ipocrit, la fel ca alţii voi zice şi eu: la aşa fiu, aşa tată.

18

Reacţii adverse

Copilă prăbuşită sub norul de lacrimi, nu plân- ge, şi bobul de rouă poate frânge firul de iarbă.

Forţă a naturii – Mozart; o forţă în stridenţă cu tot decorul de butaforie din zilele lui. Să nu fi exis- tat muzica până la el, ce s-ar fi întâmplat, ce şi cum ar fi compus el, ce am fi cântat noi?

Îndoiala judecătorului devine dovadă a vinovă- ţiei acuzatului. Lipsa de vină n-o poate ierta nici un judecător; oricând conştiinţa sa integră i-ar reproşa slăbiciunea asta.

Am inşi în jurul meu ce-şi ştiu fiecare zi de când s-au născut, în amănunt, până-n clipa prezentă dar n-au aflat nimic despre viitorul în care li se scufun- dă clipa. Se privesc în oglindă şi văd în faţa lor doar beznă şi neant.

În ţara asta oamenii pleacă, dispar şi, fireşte, mor. Rămân doar câţiva, câţi mai suntem încremeniţi ca statuile; statuile şi ele cu rădăcini tot mai firave în pământul ăsta.

Pedepsirea cu violenţă în faţa prostimii gata să pă- cătuiască şi ea, decapitările, arderea pe rug în piaţa publică, abrutizează nu numai victima, ci şi specta- torii, vederea de sânge eliberând de spaimă turma şi abia aşa prinde curaj până la inconştienţă să verse sângele vărsătorilor de sânge.

19

MIRCEA OPREA

Am pierdut procesul: m-am ales cu ruşinea, cu banii pierduţi şi mi-am dublat paguba plătind avo- catul, cum plătesc apa meteorică şi pe secetă.

Spectaculosul oricând pare mai semnificativ decât esenţialul rămas în umbră. Excepţia face spectacolul lumii, dar nu aici ne este esenţa.

Să mă iau după publicitatea foarte scumpă ar trebui să cred că aparatele acestei companii zboară numai pe timp frumos în cele mai fericite locuri de pe glob.

Când văd cât de rea şi de haină e lumea, îmi vine să mă rog pentru binele lui Dumnezeu, pentru să- nătatea lui, să-l salvez de oameni.

Şi simţurile toate vor cădea, negi fără trup la ră- dăcina timpului, rădăcini retrase în seminţe, când toate trec sub crucile tăcerii.

Am privit soarele până soarele s-a stins în bez- na din ochii mei.

Omul, fiinţa pe care o priveşte Cerul.

Ca într-un joc psihologic, victima impune, câ- teodată hotărăşte ea clipa atacului din partea agre- sorului, ba chiar îl decide să o atace când el încă nu era convins s-o facă. De ce-ai purta chibrituri la tine dacă nu vrei să aţâţi un foc?

20

Reacţii adverse

Gata să mă molipsească şi pe mine, am pe- aproape inşi sufocaţi de optimism, aşa cum unii se omoară cu oxigen. În preajma lor, port mască.

Şi pârâiaşul efemer, chiar dacă nu are destinaţie, sigur are sens.

Se-ncarcă pământ şi pietre în vapoare, de parcă un munte, obosit în lume să-şi mai ducă povara, fuge de noi să fie insulă în mare.

Ştiu obezi salivând de poftă şi la pesmetul meu.

Cad zile când şi soarele pare să-şi dorească apu- sul mai devreme.

Încrezător că-şi va face meseria şi-n Rai, cimiti- reanul îşi spune gândul: vocaţiile mari se păstrează şi după moarte.

De câte ori trece pe lângă bonsai, pudelul meu îşi îngroaşă vocea şi latră ca un câine ciobănesc.

Fără sentinţă, fără judecată, liber în închisoarea ta până vei lua şi tu pâinea de pământ în gură.

Am o bănuială sumbră: bucuria de viaţă, urâtul de moarte par a fi aceleaşi feţe ale mele, eu, cel întors din oglindă în simetrie de vârcolac: ce am pe dreap- ta, el are pe stânga; ce am eu strâmb, la el e drept; eu am trupul amorţit, la el e viu.

21

MIRCEA OPREA

Talentul, abilitatea de a profita de neatenţia ha- zardului, când te scapă din ochi, să-l prinzi aţipit şi să-i treci pana ta pe la nas.

Oglinda nu-mi mai spune adevărul ca în anii ti- neri, nu-mi spune cine se ascunde în chipul risipit sub transparenţa de fum.

Îi ştim bine, îi ştim de departe pe cei mari, şi-n gând, şi-n sentiment. Pe oamenii de rând, prea mărunţi între lucruri mărunte, rătăciţi în murmurul silabelor din cuvintele mici, pe oamenii de rând nici nu-i ştim de-aproape ce ne sunt.

Copil cum mă ştiu, când voi creşte, peştişor de aur aş vrea să fiu, să nu mă mai rog la cei mari să-mi împlinească cele trei dorinţe.

Am uitat să întorc ceasul de pe noptieră şi ácele lui s-au oprit. Dintr-atât, am păşit în veşnicie.

Lecţia singurătăţii: am avut toate condiţiile, am fost din această privinţă avantajat ca un prinţ, am fost dăruit cu toate darurile să aflu de tânăr singurăta- tea şi am învăţat bine lecţia.

Vieţuind şi ele în societate, păsările comunică prin coduri, cât să curgă totul în bună înţelegere. Şi, tot ca în societate, când semenul e cu prada-n plisc, surata ei se repede s-o jefuiască de bunul de care ar vrea să se bucure, singură, cum doreşte.

22

Reacţii adverse

O înţelepciune de care maimuţele templului din Nikko încă nu auziseră: Gura surdă şi urechea mută – cele mai bune prietene pentru un orb.

Copilul cel înţelept din mine mă avertizează:

dacă Dumnezeu există, oriunde te-ai duce şi viaţa ta e drumul către el, de parcă l-ai căra în cârcă.

Cu ce podoabe să mai împodobeşti curcubeul?

Îmi iau adio de la drum, eu stau acasă de acum.

Înţeleptul, trăind şi el o viaţă de om singur, de un milion de ani a ales, supus la vedere, liber în sine, a ales muţenia ca strategie pentru viitor: Gândeşte potrivit, gândeşte mult şi nu-ţi lăsa gândul slobod în lume. Nu vorbi potrivnic, nu scrie nimic!

Disperarea, finalul tuturor silogismelor din ado- lescenţa mea.

Corabia asta se scufundă cu toată lumea, se scu- fundă de când a fost lăsată la apă. Cum şi cui să te plângi că, tu şi-ai tăi, vă-necaţi?

Am şi eu un smochin, nu ştiu cum ajuns în gră- dina mea. Nu-l îngrijesc, nu-l acopăr iarna, nu-l fe- resc de omizi. S-a adaptat şi se poartă şi el ca ori- care pământean de pe-aici: nu se usucă, nu creşte, nu face fructe, abia o frunză, două, cât să treacă din anotimp, în anotimp.

23

MIRCEA OPREA

Distanţa dintre sinceritate şi adevăr? Mă bat sincer pentru minciunile mele cum nu m-aş bate niciodată pentru adevăr.

Credinţa îţi este toată averea, cheltuieşte-o sin- gur, n-o risipi pe mine.

Nepotrivirea dintre mine şi lume o măsor prin singurătate: nu ca depărtare, cât în adâncime.

Istoria are un mare defect şi cu adevărul în braţe: nu schimbă trecutul, nu schimbă prezentul. Vom şti blestemul de ieri să-l trăim şi azi, şi mâine.

Poliţiştii buni sunt, de ce n-aş îndrăzni s-o cred cu teamă, criminali rataţi.

Doctorii, cu leacurile lor, abia reuşesc să-ţi mu- te bolile dintr-un organ în altul pentru că medicina încă n-a aflat portiţa prin care se scoate răul din om. Te tratezi de inimă şi dai în diabet; te tratezi de ficat şi-ţi nenoroceşti stomacul.

Visasem că mă culc, mă culcam în vis cum mă culc de obicei pentru somnul scurt de amiază şi se făcea că, apoi, m-am trezit bucuros de visul avut şi îl spuneam cuiva de aproape, atât de aproape de mine că nu-l vedeam, că nu-i mai ştiu faţa. Şi după ce i-am spus visul, m-am trezit să vă spun şi vouă acelaşi vis: se făcea că mă culcasem după prânz

24

Reacţii adverse

Astăzi, deasupra mea, splendoarea unui cer pe care oraşul acesta nu-l merită.

Orice ficţiune este o axiomă prin excelenţă, ca orice adevăr ce ţine de religie.

Mă simţeam uşor, zburam prin slăbiciunea mea, de parcă cerul îmi preluase toată greutatea de par- tea sa.

Medicii trebuie evitaţi: de câte ori te văd îţi inter- zic o plăcere, o satisfacţie a faptului că trăieşti, te sancţionează în vreun fel pentru că eşti viu. Nu-s buni deloc doctorii ăştia, la fel ca şi popii…

După atâtea căsătorii fericite ale altora, am în- văţat şi eu: cea mai plăcută distracţie în noaptea nunţii e să te gândeşti la noaptea divorţului.

Discuţia despre gastronomie la masa de prânz, modul alegoric de a vorbi despre canibali şi plăce- rile lor de faţă cu copiii.

Când ura devine tradiţie, rătăciţii se încolonează în marş pe hatul subţire: cei din Răsărit, către Apus; Apusul, către Răsărit.

Să fi făcut sport, să fi avut o viaţă ordonată, să nu fi băut, să nu fi mâncat peste măsură, trăiam mai mult încât acum n-aş fi avut abia 70 de ani, aş fi avut pe puţin 90!

25

MIRCEA OPREA

Dacă un fulger, un tunet va înfiora pădurea pâ- nă să-şi lepede podoaba, dacă schimbă astfel ano- timpuri punând cezura între ele, cu atât mai uşor va schimba omul rătăcit în vârstele sale.

Cui rămân cuvintele după ce sufletul pleacă din trup; cui rămân numele noastre, aripi orfane, fără senin de zbor, fără cuib pe pământ?

În haine rămase din era glaciară, mă topesc ju- mară în boli ecuatoriale. Luând-o înaintea omului, clima se globalizează ţintind un singur anotimp, arătându-ne ce ne aşteaptă şi pe noi: deşertul.

În România se nasc tot mai mulţi emigranţi; vii- torii francezi, italieni, germani. Româncele de azi nasc olandezii zburători de mâine.

Nu-s original în nimic ce spun: vorba mea, fe- meie de stradă, ca mâine trece din gură în gură, o vor repeta şi alţii în piaţa mare până când, în lumi- na reversibilă a timpului, muţenia din urmă va tra- ge obloanele.

26

CÂŞTIGUL PIERDERII DE VREME

Mare parte din viaţa noastră se scurge făcând rău; cea mai mare parte, nefăcând nimic; toată viaţa, făcând altceva decât ar trebui. Seneca

Paradoxul ca răsfăţ, ca lux al gândirii omeneşti, esenţa cea mai apropiată de intuiţie, când şi intuiţia poate greşi.

Cu atâta credinţă în jurul meu, cu atâtea biserici ridicate, nici nu mai ştiu dacă, astăzi, copiii ăştia-s nou născuţi ori învie morţii.

Boala mea, fireşte, are reacţii adverse, e chiar re- acţia adversă la medicamente, la medici.

Dumnezeu dialoghează cu supusul său Iov, avându-l de tălmaci şi consilier pe Satana. E uşor de văzut rezultatul: pariul are un singur câştigător şi doi păgubiţi.

MIRCEA OPREA

Este prima dată când te reîntâlnesc după o lun- gă vreme în care nu ne-am văzut, cât să-ţi spun noutatea: Am scăpat viu din naufragiul lumii.

Nu ştiu ce vrei să-ntrebi, sigur am ceva de zis.

Scăpările de expresivitate de pe chipul lui: gura căscată ca la mortul uituc, ochii fără ţintă în tava- nul senin, mâna inertă depărtată de corp.

Născut în Zodia Racului, din prima zi de viaţă tot face pasul înapoi pentru elanul cel mare al de- păşirii oricărui record: de sărit, nu mai sare.

În oraşul acesta cu memoria în ruină, mucegaiul încă fumegă din pereţii demolaţi, încă se ridică praful din casele căzute sub buldozer, că nici ouăle de cuc nu-şi mai găsesc cuiburile rătăcite.

Este cel care este, sună ca prezentul perpetuu; Este cel care nu este – sună a prevestire din viitor.

Am reuşit, în sfârşit, în sărăcia mea fabuloasă am reuşit să-mi echilibrez viaţa ca pe o balanţă cu braţe: am mâinile goale.

Pun ceasul să-mi sune şi ora de culcare, să nu scap momentul; mă trezesc să întorc ceasul să su- ne să nu scap trezirea de dimineaţa, ceasul deştept să-mi dea semnalul când insomnia mea ia sfârşit şi intru în criză de timp.

28

Reacţii adverse

Cu ochii pe calendar scriu data în jurnalul zilei cu o (in)diferenţă de un mileniu doar: 3018. Nu mă grăbesc să corectez, o voi face când voi ajunge cu zilele şi la data asta.

Sunt destul de inteligenţi proştii ăştia cu puterea la ei, ca să te încurce din treaba ta.

Copilului din mine încă-i mai dau, încă-i mai cumpăr dulciurile promise la care n-a ajuns: dorm prost, el să viseze de bine.

Uşor ca omul lecuit, se veştejesc şi ierburile de leac. Boală pe boală se-aduce, leac pe leac se strică.

Doctor!? Da, e o meserie bună când ţii la viaţă dar, în vremurile astea, groparii sunt indispensabili.

Pe cât se îngrijora slăbea, fără efort slăbea din toate puterile.

Pentru mine, mila ta nu-i deloc pe gratis chiar dacă filantropia, ca şi luarea de sânge, e cel mai ieftin tratament al depresiei.

Mi-i tot mai frică să citesc literatură, până şi po- veşti mi-i frică să citesc. Un mic vierme al neliniştii îmi spune că anume acea carte trebuie s-o rescriu cât mai repede şi deja am proiectul. Acum recitesc pasaje din Homer şi cred deja că Elena va renunţa să se mai lase răpită!

29

MIRCEA OPREA

Dumnezeu îl lasă pe fiecare să fie sincer pe câtă putere are să-şi apere sinceritatea. Altfel ar fi fost un dezastru.

Şi pe doamna asta aş dezbrăca-o ca pe-o Ma- trioşkă, cu zece ani, încă zece ani, cu chip mai tâ- năr, mai tânăr, să aflu nubila cea blândă, îngădui- toare în zâmbet, fără să ştie cum trece vremea tur- nându-ne pe chip cearcăne de fontă.

Am fost la Ocnele Mari şi am plătit intrarea, să vizitez salina. Nici astăzi, la ocnă nu intri pe de- geaba, trebuie să plăteşti cumva!

Nu te mai plânge de lume, îndreapt-o! Ciopleşte cu barda la ea până cumpăna îţi arată că e la nive- lul paranoiei tale, dar nu te plânge de lume.

Şi stând pe loc la mine-ajungi, şi fugind de mine spre mine alergi; timpul tău pe sfârşite la picioarele mele se adună grămadă, câine întors la stăpân.

Duc în spate sănătatea şubredă a lumii, de-am ajuns şi eu rău, rău ca leacul ce aşteaptă noaptea să-şi sugrume rana.

Cu bolile aduse pe talonul de pensie mă văd ca în povestea cu Greuceanu aruncat de zmeu până în cer şi îngropat tot mai adânc în pământ, până n-o să mă mai văd. Data următoare, când mă aruncă, poate-i fac figura şi nu mă mai întorc.

30

Reacţii adverse

Oglinda îmi arată autoportretul la care lucrez de o viaţă: nu-i prea reuşit, nu-i reuşit chiar deloc!

Aprigă sabia dreptăţii în mâna Justiţiei: baston de orb pentru baba legată la ochi.

În jocul reliefului, valea e mai fertilă decât dealul, cum e şi femeia faţă de bărbat. Dar cine-şi poate închipui valea fără deal, dealul fără vale?

Misiunea companiei de medicamente: Noi nu omo- râm clienţii, fidelizăm boala.

Adam, un pofticios? Şi eu salivez gândind la fruc- tul oprit şi sunt gata să muşc din el de cum l-oi afla, în grădina oricui ar fi.

Citesc mult, cu disperare, citesc beletristică, dar nu-mi ajută; mai toţi scriitorii îmi par fiinţe căzute într-un ocean zbuciumat de furtuni iar cărţile lor abia îi mai ţin la suprafaţă şi strigă, ei strigă după ajutorul meu, un cititor abia, când nu-i ajută nici zeii mării.

De ce-aş trăi şi azi? Ce-ar fi să-mi iau zi liberă, concediu fără plată? Şi ce să fac în ziua liberă? Chiar nu ştiu altceva să fac decât să trăiesc. În acele zile libere e un nonsens să văd oameni vii, pe prie- tenii mei din zilele celui viu. Atunci voi întâlni amicii care şi-au luat şi ei o zi liberă din viaţa lor şi, ca dintotdeauna, ne-om bea cafeaua în Laguna.

31

MIRCEA OPREA

Citeşte, citeşte: au trăit şi alţii povestea din mâ- na ta şi vei afla sfârşitul ce te aşteaptă şi pe tine. Dacă ţi-i teamă să trăieşti experienţa altora, măcar citeşte: nici aşa nu-ţi va fi uşor.

Stau prea aproape de peisaj să-i văd conţinutul; încă trăim în tragedia de care credeam că ne-am desprins şi asta e viaţa noastră.

Autoportret de pictor, jurnalul vieţii pe o faţă.

Iubire veşnică, nuntă ca-n poveşti, film pe DVD. Divorţul – blitz cu poze selfie.

Scrisul, un circuit electric în scheme secrete în- cărcat cu semne, sunete, culori, până când vraja s-a stins precum firul verde de pe monitorul electro- cardiografului. Scrisul său tremurat s-a stins deve- nind firul drept şi neîntrerupt, ţiuit fără pauze.

Din boală mai scap cu un leac, cu un junghi as- cuns în vorba bună, mai uit din durere cu o glumă rea, pe când boala fratelui din care el se hrăneşte, pe mine mă omoară.

La cine încă se uită doamna din fotografia de-acum centenară, când până şi fotograful a mu- rit de bătrâneţe şi au murit toţi cei fotografiaţi de el. Doar fantomele, aşezate pe marginea ramei, încă se admiră în fotografiile rămase tinere: Vai, tu, ce bine arăţi!

32

Reacţii adverse

Pentru însetatul din mine, orice izvor ieşit în ca- le îmi este troiţă.

Fără să fi trăit acolo, fără să citesc statistici, ştiu şi eu din auzite: bolnavii Elveţiei trăiesc mai mult decât românii sănătoşi.

Copil fiind, cum mi se spusese din Carte, făceam omuleţi din lut şi le suflam suflet din sufletul meu, să le dau viaţă, să trăiască şi ei cu mine în lumea asta. De ce Dumnezeu poate şi eu nu?

Iubirea noastră e ca împletirea dintre izvor şi sete şi, în vâltoarea lumii, nu mai ştii cine spre cine îşi visează calea.

Putrezesc sau doar mi se pare, putrezesc pe pi- cioare, aşa, din mers, putrezesc cu putregaiurile, cu cadavrele pe care le mănânc.

Ca şi cum m-aş uita eu în oglindă, orbul îşi pi- păie bărbia: Da, azi mă bărbieresc. Apoi îşi pune de- getele pe faţa mea nerasă: Am să te rad şi pe tine, că tot am treabă cu briciul.

Maestrul intră în râu şi, când iese, apa îi calcă pe urme. Îmi spun gândul şi preotul, isteţ, mă-mpinge spre vadul lui: Aşa face Isus; intră în mulţime şi mulţimea vine după el. Risc să-l supăr: Ei, oamenii, sunt râul, a lor este puterea; cine-ar fi fost Isus de nu venea râul după el?

33

MIRCEA OPREA

Condamnatul la moarte alege: Prefer laţul, scaunul electric îmi aminteşte de stomatolog.

N-am griji ca bolnav: cât îmi ţine asigurarea de sănătate, au alţii grijă să nu mor, să nu mă lecuiesc.

Câştigul sinuciderii? Alegi tu momentul ieşirii din scenă, replica de final, bisurile şi pleci fără să mai cerşeşti aplauze.

Îl ascult pe cel care-mi spune că se înşală; măcar ştie ce spune.

Aş putea zice că oamenii din trecut, cei răposaţi deja, n-au avut viitor. Ce viitor să fi avut când încă nu aflaseră de iPhone, instagram, face-book.

Mirarea, dinamita ce prăbuşeşte temelia; mirarea şi îndoiala până la negare aruncă în aer optimismul, certitudinea. Kamikaze al spiritului, cel ce probea- ză îndoiala pe pielea sa.

Sub spaima bolilor văd bătrâneţea ca prăbuşire din zbor. Mă obişnuiesc încât, scăpat de viroză, cu inima pâlpâind, alunec lin în vorba mea: Mi-i rău, măcar de-ar ţine şi răul!

Se zice că omul a descoperit focul. Eu cred că şi povestea asta cu focul a fost la fel cu domesticirea pisicii. Focul trăia în sălbăticie şi, când a văzut ce blând e, omul l-a luat în casă, să-i aprindă opaiţul.

34

Reacţii adverse

Alegeri corecte? Da, când fiecare-i convins că, păcălindu-l pe celălalt, el a câştigat alegerile.

Speranţa, tarlaua din cer, visul profeţind belşu- gul de apă în fântâna din ogor. Cârcotaş cum sunt, şi în cer să fiu, mi-aş pune speranţa tot în pământ.

Tăcerea, tăcerea lumii te incinerează fără flacă- ră, fără cenuşă.

Inspir vorbe, expir tăcere, liniştea interiorului meu îngheaţă aerul.

Încă învăţ limba care mă povesteşte ca într-o bună zi să-mi înţeleg povestea de unul singur.

Şi nu pricepe, oricât l-ai contrazice, că da-da în- seamnă nu!

Ai în faţă femeia care te vrea şi zici tu, virtuosu- le, că o eviţi? Chiar crezi că, deschizând umbrela, ploaia se opreşte şi numai de dragul febrei tale?

Misterul digestiei trece în legendă pe când fapta mâinii omeneşti dispare în neant.

Cina cea de taină, fapt mistic cu Isus şi discipolii săi la masa de seară. Apoi, adevărul ce se continuă şi în zilele mele: încet, de neoprit, jilăveala şi mu- cegaiul devorează La Ultima Cena, cu mesenii ei cu tot, atârnând încă o vreme pe zidul din Milano.

35

MIRCEA OPREA

Vorbim puţin sau deloc despre plăcerile vinova- te, nu şi condamnabile, să mai aţâţăm jarul, focul vieţii. Preferăm discreţia ipocriziei şi vorbim mai degrabă despre virtuţi, ale noastre, ale altora care, la atâtea păcate, nu ne lipsesc.

Urci pe culme şi prăpastia îţi iscă spaima de că- dere, senzaţie firească a viului. Abia ajuns în pră- pastie doreşti înălţarea, nu şi când vei fi pe culme.

Pisica poate se mai descurca şi singură, dar fo- cul? Ce-ar fi fost focul fără om, fără casa lui?

Stau prea aproape de peisaj să-i văd conţinutul; încă trăim în tragedia de care credeam că ne-am desprins şi asta-i viaţa noastră.

Cel plecat în aventură, nu într-o călătorie de plă- cere, pleacă fără hartă, fără ghid ori asigurare de să- nătate, pleacă fără destinaţie; unde vrea el să ajungă nimeni încă nu-l ştie, nu-l aşteaptă cu urări de bun venit. Destinaţia lui încă nu există, şi anume acolo el ajunge.

Am intrat şi eu în biserici; pline cu figuri pictate tavanele, pereţi, pline de oameni vii şi mozaicul podelei, stranele. Brusc, am avut senzaţia sălilor de aşteptare ale vreunui aeroport unde se-nghesuie cei dornici să plece din ţară. Toţi, în mână cu biletul, cu cheching-ul făcut, gata să urce în avionul mereu întârziat din cauza ceţii.

36

Reacţii adverse

Fără imaginaţia celor morţi, nu există viitor pentru cei vii.

Până să apară omul a trecut o veşnicie, după ca- re a pornit ceasornicul, măcinarea timpului cu mă- sura omenescului.

Mortul de la groapă nu se mai întoarce, un proverb bun să-l înveţe şi morţii şi să nu-l uite toată viaţa. Că Isus n-a vrut să-l înveţe şi iată ce-am păţit toţi!

În Postul Mare nu înjur de frupt.

Azi mă bucur din plin de lenea mea. Aşa voi avea ceva de făcut şi mâine.

Ai crezut că tu alegi? Aşi! Scopul pune laba pe tine, te înşfacă înainte de a fi venit pe lume şi te face omul său fără să te întrebe.

Ai aflat că 1+1 fac 2 şi nimic nu s-a schimbat în lume. Vei afla că 1+1 fac 3 şi tot nu se va schimba nimic. Da, lumea există şi fără scuza demonstraţiei tale impecabile.

Sub privirea femeii, cenuşa se trezeşte flacără.

Speranţa de viaţă, în creştere, nu falimentează medicina, spitalele, pompele funebre. Spre maximi- zarea profitului, va spori încă pe seama celor ce-şi grăbesc venirea din ziua de mâine.

37

MIRCEA OPREA

Calicia, între atâţia bogaţi, este o vină şi, simul- tan, pedeapsa păcatului tău.

Calvin şi-a ales bine epoca în care să se nască. În secolul meu, cu toate păcatele, murea anonim.

Isus? Cel crucificat pe tarabă, în piaţă, are la ve- dere fantoma inimii foşnindu-i roşu fosforescent. Kitsch vivant, cu preţul mărfii pe etichetă şi ţara de provenienţă: Isus Made în China.

Iubesc călătoriile: orice prăpastie e locul potri- vit, e locul bun să-ţi doreşti să te întorci cât mai grabnic acasă.

Şi muştele astea-s sensibile la flatări şi măguliri ca oamenii: baţi din palme, le aplauzi şi, de bucu- rie, se înalţă, zboară, prind aripi muştele.

La trezire, alungat din cetăţile visului, sunt arun- cat în utopia zilei, între fantasmele anodine ale stră- zii. În oraş, prin piaţă, abia hohotele cu gura închisă, batjocura politicoasă ca formă a ipocriziei, ne mai face suportabili celorlalţi.

Nebunul spune ce înţeleptul uită să arate, ace- laşi gând trecându-le amândurora prin cap. Nebu- nul îşi face fapta gândită, înţeleptul se-ncruntă s-o ţină pentru sine. Te şi întrebi ce vină, ce poftă de pedeapsă te stârneşte de nu-ţi ţii ideile în cuşcă şi le scapi, câini turbaţi lătrând la lume.

38

Reacţii adverse

Taxa la medic, amenda pentru gândul meu urât despre el.

Intru în secţia de votare, ajung la urna deschisă cu hârtia folosită în mână şi – renunţ să-mi depun contribuţia de elector: spre ruşinea mea, nu ştiu de unde să trag apa.

Şacalii, hienele, jefuitorii celor învinşi pe timp de pace şi lăsaţi pe câmpul de luptă. Apoi, bătrâneţea, bătălia pierdută zi după zi.

Să mor mai înţeleg, dar să cad în boală de nu mai fac ce face omul viu, nu, asta nu-i de admis.

Aş crede că Dumnezeu a şovăit ceva vreme: să-l facă pe Adam, să nu-l facă. Pe când se juca el cu mâinile în lut, l-a zărit în cărare pe Darwin şi, am- biţios, a ţinut să i-o ia înainte.

Îmi trăiesc atât de haotic terţinele danteşti încât spaţiul dispare iar timpul rămâne ficţiune; sunt exilat în realitatea de dincolo, în spaţiul divin trasat pe hârtie păgână: Infern, Purgatoriu, Paradis.

După două milenii de creştinism, mirul ne-a in- trat în fibră încât vom fi creştini şi negându-l. Ca fapt cultural creştinismul pare ireversibil iar ateul, cu cât va fi mai viu, cu atât va lua mai mult din cu- loarea credinţei contestate, cât să-i estompeze pă- catul botezului de care nu s-a putut feri.

39

MIRCEA OPREA

Mi-am memorat viitorul pe de rost, trăiesc ziua de mâine ca o maşină, calendarul meu scurt are nu- mai revelioane: linii paralele, graniţă şi fluviu.

Absolutul se exprimă doar pe sine.

În orice om Ahile îşi are călcâiul, cum şi-n orice fiinţă doarme viermele, pierzania prinsă în fibră de la naştere, de la origine, şi nimic nu te fereşte, nu-ţi ocoleşte sfârşitul.

Am ajuns în situaţia extravagantă când cel sin- gur nu se ţine pe sine, nu în condiţii suportabile; suntem, cred, specia al cărui individ, rămas în sin- gurătate, se prăbuşeşte sub propria-i respiraţie.

Candela stinsă, etalon de măsurat bezna.

Rememorează-ţi viitorul, copile, ca mâine vei fi bătrân. Rememorează-ţi viitorul, astăzi numai pen- tru atât eşti la şcoală.

Viitorul îţi modelează trecutul după interesele zilei ce vine şi, pe câtă putere are, îţi poceşte şi chipul după trecutul stâlcit de el.

Lumea – boala ta de inimă rea. Sub febra nopţii de netrecut, infarctul de seară cade punte spartă peste prăpastie. Infarctul din amurg, afectuos în fior, vrea să te scutească de răul de a te trezi şi a doua zi în aceeaşi boală, în aceeaşi lume.

40

Reacţii adverse

Căsătoria din dragoste, primul şi cel mai lung război civil din istoria noastră.

Bătrânii fără copii nu-s copiii nimănui.

Crezi în Dumnezeu? Asta-i şi dovada existenţei lui. Nu crezi în Dumnezeu? Asta-i şi dovada inexistenţei lui.

Aforismul, bucuria trăită pe întuneric, în poalele Şeherazadei, femeia ce-şi amână sfârşitul, îmi amâ- nă şi mie zilele, cu O mie şi una de nopţi.

Canibal de umbre, te arunci pe prada de beznă.

Secetă lungă. Vântoasele şi furtunile uscate se răz- boiesc cu cerul. Norii, supăraţi pe Pământ, au ho- tărât să plouă pe Lună.

Cu siguranţă, peste ani, multe dintre boli, fără a se vindeca în vreun fel, vor trece ca diversitate a normalităţii, cu nimic înjositor sau degradant în ele, aşa cum ne vom obişnui şi cu viciile, cicatrici din naştere, precum buricul.

Momentele dure ale întâlnirii cu mine, cele de dinaintea somnului din nopţile scurte, când îmi dizolv grijile, temele, resentimentele, îmi asum ziua trecută, să mă scufund în apa de linişte a beznei, necunoscutul de mâine. Va fi aşa şi înaintea som- nului din noaptea cea mare?

41

MIRCEA OPREA

Pe ploaie, pe secetă, vântul şi ideile nu se vor opri la hotare. Le alungi, le inviţi, vin oricum.

Alcoolicul ăsta îşi plăteşte viciul cu raftul de merite scrise şi publicate dar, din cocteilul său de calităţi, criticul literar îi recenzează votca.

Doar cohorta de crime sinistre îl salvează pe Hitler de ridicol. Fără camarazi cu IQ-ul ridicat, fără inamicii cei laşi, rămânea paiaţă lăsată să-şi joace rolul prin berării cât să-şi primească halba, să-şi spună tirada isterică.

Fiecare lovitură se păstrează rană deschisă. Mi se-adună rănile, prea multe răni, şi nu vor să se vin- dece cum se vindecau, fără urme, fără cicatrici.

Tot ce citim ca literatură e adevărat; poate că nu s-or fi petrecut lucrurile chiar aşa, anume cu acei oameni, dar într-un timp ce va veni, vom trăi aşa cum s-a scris de mult.

Bezna îmi ţine casa curată, nu face nici umbră, nu lasă pete şi îmi adânceşte singurătatea fără să mă sperie cu pesimismul zilelor lungi.

Ştiu amici care sunt opera memoriei lor într-o continuitate fără pauze. Şirul neîntrerupt de victo- rii, din ziua naşterii şi până în clipa asta ei şi-l ştiu în tot amănuntul, fără să uite o clipă. Pe când eu sunt opera a ceea ce reuşesc să uit.

42

Reacţii adverse

Citesc disperat cărţi de istorie să ştiu cum îmi va fi ziua de mâine, ce urmează, citesc rafturi la rând şi, pe ultima filă a oricărei cărţi citite, aflu scris de preotese sibiline: Va urma şi după viaţa ta.

Boala, ţipătul meu după ajutorul divin.

Iau medicamente, otrăvuri sigure, şi – rămân în viaţă. Să mă fac bine, nicio speranţă.

Părul meu? Mă spăl singur pe cap, acasă, când alţii vor să-mi spele creierul, pe gratis, în public.

Chipul îşi face treaba de mântuială, fără expre- sie, fără pic de ataşament arătat prezentului. Faţa mea, afiş de spectacol scos din repertoriu şi bătut de ploaie pe zidul de teatru părăsit.

Dieta din sărbători şi poftele mulţumite pe ju- mătate mă îngraşă mai rău decât saţul din zilele de lucru. Capriciul a ales: postesc după cheful meu.

Aflu şi la alţii aforismul de invidiat, dar când ştiu la ce chinuri m-au supus şi cele slabe ale mele până să le sparg miezul, să le gust pelinul, mă bucur ca de o tortură evitată.

Totul mi s-a-ntâmplat în tinereţe; acum trăiesc urmările acelor catastrofe ajunse la mine ca radiaţia dintr-un combustibil nuclear ţinut în cămăşi de plumb, la mari adâncimi ale memoriei.

43

MIRCEA OPREA

Da, m-am găsit şi eu cu ce să mă fudulesc în faţa băiatului din vecini: Îl ştiu pe tatăl tău cu mult înaintea ta!

Am câţiva prieteni care au plecat. Mi-au lăsat amintirea lor, întâmplări, amărăciuni, dezamăgiri; ce voi face eu cu suferinţa lor rămasă întreagă pe pământ, lestul din pricina căruia n-ar fi urcat la cer.

Cădere liberă? Mă tem de o urcare liberă.

Toţi au ceva de zis; de auzit – nimic. Nici laude?

Viaţa mea, lungă convalescenţă după durerea naşterii.

Nu-s harnic, doar mi-i lene să stau degeaba.

Afli voluptate şi în rugăciune, roagă-te să simţi că te ascultă, că stă şi cu tine de vorbă cineva.

Nu te arăta altuia cu faţa ta tristă; nu-i fă aproa- pelui bucuria asta.

Căsătoria fără sentiment, viol cu acordul păr- ţilor interesate, al primăriei, al bisericii.

Rodeo. De unde începe seara, roşul din orizont, tremur de suliţe, de când începe amurgul neîm- blânzit de nici un taur de pe pământ. Rodeo, spec- tacol de dragul turmei, pe placul ei.

44

Reacţii adverse

Nu-s mulţumit de chipul lumii, nu-mi place nici chipul meu ce mă poartă dar e tot ce am mai bun de trimis între voi.

Îmi fuge pământul de sub picioare? Adică plu- tesc, adică zbor.

Eschimoşii, la Polul Nord, au două anotimpuri:

ziua şi noaptea.

Mi se termină viaţa în două silabe: des-tin

Hapsân, strâng amintiri pentru viitor: amintirile, în saci; zilele rămase, în cutia de chibrituri.

Şi fără efortul meu, şi fără mine, sunt destui cre- dincioşi, cu destule motive, să se roage stăruitor în fiecare seară să nu existe Dumnezeu, nici judecata de apoi.

Adunăm în jurul nostru mult, cu lăcomie şi dis- perare, să arătăm cât ne lipseşte în interior să ne fim nouă întregi.

Ca tâlharii ieşiţi la drumul mare, la naştere ursi-

toarele i-au pus mâna-n gât: Gloria sau viaţa, tu alegi!

Odată cu câinii, pisicile, cu oile, am domesticit şi bolile, şi paraziţii, şi viciile lor, am făcut o lume umană, încât şi restul faunei să beneficieze de toate păcatele noastre.

45

MIRCEA OPREA

Compatrioţii mei, cu şi fără voia lor, victime de război, victime ale păcii, supravieţuitori la limită spre binele învingătorilor.

Scos din rădăcini, doborât la pământ, salcâmul tot se apără cu spinii. Învăţ lecţia plătind cu sânge- le meu: şi mort e bine să ţin minte parabola asta!

Ca român mă domină tot mai apăsat senzaţia de neşters că în orice confruntare sunt soldatul nesu- pus al oştirii înfrânte.

Prin justiţiara pornire a naturii, după isprava Sfântului Gheorghe, balaurii s-au înmulţit. Cel ucis de Sfântul Gheorghe e martirul din istoria balauri- lor cu icoane în toate casele. Şi eu, când merg în biserică, eu nu la Gheorghe mă rog, ci la balaurul persecutat pentru destinul său, neamul meu ucis fără judecată. S-a întrebat cineva cât a suferit omul acela din partea semenilor, a Cerului, până să fugă din pielea speciei, până să lupte fără speranţa izbânzii cu trimisul Puterii, sfântul călare şi înarmat?

46

PROPOZIŢII PĂGÂNE

Nu crede nimeni în Dumnezeu decât pentru a evita monologul chinuitor al singurătăţii. Emil Cioran

Când eu în sinea mea nu mă ştiu supus, cine în preajmă şi-ar dori să-mi fie stăpân?

Abstinenţa, abuz de virtute, perversiunea de care e bine să te fereşti. Nu te lăcomi la virtute. Vrei să fii normal, atunci plăteşte preţul.

Ca ateu ortodox, gaură în cer nici eu n-am făcut şi, o ştiu toţi vecinii mei din sat, de aceea nu plouă.

Patriotism? Da, când locul în care te-ai născut şi trăieşti te doare pe dinăuntru.

Viaţă liberă? Mă simt buruiană smulsă din rădă- cini şi lăsată să alerge singură după stropul de ploaie, prin tot deşertul.

MIRCEA OPREA

Vidul din mine, vidul de afecţiune pentru aproa- pele, vid umplut cu sila neputinţei.

Trăieşti în scris şi nu din scris. Simţi şi scrii, scrii şi simţi adăpat din propria ta sete. Izvorul curge şi noaptea risipindu-şi apa, când nimeni nu-l vede, nimeni nu-l ştie, tâlc ce încă trebuie pătruns.

A luptat mult, toată tinereţea a luptat cu femeia până să piardă războiul; acum are linişte.

Mă uit la prietenii mei; bătrâni, bolnavi, cu res- piraţia pe sfârşite, gata să-şi dea duhul dar glorioşi în speranţe. Nu, nemuritorii încă nu s-au născut.

Sunt un om obişnuit între zburători: îmi târăsc aripile în pas cu ceilalţi.

Câinii stăpânului peste tot; stăpânul nicăieri nu s-arată.

Bunul simţ e înnăscut. Să ţi-l impui, vei fi per- versul care şi-ar strica natura.

Tinereţea, o întâmplare din timpul vieţii.

Schija de obuz intrată în trunchiul tânăr, când nu rupe copacul, lemnul viu creşte acoperind rana. La bătrâneţe înţelege: după tiparul vegetal, suferinţa altor anotimpuri l-a armat, l-a întărit şi, sub acelaşi cer, l-a făcut altul decât îi era menit să devină.

48

Reacţii adverse

Suntem stricaţi rău: mulţumiţi de severitatea agoniei, ne sinucidem din plăcere în toate felurile numai să murim de râs, în prim plan.

Adună hapsânul, adună averi cât ar cheltui în zece vieţi? Oricât de mult ar trăi, sigur lăcomia îi va supravieţui şi atunci.

Când ajungi sub răsfăţul lui, ghinionul nu te pierde din ochi nici cât să clipeşti.

Fiecare peşte poartă-n branhii un destin de tra- gedie antică; înoată cât înoată să se salveze şi moa- re când ajunge pe ţărm.

Icoanele ar trebui pictate, cred, de copii; abia inocenţa lor ar face mai îndurător Cerul în faţa neputinţelor omeneşti de a-şi păstra sufletul ca în prima zi de naştere.

Necredinţa mea de ascet, post negru, post de beznă fără ulei în candelă.

M-a nimerit un guturai rebel, semn de sus n-am nimic de spus.

După cât de diferiţi suntem faţă de Vest, cu si- guranţă că noi am ieşit din mâna altor meseriaşi decât ai divinităţii bune, cârpaci nepricepuţi care au folosit materiale proaste şi înlocuitori: Marfă bună pentru Est.

49

MIRCEA OPREA

Când cocoşaţii şi-au făcut partid, şi-au ales drept siglă cămila şi, în deşert, guvernează.

Păcătosul s-a spovedit şi, fără speranţa iertării, se roagă la toate icoanele spovedania lui să nu ajungă la Destinatar.

Toţi ştiu că istoria omenirii se apropie de pagi- na pe care scrie: Sfârşit. Eu, cititor pătimaş, aştept în librării să apară volumul II.

Cu mânie de buldozer demolează într-o clipă clădirea a cărui umbră îl irită. Nu ştiu furioşi pri- cepuţi să înalţe poduri peste râuri, să ridice adă- post împotriva furtunii, n-am auzit de furii să stin- gă furtuna din senin; furia de a face binele cine să ştie cum se-aprinde.

Cum să renunţi fără să cauţi, cum să ratezi fără să-ncerci? Şi – depresia succesului: nu-i ceea ce căutai, nu-i ce te aşteptai, totdeauna-i mai puţin, e altceva, din altă parte.

Când scriu, scriu din buna dispoziţie a clipei, nu aştept inspiraţia; cum să aştept să-mi cadă-n braţe necunoscuta, nici ea neştiindu-mă? În stradă, bă- nuitori să ne fi privit în ochi, vom fi tresărit fractură de secundă, tremur scurt. Acel infarct de miocard s-o fi produs ca la impactul cu o extraterestră, in- farctul de bucurie că am scăpat viu. Nu, eu şi inspi- raţia nu suntem amanţii aceleiaşi nopţi.

50

Reacţii adverse

Adânc a sfredelit în timp bătrânul ăsta precum cariul în lemn, că nu mai ştii de mai mişcă ori nu.

Şi mâine, când nu vom mai avea trenuri, când n-o mai fi cale ferată, acarul Păun tot va găsi o slujbă în ţara asta.

Adorm în patul meu şi, rătăcit în somn, ziua mă trezeşte în coşmarul altuia.

Când se găseşte cine să suporte preţul, şi impo- sibilul, şi neîntâmplatul devine faptă.

Ca icon, pe face-book, am un păianjen firav pe o frunză, destul pentru a atrage gâze cu sutele. Da, păianjenul acela e chipul meu puţin denaturat prin înfrumuseţare, ca toate portretele.

Şi

eu merg la

spectator.

teatru cu mască, cu masca de

Noroc că eşti inteligent, un prost să facă ce faci tu, s-ar da de gol, ar râde lumea de el.

Toată viaţa am fost un echilibrat: când într-un exces de moderaţie, când moderat în exces.

Universul, multiversul, şi finit să fie, nu-i vom da de capăt, n-o să ne ţină figura cum am făcut cu Pământul, să mergem tot într-o singură direcţie, ca pe-o bilă, s-ajungem de unde-am plecat.

51

MIRCEA OPREA

Adevărurile mari, scăpate în vorbe banale, sună şters până par invizibile. Cine să creadă adevărul în haine de lucru, pus să cureţe haznalele străzii?

Uitaţi-vă la mine, îmi trăiesc din plin noroacele vârstei: nimeni nu mă mai ameninţă cu moartea.

Adevărul ştiut de mine, infinit mai mic decât realitatea falsă care mă sufocă.

Cine să oprească soarta din a-şi face jocul până la capăt? Acolo unde crezi că te poţi ascunde de ea, vei afla că anume acolo soarta te-a trimis.

Te prosternezi, nu cazi.

Când soluţia este mai complicată decât enunţul problemei, fii convins, te-ai cufundat adânc în me- tafizică şi, pe meridianul tău, apusul meu ţie-ţi va ajunge ca dimineaţa răsăritului dintâi.

Timpul e la Dumnezeu şi Dumnezeu e timpul.

Da, ştiu ortografia Înălţimilor, cereşti, pămân- teşti; eu o respect în vorbe, nu în scris.

Mă uit la decalog şi, iată, Dumnezeu a uitat, la dictare, ultima poruncă: Să nu te plictiseşti de zilele primite! Viaţa, la vremea aceea, părea o jucărie atât de nouă, nouă fiind şi jucăria lumii, că nimeni nu se plictisea şi, totul, era încă nou sub soare!

52

Reacţii adverse

Toţi slăvesc libertatea, chiar şi cei care-i caută circumstanţe atenuante.

Adevărul, dihanie sălbatecă, sare din foile cărţii, scapă din capcana de hârtie. În cărţi rămân ogarii, hăitaşii rătăciţi pe urmele vânatului.

Ce e de ars şi nu arde azi, mâine putrezeşte.

La cât de mult le-au mărit salariile şi pensiile meritate, fără îndoială, ştiu destui care, văzându-şi troaca plină, guiţă de fericire în lozinci de partid.

Când vrea să facă şi el ceva desăvârşit, amicul meu, om de acţiune, strică mai întâi un lucru bun, apoi se lasă păgubaş.

Tratarea bolii de azi, calea sigură să ajungi teafăr la boala de mâine.

Scrisul cu peniţa, încă un efect al gravitaţiei: nu vei scrie cu peniţa într-o navă cosmică în stare de imponderabilitate. Şi în capătul Universului vei scrie pe tăbliţa de lut, cu surcica potrivită.

Schopenhauer, se zice, a alungat cu bastonul o cerşetoare, cruzime pentru care şi astăzi filotimii îl iau de urechi pe Herr Professor. Am învăţat repede lecţia şi, împăcat cu lumea, nu-i lovesc, nu-i alung pe cerşetori. Îmi înfrânez mila şi-i las, la propriu, -i bată Domnul, cu mila lui.

53

MIRCEA OPREA

Lecuit de toate -ismele, strig la voi: Trăiască şi în- florească viitoarele tradiţii ale Uniunii Europene!

Trec anii, privirea mi se răreşte, semn că am tot mai puţine de văzut.

Am eşecuri parţiale, vizibile ca în plină zi, ace- leaşi eşecuri care, noaptea, cu lumina stinsă, le iau drept succese de necontestat.

Trăiesc ca în proverbe, cu un picior în groapă şi sufletul la gură.

Viaţa mea, coadă de zmeu la faima altora.

Ce egoiste sunt lucrurile astea bune! Deşi sunt gata să-mi dau şi viaţa pentru ele, iată, ele vor trăi şi fără mine.

Visez şi cineva trebuie să fie vinovat, că doar n-oi fi vinovat şi-n vis. Dar iată că infractorul ăsta ca din altă lume îmi face tot ce vrea, mie, celor dragi mie, şi nu-l pot trage spre trezirea mea, să-l iau de piept şi să-l dau pe mâna poliţiei.

Să ştie oare spectatorul că şi el face parte din spectacol? Şi aşa, cu rol nescris, cu replici înghiţite de muţenia întunericului, el, privitorul neştiut, con- tinuă piesa cu viaţa sa, rescrie şi corectează când pe autor, când pe sine, când pe Dumnezeu. Să-şi ştie spectatorul drama sa?

54

Reacţii adverse

Adevărul meu se vrea scăpat de povara tainei şi îşi caută mărturisitorul.

Eu încă nu m-am născut; eu, copilul teribil, îmi aştept părinţii până s-or afla şi ei şi stau în sala de aşteptare în vama lumii, gata să trec dincolo, între cei vii care nu mă ştiu, cum nici eu nu-i ştiu.

Oamenii mor? Noi, ştiind de primii oamenii, până dincolo de Adam şi Eva, toţi aceştia trăiesc şi în noi, atâta cât vom şti de ei, cât vor fi oameni şi, în scurt, asta ne e nemurirea, nu şi veşnicia.

Adevărul de azi foloseşte-l şi aruncă; mâine vei găsi altul.

În încercarea de a te debarasa de un viciu, ca- feaua, ţigara, ai un timp când te obsedează tocmai viciul de care te-ai lăsat, vină apăsată şi de re- muşcarea, de teama că l-ai relua.

Şi ce fel de ateu sunt eu dacă nu mă bat pentru necredinţa mea, nu-mi caut adepţi să-i adun într-un partid şi, juraţi credinţei noi, să guverneze până la graniţa Cerului?

Ciudată scumpirea mărfurilor noi în paralel cu taxa pentru marfa veche, gunoiul. Oricum, tot ce arunc la ghenă, şi coaja de cartof, întâi am cumpă- rat-o ca marfă bună. Nici nu ştiu la ce să renunţ, la gunoiul din casă, la gunoiul din piaţă?

55

MIRCEA OPREA

Moartea? Ce slabi suntem dacă flatăm, cu po- meni şi ritualuri, o fiinţă atât de vulgară şi de lipsi- tă de educaţie.

De unde să ştii cât de departe va ajunge cel care pierde totul când tu te ţii cu dinţii de negrul de sub unghii, nimic din tine să nu se piardă?

Fără să mă arunc în superstiţii, traversez stări stranii în plină zi. Prietenul meu, Samy, a murit acum un an şi, de câteva săptămâni, am făcut cu- noştinţă cu un ins venit de curând în oraş: Samy, se prezintă el şi dăm mâna ca vechi cunoştinţe, omul cu care ştiu sigur că voi fi prieten.

Scrisul meu şi ce public, cât public, mă îndepăr- tează de oameni. Semn sigur că am început să ne cunoaştem mai bine.

După ce le scărmăna bine pe sub aripi, bunica făcea perne din puful lor. Era felul ei de a pedepsi doamnele ogrăzii, gâştele cele grase care, încă vii, renunţaseră să mai zboare.

Toţi se tem că, azi, mâine, începe războiul şi-i liniştesc: ce vă sperie oameni buni, războiul a în- ceput de mult, de pe când mă năşteam şi eu şi se va sfârşi când toţi vom fi morţi. Şi fiinţa noastră e prin- -n lupte, grenadă în mâna altora, aruncată dintr-o tabără în alta, spre inamicii de ieri, spre prietenii de mâine.

56

Reacţii adverse

Cicatricea adevărului, fermoarul tras peste rană sub leacul din urmă precum tăietura de bisturiu.

Când vrei să dăruieşti binele tău cuiva, întrebă-l pe străin dacă şi-l doreşte.

Judecat de lege, trecută prin justiţie, crima in- fractorului devine, în temei legal, faptă justă.

E adevărat, în comunism nu toţi erau închişi:

doar cei care ţineau să fie liberi.

Ce greu să-ţi uneşti toate zilele într-o singură viaţă şi viaţa aceea să arate ca şi cum ar fi viaţa ta, unica şansă dată ţie!

Aripă nedată la zbor, viaţa-mi atârnă pe umeri ca o rană arzândă, singurul semn viu de pe tot tru- pul, rana de care ştiu că mă voi vindeca.

Lucrul dorit de tine, acela va veni târziu asupra ta, glonţul de care nu te mai poţi feri şi îţi va fi de folos ca lucrul de pe urmă.

Cât de grea o fi, cât de uşoară, boala îmi rămâne firava legătură cu trupul morţii mele.

Etniile din România îmi apără cu atâta dragoste ţara, o apără cu atâta ardoare încât sunt sigur că românii, câţi suntem, câţi vom mai fi, vom fi şi mâine în pământul nostru.

57

MIRCEA OPREA

Originalitatea, greşeala ce-ţi sare în ochi de la prima vedere.

Cu dreptatea oarbă făcută de justiţie, paguba mea a ajuns mai mare decât câştigul hoţului care m-a furat.

Amnezia celui care uită ce-a făcut ieri ori nu-şi aduce aminte de nicio zi e jalnică; de ce nu ne-am plânge şi cât de uşor pierdem mai tot ce-am trăit în vis şi nu putem aduce în memoria trează?

După ce, în faţa mea, sfântului i-au confiscat nimbul strălucitor, acum, aceiaşi vameşi îmi per- cheziţionează aripile şi-mi cer brevetul de pilot.

Pe virtuosul bătrân până şi abstinenţa îl pune în primejdie.

De ce m-ar întrista singurătatea aproapelui când singurătatea, pe mine, mă bucură?

În economia de piaţă mi-am privatizat gândirea. Şi, totuşi, în preajmă se gândeşte cu gând străin, în idei asistate social, şabloane primite la promoţie, idei cu brand ca tricoul de import. Cât despre mi- ne, cred că am sărit din măsurile standard, sunt agabaritic la cap şi-mi confecţionez singur ideile, greşite am aflat, greşite pe măsura mea. Altfel hai- nele cu nume de firmă la vedere, prêt-à-porter, oferi- te ca pe gratis mă strâng, mă sufocă.

58

Reacţii adverse

Eu, copilul, încă mă întreb dacă aş vrea să fiu acel bătrân care trăieşte în mine.

Până să te molipseşti, exaltaţii nu-s periculoşi; ei sunt fanaticii care şi-au pierdut cauza.

Fapta de azi desăvârşeşte fapta de mâine, numai să ajungi s-o trăieşti.

Trandafirul, în toată splendoarea sa fragilă are, în spin, picul acela de răutate cât să-ţi ţină departe admiraţia lacomă de catifeaua petalei.

De ce-aş fi fapt când pot trăi fapta în gând?

Omul, animalul în căutare de sens.

O voce teribil de puternică mă asurzeşte în piaţa mare: Vindem pungi! Nu cumpăr, cu vocea asta, în piaţă la noi, poţi vinde şi submarine atomice.

În trupul meu slăbit, viciile se odihnesc alături de virtuţi cum stau pălăriile de soare în acelaşi cuier cu umbrelele de ploaie; numai eu cu urechea după vremea probabilă, după buletinul meteo.

Dintotdeauna în câmpie fiind, am simţit mai pu- ternic dorul ţărânei întinse la pământ de a se ridica stâncă sub cer. Mereu, pe culme de munte fiind am simţit mai acut dorinţa materiei de a se lăsa în voia slăbiciunii ei de a deveni câmpie.

59

MIRCEA OPREA

A venit din nou primăvara, înfloresc pomii, în oraş iar se plantează flori, iar vine Paştele, învie Hristos. Dumnezeule, ce plictiseală pe bătrâni!

Toţi îmi vor binele

iar eu nu-i las să mi-l ia!

Sunt dintre cei care n-au nevoie de minuni ca să creadă. Îmi trăiesc mirarea şi fără nimb.

Porcul ajuns la Ignat: Azi încep cura de slăbire.

Nici un orator nu s-ar crede palavragiu, pe când orice flecar se ştie orator de geniu.

Cum să nu-ţi plângi trecutul ca pe o victimă a timpului, blestemat în veci să nu-şi ştie viitorul.

De când m-am născut, cineva din mine rabdă aşteptarea cea mare, prăbuşirea finală. La profetul catastrofei nu vine nimeni, când toţi o profeţesc.

Nemurirea, un joc între cei vii încă.

Cum să nu admir pătratul; eu sunt misticul ge- ometriei care, dintotdeauna, a văzut în pătrat tri- unghiul magic.

Sublimul? Sublimul, ce să-i faci, nu-i meritul vir- tuţii, nu-i meritul dorinţei de bine; sublimul, virtu- tea care se îndoieşte de sine, este al păcatului până să devină viciu.

60

Reacţii adverse

Ce se întâmplă când vântul stă? Când spiritul

nu mai bate, nu mişcă? Ce-i cu vântul când stă, ce

se întâmplă cu sufletul când

nu mai sufli?

Bogăţia lumii, de azi, de mâine, cât de multă ar fi, nu-i destulă pentru lăcomia fiecăruia.

Să scot din casa mea cărţile, aş simţi lumea pus- tie; dacă din viaţa mea aş scoate lectura, m-aş pră- buşi în pustiul dintre doi oameni.

Niciun gândac nu zboară pe unde trebuie, nicio buruiană nu creşte în locul nimerit când ai grădină, când ai livada ta. Bine că raiul nu-i în grija mea.

Tăcerea, sentimentul pietrei ce-ţi rămâne după ce te-au părăsit, după ce i-ai părăsit pe toţi.

Sunt jungian: cred şi nu ştiu în ce religie cred.

Oximoronul, expresia care îşi ucide termenii.

Îi citesc des pe mediocri din anii mei de teamă că până mâine dispar, pe când Homer, Dante, mai pot aştepta, pe ei îi voi citi oricând.

E dovedit, femeia face tot ce face bărbatul şi ceva în plus: are mai multă prezenţă de spirit, e mai abilă, mai inteligentă, mai pricepută şi, sigur, femeia e mai bine intenţionată. Dar, pentru că şi bărbatul trebuie să facă ceva, el ia decizia.

61

MIRCEA OPREA

Personajele cărţii nescrise încă, ori scrisă şi ne- publicată, te vor bântui fantome în toţi anii tăi, că nici să le ucizi nu poţi.

Nu mă lauzi, nu te-aplaud!

Cimitirul Eternitatea e plin de atei, necredincioşi înmormântaţi creştineşte şi ajunşi în viaţa de apoi, că nici unul dintre cei morţi n-a mai înviat!

Sunt cât se aude-n cuvânt: chip cioplit din abur şi spulberat pe vânt.

Popescu? În afară că-i ateu, e sănătos tun.

În spirit încă nu ne-am lepădat coada, încă mai pipăim cu ea pereţii de peşteră, din văgăuna în care hibernăm. Mai purtăm în noi prima celulă a vieţii:

e vie în suflet şi dă muguri.

Ce se întâmplă oare cu oamenii aceştia? Mănân- că aceeaşi hrană, respiră acelaşi aer dar au gânduri diferite, au porniri diferite spre fapte diferite, de- seori contradictorii, alteori potrivnice lor sau altora deşi, toţi, suntem prieteni.

Nimic din ce fac nu-i de mine făcut; nimic din ce gândesc nu-i din gândul meu. Nici când vorbesc,

nu eu vorbesc, nu despre mine-i vorba. Între noi,

Poate îmi spuneţi voi cine-mi poartă

limba, cine-mi duce vorba.

vorbele

62

Reacţii adverse

Mă culc fără somn ca şi cum m-aş culca singur în patul ăsta dublu. Ce voi face o noapte întreagă fără somn?

Timpul, părinte nedrept, îşi răsfaţă copilul ne- născut încă promiţându-i tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte – ziua de mâine.

Trebuie să fie cineva să rupă bălăriile din grădi- nă, să cureţe straturile, ca altul să fie încântat când culege florile, încântat de mireasma lor. Bucuraţi-vă, suntem aleşii: noi săpăm pământul, noi pregătim straturile.

Napoleon, un visător? Da, un visător cu sabia trează să întâmpine hazardul!

Cele două Americi, vechea Lume Nouă ce să fie decât cărarea, hatul de bătut cu piciorul, între două oceane, cât va ţine planeta.

Femeia nu-i jumătatea cuiva, e bărbatul ori doi. Dumnezeu l-a făcut pe Adam şi, să-şi dubleze su- puşii, a făcut-o pe Eva. Altfel, lumea sporeşte prin femeie, prin fiicele ei, incest banal de când lumea.

Să ajungi cu pasul ce vezi cu ochii; să vezi tot ce auzi; să atingi ce nu poţi vedea din pricina apropierii de tine. Şi, ce nu auzi, ce nu vezi, tot ce nu reuşeşti să atingi cu simţurile tale nici în vis, spune, fă sem- ne spre noi, arată în cuvinte.

63

MIRCEA OPREA

Sunt liniştit, vecinul a murit din cauza bolilor lui, nu ale mele.

În momentul suprem al iubirii avea mina celui supus execuţiei capitale, o figură solemnă, gravă ca pentru ceremonia finală. Voluptatea eternă a clipei trăite îl ucidea.

Când va veni din nou primăvara în trupul aces- ta, nu eu voi fi aici.

Dumnezeu nu scrie, doar dictează, cum i-a dic- tat lui Moise Legile.

Veghează-te, Ochiul tău te vede!

Amânarea acţiunii din clipa asta echivalează cu condamnarea ei la inexistenţă. Faptul amânat acum, în clipa bătrână, nu-l vei mai face niciodată.

Ce trăieşti, ce gândeşti şi scrii pe hârtie se nu- meşte literatură. Condiţia necesară şi suficientă ca literatura să-şi acopere definiţia: scrisul.

Sunt un bun dansator de unul singur în bezna mea de burlac al dansului…

Arătătorul de la mâna dreaptă, o sculă imbatabi- lă, instrument de cercetare dintre cele mai fine, mai performante şi o armă ce nu greşeşte: ţinteşte bine şi execută foc cu foc.

64

Reacţii adverse

În ordinea naturii, orice individ care se desprin- de de specia sa, în bine, în rău, este un ratat iar încoronarea acestei ratări va fi gloria în nume pro- priu, exemplu cras de egoism.

Cu legile de azi şi judecata de apoi se amână pe motive de imunitate parlamentară.

Graur în lanul cu sperietori: nu le batjocoresc, nu mă alungă.

Noaptea mă visez acrobat, ziua îmi rup gâtul.

Sunt ca făptaşul răpus de cuvântul vinovat măr- turisit sieşi.

Banul, ochiul dracului în buzunarul popii.

Cel de lângă mine, îşi deschide umbrela: Ia uite, ce profesional plouă!

Sunt cucul gata să iasă din ceas şi să anunţe din clipă în clipă ora exactă. Dacă vă amuză, mă pot da şi în leagăn, ca pendulul.

Nu lăsa virtutea să-ţi atingă sufletul, nu lăsa vi- ciul să-ţi atingă carnea. Îndeamnă-ţi viciile spre spirit, virtuţile alungă-le spre carne, reţetă parado- xală să te ţii curat, să ţii curată fântâna din care bei apă zilnic. Suflet stricat, carne curată? Spune-mi şi mie, stricăciunea unde e bună?

65

MIRCEA OPREA

Într-o sală în care cinci sute de spectatori râd la unison, mie îmi arată că acolo se întâmplă ceva foarte plicticos, între inşi aduşi la acelaşi numitor comun prin lipsa de discernământ.

S-a stins în el lumina vieţii, gândul său devenind repede ţărână, gândul său devenind iarăşi abur, fum. Cui îi este necesară chinuirea materiei inerte până să ajungă viaţă, carne conştientă de sine, cu inteligenţă, sentiment şi spirit ca, apoi, câştigul divin să dispară. Toţi ştiţi de unde vine, unde se duce şi mie nu-mi spuneţi.

Am probleme? Sigur că le am: sunt viu.

Mă simt gheţarul de la Polul Nord ce are să ajungă la Polul Sud dar îi este frică să traverseze Ecuatorul cel fierbinte!

Am scăpat de masacrele cărora au fost supuşi ai mei, port doliu, în continuare, pentru masacrele suferite azi şi în viitor de neamul meu, măceluri de care nu-l pot feri.

66

REACŢII ADVERSE

Toate îndatoririle oamenilor sunt întemeiate pe slăbiciunea lor reciprocă. Marquis de Vauvenargues

Competiţia fără înălţare în spirit, nu-i sport, e violenţă deghizată festiv; atâta ambiţie şi înver-

şunare, alţii fură şi startul – pentru ce? Numai pen-

tru un centimetru în plus

la groapă?

Ura cere apropiere între oameni, cere intimitate:

nu poţi urî de departe.

Lumea se perpetuează escaladând răul şi crima, evoluează ca prin selecţie naturală. Dinspre viitor, privind în urmă, acesta e progresul.

În mulţimea dintr-o gară un neamţ a intrat cu toporul vătămând câţiva călători: de data asta nu-s eu cel vinovat, mie nici nu-mi trecuse prin cap aşa ceva, eu am drujbă.

MIRCEA OPREA

Trista depărtare până la voi se măreşte prin mi- rabila îndesire a golurilor de azi, pe când apropia- tele plinuri din trecut mi se tot răresc.

Grăbiţi-vă! Ca mâine, câţi vom mai fi vii, ne tre- zim în trecutul de ieri.

Muzica proastă, oricât de încet aş da-o, tot zgo- mot pare.

Şi de ce mă rog nu mergi la vot: nu merg pentru că eu ştiu cu cine votez!

Ce scumpă e curăţenia pe aici.

Am renunţat la pomi, i-am tăiat. Acum am şi eu

o livadă de prepeleci, rafturi de bucătărie în aer li- ber pentru orice sezon, pline cu oale şi cratiţe de mă invidiază toţi din sat.

Sub fiorul lamei de gheaţă, în plin crivăţ, îmi trăiesc veşnicia pe scurt. Lucru de rutină să-ţi iro- seşti sfârşitul.

Am cumpărat răsaduri de ţelină; le-am plantat

seara şi dimineaţă am văzut că s-au prins, s-a prins

şi buruiana ieşită în acelaşi pământ cu răsadul. Da,

buruiana vine cu planta cea trebuincioasă, cum pă- catul vine cu virtutea şi, pe amândouă, le cultivi şi le aduci în grădina ta cu dragoste egală, că nu ştii dacă, smulgând vreuna, cealaltă nu oftează.

68

Reacţii adverse

Oricând sunt gata să ascult un dumnezeu care ar cânta. Pentru mine, muzica, de la începutul ei, e credinţa în minunea fiinţei fără trup.

Ăsta, nu mă-ndoiesc, e cartof; are sămânţa coap- -n rădăcina din pământ.

Generaţia nouă, marfă proaspătă în abatoarele lumii, la preţuri tot mai bune.

Eddington ar fi putut spune: Cu Einstein, suntem doi inşi în lumea asta care pricep teoria relativităţii!

Coaptă la frig, mi se vinde pâine congelată, hra- na supravieţuitorilor prin criogenie.

La fel de departe, la fel de aproape, îţi vei afla prietenii împreună cu duşmanii, uneori – aceeaşi, şi nu ai de ales.

Am şi eu patriotismul meu: în orice conflict in- ternaţional sunt de partea Mongoliei. Eu, între-ai mei, mă simt ca un mongol.

Sângele cald se spală cu apă rece; sângele rece nu se spală.

Ruşii, în iarna lui 1942-43, au respins nebunia nazistă cu altă nebunie. De atunci, meteorologia sovietică mută Siberia schimbând vremea, vremu- rile, şi în părţile noastre.

69

MIRCEA OPREA

Câte-un nebun îşi alege personajul în pielea că- ruia intră, Napoleon, Cezar şi tot aşa. Alţii au şi vanităţi în paranoia lor: nimănui din lumea asta nu-i plăcea mai mult să fie Dali decât lui Dali.

Mă uit la aproapele meu; trec anii şi el se păs- trează proaspăt, cu trandafiri în obraji, ca într-o reclamă ambulantă de tanatopraxie.

Şi întâmplarea norocoasă, şi ghinionul, ştiu să-şi găsească drum către tine. Dar, când uşa e închisă, norocul nu intră.

Dintr-o pană de curent, Primăria, oraşul întreg, a rămas în beznă toată ziua.

Teacă a bărbăţiei, femeia din casă ţine sub ascul- tarea ei liniştea lumii.

Autoironia, zăbala bună să călăreşti nărăvaşul pe care nu-l ai.

Cocorii desţelenesc cerul, semănătorii aruncă bo- bul speranţei în brazda din nori.

Naivul Hipocrat: înainte de creştini, înainte de Biblie, credea el că o să-i respecte careva Jurămân- tul dedicat, înainte de toate, celor suferinzi? Astăzi, bolnavului i se cere să-şi uite suferinţa şi, ca act de devotament, să-şi sacrifice sănătatea, viaţa, spre binele Casei Naţionale.

70

Reacţii adverse

Ne-am obişnuit să măsurăm faptele altora cu efectul lor asupra noastră. Doar atât să fie o faptă, după măsura unui egoist ca mine?

Ceartă-mă, frate, dar nu-mi fi duşman.

Aşteptare lungă, dezamăgire adâncă.

E pe năsălie, cu mâinile pe piept, şi spaima de

moarte tot nu l-a părăsit.

Scrii, pe tine te scrii; citeşti, pe tine te citeşti.

Gustul piersicii stă în aroma ei.

Hazardul îşi alege victima în fapta îndelung cui- bărită în cel care n-o gândeşte.

E lege: lupii tineri sfâşie berbecii bătrâni.

Viitorul, mai promiţător decât trecutul, când pre- zentul e cărpănos cu totul.

E noapte într-o liniştite fără urmă de zvon, o

linişte stridentă, suspectă, ca înaintea numărătorii clipelor până în momentul exploziei.

Tot ce omul supus lăcomiei adună în jurul său, la vedere, cu aceeaşi lăcomie înţeleptul adună în inte- rior, să nu-i vadă nimeni boala, păcatul, să nu-i ştie nimeni avutul.

71

MIRCEA OPREA

Sunt cetăţeanul universului dar, pentru că încă nu s-au deschis ghişee în Cosmos, îmi plătesc impozi- tele la primăria din oraşul meu.

Sunt aici, în România, dar românii nu-s acasă!

Fericirea să fie o bomboană, noi toţi am sparge-o în măsele, să o înghiţim toată cât mai repede.

Amintiri lungi, viitor scurt.

E mai avantajos, mai comod, să urăşti decât să iubeşti: ura nu cere reciprocitate partenerului.

Observaţi şi voi: oamenii se feresc numai de la- udele meritate.

Femeia, câmp cu sămânţa rămasă vie. O naştere, promisiunea fratelui cel nou.

Drama noastră ca specie: ne vom trăi sfârşitul fără să ne ştim începutul.

Şoseaua cea asfaltată, până să ajungă călcată, de roţi, de şenile, a fost şi ea cărarea pipăită cu talpa goală, cu palma, cu genunchii.

Citesc istorie. Ce multe lucruri, fapte, evenimen- te, ce mulţi oameni s-au născut până să vin şi eu pe lume. Toate sunt făcute, mie-mi rămâne să le aflu, să le uit şi să iert.

72

Reacţii adverse

Să bei cu soţia acasă e ca şi cum ai bea în arestul poliţiei: tot poliţia te amendează, tot poliţia te bu- zunăreşte şi-ţi ia banii rămaşi.

Clipa cea dusă – o uşă zidită.

Hazardul nu face juma’-juma’ cu tine: el dă cu zarul, el câştigă.

Leul nostru, butaforie de plastic, e puternic deşert.

în

Cine supravieţuieşte iadului de pe pământ, va ajunge sigur în rai. Înalţă-te, trăsnite-ar norii!

Fratele meu fără copilărie – Adam.

Ţin cu biserica, oricare-ar fi; sunt de partea ei cât mă lasă în pace; dacă mă trage de mânecă, dacă mă cheamă cu îndemnuri, abia aşa mă îndrăceşte.

Locul naşterii a rămas în proprietatea psihicului meu, nişa de unde îmi trag puterea ca fiinţă a pă- mântului. Şi, acum, viu încă, să fiu expropriat din locul naşterii?

Cadastru, arta de a scrie hotare, de a împăca oa- menii cu pământul dintre haturi, cu locul lor între ceilalţi. Asta, când nu-i face să se omoare pentru acelaşi hat, pe acelaşi loc, din acelaşi motiv: mân- dria de a avea locul lor pe pământ.

73

MIRCEA OPREA

Seceta din două veri la rând ne-a adus în pragul foametei; într-a treia, popii au ieşit cu icoane şi prapuri pe străzi şi, minune: a plouat, a plouat cu ajutoare din străinătate.

Milos şi darnic, cum sunt, şi când mi se ia, eu spun repede: Bogdaproste!

Am în mână cartea veche, foile uscate mi se fă- râmiţează între degete şi-mi rămâne în palmă ce- nuşa fără flacără. Am senzaţia, ba şi trăiesc gândul că sunt ultimul cititor, din mâna mea pornind apo- calipsa, pojarul ce mocnea în cartea veche.

Sunt prea puţin în împlinirea mea, de nezărit în ochii voştri, atât cât încape în palma strânsă pumn, zgârciul de pe zăvorul din uşă.

Ziua mea de mâine nu are viitor.

E atâta înghesuială în piaţă, zi de târg, lume multă, mulţi necunoscuţi că, până şi în buzunarul meu când bag mâna, dau mâna cu un străin.

Pasionat din tinereţe de numismatica la zi, a adu- nat sertare cu monede şi bancnote ca, apoi, să le pună în contul lui, la bancă. Azi îşi expune cardul prin vitrine, alături de ceilalţi colegi şi îşi laudă per- formanţa: e singurul numismat care primeşte do- bândă pentru colecţia sa.

74

Reacţii adverse

Străinului de el însuşi îi este mai aproape umbra decât cămaşa.

Oboseala din trup se face cârcei de tristeţe.

N-am pe nimeni în cer, toţi ai mei sunt în pă- mânt, sămânţa bună să răsară. În Cer, nimeni.

Sunt un umanist şi iubesc şi eu lumea, dar cu biciul în mână, cât să mă apăr măcar!

Toată viaţa a dus-o în rugăciune. Tânăr, se ruga la doamna frumoasă ca icoana, cerşindu-i graţiile divine; acum, la bătrâneţe, se roagă la Domnul, -şi afle iertarea pentru rugile împlinite.

Chelul? I-a pus Dumnezeu mâna în cap şi, când şi-a luat-o, şi-a luat-o cu părul lui cu tot.

Asceţii nu-s oamenii măsurii; ei au o lăcomie pe dos, o lăcomie concavă.

Capodopera e răbdătoare, ştie să aştepte până mâine, poimâine, s-o vedem. Ridicolul e imperativ:

cere spectatori azi, acum, cât e fierbinte.

În capul meu se joacă un dramaturg dement. El stă de vorbă cu toate personajele, noi fiind actori în piesa lui fără să vrem. Nu ştim sfârşitul, piesa-i ne- terminată, autorul nebun îngrozindu-se de finalul care îl inspiră.

75

MIRCEA OPREA

Dulapul cu cadavre? Fiecare englez, se ştie, are un cadavru în dulap, e hobby-ul lor. Numai eu am un dulap cu englezi: Dickens, Shakespeare, Bacon, Byron, Milton şi tot aşa!

Acelaşi nor devine un monstru după ce te-a în- cântat cu chip de înger, doar cu un minut mai de- vreme. Cât de aproape de noi sunt norii.

Scopul unei fapte să fie şi cauza ei? Aşa se face că, mulţi, n-au scopuri cât cauze.

Se uită de mai multe ori pe zi la busolă ca şi cum şi-ar consulta ceasul de mână, mereu nemulţumit:

nordul rămâne în urmă, bate pasul pe loc.

Să ai norocul să te naşti frumos la chip, e posi- bil ca, din graţia trupului, ceva să treacă şi în inte- riorul tău; când te naşti frumos pe dinăuntru, sigur frumuseţea ta nevăzută îţi va lumina chipul.

Ca avocat talentat, pentru banii primiţi, socotea de datoria lui să-şi convingă clientul, mai întâi, că e nevinovat, chiar şi împotriva faptelor. Cu atât mai mare drama când pierdea procesul.

Urzica, ce temperament, ce personalitate şi ce cu- raj să judece, să dea corecţii usturătoare, fără drept de apel, de la prima strângere de mână. Şi asta doar pentru a mă respinge, pentru a-mi spune că nu are nevoie de mine, că nu mă vrea.

76

Reacţii adverse

Cuiul, sentiment pătrunzător şi durabil împăr- tăşit de două scânduri.

De ziua mea, aproape de Crăciun, primesc şi eu urări de bine; cadouri la 1 aprilie.

Să spui adevărul, adevărul cel grav, să spui ade- vărul tău care întoarce soarele din drum, adevărul tău care trimite ploaia înapoi în nori, un adevăr ca acesta nu se spune în şoaptă, se urlă.

I-am citit cartea aşa cum am citit şi Biblia: o ad- mir, dar tot n-aş jura pe ce scrie acolo!

Excesul tău de om mulţumit se răzbună în ma- ladii fără nume iar şovăiala în a-ţi afla măsura, până la urmă, te omoară.

Un duşman mai are omul pe pământ – aproa- pele, semenul său. Nu mă îndoiesc că, printr-un efort sinucigaş, îl va învinge şi pe acesta.

Nu vă bucuraţi de autodaféul meu; oricât de aprins, de înverşunat aş scrie despre mine, în fieca- re rând e vorba şi despre voi.

Faci binele cu fapta şi pe seceta asta de binefa- ceri şi binelui tău nu-i urmează nimic. Scapi răuta- tea în vorbe şi toţi vor îndrepta spre tine degetul arătător ca pentru execuţia din urmă… Şi iată-mă nefăcător de bine, de rău nefăcător.

77

MIRCEA OPREA

Să pot zbura precum vorbesc, şi ca zburătoare m-aş bâlbâi prin toţi copacii, zburătăcind cuiburile, mirându-mă şi eu de zborul meu târât până să fiu înţeles că vreau să mă-ntorc pe pământ.

Urzicat de cei de-aproape, palma frige, mă arde şi cât voi lipsi din lume.

Citesc cartea ca şi cum m-aş privi în oglindă, cum mi-aş vedea portretul făcut de altul. Vor mai fi câteva retuşuri dar, oricum, acesta sunt eu, aceştia sunteţi voi, cei văzuţi în geamul oglinzii.

Să recunoşti infinitul, să iei cunoştinţă de adân- cimea lui, mărturisire dramatică a propriei tale mi- cimi, furnică rătăcită la marginea Universului, cu povara conştiinţei de sine.

Vai de religia în care credinciosul e mai treaz decât dumnezeul lui.

Cum de mă încred în iluzii şi la bătrâneţe? Cum să nu mă încred când, şi azi, şi mâine, am aceeaşi vedenie în ochi, iar lumea mă recunoaşte după ea ca după cuta din frunte.

Nu doar oamenii, şi lucrurile ar trebui să fie alt- fel decât sunt: mai bune, mai trainice şi mai dibace în mâinile mele nepricepute. Greşit îmi judec şi eu aproapele cum, greşit, şi el mă judecă: La ce bun o fi ăsta pe lume, dacă mie nu mi-i de folos?

78

Reacţii adverse

În pustia Karuliei, cuviosul Ghelasie se ridică în chilia săpată în peretele muntelui fâlfâind din suta- nă. Cu invidia ascunsă, fratele Pahomie îl mustră:

Ce nu urci şi dumneata pe scara de cânepă, fără trufii, prea cuvioase? Iartă-mă, frate, frânghia-i cam putredă şi mi-i că dau buzna la cer nechemat.

În prostia mea stă toată carisma escrocului: îmi flutură pe la nas promisiunea şi eu îl rog, îl rog insistent să mă înşele şi, dând mâna cu mine, mă previne de riscuri, n-o să fie cum mi-a promis, ba va fi mai rău şi, totuşi, binevoieşte să-mi facă fa- voarea: îmi ia votul şi dispare.

Viu, pământean; mort, pământ.

Viitorul, şofer fără oglindă retrovizoare, mă con- sumă imperfect. Desăvârşita zi de mâine se dăru- ieşte altei vieţi.

Din prânzul sărac, vinul bun face sărbătoare.

Munca pământului? Lucrare de primăvară după topirea zăpezii, după dezgheţ. Şi astăzi românii, după obicei, primăvara ies la câmp: măsoară, vând ori cumpără, arendează, măsoară din nou, nu-i cât trebuie, se ceartă, se bat, plătesc avocaţi, deschid procese cu fraţii, cu rudele, cu vecinii şi iarăşi mă- soară, fac schiţe şi-l împart pe moşteniri, partajări dezbătute prin notar şi tribunale. Peste ani moşte- nitorii culeg recolta: recuperare cheltuieli de judecată.

79

MIRCEA OPREA

Sunt mulţumit că majoritatea românilor câştigă suficient -şi ţină viciile, fără tâlhării, fără să mă fure pe mine: un echilibru de-a dreptul divin.

Câinele ăsta mă priveşte cu atâta insistenţă de parcă abia rabdă să nu mă întrebe ceva, ceva esen- ţial. Privirea sa m-a şi intimidat pentru că, sigur, n-aş fi ştiut ce să-i răspund: cum să-l mint, cum -l păcălesc aşa cum o fac cu semenii mei?

Să ne bucurăm de greşeli, de erori, de gafe şi scă- pări. În eşecurile de azi vom găsi noutatea zilei de mâine, omul nou râvnit de toate ideologiile, de toate religiile, cu şi fără vreun dumnezeu în Cer.

Ca printr-un periscop, de după stâlpul de gard aşteptarea mea pândeşte lungul drumului: Ia uite, vin americanii, în sfârşit!

Pe când eram în alt timp, în altă vârstă, cuvintele şi ideile din spatele lor arătau altfel, spuneau altceva. Înţeleg, eu fiind mai tânăr, în altă lume, şi cuvinte- le şi ideile aveau alt chip.

Cum să te îndoieşti de ideea simplă că şi boala şi neputinţa ne vin după cât binemerităm de la viaţă. Destui le simt ca pedepse, pe când alţii le ştiu drept surprinzătoarea răsplată pentru virtuţile lor rare şi, ajunşi în suferinţă, cer tot respectul pentru medalia primită din partea hazardului, pentru distincţia pur- tată pe sub piele.

80

Reacţii adverse

Copilul aruncă piatra în sus şi închide ochii să nu vadă în cine va nimeri, închide ochii să nu ştie, în spaima lui, cine a aruncat piatra spre el.

Am ce pot să-mi închipui că am. Închipuirea mea, fabuloasă şi liberă, se bucură hoţeşte de splen- dorile străine iar trecerea mea prin grădinile voastre nici n-o veţi simţi. În jaful de noapte trec ca briza ce nu lase umbre.

Ca fost soldat (instruit!) am rămas neîncrezător în strategii militare, în arme, şi n-aş fi ucis pentru vreun rege, pentru vreun napoleon. Nici pentru mine nu m-aş fi bătut pe viaţă şi pe moarte.

Ascuns în amurgul fiinţei, absurdul nerăbdător dă în clocot: noaptea asta simt cerul mai aproape.

Seară de lectură: oameni aşteptând să treacă în cuvinte.

Nu pot nici eu să sar peste umbra mea; dar să mă-mpiedic pot.

Descopăr la unii talentul de a aştepta, la alţii pe cel de a amâna, adică îndemânarea de a trăi cu uşu- rinţă de azi pe mâine, sub promisiuni lăsate pe seama providenţei. Şi toţi adună cu talent promisi- uni cum ar aduna confeti de hârtie de pe podelele Revelionului de peste decenii, încrezători că, mâine, iluzia apei de ploaie va fi zăpadă adevărată.

81

MIRCEA OPREA

Între monarh şi omul de spirit, să am de ales, m-aş apropia să ascult spiritul şi fără să mi-o ceară; aş face-o, probabil, şi din iritarea mea ca nu cumva monarhului să-i treacă prin cap să-mi poruncească să-l ascult, să-l urmez.

Secretele sale îl ascunde de lume. El, prizonierul secretelor sale.

Adesea îmi refuz o plăcere, un moft, nu lucruri de preţ, ci fleacuri de toată ziua, purtându-mă cu mine ca un părinte ţâfnos, mereu agasat de caprici- ile copilului său: lucrul acela nu-i sănătos, cel-alt nu-i de nasul tău, aceea nu-ţi poţi permite. Acum îmi doresc şi caut lucruri esenţiale, vitale dar, şi la atingerea lor aceeaşi voce îmi interzice răstit, bobârnac în frun- te: Acela, anume acela nu!

Are abia cinci ani dar, dacă îşi va păstra instinc- tul, va semăna cu mine la cincizeci. Şi eu încă arunc orbeşte cu vorbele, în unul, în altul, şi închid ochii să nu ştie cine i-a lovit; de vreme ce ţin ochii în- chişi şi nu-i văd, înseamnă că nu-s acolo.

Scriu aşezat în scaun şi, răvăşit de scris, câteoda- tă am senzaţia irepresibilă că, de m-aş ridica chiar în clipa aceea, de m-aş ridica m-aş înălţa, aş zbura, aş trece prin fereastra deschisă, lăsându-i cu gura căscată pe vecini, pe cunoscuţi. Nu, nu-mi pot per- mite o aşa ruşine în faţa celor care mă ştiu de-o viaţă: mai bine să scriu despre asta!

82

Reacţii adverse

În replică cu filozofii, mă întreb dacă, vrând să mă umilesc, n-ar fi bine să postesc, abţinându-mă de la virtute, trăind zile în şir în păcat, coborând în josnicia mea până la temelia devenirii ca fiinţă năs- cută în credinţă, aşa să am cu adevărat pricină că- inţei mele, reazem să-mi caut ispăşirea.

Prin mărunţimea sa, acest om valorează abia cât semnul ortografic, o abreviere oarecare în lunga fra- ză a omenirii, precum tot ce se înţelege prin expre- sia scurtă ş.a.m.d.

Trufaşii postesc cu speranţa în cozonacul pro- mis la sărbătoarea celui puternic. Umilii au tăria să mănânce pâine de tărâţe şi secară zi de zi iar de vor avea cozonac, nu vor dispera dintr-atât!

Îmi place oraşul meu: e plin de gafele edililor săi binevoitori.

Păpădia, cu umeri de taur în rădăcini, sparge te- melii de piatră cum nici o altă putere vie n-o face, cât să mă-ntreb de unde-şi trage puful de păpădie gingăşia.

Între meseriile vechi este şi cea a războinicului, a soldatului. În ciuda atâtor războaie cumplite, incre- dibil de sângeroase, meseria n-a dispărut, ba a pros- perat chiar, semn că încă mai vrem lupte, fie sub aceleaşi idealuri de acum zece mii de ani, fie pen- tru altele noi, oricum – numai să luptăm.

83

MIRCEA OPREA

Cum să fiu anti-american: America Latină îmi place foarte mult, e chiar fabuloasă în puterea sa de a răbda, de a creşte, de a rămâne locului!

Învingător şi eu până la capăt, până la moartea învingătorului!

Sunt oameni răi? E modul lor de a se feri de co- pleşitoarea grijă a altora, de interesul acestora de a se apropia prea mult de ei. Alţii, slabi cu firea, nu rezistă tentaţiei de a face răul atunci când pot.

Cum să nu-ţi plângi trecutul ca pe o victimă a timpului. Viitorul, promisul copil al clipei prezen- te, care nu-şi va mai găsi părinţii în viaţă.

Casa lui rămăsese cât un schelet din ceea ce avuseseră părinţii, din ceea ce moşteniseră şi ei; un schelet al copilăriei sale, vraful de oase ce nu se mai puteau ţine de memorie.

Mă compar cu alţii şi îmi merit pe deplin dojana cu biciul de foc. Roşesc în oglindă când ştiu unde sunt, când ştiu unde nu am ajuns.

Simt şi eu că trăiesc în altă lume decât în socia- lism. În sărăcia de atunci erau puţine lucruri în faţa cărora aş fi avut opţiunea să le refuz. Acum, ajuns şi eu în lumea liberă, da, pot să-mi refuz infinit mai multe decât în socialism, pot refuza tot ce-mi do-

resc, dar nu-mi refuz

sarcasmul.

84

Reacţii adverse

Revelion. Traversezi timpul, luntraş singuratic; clipa între ani, vâslă rămasă în gheţar.

N-am nimic de ascuns din viaţa mea, secretele pe care nici eu nu le ştiu sunt în viitor.

Tot ce mă hrăneşte are o otravă şi un viciu: ba excesul, ba abstinenţa.

Moartea şi Viaţa – reacţii adverse la medicamen- te, la otrăvuri.

Cu doctori şi leacuri lungesc speranţa de viaţă a bolii. Supravieţuind, eu confirm minunatul progres al medicinei în faţa celor care nu mai sunt.

Am fost rănit, am fost rănit adânc de viclean. Cu ultima suflare, am să-l caut pe cel care m-a ră- nit, la el fiindu-mi leacul.

Cât vom fi supuşi din fire, se va găsi şi regele dispus să ne stăpânească, şi asta fiind în firea lui. Dispar regii, nu dispar supuşii. Se vede că blazonul celui supus e mai vechi decât al oricărui rege.

Sub orgoliul tău gigantic, cine să te înţeleagă? De vrei să te înţeleg, fă-te mic în tot ce ai, în tot ce eşti; coborât în infim, vei fi la nivelul înţelegerii me- le, îmi vei intra sub ochi, să te văd cu mintea mea cea mică. Cine să cuprindă cu înţelegerea sa mică mai marele decât el!

85

MIRCEA OPREA

Stânca, inertă azi, mâine ia chipul cioplit, tot din daltă primind şi rana vie, rana din care va muri. Nefiinţa, oboseală de sculptor.

În tot ce mi-aţi propus cu atâta graţie, voi ţine cont de bucuriile ce mi le doriţi, de cele pe care le râvnesc şi eu şi, daţi-mi voie, vă refuz în toate, cum mi-aş refuza propriile dorinţe.

Calendarul? Îl privesc cu respect şi teamă: de pe foaia lui magică îmi vine timpul prin arătări ivite din peretele casei.

Nu-i pădure fără uscături? La noi proverbul s-a tă- iat: nu-i pădure!

Contrar oricăror legi ale fizicii, în mediul nostru bezna se propagă cu viteze superioare luminii.

Mi-i tot mai greu şi am de ce mă plânge: sunt persoana faţă de care nu pot ascunde nimic când e vorba de mine!

86

MICROB DE SĂNĂTATE

Prin natura slăbiciunii omeneşti, leacurile sunt mai lente decât bolile. Tacitus

Suferinţa, boala, sărăcia, condiţii ale înţelepciunii care, la mulţi, se confundă cu resemnarea, cu re- nunţarea. Voi adăuga şi smerenia în faţa puterii pe care nu o cunoşti.

Cel puternic supune pe cel slab, e legea naturii. Când ideologia se opune jocului, se elimină ideolo- gia ca periculoasă pentru cel slab.

Moartea – înmulţirea cu zero.

Am învăţat o istorie greşită, aşa cum ştiu că şi istoria altora e la fel de greşită. Da, cu alt trecut, prezentul nostru, aici, va fi fost puţin altfel decât cel în care trăim astăzi, cum ştiu că, în viitor, ne aşteaptă pe toţi acelaşi sfârşit.

MIRCEA OPREA

Nu mi-i teamă; şi într-o lume de gay, cei din neamul meu tot vor avea un viitor. Măcar cât să le aducă moştenitorii în casă.

Simultan trăiesc două vieţi, neştiind care mi-i geamănul din oglindă.

Reuşesc în lucrarea lor şi pentru că au viziunea perspectivei, intuiesc cum va arăta ziua de mâine şi ce au ei de făcut în acea zi. Alţii supravieţuiesc prin lipsa lor de grijă în privinţa faptei de mâine pe care, ştiu ei, nimeni n-o poate prevedea, cum nu pot nici s-o amâne.

Aş zice că cineva are chef de joacă: îmi adaugă zile numai să-mi strice mie nopţile.

Replică între moştenitori: Să nu ne certăm de faţă cu mortul!

Normal inevitabilul din clipa asta.

Un copil, prinzând din zbor să citească, aude că în Enciclopedie sunt trecuţi cei mai importanţi oa- menii pentru noi, fie bărbaţi, fie femei. Deschide repede cartea şi, înainte de toate, caută: mama mea!

Voi face tot ce mi-am trecut în program, punct cu punct, oră cu oră, şi asta pentru că sunt un ins slab, în loc să las naibii totul şi să mă duc la plajă, cum fac amicii mei.

88

Reacţii adverse

Dumnezeu, să existe cu adevărat, nu văd de ce-aş crede în el mai mult decât în alt semen, de ce l-aş urma cu credinţă pe El şi nu pe un vecin?

Istoria, afacerea personală a fiecărui popor.

Sunt, se vede, din neam de negustori; pentru orice mă tocmesc, poate scot cu un bănuţ mai ief- tin. Iată: potrivit cu interesul Firmei, viaţa mi-i dată pe gratis, dar eu tot negociez la sânge, poate o scot la jumătate de preţ.

Alarmat, dă telefon la salvare: M-am fript! Veniţi repede, am mâncat ciuperci.

Nu mă sperie nici o grijă din viitor, chiar şi dacă m-ar găsi în viaţă.

Abia focul şi moartea fac ordinea adevărată în casă, în lume.

Per capita, aş vrea să scriu, dar calculatorul ştie mai bine ce nu îndrăznesc să spun cu ezitarea mea. Şi greşeşte el pentru mine tastând: per copita!

Sigur timpul e o boală, boala căpătată din pă- rinţi. Şi ei au suferit de durerea timpului ca şi mine, că nu mai ştii cine pe cine loveşte când timpul pa- re să se întoarcă din microbul etern. Şi boala de timp mi-a intrat în sânge, o simt cum se zbate în tâmple, în sângele moştenit, boală fără leac.

89

MIRCEA OPREA

Nu folosea punctul de final; orice propoziţie la el se termina cu liniuţă, cu trei puncte. Ştia el că mai avea ceva de spus, dar i se uscase vocea.

Singurele „bunuri“ care se naţionalizează azi sunt pagubele băncilor şi datoria publică.

S-a întâmplat să privesc un mort şi nu ştiu cum şi cine i-a potrivit expresia, cum i s-a nimerit, dar avea un zâmbet de plăcută nepăsare, aşa cum ai zâmbi când treci strada pe verde şi ştii că nu te paşte primejdia, zâmbetul celui uşor absent la dis- cuţia de faţă, la prezenţa noastră efemeră, zâmbe- tul celui care ştia sigur unde avea să ajungă.

Singurul dar imposibil de recompensat în vreun fel este timpul, clipa pe care ţi-o dăruieşte celălalt din viaţa lui, clipa dedicată ţie.

Nu mai gândesc, tac şi-n gânduri de teamă să n-ajung acolo de unde aş avea nevoie de călăuză să mă întorc din gândul meu. Gândesc tiptil, în paşi mici, şi mă întorc repede acasă.

Bolile ne jefuiesc caracterul, ne zdrenţuieşte per- sonalitatea, ne gârbovesc statura în faţa celorlalţi şi riscă să ne facă înţelepţi, adică să mai renunţăm cât de cât la lăcomie şi, minţindu-ne că vom dispărea şi noi ca toţi ceilalţi, să ne mai ostoiască din orgoliu, din ambiţii, să mai renunţăm la planurile de gran- doare că, sănătatea, nu are grijile astea.

90

Reacţii adverse

Aspru, aspru de tot îi mai judecăm noi pe rataţi, pe ei măsurându-i cu înălţimea idealurile noastre la care n-am ajuns.

Cocor în zbor, după o vreme şi timpul, şi timpul cel veşnic trece peste orologiul din turn.

Bătrânul nebun din mahalaua copilăriei mele îmi repeta şoptit la ureche: O să te pierzi în cursul vieţii şi ţi se vor usca adâncurile. L-am întrecut în ani pe acel nebun şi tot nu vreau să pricep joaca lui de vorbe stricate aruncate în mintea unui copil.

A scrie fără voce, a scrie fără să te audă nimeni, cum ar scrie cel mut, a scrie în pustiu pe dunele nisipului mişcat de vânt – ce disperare banală.

Să ignori clipa cu răbdare, arma secretă de care fac abuz printr-o tehnică specială greu de zărit din afară. Când pleci la drum lung, păşeşte peste ne- răbdarea ta, ignoră clipa aşteptării pasului următor.

Tot mai greu mă apasă senzaţia că fiecare pas mă apropie de nimic. Orice pas – nimic.

Încep să-mi cunosc tot mai bine defectele, boli- le, şi mă surprinde că le supravieţuiesc. Mă şi mir cum de barca spartă în atâtea locuri încă pluteşte. Pluteşte pentru că nu are sarcină, nu are încărcătu- ră, e mai uşoară decât apa, barca mea nu are nimic de dus, decât propria-i fiinţă goală.

91

MIRCEA OPREA

Când visele îmi aruncă tot gunoiul vieţii în faţă, tot adevărul, eu de cine să mă ascund, de cine să mă feresc?

Beau, beau de atmosferă, nu să mă îmbăt. Beau şi dintr-un calcul: să fi fumat, ţigara scumpă mi-ar fi dublat cheltuiala, încât zic: cu cât beau, cu atât sunt mai în câştig faţă de amicii mei, fumători în- răiţi care mai trag şi în piept, până ameţesc.

Orice scaun va fi tronul regelui de-o zi, de-o oră, dacă în acel scaun se aşează regele.

Şi eu, pătimaş de neoprit, îmi joc destinul la cărţi noapte de noapte: când scriu, când citesc prăbuşit sub raftul de bibliotecă.

Bine domesticit, bine dresat, bumerangul tău la tine se întoarce, victima lui de mâine.

Îmi păstrez echilibru cât pot, un echilibru cu bătaie spre optimism.

Pământul, ţărâna, glia călcată în picioare e şi ea fiinţă vie trăindu-şi viaţa. Mă uit la firul de buruiană cum se ţine cu rădăcinile de adâncul ţărânei ca de sâ- nul mamei şi nu-i dă drumul din braţe; aceeaşi fiinţă macerează, digeră şi asimilează, arde şi transformă în abur sau fum tot ce înghite. E un pântece des- chis ţărâna; zămisleşte şi omoară zămislind, iar şi iar, tot ce se vede.

92

Reacţii adverse

Nu mai du grija bolii, a medicamentelor, a contra- indicaţiilor. Uită-te la mine, i-au doctorii de ani buni şi boala-mi pare neatinsă!

Capcanele viitorului: viitorul, o capcană? Am reuşit să depăşesc trecutul, voi păcăli şi prezentul, dar de viitor nu pot să trec, deşi mă trage nada.

Hrana ta devine energie vitală, sentiment şi re- sentiment, privire şi zâmbet, emoţie şi gest, toate cu energia lor subtilă extrasă dintr-un banal cartof ori o porţie de sushi, devine energie sexuală ce îţi aduce moştenitorii. Ai grijă cum îţi hrăneşti copiii.

Unde ţi se sprijină ochiul obosit de hoinăreala prin nori, acolo, pentru o clipă este centrul pămân- tului, centrul universului.

Religia e bună cât mă ajută să fac ceea ce vreau eu. Dacă mă împiedică, de ce m-aş supune ei; dacă nu l-aş folosi pe Dumnezeu după nevoile mele, dacă nu trage la jug pentru mine, la ce altceva ar fi bun, de ce aş fi atunci preotul său?!

Când, în numele libertăţii, al voinţei şi al puterii lor, cineva crede că-mi poate face răul, cu sigu- ranţă am obligaţia să mă opun până la desfiinţarea primejdiei. Dar, oare, pot face binele şi altora, pot desfiinţa răul şi în numele lor? Vor ei cu adevărat să scape de rău, nu cumva le impun cu forţa binele meu care, pentru ei, va fi un rău şi mai mare?

93

MIRCEA OPREA

Mai mult decât protejează, iubirea discriminea- ză şi persecută, în fapt. Se moare din dragoste şi nu doar în vorbe.

Nu joc poker cu hazardul: în mâinile lui toate cărţile sunt aşi.

Specia mea îşi omoară viitorul de dragul celui care-şi trăieşte prezentul. Făcut prost din proiectul divin, omul are un caracter autodistructiv, prin tot ce-şi doreşte mai bun pentru el. Abia excepţia de la individ la individ, săritura din normal, în bine, în rău, ne asigură ziua de azi, de mâine – cine ştie.

Toţi mă judecă după ce şi cât am făcut, numai eu mă ştiu după ce şi cât puteam face! Pe cel bun jude- -l după câte a făcut. Pe cel rău judecă-l după câte a reuşit să se abţină să facă.

Spiritul, veşnic blestemat să dăinuie şi fără trup, mai mult decât carnea asta putredă, mai mult decât pământul care-l ţine.

Sofismul, tocmai arta prin care demonstrez că falsul logic e adevărat iar adevărul din faţa mea nu există, deşi asta nu-i treaba cuiva câtă vreme, iată, falsul şi aşa păcăleşte pe toată lumea. Scamatoriile din cuvinte, admirabile jocuri de spirit, duc grab- nic în râpă când le pun pe cale. Dincolo de jocul lor, dau de viaţă, de moarte, dureri care nu mai sunt sofisme!

94

Reacţii adverse

Nici un lucru bun cu adevărat nu-i desăvârşit, nu-i întreg. Să fie întreg are nevoie şi de partea sa rea; abia aşa se întregeşte în sens, în cuvânt.

Chiriaşul meu de suflet, că bani nu-i cer, mă ia la rost: cum să mă simt bine în casa ta când mă plouă, mă bate vântul şi nici s-o repar nu mă laşi? Ca să vezi; chi- riaşul suferă de grija proprietarului.

Dumnezeu l-a întrupat pe Adam ca matur, nu-l văd modelat din lut, prunc de ţâţă neînţărcat; nici Eva n-a ieşit din coasta de deal copilă de grădiniţă, nici puberă măcar. În fantezia mea şi Adam, şi Eva, au venit pe lume la vârsta potrivită de urcat pe cruce, de-o vârstă cu Hristos, cel din urmă co- pil al lui Dumnezeu, mort şi el pe pământ.

Nu fluier în biserică; eu fluier în… bisericuţă!

Timpul, materia pe care natura o are din plin la îndemână, dar nu o risipeşte pe nimic ce este viu.

Spiritul, flacăra ce-mi devorează carnea.

Tânărul, zicem, are viitor când, de fapt, are to- tul şi nimic, ca mâine urmând să dispară ori să mai trăiască fără să auzi de el. Abia bătrânul fără viitor are trecut, adică are ceva cert, şi acel trecut l-a ars, l-a trăit şi i-a lăsat urme în trup ca pe pământul cultivat, ca pe locul unde a fost pădure şi au rămas cioate: urâtă-i bătrâneţea cu frumosul ei trecut.

95

MIRCEA OPREA

După cât de acut îmi simt durerea, îmi dau seama cât de viu sunt.

Nimicul, mulţimea numită astfel din lipsa altui cuvânt.

Cum cade viaţa sub umbra nefiinţei! Este o miş- care imperturbabilă ca pe o orbită astrală. Simultan, pe cât trăim, tot pe atâta şi murim, parte din fiinţă intrând în umbra morţii cât mai suntem vii, până ajungem în umbra muţeniei cu totul. Şi, dintr-o dată, fără să faci vreo mişcare, eşti înafara lumii, cu totul străin ei.

Nu dau de pomană; mie mi se ia de pomană.

Ruleta rusească, jocul celor norocoşi: un singur ghinion în toată viaţa.

Ştiu prietenii care ţin mai mult decât o căsătorie iar la despărţire, când se-ntâmplă, amândoi pleacă cu mâinile goale.

Cât par buruienile de rele la gust, la caracter şi le alungăm din grădini, tot ele devin leacul bun să ne scape de durerea iubirii în exces pentru dragele noastre zarzavaturi, poame şi legume. Buruiana? E un tâlc şi aici: picul de răutate, în miros, în culoare, dă vigoare virtuţii, o armează pe dinăuntru, o face să-i strălucească gustul care, scăpată în prisos, din elixir devine otravă!

96

Reacţii adverse

N-ar trebui să fiu mâhnit de singurătate, făclie cu bătaie lungă în adâncul meu.

Şi, să nu pierd vremea, m-am culcat devreme.

Nu brusca animalul din tine: muşcă!

Nu cred în căile de mijloc: eşti moral, ori nu eşti, nu eşti deloc!

Sporul meu cel mare îl am când îmi propun una şi fac alta.