Universitatea din Pitesti

Facultatea de Stiinte Economice si Drept

Specializarea A.A.C.T.S.O.

Botogan Bogdan
 INTERNATIONALIZAREA AFACERILOR
SI STRATEGII CONCURENTIALE
IN SECTOARELE GLOBALE

1. GLOBALIZAREA - CONTINUT SI SEMNIFICATII

Intensificarea globalizarii constituie trasatura fundamentala a economiei mondiale la

inceputul secolului XXI. Ea se caracterizeaza prin accentuarea tendintei de reducere si
eliminare a barierelor dintre economiile nationale, precum si amplificarea legaturilor dintre
aceste economii. Desi este unul dintre cei mai utilizati termeni in literatura de specialitate, nu
se poate spune ca exista o definitie general acceptata.
Una dintre cele mai cunoscute este definitia Bancii Mondiale:

Globalizarea se refera la faptul observabil ca in ultimii ani o parte din ce in ce mai mare a
activitatii economice la nivel mondial se deruleaza intre persoane si firme din tari diferite.

Formele globalizarii

Comertul international - o parte din ce in ce mai mare a bunurilor si serviciilor

consumate provin din importuri. In domeniul relatiilor financiare externe, procesul de
globalizare se oglindeste asadar in cresterea mai rapida a comertului international fata de
productia mondiala. In perioada 1950 - 1994, comertul international a crescut de 14 ori, in
timp ce productia mondiala a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapida a comertului international
constituie o consecinta a adancirii diviziunii internationale a muncii, a liberalizarii accesului
pe pietele externe de bunuri si servicii si a progresului tehnici in domeniul transporturilor si
telecomunicatiilor.

Investitiile straine directe - factorii determinanti ai cresterii rapide a investitiilor straine

directe sunt: liberalizarea politicilor in domeniu; implementarea programelor de privatizare,
cu participarea investitorilor straini; achizitiile si fuzionarile de intreprinderi, ca urmare a
sporirii concurentei; noile tehnologii, care faciliteaza transporturile si telecomunicatiile,
precum si organizarea managementului firmelor implantate la mari distante. Productia
internationala, inclusiv productia societatilor transnationale, a filialelor si a altor intreprinderi
legate de societatile multinationale, prin acorduri si aliante, fara participarea de capital a
cunoscut o puternica dezvoltare. Vechea schema de fabricatie intr-o tara si vanzarea intr-o alta
tara a cedat terenul operatiunilor de fabricatie internationala. Progresul tehnologic permite
descompunerea si dezagregarea proceselor de productie. Firmele isi aleg pentru fiecare dintre
fazele procesului de productie locul care intruneste cei mai favorabili factori de productie. In
consecinta, exportul nu mai reprezinta adeseori vanzarea unui produs national catre un
cumparator strain, ci decurge din diferitele localizari nationale ale intreprinderilor care
participa la crearea aceluiasi produs. Societatile multinationale pot contribui la stimularea
dezvoltarii economice in tarile de implantare, la intarirea capacitatilor lor tehnologice, la
formarea resurselor lor umane, la facilitarea accesului la noi piete.

Pietele financiare - globalizarea activitatilor financiare a fost facilitata de progresele in

domeniul comunicatiilor si informaticii. Odata cu pietele financiare globale au aparut si
crizele financiare globale care au relansat discutiile cu privire la avantajele si dezavantajele
procesului de globalizare.

Exista opinii conform carora globalizarea nu este un fenomen nou, ba chiar ca lumea era
mai integrata acum un secol. Comertul si investitiile, ca proportie din PIB erau comaparabile,
iar datorita granitelor deschise, oamenii puteau circula liber. Ce este totusi nou in aceasta
perioada?

Piete noi

 Piete globale cu dinamica ascendenta in servicii: banci, asigurari si transporturi;

 Piete financiare noi: nereglementate, conectate, cu posibilitatea de a actiona si
reactiona la distanta, in tim real, cu instrumente financiare noi precum produsele
financiare derivate;
 Dereglementarea si scaderea legilor antitrust, proliferarea achizitiilor si fuziunilor;
 O piata globala pentru bunurile de consum, cu marci globale.

Actori noi

- Corporatiile multinationale integreaza productia si vanzarea, dominand productia

mondiala;
- Organizatia Mondiala a Comertului este prima organizatie multilaterala cu autoritatea
de a impune reguli guvernelor nationale;
- O retea internationala in cresetere de organizatii neguvernamentale;
- Blocurile regionale au devenit mai numeroase si mai importante: Uniunea Europeana,
ASEAN (Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est), NAFTA (Asociatia Nord -
Americana a Liberului Schimb), etc.
- Grupurile de coordonare politica : G - 7, G - 10, G - 22, OECD.

Reguli si norme noi

 Economia de piata s-a raspandit la scara planetara;

 Democratia s-a raspandit ca modalitate principala de alegere a regimurilor politice;
 Conventiile referitoare la drepturile omului sunt adoptate si cunoscute pe arii din ce in
ce mai extinse;
 Conventii globale referitoare la problemele de mediu;
 Conventii multilaterale cu privire la drepturile de proprietate intelectuala, comunicatii,
investitii, etc.

Noi mijloace de comunicatie (mai rapide si mai ieftine)

 Internet - ul si comunicatiile electronice conecteaza simultan multi oameni;

 Telefonia celulara;
 Transport mai rapid si mai ieftin- aerian, rutier si pe calea ferata.
 2. CORPORATII MULTINATIONALE- PRINCIPIU AL GLOBALIZARII

Din 1969, numarul companiilor multinationale apartinand celor mai bogate 14 tari ale
lumii a crescut de peste trei ori. Importul de bunuri si servicii au o pondere de 24% din PIB la
nivel mondial, adica de doua ori mai mare, fata de acum 40 de ani. Comertul international are
acum pondere de o patrime din PIB-ul Statelor Unite, iar intre 1996 si 2006 se preconiza ca
exporturile americane sa se majoreze cu 51%. Comertul mondial reprezinta astazi 29% din
PIB-ul inregistrat la nivel mondial, adica o crestere cu 10% fata de anul 1990.
Intreprinderile multinationale sunt sisteme economice dezvoltate din corporatii
internationale anterioare sau create in perioada ultimelor decenii, care constau din active
tangibile si intangibile - capital investit in productia de bunuri si/sau servicii, capacitati de
cercetare-dezvoltare, tehnologii avansate, modalitati si practici de organizare si management,
legaturi comerciale desfasurate si detinute in tara de origine si in alte tari. Aceste sisteme sunt
mari conglomerate cu o geografie proprie. Ele cuprind firmele-mama si filialele din tara de
origine si din alte tari. Oricare dintre aceste componente de baza poate sa fie formata din mai
multe intreprinderi, nu din una singura. Sistemele de intreprinderi multinationale genereaza nu
numai bunuri si servicii, ci si capital banesc pentru investitii, noi tehnologii, capacitati de
inovatie si de instruire a fortei de munca pentru utilizarea tehnologiilor, practici de organizare
si gestionare proprii - toate indreptate spre sporirea potentialului concurential, a profitabilitatii
intreprinderilor si a intregului sistem. Un asemenea sistem nu este inchis, ci se afla in
interactiune si relatii de schimb cu sistemele altor intreprinderi multinationale si cele din
tarile-gazda.
Faptul ca intreprinderile multinationale domina economia mondiala este pus in evidenta
de numarul de salariati ai acestora, de exemplu, in 1992, peste 73 de milioane de salariati
lucrau direct in intreprinderile multinationale, din care 60% la firmele-mama situate, de
regula, in tarile dezvoltate si 40% la filialele din strainatate. Circa 12 milioane de persoane din
cele ocupate in strainatate sunt angajate ale sucursalelor din tarile in curs de dezvoltare. Luand
in calcul atat salariatii ocupati direct, cat si pe cei ocupati indirect in activitati desfasurate de
intreprinderile multinationale, rezulta ca acestea controleaza 150 de milioane de locuri de
munca in intreaga lume. Calitatea locurilor de munca furnizate de acestea este la fel de
importanta ca si numarul lor. Odata cu sporirea numarului de intreprinderi multinationale si
de filiale, a crescut si armata lor de salariati.
Intreprinderile multinationale influenteaza in proportii insemnate si crescande productia
internationala, dimensiunile si natura operatiunilor care trec peste granitele nationale, procesul
de globalizare. Impactul lor real asupra economiilor nationale este considerabil mai puternic si
mai ramificat decat pot sa redea cifrele statistice.
 3. GLOBALIZAREA PRODUCTIEI

Globalizarea productiei poate fi abordata din doua puncte de vedere distincte: din
perspectiva firmei sau din perspectiva teoriei comertului international. Firma parcurge
procesul de internationalizare pornind de la intrebarea initiala "sa ne extindem sau nu in
strainatate?", trecand prin diferiete etape ale procesului respectiv, pana la stadiul de
organizatie globala sau corporatie multinationala.

Decizia de patrundere pe pietele internationale poate fi generata de motive multiple:

 necesitatea de a riposta la cresterea concurentei pe pietele nationale;

 identificarea unor oportunitati de afaceri foarte profitabile;
 clientii societatii care se deplaseaza in strainatate pot solicita servire internationala.,
etc.

Riscurile ce trebuie luate in consideratie pot fi sistematizate astfel:

 datoria externa a tarii in care se investeste;

 guvernele instabile;
 problemele de schimb valutar;
 restrictiille impuse de guvern la accesul pe piata al firmelor straine si birocratia;
 tarifele si alte bariere comerciale;
 coruptia - "oficialitatile din unele tari iau mita in schimbul cooperarii, incredintand o
afacere mai degraba celui care da mai mult decat celui care are motive bine intemeiate
sa o ceara. Managerilor americani li se interzice, printr-un act aprobat in 1977, sa dea
mita, in timp ce concurenti din alte tari opereaza fara o asemenea interdictie"
 pirateria tehnologica;
 costul de productie ridicat si adaptarea costisitoare a sistemului de comunicatie.

Dupa ce avantajele si dezavantajele au fost analizate pentru fiecare piata potentiala in

parte si firma a ales piata pe care urmeaza sa se extinda, va trebui stabilita modalitatea cea
mai eficienta de acces, variantele pentru care poate opta fiind urmatoarele:

Exportul indirect

Principala modalitate de acces pe o piata externa este exportul. Exportul de

circumstanta este o modalitate de implicare pasiva in operatiunile ce se desfasoara pe o
anumita piata, firma exportand uneori din proprie initiativa sau ca raspuns la comenzile
spontane venite de pe pietele externe. Exportul activ se desfasoara in momentul in care firma
se angajeaza sa-si extinda vanzarile pe o anumita piata. Si intr-un caz, si in altul, ea produce
bunurile in propria tara, adaptandu-se sau nu la conditiile existente pe noua piata externa.
Exportul necesita efectuarea celor mai mici schimbari in structura liniilor de produse, in
organizarea, investitiile sau obiectivele firmei.

In mod obisnuit, firmele incep sa desfasoare operatiuni de export indirect prin

implicarea intermediarilor independenti. Acestia pot fi incadrati in patru categorii:
  Comerciant intern cu activitate de export: acest intermediar achizitioneaza marfuri de
la producatori interni si le vinde in strainatate, pe cont propriu.
 Agent intern cu activitate de export: acesta cauta si negociaza achizitii de marfuri in
strainatate in schimbul unui comision.
 Organizatie cooperatista: o astfel de organizatie desfasoara activitati de export in
folosul catorva producatori, sub al caror control administrativ se gaseste in parte. Ea
opereaza in domeniul valorificarii pe pietele externe a produselor agricole, materiilor
prime s.a.
 Firma - agent exportator: acest intermediar se ocupa cu activitatile de export ale unei
societati, in schimbul unui comision.

Exportul indirect ofera doua avantaje. In primul rand, el implica investitii mai mici, firma
nefiind obligata sa-si constituie un compartiment de export, sa angajeze personal de vanzare
in strainatate sau sa incheie un numar de contracte cu parteneri straini. In al doilea rand,
exportul indirect implica un risc mai scazut, legaturile stabilite cu intermediarii din strainatate
determinandu-i pe acestia sa aduca tehnica noua, cunostinte si servicii noi, ceea ce duce, in
mod normal, la cresterea eficientei activitatii firmelor vanzatoare.

Exportul direct

In unele situatii, societatile decid sa se ocupe singure de activitatile de export. Investitia si

riscul sunt ceva mai ridicate, dar si profitul potential este mai mare. Exista cateva modalitati
de realizare a exportului direct:

 Departament sau directie interna de export: un director comercial pe probleme de

export se ocupa efectiv de vanzare si de problemele pietei, in functie de solicitari.
Sarcinile sale pot fi preluate, la o scara mai mare, de un departament specializat al
firmei care sa execute toate operatiunile de export si sa aiba ca obiectiv central
obtinerea profitului.
 Sucursala sau filiala in strainatate: aceasta permite producatorului sa - si faca intr-o
mai mare masura simtita prezenta pe piata straina si sa realizeze o supraveghere mai
atenta a acesteia. Filialele se ocupa cu vanzarea si distributia produselor, putand
desfasura si activitati de depozitare si promovare. Adeseori, ele joaca rolul unor centre
de prezentare, reparatie intretinere a produselor societatii.
 Reprezentantii voiajori: societatea poate trimite in strainatate agenti care sa o
reprezinte si sa ii gaseasca parteneri de afaceri.
 Distribuitori sau agenti autorizati straini: societatea poate acorda unor distribuitori
sau agenti straini drepturile de comercializare a produselor sale, in numele si pe contul
ei. Distribuitorului i se pot acorda drepturi exclusive de reprezentare a producatorului
in tara respectiva sau numai drepturi generale.
 BIBLIOGRAFIE

 Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu- „Strategiile competitive ale firmei”, Editura

Polirom, Iasi, 2005;
 Ana Francisca Cruceru- „Marketing. Strategii concurentiale”, Editura Universitara,
Bucuresti 2006;
 Tudor Nistorescu- „Management strategic. Elemente fundamentale”, Editura
Universitaria, Craiova, 2002;
 Flaviu Meghisan- „Strategii concurentiale de marketing”, Editura Universitaria,
Craiova, 2007;