Sunteți pe pagina 1din 1

Tipurile de comic

Comicul de situaţie obţinut prin pierderea şi găsirea scrisorii de amor, prin postura ridicolă a lui Caţavencu, de
a ajunge, din stăpân pe situaţie, victima a unei escrocherii asemănătoare celei la care el apelase.
Totodată, comică este situaţia finală, când cele două forţe potrivnice se împacă şi farsă electorală se termină
cu un compromis pe care toată lumea îl accepta cu dezinvoltură.
Comicul de moravuri, realizat prin înfăţişarea relaţiei dintre Tipatescu şi Zoe, ori a felului în care se pregătesc
şi se desfăşoară alegerile sau se obţine victoria. Este, aşadar, vorba atât de moralitatea din viaţa de familie, cât
şi de cea politica, iar corupţia politicienilor îmbracă o diversitate de forme.
Comicul de caracter, care izvoraşte din comportamentul personajelor, din atitudinea lor şi din ipostazele în
care acestea sunt prezentate. Personaje ca Dandanache, Caţavencu, Pristanda generează râsul prin contrastul
dintre pretenţiile pe care le au şi comportamentul lor. Caţavencu se pretinde patriot, dar urmăreşte interese
personale meschine; Dandanache este ramolit, dar şiretenia să depăşeşte starea de decrepitudine în care se
afla.
La rândul său, Pristanda se supune orbeşte lui Tipatescu, ceea ce nu-l împiedica să gândească despre
Caţavencu: „Straşnic prefect ar fi asta!" după ce-i mărturisise că-i citeşte gazeta „ca pe Evanghelie".
Comicul de limbaj şi de nume, se realizează prin ticurile verbale ale personajelor („Ai puţintică răbdare",
„Curat"), prin pronunţarea greşită a unor neologisme şi a unor cuvinte obişnuite („remuneraţie", „famelie",
„bampir", „plebicist", „cioclopedica", „catindeala", „nifilist", „momental", „fevruarie", „enteres", „dumneei"
etc).
Tot din punctul de vedere al comicului de limbaj se observa numeroase tautologii („enteresul şi iar enteresul",
„vezi tânăr, tânăr dar copt", unele cacofonii („să zică că nu le are"), confuzii (atracţii) paronimice („scrofuloşi
la datorie", în loc de „scrupuloşi") şi chiar anacolut („eu, care familia mea...
Toate aceste elemente de limbaj se îmbină într-o diversitate de stiluri: familiar (colocvial), publicistic,
administrativ, oratoric, pentru că apare ca element scrisoarea (în două variante „de amor" şi o dată ca
plângere sau reclamaţie), dar în toate situaţiile ca obiect de şantaj, ziarul (ca modalitate de manipulare a
opiniei publice), discursul (în actul III), alocuţiunea (ca modalităţi oratorice - în actul IV). Hazul creşte mai ales
atunci când personajele folosesc unul sau altul dintre structurile specifice unui stil într-un context neadecvat,
aşa cum se întâmplă când, adresându-se lui Pristanda, Caţavencu îmbina limbajul familiar cu cel solemn,
pretenţios şi sentenţios: „îmi pare rău, Ghiţă, că mai stăruieşti cu scuzele tale...
În comicul de limbaj se încadrează şi comicul de nume pentru că acestea sunt deosebit de sugestive încât „fac
concurenta stării civile". Lexemul „Zaharia” se traduce în „ramolitul”, Trahanache, derivat de la cuvântul
„trahana”, o cocă moale sugerează caracterul uşor maleabil al personajului, patronimul „Caţavencu” derivat
de la „câtă”, mahalagioaica sugerează caracterul demagogic, patronimul „Pristanda” desemnează un joc
moldovenesc ce presupune bătaia pasului pe loc, traducându-se caracterul slugarnic al personajului, iar
numele prefectului derivă de la substantivul „tip” însemnând june prim, punctându-se imoralitatea
personajului
În cadrul categoriilor de comic se observa un comic al intenţiilor prin care este pusă în evidenţă atitudinea
scriitorului faţă de evenimente şi personaje: umor, ironie, sarcasm etc, acestea fiind categorii ale comicului.
Caragiale a rămas cel mai mare dramaturg din literatură romana pe care a înscris-o în universalitate,
deoarece piesele sale de teatru sunt jucate pe scene din întreaga lume.