Sunteți pe pagina 1din 18

cuvantul-ortodox.

ro

“Pocăinţa a fost dată vremii noastre în loc de


fapte, care nu mai sunt” – MUSTRARI SI
INCURAJARI de la Cuviosul Nikon Vorobiov
pentru ASUMAREA CURAJOASA A ATITUDINII
AUTENTICE DE POCAINTA

26-33 minutes

“Există primejdia de a nu fi deschis înaintea lui Dumnezeu nici


măcar la rugăciune, ci de a ascunde multe „prin tufişuri”, cum a
făcut Adam după cădere, adică de a le împinge în „curtea din
spate” a conştiinţei şi de a le acoperi cu gunoiul autojustificărilor
de tot felul…“

***

“Fiţi mai sinceră, adică nu minţiţi înaintea lui Dumnezeu, nu vă


îndreptăţiţi, nu vicleniţi, ci înfăţişaţi‑vă Domnului aşa cum
sunteţi, cu toate urâciunile, şi cereţi iertare şi miluire”.
***

Cuviosul Nikon Vorobiov:

Pocăinţa

“[…]

Monahiei Paulina

Roabei care vorbeşte mult, dar face puţin, care ştie voia Domnului
şi n‑o face: bucură‑te în Domnul!

Pace ţie şi binecuvântarea Domnului nostru, Mântuitorului Iisus


Hristos! Am citit cu bucurie scrisoarea ta: se vede că îţi recunoşti
cât de cât vina înaintea lui Dumnezeu.

Vina noastră de obşte este aceea că nu ne silim destul la


lucrarea pocăinţei, rugăciunii şi înfrânării. Milostivirea lui
Dumnezeu e atât de mare, încât lipsurile lucrării ar putea fi
împlinite prin frângerea sinceră a inimii, plânsul inimii, sau prin
lacrimi (cea dintâi duce mai grabnic la smerenie).

Şi atunci, de ce nu avem inimă înfrântă, dacă ne recunoaştem vina


înaintea lui Dumnezeu? Care e problema? Uită‑te bine! Eu cred că
în adâncul sufletului se ascunde înalta părere despre sine,
preţuirea de sine. Asta se cunoaşte indirect după faptul că omul
nu rabdă nici un fel de mustrări sau le rabdă cu mare greutate.
Nu aşa se întâmplă şi cu tine? Dă‑ţi seama şi de asta, şi de multe
altele, şi revarsă‑ţi în linişte înaintea lui Dumnezeu, plângând cu
inima, vina, necurăţia nesfârşită, datoria de neplătit faţă de El.
Cere‑I să te ierte şi să te mântuiască prin orice mijloace.

Orice călcare de poruncă, oricât ar fi de mică, şterge‑o cerând


neîntârziat iertare de la Domnul, fără să aştepţi rugăciunile de
seară. Să nu pierzi vremea! Mântuieşte‑te! Cu oamenii să
vorbeşti cât mai puţin, şi atunci despre lucruri duhovniceşti.
Dacă nu eşti întrebată, să nu vorbeşti deloc. Dacă nu vei împlini
ce îţi spun, treaba ta. Pe urmă să nu te superi când vei păţi ceva.

Monahiei Paulina

Cu ce te
mândreşti, „Graure” (aşa era supranumită respectiva maică – n.tr.)
prost şi plin de slavă deşartă? Cu trupul eşti bătrână şi urâtă, cu
sufletul netrebnică, numai ţinere de minte ai un pic şi eşti în stare
să flecăreşti cât de cât despre cele duhovniceşti – însă nici pe
acestea nu le‑ai cucerit sau agonisit singură, ci ţi s‑au dat din
naştere, dar şi pe ele le‑ai folosit mai mult spre rău. Dar chiar şi
dacă ai fi fost desăvârşită în toate, cum ar fi trebuit să gândeşti,
potrivit poruncii lui Dumnezeu, despre tine însăţi? Să ziceţi: „Robi
netrebnici suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut”. Iar tu
ce ai făcut, ce poruncă, măcar una singură, ai îndeplinit în toată
curăţia, fără s‑o strici deloc? Îndrăznesc să spun că nici una! Şi
atunci, cu ce să te mândreşti? Rumegă asta bine, bagă‑ţi în inimă
şi în cap că nu numai tu, ci nici măcar Apostolul Pavel n‑avea cu
ce să se mândrească, după cum spunea chiar el.

Dacă te vei privi aşa pe tine însăţi, gândurile şi simţămintele


trufaşe şi slăvitoare în deşert vor fi uşor de alungat: 1)
neînvoindu‑te cu ele şi 2) chemând numele lui Iisus Hristos. Ele
trebuie aruncate în aceeaşi grămadă de mizerie ca toate patimile
– de fapt, la cât sunt de vătămătoare, sunt chiar mai rele ca
celelalte, şi orice manifestare a lor în gândire şi în simţire, chiar şi
în mişcările trupului, trebuie s‑o urmăreşti şi s‑o izgoneşti fără
cruţare, cerând totodată ajutor de la Domnul. Atâta timp cât omul
se crede mai bun decât alţii, mai vrednic decât ei, niciodată nu va
primi nici umilinţă, nici plâns, nu se va ridica pe scara
duhovnicească. Trebuie să zăcem în gândul nostru la picioarele
Domnului şi să ne dezvelim înaintea Lui fiecare mişcare
necuvenită a sufletului şi a trupului, fără să ne ruşinăm, fără să
ne acoperim cu frunzuliţele de smochin ale îndreptăţirii de sine.

Citeşte cu luare‑aminte, câteva ceasuri pe zi, Psaltirea, aşa cum


te‑am sfătuit. Să nu înveţi pe nimeni. Străduieşte‑te să fii
singură tot Postul Mare. Nici în scrisori, nici în vorbă să nu fii
multgrăitoare. N‑ai de ce să te temi să înnoptezi singură. Ai ajuns
la bătrâneţe, dar încă ai nevoie de dădacă – şi totuşi te mândreşti.
Nimeni n‑are nevoie de tine, iar lucrurile tale nu fac doi bani. Toţi
suntem în mâinile lui Dumnezeu, iar dacă vei nădăjdui în dădace,
şi ziua o să te batjocorească dracii. Fă mai puţin caz de mâhnirea
ta şi patimile tale. Dacă nu poţi să înduri puţină foame ca să
scapi de patimi sau o mică mustrare ca să piară toată întristarea
ta, înseamnă că aceste întristări şi suferinţe ale tale sunt mai
mici decât suferinţa pricinuită de puţină înfrânare sau de o vorbă
de mustrare – iar tu faci caz mereu de ele! Dacă ar fi mai
puternice, ai răbda ceea ce le alungă. Eşti o flecară şi o grăitoare
în deşert bătrână, şi te mai lauzi că te rogi pentru mine. Frânge‑ţi
inima clipă de clipă pentru faptul că nu eşti bună de nimic: atunci
Domnul te va milui ca pe vameş, sau ca pe desfrânată, sau ca pe
fiul risipitor. Şi sileşte‑ţi, totuşi, la înfrânare şi pântecele, şi
simţurile, şi limba, iar încălcarea până şi a celei mai mici porunci
să‑ţi fie iar şi iar prilej de frângere a inimii şi rugăciune pentru
miluire. Cât mai des să faci rugăciunea vameşului în locul
Rugăciunii lui Iisus, fiindcă şi în asta te slăveşti în deşert, roabă
netrebnică!

Neapărat să ierţi toate celor ce te‑au necăjit cu adevărat, şi cu


atât mai mult celor ce numai par că te‑au necăjit. Toţi câţi te‑au
necăjit ţi‑au făcut un bine îţi sunt binefăcători, iar cei ce te‑au
lăudat sunt linguşitori. Fără iertare deşarte sunt toată lucrarea ta
şi rugăciunile tale şcl. De aici să şi începi – iar sfârşitul e
nesfârşit. Domnul te va binecuvânta şi ajuta. Să nu discuţi în
contradictoriu şi cu atât mai mult să nu te cerţi cu nimeni şi să nu
trăncăneşti.

Lizei şi tuturor cunoscuţilor salutare şi binecuvântare! Iartă‑mă!

Dacă poţi răbda, dă‑le celorlalţi să citească această scrisoare.


Mijlocul de a afla tihna sufletească îl ştii, căci este arătat de
Domnul Însuşi: Învăţaţi‑vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu
inima.

Aşadar, frânge‑ţi inima pentru faptul că eşti mânioasă şi


certăreaţă, slăvitoare în deşert şi trufaşă, îndrăgeşte mustrările,
cere iertare de la oameni până şi pentru cele mai mici supărări
ş.a.m.d.; de asemenea, să nu te îngâmfi şi să nu te repezi înainte
cu mintea atunci când n‑ai făcut nimic cu fapta. Rabdă toate, şi
propriile neajunsuri, şi la vremea potrivită puterea lui Dumnezeu
va face să slăbească vrăjmaşii tăi, şi‑i vei birui aşa cum Domnul
i‑a izgonit pe cei de alt neam prin Moise atunci când evreii
mergeau în pământul făgăduinţei.

Osteneşte‑te: ceea ce vei semăna, aceea vei şi secera. Încă îţi


amintesc că dacă te vei ruga mai mult cu frică şi cu evlavie, vei
pricepe că singură nu poţi să faci nici un lucru cu adevărat bun.
Atunci, rugăciunea ta va deveni tot mai smerită, şi această
dispoziţie smerită pe care ai avut‑o în timpul rugăciunii se va
răspândi şi asupra vremii când nu te rogi şi va fi sprijinită de
chemarea deasă, din inimă, a numelui Mântuitorului.

Ia aminte şi la cuvintele acestea: concluzia lor este că trebuie să


te rogi cât mai mult şi să vorbeşti cât mai des cu Domnul, în
toată vremea. Pentru toate bolile este un singur medicament.

Nadiei şi mamei sale, Nadejda Evdokimova

Străduieşte‑te să prinzi gust pentru


[Sfantul] Ignatie Briancianinov. Toate scrierile lui sunt luate din
Părinţi şi adaptate pentru noi. El scrie despre lucrul cel mai
necesar: despre pocăinţă, care e singura uşă spre tot binele.
Trebuie să te strădui să ai întotdeauna dispoziţie de pocăinţă, din
care se nasc frica de Dumnezeu şi smerenia, iar din frica de
Dumnezeu şi din smerenie apare iubirea de Dumnezeu. Aceasta
din urmă nu poate exista fără cele dinainte. Fără pocăinţă şi
smerenie totul e deşertăciune şi înşelare.

Încă o dată te sfătuiesc: citeşte mai multe cărţi bune. Puţini sunt
oamenii de la care poţi primi ceva duhovniceşte, şi aceştia sunt
adesea ocupaţi sau bolnavi, pe când cartea o poţi citi
întotdeauna.

Roagă‑te mai des, măcar câte puţin, şi fă Rugăciunea lui Iisus şi


a Maicii Domnului.
Îţi doresc toate milele de la Dumnezeu şi mântuire!

Eu te pomenesc. Te rog să nu uiţi nici tu de mine.

Nu te lăsa pradă gândurilor despre singurătate şi celorlalte


gânduri deşarte. Acestea sunt curse ale vrăjmaşului. Cu noi este
Dumnezeu, nu suntem singuri. Dacă va fi nevoie, Domnul ne va
trimite prieteni cum nici nu ne aşteptăm.

Nevoieşte‑te după putere.

Dragă Lidia Vasilievna!

Am primit scrisoarea dumneavoastră şi am fost foarte mişcat de


ceea ce spuneţi: „Voi scrie, nu voi aştepta răspuns, iar dacă voi
primi vreodată mă voi simţi sărbătoreşte.” Ce‑i drept, nu simt deloc
că scrisorile mele au puterea de a face pe cineva să se simtă
sărbătoreşte, însă ceea ce spuneţi mă sileşte să vă scriu măcar
câteva cuvinte. Sunt foarte mişcat şi vă mulţumesc pentru
încredere, însă vă înşelaţi crezând că sunt mereu atât de ocupat
cum aţi văzut dumneavoastră. Asta a fost fiindcă erau zile care o
impuneau. În restul timpului, sunt mult mai puţin ocupat şi, din
păcate, îmi cheltuiesc zilele în lenevire. Vă voi spune că mă
aşteaptă în viitor mare osândă pentru faptul că par oamenilor
mai bun decât sunt de fapt. Evident, este în mine o anumită
viclenie sau făţărnicie, poate inconştientă (conştientă, cred, nu
am), din care cauză mulţi mă cred mai bun decât sunt. De asta se
temea până şi Apostolul Pavel. Iertaţi‑mă!

Trebuie ca nu numai patimile, ci şi oamenii să ne necăjească, şi


să vedem că suntem necăjiţi pe merit, că nu suntem buni de
nimic şi că nu ne putem îndrepta singuri; tocmai atunci vom
alerga sincer la Mântuitorul nostru, vom plânge înaintea Lui ca
desfrânata sau ca fiul risipitor şi vom zăcea la picioarele Lui
până vom auzi în inimă glasul: Iartă‑se păcatele tale cele multe!
Mergi, luptă‑te, rabdă, cercetează calea duhovnicească, învaţă
rugăciunea neîncetată, plângi în inima ta ca să nu cazi în mâinile
tâlharilor, şi aşa mai departe. Începând din acel moment, vom da
doar puţină atenţie părerilor lumeşti, chiar şi când aparţin
oamenilor celor mai apropiaţi, pe a căror părere puneam înainte
mare preţ. Ne vom strădui doar ca Domnul să nu ne osândească,
să nu ne lipsească de mila Sa, de ajutorul Său, ca să‑I plăcem
doar Lui.

Încă o dată voi mai spune: trebuie să fim absolut sinceri înaintea
Domnului, să nu ne înfăţişăm niciodată păcatele mai mici decât
sunt de fapt, să nu ni le îndreptăţim, să nu le căutăm
dezvinovăţiri, ci, dimpotrivă, să ne învinuim pe noi înşine şi să
spunem: „Cu toate că sunt atât de rău şi de netrebnic,
miluieşte‑mă, Doamne, şi mântuieşte‑mă!”.

Iuliei Zrajevskaia

Conştiinţa propriului „eu” este cea mai adâncă în sufletul omului.


De aceea, tot ce este nemijlocit legat de „eu” (iar în această
categorie intră în primul rând slava deşartă, trufia şcl.) este cel
mai greu şi de cunoscut, şi de dat la iveală; de aceea este greu
orice lucru care micşorează „eul” faţă de oameni, până şi faţă de
tine însuţi şi faţă de Dumnezeu. Iată de ce există primejdia de a
nu fi deschis înaintea lui Dumnezeu nici măcar la rugăciune, ci
de a ascunde multe „prin tufişuri”, cum a făcut Adam după
cădere, adică de a le împinge în „curtea din spate” a conştiinţei şi
de a le acoperi cu gunoiul autojustificărilor de tot felul. Lucrul
acesta este foarte primejdios şi – lucrul cel mai important – nu îşi
atinge deloc scopul, deoarece Domnul ştie oricum totul chiar
înainte de a face noi ceva necuvenit.

Trebuie ca la rugăciune să ne dezvelim pe de‑a‑ntregul înaintea


lui Dumnezeu, şi să ne pocăim înaintea Lui, şi să cerem de la El
iertare şi vindecarea sufletului nostru bolnav.

Domnul să vă ajute şi să vă dea binecuvântare! Iertaţi‑mă!

Verei Zarudnaia

Am primit scrisoarea dumneavoastră şi mi‑a fost milă de


mâhnirea dumneavoastră, a cărei pricină n‑a fost scrisoarea mea,
ci dispoziţia dumneavoastră sufletească. După cât mi se pare,
n‑aţi înţeles scrisoarea mea, altfel nu v‑aţi fi necăjit şi nu aţi fi
plâns atât, ci pur şi simplu aţi fi luat la cunoştinţă, iar dacă aţi fi
găsit că am dreptate aţi fi şi împlinit. Transcriu fraza
dumneavoastră: „Cum puteţi spune că fundamentul întregii mele
vieţi este putred? Cum să şfichiuiţi aşa un om, aruncându‑l în
deznădejde?” Dacă mergeţi prin pădure şi cineva vă spune: „Nu vă
duceţi în stânga, acolo este periculos – mlaştină şi o mulţime de
şerpi –, ci mai bine apucaţi‑o la dreapta”, o să spuneţi că
respectivul este crud şi că vorbele lui sunt un bici?

Pe urmă, mi se pare că răstălmăciţi propoziţia pe care o citaţi.


Putred este gândul la anumite realizări şi năzuinţe, însoţit de
întrebarea: „Pot, oare, cutare şi cutare lucru? Sunt bună de cutare
şi cutare lucru?”, în care se ascunde gândul la o viaţă ascetică
aparte sau ceva de genul acesta. Atunci cum să ne gândim cu ce
ne vom înfăţişa Domnului? Datoria noastră este de neplătit, puteri
n‑avem, nimic n‑avem ca să plătim. Nu ne rămâne decât să
plângem (nu de necăjiţi ce suntem) înaintea milostivirii lui
Dumnezeu şi să ne rugăm pentru iertare.

În asta, şi doar în asta, trebuie să constea întreaga sarcină a


restului vieţii. Domnul vă dă pentru asta timp liber, vă eliberează
de grijile pentru cele stricăcioase. Străduiţi‑vă pe cât vă stă în
putere să vă prefaceţi toată viaţa în pocăinţă. Fie că vă rugaţi, fie
că faceţi ceva bun, fie că ieşiţi undeva, străduiţi‑vă să faceţi
toate simţindu‑vă roabă păcătoasă, nevrednică, mai rea decât
toţi. Dacă se vor abate asupra dumneavoastră necazuri trupeşti
sau sufleteşti să vă spuneţi: „Cele vrednice de faptele mele
primesc, merit mult mai mare pedeapsă; Îţi mulţumesc, Doamne,
că mă pedepseşti cu milostivire ca să mă curăţeşti de păcatele
mele!”

Iată, acesta este fundamentul corect, aceasta este calea corectă!


Dacă nu vom avea pocăinţă în toate, totul va fi putred, totul va fi
bun de nimic, nu va duce la scop, ci va depărta de el – iar scopul
este cel de a primi iertarea tuturor păcatelor şi de a moşteni după
moarte, prin Crucea lui Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu. Asta vă
doresc din tot sufletul şi dumneavoastră.
Pentru toate cele necuvenite (gânduri, simţăminte, cuvinte,
priviri etc., etc.) să suspinaţi neîntârziat în sinea dumneavoastră,
din toată inima, către Domnul, să cereţi iertare, şi e de ajuns. Nu
mai scormoniţi, nu despicaţi firul în patru: „Sunt aşa, sunt pe
dincolo.” Oricum nu ne cunoaştem pe noi înşine şi nu putem
judeca corect despre noi înşine. Domnul este Judecătorul nostru.
Treaba noastră este să cerem iertare pentru toate, iar să
osândim pe cineva, chiar şi pe noi înşine dacă o facem peste
măsură, nu avem voie.

Nu sunteţi deloc tare de cerbice, ci la fel ca toţi: bine amestecat


cu rău, omul vechi e viu, iar cel nou este încă prunc. Să ne dăm
pe noi înşine şi pe ai noştri lui Hristos Dumnezeu, şi să lucrăm
după putere, şi să ne pocăim pentru lipsurile şi greşelile noastre!
Pentru dumneavoastră postul trebuie să fie lăuntric. Acesta e
mai greu decât cel exterior, de aceea îl şi preferă oamenii pe cel
din urmă. Întreţineţi‑vă puterile trupului, ca să fiţi în stare şi de
lucrarea lăuntrică.

Domnul să vă ajute, şi să vă lumineze, şi să vă dea binecuvântare!

Verei Zarudnaia

Creştinul n‑are nici un fel de temeiuri să deznădăjduiască: nici


dumneavoastră nu aveţi. La toate stările dumneavoastră voi
spune un singur lucru: toţi, chiar şi sfinţii, au avut nevoie de
pocăinţă – cu atât mai mult noi. Dezgoliţi‑vă înaintea lui
Dumnezeu cu toate neajunsurile, păcatele, îndoielile
dumneavoastră ş.a.m.d., pocăindu‑vă şi rugându‑vă: „Doamne,
iartă, Doamne, miluieşte, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătoasa!” ş.a.m.d. Starea
aceasta (dacă o pricepeţi) poate înlocui toate pravilele
dumneavoastră şcl. Ele (adică pravilele) trebuie să ducă tocmai
la asta. Pe alţi oameni nu trebuie să‑i osândiţi şi nici să‑i
judecaţi, ci dacă vă amintiţi de ei să suspinaţi rugându‑vă pentru
mântuirea lor: astfel veţi tăia gândul osândirii. Să citiţi şi să
ascultaţi Evanghelia. Oamenii sunt datori numai să uşureze
ascultarea faţă de Evanghelie, nu să pretindă ascultare faţă de ei.
Acum nimeni nu e în stare de ascultarea „în toate”. Pocăinţa
înlocuieşte totul.

Oamenilor să nu vă descoperiţi sufletul. Domnul să vă lumineze şi


să vă mântuiască!

Să nu visaţi şi să nu gândiţi gânduri deşarte: luptaţi‑vă cu


această ispită pe cât vă stă în putere.

Verei Zarudnaia

Pace dumneavoastră!

La noi totul e deocamdată ca înainte. Vorbirea deşartă şi


clevetirea nu încetează, ceea ce se potriveşte pe deplin cu
rânduiala lucrurilor acestei lumi.

Cei încercaţi au o vorbă: „Dacă nu este pocăinţă (sinceră,


statornică), este înşelare”. Lacrimile pot fi, fără îndoială, false:
toţi plâng, dar la lacrimile curate foarte puţini ajung.

Să nu cereţi prea mult de la dumneavoastră. Mergeţi mai mult pe


pocăinţă. Întotdeauna suntem robi netrebnici. Să rămânem
conştienţi de faptul acesta e mai uşor când vedem că în toate
privinţele avem lipsuri. Când ne vedem buni, sigur suntem în
înşelare.

Să fiţi sănătoasă şi să nu vă descurajaţi! Dacă nu ne putem


bucura totdeauna, aşa cum porunceşte Apostolul, măcar să nu ne
descurajăm şi – principalul – să mulţumim pentru toate lui
Dumnezeu. Dumneavoastră aveţi deosebită nevoie de asta:
material sunteţi asigurată, aveţi cameră proprie, aveţi prieteni.
Cum să nu mulţumiţi pentru toate astea! Iar descurajarea este
cârtire ascunsă. Dumnezeu să ferească de asta!

Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă apere de tot răul!

Verei Zarudnaia
De ce vă tulburaţi că dormiţi şi vă odihniţi mult? Odihniţi‑vă atât
cât să simţiţi putere pentru a vă ruga sau a face ceva prin casă.
Dacă puneţi asupra trupului povară peste puterile lui, veţi căpăta
întunecare a duhului şi o slăbire şi mai mare a trupului. Nu cereţi
de la dumneavoastră mai mult decât puteţi. Nădăjduiţi în
milostivirea lui Dumnezeu, nu în propriile virtuţi. Pocăinţa a fost
dată vremii noastre în loc de fapte, care nu mai sunt. Ea naşte
smerenie şi nădăjduire în Dumnezeu, nu nădăjduire în noi înşine,
care este trufie şi înşelare.

Orice tulburare este de la vrăjmaşul. Nu trebuie să vă opriţi


asupra tulburării şi să vă istoviţi în ea, ci să o alungaţi prin
rugăciune. La spovedanie trebuie să înşiraţi păcatele care v‑au
rămas în memorie şi vă frământă conştiinţa, iar pe celelalte să le
mărturisiţi la modul general: cu cuvântul, cu fapta, cu gândul, am
păcătuit. Asta este de ajuns pentru dumneavoastră. Iar tulburarea
după spovedanie vine ori de la vrăjmașul, ori din tăinuirea cu
bună știință a anumitor păcate. Dacă ați tăinuit, data următoare
să mărturisiți totul, și aceste păcate ascunse, iar dacă nu ați
tăinuit n‑aveţi de ce să daţi atenţie: trebuie să alungaţi tulburarea
la fel ca pe orice alt gând şi simţământ de la vrăjmaşul.
Înconjurând m‑au înconjurat, şi întru numele Domnului i‑am înfrânt
pe ei.

Fiţi mai sinceră, adică nu minţiţi înaintea lui Dumnezeu, nu vă


îndreptăţiţi, nu vicleniţi, ci înfăţişaţi‑vă Domnului aşa cum
sunteţi, cu toate urâciunile, şi cereţi iertare şi miluire.

La Ignatie Briancianinov se spune aşa: credinţa în adevăr


mântuieşte, iar credinţa în minciună pierde. Excepţiile nu intră în
calcul. Asinele nu povăţuiesc adesea la adevăr, cum s‑a întâmplat
cu Balaam.

Dacă v‑aţi purtat rău (rece) cu cineva, măcar când vă despărţiţi


cereţi‑vă scuze. Păcatul împotriva aproapelui apasă foarte greu
asupra conştiinţei. De altfel, şi Domnul iartă păcatele de acest fel
numai atunci când ne împăcăm cu aproapele.

Iertaţi‑mă! Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă înveţe la tot


binele!”
(din: Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi.
Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

Din aceeasi carte:

PACAT, LUPTA SI RIDICARE. “Chipul slavei Tale celei negrăite


sunt, deşi port rănile păcatelor”. SCRISORI DE DRAGOSTE…
DUMNEZEIASCA, CUVINTE DE TREZIRE SI DE INCURAJARE
DE LA UN SFANT AL ZILELOR NOASTRE: “Tu să nu te tulburi de
inevitabilele căderi şi să nu te descurajezi. Nimic nu se face
dintr‑odată”
LUPTA CU PACATUL. “Nu te îndreptăţi pe tine însuţi şi nu‑ţi
îndreptăţi greşelile, ci spune lucrurilor pe nume înaintea ta şi
înaintea lui Dumnezeu…” Scrisori de intarire de la CUVIOSUL
NIKON pentru RAZBOIUL DE TOATA VREMEA CU ISPITELE
“Domnul este întotdeauna peste tot şi vede toate ale noastre”.
ALTE SFATURI DUHOVNICESTI DIN SCRISORILE CUVIOSULUI
NIKON VOROBIOV
CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar
ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică
hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor
şi iertarea fărădelegilor”
Noi sfaturi duhovnicesti pentru infruntarea “razboiului
crancen” cu duhurile cazute. PRIMEJDIA STARII DE VISARE
sau PATIMA DULCETII LA NIVEL PSIHOLOGIC. “Trebuie sa
cerem de la Domnul cu smerenie si cu inima cat mai franta sa
ne pazeasca de cursele vrajmasului…”
“Deosebit de rău este că atunci când îl ameninţa boala s‑a
întors pe calea cea dreaptă, iar CÂND S-A FĂCUT BINE, A UITAT
TOTUL”
Sfaturi din scrisorile CUVIOSULUI NIKON VOROBIOV despre
LUCRAREA DUHOVNICEASCA: “Domnul ne va trage la
socoteala in primul rand pentru faptul ca nu ne descoperim
ranile inaintea Lui deplin, curat, fara viclenie, ca le ascundem, ca
ni le indreptatim… SA NU VA DESCURAJATI CAND VA VEDETI
TICALOSIA!”
“DORIND SA-TI MANTUIESTI APROAPELE, IA SEAMA SA NU TE
TRAGA INTR-O PRAPASTIE PIERZATOARE. Apostazia este
ingaduita de Dumnezeu. Nu incerca s-o opresti cu mana ta
neputincioasa, dar departeaza-te de ea” (SF. IGNATIE
BRIANCIANINOV). Din sfaturile Cuviosului Nikon despre
RELATIILE CU SEMENII
Viata si invataturile unui sfant al zilelor noastre, CUVIOSUL
NIKON VOROBIOV, luptator impotriva MANIERISMULUI si
FORMALISMULUI RELIGIOS FARISEIC si invatator cu putere al
SMERENIEI AUTENTICE: “temandu‑se de cinstirea ieftina a
poporului, care cauta totdeauna facatori de minuni,
stravazatori…”
Mare este caderea omului! Oamenii au devenit mai primejdiosi
decat dracii… ARMA CLEVETIRII MINCINOASE. Pana unde
merge acceptarea calomniilor?

***

Legaturi:

Despre REFUZUL DE A NE PRIVI IN OGLINDA CONSTIINTEI si


de A NE ASUMA RESPONSABILITATEA PACATULUI. Antidotul
iubirii de sine: jertfa
FUGA OMULUI DE SINE INSUSI. Mecanismele de aparare in
fata… adevarului. Mic indrumar psiho-duhovnicesc de
CERCETARE LAUNTRICA
OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de
Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE
DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU!
“Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA
CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?
Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii
Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M)
ADEVARUL LUI DUMNEZEU
Arhim. Simeon Kraiopoulos: PAREREA DE SINE – idolul din
noi, “bunii crestini”. SA NU ASCUNDEM LIPSA NOASTRA DE
POCAINTA!
Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR
SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL
VECHI?
Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA
EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA
DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA
Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
“CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA
FARISEICA: “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in
adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din
ei... Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”
SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai
importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot
fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
Sfantul Ignatie Briancianinov – VEDEREA PACATULUI
PROPRIU
SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV despre obiceiurile care
devin patimi si despre LUPTA CU ELE
SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie
Aghioritul
INDREPTATIREA DE SINE – izolatorul cel mai puternic intre
om si Dumnezeu
“Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea
ta!“ AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL
ADANC AL PACATULUI (II)
Sfantul Teofan Zavoratul: INTRAREA INAUNTRU SI
CERCETAREA CELOR DE ACOLO
PARINTELE PANTELIMON DE LA SCHITUL GĂBUD (video)
despre ZESTREA TINERETII ca “mod de a fi”, PRIETENIA CU
DUMNEZEU, CONFORTUL AUTO-AMAGIRII si CURAJUL
SINCERITATII fata de tine insuti: “Fuga inspre DISTRACTIE
inseamna o FUGA DE SINE pentru ca, intalnindu-te cu tine, intra
in CRIZA constiinta ta”
“Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI
PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU.
Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga
de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei
“Daca puterile sunt pe sfarsite…” K. V. ZORIN despre
INCALCAREA LEGILOR DUHOVNICESTI si AVERTISMENTELE
LUI DUMNEZEU: “Nicio situatie nu vine intamplator. Cand
neplacerile se repeta, si pe deasupra cu o constanta de invidiat,
inseamna ca noi CALCAM CU INDARATNICIE PE ACEEASI
GREBLA!”
Nu spargeti oglinda!
Cuviosul Paisie: INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA
ADANCUL NESTIUT AL PATIMILOR
PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A
PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un
“bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata
noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si
ASCUNDERE DE GLASUL LUI DUMNEZEU in “carnavalul
asurzitor” al lumii
“Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN
FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE
O HRANIM

***

Omul intre “BINELE” FIRII CAZUTE si LUCRAREA launtrica a


DUHULUI
Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de
INSELARE si despre cauza lor esentiala. INVATATURI
FUNDAMENTALE (1)
Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de
INSELARE si despre cauza lor esentiala: LIPSA POCAINTEI, A
INIMII INFRANTE (partea a doua)
Din scrisorile duhovnicesti ale Sfantului Ignatie Briancianinov:
PACEA DUHULUI SFANT si “LUCRAREA SANGELUI” NOSTRU:
“Mai bine sa fii socotit nestiutor din pricina neputintei mintii tale
de a se sfadi decat intelept din pricina nerusinarii tale.
SARACESTE PENTRU SMERENIE, NU FI BOGAT PENTRU
OBRAZNICIE!”
Predica “grea” a Sfantului Ignatie Briancianinov: CUM
DEVENIM AI LUI HRISTOS? CAT VALOREAZA “DREPTATEA”
NOASTRA?
Vladica Antonie Marturisitorul despre VEACUL RABDARII SI
VEACUL PRIGOANEI. “Se apropie asa niste vremuri, incat fara
indeplinirea pravilei de rugaciune, nimeni nu va rezista”
Parintele Rafail Noica despre PURTAREA NEVOINTEI
DUHOVNICESTI IN VREMEA NOASTRA
Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR
DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE
DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: “Trairea
vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza
apostaziei generalizate“

***

Din SCRISORILE SFANTULUI NECTARIE catre ucenicele sale


monahii – pilde de IUBIRE SI GRIJA PARINTEASCA PLINA DE
DISCERNAMANT: “Cu trupuri bolnavicioase nu se poate
ajunge la sporire duhovniceasca pentru cei care nu s-au
desavarsit. Voi AVETI NEVOIE DE SANATATE pentru a putea sa
lucrati…”
SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de
INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu.
Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE
PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta”
STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari
duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si
DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu
deznadajdui cand vezi in tine feluritele neputinte. Rabda-te si pe
tine!“
CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile
SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): “De cate ori am suferit
pentru tine si m-am rugat?! O, copilasul meu, copilasule! Sa te
intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul!“
Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de
cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!”

Parintele Rafail Noica: NU-I NEVOIE SA DEZNADAJDUIM!


Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta:
“DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA
NOASTRA”
Arhim. EFREM FILOTHEITUL despre FRICA, DEZERTARE si
TRANDAVIE in RAZBOIUL DUHOVNICESC: “Din faptul ca
deznadajduiesti cunoaste ca acesta este razboi, este
bombardament al vrajmasului… Prin urmare trebuie RABDARE,
STARUINTA, CURAJ. Aceasta sa nu-ti intunece cerul nadejdilor
tale”
GHERON IOSIF ISIHASTUL – scrisori de incurajare in razboiul
cu diavolul si pentru ridicarea din caderi: “ORICE S-AR FI
INTAMPLAT, NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM”
Gheron Iosif: FA METANIE DE INDATA CE GRESESTI, NU PIERDE
TIMPUL!
SFANTUL EFREM SIRUL: Cuvant catre cei ce in fiecare zi
pacatuiesc si in fiecare zi se pocaiesc