Despre deasa sau rara împărtăşanie

http://www.ug.webgarden.ro/menu/pictura-murala/paraclisul-episcopal-salaj
Copyright Ursutz Gabriel

Lector Dr. Pr. Dinu Adrian Lucian

Ţaranu Mihai
Pastorală T115
 Despre deasa sau rara împărtăşanie

„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mînca Trupul Fiului

Omului şi nu veţi bea Sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce
mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi
învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mîncare şi Sîngele
Meu, adevărată băutură. Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu
rămîne întru Mine şi Eu întru el”, a spus Domnul (loan 6,53-56).

Si înainte de împărtăşire, şi când se împărtăşeşte şi după

împărtăşire, creştinul are mare folos de la Sfintele Taine, şi la suflet şi la
trup. Inainte de împărtăşire, omul trebue să facă cuvenita pregătire, adică
se spovedeşte, îşi înfrânge inima, se îndreptează, se umileşte, este atent la
sine, se păzeşte pe cât este cu putinţă de gândurile pătimaşe şi toată
răutatea. Deasemenea, se înfrânează, se roagă, priveghează se face mai
evlavios şi se strădueşte la toată fapta bună gândindu-se ce împărat
înfricoşat are să primească întru sine, mai ales când se gândeşte că potrivit
cu pregătirea pe care a făcut-o va primi şi Harul din Sfânta împărtăşire.
Cu cât cineva face această pregătire mai des, cu atâta capătă şi mai mare
folos.
Impartasirea credinciosilor nu tine de o pregatire temporala (la 40
de zile), ci numai de una existentiala, subiectiva. Nu timpul este important
in pregatirea pentru Sfanta Euharistie, ci constiinta pacatoseniei proprii si
pocainta, marturisita in Taina Sfintei Spovedanii si in post.
Practica cea mai potrivita in acest sens a impartasirii continue sau
frecvente e calea de mijloc, anume a impartasirii duminicale, care evita
extremele periculoase duhovniceste atat ale impartasirii anuale sau de
patru ori pe an, dupa marile posturi bisericesti, cat si ale celei zilnice.
Impartasirea duminicala implica zile de post, rugaciune zilnica
sustinuta, Spovedanie si pocainta. Citirea de fiecare data a Canonului de
Impartasanie il face pe credincios sa constientizeze nevrednicia personala,
oricat de nevoitor si rugator ar fi el, cat si nespusa dragoste a lui
Dumnezeu fata de om. Împartasirea duminicala (deasa) este tipic
rasariteana, ea punand accentul pe pregatirea ascetica prealabila prin
Spovedanie si post. O asceza continua, lipsita de Euharistie, poate naste
mari probleme duhovnicesti, facand din nevointe scop in sine si
indepartare de Izvorul Vietii. Se poate ajunge chiar la inselarea ca
Euharistia se primeste in urma eforturilor personale, ca un merit.
Cea de-a doua cale, anume impartasirea de patru ori pe an (rara)
este tipic apuseana, ea fiind adoptata insa si de unii teologi ortodocsi,
insistand pe Euharistie fara asceza, minimalizand importanta pregatirii
ascetice, a Spovedaniei si a postului. Aceasta duce insa la banalizare si
formalism. Pentru a nu cadea din dreapta credinta, trebuie sa nu stam prea
departe de Sfintele Taine, insa niciodata sa nu ne apropiem fara de
"credinta si frica", fara post, rugaciune si pocainta.
CANONUL 80 Trulan spune :
Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei număraţi în
cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea
grea, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind
(petrecând) în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei
săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie
îndepărtat de la împărtăşire (de la comuniune, afurisit).
CANONUL 9 apostolic:
Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu
rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se
afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.
CANONUL 2 Antiohia :
Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu
participă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la
Sfânta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din
Biserică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă,
şi atunci rugându-se vor putea primi iertare.
Sfântul Grigorie Teologul spune: "Sfântul şi Preacuratul Trup al
Domnului nostru, când, este bine primit şi cu vrednicie, celor ce se luptă
le este armă, celor ce se îndepărtează de Dumnezeu întoarcere, pe cei
bolnavi îi întăreşte, pe cei sănătoşi îi bucură, bolile le vindecă, sănătatea o
ocroteşte". Prin Sfânta împărtăşanie, mai lesne ne îndreptăm, suntem mai
îndelung răbdători în dureri şi suferinţe, cu mai multă căldură în dragoste,
mai pătrunzători în cunoaştere, mai grabnici la slujire, mai iuţi şi mai
grabnici la lucrarea darurilor. Iar celor ce nu se împărtăşesc le urmează
toate cele dimpotrivă. Fiindcă nu sunt pecetluiţi cu Preacinstitul Sânge al
Domnului nostru.
Sfântul Efrem Sirul scrie: "Să ne îndeletnicim, fraţilor, cu liniştea,
cu postul cu rugăciunea, cu lacrimile, la sfintele slujbe cu lucrul mâinilor,
la convorbirea cu Sfinţii Părinţi, în ascultarea adevărului, în auzirea
Sfintelor Scripturi, ca să nu se înţelenească mintea noastră şi să crească
mărăcinii gândurilor rele, dar mai ales să ne facem pe noi înşine vrednici
de împărtăşirea cu Preacuratele şi Dumnezeeştile Taine, ca să se cureţe
sufletul de gândurile necredinţei şi ale necurăţiei şi ca să locuiască întru
noi Domnul şi să ne izbăvească de vicleanul diavol".
Sfantul Chiril al Alexandriei zice că prin Dumnezeeasca
împărtăşanie, nu pot furii cei de gând, diavolii, să intre prin simţuri în
inima noastră :"Uşi ale casei să înţelegi simţurile, prin care intră în
inimile noastre închipuirile tuturor lucrurilor şi se varsă într-însă
mulţimea nenumărată a poftelor. Pe aceste simţuri, proorocul Ioil le
numeşte ferestre zicând: "Au vrut să intre tâlharii prin ferestrele voastre
pentru că nu erau unse cu preacinstitul Sânge al lui Hristos". Si iarăşi:
"Porunceşte Legea evreilor ca după ce vor junghia mielul, să ungă cu
sângele lui uşorii uşilor şi pragurile de sus şi de jos arătând prin aceasta că
prin Preacinstitul Sânge al lui Hristos păzim cortul nostru cel pământesc,
adică trupul nostru, iar prin primirea împărtăşirii celei de viaţă făcătoare,
izgonim de la noi omorarea neascultării celei vechi şi astfel izgonim de la
noi şi pe pierzătorul, prin folosirea Sângelui lui Hristos." Tot
dumnezeiescul Chiril zice în altă parte; că prin împărtăşanie ne curăţim de
toată necurăţia sufletească şi căpătăm osârdie şi căldură pentru cele bune.
Preacinstitul Sânge al lui Hristos nu numai că ne slobozeşte de toată
stricăciunea, ci ne curăţeşte şi de toată necurăţia, care se ascunde în
sufletul nostru şi nu ne lasă să ne răcim cu lenevirea, ci ne face calzi şi
fierbinţi cu duhul.
Sfântul Teodor Studitul, în chip minunat, descrie folosul pe care îl
câştigă omul prin deasa împărtăşire: "Mult pot lacrimile şi umilinţa, ci
mult mai mult decât toate şi împreună cu toate, Sfânta împărtăşanie are
mare putere şi folos. De aceea nu mă pricep şi mă minunez văzându-vă
aşa de lenevoşi să vă grăbiţi spre dânsa, ci numai Duminica vă
împărtăşiţi, iar în altă zi deşi este Liturghie nu vă cuminecaţi. Si deşi când
eram în Mănăstire, fiecare putea să se împărtăşească în fiecare zi dacă
voia, iar acum când mai rar se săvârşeşte Liturghie, tot nu vă împărtăşiţi.
Acestea vi le spun, nu că vreau să vă împărtăşiţi oricum şi la întâmplare,
fără pregătire. Că scrie sfântul Apostol, să-şi cerceteze fiecare conştiinţa
sa şi aşa să mănânce din Sfânta Pâine şi să bea din Sfântul Potir, că cine
se împărtăşeşte cu nevrednicie, îi va fi spre osândă, pentru că nesocoteşte
să se apropie cu vrednicie de Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, Deci nu
spun aceasta, Doamne fereşte, ci spun să ne împărtăşim des, să ne curăţim
cât putem cu dorinţa şi iubirea pe care le avem pentru sfânta împărtăşanie
şi aşa curaţi să ne împărtăşim. Pentru că Sfânta Pâine, care s-a pogorît din
Ceruri, adică Hristos, dăruieşte viaţă celor ce se împărtăşesc şi cine
mânâncă din această Pâine, va trăi în veci. "
Sfântul Simeon al Tesalonicului ne spune :,,Dumnezeiasca
Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup i
Sânge a lui Hristos, ca să fie dat spre împărtăşire tuturor credincioşilor.
Acesta este întreg scopul şi rostul Liturghiei: împărtăşirea credincioşilor".
Iarasi spun unii ca iata si Cuvioasa Maria Egipteanca si multi alti
pustnici si asceti numai odata s-au impartasit in toata νiata lor si aceasta
intarziere nu i-a impiedicat sa se sfinteasca. Dar si acesti asceti pustnici,
daca au avut putinta si nu s-au impartasit, se osandesc ca niste calcatori ai
sfintelor canoane si ca nesocotitori ai Sfintelor Taine. iar daca nu au avut,
sunt nevinovati, dupa cum zice Sf. Nicolae Cabasila: "Daca sufletele celor
adormiti sunt pregatite pentru impartasire, iar Domnul totdeauna voieste
si iubeste sa sfinteasca si sa se dea pe Sine pentru fiecare, ce lucru poate
sa-l desparta de Impartasire? Desigur, niciunul."
Există o posibilitate de a te împărtăşi din punct de vedere euharistic
o dată în zi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, la fiecare Liturghie. Dar
există şi o altă posibilitate de a te împărtăşi cu Hristos, în chip mistic, în
fiecare clipă, în fiecare secundă, în altarul de taină al inimii tale. Şi,
spunea Sf. Nicodim, dacă în fiecare clipă nu te împărtăşeşti de Hristos în
inima ta, zadarnică îţi este orice fel de împărtăşanie o dată în zi, în afara
inimii tale. Cu alte cuvinte, dacă între interiorul tău şi exteriorul tău există
o rupere de sensuri, fariseismul acela care subminează Liturghia
subminează şi mântuirea. Nu te poţi împărtăşi de Hristos nici măcar o
dată în zi dacă inima ta nu se împărtăşeşte în fiecare clipă din zi cu
Hristos.
Vorbind despre vrednicie şi nevrednicie la Sf. Împărtăşanie , nimeni
nu e vrednic a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Hristosul din noi ne face să
fim vrednici de Hristosul din potirul de dinaintea noastră. Atunci, în
această grilă de valori, a teopatiei, a împreună-pătimirii cu noi a
Dumnezeului Celui Viu, între Hristosul Ce locuieşte în noi şi Hristosul
dinaintea noastră, stă toată cheia mântuirii noastre. Noi ne împărtăşim şi
ne mântuim nu pentru că ne învrednicim, ci pentru că Dumnezeu ne-a voit
întâi. În condiţiile acestea, în care timpul şi spaţiul sunt atât de fluctuante
şi ancorate atât de puţin stabil în societatea de astăzi, este de dorit să ne
păstrăm această unitate de sens mistic asupra împărtăşaniei, şi anume să
înţelegem că nu noi suntem cei care-L cerem pe Hristos când ne
împărtăşim, ci Hristos este Cel Care ne oferă şansa de împărtăşire.