GENERALITĂŢI

Rezonanţa magnetică nucleară, titulatură înlocuită în ultimii ani cu cea de

imagistică prin rezonanţă magnetică, din cauza conotaţiei negative a cuvântului
"nuclear" (procedura nu implică folosirea de substanţe radioactive), este o
procedură de a obţine imagini ale diferitelor părţi ale organismului fără utilizarea
razelor X, aşa cum se întâmplă în cazul radiografiei tradiţionale şi a tomografiei
computerizate. Un scaner RMN constă, în mare, dintr-un magnet de mari
dimensiuni în interiorul căruia este aşezat pacientul. O antenă radio este folosită
pentru a transmite semnale spre organism, dar şi pentru a recepţiona ceea ce se
întoarce dinspre corpul pacientului. Aceste semnale recepţionate sunt transformate
în imagini de către un calculator ataşat scanerului. Pot fi obţinute imagini din
aproape orice zonă a organismului, sub orice unghi. Semnalele radio folosite sunt,
în fapt, câmpuri magnetice variabile mult mai slabe decât câmpul static foarte
puternic generat de magnetul scanerului.

CUM FUNCŢIONEAZĂ REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ

Imagistica prin rezonanţă magnetică (mai cunoscută sub numele de RMN -

rezonanţa magnetică nucleară) este una dintre cele mai noi tehnologii imagistice
disponibile în spitale pentru diagnoză. RMN-ul reprezintă o tehnică tomografică
(în sensul că sunt analizate secţiuni ale corpului uman) care are la bază fenomenul
rezonanţei magnetice nucleare. Din punct de vedere tehnic vorbim despre o tehnică
destul de complexă, dar a cărei prezentare pe înţelesul tuturor este posibilă, totuşi,
într-o oarecare măsură.

Nu sunt folosite raze X, aşa cum este cazul cu radiografia tradiţională ori cu
tomografia computerizată, în acest caz pacientul fiind plasat în interiorul unui
câmp magnetic foarte puternic (în jur de 30000 de ori mai puternic decât câmpul
magnetic al Pământului). Nucleele atomilor de hidrogen (protoni) sunt
caracterizate de o proprietate specială cunoscută sub numele de spin. Asta
înseamnă că anumite proprietăţi ale protonilor sunt similare celor ale unor
minusculi magneţi bară, care într-un câmp magnetic static au doar două orientări
posibile; fie aliniate, fie opuse câmpului magnetic (a se vedea figurile de mai jos).
Sunt mai numeroşi protonii care se aliniază cu câmpul magnetic, deoarece pentru
acest lucru este nevoie de o cantitate mai mică de energie. Astfel că, în interiorul
corpului pacientului, magnetizarea netă la nivelul ţesuturilor este caracterizată de o
aliniere paralelă cu câmpul magnetic aplicat.

(RMN - secţiune axială ponderată T2 la nivelul creierului)

(RMN - secţiune sagitală ponderată T1 a capului unui copil)

Depăşirea acestei stări a protonilor poate fi realizată prin aplicarea unui câmp
electromagnetic în spectrul radio, în mod obişnuit în regiunea 20 la 100 de MHz în
cazul celor mai multe scanere RMN. Frecvenţa necesară, cunoscută sub numele de
frecvenţă de rezonanţă ori frecvenţă Larmor, variază liniar cu intensitatea câmpului
magnetic static aplicat. Câmpul electromagnetic este aplicat sub forma unui foarte
scurt puls radio, cu o durată de câteva microsecunde. Semnalul detectat de scaner
reprezintă componenta vectorului câmpului magnetic net rezultat la nivelul
diferitelor ţesuturi perpendiculară pe câmpul magnetic aplicat.

Semnalele sunt detectate folosind dispozitive speciale (un soi de bobine, ori
antene), de anumite forme, de pildă pentru cap, genunchi, etc. Faptul că aceste
dispozitive pot fi montate în imediata vecinătate a zonei investigate contribuie la
calitatea imaginilor obţinute. În cadrul clipului următor este folosit un asemenea
dispozitiv pentru cap.

Principalele diferenţe dintre tomografia computerizată şi RMN sunt

următoarele: RMN-ul poate fi folosit pentru a obţine imagini prin secţiuni ale
organismului orientate în orice direcţie, spre deosebire de tomografia
computerizată, în cazul căreia secţiunile erau doar transversale. Cu RMN-ul se pot
produce şi secţiuni sagitale (plan vertical de simetrie), ori secţiuni orientate în orice
plan. Contrastul imaginilor obţinute cu un scaner RMN poate fi modificat,
obţinându-se aşa-numitele imagini ponderate în funcţie de timpii de relaxare T1
(timp de relaxare spin-spin) şi T2 (timp de relaxare spin-reţea) sau în funcţie de
densitatea protonilor. În cazul tomografiei computerizate contratul este fix,
depinzând de coeficientul de atenuare al ţesuturilor.

Câteva detalii despre aceşti coeficienţi de ponderare a contrastului. Odată

pulsul de radiofrecvenţă aplicat şi magnetizarea netă definitivă, este nevoie de
anumiţi timpi până când protonii revin la poziţiile originale, timpi guvernaţi de
constantele T1 şi T2, care diferă de la un tip de ţesut la altul. Imaginile obţinute
prin rezonanţă magnetică iau naştere folosind o serie de pulsuri de radiofrecvenţă
atent calibrate. Prin modificarea acestor secvenţe la care sunt emise pulsurile se pot
evidenţia diferenţele în funcţie de T1 ori T2. Este de asemeni posibilă setarea
intervalului între pulsuri astfel încât contrastul să nu depindă de T1 şi T2 ci doar de
densitatea de protoni a zonei investigate. Imaginile ponderate în funcţie de T1
înfăţişează ţesuturile caracterizate de o valoare mai mare a lui T1 (de pildă apa) cu
nuanţe întunecate. În cazul imaginilor ponderate în funcţie de T2, ţesuturile
caracterizate de o valoare mare a lui T2 apar mai strălucitoare. Această
caracteristică poate fi folosită pentru a depista ţesuturi afectate de anumite maladii.
Iată mai jos două secţiuni la nivelul capului obţinute cu tehnologie RMN, una
axială - ponderată T2, care prezintă un creier normal, şi una sagitală, ponderată T1,
a unui cap de copil.

AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

RMN-ul nu este o procedură 100% sigură, deşi nu implică utilizarea de

radiaţie ionizantă. Aşa cum s-a specificat şi în filmul de mai sus, câmpurile
magnetice puternice şi pulsurile de radiofrecvenţă pot afecta buna funcţionare a
pacemaker-elor sau pot încălzi anumite implanturi metalice. Un alt pericol major
care nu a fost prezentat în film constă în aşa-numitul "efect proiectil". Materialele
feromagnetice sunt supuse unor forţe puternice în interiorul câmpului magnetic
static, astfel că obiecte precum legăturile de chei pot deveni arme mortale. Puterea
câmpului magnetic şi a radiaţiei electromagnetice sunt mult sub nivelurile
dăunătoare. Totuşi, ca o precauţie, în mod normal nu se efectuează scanări RMN
pe perioada sarcinii.

Ca o concluzie, avantajele imagisticii prin rezonanţă magnetică sunt o

rezoluţie spaţială excelentă a imaginilor, o diferenţiere excelentă între diferitele
tipuri de ţesuturi (de pildă, materia cenuşie poate fi deosebită de materia albă la
nivelul creierului), absenţa radiaţiei ionizante, posibilitatea de a obţine imagini de-
a lungul unor secţiuni orientate în orice plan. Printre dezavantaje se numără costul
ridicat al echipamentelor şi cel aferent întreţinerii acestora, viteza mică de
desfăşurare a procedurilor de scanare, dar şi faptul că anumite categorii de pacienţi
(de exemplu cei care au montat un pacemaker) nu sunt eligibili pentru acest tip de
investigaţie