Tehnici utilizate pentru a răspunde la întrebări

Oricât ar fi de negativ, orice fapt poate fi relatat într-o manieră pozitivă, lucru
neapărat ne-cesar în activităŃi cu presa cum sunt interviurile. Relatările neplăcute
din mass-media sunt rezultatul răspunsurilor slabe, al greşelilor de comunicare şi al
pregătirii insuficiente a unei asemenea între- prinderi. Anticiparea întrebărilor care
vor fi adresate de către jurnalist nu constituie partea cea maidificilă în pregătirea
unui interviu, ci formularea, exersarea şi livrarea oportună a răspunsurilor potrivite.
Jurnaliştii pot utiliza diferite tehnici de formulare a întrebărilor.
Necunoaşterea acestor teh-nici poate determina formularea unui răspuns inadecvat
sau cu rezultate total nedorite. În continuaresunt înfăŃişate câteva asemenea tehnici,
cu exemple concrete de întrebări şi de răspunsuri; ele pot fiutilizate şi în alte ocazii
în care sunteŃi contactaŃi de jurnalişti, nu numai în cadrul interviurilor:
– întrebări la care răspunsul trebuie să confirme aserțiunea ziarului:
– Cât de mare este paguba produsă de angajatul dumneavoastră...?
(paguba este prezumată ca existentă şi dovedită) –
Îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu ceea ce spuneŃi. De fapt, situația se
prezintă astfel: ...
(aserțiunea nu este acceptată prin a face abstracție de ea, ci este corectată în
mod politicos, dar ferm; apoi se comunică mesajul dorit)
- întrebări „cu nadă”
- Nu credeŃi că organizaŃia dumneavoastră este cam lacomă după fonduri
de labuget?
- N-aş spune asta. Noi trebuie să fim competitivi
(se evită repetarea cuvântului in-criminator – „lacomă” – după care acesta este
combătut)
– solicitări de opinii personale: –
- Care este opinia dumneavoastră despre...?
- Nu cred că este cazul să vorbim despre opinia mea. Faptele sunt...(se evită
for-mularea de speculaŃii sau opinii personale)
– solicitări de a vorbi în numele altora:
– De ce credeŃi că guvernul/administrația locală a hotărât să...?
– Mă tem că trebuie să întrebați la guvern.
(Se fac afirmaŃii numai în numele pro- priei organizații)
– întrebări la care intervievatul nu ştie răspunsul:
– Cât de mari sunt fondurile pentru...?
– Din păcate, nu ştiu cifra exactă, dar mă voi informa şi vă voi comunica în
cel mai scurt timp (se evită răspunsul echivoc, aproximativ. De reținut că
promisi-unea de a reveni cu informația solicitată trebuie onorată).
– întrebări la care nu se poate da un răspuns, din anumite motive:
– Ce ne puteți spune despre...?
– Îmi pare rău, nu vă pot răspunde, deoarece: informația nu este de natură
publi-că; cauza este în cercetarea justiției; nu sunt eu în măsură să fac
aprecieri; problema este încă în discuție/evoluție (se specifică motivul pentru
care nu se poate da un răspuns)
– întrebări cu două sau mai multe opțiuni: –
Restructurarea organizaŃiei dumneavoastră înseamnă disponibilizarea de
per-sonal sau consum suplimentar de fonduri?
– Obiectivul nostru este să devenim o organizație competitivă
(se face abstracțiede cele două opțiuni şi se începe cu o declarație sinceră, fără
înconjur
- întrebări ostile sau cu încărcătură emoțională:
– Angajații dumneavoastră vor lucra sub cerul liber la iarnă?
– Deloc. Dacă vă referiți la situația spațiilor de producție, ne confruntăm, din
pă-cate, cu o situație destul de grea (nu se răspunde cu ostilitate sau cu
încărcătură emoțională; se face o dezmințire scurtă şi adecvată; răspunsul se
reformuleazăcu cuvinte mai puțin încărcate de emoție)
– întrebări ostile, dar care conțin adevărul: –
De ce nu v-ați respectat promisiunea făcută în campania electorală de a
reducecota TVA-ului?
– E adevărat că n-am putut reduce cota TVA-ului atât de repede pe cât ne-
am fidorit, dar am căzut de acord asupra unei noi date
(răspunsul se reformuleazăîn termeni proprii, fără a prelua incriminările şi fără
a adopta un ton ostil)
– întrebări insistente:
– Vă întreb din nou, care este concepția acestei acțiuni?
 – Aşa cum v-am mai spus, concepția acestei acțiuni este în curs de elaborare
şi vă va fi comunicată când va fi definitivată. Aşadar, cu tot respectul, cred că
n-arerost să insistaŃi
(intervievatul arată în mod politicos, dar ferm, că nu este dispussă cedeze,
după care repetă mesajul inițial, fără să cedeze insistențelor)
– întrebări vagi sau cu final deschis: –
Ce puteți să-mi spuneți despre organizația dumneavoastră?
– Ce aspect anume vă interesează?
(i se cere jurnalistului să se refere la cevaclar/concret)
– întrebări ipotetice:
– Ce veți face dacă nu veți ajunge la o înțelegere cu...?
– N-aş vrea să fac speculații...
(se etichetează întrebarea drept incitare la speculație)
– zvonuri: –
Se spune că...
– E nepotrivit să răspund unor zvonuri. Mă voi referi la această problemă
dacă şicând ea va apărea.
– sau:
Nu am nici o dovadă în sprijinul acestui zvon.
-Întrebări multiple:
– Ce impact va avea schimbarea... şi veți putea continua... sau va trebui să...?
– Dați-mi voie să încep cu cea de-a doua întrebare a dumneavoastră. …….
În ce priveşte prima întrebare...
(se alege întrebarea la care este cel mai convenabilde răspuns; nu este
obligatoriu să se răspundă la toate întrebările odată)
– întrebări privind sfatul sau recomandarea pe care intervievatul le-ar
putea da şefului său:
– Ce i-ați recomanda şefului dumneavoastră în problema...?
– Şeful meu primeşte recomandări din multe surse şi, dacă are nevoie de
părerea mea, sunt alte modalități prin care să i-o prezint, nu neapărat prin presă
sau:
 - N-aş vrea să-mi sfătuiesc şeful prin presă.
– încercări de abordare amicală;
– Mi se pare că trebuie să fie tare greu cu toate problemele cu care se confruntă
organizaŃia dumneavoastră.
– Cred că nu asta este principala problemă. Noi continuăm să ne îndeplinim
responsabilitățile
(intervievatul nu trebuie să se lase păcălit şi să confirme aserțiunea
jurnalistului; atitudinea de auto-compătimire creează, pe de altă parte, im-
presia de slăbiciune a organizației).
– afirmații:
– Aşadar, avionul a căzut din cauza lipsei pieselor de schimb.
– Totuşi, care este întrebarea dumneavoastră
Un alt criteriu după care se face clasificarea comunicatelor este conţinutul. Potrivit
acestuia se pot identifica mai multe tipuri de comunicate de presă: comunicatul invitaţie,
comunicatul anunţ, comunicatul de informare, comunicatul statistic, comunicatul de punere în
temă, comunicatul de urmărire, comunicatul politic, comunicatul oficial, comunicatul de
contestare, comunicatul de provocare, comunicatul de clarificare, comunicatul de revizuire şi lista
poate continua.

Comunicatul politic este emis de regulă de către structurile de comunicare ale partidelor
politice şi prezintă interpretări sau precizări cu privire la probleme de actualitate şi de interes
public, având drept scop menţinerea vizibilităţii publice şi, eventual, câştigarea de noi susţinători.
Informaţia distribuită în astfel de comunicate este selecţionată în funcţie de interese de către
emitenţi, pentru a obţine o imagine cât mai favorabilă organizaţiei. De multe ori comunicatele
politice nu sunt decât apeluri emoţionale în favoarea unor idei sau a unor persoane, care nu se află
neapărat în centrul atenţiei publice şi a interesului public.

Comunicatul oficial este emis de regulă de către autorităţile administrative guvernamentale

centrale sau locale, de către instituţii cu impact public foarte larg, ale căror acţiuni pot afecta
interesele cetăţenilor, care le pot schimba activităţile.
Tehnici de comunicare:

foi volante (factsheet-uri ) - tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej

deosebit; tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc

Flyer-ul / Fluturas-ul este o tiparitura de mici dimensiuni fara indoituri

Diferenţa între un flyer şi un pliant este aceea că flyer-ul nu se îndoaie (pliază) şi oferă un
spaţiu mai restrâns decat un pliant care este tipărit obligatoriu pe ambele feţe.

Newslettere- Buletin periodic, de regula trimestrial, lunar sau saptamanal, publicat de o

organizatie comerciala, cuprinzand stiri si informatii (activitati, proiecte s.a.), destinate unei
audiente locale bine definite: clienti, distribuitori, salariati, public, organisme publice etc.