Ordinul Cavalerilor Teutoni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ordinul Cavalerilor Teutoni

Ordinul Cavalerilor Teutoni (în latină Ordo Teutonicus, acronim
OT) este un ordin religios german catolic format la sfârșitul
secolului al XII-lea laAcra, în Palestina. În Evul Mediu, ordinul era
unul religios-militar cruciat. Cavalerii teutoni purtau veșminte albe
prevăzute cu o cruce neagră.

Cuprins
Ordinul Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei Blazon
Novgorod Ordo domus Sanctae
În Prusia Mariae
Nume oficial
Theutonicorum
Bibliografie
Ierosolimitanorum
Vezi și
Nume popular Cavalerii teutoni
Note
Doi comercianți
Fondator
peregrini, Ierusalim
Ordinul Cavalerilor Teutoni în Data înființării cca. 1099
Țara Bârsei Apartenența Biserica Catolică
După ce forțele creștine implicate în cruciade au fost învinse, Sigla OT
ordinul a fost nevoit să se retragă și s-a mutat, în 1211, în Țara
Statut canonic Ordin de tip militar
Bârsei, Transilvania, pentru a ajuta regatul Ungaria la apărarea
graniței estice de incursiunile cumane și să întărească poziția Veșminte albe cu
Vestimentație
bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populației era cruce neagră
ortodoxă.[1],[2] Pentru colonizarea cavalerilor teutoni, regele Surorile casei
Ramura
Andrei al II-lea al Ungarieia emis în același an diploma de donație: germane a Sf. Marii
femenină/masculină
în Ierusalim
„...În numele Sfintei Treimi una și nedespărțită,
Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, http://www.deutscher-
Sit oficial
Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției și orden.at
Lodomeriei, de-a pururea. Între semnele
Ordine religioase
osebitoare ale măreției regale, semne cu care e
împodobită amintirea vrednică de pomenire a
înaintașilor noștri, cel mai de seamă și mai
pilduitor e acela de a întinde o mână cât mai darnică oaspeților vrednici de laudă, a căror așezare
se vede că e folositoare regatului și despre a căror rugăciune se știe că este prețuită de Dumnezeu.
Așa se face că, mânați de o evlavioasă dorință, apucând pe urmele părinților noștri de cucernică
pomenire și dorind, după trecerea acestei vieți, să împărtășim cu dânșii răsplata vieții veșnice, am
dăruit cruciaților Ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii, care pe vremi a fost la Ierusalim, iar acum,
pentru că așa cer păcatele [noastre], este așezat la Acra, din dragoste frățească o țară numită
Bârsa, în Transilvania între Cumani, deși este deșartă și nelocuită, ca să o locuiască în pace și să
 o stăpânească slobod pe veci, pentru ca prin conviețuirea cu ei să se întindă regatul nostru, iar
prin rugăciunile lor milostenia noastră să fie adusă în fața lui Dumnezeu celui prea înalt, spre
binele sufletului nostru și al părinților noștri. Afară de aceasta, le-am îngăduit ca, de se va găsi în
sus-numita țară a Bârsei aur și argint, o parte să se dea visteriei, iar restul să rămână lor. Pe
deasupra le-am lăsat pe deplin târgurile libere și vămile târgurilor din acel ținut și le-am dat voie
să-și ridice cetăți de lemn și orașe de lemn ca să apere regatul împotriva Cumanilor. Mai hotărâm
ca nici un voievod să nu aibă drept de găzduire la ei. I-am mai iertat de dinarii liberi și de
pondere și le-am îngăduit să fie scutiți și liberi de plata oricărei dări. Să nu fie supuși judecății
sau jurisdicțiunii nimănui altuia decât a regelui și să aibă dreptul de a-și alege dintre ei pe
judecătorul ce-i va judeca. Iar noi am poruncit ca sus-zișii cruciați să fie așezați în stăpânir ea sus-
pomenitei țări a Bârsei de către pristavul nostru Fecate Juna, care a înconjurat sus-numitul ținut
și l-a dat lor, împrejmuindu-l cu anumite semne de hotar, după porunca voievodului Mihail. Iar
primul hotar al acestui ținut începe de la întăriturile cetății Hălmeag și merge până la întăriturile
cetății Ungra și de aici merge până la întăriturile lui Nicolae, pe unde curge apa ce se numește Olt
și, așa urcând pe Olt, merge până acolo unde Prejmerul se varsă în Olt; iarăși merge până la
izvorul aceluiași Prejmer și de la izvorul apei ce se cheamă Timiș merge până la vărsarea apei ce
se numește Bârsa; apoi, de-a lungul munților Carpați ce încing același pământ, hotarul mer ge
până la Hălmeag. Tot acest pământ, după cum îl înconjoară sus-numiții munți și râuri, se numește
Bârsa. Măcar că ceea ce noi am făcut mânați de dragoste frățească nu poate fi acoperit de uitar e
în fața aceluia care el însuși este dragoste, totuși din prevederile pentru viitor am poruncit ca
această milostenie să fie întărită cu mărturia peceții noastre.[3][4]”
—Dat de mâna magistrului Toma, cancelar al curții regale și prepozit de Veszprém, în anul o
mie două sute unsprezece de la întruparea Domnului, când venerabilul Ioan eraarhiepiscop
de Strigoniu, reverendul Bertold [arhiepiscop] ales de Calocea și Pécs, Boleslav de Vác,
Cathapan de Agria, Simion de Oradea, Desideriu de Cenad, Wilhelm al [episcopiei]
Transilvaniei, Gothard de Zagreb, Petru de Györ, Robert de Veszprém; pe când Poth era
palatin și comite de Moson, Mihail voievod, Petru comite de Bács, Jula de Bodrog, Banco de
Bihor și comite curial al reginei, Marcel comite de Kewe și comite curial, Nicolaecomite de
Pojon, în anul al șaptelea al domniei noastre

Bula papală de aprobare a acestui transfer de suzeranitate a reprodus acest act, dar a adăugat câteva rânduri din care rezultă că terenul
era deja populat la data donației de o altă populație decât cea a cavalerilor [5]. Și arheologia confirmă preexistența unei populații
locale [6]

Motivele de așezare a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei includeau nu numai convertirea românilor la catolicism, ci și exploatarea
minelor de aur și de argint din Transilvania.[7]

Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit în Țara Bârsei numeroase cetăți de lemn fortificate (în cei 14 ani de ședere), cu sprijinul
localnicilor, între care la Feldioara, Cetatea Neagră, Cetatea Crucii. A colonizat un număr însemnat de țărani și meșteșugari
preponderent germani, care le asigurau hrana și produsele meșteșugărești necesare. Aceștia au fost denumiți în timp
sași și s-au așezat
alături de populația autohtonă, formată dinromâni, slavi și pecenegi. Primele localități înființate sau puternic dezvoltate de nou veniți
au fost Feldioara, Brașov, Codlea, Râșnov și Prejmer.

-a din Egipt [1].

Între timp, Ordinul Cavalerilor Teutoni a participat între 1217 ș1 1221 și la Cruciada a V

După ce au câștigat câteva lupte împotriva cumanilor care controlau regiunea vecină la sud-est de Transilvania, se pare că Ordinul
Cavalerilor Teutoni a primit sau au pus stăpânire pe terenuri suplimentare, în zone necontrolate de regatul Ungaria, și chiar și un
accept de a construi castele de piatră. Dar în 1225, ambițiile și activitățile militare ale cavalerilor teutoni în zonă s-au încheiat brusc
[1].

Devenind din ce în ce mai puternic, ordinul a început să-și extindă autoritatea și dincolo de munții de graniță, construind fortificații la
Tabla Buții (Pasul Buzău) și la Podul Dâmboviței (după pasul Bran). Către 1225, cavalerii teutoni au început să-și urmărească vizibil
propriile interese și deci să se desolidarizeze de regele Ungariei, punând oficial teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea Papei. Acest
lucru era favorizat de legăturile ordinului cu papalitatea (era socotit egalul Ordinului templierilor și Ordinului ospitalierilor) și în
special de legăturile marelui maestru al ordinului, Hermann von Salza, cu împăratul romano-german Frederic al II-lea și cu Papa
Honoriu al III-lea. Drept urmare, în 1225, regele Ungariei a dus o luptă decisivă împotriva ordinului, învingându-l, după care Ordinul
Cavalerilor Teutoni a fost expulzat definitiv din Țara Bârsei.

Sașii colonizați de teutoni au rămas în continuare în Țara Bârsei, sub ascultarea unui
conte numit de rege.

Novgorod
În 1242, cavalerii teutoni au invadat Republica Novgorodului (un stat din Rusia), dar au
fost înfrânți lângă lacul Peipsi (Peipus sau Ciudski) și obligați să se retragă, împinși de
forțele prințului și generalului Aleksandr Nevski.

În Prusia
După expulzarea lor din Țara Bârsei, în 1226 ordinul începe campania de creștinare a
prușilor, pe teritoriul cărora înființeaza un stat. Odată stabiliți acolo, cavalerii teutoni au
organizat campanii militare împotriva vecinilor, regatul Poloniei, Marele Ducat al
Lituaniei și Republica Novgorodului. În scurt timp au devenit forță navală în Marea
Baltică.

În 1410, după lungi conflicte militare, alianța polono-lituaniană a înfrânt Ordinul

Cavalerilor Teutoni, distrugându-i decisiv puterea militară în bătălia de la Grünwald Hermann von Salza, maestru al
(numită și bătălia de la Tannenberg). Ordinul a intrat și în declin politic, criza lui Ordinului teutonic (1209-1239)

Bătălia de la Grünwaldde Jan Matejko (1878)

culminând cu atacul polonezilor la Marienburg în anul 1466, iar în 1525

conducătorul ordinului,Albert de Brandenburg, a renunțat la titlu și s-a convertit
la luteranism, devenind duce de Prusia.
Invazia cavalerilor şi locul bătăliei pe
În 1485, ordinul s-a implicat în Țara Românească în războaiele împotriva
lacul îngheţat Peipsi
Imperiului Otoman.[1]

Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost desființat în 1809 de Napoleon Bonaparte. Ulterior și-a reluat activitatea, continuând să existe sub
conducerea Habsburgilor. În prezent Ordinul Cavalerilor Teutoni desfășoară activități nemilitare caritative înEuropa Centrală.

Bibliografie
Liviu Stoica, Gheorghe Stoica, Gabriela Popa 2011).
( Castele și cetăți din Transilvania: judetul Brasov. Bucuresti.
ISBN 978-973-0-11186-6.

Vezi și
Lista ordinelor militare creștine
 Cetatea Feldioarei

Note
Veacul XI, XII și XIII (1075 - 1250), nr.77, pag.150-151.
1. ^ a b c d Teutonic Knight, by David Nicolle, Graham 5. ^ Alexandru D. Xenopol,Une énigme historique. Les
Turner 2007 ISBN 1-84603-075-7; ISBN 978-1-84603- Roumains au moyen âge, Paris, 1885
075-8
6. ^ Alexandru Madgearu, Români și pecenegi în sudul
2. ^ Enciclopedia României. Vol. I-IV, Bucharest 1938, Transilvaniei, Editura Economică, 2005,ISBN 973-
Dimitrie Gusti Biblioteca Centrală ASE, pag. 103 709-158-2
3. ^ Th. Nägler - Așezarea sașilor ân Transilvania, 7. ^ Enciclopedia României. Vol. I-IV, București, 1938,
București, Editura Kriterion, 1992, pag.149-150. Dimitrie Gusti Biblioteca Centrală ASE, pag. 103
4. ^ Documente privind istoria României, C. Transilvania,
Editura Academiei, București, 1951 - 1952, vol. I,
Veacul XI, XII și XIII (1075 - 1250), nr.77, pag.150-151.
Bibliografie: "Daten der Weltgeschichte", ISBN 3-577-14627-3, 2004, München

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ordinul_Cavalerilor_T
eutoni&oldid=12010804

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 martie 2018, ora 14:16.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.