Sunteți pe pagina 1din 3

Preturi arhivare

Conform Legii Arhivelor Naţionale Nr. 16/1996 cu modificările şi completările


ulterioare, Procedura de Prelucrare Arhivistică a documentelor impune operaţiuni
obligatorii de efectuat:
1. Ordonarea documentelor pe grupe de unităţi arhivistice (pe grupe de
dosare) în ordine cronologică, potrivit problematicii şi după termenele de
păstrare ale Nomenclatorului Arhivistic deţinut de creatorul de documente
2. Desprăfuirea şi decapsarea documentelor
3. Ordonarea documentelor in cadrul unei unităţi arhivistice (în cadrul unui
dosar)
4. Legarea documentelor în coperţi formând dosare (dosarele trebuie sa
aibă maxim 250-300 file), etichetarea acestora şi înscrierea conţinutului pe
cotor.
5. Numerotarea filelor pentru toate documentele şi Certificarea
documentelor cu termen de păstrare permanent
6. Inventarierea documentelor atăt pe suport de hârtie cât şi electronic
(document word).
7. Conservarea documentelor în Cutii standard de arhivare (cf legii), (cutii
etichetate în baza opis conţinut) = 4cutii/ml
8. Organizarea iniţială a arhivei – întocmirea Ghidului Depozitului
9. Consultanţa pentru şi/sau întocmirea lucrărilor de selecţionare conform
legislaţiei arhivistice în vigoare (lucrările de selecţionare se efectuează asupra
documentelor al căror termen de păstrare a expirat)
10. Asistenţă la verificarea lucrărilor de selecţionare înaintate la Serviciile
Judeţene ale Arhivelor Naţionale
11. Reactualizarea inventarelor după aprobarea lucrării de selecţionare din
Registrul de intrări-ieşiri;
12. Predarea arhivei şi a inventarelor pe bază de proces verbal creatorului de
documente.
Preţul per metru liniar pentru fiecare operaţiune de prelucrare arhivistică făcută la
depozitul ARHIVDEPO (numai însoţită de conservare & depozitare) este:

nr OPERAŢIUNI PRELUCRARE ARHIVISTICĂ


1 Ordonarea documentelor pe grupe de unităţi arhivistice (dosare)
2 Desprăfuirea şi decapsarea documentelor
3 Ordonarea documentelor în cadrul unei unităţi arhivistice (dosar)

4 Legare în dosare cu coperţi de hârtie duplex şi etichetare (33 dosare/ml)


5 Numerotarea filelor pentru toate documentele şi Certificarea documentelor
6 Întocmirea inventarelor
Cutii standard de arhivare (cf legii), (în care se face conservarea documentelor, cutii
7 etichetate in baza opis conţinut) = 3cutii/ml
8 Organizarea iniţială a arhivei – întocmirea Ghidului Depozitului (daca este necesara)
9 Consultanţa şi/sau întocmirea lucrărilor de selecţionare
10 Asistenţă la verificarea lucrărilor de selecţionare
11 Reactualizarea inventarelor
12 Predarea arhivei şi a inventarelor

TOTAL / ML
Preţul total / ml pentru operaţiunile mentionate mai sus începe de la 402,00 lei/ml de
arhivă prelucrată. (sau 14,40 lei/dosar prelucrat şi legat incluzând conservare în cutii
etichetate si selectionare) şi variază în funcţie de complexitatea lucrărilor efectuate. Într-un
metru liniar sunt aproximativ 28-30 dosare a câte 3 cm la cotor fiecare (250-300 file).
Personalizând oferta, pentru servicii efectuate la sediul beneficiarului, preţul începe de
la 8-10 lei/dosar (sau 240 – 300 lei/ml arhiva) şi variază în funcţie de complexitatea
lucrărilor efectuate, pentru următoarele servicii:
 Prelucrarea Simplă a Documentelor (fără legare în dosare şi fără cutii
de arhivare, doar folosind bibliorafturile beneficiarului pentru aceste operaţiuni;
fără selecţionarea documentelor, consultanţă la întocmirea lucrărilor de
selecţionare şi reactualizarea inventarelor)
 Selecţionarea Documentelor
 Legarea Documentelor
În cazul în care nu deţineţi Nomenclatorul Arhivistic, întocmirea acestuia de către
personalul specializat Arhivdepo poate fi făcută la preţul de 150-500 lei (în funcţie de
câte servicii, departamente, direcţii sunt existente în firmă).
În cazul în care, se doreşte legarea documentelor în coperţi de mucava (conform
legii), preţul coperţilor de arhivare este :
 Coperţi A4 din mucava cu 3 găuri la cotor
1,92 lei/buc
 Coperţi A3 din mucava cu 3 găuri la cotor
3,78 lei/buc
 Coperţi A3 din mucava caşerate cu pânză crudă albastră de legătorie
19,15 lei/buc
Preţul cutiilor de arhivare ( L=330mm x l=250mm x h=320mm) este de 1,17
euro/cutie (5.50lei/cutie) – cutie rezistenta cu toti peretii dublati si fund in 4 foi.
Pentru Transportul/Transferul arhivei (arhive cantitativ mici) de la beneficiar la
depozit, Arhivdepo percepe o taxa de 2 lei /Km. Altfel, pentru arhive cantitativ mari,
transportul/transferul arhivei va fi facut de un Contractor Extern, pretul pentru transport
si manipulare (incarcare/descarcare) va fi negociat cu acesta la contractare.
Conservarea şi depozitarea se face conform Legii Arhivelor Nationale nr 16/1996,
pe termene de păstrare :
1. 10 ani pentru documente economico-financiare
2. 50 ani pentru ştatele de plată şi alte documente de personal (decizii,
tabele, procese verbale), documente privind politica externă, documente ale
societăţilor comerciale cu capital privat, documente fiscale
3. 75 ani pentru dosare de personal
4. 90 de ani pentru documente privind afaceri criminale, documente
notariale şi judiciare
5. 100 ani pentru documentele medicale,registre civile, documente
referitoare la siguranţa şi integritatea naţională
Pentru Depozitare, chiria lunară este de de 4.70lei/ml arhivă (1 metru liniar de
arhiva cuprinde fie 3 cutii de arhivare standard care contin documente legate in dosare sau
4 cutii de arhivare standard care contin documente arhivate in bibliorafturi).
Daca se doreste conservarea si depozitarea documentelor in depozitul Arhivdepo:

nr CONSERVARE SI DEPOZITARE ARHIVA


1 Chirie lunară depozitare = 4 cutii/ml pentru arhivare bibliorafturi
2 Cutii standard de arhivare (cf legii) = 4cutii/ml
3 Ordonarea cutiilor conform standardelor de arhivare
4 Întocmire Opis cutie de arhivare (4cutii/ml)
5 Etichetarea cutiei de arhivare (4cutii/ml)
6 Predarea inventarelor pe suport de hartie sau electronic in document word
(Mentionăm ca 1 cutie standard de arhivare cuprinde 3 bibliorafturi de 8 cm la cotor sau 5
bibliorafturi de 4 cm la cotor)

Consultarea arhivei se poate face in sala de lectură a Arhivdepo.


 Cost extragere cutie/document (inclusiv returnare) = 2 Eur/cutie (9.40
lei/cutie)
 Căutare document, scanare şi transmitere fax/mail = 3 Eur/document
(14.1 lei/document) – numai pentru documentele identificabile (nr.doc,data,
valoare,nume) maxim 10pag/document

S-ar putea să vă placă și