LA FRANCOPOLYPHONIE 4

Etică și deontologie în jurnalism: experienţa franceză

Ludmila LAZĂR
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Fiind definită ca a patra putere în stat, presa are o mare responsabilitate în

societatea contemporană. Încă în perioada când profesia de ziarist era pe cale de
devenire, în Franţa secolului al XVIII-lea, Denis Diderot redactase în Encyclopedie un
prim cod deontologic, în care se menţiona că jurnalistul trebuie să iubească adevărul
și să fie imparţial, „să aibă o consideraţie solidă și adâncă a logicii, gust, pătrundere,
mare obișnuinţă a criticii” [1]. Diderot a evidenţiat mai multe principii de care trebuie
să se conducă un jurnalist în exercitarea profesiei, principii care sunt actuale și în ziua
de azi pentru ziariștii din întreaga lume. Desigur, o dată cu ascensiunea mijloacelor de
informare și a mutaţiilor moderne ale informaţiei, exigenţele faţă de această profesie
au devenit mai insistente.
Comportamentul presei poate fi circumscris următoarelor domenii: morală,
drept, etică și deontologie. Dacă dreptul ţine de obligaţiile legale și sancţiunea lor,
atunci morala, etica și deontologia proclamă principiile, normele și regulile de condiută
dincolo de domeniul legal, dar la fel de esenţial. Deontologia se aplică în interiorul unei
profesii, stabilind pentru respectivii profesioniști ce le esre permis și ce le este interzis
să facă. Termenul provine din grecescul deontos (ceea ce este convenabil) și logos
(cunoaștere), ce ar însemna o cunoaștere a ceea ce este just și convenabil, deontologia
reprezentând o teorie a obligaţiilor. Termenul a fost creat de Jeremy Bentham, fonda-
torul utilitarismului, pentru a defini concepţia sa despre morală. Specificul profesiei de
jurnalist implică un statut şi o deontologie aparte, raportate la rolul şi funcţiile presei
în sfera relaţiilor sociale. De aceea, activitatea jurnalistică este reglementată nu numai
de normele de origine statală, ci şi de anumite norme statutare (nejuridice), elaborate
conform cadrului juridic legal, dar care particularizează acest cadru la specificul jurna-
listicii. Aceste norme statutare pot fi cuprinse în statute ori în coduri deontologice ale
jurnaliştilor, elaborate în cadrul redacţiilor ori asociaţiilor profesionale. Aşadar, deon-
tologia jurnalistică se caracterizează prin îndatoriri privite ca obligaţii morale şi nu ca
nişte constrângeri legale.
În spaţiul francez a fost elaborat unul dintre cele mai vechi documente cu
valoare deontologică, numit ”La charte des devoires professionnels des journalistes
francais” (“Carta îndatoririlor profesionale ale jurnaliştilor francezi”), redactată în1918
şi revizuită la 15 ianuarie 1938 sub egida Sindicatului naţional al jurnaliştilor (SNJ). El
rămâne şi până astăzi un document de referinţă în “normarea” şi exercitarea profesiei
de jurnalist atât in Franţa, cât şi în întreaga Europă. Apărut într-un moment de maximă
tensiune istorică, acest cod etic prevedea modalităţile şi garanţiile de participare a pre-
sei la actul de putere printr-o informare corectă şi onestă a publicului. Ca şi celelalte
coduri, alcătuite în primele decenii ale secolului trecut în Suedia, Finlanda, ”La Charte
des devoirs“ apare sub influenţa concepţiei presei libere sau “libertariene”, concepţie
apărută la început de secol. Având la bază ideile lui J. Milton, John Stuart Mill ş.a.,
88
 INFLUENCES ET ÉCHANGES / ESPACES LITTÉRAIRES

această concepţie de orientare democratică a influenţat pozitiv conţinutul primelor

coduri jurnalistice. Drept valori supreme erau declarate libertatea cuvântului şi dreptul
cetăţenilor de a obţine informaţii veridice. Carta se inspiră nemijlocit din “Declaraţia
drepturilor omului şi cetăţeanului”din 1789, în articolul 11 al căreia este stipulat: “…Ori-
ce cetăţean poate vorbi, scrie, imprima liber cu condiţia să răspundă la abuzul acestei
libertăţi, în cazurile strict determinate de lege.”
Codul etic francez conţine un şir de principii care presupun responsabilitate,
demnitate profesională şi libertate de comunicare. ”La Charte des devoirs” cere jur-
nalistului să fie responsabil pentru tot ceea ce scrie, să respingă calomnia, acuzaţiile
nefondate, minciuna şi deformarea faptelor fiind considerate încălcări grave; să nu
accepte bani de la organizaţii de stat sau particulare, unde calitatea sa de jurnalist,
statutul, influenţa şi relaţiile sale profesionale ar putea fi exploatate; să nu comită pla-
giat; să nu-şi permită utilizarea metodelor necinstite pentru a obţine informaţii. În
planul demnităţii profesionale codul prevede recunoaşterea doar a jurisdicţiei egali-
lor săi, suverani în materie de onoare profesională; “nu va semna articole ce conţin
reclamă comercială sau financiară; acceptă doar însărcinări compatibile cu demnitatea
profesională; nu solicită locul colegului şi nici nu-i provoacă retrogradarea, oferin-
du-se să lucreze în condiţii inferioare” [2]. În ceea ce priveşte libertatea de exprimare,
jurnalistul francez nu va folosi libertatea presei într-un scop interesat; va considera
onestitatea şi grija pentru adevăr ca reguli primare; va apăra secretul profesional; va
revendica libertatea de a publica informaţiile sale în mod onest. De fapt “La Charte des
devoirs“ fixează un început al ordonării conştiinţei profesionale a jurnaliştilor, culminat
în coduri internaţionale, cum ar fi cel de la Munchen, Paris etc.
Codul etic este considerat ca o declaraţie a valorilor esenţiale ale care definesc
rolul practicanţilor unei profesii. El fixeaza un set de principii cuprinzătoare şi înalţă o
ştachetă spre care tindem, dar nu acordă o mare importanţă modului în care aceste
principii sunt aplicate în diferite circumstanţe. Este vorba despre principii şi valori pre-
cum integritate, responsabilitate, răspundere sau transparenţă. Codul defineşte modul
în care o persoană căreia i se aplică ar trebui să se comporte într-o manieră morală şi
etică, fixând aspiraţii înalte spre care tindem în viitor.
Este important de a remarca, că principiile deontologice ale codului etic francez
din 1918 pot fi regăsite, practic, în toate reglementările profesionale naţionale, pre-
cum şi în cele internaţionale. Acest lucru denotă, pe de o parte, caracterul fundamen-
tal al codului, iar pe de alta - profesionalismul şcolii franceze de jurnalism. Paradoxul
constă însă în faptul că acest cod îi priveşte doar pe membrii Sindicatului naţional al
jurnaliştilor francezi şi pe cei care au aderat la el; astfel, Franţa nu are un cod general
valabil al profesiunii de jurnalist [3].
Deşi “Carta îndatoririlor profesionale ale jurnaliştilor francezi” din 1918 rămâne
documentul de bază în ceea ce priveşte autoregularizarea presei franceze, totuşi un
reper deontologic sugestiv în spaţiul francez, şi nu numai, reprezintă ”Declaraţia dato-
riilor şi drepturilor jurnaliştilor”, aprobată în 1971 la Munchen. În Declaraţia de la Mun-
chen este pus accentul pe obligaţii, care constituie 10 articole în raport cu drepturile
– doar 5 articole. Desigur, există conexiuni conceptuale cu reglementările anterioa-
re, inclusiv cele incluse în Carta din 1918, inclusiv la capitolul autonomiei normative

89
LA FRANCOPOLYPHONIE 4

în aria deontologiei profesionale. ”Declaraţia“ indică preeminenţa legii în ordonarea

comportamentului profesional şi totodată prevede refuzul oricărei ingerinţe ”în ma-
terie de onoare profesională” alta decât a profesioniştilor înşişi. Adevărul şi libertatea
informaţiei rămân punctele- cheie ale codului, fiind completate de îndatorirea de a res-
pecta adevărul oricare ar fi urmările; publicarea numai a informaţiilor a căror origine este
cunoscută; rectificarea informaţiei publicate care se dovedeşte a fi inexactă. Declaraţia
de la Munchen stipulează accesul neîngrădit la sursele de informaţii, stabileşte limitele
subordonării redacţionale şi prevede dreptul ziaristului la un contract personal, ”care
să-i asigure securitatea materială şi morală… precum şi o retribuţie corespunzătoare
rolului său social, şi suficientă pentru a-i garanta independenţa economică.” Câteva ju-
rnale franceze de provincie au încorporat declaraţia în carta lor redacţională, şi ea fiind
citată şi în regulile deontologice ale jurnalului Le Monde.
Normele morale şi juridice în vigoare reţin în definirea jurnalistului existenţa
unui contract de muncă şi exigenţa ca profesionistul să obţină veniturile personale
din practicarea meseriei. În cazul Franţei partea de venituri din practicarea profesiei
trebuie să depăşească 50 de procente. Vorbind de de etică şi deontologie în spaţiul
francez, este important a menţiona strânsa legătură a lor cu legislaţia. Încă prin legea
din 24 iulie 1881, fiind una dintre legile fundamentale ale Republicii, este introdusă
răspunderea penală a jurnalistului. Această lege a fost completată prin cea din 1 au-
gust 1986, care a schimbat statutul juridic al presei şi totodată defineşte clar principii
deontologice. De exemplu, articolul 8 interzice de a primi bani sau privilegii în mod
direct sau indirect de la guverne străine, iar articolul 10 se interzice jurnaliştilor să
primească bani sau alte bunuri pentru publicitate financiară sub formă de informaţie.
Nerespectarea acestor articole se pedepseşte prin amendă sau privaţiune de lib-
ertate. Elemente deontologice se conţin și în Codul muncii. Comisia de arbitraj, de
exemplu, are obligaţia de a constata greșelile din activitatea ziariștilor și repetarea lor.
În Convenţia colectivă naţonală a jurnaliștilor sunt stipulate un șir de principii ce ţin
de domeniul deontologiei, interdicţiile privind plata și avantajele jurnalistului în afara
salaruilui, ca și aceea privind publicitatea redacţională [4]. În art. 5-1 se menţionează
necesitatea respectării Cărţii indatoririlor profesionale ale jurnaliștilor francezi din
1918, se declară și alte principii ce garantează libertatea de expresie și corectitudinea
în exercitarea obligaţiunilor .
Singularitatea jurnalismului francez rezidă în combinarea unui dispozitiv legal
de reglementare dintre cele mai greoaie corelat cu absenţa unei etici profesionale
formalizate și cu mecanisme de autoregularizare. ”Unei judiciarizări îi corespunde o
autodisciplină ușoară”, consideră specialiștii francezi în domeniul mass media J.Leprette
și H.Pigeat [5]. Editorii şi majoritatea jurnaliştilor susţin că deontologia este o problemă
personală sau, cel mult, a fiecărei redacţii. În contradicţie cu tradiţia de raţionalism a
culturii franceze, deontologia jurnalismului reprezintă un demers mai mult pragmatic
şi nu atăt de riguros ca în Marea Britanie sau în SUA. O altă contradicţie în acest sistem
este că, pe de o parte, judecătorul este chemat să intervină în enunţul deontologic
conform legislaţiei în vigoare, iar pe de altă parte, jurnaliştii profesionişti protestează
împotriva acestor incursiuni în domeniul, făcând apel la libertatea presei, la unul dintre
principiile etice cheie ale Sindicatului Naţional în privinţa onoarei profesionale, care

90
 INFLUENCES ET ÉCHANGES / ESPACES LITTÉRAIRES

spune că jurnaliştii se vor supune doar jurisdicţiei colegilor lor “cu excluderea oricărui
amestec din partea Guvernului sau a altora”. Astfel, nu putem vorbi de o “jurisdicţie”
deontologică în spaţiul francez.
Refuzul oricărei instituţionalizări a deontologiei a fost un fenomen al ultimelor
decenii din secolul al XX-lea. In anii 90, a vorbi despre etică a devenit o modă în Fran-
ta, însă zece ani mai târziu, profesioniştii continuau să ascundă sau să respingă orice
initiaţivă susceptibilă de a impune respectarea deontologiei, acuzând-o, de obicei, că
reprezintă o ameninţare la adresa libertăţii presei. Paradoxul constă în faptul, că deşi
mijloacele de comunicare ne guvernează viaţa, ne-o monitorizează şi influenţează per-
manent, ele fiind pentru noi un serviciu fundamental de utilitate publică, jurnaliştii
acceptă totuşi cu greu, sau chiar resping uneori ideea de morală şi deontologie în exer-
citarea profesiei. Această problemă există şi în Franţa, unde respectarea normelor etice
este o tradiţie. Ideile cunoscutului sociolog Pierre Bourdieu şi ale discipolilor săi vin
să justifice această stare de spirit. Descriind jurnalismul ca total supus constrângeri-
lor social-economice, ei considerau orice autoregularizare drept o iluzie înşelătoare,
bănuindu-se că jurnalistul se bucură de o libertate care nu există [6].
Contrar poziţiilor adoptate de profesie împotriva organizării unei autoregularizări,
mulţi intelectuali şi specialişti ai mass media pledează în favoarea ei, dar până în pre-
zent fără efecte palpabile. Totuşi, în cadrul unei autoregularizări la nivelul întreprinder-
ilor, anumite măsuri au fost înreprinse în ultimele decenii . Au fost redactate coduri în
presa regională, precum şi în presa naţională.
Cotidianul francez de referinţă Le Monde a publicat în 2002 Le style du “Monde”,
o culegere de norme profesionale şi deontologice, fiind un exerciţiu de transparenţă
menit să consolideze relaţia dintre cotidian şi cititorii săi. Încă în1994 tot Le Monde în-
treprinsese o măsură de ordin deontologic: instaurase un mediator. Le style du Monde
are la bază pincipiile Declaraţiei de la Munchen, fără a se preciza acest lucru, fiind
completată de principii specifice presei scrise. Aceasta a fost una dintre rarele iniţiative
deontologice ale presei cotidiene, care merită toată aprecierea. Ziarul “20 minutes” a
publicat în acelaşi an codul său etic, incluzând în el atât Carta îndatoririlor jurnaliştilor
francezi, cât şi Declaraţia de la Munchen. În partea a doua a codului au fost stipulate
regulile de comportament în cadrul companiei, despre munca în afara redacţiei, de-
spre cadouri, călătorii, conflict de interese. Este important de a menţiona că încă în
1994 canalul de televizine TF1 a aprobat codul său etic, numit “18 principii etice pentru
telejurnalişti”. El cuprinde principii concrete, axate pe respectul faţă de spectator: obi-
ectivitate, imparţialitate, tact în prezentarea materialului, respect pentru viaţa privată,
protecţia surselor, prezumţia nevinovăţiei, interdicţia de a oferi bani pentru acţiuni
criminale, săvârşite în faţa camerei video.
Deşi aceste iniţiative răzleţe au fost salutate şi apreciate în general pozitiv în
societatea franceză, ele n-au schimbat situaţia în domeniul deontologiei, ea continuă
să rămână subapreciată în mass media. Participarea societăţii civile la deontologia
informaţiei, o reflecţie etică mai dezvoltată şi un plus de analiză critică ar contribui
la remedierea situaţiei deontologice din Franţa, cu atât mai mult cu cât jurnalismul
francez este o profesie în proces de mutaţii profunde, devenind mai numeroasă, mai
tânără şi mai calificată. Politicile redacţionale, impuse de anumiţi acţionari, angajatori

91
LA FRANCOPOLYPHONIE 4

şi ierarhiile unor redacţii afectează în mod direct materialele jurnalistice şi atentează

la dreptul publicului la o informaţie onestă, completă, pluralistă şi independentă de
presiuni poitice şi comerciale. În acest sens, este important de a oferi deontologiei un
loc deosebit în exercitarea activităţii de jurnalist, ea constituind baza credibilităţii pen-
tru această profesie. Astăzi, specialiştii din domeniul mass media sunt preocupaţi de
dezbaterea privind necesitatea consiliilor de presă, organe de autoregularizare care
există acum în întreaga lume şi reprezintă organe de mediere între presă şi public.
Claude-Jean Bertrand, specialist recunoscut în domeniul eticii şi deontologiei mass
media accentuează avantajul de a crea prin intermediul Consiliilor de Presă o legătură
inedită între «les gens qui ont le pouvoir d’informer, ceux qui possèdent le talent d’in-
former et ceux qui ont le droit d’être informés» [7]. Se pare că balanţa se înclină spre cei
care susţin ideea creării unui astfel de consiliu în Franţa. Actualmente proiectul unui
consiliu francez al presei este în curs de elaborare.
Putem afirma că, în ultimele decenii, în spaţiul francez are loc o evoluţie în men-
talitatea breslei jurnalistice, de la ideea despre deontologie ca problemă personală la
afirmaţia că “deontologia este afacerea tuturor şi totodată a fiecăruia”, expusă de către
Sindicatul francez al jurnaliştilor la Congresul de la Bezanson din octombrie 2006
[8].
Desigur, existenţa codurilor deontologice în diverse spaţii socio-culturale are
şi conotaţii diverse. Spre exemplu, aprobarea Codului principiilor de Etică Profesională
al jurnalistului din Republica Moldova la 4 mai 1999 la Congresul extraordinar al
Uniunii jurnaliştilor a fost o realizare importantă a tagmei ziariştilor. La baza
acestui cod au stat diverse coduri internaţionale şi, desigur, “Carta îndatoriri-
lor profesionale ale jurnaliştilor francezi”. Aici condiţiile de activitate a jurnaliştilor
sunt diferite de cele din Occident. În Republica Moldova, noţiunea „libertatea
presei” este una de natură confuză şi din punct de vedere juridic are o interpretare
controversată şi chiar incoerentă. Dacă Legea Presei, adoptată de Parlament în 1994, în
art. 1 (1) stipulează că „în Republica Moldova libertatea presei constituie un drept funda-
mental, consfinţit de Constituţie”, apoi Legea Supremă nu conţine o formulare concretă,
care să garanteze libertatea presei. Creaţia jurnalistului din Republica Moldova este
ancorată într-un mediu moral disconfortabil, fiind influenţată de realităţile existente
ale unui stat cu o democraţie șubredă. Dacă a fi francez, după spusele jurnalistului
Nicolas Don, înseamnă a ţine la ethichetă, la regulile și codurile profesionale [9], apoi
respectarea legilor și a reglementărilor de tot felul în Republica Moldova nu reprezintă
o tradiţie și o necesitate în condiţiile când organele de drept sunt corupte, iar justiţia
- dependentă de puterea politică. În aceste condiţii, activitatea jurnalistului care se
conduce de înalte principii morale reprezintă o permanentă provocare, iar existenţa
codului deontologic i-ar putea proteja libertatea de expresie de presiunea din partea
diverselor puteri.
La ora actuală, jurnaliştii din ţările Europei, utilizând cele mai puternice
instrumente de influenţare a opiniei publice oferite de mass media și bazându-se pe
codurile etice profesionale, au de îndeplinit funcţii importante în societate și ar putea,
în consecinţă, să reprezinte un model al comportamentului etic.

92
 INFLUENCES ET ÉCHANGES / ESPACES LITTÉRAIRES
Referinţe:
1. Apud J.Leprette, H. Pigeat. Etica şi calitatea informaţiei. Bucureşti, Editura100+1 GRAMAR,
2006, p.27.
2. http://www.snj.fr/article.php3?id_article=65
3. D.T.Popa.Deontologia profesiunii de ziarist. Bucureşti, Ed. Norma, 2000, p.76.
4. www.ruj.ru/international/euu/soviet_eu_3
5. J.Leprette , H. Pigeat. Op. cit., p.107.
6. P.Bourdieu.Journalism et ethique. În : Les cahiers du journalism.Lille,Ecole superieure de jour-
nalism, 1996, p.15.
7. Nathalie Dollé. La France finira-t-elle par se doter d’un Conseil de Presse? În:Les cahiers du
journalism, n.18-Printemps, 2008- http://www.alliance-journalistes.net/spip.php?article237
8. http://www.snj.fr/article.php3?id_article=450
9. Cătălina Matei.Nicolas Don - Jurnalist francez, actualmente... şi roman. 26.11.2007
http://www.protvmagazin.ro/articole/1061361/pagina-2/

93