Analiza fenomenului de inculturaţie în şcoală

Ca şi în orice lucrare de specialitate, pentru a putea analiza

un anumit proces, în primul rând trebuie să creionăm o definiţie a
acestuia. Astfel, fenomenul de inculturaţie pune mai pregnant în
lumină asimilarea unei culturi, prin intermediul instruirii şi
educaţiei continue, pe tot parcursul vieţii.
Un al doilea pas care se impune a fi efectuat se referă la
stabilirea tipului de orientare predominant în şcolile din era
contemporană. Aşadar, trebuie să stabilim în mod clar şi neechivoc
dacă antropocentrismul sau sociocentrismul se regăseşte în cele
mai multe dintre situaţii.
Prin termenul de antropocentrism se înţelege orientarea care are în centrul preocupărilor
sale omul, în acest caz elevul, şi care acordă atenţie dezvoltării sale socio-educaţionale, personale
şi culturale. Pe de altă parte, sociocentrismul relevă orientarea care are la bază integrarea socială
a elevului, într-un cadru organizat şi structurat conform nevoilor sociale.
În opinia mea, în acest moment, şcoala românească este orientată înspre sociocentrism
întrucât încearcă să răspundă nevoilor educaţionale ale societăţii, încearcă să pregătească elevi
eminenţi dar cărora le refuză de cele mai multe ori dreptul la individualizare, considerându-i pe
toţi la fel, aceştia putându-se deosebi doar în funcţie de rezultatele şcolare obţinute în urma
modelului tradiţional de predare (rezultate pe care nu le putem considera elocvente).
Antropocentrismul reprezintă în acest moment, o utopie, un vis frumos pentru care
parcă societatea nu este pregătită sau mai bine zis nu se vrea a fi pregătită. Analizând cadrul
politico-economic în care ne aflăm, şcoala românească trebuie să producă aşa-zişii „tâmpiţi”. Nu
e nevoie de individualizare, de egalitatea de şanse a elevilor sau de dezvoltarea capacităţilor şi
abilităţilor acestora. Ei trebuie să acţioneze după un anumit tipar impus de normele „coercitive”
existente la nivelul întregului sistem de învăţământ românesc.
Astfel, după cum am precizat mai sus, egalitatea de şanse rămâne un vis frumos, pe care
totuşi sperăm ca într-un viitor să îl materializăm, însă pentru a ajunge în acel punct trebuie să
înţelegem faptul că oamenii nu sunt nişte roboţi care pot fi programaţi să acţioneze după anumite

1
comenzi mai mult sau mai puţin rigide. Frumuseţea socială vine tocmai din faptul că oamenii
sunt diferiţi şi au dezvoltate anumite abilităţi, învăţând după diferite tipuri de logică: matematică,
lingvistică, artistică, sportivă, tehnică etc. Pentru a putea avea adevărate valori umane, şcoala
românească trebuie să înceapă aplicarea teoriei inteligenţelor multiple, datorită faptului că doar
în acest mod se poate creşte rata de randament a elevilor şi doar aşa rezultatele de reuşită vor fi
asigurate într-un număr indefinit mai mare.
Pe lângă elementele şi informaţiile ştiinţifice care se impun a fi transmise şi asimilate,
un profesor bun va fi întotdeauna atent la nevoile elevului său şi la dificultăţile acestuia, şi va
încerca pe cât posibil să le diminueze. Totodată, cadrul didactic îşi va ajuta elevii cu câteva
noţiuni fundamentale care stau la baza educaţiei formale şi care nu sunt atât de uşor vizibile: a
învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu celălalt şi nu în ultimul rând, a
învăţa să fii. Prin sintagma „a învăţa să ştii” înţelegem atenţia acordată elementelor prezentului şi
trecutului, care ne ajută în înţelegerea diverselor evenimente istorice, ştiinţifice, culturale,
artistice şi în rezolvarea unor probleme pe care le putem întâmpina într-un anumit moment al
vieţii. „A învăţa să faci” trimite cu gândul la ideea de rezolvare a situaţiilor menţionate mai sus,
în urma cunoaşterii datelor necesare şi a informaţiilor concludente. Prin „a învăţa să trăieşti
împreună cu celălalt” profesorul ajută elevul să îşi dezvolte capacitatea de lucru în echipă şi
uneori abilitatea de leader, punându-l în diverse situaţii limită şi implicându-l în jocuri de rol pe
teme academice, şi nu în ultimul rând, prin „a învăţa să fii” este pusă mai pregnant în lumină
ideea de autocunoaştere, autodefinire şi depăşire a limitelor personalităţii noastre, încrederea în
sine şi în ceea ce poţi să faci. Astfel, profesorul devine şi un confident sau prieten al elevilor săi,
asigurându-şi stima şi respectul acestora şi plinătatea sufletească, prin intermediul sfaturilor şi a
ajutorului real oferit.
Însă, deşi profesorul încearcă în unele cazuri să depăşească barierele sistemului
tradiţional, acesta se loveşte de piedicile existente la nivelul şcolii în care predă. Aceste piedici
sunt reprezentate de lipsa infrastructurii educaţionale necesare: videoproiector, casetofon, laptop,
cabinete pentru muzică şi artă plastică, lipsa unei săli de sport interioare etc. sau de imaginea
şcolii (un exemplu real în această situaţie face trimitere la Colegiul Tehnic din Turda, unde deşi
profesorii împreună cu directorul instituţiei educaţionale încercau să se implice în procesul
educaţional cu drag şi să apeleze la metodele alternative şi inovative, elevii refuzau să participe

2
la cursuri, deoarece aveau imaginea preconcepută ca vor trece oricum de examene şi că nu au ce
să înveţe de la profesorii lor).
În opinia mea, importanţa colegiului menţionat mai sus, este pusă în evidenţă prin
activităţile extraşcolare la care a participat şi prin premiile obţinute (ex. La un concurs de
robotică desfăşurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, locul 1 a fost obţinut de o grupă
formată din 2 sau 3 băieţi de la acest colegiu, câştigătorii asigurându-şi astfel intrarea la această
universitate nemaiavând nevoie să susţină examenul de admitere). Un alt mod prin care imaginea
colegiului este pusă într-un benefic în evidenţă, se referă la faptul că pragul acestei instituţii
preuniversitare a fost trecut de unele personalităţi importante şi cunoscute la nivel naţional, una
dintre acestea fiind chiar fosta Ministră a Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Unul dintre lucrurile pe care le consider de lăudat cu privire la această instituţie face
trimitere la premierea elevilor care au obţinut rezultate bune şi foarte bune la concursuri, afişarea
pozelor, pe coridoare, cu cei implicaţi în diferite alte activităţi ecologice, culturale, sportive,
tehnice etc. deoarece îi prezintă ca pe nişte copii deosebiţi care pot să-şi ajute colegii să obţină şi
ei performanţe deosebite în domeniile de interes. Prin intermediul acestor modalităţi, pot fi
determinaţi şi ceilalţi elevi ai instituţiei să îşi dea silinţă în cadrul procesului educaţional şi îi pot
motiva să fie autodidacţi şi să devină interesaţi de studiul individual, reuşind ca în viitor să
crească numărul celor cu rezultate bune la învăţătură, dar şi numărul celor premiaţi la olimpiade
sau la concursurile de specialitate.
Pentru moment, datorită faptului că rezultatele acestei instituţii de învăţământ sunt prea
puţin mediatizate în comparaţie cu a celorlalte licee din oraş, în special cu a celor teoretice,
renumele nu îi este favorabil, fiind perceput de către societate ca şi un colegiu clasat la limita
inferioară de calitate şi de succes la examenele importante ale vieţii (ex.Bacalaureatul). Dacă
numărul de activităţi desfăşurate aici ar creşte, şi dacă instituţia s-ar implica în mai multe
proiecte destinate elevilor şi personalului didactic, auxiliar şi nedidactic, dar şi dacă profesorii ar
fi mai drastici cu elevii veniţi cu alte gânduri în această unitate educaţională, atunci probabil că
într-un timp relativ scurt, imaginea instituţiei s-ar schimba radical.
Astfel, în cadrul fenomenului de inculturaţie al unei instituţii de învăţământ, participa o
sumedenie de elemente, actorii cei mai importanţi fiind reprezentaţi de profesori, elevi şi de
reprezentanţii mass-mediei locale (în special).