Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA: DUNAREA DE JOS

FACULTATEA: STIINTA SI INGINERIA ALIMENTELOR

MINERALE ESENŢIALE VIEŢII

HOLBAN MARCELA DANIELA


grupa 1514
specializarea: I P A

CUPRINS

Intoducere ………………………………………………………………....2
Substanţele minerale şi viaţa……………………………………………….2
Partea a I-a
Principalele elemente chimice considerate
necesare pentru sănătaea omului………………………………………….......3
Teoria canalelor ionice…………………………………………………….3
Formarea în complex……………………………………………………....3
Partea a II-a
Substanţe minerale necesare menţinerii sănătăţii………………………….4
Calciu………………………………………………………………………4
Crom……………………………………………………………………….5
Cupru………………………………………………………………………5
Fier…………………………………………………………………………6
Fluor………………………………………………………………………..7
Fosfor……………………………………………………………………....7
Magneziu…………………………………………………………………..7
Mangan…………………………………………………………………….8
Sulf…………………………………………………………………………8
Zinc…………………………………………………………………….......9
Seleniu……………………………………………………………………...9
Iod………………………………………………………………………….9
Carbon……………………………………………………………………..9
Potasiu……………………………………………………………………..9
Bibliografie…………………………………………………………… ….10

-1-
Intoducere

Mineralele sunt părţile componente ale rocilor care alcătuiesc scoarţa terestră. Se cunosc
până în prezent 4000 de minerale, rezultatul diverselor combinaţii de două sau mai multe elemente
din tabelul lui Mendeleev, în diferite proporţii. Mai rar se întâlnesc minerale formate dintr-un
singur element, precum diamantul, grafitul, sulful şi metalele în stare nativă ca aurul, platina,
argintul, mecurul.
Mineralele se pot prezenta sub formă amorfă , atunci când au o aşezare dezordonată a
părţilor constitutive, sau cristalină , atunci când atomii şi moleculelelor se grupează ordonat.
Sub aportul dominaţiei unor elemente ele se împart în două grupe mari:
 minerale acide – în care predomină siliciul şi aluminiul (sunt uşoare şi deschise la
culoare –cuarţ, mică etc.)
 minerale baize – unde ponderea deţinută de fier, magneziu, calciu (sunt mai grele şi
de culori mai închise –piroxeni, amfiboli,olivină etc.)
Sărurile minerale sunt substanţe chimice care intră în structura tuturor ţesuturilor
organismului, reprezentând 4 -5% din greutatea acestuia.
Sărurile minerale sunt stabile la aer, luină şi căldură , pierderile maxime prin prelucrare
fiind numai de cca 3%. Trebuie subliniat însă faptul că prin fierberea alimentelor mineralele sunt
cedate apei, care, ca urmare, se recomandă a fi folosită la prepararea supelor, sosurilor, pecum şi
băută ca atare .Mineralele pot fi utilizate în condiţii corespunzăoare, deosebit de benefice
organismului uman , sau din potrivă, dăunătoare prin surplus, carenţă ori toxicitate.

Sbstanţele minerale şi sănătatea

Pentru a păstra organismul nostru în bună stare de functionare, avem nevoie de mulţi
nutrienţi diferiţi care se prezintă sub formă de mâncare şi băutură.
O dieta sanatoasa consista dintr-un echilibru a acestor nutrienti. Nici un fel de mancare nu contine
toti nutrientii necesari de care avem nevoie in mod normal. De aceea, trebuie sa consumam o
combinatie de diferite alimente.
Cele cinci mari grupe de nutrienti de care are nevoie organismul sunt:
- Carbohidratii
- Lipidele
- Proteinele
- Vitaminele
- Mineralele
si bineinteles apa si aer.
Vitaminele sunt necesare pentru sănătate şi pentru a putea opune rezistenţă bolilor
specifice,dar ce rol joacă în organism mineralele şi de ce avem nevoie de ele ?
Substanţele minerale , la fel ca vitaminele, acţionează deseori drept cofactori în
cataliza miliardelor de reacţii chimice, care au loc permanent în organism.
Apele minerale sunt apele ce au un continut variabil de saruri, gaze, substante
minerale, elemente radioactive, care le confera proprietati terapeutice. În trecut, denumirea de apa
minerala se atribuia tuturor apelor subterane sau superficiale care puteau fi utilizate în scopuri

-2-
terapeutice. În ultimii ani, apelor minerale destinate scopurilor terapeutice li s-a dat denumirea de
ape curative.
În tara noastra exista numeroase izvoare de ape minerale în jurul carora au fost
amenajate importante statiuni. Apele minerale constituie factorii naturali de baza în tratamentul
bolilor indicate. Apele minerale sunt sarate-iodurate-bromurate, sarate-sufluroase si izvoare de
cura interna cu apa slaba mineralizata sulfuroasa, bicarbonata, sulfatata, calcinata sodica,
magneziana. Apele doro-sodice iodurate bromurate cu degajari de gaze (hidrocarburi usoare
printre care predomina metanul) sunt ape de adâncime cu concentratie mare, exploatate prin sonde.
Organismul necesita cantitati mai mari din anumite substante minerale. Printre acestea
se numara calciul, magneziul, care sunt indispensabile, precum si fosforul, potasiul si
clorurile. Din altele, organismul utilizeaza doar mici cantitati, acestea fiind oligoelementele.

Principalele elemente chimice considerate necesare


pentru sănătatea omului

Lista prezantată mai jos nu este completă, sunt şi alte substanţe minerale – zinc , crom,
selenium, molibden, etc.- care sunt necesare organismului pentru funcţionare optimă , dar aici apar
doar principalele elemente.
C – carbon S – sulf
H - hidrogen Ca – calciu
O – oxigen F – fier
P – fosfor Mg – magneziu
K – potasiu F – flor
I – iod Na – sodiu
N – azot Cl – clor
Ar fi ideal dacă alimentaţia s-ar face conform unei diete stabilite, care v-ar asigura
organismul cu aceste substante minerale: Ca-din lactate; K-din broccoli; Fe-din carnea roşie.
Inainte de a începe să combinăm mineralele trebuie să cunoaştem câte ceva referitor la
particularitătile asimilării lor de către organism. Consumând unele minerale în cantităţî mari,
putem produce un deficit al altora.
Teoria canalelor ionice
Substanţele minerale se întâlnesc, deseori, în special în componenţa medicamentelor, sub
formă de săruri (ca sulfatul de fier, sarea de bucătărie NaCl), care trebuie să se descompună în
ioni cu sarcini electrice pentru a fi asimilate de organism. De exemplu, din sulfatul de fier
descompus apar doi ioni de fier cu sarcini positive şi trei ioni de sulf cu sarcini negative. Mucoasa
intestinelor este acoperită cu mucozitate albuminoasă, care este slab încărcată negativ. Această
suprafaţă atrage ionii anorganici pozitivi (Fe) şi ca doi poli a unui magnet, sarcinile pozitivă şi
negativă se atrag şi se lipesc. In celulele de la suprafaţa intestinelor natura a făcut nişte porţi care
se numesc canale ionice şi care nu permit trecerea concomitentă a doi ioni.
Formarea în complex
Dacă scopul nostru este să obţinem asimilarea completă sau aproape completă a unei
substanţe, probabil am putea-o face fixând-o de ceva ce este nu numai bine asimilat de organism,
ci şi căutat activ de el. Rolul acesta îl joacă aminoacizii, material primă pentru proteine care
constituie temelia vieţii omului. In mucoasa intestinului sunt sisteme pentru absorbire activă a
acestor aminoacizi, iar structura lor asigură măsurile de mascare. Ionii au sarcini pozitive.
Anumite porţiuni din structura aminoacizilor au sarcini negative, care atrag sarcinile pozitive.
Când introducem cantitatea corespunzătoare a anumitor aminoacizi (glicină sau acid
asparagenic), sarcinile negative ale aminoacizilorvor fi atrase către porţiunile pozitive ale ionului

-3-
anorganic adunânduse în jurul lui. Ionul anorganic se ascunde în mijlocul complexului şi mucoasa
intestinală “vede” doar aninoacizii, iar substanţa minerală este transportată prin membrana celulei.
Formarea în complex a ionilor anorganici permite absorbţia lor, fără pericolul creării
deficitului de alte substanţe minerale, precum şi o tolerare mai bună, sarciile negative ale
aminoacizilor conpensează sarcinile pozitive ale ionilor anorganici.
Intrebuinţarea substanţelor minerale sub formă de complex previne riscul de accelerare al
tranzitului intestinal, spre deosebire de întrebuinţarea sub formă ionică.
Formarea în complex se poate înscrie sub lozinca “Chimia în viaţă”. Trebuie să fim
recunoscători celui care a inventato.

Substanţe minerale necesare menţinerii sănătăţii

I. Ca – calciu
 date inportante – este o substanţă minerală
Uman calciu se situează pe locul cinci – aproximativ 1000-1200g în corpul unui om matur.
 surse alimentare
Lactatele constitue principala sursă de calciu din care asimilăm 55% din cantitatea nacesară
organismului. sursele vegetale include legumele şi frunzele verzi cum ar fi broccoli, varză, spanac,
frunzele de ridichi etc. Calciu se găseşte de asemenea în gălbenuşul de ou, bob linte, nuci,
smochine şi în produse alimentare îmbogăţite cu calciu în mod special. Altă sursă de calciu
alimentar, care adesea nu este luată în consideraţie, sunt oasele moi de somon şi sardea pe care le
consumăm odată cu carnea de peşte.
 funcţiile în organism
Funcţia de bază a calciului este de menţinere a structurii scheletului osos, în care se află 99% din
totalul cantităţii de calciu din organism. Rezervorul gigantic de calciu depozitat aici se află în stare
de echilibru dinamic cu calciu aflat în sânge şi serveşte drept macanism de tampon pentu
menţinerea nivelului stabil al circulaţiei. Acel 1% rămas în afara scheletului are un rol important
în procesele de coagulare a sângelui, în cele de generare şi transmitere a impulsurilor nervoase în
contracţiile fibrelor musculare în activitatea unor sisteme enzimatice şi în secreţia unor hormoni.
 interacţiuni
o pentru asimilare eficientă a calciului din tractul gastrointestianal este necesară vitamina D ;
o stresul şi imobilizarea pot reduce capacitatea de asimilare a calciului în tractul
gastrointestinal ;
o acidul fitinic din tărâţele boabele integrale de grâu, interacţionează cu calciu, formând
săruri de calciu care nu se asimilează in tractul gastrointestinal;
o asimilarea calciului este influenţată si de cacao, de boabele de soia şi de alimantele care
conţin mult fosfat, inclusiv băuturile carbogazoase;
o calciu se asimilează mai bine dacă este administrat după o masă uşoară ;
o cafeaua sporeşte eliminarea calciului prin rinichi;
o magneziu poate reduce asimilarea calciului, însă insuficienţa profundă de magneziu poate
provoca de asemenea hipocalcemia (insuficienţa de calciu în sânge);
o fierul poate contribui la asimilarea de calciu.
 simptomele insuficienţei
Excitaţia, agitaţia, nervozitatea, iritabilitatea, fragilitatea unghiilor, eczema, insomnia tensiunea
arterială ridicată, parasteziile locale şi membrelor, convulsiile şi starea confuză, depresia, pulsul
accelerat, stoparea creşterii, afecţiuni ale gingiilor şi ale cavităţii bucale, distrugerea dinţilor.
 simptomele supradozării

-4-
Pierdera poftei de mâncare, miastenia, mutismul temporar, pierderea echilibrului în timpul
mersului, inhibarea reflexului rotulian (şi a altor reflexe), diferite simptome mintale şi emoţionale,
de la dezvoltarea psihozelor(distrugerea profundă a personalităţii şi pierderea legăturii cu
realitatea) până la amnezie, depresii şi iritabilitate.
II. Cr - cromul
 date importante
Cromul este o substanţă minerală. La sfârşitul anilor 1950 doi cercetători Schwartz şi Merz, au
comunicat că şobolanii cărora li s-a creat artificial deficitului de crom suferă de intoleranţa
zahărului. Când însă sa adăugat crom în alimentaţia şobolanilor cu dereglări “diabetice”, starea lor
s-a normalizat.
Aceasta a fost prima confirmare a importanţei cromului pentru viaţa normală a animalelor.
Din acest moment, cercetătorii au înţeles necesitatea substanţei minerale pentru sănătatea omului.
 surse alimentare
Drojdia de bere, germenii e grâu, ficatul, carnea brânza, boabele de grâu integrale, piperul negru,
melasa.
 funcţiile în organism
Rolul principul al cromului în organism constă în reglarea nivelului de zahăr în sânge, în calitatea
de “factor al toleranţei glucozei”. Cromul participă împreună cu insulina, la transportarea zahărului
din sânge în ţesutirile organismului pentru utilizarea sau acumularea zahărului , încât deficitul lui
profund are ca urmare dezvoltarea unor maladii asemanea cu diabetul.
Nivelul cromului în organism se reduce în timpul sarcinii şi după naştere, la copii bolnavi
de diabet, la persoane care suferă afecţiuni arteriale, coronare (scleroza arterelor inimii). Deficitul
de crom în timpul sarcinii axplică diabetul care se poate dezvolta în această perioadă (diabetul
gravidelor), iar interacţiunea cromului cu insulina poate , de asemanea, influenţa creşterea
tensiunii arteriale, întălnite frecvent la gravide şi la lăuze.
 interacţiuni
o carbonatul de calciu poate reduce capacitatea de asimilare a cromului şi, deci, provoacă
insuficienţa lui ;
o zahărul sporeşte necesitatea de crom în organism dar creşte şi eliminarea din urină;
 simptomele insuicienţii
Senzaţia de panică, extenuarea, intoleranţa zahărului (diabetul de frontieră) creşterea lentă, nivelul
mare de colesterol.
 simptomele sopradozării
Erupţiile pe piele, ulcerul gastric, insuficienţă renală şi hepatică.
III. Cu – cupru
 date importante
Este o substanţă minerală . Omenirea a apreciat importanţa coprului ca metal din timpol erei de
bronz. Dar, în cantitate de component alimentar, necesar pentru sănătatea omului, istoria lui este
cu mult mai scurtă. Abia în anul 1966 savanţii au conformat existenţa unei maladii cauzate de
deficitul de cupru.
 surse alimentare
Ficatul, produse marine, alune şi seminţe din floarea-soarelui, vişine, cacao.
 funcţiile în organism
In cazul alimenaţiei normale, deficitul de cupru apare foarte rar; el se manifestă la oamenii care
suferă de insuficienţă de proteină (anorexie sau foamea) şi, în cazuri excepţionale, când proteinele
sunt eliminate prin rinichi.
Impreună cu fierul, cuprul participă la sinteza celulelor roşii din sânge; este componentul

-5-
de bază al părţii exterioare a epiteliului fibrelor nervoase, colagenul, elemental cel mai important
din structura proteică a organismului.
Cupru, de asemenea, influenţează mult producerea pigmentului tegumentar.
 interacţiuni
o alcolul poate amplifica deficitul de cupru;
o gălbenuşul de ou poate împiedica asimilarea cuprului în intestine;
o în urma alimentaţiei bogate în fructoză (component atât al zahărului din fructe, cât şi ca
zahărului ca atare), pot surveni deficitul de cupru;
o fierul poate reduce capacitatea de asimilare a cuprului;
o molibdenul determină creşterea pierderilor de cupru prin căile urinare;
o fitaţi pot reduce cantitatea de cupru asimilată din alimentaţie.
 simptomele insuficienţei
Alopecia (căderea abundentă a părului), anemia erupţiile, enzimle, oboseala, nivelului mărit al
colesterlui, infecţiile frecvente, cantitatea redusă de celule albe în sânge, depresia, afectarea
muşchiului cordului, osteoporoza (oasele înguste şi fragile).
 simptomele supradozării
Durerile musculare, iritabilitatea şi depresia (simptom întâlnit şi în cazul insuficienţei coprului.
IV. Fe – fier
 date importante
Fierul este o substanţă minerală. Fierul este necesar organismului pentru producerea hemoglobinei
(transportatorul oxigen), care colorează în roşu celulele roşii ale sângelui, miohemoglobinei,
pigmentul similar, care se găseşte în ţesuturile musculare şi în calitatede ajutor în diverse reacţii
importante enzimatice.
 surse alimentare
Ficatul (îndeosebi cel de porc), creierul, gălbenuşul de ou, ciuercile albe, pătrunjelul, spanacul,
merele, piersicile, prunele uscate, stafidele, grâul de calitate superioală.
 funcţii în organism
In cazul insuficienţei de fier în organism, veţi fi palizi, slabi şi obosiţi, din cauza anemiei. Insă
fierul ajută nu numai la producerea celulelor imune, adică acelulelor albe ale sângelui. In cazul
unui deficit de fier, puteţi prezenta o sensibilitate sporită la infecţiile curente.
 interacţiuni
o surplusul de calciu (mai mult de 2g zilnic) concurează cu fierul ca şi asimilarea în tractul
digestiv. Administrea permanentă a calciului suplimentar poate provoca o insuficienţă de
fier;
o alimentele din stomac reduc capacitatea de asimilare a suplimentelor de fier, însă cel mai
bine se asimilează fierul din carnea roşie;
o cafeaua şi ceaiul pot reduce capacitatea de asimilare a fierului;
o laptele poate reduce capacitatea de asimilare a fierului;
o carenţa vitaminei A reduce capacitatea de asimilare a fierului, în timp ce proteina de soia o
reduce.
 simptomele insuficienţei
Anemia, limba inflamată, pierdera poftei de mâncare, frgilitatea oaselor, sensibilitatea la frig,
constipaţia, depresia, starea de confuzie, ameţeala, dificultăţi de înghiţire, oboseala, fragilitatea
unghiilor, fluter cardiac în timpul efortului, stopare creşerii la copii.
 simptomele supradozării
Surplusul de fier provoacă dureri de cap, pierderea poftei de mâncare, oboseală, ameţeli.
V. F - fluorul

-6-
 date importante
Flourul este o substanţă minerală. Importanţa flourului pentru prevenirea cariilor a fost descoperită
pentru prima dată acum 50 de ani, deşi până în pezent nu este absolut clar mecanismul de
exercitare a acestui rol. Oamanii de ştiinţă continua să cerceteze dacă fluorul, are înafară de
asigurarea sănătăţii dinţilor, şi altă importanţă pentru sănătatea omului. Totuşi în multe oraşe apa
este îmbogătită cu fluor.
 surse alimentare
Ceaiul, peştele oceanic (sardeaua, scrumbia afumată, scrumbia albastră,somonul), consumat cu tot
cu oase, şi oricare aliment pregătit în apă fluorurată. Dacă nivelul fluorului în organism este redus,
trebuie să consumăm alimente mai bogate în el, să folosim pastă de dinţi fluorurată şi să clătim
gura cu apă fluorurată pentru asigurarea sănătăţii dinţilor.
 funcţii în organism
Fluorul cu calciu şi fosforul vă asigură duritate oaselor şi dinţilor
 simptomele insuficienţei
Fragilitatea oaselor şi a dinţilor, caiilor.
 simptomele supradozării
Starea proastă a oaselor, funcţionarea proastă a rinichilor, dereglări fizice şi psihie şi pete maro pe
smalţul dinţilor la copii.
VI. P - fosfor
 date impotante
Este o substanţă minerală. Fosfurul, mai ales fosfatele, este atât de răspândit în natură încât
alimentaţia, obişnuită conţine o cantitate de fosfor de 7-10 ori mai mare decăt cantitatea necesară
unui matur.
 surse alimentare
Laptele, diferite tipuri de carne, peştele, ouăle, cerealele, alunele, bobul uscat, mazărea, linteaşi
zarzavaturile.
 funcţii în organism
Fosforul, cupru, caciu determină duritatea oaselor şi dinţilor, în care se află 85% din fosforul din
organism. Fosforul participă şi la numeroase reacţii: producerea energiei, matabolismul proteinelor
carbohidraţilor şi al grăsimilor, sinteza proteinelor.
 interacţiuni
o preparatele antiacide, de regulă, conţin sau magneziu sau aluminiu, ambele substanţe
influenţează procesul de asimilare a fosforul;
o fierul, de asemenea poate influenţa capacitatea de asimilare a fosforului;
o metabolismul normal al fosforului necesită o cantitate suficientă de vitamină D.
 simptomele insuficieţei
Pierderea poftei de măncare, slăbirea, astenia şi surmenarea, parasteziile şi junghiurile, durerile de
oase, starea de anxietate , senzaţia de frică.
 simptomele supradozării
Nu sunt cunoscute simptomele supraduzării cu fosfor decât la persoane care suferă de afecţiuni
grave ale rinichilor (insuficienţă renală) din cauza cărora nu-şi pot epura epura organismul de
fosfor. Simptomele sunt cauzate de nivelul săzut al calciului care apare în urma surplusului de
fosfor. Aceste simptome includ hiperexcitabilitetea musculară şi psihică, spasme musculare şi
convulsii.
VII. Mg - magneziu
 date importante
Magneziu este o substanţă minerală. Scheletul osos conţine ½ sau chiar mai mult din cele 25g
magneziu care se găsesc în organismul unui matur ; aproximativ 1% se află în lichidele din orga-
-7-
nism, iar restul în muşchi şi în ţesuturile moi.
 surse alimentare
Orice aliment neprelucrat conţine o anumită cantitate de magneziu. Cele mai bogate surse sunt:
alunele, bobul germenii de grâu, crevetele, moluştele, crabii. In cantităţi mici se găseşte şi în ficat
şi în carnea de vită.
 funcţii în organism
Producerea energiei, metabolismul gluozei,oxidarea acizilor graşi şi activarea aminoacizilor –
toate au nevoie de magneziu. Magneziul participăla biosinteza proteinelor, la transmiterea
informaţiei genetice,sporeşte adaptibilitatea la frig, participă la vasodilatare.
interacţiuni
o alimentele fibroase pot influenţa pierderea unor substanţe minerale inclusiv magneziu;
o fierul poate reduce cantitatea de magneziu asimilată în intestine;
o deficitul vitaminei E poate reduce nivelul magneziului în ţesuturi;
o alcoolul, potasiu şi cofeina sporesc pierderea magneziului prin rinichi;
o consumarea zahărului în cantitate mare determină creşterea nevoii de magneziu;
o pot apărea derglări ale ritmului cardiac în urma insuficienţie de magneziu;
o unele preparate diuretice pot contribui la eliminarea magneziului prin rinichi. Această
categorie de medicamente include furesemidul.
 simptomele insuficienţei
Anemia, pierderea poftei de mâncare, dereglările ritmului cardiacm inclusiv taihcardia, dereglări
psihice, inclusiv excitaţia anxioasă, frica, confuzia mintală, depresia, dezorientarea, halucinaţiile,
hiperactivismul, irascibilitatea, nevozitatea, simptome neurologice, dificultăţile de menţinere a
echilibrului in timpul deplasării, simptome musculare, tremurul, durerile şi astenia, temperatură
redusă a corpului.
VIII. Mn - mangan
 date importante
Manganul este o substantă minerală. Deşi primele informaţii referite la inntoxicaţiile cu mangan
datează din anii 1873, rolul lui în funcţionarea organismului nu fusese clarificată până în 1970.
 surse alimentare
Boabele integrale şi crupele, fructele, legumele verzi, bobul uscat, ceaiul, ghimberul,cuişoarele.
 funcţii în organism
Organismul are nevoie de megneziu pentru asigurarea metabolismului norma lal grăsimilor,
formarea oaselor şi ţesuturilor conunctive, producerea energiei, sinteza colesterolului şi a
nucleotidelor (ADN), necesar oricărei celule vii pentru înmulţire.
 interacţiuni
Există o legătură între mangan şi fier. Dacă avem carenţă de fier, vom asimila din alimente mai
mult mangan (şi invers).
 simptomele insuficienţei
Fragilitatea oaselor, erupţiile, intoleranţa zahărului, nivelul crescut al colesterolului, voma,
pierderea greutăţii corpului, degenerarea organelor sexuale (ovarele şi testiculele).
 simptomele supradozării
Pierderea poftei de mâncare, halucinaţii, pierderea memoriei, somnolenţă şi durerile musculare.
IX. S – sulf
Sulful este o substanţă minerală.
 surse alimentare
Gălbenuşul de ou, inima de vită, ficat de vită, carne de vită, peşte alone, rinichi de vită, nuci
produse de panificaţie, castane comestibile, cartofi, lapte, spanac, ou integral, coacăze roşii, zmeu-
ră, mure coacăze negre, agrişe, fragi, banane, căpşune, afine, portocale, cireşe, struguri.
-8-
 funcţii în organism
Sulful este depurativ, antiinfecţios, stimulen al secreţiei gastrice, al activităţii enzimelor din tubul
digestiv, este anticostipant, antialergizant, reactivator al stimului nervos etc. Sulful este indicat în
afecţiuni precum gută şi reumatism, artroză, tulburări hepatobiliară hipertensiune arterială şi
arteroscleroză, diferite infecţii şi dermatoze, îmbătrnire prematură şi diabet senil etc.
Sulful are o deosebită importanţă pentru oase, dinţi, tendoane şi articulaţii. El intră în
constituţia proteinelor, a unor enzime, vitamine (B1, B5, B8 ) precum şi a unor hormoni.
Nu este cunoscută carenţa de sulf.
IX. Zn - zinc
date importante
 Zincul este o substanţă minerală. Ca element zincul a fost descoperit în 1509 şi în 1956 a
fost cunfirmată existenţa consecinţelor deficitului de zinc.
surse alimentare
 Carnea de vită, produsele marine (scrumbia, moluştele), germenii de grâu, morcovul,
mazărea, tărâţele, făina de ovăz, alunele.
simptome de insuficienţă
 Acneea, alopecia, pierderea poftei de mâncareşi senzaţiilor de gust şi miros, fragilitatea
unghiilor, petele albe de pe unghii, creşterea lentă, maturizarea sexuală întârziată, ipotenţă,
sterilitatea femeilor, irascibilitate şi scăderea memoriei, senzaţii paranoice, vindecarea
proastă a rănilor, nivelul crescut al colesterolului, diareea şi oboseala.
 simptomele supradozării
Dureri de stomac şi greaţă.
X. Se – seleniu
Este un antioxidant care incetineste imbatrinirea celulelor si ajuta la prevenirea celulelor
canceroase.
XI. I - iod
Este necesar in functionarea glandei tiroide.
XII. Co - cobalt
Este indispensabil in procesul de formare a globulelor rosii.
XIII. K - potasiu
Normalizeaza ritmul cardiac.
Omul a fost întotdeauna fascinate de frumuseţea mineralelor, cărora nu odată, le-a atribuit
calităţi miraculoase, creând, numeroase legende referitoare la propietăţile lor. Unele minerale erau
considerate aducătoare de nenorociri, altele vindecătoare de boli.
Primele întrebuinţări ale produselor minerale se leagă de activitatea omului primitive şi
corespund cu apariţia muncii, întrucât mineralele şi rocile erau folosite drept unelte.
Tot în vremurile străvechi, oamenii mâncau pămănt, fie din cauza sărăciei sau foametei,
fie din nevoia de a adăuga hranei şi acele substanţe necesare pe care le cuprindeau anumite roci.

BIBLIOGRAFIE

 “Enciclopedia vitaminelor şi a substanţelor minerale” – Traducerea din limba rusă de Anaton Tofan;
editura: Viorel Medveţki – Bucureşti Rovimed Publishess 2002.
 Ion Mârza - “Resursele minerale ale pământului”; editura: Stiinţifică Bucureşti 1973.
 Tudor Opriş - “Pietrele ne vorbesc”; editura: Ion Creangă Bucureşti 1973.
 Valeria A. Schipor -“Energie şi sănătate prin vitamine, săuri minerale, enzyme şi antioxidanţi”; editura:
Poligon 2001, Iaşi.
 www. e-referate.ro/chimie.shtml
 www.e-referate.ro./nutriţie-minerale.html

-9-
- 10 -